InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Tecuci

Plangere contraventionala - admiterea cererii - OG 2/2001

(Sentinta civila nr. 2171 din data de 24.08.2012 pronuntata de Judecatoria Tecuci)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare Judecatoria Tecuci | Jurisprudenta Judecatoria Tecuci

Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei T la data de 28.05.2012 sub nr.2504/324/2012, petentul M M K a solicitat instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria CP nr__. din data de _.. intocmit de un agent constatator din cadrul IPJ G-Politie R M.
In motivarea in fapt a plangerii contraventionale, M M K  a aratat ca a fost nedreptatit prin aceea ca, agentul de circulatie nu a acceptat sa-si aduca actele din cealalta masina, respectiv polita RCA si certificatul de inmatriculare din masina ce se afla in spatele sau, condusa de sotia sa, M M O, cu nr.de inmatriculare . Petentul mai arata ca, ulterior a inteles ca agentul de politie l-a sanctionat si pentru faptul ca nu ar fi detinut stingator de incendiu, cu toate ca agentul constatator nici macar nu a cerut sa deschida portbagajul si nici nu l-a intrebat ce are in portbagaj. De asemenea, petentul invedereaza ca, el a scris pe procesul-verbal ca are actele in masina din spate si ca o sa conteste procesul-verbal, semnandu-l, insa pe copia primita nu apar toate aceste mentiuni facute de el.
Plangerea contraventionala nu este motivata in drept.
Potrivit dispozitiilor art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art.1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plangerea contraventionala formulata de petent este scutita de plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
II.Aparari
Intimatul, desi legal citat, nu a formulat intampinare la plangerea contraventionala introdusa de catre petent si nu s-a prezentat in instanta, prin reprezentant legal, pentru a arata dovezile si mijloacele sale de aparare, dar la solicitarea instantei a depus la dosar raportul agentului constatator (f.18).
III.Probe
Petentul a depus la dosarul cauzei, in sustinerea plangerii formulate, urmatoarele inscrisuri conformate cu originalul: carte sa de identitate (f.4), polita de asigurare RCA (f.5), certificatul de inmatriculare (f.6). In continutul plangerii contraventionale, petentul a mentionat si numele a doi martori, respectiv M T si M M, fara insa a le arata domiciliul, instanta neputand administra aceasta proba, in lipsa indicarii domiciliului.
In temeiul art.129 alin.4 cpc., instanta a dispus atasarea la dosar a fisei cu antecedente contraventionale a petentului (f.8).
Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria CP nr. __/__.., s-a retinut in sarcina petentului ca la data de 10.05.2012, in jurul orei 2325 in C a fost depistat in trafic conducand autoturismul marca F cu nr.de inmatriculare __. pe DJ251/A in loc. C fara a avea asupra sa certificatul de inmatriculare si polita RCA  si fara ca auto sa fie dotat cu stingator incendiu.
Faptele petentului a fost incadrata juridic potrivit dispozitiilor art.101 alin.1 pct.18  si art.101 alin.1 pct.13 din OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
Prin acest proces-verbal s-a dispus aplicarea unei amenzi contraventionale in cuantum de 420 lei pentru contraventia prev.de art. art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si santiunea contraventionala a "avertismentului" pentru contraventia prev.de art.101 alin.1 pct.13 din OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
Instanta va retine ca, pentru a putea fi sanctionata o fapta contraventionala, se impun a fi indeplinite doua tipuri de cerinte: intrinseci, constand in incalcarea cu vinovatie a unei norme de drept, fapta care va atrage dupa sine o sanctiune prevazuta de lege, dar si extrinseci constand in constatarea corespunzatoare a faptei respective de catre o persoana abilitata in acest sens - agentul constatator. In plus, agentului constatator ii incumba obligatia de a respecta o serie de forme expres prevazute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice indoiala existenta faptei, vinovatia contravenientului si legalitatea actului realizat in acest sens .
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta investita cu solutionarea plangerii verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii.
1. In ceea ce priveste termenul de introducere a plangerii, instanta retine ca procesul-verbal a fost incheiat in data de 10.05.2012 iar petentul a introdus  plangerea contraventionala pe rolul instantei, la data de 28.05.2012. Avand in vedere faptul ca procesul verbal nu a fost semnat, spre luare la cunostinta de catre petent si inmanat acestuia, termenul va curge de la data comunicarii procesului-verbal catre petent. Fata de faptul ca, desi au trimise doua adrese intimatului pentru a face dovada comunicarii procesului-verbal de contraventie atacat, acesta nu a inteles sa raspunda solicitarilor instantei, motiv pentru care instanta priveste plangerea formulata de catre petent ca fiind introdusa in termenul legal prevazut de dispoz. art.31 din OG nr.2/2001 si  art.118 din OUG nr.195/2002.
Instanta constata faptul ca, dupa ramanerea cauzei in pronuntare, la dosarul cauzei a fost depusa dovada comunicarii catre petent a instiintarii privind obligatia de plata a amenzii din data de 06.07.2012 (f.22-24).
2. In ceea ce priveste legalitatea procesului verbal instanta retine ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute exprese. De altfel, instanta a retinut ca petentul nu a formulat obiectiuni exprese privitoare la legalitatea procesului-verbal.
3. In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, instanta retine ca, potrivit art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art. 35 alin. (2) iar potrivit art.101 alin.1 pct.13 din acelasi text de lege, contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor si al obiectelor in sau pe vehicule.
In cauza Anghel c.Romaniei (pronuntata la 04.10.2007) din fata Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a pus problema daca fapta sanctionata contraventional potrivit legislatiei interne are caracter penal in sensul art.6 din Conventie.
Conform jurisprudentei Curtii (cauzele Ozturk c.Germaniei, Lauko c.Slovaciei, Salabiaku c.Frantei s.a.) cele trei criterii avute in vedere pentru stabilirea acestui aspect sunt:
-calificarea faptei in dreptul intern;
-natura faptei incriminate;
-natura si gravitatea sanctiunii.
Fata de aceste criterii si de intelesul dat lor in jurisprudenta Curtii, avand in vedere faptul ca, potrivit OG nr.2/2001, amenda contravetionala este distincta de acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de savarsirea faptei contraventionale, avand, deci, un caracter sanctionator si preventiv, rezulta cu certitudine ca procedura contraventionala, reglementata de OG nr.2/2001, poate fi asimilata procedurii penale, din perspectiva art.6 din Conventie.
Asa cum a retinut si Curtea, procedura judecarii acestor plangeri este una civila si se bazeaza pe regula cuprinsa in art.1169 c.civ., conform careia cel care face o propunere inaintea instantei trebuie sa o dovedeasca. Prin urmare, cel care pretinde ca situatia de fapt retinuta in procesul-verbal nu corespunde realitatii, trebuie sa probeze aceasta.
Aceasta modalitate ar parea ca incalca din start cerinta referitoare la sarcina probei, care in mod normal, ar trebui sa apartina celui ce acuza, in speta, organului constatator al contraventiei. In realitate, fapta respectiva este probata cu ajutorul prezumtiei (prezumtia de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor conditiilor de fond si de forma prevazute de lege) este asociata cu prezumtia de autenticitate (actul emana in mod real de la cine se spune ca emana) si cu prezumtia de veridicitate (actul reflecta in mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitenta)).
Aceasta prezumtie, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instantelor judecatoresti, astfel ca se poate afirma ca este o prezumtie prevazuta de lege, in sensul pe care instanta europeana il da acestui concept.
Curtea precizeaza ca toate sistemele legale cunosc si opereaza cu ajutorul prezumtiilor si ca, in principiu, Conventia nu interzice aceasta, dar, in materie penala, obliga statele sa nu depaseasca o anumita limita.
In acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor, instanta considera ca una din limitele pana la care sa actioneze prezumtia de temeinicie a procesului-verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de catre agent. Astfel, in situatia in care fapta este constatata personal, procesul-verbal, legal intocmit, se va bucura de prezumtia de temeinicie.
Instanta apreciaza ca aceasta solutie este in acord cu art.6 din Conventie, din moment ce instanta va verifica, oricum, din oficiu, legalitatea procesului-verbal, in raport cu mentiunile a caror lipsa atrage nulitatea absoluta a acestuia.
Situatia este diferita atunci cand, din continutul procesului-verbal, reiese ca fapta nu a fost constatata personal de catre agentul care l-a intocmit. In aceasta situatie, in lipsa unor elemente de natura sa probeze situatia de fapt retinuta, prezumtia de temeinicie nu isi gaseste aplicarea.
Asadar, avand in vedere ca aceste contraventii au fost constatate personal de catre agentul constatator va opera deci prezumtia de temeinicie a procesului-verbal de contravetie si avand in vedere ca petentul nu a administrat probe in combaterea acestuia, instanta constata ca nu a fost rasturnata prezumtia de temeinicie a procesului-verbal, retinandu-se ca a fost facuta dovada existentei faptelor contraventionale si a vinovatiei petentului M MK.
In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii, potrivit art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita, de modul si de mijloacele de savarsire, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului.
In concret, instanta a avut in vedere la individualizarea sanctiunii atat faptul ca petentul are antecedente contraventionale (f.8) cat si atitudinea acestuia de nerecunoastere a savarsirii contraventiilor, apreciind ca nu este vinovat de faptele contraventionale retinuta in sarcina sa.
 In raport de aceste criterii de individualizare, instanta apreciaza ca sanctiunile aplicate de agentul constatator sunt individualizate in mod corect, astfel:  in ceea ce priveste prima contraventie, prev. de art.101 alin.1 pct.18 in cuantumul minim prevazut de lege pentru aceasta contraventie, si anume de 420 lei (6 puncte de amenda), iar in ceea ce o priveste pe cea de-a doua, prev. de art.101 alin.1 pct.13 s-a aplicat sanctiunea contraventionala a "avertismentului" si ca scopul sanctiunii contraventionale nu poate fi atins decat prin executarea amenzii contraventionale.
Pentru toate considerentele de fapt si de drept mai sus mentionate, instanta urmeaza sa respinga plangerea formulata de petent ca nefondata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri)

DISCRIMINARE SI HARTUIRE MORALA IN CADRUL DERULARII RAPORTURILOR DE MUNCA. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. - Sentinta civila nr. 1752/LM/2009 din data de 14.05.2009
Neindeplinirea procedurii prevazute de art. 720/1 Cod proc. civila atrage respingerea cererii ca inadmisibila. - Decizie nr. 77/R din data de 23.03.2006
Cerere pentru recunoasterea tranzactiei formulate pe cale principala - Decizie nr. 186 din data de 25.06.2015
Restituire bursa de studii ca urmare a pierderii calitatii de student - Sentinta civila nr. 612 din data de 10.12.2014
Actiune in contencios administrativ avand ca obiect cererea de contestare a unui fapt negativ. Inadmisibilitate. Respingere recurs reclamant - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Drepturi revolutionari - Decizie nr. 173/R din data de 02.03.2010
Cheltuieli de judecata. Momentul de la care se datoreaza in caz de renuntare la judecata. - Decizie nr. 316 din data de 07.04.2006
Motive de recurs invocate dupa expirarea termenului prevazut de art. 303(1) Cod procedura civila - Decizie nr. 201 din data de 08.03.2006
Apel declarat peste termen de mostenitorul paratului nelegal citat - Decizie nr. 217 din data de 10.03.2006
Repunerea in termenul de exercitare a cailor de atac - Decizie nr. 184 din data de 02.03.2006
Compensare bugetara-situatii de inadmisibilitate - Decizie nr. 775 din data de 12.10.2004
Anulare act - Sentinta civila nr. 3761 din data de 13.05.2010
Hotarare care sa tina loc de act autentiv - Sentinta civila nr. 4692 din data de 17.06.2010
Internare medicala - Hotarare nr. 182 din data de 23.05.2011
Autoritate de lucru judecat - Hotarare nr. 1543 din data de 29.06.2011
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita - Hotarare nr. 1598 din data de 05.07.2011
Perceptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita - Hotarare nr. 1591 din data de 05.07.2011
Art. 248,215,292 CP cu aplicare Art. 33 lit A CP - Hotarare nr. 315 din data de 07.11.2011
Schimbare incadrare juridica - Hotarare nr. 3462 din data de 03.05.2011
Atribuire termen aferent DL 42/1990 - Hotarare nr. 2514 din data de 15.11.2011