InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Cluj

Titular al contractului de cesiune de drepturi de autor. Actiune in obligare la incheierea contractului de munca. Respingere

(Decizie nr. 504 din data de 09.02.2011 pronuntata de Curtea de Apel Cluj)

Domeniu Proprietate intelectuala | Dosare Curtea de Apel Cluj | Jurisprudenta Curtea de Apel Cluj

Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 504 din 9 februarie 2011

Prin sentinta civila nr. 2669/02.09.2010, pronuntata de Tribunalul Cluj, a fost admisa actiunea formulata si precizata de catre reclamantul T.J.L., in contradictoriu cu parata S.C. E.M.I. S.R.L. si in consecinta, a fost obligata parata, in calitate de angajator, sa incheie cu reclamantul contract individual de munca pentru perioada 14.04.2007 - 30.01.2009; a fost obligata parata sa achite catre bugetul asigurarilor sociale de stat contributiile aferente contractului individual de munca, prevazute de lege, pentru perioada 14.04.2007 - 30.01.2009
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul si SC C.M. SRL, in calitate de angajator, au incheiat contractul individual de munca pe durata nedeterminata inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca sub nr. 30473/2005, in temeiul caruia reclamantul a prestat munca de redactor, in schimbul unui salariu lunar brut de 3.100.000 lei vechi, iar durata concediului anual de odihna a fost stabilita pentru 20 de zile.
Prin decizia nr. 114/13.04.2007 a administratorului SC C.M. SRL, contractul individual de munca nr. 30473/2005 a fost desfacut in baza art. 65 din Codul Muncii.
Prin contractul nr. 161/01.06.2007 incheiat pe durata de un an intre parata, care a preluat redactia detinuta anterior de SC C.M. SRL, s-a convenit ca reclamantul va realiza articole care vor fi publicate in ziarele M.C., M.A., M.S., in schimbul platii unei remuneratii lunare, care se va plati la data de 26 a fiecarei luni si la data de 10 a lunii urmatoare.
Prin anexa 1 la contractul de cesiune a drepturilor de autor, s-a stabilit o remuneratie lunara egala cu salariul minim pe economie (600 de lei), indiferent de cantitatea articolelor publicate in Monitorul de Cluj, iar pentru articolele publicate in M.A. si M.S. s-a stabilit un tarif suplimentar, determinat dupa tipul articolului (stire de coloana, articol mijlociu, articol mare).
Din economia dispozitiilor contractului de cedare a drepturilor de autor, coroborate cu caracterul de continuitate al relatiei contractuale de munca dintre reclamant si persoanele juridice care au avut in patrimoniu si au administrat redactia la care a lucrat reclamantul pe parcursul a 10 ani, rezulta ca trasaturile relatiei derulate intre reclamant si parata sunt trasaturi specifice contractului individual de munca, iar nu contractului de cesiune de drepturi de autor.
In ceea ce priveste durata muncii prestate de reclamant in beneficiul paratei, din declaratia martorului P.I.B. reiese ca aceasta a subzistat incetarii contractului de cesiune de drepturi de autor, munca fiind prestata de reclamant pana la 31.01.2009, asadar inca un an si jumatate dupa incetarea contractului de cesiune a drepturilor sale. Pentru aceasta perioada nu s-a redactat un contract in forma scrisa intre parti.
Instanta a mai retinut ca numai in mod sporadic reclamantul a publicat in MM.A. si M.S., activitatea sa de baza fiind realizata iar rezultatul facand obiect al publicarii la locul sau de domiciliu, in Cluj-Napoca.
Remuneratia stabilita de parti prin contractul de cesiune a drepturilor de autor a avut un caracter salarial, fiind platita sub forma avansului si a lichidarii, specific platii salariului, iar suma a fost fixa, la nivelul salariului minim pe economie, caracterul de continuitate al acestei sume fixe fiind subliniat prin asumarea obligatiei de plata si a cuantumului fix, indiferent de cantitatea de articole publicate in localitatea de domiciliu a reclamantului.
Salariul este un element esential al contractului individual de munca, potrivit art. 10 din Codul muncii, iar suma platita lunar reclamantului pentru articolele publicate in localitatea de domiciliu a reclamantului, intruneste, asa cum s-a aratat, trasaturile salariului, iar nu ale unei remuneratii specifica cedarii drepturilor de autor, care are in vedere criteriile numarului si categoriei operelor realizate de catre autor.
Specific contractului individual de munca si raportului juridic aferent este si caracterul de continuitate al muncii de acelasi fel prestate de catre reclamant la acelasi loc de munca (din 1999, data transferului si pana in 2009), precum si durata programului de munca, aceasta fiind de circa 8 ore, potrivit declaratiei martorului audiat, cu luarea in considerare a specificului muncii care presupunea si deplasarea reclamantului pe teren.
Un alt element specific al contractului individual de munca este subordonarea reclamantului fata de parata, aceasta fiind realizata prin dreptul paratei de a refuza scrierile publicistice considerate necorespunzatoare. Subordonarea specifica relatiei angajat-angajator trebuie raportata la specificul muncii prestate de reclamant, care presupune libertate de gandire si exprimare. Similar profesiei exercitate de reclamant, exista o serie de alte profesii in cadrul carora subordonarea nu presupune o interventie directa a angajatorului asupra substantei muncii angajatului.
Pentru aceste considerente, retinand existenta elementelor specifice raportului juridic de munca, instanta, in temeiul art. 10 si urm. C. Muncii, art. 1073, 1077 C.civ., a admis actiunea, precizata, a obligat parata, in calitate de angajator, sa incheie cu reclamantul contract individual de munca pentru perioada 14.04.2007 - 30.01.2009 si a obligat parata sa achite catre bugetul asigurarilor sociale de stat contributiile aferent contractului individual de munca, prevazute de lege, pentru perioada 14.04.2007 - 30.01.2009.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata SC E.M.I. SRL, solicitand admiterea recursului si casarea hotararii Tribunalului Cluj si, retinand cauza spre rejudecare, pronuntarea unei hotarari, in sensul respingerii actiunii principale, asa cum a fost precizata, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea recursului s-a aratat ca instanta a apreciat in mod eronat probele administrate in prezentul dosar si starea de fapt dedusa judecatii,astfel:
Chiar daca relatiile contractuale dintre parti au continuat dupa incetarea contractului individual de munca, acest fapt nu echivaleaza automat cu faptul ca munca prestata de acesta prezinta trasaturile specifice unui astfel de contract, numai din prisma faptului ca i s-a stabilit o remuneratie lunara indiferent de cantitatea articolelor publicate sau ca i se achita remuneratia in doua transe lunare.
Sustine recurenta ca din coroborarea actelor depuse la dosar cu cele declarate de catre intimat si cu declaratia martorului propus chiar de catre acesta, rezulta fara putinta de tagada faptul ca activitatea prestata de catre intimat era specifica unui contract de cesiune drepturi de autor.
Acest contract de cesiune drepturi de autor are ca obiect cedarea de catre intimat catre recurenta a dreptului de reproducere si difuzare a scrierilor sale publicistice. In raport de prevederile art. 7 alin 1 litera a) al Legii nr. 8/1996, considera recurenta ca relatiile dintre parti se afla sub incidenta Legii nr. 8/1996, iar nu sub incidenta jurisdictiei muncii.
Faptul ca reclamantul a lucrat "zi de zi, ca un angajat", a beneficiat de concedii platite sau faptul ca remuneratia i se achita in doua transe lunare nu transforma contractul de cesiune a drepturilor de autor in unul individual de munca.
Sustine recurenta ca, in conformitate cu art. 43 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, prin contractul de cesiune de drepturi de autor partile au stabilit remuneratia (in anexa la acest contract) prin acordul lor, achitandu-se in doua transe. La fel de bine partile puteau stabili orice alt mod de stabilire a remuneratiei si de achitare a acesteia.
In contractul de cesiune de drepturi de autor nu se stabileste un program de lucru zilnic pentru intimat, nu se stabileste un interval orar in care acesta sa se afle la sediul unitatii, nu se stabileste un loc in care sa se prezinte pentru prestarea unei anumite activitati, nu i se stabileste o functie, acestea fiind argumente pentru indicarea existentei unui contract individual de munca. Or, intimatul avea deplina libertate in alegerea locului de munca, a programului de lucru.
In sustinerea celor invocate de recurenta stau si prevederile art. IV al contractului de cesiune drepturi de autor, una dintre obligatiile autorului fiind sa foloseasca baza materiala proprie pentru realizarea scrierilor publicistice. Or, daca am fi in prezenta unui contract individual de munca salariatul ar folosi baza materiala a angajatorului pentru executarea indatoririlor de serviciu.
 Mai arata recurenta ca din tabelul cu situatia veniturilor obtinute de catre intimat aferente anului 2007, rezulta foarte clar faptul ca acesta a cesionat drepturile de autor si pentru a fi publicate in M.A. sau M.S., fiind remunerat corespunzator anexei la contractul de cesiune a drepturilor de autor, respectiv i s-a achitat mai mult de 600 de lei (in august 2007 a primit suma de 1.332 lei, in noiembrie 2007 a primit suma de 833 lei). Or, daca am fi in prezenta unui contract individual de munca pentru aceste majorari ar trebui sa existe o decizie de majorare salariu si respectiv de micsorare ulterioara, obligatie care nu se regaseste in cadrul unor raporturi contractuale supuse legislatiei drepturilor de autor.
Contractul de cesiune a drepturilor de autor nr. 161/2007 a fost incheiat pentru o perioada de un an. Acesta a expirat la trecerea duratei prevazute, insa partile au incheiat, in mod consensual, un nou contract de cesiune a drepturilor de autor, in aceleasi conditii. Potrivit Legii nr. 8/1996 un contract de cesiune de drepturi de autor nu trebuie incheiat in forma scrisa, acesta putand a fi incheiat prin simplul acord de vointa al partilor, astfel cum s-a intamplat in cazul de fata. Forma scrisa a contractului de cesiune a drepturilor de autor nu este ceruta de lege nici ad validitatem, nici ad probationem. De fapt, intimatul a executat contractul de cesiune a drepturilor de autor, incasand remuneratia pana in ianuarie 2009.
Mai arata recurenta ca astfel de contracte sunt frecvent intalnite in domeniul publicisticii, aceasta fiind modalitatea legala si corecta a desfasurarii acestor relatii de colaborare. Intimatul, ca multi alti jurnalisti, creeaza, scriu materiale publicistice, sunt titularii dreptului de autor asupra acestora, prin urmare trebuie sa se supuna legislatiei in materia dreptului de autor.
In plus, din declaratia martorului P.I.B. rezulta faptul ca intimatul "nu era subordonat niciunei persoane din cadrul societatii sau din cadrul unei alte societati". Or, subordonarea este un element esential pentru a caracteriza o activitate ca fiind o activitate dependenta si, prin urmare, care sa impuna incheierea unui contract individual de munca.
In drept, recurenta a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C.proc.civ.
Prin intampinarea formulata in cauza, reclamantul T.J.L. a solicitat respingerea recursului, mentinerea hotararii recurate si admiterea actiunii principale asa cum a fost precizata, precum si plata unor daune morale.
Arata intimatul ca in decursul lunilor cat a durat procesul la M.C., publicatie a carei franciza de editare a trecut pe atunci la SC E.M.I. SRL, activitatea jurnalistica nu a suferit schimbari majore, doar editorii si contractele angajatorilor fiind cele care s-au schimbat, destul de des pe perioada celor zece ani cat a lucrat la acest cotidian. Cum s-a intamplat si cu ocazia trecerii la SC E.M.I. SRL, contractele s-au intocmit mult ulterior datelor cuprinse in ele.
Dupa expirarea contractului de cesiune a drepturilor de autor numarul 161 din 01.06.2007, in perioada 31.05.2008 si 31.01.2009 a lucrat fara a avea un act in acest sens si in ciuda insistentelor sale de a intra in legalitate, nu a reusit sa obtina acest lucru. Contractul de cesiune 161 din 01.06.2007 l-a semnat abia in luna martie a anului 2008, la insistentele si presiunea directorului executiv, care a motivat solicitarea sa prin faptul ca a incasat niste sume, iar el este descoperit in acte. Nu a fost solicitat pentru negocierile salariale impuse de lege, in amintitul contract de cesiune drepturi de autor fiind trecuta aceeasi suma lunara pe care a incasat-o si pe perioada in care avea contract de munca valabil. Prin urmare, stabilirea remuneratiei din contractul de cesiune drepturi de autor nu s-a facut nicidecum "cu acordul partilor", suma fiind aceeasi cu salariul sau dintr-o lunga perioada anterioara.
Chiar daca faptul ca "a lucrat zi de zi, ca un angajat", ca a beneficiat de concedii platite si ca remuneratia i s-a achitat in doua transe lunare nu transforma contractul de cesiune a drepturilor de autor intr-unul individual de munca, dovedeste, fara putere de tagada, ca in relatiile sale de munca nu s-a schimbat nimic.
Pe perioada celor zece ani petrecuti Ia Monitorul de Cluj a lucrat la sediul acestei publicatii, daca nu pentru altceva, pentru simplul motiv ca nu a avut pe-atunci un calculator personal. In ultima perioada cronicile tarzii ale unor evenimente sportive le-a conceput la fata locului si le-a trimis prin posta electronica la redactie, la solicitarea conducerii editoriale a ziarului.
Mai arata intimatul ca anexa la contractul de cesiune a drepturilor de autor nr.161 din 01.06.2007 a fost conceputa in luna martie a anului 2008, cu ocazia semnarii fortate a unui act datat cu mult timp inainte, si nicidecum mai devreme. Diferentele de la salariul sau fix de 600 RON si pana la 1332 sau 833 nu sunt altceva decat restante, achitate foarte tarziu, ca urmare a unui diferend pe tema drepturilor de autor, diferend in care i s-a dat dreptate.
Falsa este si afirmatia incheierii consensuale a contractului de cesiune a drepturilor de autor nr. 161 din 01. 06. 2007. Cum in relatiile sale de munca de la ziarul M.C. nu s-a schimbat practic nimic dupa trecerea la SC E.M.I. SRL, nu avea cum sa consimta intocmirea unui contract de cesiune a drepturilor de autor.
Examinand cauza prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente Curtea de Apel retine urmatoarele:
Pana la data de 13.04.2007 reclamantul si-a desfasurat activitatea ca redactor in baza contractului individual de munca nr. 24/01.01.2005 incheiat cu SC C.M. SRL. Prin Decizia nr. 114/13.04.2007 contractul individual de munca al reclamantului a fost desfacut in baza disp. art. 65 din codul muncii.
Intre reclamant si parata SC E.M.I. SRL a intervenit la data de 01.06.2007 contractul de cesiune drepturi de autor nr. 161/01.06.2007, incheiat pe durata de un an, cu incepere de la data de 01.06.2007.
Obiectul contractului il constituie cedarea de catre reclamant a dreptului de reproducere si difuzare a scrierilor publicistice publicate in ziarele M.C., M.A. si M.S.
Contractul respectiv este semnat de ambele parti, iar reclamantul nu a solicitat anularea acestui contract sau constatarea unei eventuale simulatii a contractului respectiv.
Reclamantul nu a facut nici o dovada in cauza a imprejurarilor mentionate in actiunea introductiva in sensul ca ar fi semnat contractul de cesiune abia in primavara anului 2008 sau ca consimtamantul sau ar fi fost viciat la momentul incheierii acestui contract.
In raport de probele administrate Curtea retine ca raporturile juridice dintre parti s-au derulat in temeiul contractului de cesiune valabil incheiat intre acestea, iar imprejurarile retinute de instanta de fond nu sunt de natura a contura concluzia ca intre parti in realitate s-ar fi derulat raporturi juridice de munca.
Astfel, in ceea ce priveste remuneratia stabilita prin contractul de cesiune, Curtea retine ca potrivit disp. art. 43 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 "Remuneratia cuvenita in temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabileste prin acordul partilor. Cuantumul remuneratiei se calculeaza fie proportional cu incasarile provenite din utilizarea operei, fie in suma fixa sau in orice alt mod."
Conform anexei nr. 1 la contractul de cesiune mentionat partile au stabilit de comun acord cuantumul remuneratiei la suma de 600 lei, pentru publicarea articolelor in M.C., indiferent de cantitate, pentru o perioada egala cu o luna calendaristica. Partile au mai convenit ca plata sa fie efectuata in doua transe, sub forma de avans in data de 28 a fiecarei luni si lichidare in data de 13 a lunii urmatoare.
La pct. 2 al aceleiasi anexe s-a prevazut ca pentru publicarea articolelor in M.A. si M.S. tariful se calculeaza astfel: 3 lei pentru o stire de coloana, 10 lei pentru un articol mijlociu si 20 lei pentru un articol mare.
Avand in vedere dispozitiile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 potrivit carora partile contractante au posibilitatea de a stabili remuneratia in orice mod, Curtea apreciaza ca imprejurarea ca remuneratia a fost achitata in doua transe lunare nu este de natura a conduce la concluzia ca aceasta ar fi avut in realitate un caracter salarial.
Chiar daca plata acestei remuneratii a avut un caracter de continuitate, acest aspect este determinat de natura scrierilor ce au facut obiectul drepturilor de autor cedate, respectiv scrieri publicistice ce urmau a fi utilizate in publicatii cotidiene.
Potrivit disp. art. 10 din codul muncii contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.
Avand in vedere ca munca se presteaza in cadrul unor raporturi juridice diverse, de drept civil, de drept comercial etc., de esenta raportului de munca sunt subordonarea salariatului fata de angajator, ceea ce implica dreptul angajatorului de a da salariatului ordine si dispozitii executorii si de a controla munca salariatului sau, precum si dreptul salariatului la un salariu.
Clauza din contractul de cesiune prin care s-a prevazut dreptul paratei cesionare de a refuza primirea scrierilor publicistice, in masura in care acestea nu corespund conditiilor si calitatii cerute de cesionar, nu poate fi calificata ca fiind expresia subordonarii reclamantului fata de parata, in sensul subordonarii specifice raporturilor juridice de munca.
Clauza respectiva reglementeaza dreptul paratei cesionare de a refuza primirea unor scrieri publicistice si nicidecum dreptul acesteia de a da dispozitii obligatorii reclamantului cu privire la continutul sau in sensul modificarii acestor scrieri.
Pe de alta parte, faptul ca anterior incheierii contractului de cesiune reclamantul a lucrat mai multi ani in cadrul redactiei ziarului M.C. in baza unui contract de munca incheiat cu un alt angajator, nu poate impune concluzia ca si activitatea desfasurata de reclamant ulterior incetarii contractului individual de munca este de aceeasi natura, cata vreme intre reclamant si societatea parata s-a incheiat un contract de cesiune a drepturilor de autor in care au fost prevazute drepturi si obligatii ale partilor specifice acestui contract.
In contractul dintre parti nu este prevazuta vreo obligatie a reclamantului de a desfasura activitate intr-un anumit loc sau un program de lucru, iar la art. IV este prevazuta obligatia reclamantului de a utiliza baza materiala proprie pentru realizarea scrierilor publicistice.
De altfel, nici reclamantul nu sustine ca i s-ar fi impus un anumit program de lucru sau desfasurarea activitatii la sediul redactiei.
Conform dispozitiilor art. 42 din Legea nr. 8/1996 "Existenta si continutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisa a acestuia. Fac exceptie contractele avand drept obiect opere utilizate in presa."
 Se constata astfel ca legea cere forma scrisa a contractului de cesiune ad probationem, insa de la aceasta regula sunt exceptate contractele avand ca obiect opere utilizate in presa.
 Curtea constata ca in cauza nu s-a facut nici o dovada ca ulterior datei de 01.06.2008 raporturile juridice dintre parti s-au modificat in sensul stabilirii unor raporturi juridice de munca
 In raport de dispozitiile art. 42 teza finala din Legea nr. 8/1996 si avand in vedere ca reclamantul a continuat sa incaseze remuneratia conform contractului de cesiune de creanta anterior incheiat, Curtea retine ca si pentru perioada 01.06.2008 - 31.01.2009 raporturile juridice dintre parti au fost guvernate de dispozitiile legale ce reglementeaza cesiunea drepturilor patrimoniale de autor.
 Pentru considerentele expuse Curtea apreciaza ca recursul este fondat, astfel ca, in baza disp. art. 312 alin. 1-3 cu referire la art. 304 pct. 9 si 3041 C.proc.civ., va admite recursul declarat de parata si va modifica in tot sentinta atacata in sensul ca actiunea formulata de reclamantul T.J.L. va fi respinsa ca neintemeiata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Proprietate intelectuala

Folosire si stocare in format digital in cadrul societatii de programe de calculator fara acordul titularului de drepturi. Inchirierea calculatoarelor fundatiei catre diverse persoane fizice in scopul rularii programelor reproduse pe acestea fara a a... - Sentinta penala nr. 75 din data de 23.04.2008
Dreptul de autor. Admisibilitate despagubiri - Decizie nr. 259/R din data de 21.05.2014
Dreptul proprietatii intelectuale. Dreptul de autor si drepturi conexe. Gestiunea colectiva obligatorie pentru exercitarea dreptului de comunicare publica a operelor muzicale. - Decizie nr. 157/A din data de 17.10.2008
Drept de creatie intelectuala. Natura juridica a cauzelor. Nesemnarea minutei de catre judecator. Efecte. - Decizie nr. 274/A din data de 05.11.2004
Proprietate intelectuala - Decizie nr. 10763/3/2010 din data de 11.01.2011
Ordonanta presedintiala - Sentinta civila nr. 1413 din data de 26.11.2009
Ordonanta presedintiala - Sentinta civila nr. 1123 din data de 28.08.2007
Despagubiri pentru incalcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe. - Decizie nr. 23A din data de 07.02.2012
Ordonanta presedintiala. - Decizie nr. 91R din data de 13.01.2012
Aprecierea caracterului distinctiv al unei marci. - Decizie nr. 246A din data de 20.10.2011
Conflict intre marca si nume de domeniu pe internet. - Decizie nr. 29 A din data de 16.02.2012
Refuz la inregistrarea marcii pentru existenta similitudinii cu o marca anterioara. - Decizie nr. 827/R din data de 13.12.2012
Concurenta neloiala. - Decizie nr. 197 din data de 17.04.2012
Marca. Refuz de inregistrare. Conflict cu o marca anterioara. - Decizie nr. 21 din data de 18.01.2011
Cerere de anulare a marcii pentru inregistrare cu rea-credinta. - Decizie nr. 62 din data de 17.02.2011
Brevet de inventie. Actiune in anulare. Calitatea procesuala activa a titularului de brevet. - Decizie nr. 242A din data de 28.10.2010
Marca. Actiune in contrafacere. Conditiile raspunderii comerciantului pentru fapta ilicita de a efectua operatiuni cu bunuri contrafacute. - Decizie nr. 218A din data de 07.10.2010
Marci in conflict. Analiza similaritatii in functie de conditiile concrete ale utilizarii marcii. Risc de asociere. - Decizie nr. 219A din data de 07.10.2010
Marca. Lipsa caracterului distinctiv. Analiza elementului verbal dominant. Caracter descriptiv. Proba dobandirii caracterului distinctiv. - Decizie nr. 268R din data de 17.06.2010
Marca. Actiune in contrafacere. Apel in aderare. Interes. Identitatea dintre semnele in conflict. Cuantificarea prejudiciului material si moral. - Decizie nr. 168A din data de 24.06.2010