InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Cluj

Recurs declarat impotriva incheierii de atribuire provizorie a unui bun. Inadmisibilitate

(Decizie nr. 3543 din data de 12.10.2011 pronuntata de Curtea de Apel Cluj)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) | Dosare Curtea de Apel Cluj | Jurisprudenta Curtea de Apel Cluj

Curtea de Apel Cluj, Sectia I civila, decizia nr. 3543/R din 12 octombrie 2011

Prin sentinta civila nr. 472 din 5.04.2007 a Judecatoriei Gherla, s-a admis in parte actiunea precizata, intentata de reclamanta B.M. impotriva paratilor T.V., S.C. C.F. SA Cluj-Napoca si S.C. V. SRL GHERLA, s-a admis in parte cererea reconventionala formulata de paratul T.V. impotriva reclamantei B.M. si in consecinta, s-a constatat ca pe terenul in suprafata de 228 mp inscris in CF nr. 443 Gherla, nr. top 498, partile au edificat o constructie noua compusa din: subsol format din doua beciuri si o scara de acces; parter format din magazin, birou, hol, camera, scara de acces etaj si subsol; la etaj trei camere, o baie, doua holuri, terasa si balcon, constructie cu suprafata construita de 131,57 mp.
S-a constatat ca partile au calitatea de coproprietari asupra constructiei si a terenului inscris in CF nr. 443 Gherla, nr. top 498, prin atribuirea acestui imobil constand din teren si constructie in intregime paratului, cu obligarea lui la plata unei sulte constand in echivalentul in lei a sumei de 30.551,5 euro, in favoarea reclamantei, reprezentand contravaloarea cotei de ½ parte ce ii revine reclamantei din imobil.
S-a respins cererea formulata de reclamanta impotriva paratului de partajare in natura a imobilului in cauza si s-a respins cererea formulata de parat impotriva reclamantei, privind constatarea dobandirii partilor prin contributie egala a unor bunuri mobile, precum si cererea paratului impotriva reclamantei referitoare la cota sa de contributie mai mare fata de reclamanta, la construirea imobilului in litigiu.
A fost obligata reclamanta sa ii plateasca paratului suma de 76,70 lei reprezentand diferenta onorariu expert, achitata in contul ei de catre parat.
Au fost compensate celelalte cheltuieli de judecata efectuate de parti.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca partile au trait in concubinaj, perioada in care in anul 2001 au achizitionat un imobil constand din casa de locuit si teren aferent in suprafata de 228 mp inscris in CF nr. 443 Gherla, nr. top 498, asupra caruia au dobandit un drept de proprietate in cote de cate ½ parte fiecare. In anul 2005, asupra acestui imobil s-a inscris ipoteca de rangul 1 pentru suma de 11.000 USD si dobanzi in favoarea societatii parate S.C. C.F. A Cluj-Napoca.
Partile au demolat partial constructia initiala si au reconstruit-o, astfel ca in prezent ea este compusa din subsol, parter si etaj, avand o suprafata construita de 131,57 mp.
Paratul a sustinut ca in anul 2005 cand a inceput lucrarile de reconstruire a casei, s-au intrerupt relatiile de concubinaj, astfel ca numai el singur a investit banii proprii, situatie in care la reconstruirea casei paratul are o cota de 70%, in timp ce reclamanta are o constributie de doar 30%.
Reclamanta nu a recunoscut ca paratul ar avea o cota superioara de contributie la reconstruirea casei.
Din raportul de expertiza efectuat in cauza, a rezultat ca imobilul este terminat, insa nu are toate dotarile necesare si nu este finisat decat partial, nefiind posibila partajarea in natura a imobilului decat in conditiile unor investitii ridicate si conditionat de obtinerea autorizatiei de construire, motiv pentru care expertul a propus atribuirea imobilului in intregime uneia dintre parti, cu obligarea ei la plata sultei in favoarea celeilalte parti.
Valoarea de circulatie a imobilului constructie si teren, este de 61.103 euro.
Autoutilitara Mercedes 100 D aflata in posesia reclamantei, a fost achizitionata de aceasta in anul 1998; in privinta remorcii Padis, nu s-a putut stabili daca este bun propriu al reclamantei sau al paratului, ori se afla in coproprietatea partilor.
Imprumutul bancar pentru care s-a inscris ipoteca in cartea funciara asupra imobilului partilor, a fost luat de societatea parata S.C. V. SRL Gherla administrata de parat si a fost folosit pentru activitatea comerciala a magazinului deschis la parterul constructiei refacute de parti si in prezent nu a fost restituit.
Prin decizia civila nr. 138 din 15 martie 2011 a Tribunalului Cluj, s-a admis in principiu  si in parte apelul declarat de reclamanta B.M. si de paratul T.V. in contra sentintei civile nr. 8705 din 7.11.2007 pronuntata in dosarul nr. 17/211/2002 al Judecatoriei Cluj-Napoca (in realitate impotriva sentintei civile nr. 472 din 5.04.2007 a Judecatoriei Gherla, pronuntate in dosarul nr. 2494/2005), care a fost schimbata partial, in sensul atribuirii provizorii a imobilului constructie si teren, situate in Gherla, str. A. nr. 39, inscris in CF nr. 443 Gherla, nr. top 498, in valoare de 81.453 euro in favoarea apelantului, care a fost obligat sa achite apelantei o sulta in cuantum de 40.726,5 euro in termen de 3 luni, respectiv 21.06.2011.
Pentru a decide asftel, tribunalul a retinut in esenta ca necesitatea pronuntarii unei decizii intermediare a fost determinata de faptul ca prin apelul declarat de reclamanta s-a constatat valoarea de circulatie a imobilului in litigiu, situatie in care in apel s-au efectuat doua expertize, iar paratul a solicitat atribuirea provizorie a imobilului.
Expertul V.V. a concluzionat ca pretul de piata al imobilului in litigiu este de 81.453 euro.
Partile au formulat obiectiuni la expertiza, la care expertul a dat raspunsuri pertinente, respectiv ca diferenta de valoare fata de evaluarea facuta prin prima expertiza, este data de lucrarile efectuate ulterior la imobil.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul T.V., solicitand in principal constatarea nulitatii deciziei civile nr. 138/A din 15 martie 2011 a Tribunalului Cluj, iar in subsidiar modificarea ei in sensul obligarii recurentului la plata in favoarea intimatei a sultei in cuantum de 30.551,5  euro aferenta cotei de ½ parte din imobilul coproprietatea paratilor, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului, paratul a sustinut ca in dispozitivul deciziei s-a mentionat ca apelul s-a admis impotriva sentintei civile nr. 875 din 7.11.2007 a Judecatoriei Cluj-Napoca, care priveste terte personae, in loc de sentinta civila nr. 472 din 5.04.2007 a Judecatoriei Gherla.
In aceasta situatie, fata de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 1 si art. 105 C.pr.civ., sanctiunea este nulitatea hotararii, deoarece face imposibila punerea in executare a hotararii.
De asemenea a mai sustinut paratul-recurent, ca admitand apelul declarat de reclamanta B.M., tribunalul nu il putea obliga pe apelantul T.V. la plata sultei in favoarea apelantei, calitatea partilor fiind aceea de intimat si de apelant.
Incheierea pronuntata in temeiul art. 67310 alin. (1) C.pr.civ., in favoarea unuia dintre coproprietari, este o incheiere premergatoare, care nu intrerupe cursul judecatii, conform art. 282 alin. (2) C.pr.civ., astfel ca ea poate fi atacata numai odata cu fondul, asa cum s-a pronuntat si Curtea Constitutionala prin decizia nr. 52/2003.
Posibilitatea ca o persoana sa aiba acces la justitie sub forma actiunii sau a promovarii caii de atac, nu poate fi decat in limitele prevazute de lege, cu respectarea principiului legalitatii, care presupune ca o cale de atac nu poate fi exercitata decat daca este prevazuta de lege.
Pe fondul litigiului, paratul-recurent a sustinut ca stabilirea valorii de circulatie a bunului s-a facut de catre expertul V.V. la un cuantum mai mare decat anul 2007, pentru ca acesta a evaluat si inbunatatirea adusa imobilului exclusiv de catre parat, constand in finisaje si instalatii, in loc sa evalueze momentul in care reclamanta a incetat sa mai contribuie la finisarea imobilului.
Examinand recursul, curtea retine urmatoarele:
Prin decizia civila nr. 138/A din 15 martie 2011 a Tribunalului Cluj, s-a admis apelul declarat de reclamanta B.M. si cererea de aderare  la apelul reclamantei, formulata de paratul T.V. impotriva sentintei civile nr. 8705 din 7.11.2007 a Judecatoriei Cluj-Napoca (in realitate impotriva sentintei civile nr. 472 din 5.04.2007 a Judecatoriei Gherla), care a fost schimbata partial in sensul atribuirii provizorii a imobilului constructie si teren situate in Gherla, str. A. nr. 39, inscris in CF nr. 443 Gherla, nr. top 498, in valoare de 81.453 euro in favoarea paratului-apelant, pe care l-a obligat sa ii plateasca reclamantei-apelante o sulta in suma de 40.726,5 euro in termen de 3 luni, adica pana la data de 21.06.2011.
Este adevarat ca decizia a fost data “cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare", dar calea de atac este data de lege, nu de judecator.
Atribuirea provizorie a imobilului in litigiu la paratul-apelant, cu obligarea lui la plata sultei in suma de 40.726,5 euro in favoarea reclamantei pana la data de 21.06.2011, s-a facut de tribunal in baza art. 67310 alin.(1) C.pr.civ.
Aflandu-se in stadiul apelului, tribunalul s-a pronuntat printr-o decizie ce are aceeasi natura juridica precum incheierea prevazuta de art. 67310 alin. (1) C.pr.civ., ce se pronunta in situatia in care procesul de partaj se afla pendinte pe rolul primei instante.
Potrivit art. 282 alin.(2) C.pr.civ., impotriva incheierilor premergatoare, nu se poate face apel decat odata cu fondul, inafara de cazul cand prin ele s-a interupt cursul judecatii.
Cum prin hotararea pronuntata de tribunal si atacata de parat nu s-a intrerupt cursul judecatii, rezulta ca recursul declarat impotriva acesteia este inadmisibil.
Prin decizia Curtii Constitutionale nr. 52/2003, s-a stabilit ca intrucat in cazul art. 67310 C.pr.civ. nu s-au prevazut dispozitii derogatorii, este evident ca vointa legiuitorului a fost aceea ca incheierea prin care instanta procedeaza la atribuirea provizorie a bunului sa poata fi supusa caii de atac a apelului numai odata cu hotararea asupra fondului.
Asa fiind, in temeiul art. 137 alin.(1) coroborat cu art. 67310 alin.(1) C.pr.civ., se va admite exceptia inadmisibilitatii recursului si in consecinta, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de parat imptoriva deciziei tribunalului.
Avand in vedere solutia ce urmeaza sa fie pronuntata, aspectele referitoare la stadiul in care trebuia evaluata constructia, adica atunci cand reclamanta a incetat sa mai contribuie la favorizarea lui, urmeaza sa fie analizate de catre tribunal cu ocazia solutionarii apelului pe fond.
In ceea ce priveste mentionarea in dispozitivul deciziei recurate a sentintei civile nr. 8705 din 7.11.2007 a Judecatoriei Cluj-Napoca, in loc de sentinta civila nr. 472 din 5.04.2007 a Judecatoriei Gherla, curtea apreciaza ca este vorba de o simpla eroare materiala, ce urmeaza sa fie indreptata din oficiu sau la cerere de instanta care a savarsit-o.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012