InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Cluj

Actiune in rectificarea cartii funciare. Calitate procesuala pasiva

(Decizie nr. 927 din data de 10.03.2011 pronuntata de Curtea de Apel Cluj)

Domeniu Carte Funciara | Dosare Curtea de Apel Cluj | Jurisprudenta Curtea de Apel Cluj

Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 927 din 10 martie 2011

Prin sentinta civila nr. 268/28 ianuarie 2010 a Judecatoriei Viseu de Sus s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Manastirea Ortodoxa " Sfanta Treime " Prislop Borsa, Episcopia Ortodoxa Romana A Maramuresului Si Satmarului, Consiliul Local Borsa si Primarul orasului Borsa, exceptie invocata de paratii Manastirea Ortodoxa " Sfanta Treime " Prislop Borsa, Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului Si Satmarului ,Consiliul Local Borsa - respectiv Primarul orasului Borsa .
S-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, Ordinul Sf. Vasile cel Mare - Provincia " Sfintii Apostoli Petru Si Pavel " Romania, exceptie invocata de paratii Manastirea Ortodoxa " Sfanta Treime " Prislop Borsa, Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului Si Satmarului, Consiliul Local Borsa , Orasul Borsa prin primar si Primaria orasului Borsa.
S-a admis actiunea civila intentata de reclamantul Ordinul Sf. Vasile cel Mare - Provincia " Sfintii Apostoli Petru Si Pavel " Romania, impotriva paratilor Manastirea Ortodoxa " Sfanta Treime " Prislop Borsa, Episcopia Ortodoxa Romana A Maramuresului Si Satmarului ,Consiliul Local Borsa, Orasul Borsa prin primar si Primarul orasului Borsa si in consecinta :
 S-a dispus rectificarea c.f. 10288/N Borsa, nr. cadastral 9998,in sensul radierii dreptului de folosinta gratuita a paratei Manastirea Ortodoxa " Sfanta Treime " Prislop Borsa ,inscrierea la pozitia C+1 asupra imobilelor de la A+1.
 S-a dispus restabilirea situatiei anterioare din c.f. 6719 Borsa nr. top 7321/b/1/9/53.
 In considerentele sentintei s-au retinut urmatoarele:
Prin Hot. nr. 43/2006,asa cum rezulta din extrasul c.f. imobilul in suprafata de 7,2 ha din c.f. 10288/N s-a atribuit in folosinta gratuita pe durata existentei constructiei Manastirii Ortodoxe " Sfanta Treime " Prislop Borsa. Titularul acestei hotarari fila 6 din dosar nu este Manastirea Ortodoxa " Sfanta Treime " Prislop Borsa ci Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului,Prin sentinta civila nr. 4409/2008 pronuntata de Tribunalul Maramures se anuleaza Hot.43/2006 sentinta devenita irevocabila prin Dec. Curtii Apel Cluj nr. 2059/2009.
 Fata de starea de fapt retinuta mai sus,instanta a constatat ca in cauza sunt intrunite prev. art. 34 pct. 3 din L. 7/1996,motiv pentru care a admis actiunea asa cum a fost formulata,in sensul de a dispune rectificarea cf. 10288/N Borsa, in sensul radierii dreptului de folosinta gratuita al paratei Manastirea Ortodoxa " Sfanta Treime " Prislop Borsa si a dispus restabilirea situatiei anterioare din c.f. initial 6719 Borsa.
 In cauza nu au putut fi primite sustinerile paratilor ca nu sunt intrunite prevederile art. 34 pct. 1-4 din D-L. 115/1938 respectiv L. 7/1996.
 Asa cum rezulta din extrasul c.f. de la fila 13,dreptul de folosinta al paratei Manastirea Ortodoxa " Sfanta Treime " Prislop Borsa s-a inscris in temeiul unei Hotarari a Cons. Loc .hotararea anulata de instanta de judecata.
 In cauza nu au putut fi primite nici exceptiile invocate de catre parata,respectiv lipsa calitatii procesuale active a reclamantului,respectiv ,lipsa calitatii procesuale pasive a paratilor Manastirea Ortodoxa " Sfanta Treime " Prislop Borsa, Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului si Consiliul Local Borsa -respectiv Primarul orasului Borsa,din starea de fapt retinuta rezultand faptul ca,Hotararea nr. 43/2006 anulata de catre instanta a fost emisa de Cons. Loc Borsa in favoarea paratei Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, iar in c.f. beneficiara dreptului de folosinta figurand Manastirea Ortodoxa " Sfanta Treime " Prislop Borsa, iar Consiliul Local este reprezentat de catre primar,conform L 215/2003.
Prin Decizia civila nr. 213/A din 25.11.2010 pronuntata de Tribunalul Maramures s-a respins exceptia lipsei de interes a apelantei Episcopia Ortodoxa a Maramuresului si Satmarului in promovarea apelului.
S-au admis apelurile promovate de catre paratii Episcopia Ortodoxa a Maramuresului si Satmarului, Orasul Borsa, Primarul orasului Borsa, Consiliul Local Borsa, Manastirea Ortodoxa "Sfanta Treime" Prislop impotriva sent. civile nr. 268/28.01.2010 a Judecatoriei Viseu de Sus pe care a schimbat-o in sensul ca s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului Ordinul Sf. Vasile cel Mare Provincia "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" Romania si in consecinta s-a respins actiunea reclamantului.
 Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia lipsei de interes in promovarea apelului de catre parata Episcopia Ortodoxa a Maramuresului si Satmarului, tribunalul a retinut ca aceasta exceptie este nefondata. Parata ataca sentinta civila nr. 268/28 ianuarie 2010 a Judecatoriei Viseu de Sus pronuntata in contradictoriu cu aceasta, urmare a cadrului procesual stabilit inca de catre reclamant, hotararea a fost pronuntata impotriva acestei parate si impotriva Manastirii Ortodoxe Sf. Treime Prislop aflata in subordinea Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului. Aceasta parata are asadar interes in a ataca sentinta civila nr. 268/2010 a Judecatoriei Viseu de Sus.
Apelurile declarate de catre parati sunt fondate.
Calitate procesuala activa in promovarea unei actiuni in rectificare de carte funciara o are, potrivit dispoz. art. 34 din Legea nr. 7/1996, orice persoana interesata. In opinia tribunalului sfera persoanelor interesate nu se poate limita la acele persoane care au avut sau au un drept inscris in cartea funciara, ci este mai larga. Practica si doctrina in materie au statuat ca prin persoana interesata in promovarea unei actiuni in rectificare se intelege fie persoana care a avut un drept inscris in cartea funciara, fie persoana care are un drept inscris in cartea funciara, fie titularul unui drept extratabular vatamat printr-o inscriere nevalabila , fie, in mod exceptional, o persoana care nu a fost inscrisa in cartea funciara, cum, este proprietarul imobilului inmatriculat la cererea altuia si fara acordul sau ori titularul unui alt drept real imobiliar, omis de la inscriere. Mai au calitate creditorii chirografari, cand ataca inscrierea pe calea actiunii pauliene sau Ministerul Public, in cazurile prevazute de lege.
Reclamantul nu se afla in niciuna din aceste situatii deoarece, in prezent, dreptul de proprietate de care se prevaleaza in argumentarea pozitiei sale procesuale nu exista in patrimoniul sau. Prin decizia nr. 2059/18 iunie 2009 a Curtii de Apel Cluj paratul Consiliul local Borsa a fost obligat sa emita o hotarare prin care sa transmita reclamantului dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat in extravilanul orasului Borsa, la locul numit "Pasul Prislop", inscris in CF 6719 Borsa nr. top. 7321/b/1/9/53, in suprafata de 7,2 ha.
Pana in prezent paratul Consiliul local Borsa nu si-a indeplinit aceasta obligatie, astfel incat in patrimoniul reclamantului nu a fost inca transmis dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu. Decizia civila nr. 2059/2009 a Curtii de Apel Cluj a stabilit vocatia reclamantului la dreptul de proprietate insa dobandirea efectiva a acestuia urmeaza sa se realizeze prin actul de vointa al Consiliului local Borsa. In momentul in care acesta isi va indeplini obligatia pusa in sarcina sa prin hotararea Curtii de Apel Cluj, reclamantul va avea un drept ce va putea fi inscris in cartea funciara si astfel va dobandi calitatea de persoana interesata in promovarea unei actiuni in rectificare inscrisuri efectuate in favoarea Manastirii Ortodoxe "Sf. Treime". Cata vreme reclamantul nu detine dreptul de proprietate pe care sa-l poata inscrie in cartea funciara, rectificarea inscrierii Manastirii Ortodoxe Sf. Treime nu ii profita.
Pentru aceste considerente avand in vedere prev. art. 296 C.pr.civ. apelurile declarate in cauza au fost admise potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul ORDINUL SFANTUL VASILE CEL MARE-PROVINCIA "SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL" ROMANIA solicitand modificarea sa in sensul respingerii apelurilor paratilor si mentinerii sentintei civile nr. 268/2010 a Judecatoriei Viseu de Sus.
In motivare s-a aratat ca in mod gresit s-a apreciat de catre Tribunal ca reclamanta nu are calitate procesuala activa in formularea unei actiuni de rectificare de CF pana cand Consiliul local nu isi va indeplini obligatia de transmitere a dreptului de proprietate, iar dreptul de proprietate va fi inscris in CF.
Solutia instantei s-a bazat pe doctrina si jurisprudenta care nu au fost insa indicate, mai mult doctrina nu reprezinta un izvor de drept, in virtutea jurisprudentei CEDO putand reprezenta izvor de drept dar nu prin inlaturarea sau limitarea legii, ci prin extinderea ei.
Tribunalul Maramures apreciaza in mod gresit ca decizia nr. 2059/2009 si decizia nr. 6/2010 ambele pronuntate de Curtea de Apel Cluj si avand caracter irevocabil nu confera interes in ceea ce o priveste pe reclamanta cu privire la imobil.
Instanta de apel se contrazice in considerentele deciziei aratand ca sfera persoanelor interesate in formularea actiunii de rectificare CF este mai larga decat cea a persoanelor inscrise in CF pentru ca ulterior sa arate ca persoanele interesate sunt numai cele inscrise in CF.
In conditiile in care in CF nr. 6719 Borsa nr. topo 7321/b/1/9/53, nr. cadastral 9998 a fost inscrisa Manastirea Ortodoxa "Sfanta Treime" desi prin HCL nr. 43/2006 dreptul de folosinta gratuita a fost instituit in favoarea Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, HCL nr. 43/2006 fiind anulata prin sentinta nr. 4409/2008 a Tribunalului Maramures, irevocabila, duce la concluzia ca atat inscrierea cat si actul in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea nu au fost valabile, actiunea in rectificare de CF intemeiata pe art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, respectiv Decretul-Lege nr. 115/1938 este intemeiata.
In ceea ce priveste respingerea exceptiei lipsei de interes in promovarea apelului s-a aratat ca in mod gresit a fost respinsa aceasta, prin sentinta nr. 267/2010 apelanta nefiind obligata la nimic si nesuferind nimic, nici macar cheltuieli de judecata.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 299 si urm. C.pr.civ., art. 304 pct. 9 C.pr.civ. si art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, respectiv Decretul-Lege nr. 115/1938.
Au fost anexate cererii de recurs deciziile civile nr. 2059/2009 si nr. 6/2010 ale Curtii de Apel Cluj.
In aparare intimatele Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, Manastirea Ortodoxa "Sfanta Treime" Prislop din Borsa, Orasul Borsa, Consiliul Local al orasului Borsa si Primarul orasului Borsa au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil si nefondat.
Analizand recursul declarat de catre reclamantul ORDINUL SFANTUL VASILE CEL MARE-PROVINCIA "SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL" ROMANIA impotriva deciziei civile nr. 213/2010 a Tribunalului Maramures, Curtea retine urmatoarele:
In ceea ce priveste nemotivarea recursului declarat se constata ca instanta s-a pronuntat in sedinta publica, atat modalitatea de solutionare a acestui aspect, cat si motivele pentru care instanta s-a pronuntat regasindu-se in practicaua hotararii.
Pe fondul recursului se constata ca problema de drept supusa analizei instantei de recurs este aceea a calitatii procesuale active in actiunea in rectificare de CF.
Instanta de apel a apreciat ca raportat la prevederile art. 34 din Legea nr. 7/1996 calitate procesuala activa in promovarea acestei actiuni o are orice persoana interesata. In opinia tribunalului reclamantul nu justifica interes in promovarea actiuni si, deci nu are calitate procesuala activa in conditiile in care dreptul de proprietate de care se prevaleaza nu exista in patrimoniul sau, decizia civila nr. 2059/2009 a Curtii de Apel Cluj prin care s-a stabilit vocatia reclamantului la dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu nefiind pusa in executare de catre Consiliul Local Borsa, dobandirea efectiva a dreptului de proprietate urmand a se realiza prin actul de vointa al Consiliului Local Borsa. Numai dupa indeplinirea obligatiei de catre Consiliul Local Borsa reclamantul va avea un drept care ii va conferi calitatea de persoana interesata in promovarea unei actiuni in rectificare de CF.
Conform prevederilor art. 34 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 rectificarea inscrierilor din CF se poate cere de orice persoana interesata daca printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca inscrierea sau actul in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea nu a fost valabil.
Prin decizia civila nr. 2059/2009 a Curtii de Apel Cluj, Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal paratul Consiliul Local al orasului Borsa a fost obligat sa emita o hotarare prin care sa transmita reclamantului dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat in extravilanul orasului Borsa inscris in CF nr. 6719 Borsa nr. topo 7321/b/1/9/53. S-a mentinut dispozitia din sentinta civila nr. 4409/2008 a Tribunalului Maramures de anulare a hotararii Consiliului Local Borsa nr. 43/2006.
Prin aceasta hotarare s-a recunoscut deci dreptul de proprietate al reclamantului din prezentul dosar asupra imobilului identificat mai sus, imobil care face si obiectul prezentului litigiu, Consiliul Local Borsa avand numai obligatia de a emite actul doveditor al dreptului de proprietate al reclamantului, fara a mai fi abilitat sa cenzureze in vreun fel indreptatirea reclamantului in acest sens.
In aceste conditii, este evident interesul reclamantului in promovarea actiunii in rectificare de CF, neavand nici o relevanta omisiunea Consiliului Local al orasului Borsa de a-si indeplini obligatia stabilita prin decizia Curtii de Apel Cluj.
De altfel, in conditiile in care ca regula actiunea in rectificare de CF este grefata pe o actiune principala, in cazul dedus judecatii actiunea principala fiind cea care a facut obiectul dosarului nr. xxx/100/2008 al Tribunalului Maramures, finalizat prin pronuntarea deciziei civile nr. 2059/2009 a Curtii de Apel Cluj, este evident ca reclamantul justifica calitate procesuala in prezentul dosar raportat la aprecierea instantelor in dosarul nr. xxx/100/2008. Se poate vorbi despre puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2059/2009 a Curtii de Apel Cluj in aceasta cauza sub aspectul calitatii procesuale active a reclamantului, atata timp cat acesta a avut calitate procesuala activa in actiunea principala avand calitate procesuala activa si in actiunea de rectificare de CF grefata pe aceasta.
Tinand cont de modul in care a fost solutionata problema calitatii procesuale active a reclamantului in promovarea actiunii, Curtea nu mai apreciaza necesar a analiza si modul in care s-a solutionat exceptia lipsei de interes in promovarea apelului.
Raportat la cele retinute mai sus, Curtea in temeiul art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 alin. 9 C.pr.civ. va admite recursul declarat de reclamantul ORDINUL SFANTUL VASILE CEL MARE-PROVINCIA "SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL" ROMANIA, impotriva deciziei civile nr. 213 din 25.11.2010 a Tribunalului Maramures pronuntata in dosar nr. 2083/336/2009, pe care o va modifica in sensul ca in temeiul art. 296 C.pr.civ. va respinge apelul declarat de parati impotriva sentintei civile nr. 268/28.01.2010 a Judecatorie Viseu de Sus, pe care o va mentine ca legala.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Carte Funciara

Plangere impotriva incheierii de carte funciara. Inadmisibilitatea notarii unui drept de creanta in favoarea proprietarului inscris in cartea funciara. Intoarcerea executarii. Competenta materiala. Art. 522 Cod proc.civ. – inadmisibilitatea actiunii formu - Decizie nr. 66 din data de 22.03.2012
Prestatie tabulara - Decizie nr. 900 din data de 15.11.2012
Anularea incheierii de notare in cartea funciara - Decizie nr. 284 din data de 12.05.2011
Anulare Incheiere de intabulare - Decizie nr. 216 din data de 11.06.2010
Actiune de sistare indiviziune - Decizie nr. 233 din data de 21.06.2010
Plangere impotriva incheierii de carte funciara - Sentinta civila nr. 1056 din data de 11.05.2009
INSCRIEREA IN CF A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA CONSTRUCTIEI AUTORIZATE PE NUMELE CONCUBINILOR FARA A FI STABILITE COTE PARTI DIN DREPTUL DE PROPRIETATE - Decizie nr. 537/R din data de 16.04.2014
PLANGERE IMPOTRIVA INCHEIERII DE CARTE FUNCIARA - ADMISIBILITATE - Decizie nr. 1163/R din data de 13.06.2012
Rectificarea inscrisurilor de carte funciara. - Decizie nr. 255/R din data de 08.10.2008
Inscrierea dreptului de proprietate in cartea funciara in temeiul art. 47 din legea nr. 7/1996. Calitatea de persoana interesata. - Decizie nr. 75/R din data de 28.02.2008
Imobil preluat de stat printr-un act de cedare fortata. - Decizie nr. 170/R din data de 07.05.2007
Plangere carte funciara. Calitatea procesuala activa a notarului public. Calitatea procesuala pasiva a Oficiului de Cadastru si Publicitate imobiliara. - Decizie nr. 1/R din data de 31.01.2007
Intabulare drept real de proprietate in CF pe numere cadastrale noi. Necesitatea consimtamantului coproprietarului pentru terenul aflat in indiviziune fortata: - Decizie nr. 84/R din data de 03.02.2006
Cerere de inscriere in CF a unui drept real in baza unei „declaratii” prin care proprietarul de CF recunoaste un drept real - Decizie nr. 755/R din data de 28.11.2005
Cerere de notare in CF a dreptului de proprietate in baza unui inscris sub semnatura privata, conform art. 81 punctul 22 din Decretul Lege nr. 115/1938 - Decizie nr. 711/R din data de 22.11.2005
Carte funciara. Rectificarea inscrierilor asupra unor imobile gresit identificate. - Sentinta civila nr. 88/S din data de 16.03.2012
Plangere incheiere in carte funciara.Efectele notariei schimbarii denumirii persoanei juridice - Decizie nr. 276/Ap din data de 11.11.2011
Vanzare succesiva teren prin acte autentice.Neindeplinirea conditiilor legale privind nulitatea contractului pentru cauza ilicita. Inexisten?a inscrierii dreptului in cartea funciara, anterior vanzarii. - Decizie nr. 72/R din data de 28.01.2011
Comercial - actiune in constatare - si inscriere in C.F. - Decizie nr. 236/R din data de 26.02.2010
Rezolutiune contract - Sentinta civila nr. 305/C din data de 18.03.2009