InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Slatina

Furt calificat

(Sentinta penala nr. 940 din data de 20.10.2011 pronuntata de Judecatoria Slatina)

Domeniu Furt | Dosare Judecatoria Slatina | Jurisprudenta Judecatoria Slatina

Furt calificat

Data publicare portal: 09.12.2011

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina nr. 4812/P/2010 din data de 25.01.2011 inregistrat pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr. 961/311/2011 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatului minor O. M.M. pentru savarsirea a doua infractiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g si i C.p. cu aplicarea art. 99 si urm. C.p. si art. 33 lit. a C.p.
Din continutul actului de sesizare rezulta ca inculpatul minor O. M.M in noaptea de 28/29.08.2010, in jurul orei 1:00, a patruns prin efractie in curtea locuintei partii vatamate M P de unde a sustras un motoscuter marca Honda, pe care l-a transportat la domiciliul sau iar in noaptea de 16/17.09.2010 a patruns prin efractie si prin escaladarea unei ferestre in garajul partii vatamate C C, de unde a sustras doua motoscutere, pe care de asemenea le-a transportat la domiciliul sau.
   Partea vatamata M P, audiata la termenul din data de 17.05.2011, a declarat ca se constituie parte civila in cauza cu suma de 1500 lei reprezentand contravaloarea mai multor bunuri pe care le reclama a-i fi fost sustrase in aceeasi imprejurare in care i-a fost furat motoscuterul, precum si ca acesta din urma i-a fost restituit ulterior (declaratia de la fila 56).
Partea vatamata C C, audiata la termenul din data de 17.05.2011, a declarat ca se constituie parte civila in cauza cu suma de 1000 lei reprezentand contravaloarea unuia dintre cele doua motoscutere ce i-au fost sustrase, respectiv a celui pe care nu l-a recuperat prin restituire (declaratia de la fila 56).
Fiind audiat de catre instanta de judecata, inculpatul a solicitat sa se faca aplicarea disp. art. 3201 C.p.p. recunoscand in totalitate faptele asa cum au fost retinute in actul de sesizare a instantei si solicitand ca judecata sa aiba loc numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.
Instanta a respins cererea inculpatului privind aplicarea procedurii simplificate intrucat din probele administrate in faza de urmarire penala nu rezulta la acel moment ca fapta inculpatului era stabilita dincolo de orice dubiu rezonabil cu privire la partea vatamata C C, motiv pentru care judecata s-a desfasurat potrivit procedurii de drept comun.
Drept urmare, in cursul cercetarii judecatoresti au fost audiati inculpatul minor O. M. M., partile responsabile civilmente O. M. si O. N., partile vatamate M. P. si C. C., precum si martorii din acte B. A. M. si B. M., declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar.
Tot pe parcursul cercetarii judecatoresti s-a atasat la dosar referatul de evaluare intocmit de catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Olt cu privire la inculpatul minor O, M, M, (filele 71-75), precum si o caracterizare intocmita de Primaria Comunei .
Din fisa de cazier judiciar rezulta ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizand materialul probator administrat in cauza pe parcursul urmaririi penale si al judecatii, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
In seara de 28.08.2010, in jurul orei 22:00, inculpatul s-a deplasat de la domiciliul sau, pana in com. M, unde a stat impreuna cu mai multe persoane la un bar situat in incinta statiei peco. In jurul orei 1:00 inculpatul a plecat spre casa insa, pe raza com. M, vazand in curtea locuintei partii vatamate M. P.un motoscuter marca Honda de culoare gri, a patruns prin efractie si l-a sustras prin cuplarea firelor ce realizeaza contactul, transportandu-l ulterior in domiciliul sau si ascunzandu-l in saivanul oilor.
In noaptea de 16/17.09.2010, dupa ce anterior consumase bauturi alcoolice, stiind ca fiul partii vatamate C.C. detine un motoscuter, inculpatul a plecat catre domiciliul acesteia din comuna M., a patruns in curte prin escaladarea gardului si apoi in garaj pe un geam pe care l-a fortat. De acolo a sustras un motoscuter de culoare neagra, realizand contactul prin utilizarea unei surubelnite, pe care l-a transportat apoi la domiciliul sau, unde le-a ascuns.
Fiind audiat in faza actelor premergatoare, inculpatul a declarat ca nu au mai participat la savarsirea acestor fapte si alte persoane si ca nu a sustras motoscuterul de culoare gri apartinand partii vatamate C. C, ci numai pe cel de culoare neagra (declaratia de la fila 71 dos. u.p.).
Potrivit raportului de constatare tehnico-stiintific dactiloscopic nr. 11673/29.09.2010, urmele digitale prelevate de pe un ochi de geam gasit pe sol in apropierea ferestrei de pe latura de vest a locuintei partii vatamate C. C. au fost create de degetul mare de la mana dreapta a inculpatului, ale carui impresiuni se gasesc pe fisa dactiloscopica apartinand inculpatului O.M. M. (filele 47-53 dos. u.p.).
Cu ocazia efectuarii perchezitiei autorizate, la data de 22.09.2010 organele de politie au gasit la domiciliul inculpatului motoscuterul marca Honda apartinand partii vatamate M. P., precum si motoscuterul marca Honda SH 150 de culoare neagra apartinand partii vatamate C. C., ambele fiind restituite ulterior celor doua parti vatamate conform dovezilor de predare-primire atasate la dosarul cauzei.
De asemenea, s-a procedat la reconstituirea la fata locului a infractiunilor de furt, ocazii cu care inculpatul a indicat cu precizie modul si imprejurarile in care a savarsit aceste fapte, precizand ca de la partea vatamata C. C. a sustras un singur motoscuter. Aceasta, fiind audiata in faza de urmarire penala, a aratat ca nu detine acte de provenienta ale celor doua motoscutere pe care le-a reclamat ca fiindu-i sustrase (declaratia de la fila 22 dos. u.p.). De asemenea, desi citata de catre instanta cu mentiunea depunerii de dovezi cu privire la existenta in posesia sa a doua motoscutere la momentul comiterii faptei (fila 50), aceasta parte vatamata nu a facut niciun demers in acest sens, si mai mult, desi a fost prezenta in instanta pe parcursul judecatii cauzei, aceasta nu a propus nicio proba pentru a-si dovedi sustinerile. Din aceste motive, coroborate cu imprejurarea evidenta ca inculpatul minor, singur, nu putea sa sustraga in acelasi timp doua motoscutere, instanta retine ca inculpatul a sustras din posesia partii vatamate C. C. doar un singur motoscuter.
Fiind audiat de catre organele de urmarire penala inculpatul a recunoscut comiterea faptelor in modalitatea si circumstantele prezentate anterior, iar in fata instantei a solicitat ca judecata sa se faca numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, recunoscand in totalitate faptele savarsite.
   Din cele expuse, instanta retine ca dovedit faptul ca inculpatul este autorul faptelor pentru care este cercetat, cu respectarea conditiilor de vinovatie cerute de lege, existand suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Instanta apreciaza ca faptele inculpatului minor O. M. M. care in noaptea de 28/29.08.2010, in jurul orei 1:00, a patruns prin efractie in curtea locuintei partii vatamate M. P. ., de unde a sustras un motoscuter marca Honda, pe care l-a transportat la domiciliul sau din comuna ., iar in noaptea de 16/17.09.2010 a patruns prin efractie si prin escaladarea unei ferestre in garajul partii vatamate C. C. situat in comuna M., jud. Olt, de unde a sustras de asemenea un motoscuter, pe care l-a transportat la domiciliul sau, prejudiciul fiind recuperat prin restituire, intruneste elementele constitutive a doua infractiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g si i C.p.
Elementul material al laturii obiective a acestor infractiuni s-a realizat prin actiunea de luare a celor doua motoscutere din posesia legitima a partilor vatamate, fara consimtamantul acestora.
Actiunea de luare s-a realizat in momentul imposedarii, al aproprierii bunurilor, moment in care acestea au iesit din sfera de stapanire a partilor vatamate in posesia carora se aflau si au intrat in sfera de stapanire a inculpatului.
Urmarea imediata consta in pricinuirea pagubei - prejudiciul creat in patrimoniul partilor vatamate (chiar daca acesta a fost ulterior integral recuperat).
Exista legatura de cauzalitate intre activitatea inculpatului si urmarea produsa in sensul ca paguba nu s-ar fi produs in lipsa activitatii de luare savarsita de catre acesta.
Sub aspectul laturii subiective se constata ca inculpatul a savarsit faptele cu intentie directa calificata prin scop, modalitate prevazuta de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.p., dat fiind faptul ca inculpatul a actionat cu scopul de a-si insusi bunurile pe nedrept.
Este incidenta imprejurarea agravanta a infractiunii prevazuta de art. 209 alin. 1 lit. g C.p. deoarece furtul bunurilor mentionate mai sus a fost savarsit "in timpul noptii", asa cum reiese din intregul material probator aflat la dosarul cauzei. Furtul savarsit in timpul noptii este considerat ca fiind mai grav deoarece noaptea ofera imprejurari favorabile pentru comiterea faptei.
Este incidenta imprejurarea agravanta a infractiunii prevazuta de art. 209 alin. 1 lit. i C.p. deoarece furtul bunurilor mentionate mai sus a fost savarsit prin efractie (parte vatamata M. P.), respectiv prin efractie si prin escaladarea unei ferestre (parte vatamata C. C.). Aceste aspecte se degaja din declaratiile inculpatului, precum si din mentiunile din cuprinsul proceselor-verbale de cercetare la fata locului.
La individualizarea judiciara a pedepselor instanta va avea in vedere si dispozitiile art. 99 si urm. C.p. intrucat faptele au fost savarsite la o data la care inculpatul era minor, avand varsta de 17 ani si 11 luni.
Vinovatia inculpatului este dovedita prin urmatoarele mijloace de proba: declaratiile partilor vatamate si ale inculpatului, depozitiile martorilor B. A. M. si B. M., ce se coroboreaza cu mentiunile din cuprinsul proceselor-verbale de cercetare la fata locului, ale procesului-verbal de reconstituire, ale proceselor-verbale de prezentare pentru recunoastere, precum si cu plansa fotografica privind aspectele fixate si urmele ridicate cu ocazia investigarii tehnico-stiintifice a locului faptelor, cu dovezile de predare-primire a bunurilor sustrase si cu mentiunile din raportul de constatare tehnico-stiintific dactiloscopic.
La individualizarea judiciara a pedepselor pe care le va aplica inculpatului instanta va avea in vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevazute de art. 72 C.p., retinand: dispozitiile partii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsa prevazute de textul incriminator (inchisoare de la 3 ani la 15 ani), gradul de pericol social concret al faptelor savarsite (generat de nerespectarea dispozitiilor legale privind relatiile sociale referitoare la patrimoniu, asociata cu forma de vinovatie cu care a fost savarsita fapta - intentia directa calificata prin scop) (amplificat de imprejurarile comiterii faptelor in timpul noptii si prin efractie si escaladare), starea de minoritate, persoana inculpatului (care nu este cunoscut cu antecedente penale).
Avand in vedere toate argumentele expuse mai sus, urmeaza ca in baza art. 345 alin. 2 C.p.p. sa se dispuna condamnarea inculpatului pentru savarsirea a doua infractiuni de furt calificat prevazute de art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. g, i C.p. cu aplic. art. 99 si urm. C.p. la pedeapsa inchisorii, aceasta fiind de natura sa realizeze scopul educativ si preventiv prev. de art. 52 C.p.
Instanta nu va retine in favoarea inculpatului disp. art. 74 si 76 C.p. referitoare la retinerea si aplicarea circumstantelor atenuante judiciare avand ca efect coborarea obligatorie a pedepsei sub minimul special prevazut de lege, conduita inculpatului de recunoastere a faptelor comise constituind o atitudine fireasca intr-o societate civilizata, urmare a evidentei ce rezulta din coroborarea tuturor probelor administrate in faza de urmarire penala.
Existenta uneia din imprejurarile enumerate exemplificativ in art. 74 C.p. nu obliga instanta de judecata sa o considere drept circumstanta atenuanta judiciara si sa coboare pedeapsa aplicata sub minimul special prevazut de lege.
Retinerea imprejurarii aratate mai sus drept circumstanta atenuanta este lasata la aprecierea instantei care va tine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul imprejurarilor in care s-au savarsit infractiunile, de urmarile produse, precum si de orice alte elemente privitoare la persoana inculpatului.
Instanta va da eficienta dispoz. art. 3201 alin. 7 Cod de procedura penala in sensul ca va pronunta condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege in cazul pedepsei inchisorii.
Cu respectarea limitelor astfel stabilite instanta va aplica inculpatului O. M. M. pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevazuta de:
- art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. g, i C.p. cu aplicarea cu aplic. art. 99 si urm. C.p. si art. 320 ind. 1 C.p.p. pedeapsa de pedeapsa de 1 an inchisoare (parte vatamata C. C.);
- art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. g, i C.p. cu aplicarea cu aplic. art. 99 si urm. C.p. si art. 320 ind. 1 C.p.p. pedeapsa de 1 an inchisoare (parte vatamata M. P.).
Avand in vedere faptul ca cele doua infractiuni au fost comise in concurs real, iar pedepsele stabilite sunt ambele la pedeapsa inchisorii, in baza art. 33 lit. a C.p. rap. la art. 34 lit. b C.p. instanta va contopi pedepsele astfel aplicate, inculpatul O. M. M. urmand a executa pedeapsa cea mai grea de 1an inchisoare.
Sub aspectul executarii pedepsei instanta considera ca scopul preventiv si educativ al acesteia poate fi atins chiar fara executare, motiv pentru care urmeaza sa analizeze indeplinirea in cauza a conditiilor necesare aplicarii suspendarii conditionate a executarii pedepsei, prevazute de art. 81 C.p. si art. 110 C.p.. In consecinta, pedeapsa inchisorii ce urmeaza sa fie executata este rezultanta de 1 an inchisoare, incadrandu-se deci in dispozitiile art. 81 alin. 2 C.p.. Din fisa de cazier judiciar existenta la dosar rezulta ca inculpatul nu a mai fost anterior condamnat pentru o infractiune intentionata la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, si in consecinta nu este recidivist, indeplinind astfel cerinta prevazuta de art. 81 alin. 1 lit. b) C. p.. In privinta scopului preventiv si educativ al pedepsei consacrat de art. 52 C. p. instanta considera ca acest scop poate fi atins fara a fi necesara executarea in regim de detentie, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, intrucat acestuia i s-a atras atentia asupra gravitatii si a consecintelor nefaste ale faptei sale, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de acest rol al condamnarii, instanta apreciaza ca executarea efectiva a pedepsei nu se justifica, intrucat aceasta ar altera relatiile de familie ale inculpatului si ar avea o inraurire hotaratoare asupra aspectelor personale si profesionale ale acestuia, ori rolul condamnarii este tocmai acela de a atrage atentia asupra importantei  respectarii relatiilor in societate in relatia cu semenii, rol care nu s-ar realiza in totalitate in cazul executarii pedepsei in regim de detentie.
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza a suspenda executarea pedepsei de 1 an inchisoare, pe durata termenului de incercare de 2 ani, calculat in baza art. 110 C.p..
Instanta va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a si b C.p. pe durata executarii pedepsei principale si in conditiile prevazute de art. 71 C.p., avand in vedere criteriile de la art. 71 alin. 3 C.p., respectiv natura si gravitatea infractiunilor savarsite, imprejurarile cauzei, persoana infractorului, cu mentiunea ca aceasta este executabila intrucat la momentul pronuntarii prezentei sentinte inculpatul este major.
Instanta nu va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 al. 1 lit a teza I, c, d si e intrucat savarsirea unor infractiuni de furt calificat nu releva un comportament nedemn care sa vatame interesul superior al copilului si care sa determine interzicerea drepturilor parintesti, a celui de a fi tutore sau curator, dreptul de a alege, precum nici dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunilor.
Asadar, criteriile de individualizare au in vedere stabilirea si aplicarea pedepsei indiferent daca e vorba de pedeapsa principala, complementara sau accesorie, iar prevederea unor pedepse care din cauza aplicarii ope legis raman in afara controlului judiciar incalca principiul fundamental conform caruia "restrangerea exercitarii unor drepturi sau libertati trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o" (art. 53 al. 2 din Constitutia Romaniei).
Mai mult, ca urmare a hotararii din cauza Sabou si Parcalab c. Romaniei pronuntata de Curtea EDO, legitimitatea modului de aplicare automata a pedepselor accesorii a fost pusa sub semnul intrebarii, Curtea constatand ca interzicerea automata a dreptului prevazut de art. 64 lit. d C.p. constituie o ingerinta nejustificata in exercitarea dreptului prevazut de art. 8 din Conventie. Ulterior, prin Legea nr. 278/2006 au fost modificate dispozitiile art. 71 C.p., consfintindu-se caracterul facultativ al interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. d si e C.p.. Apoi, prin hotararea din cauza Hirst c. Marii Britanii, Curtea EDO a constatat violarea art. 3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii ope legis a exercitarii dreptului de a alege, astfel caracterul facultativ al interzicerii dreptului de a fi tutore incetand a mai fi unul iluzoriu.
Pe fondul unei practici neunitare in ceea ce priveste aplicarea jurisprudentei CEDO, Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat un recurs in interesul legii care a consfintit faptul ca "interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza I-c din Codul penal nu se va face in mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instantei, in functie de criteriile stabilite in art. 71 alin. 3 din Codul penal".
Astfel, in acest context, fata de criteriile enumerate mai sus si de toate aspectele legale si jurisprudentiale mentionate, instanta apreciaza ca in cauza se impune indepartarea inculpatului de la activitatile care presupun responsabilitatea sa civica, increderea publica sau exercitiul autoritatii.
Instanta constata ca prin Legea nr. 278/4.07.2006, a fost introdus un nou alineat la art. 71 C.p., respectiv alin. 5, potrivit caruia "pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii (...), se suspenda si executarea pedepselor accesorii". Aceasta dispozitie legala a fost introdusa pentru clarificarea unor aspecte mentionate in doctrina penala, care aprecia ca pedepsele accesorii sunt alaturate, secundare, pedepselor principale cu inchisoarea sau detentiunea pe viata si ca acestea presupun interzicerea drepturilor prevazute de lege pe toata durata executarii pedepsei principale. In consecinta, se aprecia ca in cazul pedepselor suspendate conditionat nu se impune aplicarea pedepselor accesorii, in conditiile in care pedeapsa principala nu ar fi executabila, ci suspendata conditionat.
Prin introducerea dispozitiei legale mentionate, legiuitorul a clarificat aceste aspecte, in sensul ca pedepsele accesorii pot insoti si o pedeapsa suspendata conditionat, insa, in acest caz, si executarea acestora este suspendata, pe toata durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale.
In consecinta, instanta va dispune aplicarea pedepselor accesorii, urmand ca ulterior sa dispuna suspendarea executarii acestora, avand in vedere ca si executarea pedepsei principale va fi suspendata conditionat.
In temeiul art. 359 C.p.p. instanta va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 1101 C.p. rap. la art. 83 C.p. a caror nerespectare are drept urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
In ceea ce priveste latura civila a cauzei instanta constata ca, in baza art. 14 si 15 C.p.p.:
- partea vatamata M. P., audiata la termenul din data de 17.05.2011, a declarat ca se constituie parte civila in cauza cu suma de 1500 lei reprezentand contravaloarea mai multor bunuri pe care le reclama a-i fi fost sustrase in aceeasi imprejurare in care i-a fost furat motoscuterul (declaratia de la fila 56).
- partea vatamata C. C., audiata la termenul din data de 17.05.2011, a declarat ca se constituie parte civila in cauza cu suma de 1000 lei reprezentand contravaloarea unuia dintre cele doua motoscutere ce i-au fost sustrase, respectiv a celui pe care nu l-a recuperat prin restituire (declaratia de la fila 56).
Intrucat prejudiciul a fost recuperat integral prin restituirea cate unui motoscuter catre fiecare parte vatamata, iar din probatoriul administrat in cauza reiese ca s-au efectuat cercetari numai cu privire la sustragerea unui motoscuter in dauna partii vatamate M. P. (nu si a bunurilor indicate de aceasta in fata instantei), precum si ca inculpatul a sustras un singur motoscuter din posesia legitima a partii vatamate C. C., instanta constata ca in cauza nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 998-999 C.civ., prin fapta sa culpabila inculpatul cauzand un prejudiciu de natura materiala ambelor parti vatamate constituite parti civile in cauza, ce a fost insa recuperat integral, astfel neimpunandu-se acordarea de despagubiri.
Drept urmare, in baza art. 14 si 346 C.p.p. va respinge actiunile civile formulate de partile civile C. C. si M. P., ca neintemeiate, si va lua act ca prejudiciul a fost integral recuperat prin restituire.
In baza art. 191 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 189 alin. 1 C.p.p. instanta va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 lei reprezentand onorariul aparatorului din oficiu pentru faza de judecata (av. R. C. R. - delegatie pentru asistenta juridica obligatorie nr. 2696/23.02.2011) se va avansa din fondul special al Ministerului Justitiei, intrucat inculpatul este cel din a carui culpa procesuala au fost generate acestea. Inculpatul minor va fi obligat singur la plata acestor cheltuieli deoarece art. 191 alin. 3 C.p.p. prevede ca partea responsabila civilmente va fi obligata in solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat numai in masura in care este obligata in solidar cu inculpatul la repararea pagubei, iar in prezenta speta actiunile civile au fost respinse.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Furt

furt calificat - Sentinta penala nr. xxx din data de 17.09.2018
furt auto - Sentinta penala nr. 953 din data de 12.10.2018
tentativa de furt calificat - Hotarare nr. 1762 din data de 27.09.2018
furt calificat - Hotarare nr. 944 din data de 08.06.2017
Furt calificat (art.209 C.pen.) - Sentinta penala nr. 7 din data de 29.01.2014
Furt calificat - Decizie nr. DP245/A/2008 din data de 31.03.2009
Furt calificat - Decizie nr. Dp208/A/2008 din data de 31.03.2009
Furt calificat - Decizie nr. DP61/A/2008 din data de 31.03.2009
Furt calificat - Decizie nr. DP6/A/2008 din data de 31.03.2009
Plangere 278 Cpp. Inceperea urmaririi penale - Decizie nr. DP185/R/2008 din data de 31.03.2009
Furt calificat in forma continuata Pluralitatea actelor de executare .Gresita pronuntare a 2 solutii diferite de instanta de fond [ achitare si condamnare ] – inexistenta unei pluralitati de infractiuni .Inlaturarea in recurs a actelor de executare ... - Decizie nr. 37 din data de 17.02.2010
Furt calificat Neindeplinirea conditiilor suspendarii conditionate a executarii pedepsei - Decizie nr. 205 din data de 16.08.2010
Furt calificat . Imposibilitatea inculpatilor de a se prezenta la judecarea fondului si de a instiinta despre aceasta imposibilitate [.art 385 ind 9 , pct 21 ] Desfiintarea in recurs a hotararii instantei de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare - Decizie nr. 214 din data de 14.06.2010
Furt calificat Concurs real de infractiuni Anularea suspendarii conditionate a pedepselor aplicate anterior - Decizie nr. 32 din data de 17.02.2010
Furt calificat Retinerea circumstantelor agravante la stabilirea pedepsei - Decizie nr. 18 din data de 27.01.2010
Retinerea corecta a starii de fapt si a vinovatiei fata de ansamblul materialului probator - Decizie nr. 52 din data de 03.03.2010
Furt calificat Violoare de domiciliu Aprecierea corecta a probatoriului administrat in cauza la stabilirea vinovatiei inculpatului si la incadrarea juridica - Decizie nr. 43 din data de 24.02.2010
Furt calificat in forma continuata . Unitate legala de infractiune .Excluderea actelor materiale inexistente . Pluralitate de inculpati .Inlaturarea achitarii unora dintre inculpati in apel - Decizie nr. 37 din data de 17.02.2010
Concurs de infractiuni .Contopirea pedepselor . Dozarea cuantumului pedepsei - Decizie nr. 1 din data de 06.01.2010
Furt calificat .- Taiere fara drept de arbori , art 108 , alin 1 , Legea 46 / 2008 Confiscare speciala , art 118, alin 4 , Cod Penal - Decizie nr. 2 din data de 13.01.2010