PRETENTII

Sarcina probei .Valoarea probatorie a unui inscris care emana exclusiv de la reclamant.
Prin actiunea formulata, reclamantele B.V. si B.D. au  invocat existenta unui raport juridic obligational intre paratii R.L si  R.N. pe de o parte si autorul (B.S.)reclamantelor  pe de alta parte.
Respectivul raport obligational a fost generat potrivit sustinerilor reclamantelor  prin incheierea in primavara anului 2009 a  unei conventii prin care autorul (decedat la data sesizarii instantei)-sotul si respectiv tatal reclamantelor- a imprumutat pe parati cu suma de 10.000 lei , restituirea acestei sume fiind scadenta la finele anului 2009.
Tot din perspectiva reclamantelor, partile contractante fiind rude si respectiv afini s-au aflat intr-o imposibilitate morala de preconstituire a unui inscris probator al intelegerii respective.Totusi reclamantele au depus la dosarul cauzei un inscris reprezentand o nota efectuata de autorul acestora intr-un carnetel prin care se face referire la un imprumut acordat unei persoane , considerate de reclamante ca fiind paratul R. L.
Data fiind situatia de exceptie privind imposibilitatea morala de preconstituiore a unui inscris  in care s-a aflat autorul reclamantelor  instanta , in temeiul art 1198 C.civ a incuviintat si administrat proba testimoniala precum si proba constand in interogatoriul partilor.
In  administrarea si indeosebi  in aprecierea probelor  instanta  porneste de la dispozitiile art 1169 C.civ (dispozitii care alaturi de dispozitiile art 1170-1206 C.civ au ramas in vigoare si dupa abrogarea celorlalte dispozitii din vechiul Cod civil, potrivit art 230 alin 1 lit a din Legea 71/2011 de punere in aplicare a Noului Cod Civil) potrivit carora cel ce face o propunere in fata judecatii trebuie sa o dovedeasca.
 Ca atare , in  cauza de fata reclamantelor le revine sarcina probei (onus incumbit actori) atat cu privire la incheierea unei conventii  avand ca obiect imprumutul  intre autorul lor si parati precum si  remiterea sumei de 10.000 lei catre paratul R L, urmand ca doar subsecvent dovedirii acestor aspecte, paratii , prin rasturnarea sarcinii probei , sa faca dovada restituirii sumei respective.
In contextul probatoriului administrat , instanta are in vedere  atat semnificatia   fiecarei probe administrate dar  mai ales aptitudinea acestora de a face nu doar probabil dar si cert faptul juridic alegat de reclamante , respectiv invoiala partilor privind imprumutul si remiterea sumei cu acest titlu catre parat.
Astfel, privitor la inscrisurile existente la dosar instanta subliniaza ca notita efectuata de autorul-defunct si invocata de reclamante in sustinerile lor nu poate constitui nici o proba directa , nici o proba indirecta dar nici macar un inceput de dovada scrisa  care sa aiba aptitudinea de a fi completata cu alte probe.
 Pe de o parte art 1185 C.civ prevede expres ca registrele , cartile si hartiile domestice nu fac credinta in favoarea celui care le-a scris  ci, eventual,  pot avea putere contra lui iar pe de alta parte pentru a putea vorbi de un inceput de dovada scrisa este necesar -in sensul art 1197 C.civ- ca scriitura sa provina de la cel caruia i se opune si impotriva caruia s-a formulat pretentia.
Cu alte cuvinte nu poate fi conferita valoare probatorie inscrisului reprezentat de nota efectuata de autor in carnetul sau atata vreme cat nu contine nici scrisul si nici semnatura paratilor(paratului) carora li se opune acest inscris.
Pe cale de consecinta, inscrisul invocat de reclamante , chiar daca provine de la autorul acestora -nefiind contestata de altfel scriitura acestuia , recunoscuta chiar de catre martorul  V. V.-nu poate avea valente de inceput de dovada scrisa , prevederile art 1185 si 1197 C.civ fiind mai mult decat clare in acest sens.
 Tot in acest context din inscrisurile depuse la dosar de parati privind situatia financiara  a cestora emisa de biroul de credit, nu rezulta la nivelul anului 2008 -2009 restante majore la creditele contractate ceea ce ridica serioase dubii cu privire la circumstantele invocate de reclamante privind situatia financiara critica a paratilor la inceputul anului 2009 , situatie  care i-ar fi determinat sa solicite un imprumut autorului reclamantelor.
In ceea ce priveste  declaratiile martorilor audiati in cauza  , instanta analizand cu acribie sustinerile martorilor constata ca nu pot fi identificate elemente de natura sa releve  probarea  unor fapte conexe privitoare fie la incheierea conventiei de imprumut si remiterea sumei fie la recunoasterea de catre parati in prezenta unor anumite persoane a datoriei pe care acestia ar avea-o fata de reclamante .
 Astfel, toate afirmatiile martorului VV -un apropiat al familiei reclamantelor- converg in a sustine doar anumite asertiuni ale  autorului privitoare la imprumutul respectiv. Martorul nu a asistat nici la remiterea banilor dar nici la un anumit fapt/eveniment care sa poata fi considerat o recunoastere de catre parati a datoriei respective. Pentru a  putea considera declaratiile martorului ca  probe indirecte susceptibile de a face veridic raportul obligational invocat de reclamante ar fi fost necesar ca martorul fie sa participe la incheierea sau executarea conventiei fie sa asiste   la anumite fapte din care ar putea fi dedusa o recunoastere de catre parati a faptului alegat de reclamante.
 Imprejurarea ca martorul declara ca  BS vorbea la telefon cu paratii  in prezenta sa despre imprumutul respectiv nu poate avea semnificatia unei probe privind recunoasterea de catre parati a datoriei respective cu atat mai mult cu cat pe de o parte nu exista certitudinea colocutorilor cu care se intretinea B.S iar pe de alta parte telefonul nu era pe speaker pentru a se putea vorbi de  o eventuala identificare  de catre martor a colocutorilor precum si a continutului discutiei. 
Tot in paradigma unor relatari incerte se incadreaza si declaratia martorei L. N  care isi intemeiaza sustinerile  pe informatii primite de la mama sa care la randul sau le obtinuse de la autorul reclamantelor. Cu toate ca martora declara ca B.S a declarat in prezenta sa faptul ca i-a imprumutat pe parati,  totusi, nici o afirmatie a martorei  nu se grefeaza pe discutii purtate de aceasta/mama sa   cu paratii si nici nu se refera la anumite situatii in care martora ar fi putut lua contact cu elemente de natura sa semnifice o recunoastere a datoriei de catre parati. Mai mult chiar aceasta declara ca paratii au negat si in discutiile cu  mama martorei existenta imprumutului.
Dincolo de faptul ca  instanta nu poate ignora faptul ca ambii martori propusi de reclamante  sunt apropiati ai familiei acestora , din continutul acestor declaratii nu pot fi identificate elemente cu valoare probatorie certa  in sensul existentei unui imprumut intre autor si parati.
Privitor la interogatoriile luate partilor atat intre acestea cat si de catre instanta din oficiu, instanta constata ca paratii neaga constant si neconditionat atat existenta unei conventii cu autorul reclamantelor cat si remiterea vreunei sume cu acest titlu.
 Administrarea probei cu interogatoriul nu a condus la afirmatii care ar putea fi considerate ca fiind recunoasteri   de catre parati a faptelor alegate de reclamante.
Mai mult raspunsurile date de reclamanta B.V. arunca in echivoc circumstantele in care potrivit acesteia s-a realizat predarea sumei catre paratul R.L. Pe de o parte afirma ca suma s-a predat la poarta paratului deoarece sotul acesteia era bolnav motiv pentru care paratul nu a intrat in casa iar pe de alta parte apare ca bizar ca -data fiind starea precara de sanatate a sotului acesteia - reclamanta sa-l lase pe acesta sa se deplaseze la poarta si nu sa-l cheme pe parat in casa pentru a-i face remiterea sumei.
Chiar daca instanta cu ocazia interogatoriului luat din oficiu  partilor in sedinta de judecata  a constatat anumite ezitari  in raspunsurile paratilor, unele dintre raspunsurile acestora frizand chiar reaua-credinta (cum ar fi de pilda lipsa de dezacord dintre parati cu privire la momentul in care li s-a pretins pentru prima oara restituirea sumei) totusi instanta invedereaza ca atata vreme cat reclamantele au formulat anumite pretentii fata de parati ,  acestora le revine sarcina de a face proba veridicitatii si temeiniciei acestora.
 Cu alte cuvinte nu paratii sunt obligati a dovedi inexistenta conventiei si a faptului material al remiterii sumei ci dimpotriva , reclamantele trebuie sa faca dovada dreptului pretins.
Cunoscut fiind in dreptul material si procesual principiul potrivit caruia  a nu proba dreptul este echivalent cu a nu avea dreptate (idem est non esse et aut non probari) instanta apreciaza ca in cauza  atat din probele solicitate si incuviintate partilor dar si din cele administrate din oficiu in baza rolului activ instantei, pretentiile reclamantelor sunt neintemeiate , urmand ca pe cale de consecinta sa respinga cererea ca neintemeiata.
Totodata potrivit art 274 C.pr.civ , data fiind culpa procesuala a reclamantelor instanta la va obliga, divizibil,  la plata catre parati a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constand in onorariu de avocat achitat