Titlu executoriu hotarare judecatoreasca privind taxa pentru emisii poluante. Procedura derogatorie executare silita, potrivit OUG nr. 8/2014.
(Sentinta civila nr. 3229 din data de 04.11.2014 pronuntata de Judecatoria Pascani)Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatorul D.G.R.F.P. IASI- SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL PASCANI in contradictoriu cu intimatul U. C., avand ca obiect - contestatie la executare.
Dezbaterile in prezenta cauza au avut loc in sedinta publica din data de 29 octombrie 2014, sustinerile partilor consemnandu-se in incheierea de sedinta din acea data ce face parte integranta din prezenta sentinta si cand, din lipsa de timp pentru deliberare, s-a amanat pronuntarea la data de 4 noiembrie 2014.
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Pascani la data de 31.07.2014 sub nr. _, contestatorul D.G.R.F.P. IASI-SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL PASCANI, in contradictoriu cu intimatul U. C., a solicitat ca, prin hotararea ce se va pronunta sa se admita contestatia la executare, sa se anuleze executarea silita insasi efectuata in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V., sa se anuleze somatia din data de 17.07.2014 si procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V. si sa se dispuna suspendarea executarii silite pana la solutionarea irevocabila a contestatiei la executare.
In motivare, contestatoarea arata ca la data de 18.07.2014, i-a fost comunicata somatia din data de 17.07.2014 si procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V., prin care, la solicitarea creditorului U. C., i s-a pus in vedere sa se conformeze titlurilor executorii constand in Sentinta nr. 4662/02.12.2013, pronuntata de Tribunalul Iasi si Decizia nr. 1762/05.05.2014 pronuntata de Curtea de Apel Iasi in Dosarul nr. _, in sensul de a achita creditorului suma de 6.876,58 lei, reprezentand 4.947,21 lei taxa pentru emisiile poluante; 1.167,77 lei cu titlu de dobanda; 43,60 lei cheltuieli de judecata; 720 lei cheltuieli de executare.
Arata ca exista lege speciala care prevede o procedura derogatorie de la cea comuna, privind restituirea sumelor cu titlu de taxa de poluare, dobanda, cheltuieli de judecata si alte sume stabilite de instantele judecatoresti, devenite titluri executorii, in sensul ca potrivit OUG nr. 8/2014, plata se realizeaza in termen de 5 ani calendaristici, cate 20% din valoarea acestora in fiecare an.
De asemenea, mentioneaza ca potrivit art. XV alin. 4 din OUG nr. 8/2014, "in cursul termenului prevazut la alin. 1 orice procedura de executare silita s-a suspendat de drept".
Precizeaza contestatorul ca creditorul nu a formulat cerere organului fiscal in vedere restituirii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si acordarii cheltuielilor de judecata stabilite prin titlul executoriu.
Invoca contestatorul ca in sprijinul institutiilor publice obligate prin titluri executorii, hotarari judecatoresti, sa achite sume de bani catre diferiti creditori, a fost adoptata si OG nr. 22/2002, care reglementeaza o procedura derogatorie de la dreptul comun in materia executarii silite impotriva institutiilor publice.
Avand in vedere motivele invocate, solicita si suspendarea executarii silite.
In dovedire, contestatorul a depus la dosar inscrisuri - filele 6-14.
Actiunea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru, in temeiul art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, iar cererea de suspendare executare silita este scutita de la depunerea unei cautiuni, in temeiul art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimatul U. C. nu a depus intampinare in termenul stabilit de instanta, respectiv pana la data de 27.08.2014, acesta depunand intampinare la data de 23.09.2014 - filele 29-31, motiv pentru care, la termenul de judecata din data de 24.09.2014, in temeiul art. 208 alin. 2 C.proc.civ., instanta a constatat ca intimatul este decazut din dreptul de a mai depune intampinare, de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica.
Din oficiu, instanta a dispus atasarea in copie certificata a Dosarului de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V. - filele 19-25.
De asemenea, la termenul de judecata din data de 24.09.2014, instanta a invocat din oficiu exceptia tardivitatii contestatiei cu privire la incheierile din data de 17.07.2014 emise de BEJ C. V., privind stabilire cheltuieli de executare, dobanda fiscala si actualizare cu indicii de inflatie, partile depunand raspuns la aceasta exceptie.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
Contestatorul D.G.R.F.P. IASI-SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL PASCANI, in contradictoriu cu intimatul U. C., a solicitat ca, prin hotararea ce se va pronunta sa se admita contestatia la executare, sa se anuleze executarea silita insasi efectuata in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V., sa se anuleze somatia din data de 17.07.2014 si procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V. si sa se dispuna suspendarea executarii silite pana la solutionarea irevocabila a contestatiei la executare.
La data de 13.06.2014, creditorul U. C. a formulat cerere de executare silita - fila 20, prin care a solicitat BEJ C. V. punerea in executare a titlului executoriu reprezentat de Sentinta nr. 4662/02.12.2013, pronuntata de Tribunalul Iasi, ramasa definitiva prin Decizia nr. 1762/05.05.2014 pronuntata de Curtea de Apel Iasi in Dosarul nr. _, prin care s-a respins recursul, formandu-se Dosarul de executare silita nr. 108/2014.
Prin Incheierea nr. 580/24.06.2014 - fila 19, pronuntata de Judecatoria Pascani in Dosarul nr. _, s-a admis cererea de incuviintare executare silita.
La data de 18.07.2014, i-a fost comunicata contestatoarei somatia din data de 17.07.2014 si procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V., prin care, la solicitarea creditorului U. C., i s-a pus in vedere sa se conformeze titlului executoriu, in sensul de a achita creditorului suma de 6.876,58 lei, reprezentand 4.947,21 lei taxa pentru emisiile poluante, actualizata cu indicii de inflatie; 1.167,77 lei cu titlu de dobanda; 43,60 lei cheltuieli de judecata; 720 lei cheltuieli de executare.
Potrivit art. XV din ORDONANTA DE URGENTA nr. 8 din 26 februarie 2014,
pentru modificarea si completarea unor acte normative si alte masuri fiscal-bugetare, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 28 februarie 2014, in vigoare de la data de 28.02.2014:
"(1) Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobanzile calculate pana la data platii integrale si cheltuielile de judecata, precum si alte sume stabilite de instantele judecatoresti, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20% din valoarea acestora.
(2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevazuti la alin. (1) se solutioneaza, conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in termen de 45 de zile de la inregistrare, iar plata transelor anuale se efectueaza conform graficului stabilit de Administratia Fondului pentru Mediu.
(3) Termenul prevazut la alin. (1) curge de la data implinirii termenului prevazut la alin. (2).
(4) In cursul termenului prevazut la alin. (1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept.
(5) Sumele prevazute la alin. (1), platite in temeiul prezentei ordonante de urgenta, se actualizeaza cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul National de Statistica.
(6) Procedura de efectuare a platii titlurilor executorii va fi stabilita prin ordin comun al ministrului mediului si schimbarilor climatice si al ministrului finantelor publice, cu respectarea termenelor prevazute la alin. (1).
(7) Platile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta si pentru care nu a fost demarata procedura de executare silita se efectueaza cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6)."
Avand in vedere dispozitiile derogatorii ale OUG nr. 8/2014, de la procedura executarii silite de drept comun, reglementata de Codul de procedura civila, instanta constata ca intimatul-creditor U. C. era tinut sa obtina executarea titlului executoriu privind taxa pentru emisiile poluante - hotarare judecatoreasca ramasa definitiva la data de 05.05.2014, asadar dupa intrarea in vigoare a OUG nr. 8/2014, prin formularea unei cereri de restituire, supusa solutionarii in temeiul dispozitiilor Codului de procedura fiscala.
Instanta retine si ca este suspendata de drept orice procedura de executare silita in termenul de 5 ani prevazut pentru restituirea esalonata.
In aceste conditii, constatand nelegala executarea silita pornita de intimat in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V., instanta va admite contestatia la executare formulata de contestatoarea DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI, in contradictoriu cu intimatul U. C., si va dispune anularea executarii silite insesi efectuate in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V..
Pe cale de consecinta, constatand executarea silita insasi nelegala, instanta va respinge exceptia tardivitatii contestatiei la executare cu privire la Incheierile din data de 17.07.2014 emise de BEJ C. V. in Dosarul de executare silita nr. 108/2014, privind stabilire cheltuieli de executare, dobanda fiscala si actualizare cu indicele de inflatie, exceptie invocata din oficiu de instanta si, potrivit celor solicitate in actiunea introductiva de instanta, va anula somatia din data de 17.07.2014 si procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V..
De asemenea, avand in vedere solutia pronuntata cu privire la contestatia la executare, instanta va respinge cererea de suspendare executare silita, formulata de contestator, ca ramasa fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge exceptia tardivitatii contestatiei la executare cu privire la Incheierile din data de 17.07.2014 emise de BEJ C. V. in Dosarul de executare silita nr. 108/2014, privind stabilire cheltuieli de executare, dobanda fiscala si actualizare cu indicele de inflatie, exceptie invocata din oficiu de instanta.
Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI, in contradictoriu cu intimatul U. C..
Dispune anularea executarii silite insesi efectuate in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V..
Anuleaza somatia din data de 17.07.2014 si procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 17.07.2014, emise in Dosarul de executare silita nr. 108/2014 al BEJ C. V..
Respinge cererea de suspendare executare silita, formulata de contestator, ca ramasa fara obiect.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Pascani.
Pronuntata in sedinta publica azi, 04.11.2014.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contestatie la executare; Suspendare a executarii
Contestatie la executare, suspendare executare silita - Sentinta civila nr. 841 din data de 05.06.2014Granituire. Revendicare. Obligarea proprietarului invecinat la respectarea limitelor proprietatilor invecinate. Verificarea comparata a celor doua titluri de proprietate invocate de catre parti si stabilirea titlului preferabil. - Hotarare nr. 357 din data de 30.01.2015
Ordin de protectie. Protectia membrilor familiei impotriva comportamentului violent al unuia dintre acestia prin evacuarea sa temporara din locuinta comuna. Conditii de admisibilitate, dovedirea comportamentului abuziv si motivele intemeiate invocate. - Hotarare nr. 622 din data de 27.02.2015
Lipsa de interes in invocarea perimarii executarii silite a unor prestatii succesive. - Hotarare nr. 139 din data de 09.02.2015
Circumstante acordare penalitati conform art. 905 CPC - culpa sau lipsa culpei debitorului in materia fondului funciar. - Hotarare nr. 112 din data de 17.03.2014
Validare poprire - codul de procedura civila aplicabil, intinderea apararilor tertului poprit. - Sentinta civila nr. 1038 din data de 24.03.2014
Prescriptia dreptului la actiune pe procedura ordonantei de plata. Tip hotarare. Neintervenirea novatiei. - Sentinta civila nr. 2132 din data de 02.09.2013
Exceptia lipsei coparticparii procesuale obligatorii in actiuni privind FF - modificare titlu de proprietate emis in baza legii 18/1991. Inaplicabilitate art. 643 CC. - Sentinta civila nr. 11 din data de 05.01.2015
Contraventie la normele din domeniul sanatatii publice - HG nr. 857/2002. Pericol social ridicat pentru sanatatea publica, in speta a copiilor. - Sentinta civila nr. 3445 din data de 19.11.2014
Calificare contract de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere si contract de intretinere, potrivit Noului Cod civil. - Sentinta civila nr. 604 din data de 25.02.2015
Hotarare care sa tina loc de act autentic. Exceptia prematuritatii actiunii. Lipsa titlu de proprietate al promitentului. - Sentinta civila nr. 3324 din data de 11.11.2014
Titlu executoriu hotarare arbitrala straina. Caracterul executoriu si obligatoriu de la data comunicarii catre parti. Cheltuieli de executare. - Sentinta civila nr. 3851 din data de 22.12.2014
Titlu executoriu hotarare judecatoreasca privind taxa pentru emisii poluante. Procedura derogatorie executare silita, potrivit OUG nr. 8/2014. - Sentinta civila nr. 3229 din data de 04.11.2014
Eroarea tolerata a aparatelor radar-relevanta pentru verificarea metrologica nu si pentru solutionarea plangerii. - Sentinta civila nr. 3795 din data de 17.12.2014
Buna credinta la formularea unei plangeri contraventionale- aplicare amenda judiciara. - Sentinta civila nr. - din data de 20.04.2015
Obligatia de a face-punere in posesie pe vechi amplasament in conditiile in care acesta este la dispozitia altei comisii locale decat cea din localitatea pe raza careia s-a efectuat reconstituirea dreptului. - Sentinta civila nr. 1527 din data de 07.05.2014
Actiune in regres impotriva persoanei responsabile de producerea inundatiei. - Sentinta civila nr. 1158 din data de 02.04.2014
Lipsa unei executari silite declansate contra contestatorului, instiintare de plata. - Sentinta civila nr. 3705 din data de 10.12.2014
Constatare nulitate absoluta a hotararii comisiei judetene. - Sentinta civila nr. 1440 din data de 26.04.2013
Nulitate certificat de mostenitor. Lipsa calitatii procesuale active. Acceptarea tacita a succesiunii. - Sentinta civila nr. 1957 din data de 21.06.2013