InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Mures

Civil - pretentii

(Hotarare nr. 6469 din data de 19.08.2011 pronuntata de Judecatoria Targu-Mures)

Domeniu Partaj | Dosare Judecatoria Targu-Mures | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Mures

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 2887/320/2010, la data de 01.03.2010, reclamantul VG a solicitat in contradictoriu cu parata BVF sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei totale de 273.150 lei, din care 90.000 lei reprezentand avans achitat la data de 12.10.2007 si 183.150 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate in temeiul Antecontractului de vanzare-cumparare autentificat de catre notarul public Albulescu Felicia Doinita la data de 12.10.2007, actualizarea sumei de mai sus la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca la data de 12.10.2007 s-a incheiat Antecontractul de vanzare-cumparare intre el si parata, obiectul conventiei incheiata intre parti privea transmiterea de catre parata , prin vanzare-cumparare a dreptului de proprietate asupra unui teren in suprafata de 2480 m.p., inscris in Titlul de proprietate nr. 111872/24.06.1994, dobandit de catre parata prin mostenire.
In continuare reclamantul a aratat ca prin acord de vointa intre ambele parti au stabilit pretul instrainarii bunului imobil la suma de 91.000 lei, reclamantul achitand paratei, in fata notarului, suma de 90.000 lei, cu titlu de avans.
Totodata reclamantul a mai aratat ca parata s-a obligat ca in termen de 90 de zile de la data incheierii conventiei, respectiv pana la data de 12.01.2008, sa finalizeze formalitatile necesare semnarii contractului de vanzare-cumparare si sa-l convoace pe reclamant in fata notarului, in vederea incheierii acestui contract in forma autentica.
De asemenea reclamantul a mai precizat ca au inscris in conventie si o clauza penala obligandu-se parata ca in situatia in care, din culpa sa, in termen de 90 de zile de la semnarea antecontractului de vanzare cumparare, nu va indeplini formalitatile legale necesare, iar contractul de vanzare-cumparare  nu se va incheia  la termenul convenit, s-a obligat ca in a 91-a zi, respectiv 13.01.2008 sa restituie suma de 90.000 lei, iar in cazul in care nu va restitui aceasta suma la data de 13.01.2008 va datora penalitati de intarziere de 0,5% pe zi calculate la suma datorata.
De asemenea si reclamantul s-a obligat ca in situatia in care parata indeplineste toate formalitatile legale necesare incheierii contractului de vanzare-cumparare si totusi acesta nu se incheie  in fata notarului din culpa sa, sa piarda avansul de 90.000 lei.
In continuare reclamantul a mai aratat ca parata nu si-a achitat obligatiile stipulate prin conventie si nici nu a returnat suma achitata cu titlu de avans pana la data introducerii actiunii, aceasta obligandu-se ca incepand cu data de 13.01.2008 sa plateasca reclamantului o penalitate de intarziere in cuantum de 0,5% pe zi, calculata la suma datorata.
De asemenea reclamantul a mai precizat ca  a somat parata pentru plata debitului prin executor judecatoresc la data de 08.01.2009, data la care s-a constituit dosarul executional  nr. 3/E/2009, iar prin procesul-verbal incheiat la data de 27.01.2009, parata a recunoscut suma si s-a obligat a o plati.
In drept, s-au invocat dispozitiile art.969, 970, 1069, 1070, 1079 si 1081 Cod civil, art.2 alin.1 lit.b) C.pr.civ.
Parata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare parata a mentionat ca datorita unor imprejurari mai presus de vointa sa nu s-a putut proceda la perfectarea in forma autentica a contractului de vanzare-cumparare astfel cum s-a convenit in Antecontractul de vanzare-cumparare, sens in care pentru a diminua neplacerile cauzate reclamantului derivate din aceasta situatie, parata a acceptat ca in schimbul terenului arabil extravilan pe care l-a promis spre vanzare, sa instraineze catre fiica si ginerele  reclamantului, un alt teren, acesta intravilan, in suprafata de 340 mp, asa cum rezulta din Contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2238/22.05.2008, contract care a fost semnat chiar de catre reclamant in calitate de mandatar al cumparatorilor mentionati intr-insul. Astfel fiind parata a apreciat ca reclamantul din prezenta cauza a fost dezdaunat de pierderile derivate din antecontractul de vanzare-cumparare anterior incheiat.
In drept, parata nu si-a intemeiat apararea.
Reclamantul a depus concluzii scrise prin care a reiterat in esenta aceleasi motive si solicitari din cererea introductiva.
La termenul de judecata din 08.06.2011 instanta a respins exceptia necompetentei materiale invocata de catre parata pentru considerentele expuse in incheierea de sedinta pronuntata la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri, fiind depuse la dosar: antecontract de vanzare-cumparare (f.5), cerere de executare silita (f.6), proces-verbal (f.7), imputernicire avocatiala (f.129), dovada achitarii taxei de timbru (f.13), invitatie (f.21), extras CF (f.22), contract de vanzare-cumparare provizoriu (f.23), procura speciala (f.24), contract de vanzare cumparare (f.25), hotararea nr. 237 (f.26), titlu de proprietate (f.27), incheiere nr. 30488 (f.29), certificat de mostenitor (f.30-31), adresa nr. 7665/03.06.2011 (f.56), adresa nr. 7948/08.06.2011 (f.59).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 12.10.2007 intre reclamant si parata s-a incheiat Antecontractul de vanzare-cumparare autentificat de BN Albulescu sub nr. 5462/12.10.2007 (f.5 din dosar). Obiectul conventiei incheiata intre parti privea obligatia asumata de catre parata, de a transmite cumparatorului prin incheierea unui contract autentic vanzare-cumparare, dreptul de proprietate asupra unui teren in suprafata de 2480 m.p., inscris in Titlul de proprietate nr. 111872/24.06.1994, dobandit de catre parata prin mostenire. In acest sens, parata s-a obligat ca in termen de 90 de zile de la data incheierii conventiei, respectiv pana la data de 12.01.2008, sa finalizeze formalitatile necesare semnarii contractului autentic de vanzare-cumparare si sa-l convoace pe reclamant in fata notarului, in vederea incheierii acestui contract in forma autentica.
Pretul instrainarii bunului imobil a fost stabilit de parti la suma de 91.000 lei, reclamantul achitand paratei, in fata notarului, suma de 90.000 lei, cu titlu de avans, asa cum rezulta din continutul antecontractului mai sus mentionat.
De asemenea, instanta retine faptul ca prin antecontractul in discutie partile au stabilit de comun acord o clauza penala prin care si-au cuantificat anticipat despagubirile in caz de nerespectare a conventiei de catre una dintre parti si anume: - in situatia in care, din culpa paratei, in termen de 90 de zile de la semnarea antecontractului de vanzare cumparare, aceasta nu va indeplini formalitatile legale necesare, iar contractul de vanzare-cumparare  nu se va incheia  la termenul convenit, parata s-a obligat ca in a 91-a zi, respectiv 13.01.2008 sa restituie suma de 90.000 lei, iar in cazul in care nu va restitui aceasta suma la data de 13.01.2008 va datora penalitati de intarziere de 0,5% pe zi calculate la suma datorata; in situatia in care parata indeplineste toate formalitatile legale necesare incheierii contractului de vanzare-cumparare si totusi acesta nu se incheie  in fata notarului din culpa cumparatorului, acesta urma sa piarda avansul de 90.000 lei ( alineat 7 si 8 din antecontract).
Verificand continutul antecontractului, instanta mai constata si faptul ca partile nu au stabilit vreun pact comisoriu expres care sa reglementeze modul de desfiintare al antecontractului in caz de nerespectare, iar prin clauza penala anterior analizata nefacandu-se altceva decat sa se stabileasca cuantumul despagubirilor in caz de desfiintare a antecontractului. Asadar, conditiile in care intervine rezolutiunea antecontractului sunt cele stabilite de dreptul comun, si anume rezolutiunea judiciara reglementata prin art. 1020-1021C. civ.
Reclamantul a solicitat instantei de judecata sa se dispuna obligarea paratei la plata sumei totale de 273.150 lei, din care 90.000 lei reprezentand avans achitat la data de 12.10.2007 si 183.150 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate in temeiul Antecontractului de vanzare-cumparare autentificat de catre notarul public Albulescu Felicia Doinita la data de 12.10.2007, actualizarea sumei de mai sus la data platii efective.
In motivarea in fapt a actiunii reclamantul a invocat faptul ca parata nu si-a indeplinit culpabil obligatia contractuala, motiv pentru care a solicitat instantei sa faca aplicarea clauzei penale anterior analizate. Instanta constata insa ca reclamantul nu a investit instanta si cu un petit de rezolutiune a antecontactului si nici nu a facut dovada faptului ca anterior formularii prezentei actiuni contractul ar fi fost desfiintat de catre parti sau de catre o alta instanta de judecata. Clauza penala isi are aplicabilitate doar in situatia in care antecontractul ar fi desfiintat si partile ar trebui repuse in situatia anteriora, rolul clauzei penale fiind acela de a cuantifica cu anticipatie modalitatea in care partile urmeaza sa fie repuse in situatia anterioara.
Nefiind investita cu un petit de rezolutiune, instanta nu se poate pronunta asupra acestui aspect si nici nu poate analiza daca partile si-au indeplinit sau nu obligatiile, daca se poate imputa vreo culpa, daca exista o punere in intarziere prealabila ( in sensul executarii obligatiilor contractuale, iar nu in sensul solicitarii directe a despagubirilor stabilite prin clauza penala, cum aparent se face prin somatia expediata de catre reclamant prin executorul judecatoresc). Adica, instanta nu poate analiza conditiile prevazute de art. 1020-1021 C. civ. pentru a stabili ca, antecontractul se desfiinteaza si partea culpabila poate fi obligata la despagubiri in conformitate cu clauza penala. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, parata, prin apararea sa, nu invoca o desfiintare a antecontractului de comun acord, ci faptul ca a intervenit o novatie ( prin schimbare de de obiect si de creditor) si ca in aceste conditii ea si-ar fi indeplinit obligatiile contractuale asa cum acestea ar fi fost modificate, neimpunandu-se obligarea ei la daune interese conform clauzei penale. Temeinicia apararilor invocate de catre parata referitoare la intervenirea novatiei nu vor fi analizate de catre instanta, din acelasi considerent si anume, ca obiectul dedus judecatii nu este rezolutiunea antecontractului,  pentru a se verifica daca partile si-au indeplinit sau nu obligatiile si daca aceste obligatii au fost modificate pe parcurs. Tot astfel, instanta constata ca procesul verbal intocmit de executorul judecatoresc la 27 ianuarie 2007 (aflat in copie la fila 7 din dosar), in mare parte ilizibil, nu face dovada unui acord de vointa intervenit intre parti in sensul desfiintarii conventionale a antecontractului sau a modificarii antecontractului prin instituirea unui pact comisoriu expres de grad IV. Chiar si daca ar fi fost asa ( adica daca s-ar fi stabilit de catre parti ulterior un pact comisoriu expres de grad IV) tot ar fi fost necesara formularea unui petit de rezolutiune, insa nu in sensul ca instanta sa se pronunte asupra acestui aspect, ci doar sa constate intervenirea rezolutiunii.
 Deoarece reclamantul, in baza disponibilitatii care guverneaza procesul civil, nu a inteles sa investeasca instanta si cu un petit de rezolutiune a antecontractului in discutie, instanta constata ca aceasta conventie este in fiinta, motiv pentru care nu poate face aplicarea clauzei penale, asa cum solicita reclamantul prin actiunea introductiva.
Desi prin intampinare parata BUBAU VIORICA FELICIA a solicitat obligarea reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecata, totusi nu a facut dovada acestor cheltuieli, motiv pentru care, in aplicarea dispozitiilor art. 274 C. civ. raportat la art. 1169 C. civ. instanta nu va dispune obligarea reclamantului, cazut in pretentii, la suportarea cheltuielilor de judecata solicitate de parata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Partaj

Partaj bunuri comune. Lichidarea regimului matrimonial. - Decizie nr. 902 din data de 19.12.2017
Prestatie tabulara. - Decizie nr. 314 din data de 02.11.2012
Sistarea starii de codevalmasie asupra bunurilor sotilor. Drept de creanta. - Decizie nr. 27 din data de 06.02.2012
Drept de proprietate. Partaj de folosinta. Despagubiri. - Decizie nr. 127 din data de 18.02.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 662 din data de 05.09.2012
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 651 din data de 30.08.2012
Partaj succesoral - Sentinta civila nr. 300 din data de 21.03.2012
Pretentii - Sentinta civila nr. 387 din data de 02.02.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 1564 din data de 21.12.2011
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 1340 din data de 27.10.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 674 din data de 08.09.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 809 din data de 30.09.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 390 din data de 13.05.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 194 din data de 07.04.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 170 din data de 15.04.2009
Nulitate titlu proprietate - Sentinta civila nr. 71 din data de 25.02.2010
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 625 din data de 02.12.2009
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 619 din data de 02.12.2009
iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 605 din data de 18.11.2009
partaj succesoral - Sentinta civila nr. 587 din data de 11.11.2009