Compensarea in bani a zilelor de concediu de odihna neefectuate, in favoarea persoanei careia i s-a desfacut contractul de munca din motive neimputabile

Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 954 din 14 martie 2011

La data de 15.10.2010, prin sentinta civila nr. 1589/2010, pronuntata de Tribunalul Maramures, s-a admis actiunea formulata de reclamanta M.M.S., in contradictoriu cu parata SC K.L.A. SA si, in consecinta:
A fost obligata parata sa-i plateasca reclamantei sumele reprezentand compensarea in bani a celor 11 zile de concediu de odihna, neefectuate in anul 2009 si a celor 7 zile de concediu de odihna neefectuate in anul 2010, raportat la contractul individual de munca al reclamantei inregistrat la ITM Bucuresti sub nr. 4489111/I/14.10.2008.
A fost obligata parata sa-i plateasca reclamantei un salariu compensatoriu in conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel national pe anii 2007-2010.
Pentru a pronunta solutia mentionata, prima instanta a avut in vedere urmatoarele:
Potrivit contractului individual de munca nr. 4489 III/J/14.10.2008 reclamanta a fost salariata a paratei in functia de inspector coordonator asigurari, cu incepere de la data de 01.10.2008 si cu un salariu de baza brut lunar de 3550 lei RON.
 La data de 24.04.2010 contractul de munca al reclamantei a incetat prin concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 lit. a din Codul muncii.
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare, iar conform art. 163 Codul muncii, plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit.
Prin intampinarea depusa parata a recunoscut neplata indemnizatiei de concediu aferenta zilelor de concediu de odihna ramase neefectuate si, ca urmare, in temeiul art. 141 al. 4 C. muncii, instanta a dispus plata catre reclamanta a sumei reprezentand compensarea in bani a celor 11 zile de concediu de odihna neefectuate in anul 2009 si a celor 7 zile de concediu de odihna neefectuate in anul 2010, raportat la contractul individual de munca al acesteia inregistrat la I.T.M. Bucuresti sub nr. 4489111/I/14.10.2008.
In baza art. 67 Codul muncii coroborat cu art. 78 al. 1 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 instanta a obligat parata sa-i plateasca reclamantei un salariu compensatoriu. Apararile paratei, conform carora nu intruneste cerintele prevazute de Legea nr. 32/2000 si de Ordinul nr. 4/2008, referitoare la asigurarea marjei de solvabilitate disponibile si marjei de solvabilitate minime, nu prezinta nicio relevanta fata de pretentia dedusa judecatii izvorata din raportul de munca dintre parata angajator si reclamanta in calitate de fost angajat.
In termen legal, a declarat recurs parata K.L.A. S.A., solicitand admiterea acestuia, cu consecinta respingerii cererii de acordare a salariului compensatoriu.
In sustinerea recursului, societatea parata a aratat ca nu poate fi obligata sa acorde prioritar plata de salarii compensatorii in detrimentul executarii obligatiilor ce izvorasc din contractele de asigurari.
In acest sens, societatea parata face trimitere la Legea nr. 32/2000 privind activitatea asigurare si supraveghere a asigurarilor precum si la Ordinul nr. 4/2008 privind marja de solvabilitate la asiguratori, sustinand ca functioneaza in baza normelor legale mentionate, astfel ca nu ii sunt aplicabile dispozitiile din CCM Unic la nivel national pentru anii 2007-2010 privitoare la salariul compensatoriu.
Prin memoriul de recurs societatea a formulat si o cerere de suspendare a executarii sentintei atacate, aratand, in sustinerea acesteia, in esenta, ca plata salariului compensatoriu in favoarea reclamantei constituie un real pericol de a crea prejudicii majore in randul contractantilor de asigurare cu care societatea se afla in raporturi contractuale, prejudicii majore care ar putea avea efecte dezastruoase atat asupra functionarii recurentei precum si asupra institutiilor statului Roman, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurarilor ca garant al executari contractelor de asigurare.
Reclamanta intimata nu si-a exprimat pozitia procesuala.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 7 al. 2 din legea nr. 130/1996, contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare, constituie legea partilor.
In acest sens, Curtea noteaza ca prin art. 78 din CCM Unic la nivel national pentru anii 2007-2010, s-a stabilit ca la incetarea contractului individual de munca din motive ce nu tin de persoana salariatului, angajatorul va acorda acestuia o compensatie de cel putin un salariu lunar, in afara drepturilor cuvenite la zi. Prevederile mentionate au un caracter minimal, nefiind posibila inlaturarea acestora prin contracte colective de munca la nivel inferior.
In cauza dedusa judecatii, contractul individual de munca al reclamantei intimate a incetat la data de 24.04.2010, in temeiul art. 65 din Codul Muncii, respectiv din motive care nu tin de persoana reclamantei, astfel ca aceasta este indreptatita sa beneficieze de plata salariul compensatoriu.
Sunt lipsite de relevanta sustinerile recurentei referitoare la Legea nr. 32/2000 privitoare la activitatea de asigurare si supraveghere a asigurarilor precum si la Ordinul nr. 4/2008 privind marja de solvabilitate la asiguratori, aceasta in contextul in care dispozitiile legale mentionate privesc exclusiv modul de functionare si organizare specifica a societatilor care isi desfasoara activitatea in acest domeniu, fara a cuprinde vreo mentiune cu privire la raporturile efective de munca intre aceste societati, in calitate de angajatori si salariatii acestora, in calitate de angajati.
Din perspectiva art. 1 din CCM Unic la nivel national pentru anii 2007-2010, care defineste partile contractante, Societatea recurenta intra sub incidenta acestuia, astfel ca in calitate de angajator este tinuta sa respecte drepturile si obligatiile instituite prin acest contract, inclusiv obligatia instituita prin art. 78.
 Concluzionand ca Tribunalul a transat corect cauza dedusa judecatii, in baza art. 312 al.1 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge ca nefondat recursul societatii parate.
 In ceea ce priveste cererea de suspendarea a executarii sentintei atacate, Curtea noteaza ca prin solutionarea recursului la acest termen de judecata, aceasta a ramas fara obiect, astfel ca o va respinge ca atare.