Cerere de suspendare a executarii actului fiscal. Decizii de stabilire a creantelor fiscale. Imprejurari necesar a fi dovedite. Simpla evocare a unor imprejurari referitoare la modalitatea de compensare a creantelor. Conditii referitoare la prejudic...

Curtea de Apel Cluj, Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 55 din 12 ianuarie 2011

Prin incheierea din 1 octombrie 2010 a Tribunalului Bistrita Nasaud  a fost respinsa ca nefondata cererea de suspendare a executarii deciziilor nr.9532 din 15.12.2009 si 29531 din 18.12.2009 emise de Administratia Finantelor Publice Bistrita si a deciziei nr.28 din 26.04.2010 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud .
Pentru a dispune astfel instanta  retine ca in acceptiunea legii cazurile bine justificate sunt reprezentate de imprejurarile legate de starea de fapt si drept care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ, iar prin paguba iminenta se intelege prejudiciul material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public.
Prin urmare, suspendarea actului administrativ este reglementata ca exceptie de la aplicarea principiului conform cu care actul administrativ cu caracter unilateral se executa din oficiu (acesta beneficiind de prezumtia de legalitate si de veridicitate), in scopul acordarii unei protectii provizorii a drepturilor si intereselor particularilor pana in momentul in care instanta competenta va cenzura legalitatea actului, insa pentru ca aceasta masura exceptionala sa poata opera, nu este suficient doar ca partea interesata sa sustina ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, ci trebuie sa prezinte argumente pe baza carora sa se poata realiza o analiza in concret a cazului bine justificat si a iminentei unei pagube in raport cu natura si amploarea masurii dispuse prin actul contestat.
Or, in speta, se constata ca, in conditiile in care, in motivarea cererii de suspendare a executarii, reclamanta, intemeindu-se pe considerentele prezentate in motivarea actiunii in sensul calculului nelegal al sumei de 6.487 lei reprezentand taxa pe valoare adaugata aferenta lunii ianuarie 2004 si respectiv 11.452 lei reprezentand obligatii de plata accesorii, a invocat doar faptul ca executarea deciziilor prin care aceste sume au fost stabilite ii aduce grave prejudicii in desfasurarea activitatii, fara a mentiona, in concret, care sunt acele imprejurari de fapt si de drept care pot constitui indicii de rasturnare a prezumtiei de legalitate si care sa faca verosimila iminenta producerii unei pagube.
Impotriva solutiei mentionate a declarat recurs reclamanta S.C. S. SRL solicitand  modificarea incheierii in sensul admiterii cererii de suspendare.
In sustinerea celor solicitate se arata ca in speta sunt incidente cerintele cerute de legea contenciosului . Astfel  se arata ca in ceea ce priveste  existenta unui caz bine justificat legiuitorul arata in dispozitiile art.2 lit.t ca sunt acele imprejurari legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta actului administrativ.
Ori intreaga motivare a plangerii  nu face altceva decat sa demonstreze nelegalitatea evidenta a actelor emise si culpa flagranta a unei persoane din angajatii entitatilor ce au emis actele contestate.
Culpa acelei persoane este evidentiata chiar in decizia atacata, doar ca este apreciata cu ingaduinta, fiind angajatul lor si o considera ca scuzabila, ceea ce evident ca instanta nu-si poate insusi.
In concret in plangere s-a aratat ca, petenta S.C. S. S.R.L. Bistrita este platitoare de taxa pe valoarea adaugata si prin decontul pentru luna ianuarie 2004, depus sub nr. 3961/19.02.2004 la organele Administratiei Finantelor Publice a Municipiul Bistrita, scadent la plata la 25.02.2004, inregistreaza o obligatie de plata cu titlu de taxa pe valoarea adaugata de 6.487 lei. Nu se contesta de catre nici un organ fiscal ca decontul in cauza pentru luna ianuarie 2004 a fost depus in termen legal, in concret la 19.02.2004, el devenind scadent Ia 25.02.2004. Insa, reprezentantul Administratiei Finantelor Publice a Municipiul Bistrita comite o eroare si nu inregistreaza acest decont, respectiv nu-l proceseaza si prelucreaza in evidentele de debit ale reclamantei. De la aceasta data, reclamanta si-a achitat cronologic sumele comunicate ca fiind debit de-a lungul mai multor ani, dar evident ca acel debit de 6.487 Iei nu a mai figurat in evidentele Administratiei Finantelor Publice a Municipiul Bistrita si nu apare ca fiind achitat.
Inainte de a analiza prescriptia dreptului organului fiscal de a mai stabili obligatia fiscala in cauza si lipsa oricarei vinovatii a reprezentantilor reclamantei cu privire la neachitarea acelui debit, trebuie remarcat faptul ca la 31.12.2003 S.C. "S." S.R.L. figureaza ca un sold de rambursat la taxa pe valoarea adaugata in suma de 5.404 lei, valoric reflectat in decontul lunii ianuarie 2004, depus la 19.02.2004.
Prin urmare, in situatia data, daca era procesat si prelucrat, respectiv inregistrat de reprezentantul Administratiei Finantelor Publice a Municipiul Bistrita decontul respectiv, intre cele doua sume de 5.404 lei ce reprezinta sold de rambursat catre reclamanta si debitul in suma de 6.487 lei datorat pentru luna ianuarie 2004 opera de drept o compensare, in baza disp.art. 116 Cod Fiscal, astfel incat fara nici o alta plata la 25.02.2004 reclamanta ramane datoare cu un debit de 1.083 lei si nicidecum cu 6.487 Iei la care s-au calculat accesoriile in discutie. Prin urmare in nici un caz reclamanta nu poate fi obligata la plata accesoriilor in discutie si apreciem nici a sumei debit de 6.487 lei, aceasta fiind prescrisa. Dar, revenind la situatia de fapt generata de neprocesarea de catre reprezentantul Administratiei Finantelor Publice a Municipiul Bistrita a decontului depus de reclamanta in termenul legal pentru luna ianuarie 2004 la 14.01.2010 reclamanta primeste Decizia nr. 9532/15.12.2009 si Decizia de Corectie nr. 29.531/18.12.2009 prin care i se aduce la cunostinta ca ar fi datoare cu debitele mentionate in aceste decizii ca reprezentand accesorii la decontul de taxa pe valoarea adaugata pentru luna ianuarie 2004. Doar cu aceasta ocazie reclamanta a luat la cunostinta de existenta acestor pretinse debite care in nici un caz nu-i pot fi imputate.
Mai trebuie remarcat faptul ca reclamanta, in toate deconturile de taxa pe valoarea adaugata depuse ulterior celui din ianuarie 2004 a mentionat debitul in discutie de 6.487 lei aferent lunii ianuarie 2004, fiind de neinteles cum reprezentatul Administratiei Finantelor Publice a Municipiul Bistrita nu a luat in considerare acest debit ce trebuia sa-i stinga cronologic prin platile facute ulterior de reclamanta. Este surprinzator faptul ca prin decizia atacata 28/26.04.2010 doar in considerentul de a mentine obligatiile fiscale stabilite prin actele de impunere aratate, dupa ce in mod corect se retine ca intr-adevar decontul depus de contestatara la Administratiei Finantelor Publice a Municipiul Bistrita pentru luna ianuarie 2004 si inregistrat sub nr. 3961/04/19.02.2004 a fost scapat de la procesare, fiind operat si prelucrat numai in luna decembrie 2009, se apreciaza ca: in raport de numarul mare de declaratii fiscale aceasta eroare este scuzabila; calculul accesoriilor ar fi corect efectuat prin raportare la dispozitiile art. 134 alin.3 coroborat cu art. 157 alin. 1 din Codul Fical prin care se stabileste exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata care determina si momentul in care se datoreaza majorari de intarziere pentru neplata taxei pe valoarea adaugata si ca avand in vedere ca in perioada in care eroarea si-a produs efectele, contestatoarea, chipurile, a folosit in interes propriu sumele reprezentand obligatiile fiscale neachitate, ar fi logic ca majorarile de intarziere sa fie suportate de ea.
Se pune intai problema daca suma debit de 6.487 lei reprezentand taxa pe valoarea adaugata aferenta lunii ianuarie 2004, scadenta la 25.02.2004, si implicit accesorii le acestora, mai poate fi stabilita in sarcina reclamantei la 14.01.2010, sau este prescirs dreptul organului fiscal de a mai stabili aceasta obligatie fiscala mai veche de 5 ani.
Potrivit dispozitiilor art. 134 alin.9 coroborat cu dispozitiile art. 157 alin.l din Codul Fiscal exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata o reprezinta data la care contribuabilul are obligatia de a depune decontul de taxa pe valoarea adaugata, in speta in 25.02.2004.
Avand in vedere dispozitiile art. 91 din Codul Fiscal, potrivit carora dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, stabilirea unei obligatii fiscale scadente la 25.02.2004, la data de 14.01.2010, este inafara termenului de prescriptie.
Se pune apoi problema raspunderii pentru eroarea comisa, respectiv imprejurarea care a dus la nasterea accesoriilor calculate de 11.452 lei.
Neplata la termen a debitului care trebuia facuta automat prin compensarea taxei pe valoarea adaugata de rambursat la sfarsitul anului 2003 cu cel datorat pentru ianuarie 2004, se datoreaza neluarii in evidenta, respectiv neprocesarii declaratie depuse de reclamanta la Administratia Finantelor Publice a Municipiul Bistrita.
Prin urmare, prin depunerea decontului de catre reclamanta la termenul legal si cuprinderea debitului si in deconturile ulterioare pana la zi, reclamanta si-a indeplinit toate obligatiile legale care ii reveneau si nu-i poate fi retinuta nici o culpa pentru neevidentierea debitului respectiv in fisa debitelor aflate la Administratia Finantelor Publice a Municipiul Bistrita.
Discutia, s-ar putea pune cu privire la suma de 1.083 lei ce ar fi ramas in urma compensarii de drept cu taxa de valoarea adaugata de rambursat pentru anul 2003, dar si acest debit de 1.083 lei nu se datoreaza vreunei conduite culpabile a reclamantei, astfel ca ea nu poate fi obligata la plata unor accesorii pana in anul 2010.
De altfel, daca aceasta suma de 1.083 lei ar fi fost evidentiata ca debit ea  ar fi fost dedusa cronologic la prima plata facuta de reclamanta in luna martie 2004 si nu ar fi produs accesoriile despre care se face vorbire.
Ca atare se concluzioneaza este de domeniul evidentei ca accesoriile in discutie sunt gesit calculate si in nici un caz nu pot fi imputate reclamantei, careia asa cum s-a aratat nu i se poate retine nici o culpa in nasterea acestor obligatii.
Eroarea neprocesarii decontului de taxa pe valoarea adaugata nu este in nici un fel scuzabila, ci chiar impardonabila, dar ea nu a facut obiectul contestatiei analizate, astfel ca nu poate justifica respingerea contestatiei.
Analizand recursul declarat Curtea retine urmatoarele:
Suspendarea executarii actelor administrative intervine atunci cand legea o prevede in limitele si conditiile instituite de  aceasta. In acest sens legea contenciosului  administrativ pe care se fundamenteaza cererea prin art.15 prevede ca, suspendarea  executarii actului administrativ unilateral Tot astfel, prin art. 14 se prevede ca "in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente_ persoana vatamata poate cere instantei competente sa dispuna suspendarea executarii  actului administrativ unilateral."
Acelasi act normativ  cu privire la paguba iminenta in art. 2 lit. s o defineste ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenta sau dupa caz perturbarea grava a unei autoritati publice ori a unui serviciu public iar prin art. 2 lit. t defineste cazul bine justificat ca fiind imprejurarile legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului.
Din prevederile enuntate reiese ca poate fi dispusa masura suspendarii ori de cate ori exista un caz bine justificat si o paguba iminenta pe care executarea actului autoritatii ar produce-o reclamantei.
Cu alte cuvinte suspendarea se poate dispune in situatia in care sunt intrunite cumulativ cerinta indoielii asupra legalitatii actului, o aparenta care atesta un "caz bine justificat" si un prejudiciu material viitor, previzibil ce releva o "paguba iminenta".
In cauza asa cum corect a retinut si prima instanta nu se poate vorbi de intrunirea cumulativa a cerintelor enuntate. Reclamanta nu a aratat elemente concrete ori imprejurari legate de starea de fapt si de drept care ar fi de natura  sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actelor administrativ fiscale dupa cum nu a propus in acest sens nici probe.
Prin demersul sau a relevat modalitatea de stingere a datoriilor catre buget, maniera de compensare de stingere a platilor iar aceste elemente sunt chestiuni  distincte de stabilirea creantelor fiscale si nu au  relevanta in emiterea actului fiscal contestat. In plus analiza celor evocate de recurenta este necesar a fi facuta sumar  si in aparenta pentru a stabili imprejurari ce releva nevalabilitatea. Simpla afirmatie  ca organele fiscale au savarsit erori si a ajuns la concluzii neintemeiate fara a se dovedi aceasta nu constituie motiv esential de retinere a existentei  cazului bine justificat in sensul normelor enuntate.
La aceasta se adauga  si faptul ca recurenta nu a dovedit nici faptul ca prin executarea actului fiscal ar fi iminenta producerea unui prejudiciu, ca executarea ar duce la imposibilitatea platilor angajate in executarea activitatii desfasurate. Ori in aceste circumstante nu se poate retine in cauza intrunirea cerintelor cerute de normele mai sus  indicate.
Prin urmare fata de cele aratate in temeiul art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea va da o solutie de respingere a recursului declarat.