InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Slatina

Pretentii comerciale

(Sentinta comerciala nr. 19 din data de 11.01.2010 pronuntata de Judecatoria Slatina)

Domeniu Contracte | Dosare Judecatoria Slatina | Jurisprudenta Judecatoria Slatina

     Pretentii comerciale

Data publicarii pe portal: 12 martie 2010

Admite actiunea formulata de reclamantii NA, SD, SI, si  SS, in contradictoriu cu parata SC.
Obliga parata la plata catre reclamanti a sumei de 7.695 lei reprezentand contravaloare arenda.
Obliga parata la plata sumei de 488,5 lei cheltuieli de judecata catre reclamanti.

Pe rol se afla solutionarea cauzei comerciale avand ca obiect "pretentii comerciale" formulata de reclamantii NA, SD,  SI,
si  SS, in contradictoriu cu parata SC.
La apelul nominal facut in sedinta publica reclamantii au fost reprezentati de avocat VR, iar parata a fost reprezentata de
avocat RI.
Procedura de citare este legal indeplinita.
  S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta  dupa care,
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de solutionare si acorda
cuvantul partilor in dezbateri asupra fondului cauzei.
Aparatorul reclamantilor solicita instantei admiterea actiunii asa cum a fost formulata cu cheltuieli de judecata conform
chitantei depuse, aratand ca in 19.09.2002, a fost incheiat contractul de arenda intre reclamanti si societate pe o perioada
de 5 ani, iar conform acestui contract societatea s-a angajat sa achite 500 kg/ha, la filele 6 si 8 sunt doua adrese prin
care s-a solicitat paratei eliberarea dreptului de folosinta, iar prin adresele emise de Primaria Comunei Cungrea se arata
ca nu a fost inregistrat contractul.
Aparatorul paratei solicita respingerea actiunii, art 6 al 4 din Legea 16/1994 privind arendarea prevede inregistrarea
contractului de arendare, in speta nu a fost inregistrat contract de arendare, a fost incheiat un contract in conditiile in
care nu exista titlul de proprietate, se solicita o suma de bani pentru un contract care nu a fost incheiat. Nu solicita
cheltuieli de judecata.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei comerciale, constata:
Prin actiunea inregistrata la aceasta instanta la data de 21.09.2007, reclamantii NA, SD, SI si SS au chemat in judecata pe
parata SC, prin reprezentantul legal DN, in calitate de administrator, pentru ca prin hotararea judecatoreasca ce se va
pronunta sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 7.695 lei, reprezentand contravaloarea arendei datorata pentru
suprafata de 5,13 ha teren arabil pentru perioada 2004-2006, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea in fapt a actiunii, reclamantii arata ca au incheiat cu parata un contract de arenda pentru suprafata
de 5,13 ha teren arabil situat pe raza comunei Poboru, judetul Olt, teren inscris in titlul de proprietate nr. 15123/14/2002,
arenda fiind stabilita pentru anii 2004, 2005 si 2006 la 500 kg grau/ha sau echivalentul in lei la pretul pietei.
Reclamantii mai arata ca desi au predat terenul arendasului si si-au indeplinit obligatiile legale, inclusiv plata
impozitelor aferente, parata nu a achitat niciodata arenda datorata, nici in lei si nici in produse.
In dovedirea actiunii, reclamantii au depus la dosar, in copie urmatoarele inscrisuri: contract de arenda, titlul
de proprietate nr. 15123/14/03.12.2002, cerere formulata de NA in nume propriu si ca mandatar pentru fratii sai SI, SD, SS
la data de 10.03.2005 adresata paratei, procuri autentificate sub nr. 1123/2002, nr. 1832/2002, 2486/2002.
In sedinta publica din data de 11.02.2008, parata prin avocat a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea
actiunii ca inadmisibila, deoarece a fost prematur introdusa deoarece reclamantii nu au notificat parata la conciliere
prealabila directa potrivit art. 720/1 C.p.c. si ca neintemeiata, deoarece parata nu are obligatie de plata, cu cheltuieli
de judecata. Au fost anexate intampinarii urmatoarele inscrisuri in copie: adresa nr.88/2004 emisa de SC, tabel nominal cu
suprafetele arendate in localitatea Cungrea si copiile contractelor de arenda, procesul verbal nr. 1578/2003.
La termenul din data de 31.03.2008 reclamantii au depus la dosar precizare in sensul obligarii paratei la plata
sumei de 7695 lei pretentii pe ultimii trei ani in baza contractului de arenda si la plata cheltuielilor de judecata, la
care au anexat in copie hotararea Comisiei Judetene Olt de fond funciar nr. 1504/26.09.2002.
Prin incheierea de sedinta din data de 05.05.2008 instanta a pus in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii
actiunii invocata de parata prin intampinare, s-au consemnat sustinerile partilor si instanta a ramas in pronuntare pe
exceptie. Prin aceeasi incheiere s-a dispus repunerea cauzei pe rol, fiind necesare noi lamuriri pentru solutionarea
exceptiei, a fixat termen si a dispus citarea partilor, parata cu mentiunea de a depune copie de pe statutul societatii.
In sedinta publica din data de 02.06.2008, parata prin avocat a depus la dosar certificat de inregistrare la O.R.C.
de pe langa Tribunalul Olt, iar la 09.06.2009 a depus in copie actul constitutiv al societatii parate, partile au expus
concluzii pe fondul cauzei, care a fost retinuta spre solutionare.
Prin sentinta comerciala nr. 299 pronuntata la data de 16.06.2008, instanta a respins actiunea ca neintemeiata.
Reclamantii au declarat recurs impotriva acestei sentinte, iar Tribunalul Olt - Sectia Comerciala si de Contencios
Administrativ prin decizia comerciala nr. 9 pronuntata la data de 22.01.2009 a admis recursul, a casat sentinta si a trimis
cauza spre rejudecare, retinand din inscrisurile depuse la filele 5-6 dosarul de fond ca acestea indeplinesc cerintele art.
720 ind. 1 C.p.c., fiind realizata procedura prealabila.
Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 18.02.2009 sub nr.1640/311/2009 si s-a dispus
citarea partilor.
Prin incheierea din data de 03.07.2009 s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru noi lamuriri potrivit art. 151
C.p.c.
Prin incheierea de sedinta din data de 16.11.2009 instanta a dispus emiterea unei adrese catre Primaria Comunei
Cungrea pentru a se comunica daca in anul 2002 a fost inregistrat in evidenta Consiliului Local Cungrea, contractul de
arenda incheiat intre NA si SC, daca in perioada 2003-2007, au fost achitate taxele si impozitele aferente pe suprafata de
5,30 ha teren inscris in TP  nr 15123/14/03.12.2002 si daca au fost ridicate cupoanele, subventiile, respectiv daca terenul
a fost inregistrat in evidentele APIA si de catre cine.
Prin adresa nr. 3817/09.12.2009 emisa de Primaria Comunei Cungrea s-a comunicat faptul ca in anul 2002 nu a fost
inregistrat in evidentele Consiliului Local Cungrea contractul de arenda incheiat intre NA si SC iar in perioada 2003-2007
taxele si impozitele locale au fost achitate de mostenitorii lui SG.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
Intre reclamantul NA in calitate de arendator si parata SC, prin reprezentantul sau DN in calitate de arendas s-a
incheiat un contract de arena, inscris tipizat identic ca format cu celelalte cinci contracte de arenda depuse de parata la
dosarul cauzei.
Prin contractul de arenda incheiat pentru o perioada de 5 ani, incepand cu data de 15.09.2002, parata a primit in
arenda suprafata de 5,30 ha teren, asumandu-si obligatia de a plati arenda in produse agricole sau echivalentul in lei, la
pretul pietei, respectiv  350 kg grau/ha pentru anul 2003 si 500 kg grau/ ha pentru anii 2004, 2005, 2006 si 2007.
In raport cu motivele invocate de parata in intampinare, respectiv faptul ca acest contract de arenda nu a fost
inregistrat in Registrul special tinut de secretarul Consiliului Local deoarece reclamantii nu aveau anexat titlul de
proprietate pentru a face dovada calitatii de proprietar, iar parata a fost practic indusa in eroare de reclamanti, instanta
retine ca pe numele reclamantilor a fost emis titlul de proprietate nr. 15123/14/03.12.2002, la data incheierii contractului
reclamantii avand posesia terenului, acesta fiind individualizat.
 Sustinerile paratei sunt neintemeiate, intrucat aceasta nu a facut in speta dovada imposibilitatii de executare a
contractului de arenda, respectiv nu a facut dovada notificarii reclamantilor in vederea depunerii titlului de proprietate,
nu a facut dovada notificarii reclamantilor cu privire la rezilierea contractului de arenda pe motivul imposibilitatii de
executare a obligatiilor contractuale asumate, din culpa reclamatilor.
Amplasamentul suprafetei de 5,13 ha teren inscrisa in titlul de proprietate al reclamantilor este T 63 P 830/3, iar
amplasamentul suprafetei de 101,52 ha teren mentionata in procesul verbal nr. 1578/15.01.2003  de punere in posesie a
paratei in baza contractelor de arenda este tot T 63, confirmand preluarea unei suprafete comasate de teren cu participarea
Comisiei Locale Cungrea, situatie in care parata avea posibilitatea intreprinderii unor demersuri pentru individualizarea
terenului inscris in titlul de proprietate al reclamantilor, cu atat mai mult cu cat punerea in posesie a paratei pe
suprafata arendata a avut loc ulterior emiterii titlului de proprietate pe numele reclamatilor.
In ceea ce priveste nulitatea contractului de arenda ca efect al neinscrierii acestuia in evidentele Consiliului
Local Cungrea, instanta retine ca potrivit art. 6 alin. 4 din Legea nr. 16/1994 ca sunt valabile si opozabile numai
contractele de arendare incheiate in scris si inregistrate in termen de 15 zile de la incheiere la primaria in a carei raza
teritoriala se afla bunurile arendate, insa conform art. 6 alin. 3 taxele de redactare si inregistrare a contractului de
arendare sunt in sarcina arendasului.
In speta parata invoca propria culpa in neinregistrarea contractului de arendare pentru exonerarea de raspunderea
contractuala asumata prin incheierea contractului.
Instanta retine ca parata a contestat contractul de arenda sub aspectul valabilitatii si opozabilitatii sale, numai
ca efect al neinregistrarii, pe fondul cauzei nu a contestat suma solicitata de reclamanti sub aspectul cuantumului  si al
modalitatii de calcul la pretul pietei mentionata de reclamanti in cererea de chemare in judecata, considerente pentru care
va admite actiunea si va obliga parata la plata sumei de 7.695 lei reprezentand contravaloare arenda.
Avand in vedere dispozitiile art. 274 C.p.c. va obliga parata la plata catre reclamanti a sumei de 488,5 lei cu titlul de
cheltuieli de judecata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011