Revizuire. Contrarietate de hotarari
(Decizie nr. 196/R/2010 din data de 28.01.2010 pronuntata de Curtea de Apel Cluj)Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 196/R din 28 ianuarie 2010
Prin cererea inregistrata initial la Tribunalul Cluj sub numarul de mai sus, revizuientii D.S.D. si D.F.M. au solicitat revizuirea, in temeiul art. 322 pct. 7 Cod proc.civ., a deciziei civile nr. 1123/R/2009 a Tribunalului Cluj, pe motiv ca aceasta ar contraveni sentintei civile nr. 2705/2008, pronuntata in dosarul nr. 2128/2002 a Judecatoriei Turda, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 1368/2002 a Tribunalului Cluj.
Cererea este motivata doar in drept, sustinandu-se ca cele doua hotarari sunt potrivnice, fiind dat intre aceleasi persoane, in aceeasi calitate.
Intimatii P.I. si P.F., prin intampinare, au solicitat respingerea cererii ca nefondata, pe motiv ca, in anul 2002, au formulat o cerere de ordonanta presedintiala in contradictoriu cu parintii, respectiv socrii revizuientilor, solutionata prin sentinta civila nr. 2705/2002 a Judecatoriei Turda, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 1368/2000 a Tribunalului Cluj, insa, situatia de fapt a fost reevaluata in anul 2004, cand, in urma unei alte cereri formulata in contradictoriu cu T.M., s-a pronuntat ordonanta presedintiala nr. 2680/2004, prin care i s-a ordonat acesteia sa deblocheze drumul de acces, ordonanta pronuntata in urma deciziei penale nr. 151/2003 a Tribunalului Cluj, prin care T.I., tatal, respectiv socrul revizuientilor a fost condamnat pentru infractiunea de tulburare in posesie, dispunandu-se restabilirea situatiei anterioare in sensul deblocarii drumului.
Ultima cerere de ordonanta presedintiala formulata impotriva revizuientilor a urmarit inlaturarea piedicilor ivite la executare, nesubzistand conditiile prev. de art. 322 pct. 7 Cod proc.civ.
Prin incheierea civila nr. 1573/8.12.2009, Tribunalul Cluj a declinat competenta de solutionare a cererii in favoarea Curtii de Apel Cluj, care este instanta mai mare in grad fata de instantele despre care se sustine ca au pronuntat hotararile potrivnice, fiind, astfel, instanta competenta sa solutioneze cererea de revizuire, conform disp. art. 323 alin. 2 Cod proc.civ.
Analizand cererea de revizuire formulata prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 322 pct. 7 Cod proc.civ., ce constituie temeiul ei in drept, curtea apreciaza ca aceasta nu este fondata, din considerentele ce urmeaza a fi expuse.
Astfel, prin sentinta civila nr. 2705/18.06.2002 a Judecatoriei Turda, a fost respinsa cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamantii P.I. si P.F. impotriva paratilor T.I. si T.M. avand ca obiect deblocarea caii de acces la imobilul proprietatea reclamantilor, limitrof imobilului proprietatea paratilor, pe motiv ca paratii stapanesc calea de acces de mai mult de doi ani, nefiind indeplinita conditia urgentei rezultand din disp. art. 581 alin. 1 Cod proc.civ.
Aceasta sentinta a fost mentinuta prin decizia civila nr. 1368/23.10.2002 a Tribunalului Cluj, ce a respins recursul reclamantilor, retinand ca drumul nu este proprietatea nici uneia din partile din litigiu, fiind proprietatea Statului Roman, imprejurare stabilita irevocabil prin sentinta civila nr. 10234/2000 a Judecatoriei Oradea, irevocabila.
Ulterior pronuntarii acestei ordonante presedintiale, prin decizia penala nr. 151/28 mai 2003 a Tribunalului Cluj, paratul T.I. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de tulburare in posesie, dispunandu-se restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, in sensul obligarii inculpatului la deblocarea drumului de acces la imobilul proprietatea partilor vatamate P.I. si P.F..
Pentru punerea in executare a acestei decizii, reclamantii P.I. si P.F. au formulat o cerere de deblocare a drumului de acces si de catre parata T.M., admisa prin ordonanta presedintiala nr. 2680/30.07.2004 a Judecatoriei Turda.
Intre timp, paratii T.I. si T.M. au instrainat imobilul revizuientilor D.F.M. si D.S.D. prin act de parcelare si partaj voluntar imobiliar autentificat.
Fata de aceasta imprejurare, reclamantii P.I. si P.F. au solicitat obligarea subdobanditorilor la deblocarea aceluiasi drum, cererea lor fiind initial respinsa prin sentinta civila nr. 3675/30.07.2009 a Judecatoriei Turda, cu motivarea ca intre parti nu exista un litigiu pendinte si obligatie stabilita in sarcina paratilor cu privire la folosinta terenului, iar ordonanta presedintiala de care se prevaleaza reclamantii vizand deblocarea caii de acces viza alti parati si o alta situatie, nefiind justificata urgenta si vremelnicia, cu atat mai mult cu cat cererea reclamantilor ar atrage o judecata pe fond referitoare la dreptul acestora impotriva paratilor.
Prin decizia civila nr. 1123/7.10.2009 a Tribunalului Cluj, a fost admis recursul declarat de reclamantii P.I. si P.F. impotriva ordonantei presedintiale nr. 3675/2009 a Judecatoriei Turda, ce a fost modificata, paratii fiind obligati sa deblocheze drumul de acces la proprietatea reclamantilor.
In considerentele acestei decizii, tribunalul retine ca, potrivit disp. art. 581 alin. 1 Cod proc.civ., cererea de ordonanta presedintiala este admisibila si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari, in speta neexistand un titlu executoriu fata de persoana paratilor, care au devenit proprietari ai imobilului in litigiu dupa obtinerea de catre reclamanti a unui titlu executoriu impotriva antecesorilor lor, impedimentul la executare fiind constatat de executorul judecatoresc prin procesul verbal incheiat la 1.04.2009. In aceste conditii, tribunalul a apreciat ca urgenta este pe deplin justificata, fiind evidenta ideea de a tergiversa punerea in executare a deciziei penale pronuntata impotriva debitorului obligatiei, ca urmare a incheierii unui act juridic translativ de proprietate in cadrul familiei acestuia. In aceste conditii, instanta poate dispune asupra obligatiei de a face, fiind vorba de o conduita abuziva, chiar daca nu exista un dosar pendent pe rolul instantei si nu este stabilita in sarcina intimatilor obligatia de deblocare a caii de acces.
Din succesiunea in timp a hotararilor judecatoresti, rezulta ca nu subzista conditia rezultand din disp. art. 322 pct. 7 Cod proc.civ., a contrarietatii dintre ordonanta presedintiala initiala nr. 2705/2002 a Judecatoriei Turda si decizia civila nr. 1123/2009 a Tribunalului Cluj, intrucat starea de fapt s-a modificat de la pronuntarea primei ordonante, in sensul mai sus retinut.
Astfel, daca, prin prima ordonanta, a fost respinsa cererea reclamantilor P.I. si P.F. impotriva paratilor T.I. si T.M., pentru deblocarea caii de acces, ulterior, printr-o decizie penala pronuntata pe fond impotriva paratului T.I. (decizia penala nr. 151/2003 a Tribunalului Cluj) si o ordonanta presedintiala formulata impotriva paratei T.M. (ordonanta presedintiala nr. 2680/2004 a Judecatoriei Turda), a fost admisa cererea de deblocare a drumului de acces fata de aceeasi parati, iar ultima ordonanta presedintiala s-a pronuntat impotriva revizuientilor D.S.D. si D.F.M., cu titlu de inlaturare a piedicilor ivite cu ocazia unei executari, avandu-se in vedere calitatea lor de succesori cu titlu particular a paratilor T.I. si T.M. impotriva carora exista titlu executoriu pentru deblocarea drumului.
Nu subzista, asadar, conditiile autoritatii de lucru judecat, rezultand din disp. art. 1201 C.civil, privind identitatea de parti, obiect si cauza, neobservata de instanta care a pronuntat ultima hotarare, pentru a fi intrunite prevederile art. 322 pct. 7 Cod proc.civ., in conditiile in care, de la pronuntarea primei ordonante presedintiale, s-a schimbat starea de fapt, a doua ordonanta a avut un alt temei, respectiv inlaturarea piedicilor ivite cu ocazia unei executari, iar instanta care a pronuntat ultima hotarare a avut in vedere toate aceste imprejurari, facand referire la prima hotarare fata de care se invoca exceptia autoritatii de lucru judecat.
In temeiul art. 326 - 328 Cod proc.civ., curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondata, din considerentele deja aratate.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Revizuire
Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Revizuire - Sentinta penala nr. 454 din data de 15.11.2017
Revizuire - Sentinta penala nr. SP376/2007 din data de 31.03.2009
Exceptia tardivitatii formularii cererii de revizuire - Decizie nr. 985 din data de 18.12.2012
Conditii de admisibilitate - Decizie nr. 904 din data de 15.11.2012
Inadmisibilitatea cererii de revizuire a hotararilor pronuntate in baza art 278 ind 1 C.p.p. - Decizie nr. 132 din data de 19.04.2010
Revizuire - Sentinta civila nr. 325 din data de 28.03.2011
Revizuire - Decizie nr. 341 din data de 14.05.2009
Revizuire - motive - Decizie nr. 14 din data de 07.11.2008
Cererea de revizuire intemeiata pe dispozitiile art. 394 lit. a Cod procedura penala este nefondata atunci cand revizuentul nu urmareste sa dovedeasca cu imprejurarea necunoscuta de instanta la solutionarea cauzei, netemeinicia hotararii de condamnare a - Decizie nr. 127/Ap din data de 29.10.2013
Incidenta art. 3201 Cod procedura penala astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 121/2011 nu poate fi invocata, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pe calea unei cai de atac extraordinare, in speta revizuirea - Decizie nr. 624/R din data de 04.07.2013
Conflict negativ de competenta - Sentinta penala nr. 7/F din data de 13.02.2006
REVIZUIRE, ART. 3201 Cod Procedura Penala, INADMISIBILITATE - Sentinta penala nr. 76/S din data de 19.03.2013
Revizuire. Inscris nou. Conditii. - Decizie nr. 361 din data de 08.03.2017
Cerere de revizuire respinsa. Neaplicarea cauzei CJUE C-201/14, Smaranda Bara si altii in litigiile avand ca obiect anularea deciziilor de impunere emise de CJAS privind plata contributiilor sociale de sanatate - Decizie nr. 3325 din data de 09.11.2015
Potrivit practicii judiciare create in temeiul art.322 alin.1 pct.7 din vechiul Cod de procedura civila, ale carui prevederi sunt reluate in actualul art.509 alin.1 pct.8 din Noul Cod de procedura civila, revizuirea pentru contrarietate de hotarari poate - Decizie nr. 381 din data de 24.09.2015
Instanta competenta sa solutioneze cererea de revizuire in prima instanta, in legatura cu infractiuni pentru care a intervenit o modificare de competenta. - Decizie nr. 539/A din data de 17.07.2014
Cererea de revizuire admisibila in baza dispozitiilor art.322 al.1 din Codul de procedura civila si art.21 al.2 din Legea contenciosului administrativ. Obligarea paratelor la plata catre reclamant a dobanzii legale stabilita de art.124 din Codul de proced - Decizie nr. 10616 din data de 23.10.2013
Revizuire. Hotarari ce pot face obiect al unei revizuiri. Notiunea de „inscrisuri noi doveditoare”. - Decizie nr. 405 din data de 06.09.2012