Litigiu de natura comerciala. Competenta sectiei comerciale a tribunalului de solutionare in prima instanta
(Decizie nr. 739 din data de 25.02.2011 pronuntata de Curtea de Apel Cluj)Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 739 din 25 februarie 2011
Prin sentinta civila nr. 1332 din 10.03.2010, pronuntata de Judecatoria Bistrita, s-a respins ca neintemeiata actiunea principala formulata de reclamantul M.F., impotriva paratelor S.C. C.T.I. S.R.L. si A.B.R.. S-a admis cererea reconventionala formulata de parata reclamanta reconventionala SC C.T.I. SRL in contradictoriu cu reclamantul parat reconventional M.F. si, in consecinta:
- s-a constatat nulitatea absoluta a antecontractului de vanzare-cumparare incheiat intre parti cu nr. 138/22.06.2007 si s-a dispus evacuarea neconditionata a reclamantului din imobilul apartament nr. 30 situat in mun. Bistrita, B-dul Independentei, nr. 97-99, corp cladire P+7E+M, cladire B, aflat la etajul nr. 7, cu obligarea acestuia de a preda paratei-reclamante reconventionale in posesie apartamentul descris.
- a fost obligat reclamantul sa achite paratei suma de 5950 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca prin antecontractul de vanzare-cumparare nr. l38/22.06.2007, parata s-a obligat sa instraineze reclamantului dreptul de proprietate asupra apartamentului inscris in CF nr. l8258/30 Bistrita, nr. cadastral l2l32-CI-U30, descris mai sus, cu o suprafata construita desfasurata de 79,70 mp., aflat la etajul 7 pe terenul in suprafata de 4.930 mp., identificat cadastral sub nr. 2777/l/l/2, 2778/l/l, 2770/2/l, 2775/l/l, intabulat in CF nr. ll46/A la terminarea construirii imobilului.
La pct. III pct. 3.1 din antecontract se arata ca "pretul s-a achitat in totalitate ca echivalent in lei, la cursul de schimb BNR leu/euro din ziua semnarii antecontractului. Pretul insa nu a fost achitat in ziua semnarii antecontractului, deoarece daca ar fi fost asa s-ar fi precizat prin clauza contractuala respectiva aceasta imprejurare care insa nu s-a facut si nici ulterior, prevederile contractuale fiind redactate la trecut.
Mai mult, printr-o alta clauza contractuala stipulata sub pct. 3.2 se precizeaza ca "pretul mentionat la capitolul II pct. 2.1 va fi achitat dupa cum urmeaza", fara insa a se preciza cum se va achita pretul, in sensul datei scadentei, sau daca se va plati printr-o plata unica in mai mult transe, etc.
Mai mult, daca parata ar fi incasat pretul de la reclamant, fiind o societate comerciala, ar fi trebuit in mod obligatoriu sa evidentieze aceasta incasare in actele sale financiar-contabile, ceea ce nu este cazul.
Ca atare s-a apreciat ca actiunea civila principala precizata nu este intemeiata si a fost respinsa ca atare.
In ceea ce priveste cererea reconventionala instanta a admis-o ca fiind intemeiata, conform argumentelor expuse in continuare.
Reclamantul sustine in mod gresit ca antecontractul de vanzare-cumparare incheiat cu parata a avut efect translativ de proprietate asupra apartamentului in litigiu si ca ar fi dobandit astfel dreptul de proprietate asupra lui deoarece in antecontract se precizeaza ca dreptul de proprietate se va transmite de la promitentul vanzator la promitentul cumparator in momentul finalizarii ansamblului de locuinte (din care face parte si apartamentul in cauza) si ca apartamentul in litigiu se transfera prin contract autentic care va fi perfectat in acel moment, pana la care ramane in proprietatea vanzatorului, in speta al paratei.
Avand in vedere ca parata, in calitate de vanzatoare trebuia sa invite cumparatorul reclamant in fata notarului public stabilit de vanzator si sa semneze contractul numai in conditiile indeplinirii de catre cumparator a tuturor obligatiilor prevazute in antecontract, asa cum se retine expres in textul art. 4.1.5 din antecontractul dintre parti, faptul ca aceste demersuri au fost efectuate de catre reclamant nu justifica solicitarea lui de a se constata ca parata nu si-a indeplinit obligatia de a se prezenta la notar pentru a se perfecta actul de vanzare-cumparare, situatia fiind de fapt invers, parata trebuia sa efectueze aceste demersuri, dar numai daca reclamantul si-ar fi indeplinit obligatia de plata a pretului, ceea ce nu s-a demonstrat in speta.
Intr-adevar, sub punctul III pct. 3.1 din antecontract se arata ca pretul s-a achitat in intregime ca echivalent in lei, la cursul de schimb din ziua semnarii antecontractului, insa in antecontract nu se precizeaza data cand s-a achitat pretul, cu atat mai mult cu cat prin clauza de la pct. 3.2 din antecontract se arata ca pretul va fi achitat dupa cum urmeaza_ insa nu s-a consemnat data scadentei sau daca se va plati printr-o plata unica ori in mai multe transe sau prin ordin de plata sau numerar. Totodata, parata fiind o societatea comerciala trebuia, daca ar fi achitat pretul sa-l evidentieze in actele contabile si sa emita chitanta pentru suma achitata, fapt ce nu s-a realizat.
Nici petitul din actiunea introductiva referitor la daunele cominatorii nu este intemeiat, reclamantul facand o confuzie intre daunele cominatorii si daunele interese.
Astfel, daunele cominatorii sunt un mijloc de presiune asupra debitorului pentru executarea obligatiei contractuale asumata, dar in nici un caz ele nu pot constitui un mijloc de imbogatire nejustificata a creditorului obligatiei de a da, iar pe de alta parte desi reclamantul cere plata de daune cominatorii pana la ramanerea definitiva si irevocabila a sentintei care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare se contrazice pe sine, deoarece la petitul 1 a solicitat sa se constate ca a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului in litigiu prin chiar antecontractul dintre parti.
Referitor la cererea din actiunea reconventionala de a se dispune evacuarea reclamantului din apartamentul in cauza si obligarea acestuia de a preda paratei posesia acestuia, in considerarea respectarii prerogativelor dreptului de proprietate consfintite de disp. art. 480 C.civil, instanta de fond le-a admis ca fiind intemeiate si l-a obligat pe reclamant, in urma constatarii nulitatii absolute a antecontractului in cauza sa lase in deplina posesie si proprietate acest imobil paratei.
Avand in vedere solutia pronuntata, vazand culpa procesuala a reclamantului, in baza art. 274 C.pr.civ. instanta de fond l-a obligat pe acesta sa achite paratei suma de 5950 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial.
Prin decizia civila nr. 80/A/2010 din data de 04.11.2010 pronuntata de Tribunalul Bistrita Nasaud s-a admis apelul declarat de reclamantul M.F., impotriva sentintei civile nr. 1332/10.03.2010, pronuntata de Judecatoria Bistrita, s-a anulat in tot hotararea si s-a trimis cauza spre competenta solutionare in prima instanta la Sectia comerciala a Tribunalului Bistrita-Nasaud.
Este adevarat ca in art.3 din Codul comercial roman se face o enumerare a faptelor de comert, care nu include si vanzarea-cumpararea de bunuri imobile, ceea ce ar putea duce la concluzia ca actele juridice avand ca obiect imobile nu intra in sfera raporturilor comerciale.
Art.4 din acelasi cod instituie prezumtia de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantilor cu exceptia celor de natura civila ori a caror necomercialitate rezulta chiar din actul savarsit de comerciant.
Parata, promitenta vanzatoare, are calitatea de comerciant, deci actele juridice incheiate de aceasta sunt considerate fapte de comert si deci supuse legilor comerciale. Ratiunea instituirii prezumtiei de comercialitate, prin art. 4 Cod comercial, este ideea ca ele sunt accesorii exercitarii acelei activitati, ca au fost efectuate pentru facilitarea activitatii comerciantului. De aceea, prezumtia de comercialitate poate fi inlaturata numai daca din insusi continutul actului rezulta ca acesta nu are legatura cu activitatea comerciala a partii, ceea ce in speta nu s-a intamplat.
Societatea comerciala are si o viata civila, putand incheia acte civile, insa, a apreciat tribunalul, actul din speta nu poate fi calificat ca fiind civil, de vreme ce obiectul de activitate al societatii este construirea de imobile in vederea vanzarii lor.
Intreprinderea de constructii este un fapt de comert conform art.3 din Codul comercial si daca s-ar considera vanzarea imobilelor ca avand caracter civil s-ar limita posibilitatea comerciantului de a-si dezvolta propria activitate, atata timp cat nu ar putea vinde sau inchiria imobilele pe care le realizeaza prin mijloace proprii.
Prin urmare, Judecatoria Bistrita a solutionat in fond cauza fara sa fie competenta material astfel ca, apelul a fost apreciat ca fiind fondat si in temeiul art.297 alin.2 C.pr.civ., a fost admis, sentinta a fost anulata si cauza a fost trimisa spre competenta solutionare in fond Tribunalului Bistrita Nasaud - Sectia Comerciala de Contencios Administrativ si Fiscal.
Impotriva acestei decizii, parata S.C. "C.T.I." S.R.L. BISTRITA, a declarat recurs in termen legal, solicitand instantei admiterea acestuia, modificarea in totalitate a deciziei recurate, in sensul respingerii apelului si, pe cale de consecinta, mentinerea sentintei civile apelate in totalitate ca fiind legala si temeinica, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 4.960 lei.
In motivarea recursului, parata a sustinut ca decizia recurata a fost data cu aplicarea gresita a legii, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., precum si faptul ca instanta de apel a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii si a schimbat natura si intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ.
Instanta de apel a calificat ca fiind de natura comerciala litigiul ce formeaza obiectul prezentului dosar, fara sa tina seama de obiectul lui astfel cum acesta a fost definit prin petitele actiunii principale si prin petitul actiunii reconventionale.
Din examinarea petitelor cererii principale rezulta indubitabil ca reclamantul intimat a promovat o actiune in prestatie tabulara care este reglementata de legea civila, iar nu de legea comerciala.
Sediul legal al actiunii in prestatie tabulara il formeaza art. 27 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare astfel cum el a fost modificat prin art. I (titlul XII) al Legii nr. 247/2005.
Din analiza acestui text legal rezulta fara echivoc faptul ca actiunea in prestatie tabulara este esentialmente o actiune civila, iar nu o actiune comerciala. De aici consecinta ca indiferent daca cel impotriva caruia este indreptata o astfel de actiune are calitatea de comerciant sau nu litigiul este de natura civila si aceasta cu atat mai mult atunci cand reclamantul este un necomerciant. Si e firesc sa fie asa, deoarece astfel o de actiune are ca obiect un drept real, in speta dreptul de proprietate care este principalul drept real si care este reglementat de Codul civil, iar nu de Codul Comercial. Este semnificativ sub acest aspect faptul ca titlul VI din Codul Comercial ce reglementeaza vanzarea comerciala nu contine nici o dispozitie normativa referitoare la vanzarea de imobile, textele legale din acest titlu fiind prin excelenta referitoare la vanzarile de marfuri, care sunt prin excelenta bunuri mobile. Un bun imobil nu are si nici nu poate avea calitatea de marfa si de aceea vanzarea lui chiar atunci cand se face de catre un comerciant va fi o vanzare civila, supusa legii civile, deoarece numai aceasta lege reglementeaza dreptul de proprietate imobiliara.
De asemenea, ca natura juridica antecontractul este si el un act juridic esentialmente civil de vreme ce prin continutul si finalitatea lui el genereaza doar o obligatie de a face avand ca obiect perfectarea contractului de vanzare-cumparare propriu-zis. Or, asumarea obligatiei de a incheia un contract avand ca obiect transferul unui drept de proprietate imobiliara nu poate fi calificata ca fiind un act sau fapt de comert. Codul Comercial reglementeaza numai vanzare comerciala ca fapt de comert sau nu si promisiunea de a incheia un contract de vanzare comerciala. Promisiunea de a contracta intrand in domeniul de reglementare al legii civile nu poate fi calificata act sau fapt de comert nici chiar atunci cand promitentul-vanzator este un comerciant de vreme ce legiuitorul o reglementeaza ca act juridic civil.
In fine, instanta de apel retine in mod gresit ca "conventia incheiata, ce constituie temeiul solicitarii despagubirilor, avand natura comerciala, devin incidente dispozitiile art. 56 din Codul Comercial ... "
Este de subliniat ca cererea principala nu are un petit referitor la obligarea paratei la plata de despagubiri, ci un petit care trimite la art. 5803 C.pr.civ. Invocand art. 56 C.Com. instanta de apel a facut o confuzie intre daunele interese si daunele cominatorii care sunt concepte juridice neconfundabile, in speta reclamantul nesolicitand daune interese, ci numai daune cominatorii care, dupa cum prevede expres textul legal citat, nu pot fi solicitate in cazul neexecutarii voluntare de catre debitor a obligatiei de a face.
Intimatii M.F. si ALPHA BANK ROMANIA desi legal citati, nu si-au delegat reprezentant in instanta si nu au depus intampinari la dosar prin care sa isi exprime pozitia procesuala.
Analizand decizia atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:
La termenul de judecata din data de 25.02.2011, Curtea a pus in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii motivelor de recurs care vizeaza netemeinicia hotararii atacate, prin reanalizarea starii de fapt si reaprecierea probelor administrate in cauza de catre instanta de recurs, avand in vedere ca prevederile art. 304 pct. 10 si pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 si pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, exceptie care urmeaza sa fie admisa, motivat pe urmatoarele considerente:
In reglementarea procedurala actuala, conform art. 304 C.pr.civ., "Modificarea sau casarea unor hotarari se poate cere in urmatoarele situatii, numai pentru motive de nelegalitate."
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinara care nu are caracter devolutiv pentru ca instanta astfel investita sa treaca la examinarea fondului litigiului, reanalizand probatoriul administrat si reapreciindu-l, lucru care este firesc cata vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, in speta, apelul.
Ori, avand in vedere ca litigiul a fost supus controlului instantei de apel, cauza fiind analizata sub toate aspectele, recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, aceasta instanta de control judiciar fiind chemata sa cenzureze doar aspectele de nelegalitate.
Desi formal cererea de recurs este intemeiata pe art.304 pct.8 si pct.9 C.pr.civ., in realitate prin motivarea pe care se sprijina, recursul nu vizeaza in intregime motive de nelegalitate pentru care o hotarare poate fi casata sau modificata, ci vizeaza si motive de netemeinicie a hotararii atacate.
Memoriul de recurs contine si motive de netemeinicie care se refera practic la o reproducere a starii de fapt a cauzei si o analizare a probatiunii administrate in cauza.
Se constata, asadar, de catre Curte ca, in speta este incidenta exceptia inadmisibilitatii acestor motive de recurs care vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, exceptie fundamentata pe imprejurarea ca, motivele de recurs contin si critici de netemeinicie a hotararii recurate, reproduceri ale evolutiei istoricului cauzei, ale starii de fapt, ale probatiunii administrate in cauza, etc. care intra sub incidenta exceptiei inadmisibilitatii, intrucat vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, aspecte care s-ar fi incadrat in punctele 10 si 11 ale art. 304 C.pr. civ., in prezent abrogate.
Ca urmare a abrogarii punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogarii punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, in recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, ci doar chestiuni de stricta nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
In consecinta, in recurs nu mai pot fi invocate motive care sa vizeze modalitatea in care primele doua instante au administrat ori au interpretat probele din dosar, care sa se refere la reproduceri ale starii de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre parti, ori care sa tinda la o reapreciere a probatiunii administrate, ori la o schimbare a starii de fapt, instanta de recurs fiind tinuta sa se raporteze strict la starea de fapt stabilita de primele doua instante si fiind obligata de a se abtine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Asa fiind, Curtea constata ca exceptia inadmisibilitatii, invocata din oficiu este fondata in parte, urmand sa fie admisa ca atare, cu consecinta neluarii in seama a tuturor motivelor de recurs care vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate.
In privinta motivelor de nelegalitate prevazute de art.304 pct.8 si pct.9 C.pr.civ., Curtea statueaza ca acestea nu sunt intemeiate din considerentele ce urmeaza a fi expuse in continuare.
Astfel, contrar sustinerilor recurentei, instanta de apel a interpretat in mod legal natura conventiei incheiata intre parti tinand seama de obiectul litigiului astfel cum acesta a fost definit prin petitele actiunii principale si prin petitul actiunii reconventionale.
Curtea retine ca prin cererea introductiva de instanta precizata reclamantul a solicitat: sa se constate ca prin antecontractul de vanzare-cumparare nr. 138 din data de 22.06.2007, parata SC C.T.I. SRL a instrainat, cu titlu de drept de cumparare, dreptul de proprietate asupra apartamentului inscris in CF ind. nr. 18258/30 Bistrita avand nr. cadastral 12132/CI-U30, drept intrat in patrimoniul reclamantului la data la care a fost finalizat ansamblul de locuinte in care acesta se afla, apartament situat din punct de vedere administrativ in mun. Bistrita, Bd. Independentei nr. 97-99, jud. Bistrita Nasaud, corp de cladire P+7E+M-imobil B din ansamblu, apartament Tip 2C aflat la etajul 7/orientare vest spre Valea Castanilor, cu o suprafata construita desfasurata de 79,70 mp-inclusiv balcoane si terase - edificat pe terenul in suprafata de 4930 mp., identificat cu numar cadastral 2777/1/1/2, 2778/1/1, 2775/1/1 inscris in CF Bistrita cu nr. 1146/A; sa oblige parata sa incheie cu reclamantul act autentic, iar in caz de refuz sa pronunte o sentinta care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare; sa se dispuna inscrierea in cartea funciara a drepturilor astfel dobandite; sa fie obligata parata la plata unor daune cominatorii in valoare de 100 Euro/zi intarziere, despagubiri calculate incepand cu data de 08.11.2008 si pana la data la care va ramane definitiva si irevocabila sentinta care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare pentru apartamentul inscris in CF ind. nr. 18258/30 Bistrita cu nr. cadastral 12132/CI-U30.
Prin cererea reconventionala parata recurenta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a antecontractului de vanzare-cumparare intervenit intre parata si reclamant la data de 22.06.2007, sub nr. 138.
Din examinarea petitelor cererii principale rezulta indubitabil ca reclamantul intimat a promovat o actiune in prestatie tabulara care este reglementata de art.29 Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare astfel cum a fost modificata prin art. I din Titlul XII al Legii nr. 247/2005, care are urmatorul cuprins: (1) Cel care s-a obligat sa stramute sau sa constituie in folosul altuia un drept real asupra unui imobil, este dator sa-i predea toate inscrisurile necesare pentru inscrierea acelui drept. (2) Daca un drept inscris in cartea funciara se stinge, titularul este obligat sa predea celui indreptatit inscrisurile necesare radierii. (3) In situatia in care cel obligat nu preda inscrisurile, persoana interesata va putea solicita instantei sa dispuna inscrierea in cartea funciara. Hotararea instantei de judecata va suplini consimtamantul la inscriere al partii care are obligatia, de a preda inscrisurile necesare inscrierii. (4) Dreptul la actiunea in prestatie tabulara este imprescriptibil.
Faptul ca actiunea in prestatie tabulara este reglementata de legea civila si nu de legea comerciala nu este suficient prin el insusi pentru a determina natura juridica civila a actiunii dedusa judecatii, iar instanta de judecata este datoare prin prisma art.129 C.pr.civ sa analizeze natura juridica a antecontractului incheiat intre parti care va determina in final natura civila sau comerciala a actiunii introductive a reclamantului precum si a cererii reconventionale a paratei.
In acest sens, art.1 din Codul comercial stabileste ca, in comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica codul civil.
De asemenea, in art.3 din Codul comercial se face o enumerare a faptelor obiective de comert, care nu include si vanzarea-cumpararea de bunuri imobile, ceea ce insa nu duce automat la concluzia ca actele juridice avand ca obiect imobile nu intra in sfera raporturilor juridice comerciale. Aceasta enumerare nu este insa una limitativa, ci are un caracter enuntiativ, exemplificativ.
Art.4 din acelasi cod prevede ca, se socotesc, afara de acestea, ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul.
Textul legal mai sus mentionat instituie practic prezumtia de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantilor, cu exceptia celor de natura civila ori a caror necomercialitate rezulta chiar din actul savarsit de comerciant.
Din interpretarea acestor dispozitii legale rezulta ca, pe langa faptele de comert obiective, a caror comercialitate este independenta de calitatea persoanei care le indeplineste, Codul comercial reglementeaza si faptele de comert subiective, care dobandesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le savarseste. Faptele de comert subiective reprezinta un reflex al activitatii desfasurate de comerciant astfel incat actele de natura civila devin comerciale pentru ca ele sunt facute de un comerciant, cu ocazia exercitarii comertului sau.
In speta, prezumtia de comercialitate instituita de art.4 Cod comercial nu a fost rasturnata de parata prin dovedirea caracterului civil a obligatiei asumata prin antecontractul de vanzare cumparare incheiat intre parti, adica prin dovedirea caracterului civil al obligatiei sau a caracterului necomercial al acesteia.
Intrucat legea nu precizeaza ce intelege prin acte civile, se considera ca trebuie avute in vedere actele de drept privat care, prin structura si functia lor esentiala, nu se pot referi la activitatea comerciala si care raman civile, indiferent de persoana care le savarseste.
Parata, promitenta vanzatoare, are calitatea de comerciant, deci actele juridice incheiate de aceasta sunt considerate fapte de comert si deci supuse legilor comerciale. Ratiunea instituirii prezumtiei de comercialitate, prin art. 4 Cod comercial, este aceea ca ele sunt accesorii exercitarii acelei activitati, ca au fost efectuate pentru facilitarea activitatii comerciantului.
Activitatea comerciantului este subordonata unui act de speculatie, care are drept scop realizarea profitului ca o cerinta a succesului activitatii sale, acesta fiind si scopul urmarit in cauza de parata prin incheierea antecontractului de vanzare-cumparare.
In aprecierea naturii juridice a unui act incheiat de un comerciant nu se poate face abstractie de cauza acestuia care, in speta, este in mod evident una comerciala. Cauza fiind speculativa, deci comerciala, confera acest caracter si actului juridic respectiv.
Contrar sustinerilor recurentei, societatea comerciala are si o viata civila, putand incheia acte civile, insa actul juridic din speta nu poate fi calificat ca fiind civil, de vreme ce obiectul de activitate al societatii este construirea de imobile in vederea vanzarii lor, in scopul obtinerii unui profit.
Intreprinderea de constructii este un fapt de comert, conform art.3 din Codul comercial si daca s-ar considera vanzarea imobilelor ca avand caracter civil s-ar limita posibilitatea comerciantului de a-si dezvolta propria activitate, atata timp cat nu ar putea vinde sau inchiria imobilele pe care le realizeaza prin mijloace proprii.
Nu se poate retine critica paratei referitoare la faptul ca tribunalul a aplicat in mod gresit dispozitiile art.56 din Codul comercial, potrivit carora "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel" deoarece, asa cum s-a aratat, antecontractul de vanzare cumparare incheiat de parata are in mod evident natura comerciala astfel incat textul legal este pe deplin aplicabil.
In acelasi sens, nu este fondata sustinerea paratei referitoare la faptul ca tribunalul a facut o confuzie intre daunele interese si daunele cominatorii intrucat instanta de apel nu a calificat juridic cel de-al treilea petit al actiunii reclamantului, o asemenea obligatie revenind instantei de judecata competente material, ci a evidentiat doar faptul ca acest petit reprezinta o cerere accesorie cererii principale si urmeaza regimul juridic al acesteia.
Competenta materiala este reglementata de norme juridice imperative astfel incat nici partile si nici instanta de judecata nu pot deroga de la aceste norme.
Astfel, art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ. statueaza ca, tribunalul judeca in prima instanta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei.
Avand in vedere ca prezenta cauza are un caracter comercial iar obiectul ei are o valoare mai mare de 100.000 lei, competenta de solutionare in fond revine, potrivit dispozitiilor art. 2 alin.1 lit. a C.pr.civ., Tribunalului Bistrita-Nasaud - Sectia Comerciala, chiar daca reclamantul nu are calitatea de comerciant intrucat parata vanzatoare este comerciant iar conventia incheiata intre parti are natura comerciala, instanta de apel stabilind in mod corect natura juridica atat a actului juridic supus judecatii cat si a cererilor partilor.
Prin urmare, Judecatoria Bistrita a solutionat in fond cauza fara sa fie competenta material astfel ca, in mod legal apelul a fost apreciat ca fiind fondat iar in temeiul art.297 alin.2 C.pr.civ. a fost admis, sentinta a fost anulata si cauza a fost trimisa spre competenta solutionare in fond Tribunalului Bistrita Nasaud - Sectia Comerciala de Contencios Administrativ si Fiscal.
Pentru aceste considerente Curtea, in temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de parata S.C. "C.T.I." S.R.L. BISTRITA impotriva deciziei civile nr. 80/A/din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Bistrita-Nasaud, pe care o va mentine ca fiind legala intrucat in speta nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art.304 pct.8 si pct.9 C.pr.civ.
Prin sentinta civila nr. 1332 din 10.03.2010, pronuntata de Judecatoria Bistrita, s-a respins ca neintemeiata actiunea principala formulata de reclamantul M.F., impotriva paratelor S.C. C.T.I. S.R.L. si A.B.R.. S-a admis cererea reconventionala formulata de parata reclamanta reconventionala SC C.T.I. SRL in contradictoriu cu reclamantul parat reconventional M.F. si, in consecinta:
- s-a constatat nulitatea absoluta a antecontractului de vanzare-cumparare incheiat intre parti cu nr. 138/22.06.2007 si s-a dispus evacuarea neconditionata a reclamantului din imobilul apartament nr. 30 situat in mun. Bistrita, B-dul Independentei, nr. 97-99, corp cladire P+7E+M, cladire B, aflat la etajul nr. 7, cu obligarea acestuia de a preda paratei-reclamante reconventionale in posesie apartamentul descris.
- a fost obligat reclamantul sa achite paratei suma de 5950 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca prin antecontractul de vanzare-cumparare nr. l38/22.06.2007, parata s-a obligat sa instraineze reclamantului dreptul de proprietate asupra apartamentului inscris in CF nr. l8258/30 Bistrita, nr. cadastral l2l32-CI-U30, descris mai sus, cu o suprafata construita desfasurata de 79,70 mp., aflat la etajul 7 pe terenul in suprafata de 4.930 mp., identificat cadastral sub nr. 2777/l/l/2, 2778/l/l, 2770/2/l, 2775/l/l, intabulat in CF nr. ll46/A la terminarea construirii imobilului.
La pct. III pct. 3.1 din antecontract se arata ca "pretul s-a achitat in totalitate ca echivalent in lei, la cursul de schimb BNR leu/euro din ziua semnarii antecontractului. Pretul insa nu a fost achitat in ziua semnarii antecontractului, deoarece daca ar fi fost asa s-ar fi precizat prin clauza contractuala respectiva aceasta imprejurare care insa nu s-a facut si nici ulterior, prevederile contractuale fiind redactate la trecut.
Mai mult, printr-o alta clauza contractuala stipulata sub pct. 3.2 se precizeaza ca "pretul mentionat la capitolul II pct. 2.1 va fi achitat dupa cum urmeaza", fara insa a se preciza cum se va achita pretul, in sensul datei scadentei, sau daca se va plati printr-o plata unica in mai mult transe, etc.
Mai mult, daca parata ar fi incasat pretul de la reclamant, fiind o societate comerciala, ar fi trebuit in mod obligatoriu sa evidentieze aceasta incasare in actele sale financiar-contabile, ceea ce nu este cazul.
Ca atare s-a apreciat ca actiunea civila principala precizata nu este intemeiata si a fost respinsa ca atare.
In ceea ce priveste cererea reconventionala instanta a admis-o ca fiind intemeiata, conform argumentelor expuse in continuare.
Reclamantul sustine in mod gresit ca antecontractul de vanzare-cumparare incheiat cu parata a avut efect translativ de proprietate asupra apartamentului in litigiu si ca ar fi dobandit astfel dreptul de proprietate asupra lui deoarece in antecontract se precizeaza ca dreptul de proprietate se va transmite de la promitentul vanzator la promitentul cumparator in momentul finalizarii ansamblului de locuinte (din care face parte si apartamentul in cauza) si ca apartamentul in litigiu se transfera prin contract autentic care va fi perfectat in acel moment, pana la care ramane in proprietatea vanzatorului, in speta al paratei.
Avand in vedere ca parata, in calitate de vanzatoare trebuia sa invite cumparatorul reclamant in fata notarului public stabilit de vanzator si sa semneze contractul numai in conditiile indeplinirii de catre cumparator a tuturor obligatiilor prevazute in antecontract, asa cum se retine expres in textul art. 4.1.5 din antecontractul dintre parti, faptul ca aceste demersuri au fost efectuate de catre reclamant nu justifica solicitarea lui de a se constata ca parata nu si-a indeplinit obligatia de a se prezenta la notar pentru a se perfecta actul de vanzare-cumparare, situatia fiind de fapt invers, parata trebuia sa efectueze aceste demersuri, dar numai daca reclamantul si-ar fi indeplinit obligatia de plata a pretului, ceea ce nu s-a demonstrat in speta.
Intr-adevar, sub punctul III pct. 3.1 din antecontract se arata ca pretul s-a achitat in intregime ca echivalent in lei, la cursul de schimb din ziua semnarii antecontractului, insa in antecontract nu se precizeaza data cand s-a achitat pretul, cu atat mai mult cu cat prin clauza de la pct. 3.2 din antecontract se arata ca pretul va fi achitat dupa cum urmeaza_ insa nu s-a consemnat data scadentei sau daca se va plati printr-o plata unica ori in mai multe transe sau prin ordin de plata sau numerar. Totodata, parata fiind o societatea comerciala trebuia, daca ar fi achitat pretul sa-l evidentieze in actele contabile si sa emita chitanta pentru suma achitata, fapt ce nu s-a realizat.
Nici petitul din actiunea introductiva referitor la daunele cominatorii nu este intemeiat, reclamantul facand o confuzie intre daunele cominatorii si daunele interese.
Astfel, daunele cominatorii sunt un mijloc de presiune asupra debitorului pentru executarea obligatiei contractuale asumata, dar in nici un caz ele nu pot constitui un mijloc de imbogatire nejustificata a creditorului obligatiei de a da, iar pe de alta parte desi reclamantul cere plata de daune cominatorii pana la ramanerea definitiva si irevocabila a sentintei care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare se contrazice pe sine, deoarece la petitul 1 a solicitat sa se constate ca a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului in litigiu prin chiar antecontractul dintre parti.
Referitor la cererea din actiunea reconventionala de a se dispune evacuarea reclamantului din apartamentul in cauza si obligarea acestuia de a preda paratei posesia acestuia, in considerarea respectarii prerogativelor dreptului de proprietate consfintite de disp. art. 480 C.civil, instanta de fond le-a admis ca fiind intemeiate si l-a obligat pe reclamant, in urma constatarii nulitatii absolute a antecontractului in cauza sa lase in deplina posesie si proprietate acest imobil paratei.
Avand in vedere solutia pronuntata, vazand culpa procesuala a reclamantului, in baza art. 274 C.pr.civ. instanta de fond l-a obligat pe acesta sa achite paratei suma de 5950 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial.
Prin decizia civila nr. 80/A/2010 din data de 04.11.2010 pronuntata de Tribunalul Bistrita Nasaud s-a admis apelul declarat de reclamantul M.F., impotriva sentintei civile nr. 1332/10.03.2010, pronuntata de Judecatoria Bistrita, s-a anulat in tot hotararea si s-a trimis cauza spre competenta solutionare in prima instanta la Sectia comerciala a Tribunalului Bistrita-Nasaud.
Este adevarat ca in art.3 din Codul comercial roman se face o enumerare a faptelor de comert, care nu include si vanzarea-cumpararea de bunuri imobile, ceea ce ar putea duce la concluzia ca actele juridice avand ca obiect imobile nu intra in sfera raporturilor comerciale.
Art.4 din acelasi cod instituie prezumtia de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantilor cu exceptia celor de natura civila ori a caror necomercialitate rezulta chiar din actul savarsit de comerciant.
Parata, promitenta vanzatoare, are calitatea de comerciant, deci actele juridice incheiate de aceasta sunt considerate fapte de comert si deci supuse legilor comerciale. Ratiunea instituirii prezumtiei de comercialitate, prin art. 4 Cod comercial, este ideea ca ele sunt accesorii exercitarii acelei activitati, ca au fost efectuate pentru facilitarea activitatii comerciantului. De aceea, prezumtia de comercialitate poate fi inlaturata numai daca din insusi continutul actului rezulta ca acesta nu are legatura cu activitatea comerciala a partii, ceea ce in speta nu s-a intamplat.
Societatea comerciala are si o viata civila, putand incheia acte civile, insa, a apreciat tribunalul, actul din speta nu poate fi calificat ca fiind civil, de vreme ce obiectul de activitate al societatii este construirea de imobile in vederea vanzarii lor.
Intreprinderea de constructii este un fapt de comert conform art.3 din Codul comercial si daca s-ar considera vanzarea imobilelor ca avand caracter civil s-ar limita posibilitatea comerciantului de a-si dezvolta propria activitate, atata timp cat nu ar putea vinde sau inchiria imobilele pe care le realizeaza prin mijloace proprii.
Prin urmare, Judecatoria Bistrita a solutionat in fond cauza fara sa fie competenta material astfel ca, apelul a fost apreciat ca fiind fondat si in temeiul art.297 alin.2 C.pr.civ., a fost admis, sentinta a fost anulata si cauza a fost trimisa spre competenta solutionare in fond Tribunalului Bistrita Nasaud - Sectia Comerciala de Contencios Administrativ si Fiscal.
Impotriva acestei decizii, parata S.C. "C.T.I." S.R.L. BISTRITA, a declarat recurs in termen legal, solicitand instantei admiterea acestuia, modificarea in totalitate a deciziei recurate, in sensul respingerii apelului si, pe cale de consecinta, mentinerea sentintei civile apelate in totalitate ca fiind legala si temeinica, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 4.960 lei.
In motivarea recursului, parata a sustinut ca decizia recurata a fost data cu aplicarea gresita a legii, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., precum si faptul ca instanta de apel a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii si a schimbat natura si intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ.
Instanta de apel a calificat ca fiind de natura comerciala litigiul ce formeaza obiectul prezentului dosar, fara sa tina seama de obiectul lui astfel cum acesta a fost definit prin petitele actiunii principale si prin petitul actiunii reconventionale.
Din examinarea petitelor cererii principale rezulta indubitabil ca reclamantul intimat a promovat o actiune in prestatie tabulara care este reglementata de legea civila, iar nu de legea comerciala.
Sediul legal al actiunii in prestatie tabulara il formeaza art. 27 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare astfel cum el a fost modificat prin art. I (titlul XII) al Legii nr. 247/2005.
Din analiza acestui text legal rezulta fara echivoc faptul ca actiunea in prestatie tabulara este esentialmente o actiune civila, iar nu o actiune comerciala. De aici consecinta ca indiferent daca cel impotriva caruia este indreptata o astfel de actiune are calitatea de comerciant sau nu litigiul este de natura civila si aceasta cu atat mai mult atunci cand reclamantul este un necomerciant. Si e firesc sa fie asa, deoarece astfel o de actiune are ca obiect un drept real, in speta dreptul de proprietate care este principalul drept real si care este reglementat de Codul civil, iar nu de Codul Comercial. Este semnificativ sub acest aspect faptul ca titlul VI din Codul Comercial ce reglementeaza vanzarea comerciala nu contine nici o dispozitie normativa referitoare la vanzarea de imobile, textele legale din acest titlu fiind prin excelenta referitoare la vanzarile de marfuri, care sunt prin excelenta bunuri mobile. Un bun imobil nu are si nici nu poate avea calitatea de marfa si de aceea vanzarea lui chiar atunci cand se face de catre un comerciant va fi o vanzare civila, supusa legii civile, deoarece numai aceasta lege reglementeaza dreptul de proprietate imobiliara.
De asemenea, ca natura juridica antecontractul este si el un act juridic esentialmente civil de vreme ce prin continutul si finalitatea lui el genereaza doar o obligatie de a face avand ca obiect perfectarea contractului de vanzare-cumparare propriu-zis. Or, asumarea obligatiei de a incheia un contract avand ca obiect transferul unui drept de proprietate imobiliara nu poate fi calificata ca fiind un act sau fapt de comert. Codul Comercial reglementeaza numai vanzare comerciala ca fapt de comert sau nu si promisiunea de a incheia un contract de vanzare comerciala. Promisiunea de a contracta intrand in domeniul de reglementare al legii civile nu poate fi calificata act sau fapt de comert nici chiar atunci cand promitentul-vanzator este un comerciant de vreme ce legiuitorul o reglementeaza ca act juridic civil.
In fine, instanta de apel retine in mod gresit ca "conventia incheiata, ce constituie temeiul solicitarii despagubirilor, avand natura comerciala, devin incidente dispozitiile art. 56 din Codul Comercial ... "
Este de subliniat ca cererea principala nu are un petit referitor la obligarea paratei la plata de despagubiri, ci un petit care trimite la art. 5803 C.pr.civ. Invocand art. 56 C.Com. instanta de apel a facut o confuzie intre daunele interese si daunele cominatorii care sunt concepte juridice neconfundabile, in speta reclamantul nesolicitand daune interese, ci numai daune cominatorii care, dupa cum prevede expres textul legal citat, nu pot fi solicitate in cazul neexecutarii voluntare de catre debitor a obligatiei de a face.
Intimatii M.F. si ALPHA BANK ROMANIA desi legal citati, nu si-au delegat reprezentant in instanta si nu au depus intampinari la dosar prin care sa isi exprime pozitia procesuala.
Analizand decizia atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:
La termenul de judecata din data de 25.02.2011, Curtea a pus in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii motivelor de recurs care vizeaza netemeinicia hotararii atacate, prin reanalizarea starii de fapt si reaprecierea probelor administrate in cauza de catre instanta de recurs, avand in vedere ca prevederile art. 304 pct. 10 si pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 si pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, exceptie care urmeaza sa fie admisa, motivat pe urmatoarele considerente:
In reglementarea procedurala actuala, conform art. 304 C.pr.civ., "Modificarea sau casarea unor hotarari se poate cere in urmatoarele situatii, numai pentru motive de nelegalitate."
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinara care nu are caracter devolutiv pentru ca instanta astfel investita sa treaca la examinarea fondului litigiului, reanalizand probatoriul administrat si reapreciindu-l, lucru care este firesc cata vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, in speta, apelul.
Ori, avand in vedere ca litigiul a fost supus controlului instantei de apel, cauza fiind analizata sub toate aspectele, recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, aceasta instanta de control judiciar fiind chemata sa cenzureze doar aspectele de nelegalitate.
Desi formal cererea de recurs este intemeiata pe art.304 pct.8 si pct.9 C.pr.civ., in realitate prin motivarea pe care se sprijina, recursul nu vizeaza in intregime motive de nelegalitate pentru care o hotarare poate fi casata sau modificata, ci vizeaza si motive de netemeinicie a hotararii atacate.
Memoriul de recurs contine si motive de netemeinicie care se refera practic la o reproducere a starii de fapt a cauzei si o analizare a probatiunii administrate in cauza.
Se constata, asadar, de catre Curte ca, in speta este incidenta exceptia inadmisibilitatii acestor motive de recurs care vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, exceptie fundamentata pe imprejurarea ca, motivele de recurs contin si critici de netemeinicie a hotararii recurate, reproduceri ale evolutiei istoricului cauzei, ale starii de fapt, ale probatiunii administrate in cauza, etc. care intra sub incidenta exceptiei inadmisibilitatii, intrucat vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, aspecte care s-ar fi incadrat in punctele 10 si 11 ale art. 304 C.pr. civ., in prezent abrogate.
Ca urmare a abrogarii punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogarii punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, in recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, ci doar chestiuni de stricta nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
In consecinta, in recurs nu mai pot fi invocate motive care sa vizeze modalitatea in care primele doua instante au administrat ori au interpretat probele din dosar, care sa se refere la reproduceri ale starii de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre parti, ori care sa tinda la o reapreciere a probatiunii administrate, ori la o schimbare a starii de fapt, instanta de recurs fiind tinuta sa se raporteze strict la starea de fapt stabilita de primele doua instante si fiind obligata de a se abtine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Asa fiind, Curtea constata ca exceptia inadmisibilitatii, invocata din oficiu este fondata in parte, urmand sa fie admisa ca atare, cu consecinta neluarii in seama a tuturor motivelor de recurs care vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate.
In privinta motivelor de nelegalitate prevazute de art.304 pct.8 si pct.9 C.pr.civ., Curtea statueaza ca acestea nu sunt intemeiate din considerentele ce urmeaza a fi expuse in continuare.
Astfel, contrar sustinerilor recurentei, instanta de apel a interpretat in mod legal natura conventiei incheiata intre parti tinand seama de obiectul litigiului astfel cum acesta a fost definit prin petitele actiunii principale si prin petitul actiunii reconventionale.
Curtea retine ca prin cererea introductiva de instanta precizata reclamantul a solicitat: sa se constate ca prin antecontractul de vanzare-cumparare nr. 138 din data de 22.06.2007, parata SC C.T.I. SRL a instrainat, cu titlu de drept de cumparare, dreptul de proprietate asupra apartamentului inscris in CF ind. nr. 18258/30 Bistrita avand nr. cadastral 12132/CI-U30, drept intrat in patrimoniul reclamantului la data la care a fost finalizat ansamblul de locuinte in care acesta se afla, apartament situat din punct de vedere administrativ in mun. Bistrita, Bd. Independentei nr. 97-99, jud. Bistrita Nasaud, corp de cladire P+7E+M-imobil B din ansamblu, apartament Tip 2C aflat la etajul 7/orientare vest spre Valea Castanilor, cu o suprafata construita desfasurata de 79,70 mp-inclusiv balcoane si terase - edificat pe terenul in suprafata de 4930 mp., identificat cu numar cadastral 2777/1/1/2, 2778/1/1, 2775/1/1 inscris in CF Bistrita cu nr. 1146/A; sa oblige parata sa incheie cu reclamantul act autentic, iar in caz de refuz sa pronunte o sentinta care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare; sa se dispuna inscrierea in cartea funciara a drepturilor astfel dobandite; sa fie obligata parata la plata unor daune cominatorii in valoare de 100 Euro/zi intarziere, despagubiri calculate incepand cu data de 08.11.2008 si pana la data la care va ramane definitiva si irevocabila sentinta care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare pentru apartamentul inscris in CF ind. nr. 18258/30 Bistrita cu nr. cadastral 12132/CI-U30.
Prin cererea reconventionala parata recurenta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a antecontractului de vanzare-cumparare intervenit intre parata si reclamant la data de 22.06.2007, sub nr. 138.
Din examinarea petitelor cererii principale rezulta indubitabil ca reclamantul intimat a promovat o actiune in prestatie tabulara care este reglementata de art.29 Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare astfel cum a fost modificata prin art. I din Titlul XII al Legii nr. 247/2005, care are urmatorul cuprins: (1) Cel care s-a obligat sa stramute sau sa constituie in folosul altuia un drept real asupra unui imobil, este dator sa-i predea toate inscrisurile necesare pentru inscrierea acelui drept. (2) Daca un drept inscris in cartea funciara se stinge, titularul este obligat sa predea celui indreptatit inscrisurile necesare radierii. (3) In situatia in care cel obligat nu preda inscrisurile, persoana interesata va putea solicita instantei sa dispuna inscrierea in cartea funciara. Hotararea instantei de judecata va suplini consimtamantul la inscriere al partii care are obligatia, de a preda inscrisurile necesare inscrierii. (4) Dreptul la actiunea in prestatie tabulara este imprescriptibil.
Faptul ca actiunea in prestatie tabulara este reglementata de legea civila si nu de legea comerciala nu este suficient prin el insusi pentru a determina natura juridica civila a actiunii dedusa judecatii, iar instanta de judecata este datoare prin prisma art.129 C.pr.civ sa analizeze natura juridica a antecontractului incheiat intre parti care va determina in final natura civila sau comerciala a actiunii introductive a reclamantului precum si a cererii reconventionale a paratei.
In acest sens, art.1 din Codul comercial stabileste ca, in comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica codul civil.
De asemenea, in art.3 din Codul comercial se face o enumerare a faptelor obiective de comert, care nu include si vanzarea-cumpararea de bunuri imobile, ceea ce insa nu duce automat la concluzia ca actele juridice avand ca obiect imobile nu intra in sfera raporturilor juridice comerciale. Aceasta enumerare nu este insa una limitativa, ci are un caracter enuntiativ, exemplificativ.
Art.4 din acelasi cod prevede ca, se socotesc, afara de acestea, ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul.
Textul legal mai sus mentionat instituie practic prezumtia de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantilor, cu exceptia celor de natura civila ori a caror necomercialitate rezulta chiar din actul savarsit de comerciant.
Din interpretarea acestor dispozitii legale rezulta ca, pe langa faptele de comert obiective, a caror comercialitate este independenta de calitatea persoanei care le indeplineste, Codul comercial reglementeaza si faptele de comert subiective, care dobandesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le savarseste. Faptele de comert subiective reprezinta un reflex al activitatii desfasurate de comerciant astfel incat actele de natura civila devin comerciale pentru ca ele sunt facute de un comerciant, cu ocazia exercitarii comertului sau.
In speta, prezumtia de comercialitate instituita de art.4 Cod comercial nu a fost rasturnata de parata prin dovedirea caracterului civil a obligatiei asumata prin antecontractul de vanzare cumparare incheiat intre parti, adica prin dovedirea caracterului civil al obligatiei sau a caracterului necomercial al acesteia.
Intrucat legea nu precizeaza ce intelege prin acte civile, se considera ca trebuie avute in vedere actele de drept privat care, prin structura si functia lor esentiala, nu se pot referi la activitatea comerciala si care raman civile, indiferent de persoana care le savarseste.
Parata, promitenta vanzatoare, are calitatea de comerciant, deci actele juridice incheiate de aceasta sunt considerate fapte de comert si deci supuse legilor comerciale. Ratiunea instituirii prezumtiei de comercialitate, prin art. 4 Cod comercial, este aceea ca ele sunt accesorii exercitarii acelei activitati, ca au fost efectuate pentru facilitarea activitatii comerciantului.
Activitatea comerciantului este subordonata unui act de speculatie, care are drept scop realizarea profitului ca o cerinta a succesului activitatii sale, acesta fiind si scopul urmarit in cauza de parata prin incheierea antecontractului de vanzare-cumparare.
In aprecierea naturii juridice a unui act incheiat de un comerciant nu se poate face abstractie de cauza acestuia care, in speta, este in mod evident una comerciala. Cauza fiind speculativa, deci comerciala, confera acest caracter si actului juridic respectiv.
Contrar sustinerilor recurentei, societatea comerciala are si o viata civila, putand incheia acte civile, insa actul juridic din speta nu poate fi calificat ca fiind civil, de vreme ce obiectul de activitate al societatii este construirea de imobile in vederea vanzarii lor, in scopul obtinerii unui profit.
Intreprinderea de constructii este un fapt de comert, conform art.3 din Codul comercial si daca s-ar considera vanzarea imobilelor ca avand caracter civil s-ar limita posibilitatea comerciantului de a-si dezvolta propria activitate, atata timp cat nu ar putea vinde sau inchiria imobilele pe care le realizeaza prin mijloace proprii.
Nu se poate retine critica paratei referitoare la faptul ca tribunalul a aplicat in mod gresit dispozitiile art.56 din Codul comercial, potrivit carora "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel" deoarece, asa cum s-a aratat, antecontractul de vanzare cumparare incheiat de parata are in mod evident natura comerciala astfel incat textul legal este pe deplin aplicabil.
In acelasi sens, nu este fondata sustinerea paratei referitoare la faptul ca tribunalul a facut o confuzie intre daunele interese si daunele cominatorii intrucat instanta de apel nu a calificat juridic cel de-al treilea petit al actiunii reclamantului, o asemenea obligatie revenind instantei de judecata competente material, ci a evidentiat doar faptul ca acest petit reprezinta o cerere accesorie cererii principale si urmeaza regimul juridic al acesteia.
Competenta materiala este reglementata de norme juridice imperative astfel incat nici partile si nici instanta de judecata nu pot deroga de la aceste norme.
Astfel, art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ. statueaza ca, tribunalul judeca in prima instanta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei.
Avand in vedere ca prezenta cauza are un caracter comercial iar obiectul ei are o valoare mai mare de 100.000 lei, competenta de solutionare in fond revine, potrivit dispozitiilor art. 2 alin.1 lit. a C.pr.civ., Tribunalului Bistrita-Nasaud - Sectia Comerciala, chiar daca reclamantul nu are calitatea de comerciant intrucat parata vanzatoare este comerciant iar conventia incheiata intre parti are natura comerciala, instanta de apel stabilind in mod corect natura juridica atat a actului juridic supus judecatii cat si a cererilor partilor.
Prin urmare, Judecatoria Bistrita a solutionat in fond cauza fara sa fie competenta material astfel ca, in mod legal apelul a fost apreciat ca fiind fondat iar in temeiul art.297 alin.2 C.pr.civ. a fost admis, sentinta a fost anulata si cauza a fost trimisa spre competenta solutionare in fond Tribunalului Bistrita Nasaud - Sectia Comerciala de Contencios Administrativ si Fiscal.
Pentru aceste considerente Curtea, in temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de parata S.C. "C.T.I." S.R.L. BISTRITA impotriva deciziei civile nr. 80/A/din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Bistrita-Nasaud, pe care o va mentine ca fiind legala intrucat in speta nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art.304 pct.8 si pct.9 C.pr.civ.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Competenta materiala
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018Dare in plata a unui imobil ipotecat. Competenta materiala in apel apartine sectiei a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului - Decizie nr. 178 din data de 08.03.2017
Desbagubiri solicitate pentru neindeplinirea clauzelor unui contract de servicii turistice. Necompetenta materiala a instantei sesizate - Sentinta civila nr. 78 din data de 26.01.2010
Litigiu de munca. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 1118 din data de 04.12.2009
Inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu cerere preliminara. Cererea formulata de reclamant, referitoare la sesizarea CJUE pentru a stabili aplicarea directa a dreptului comunitar in materia activitatilor de im... - Hotarare nr. 691/R din data de 11.04.2011
Vicii ascunse. Conditii pentru a fi considerate astfel. - Decizie nr. 212/Ap din data de 19.11.2007
Competenta materiala. Competenta de solutionare a cauzei in despagubiri rezultate din actiunea fundamentata pe dispozitiile cuprinse in art. 404 ind.1 cod procedura civila. - Rezolutie nr. I N C H E I E R E din data de 06.05.2011
Anulare hotarare prin care s-a solutionat o cauza canonica in baza unor dispozitii din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale B.O.R. Necompetenta generala a instantelor judecatoresti. - Decizie nr. 1429 din data de 25.10.2016
Cooperare judiciara internationala in materie penala. Recunoasterea si executarea sanctiunilor pecuniare. - Decizie nr. 10 din data de 20.01.2014
Competenta materiala. Stabilirea competentei instantei atunci cand actiunea cuprinde doua capete de cerere principale. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 17 Cod procedura civila. - Decizie nr. 410 din data de 13.09.2012
Competenta materiala a instantei competente sa judece cererea de ordonanta presedintiala atunci cand o actiune pe fondul dreptului este deja inregistrata pe rolul unei instante. - Decizie nr. 705 din data de 09.10.2009
Competenta materiala a Sectiei de litigii de munca a Tribunalului - Decizie nr. 111 din data de 30.01.2008
Competenta materiala a instantei de fond funciar. - Decizie nr. 270 din data de 05.03.2007
Legea nr.272/2004. Competenta materiala - Decizie nr. 141 din data de 28.11.2006
Tutela. Competenta materiale in cauzele privind tutela - Decizie nr. 632 din data de 09.05.2006
Competenta materiala. Cerere de investire cu formula executorie a unei hotarari arbitrale. - Decizie nr. 41/F din data de 18.05.2006
Cauzele avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a actelor de instrainare de imobile ce intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 - Decizie nr. 115 din data de 08.02.2006
Competenta materiala a instantei de contencios administrativ - Decizie nr. 2118 din data de 07.11.2005
Exceptia necompetentei si exceptia netimbrarii. Ordinea solutionarii lor - Decizie nr. 815 din data de 07.10.2005
Recunoasterea statutului de magistrat pensionar si stabilirea drepturilor cuvenite. Competenta materiala. - Decizie nr. 803 din data de 22.11.2004