InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Cornetu

Sedinta din Camera de Consiliu

(Hotarare nr. 0 din data de 24.02.2015 pronuntata de Judecatoria Cornetu)

Domeniu Executarea silita | Dosare Judecatoria Cornetu | Jurisprudenta Judecatoria Cornetu

DOSAR NR 9819/1748/2014

R O M A N I A
JUDECATORIA CORNETU
INCHEIERE
Sedinta din Camera de Consiliu de la 02.12.2014

  Pe rol cererea de suspendare provizorie a executarii silite formulate de contestatorul Spitalul X in contradictoriu cu intimatii SC AG SRL si BEJ Y.
Cauza se solutioneaza in camera de consiliu, fara citarea partilor, conform art. 718 alin. 7 teza I C.proc.civ.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanta invoca din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului BEJ Y, urmand a se pronunta cu prioritate asupra acesteia, in conformitate cu dispozitiile art. 248 alin. 1 C. proc. civ.
Astfel, dupa cum arata art. 36 alin. 1 teza I C. proc. civ: calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Or raportul litigios din prezenta cauza se leaga numai intre contestator si intimata SC AGSRL, neinvocandu-se nicio pretentie in raport de bitorul executorului judecatoresc.
In acest sens este si practica Tribunalului Ilfov, care a aratat prin decizia civila nr. 1881/R din data de 08.09.2014 ca: executorul judecatoresc dobandeste calitate procesuala pasiva in contestatia la executare (si cu atat mai mult intr-o cerere incidentala unei contestatii la executare) doar in situatiile in care acesta ar refuza inceperea sau continuarea executarii, ar omite sau ar indeplini actele de executare in mod neregulat, ar interpreta gresit titlul executoriu, atribuind un  alt inteles, ajungand la diminuarea creantei, ar indisponibiliza un numar insuficient de bunuri ale debitorului, ar fixa termene de indeplinire a actelor de procedura peste limitele maxime prevazute de lege.
Pentru acestea se va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului BEJ Y, urmand ca cererea formulata in raport de acesta sa se respinga ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Nemaifiind formulate alte cereri sau exceptii, instanta retine cauza in pronuntare.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 25.11.2014, sub nr. 9819/1748/2014, contestatorul Spitalul X a solicitat ca prin incheierea ce se va pronunta sa se dispuna suspendarea provizorie a executarii silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 520/2014, aflat pe rolul BEJ Y, pana la solutionarea pe fond a cererii de suspendare a executarii silite formulata in cadrul contestatiei la executare inregistrate pe rolul Judecatoriei Cornetu sub nr. 9818/1748/2014. Cererea s-a formulat in contradictoriu cu intimatii SC AG SRL si BEJ Y.
In fapt se arata ca impotriva contestatorului s-a pornit gresit executarea silita, cata vreme sentinta pusa in executare nu a ramas definitiva prin neapelare. Aceasta deoarece in ultima zi a termenului legal de declarare a apelului aceasta cale de atac a fost formulata prin posta. Apoi se subliniaza ca in ipoteza in care suspendarea nu ar opera s-ar ajunge la imposibilitatea acordarii salariilor catre angajati si la imposibilitatea achitarii celorlalte obligatii contractuale. Pe de alta parte in cauza nu exista nicio stare de pericol cu privire la situatia financiara a intimatei SC AG SRL.
In drept se invoca prevederile art. 718 alin. 7 C. proc. civ.
S-au atasat inscrisuri.
Cererea este scutita de plata timbrului si a cautiunii.
Avand in vedere ca in cauza s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului BEJ Y, urmeaza ca cererea formulata in raport de acesta sa se respinga ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva
Pe fondul cauzei, analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 718 alin. 7 C. proc. civ.: in cazuri urgente si daca s-a platit cautiunea prevazuta la alin. (2), instanta poate dispune, prin incheiere si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a executarii pana la solutionarea cererii de suspendare.
In prezenta cauza cererea este scutita de plata cautiunii (cf. art. 7 din OG nr. 22/2002), instanta neavand a verifica decat daca exista motive de urgenta pentru a se dispune suspendarea provizorie.
Astfel, prin motive urgente care pot conduce la suspendarea provizorie nu se au in vedere motivele de nelegalitate a executarii silite (astfel cum se lasa a se intelege prin cererea introductiva), ci acele elemente care particularizeaza situatia juridica a contestatorului, in sensul ca in ipoteza in care executarea ar fi nelegala, prejudiciile suportate de acesta ar fi unele excesive.
In speta se observa ca se invoca intr-adevar motive de urgenta care pot si, in cauza, trebuie luate in considerare de catre instanta. Aceasta deoarece debitul cu privire la care se desfasoara executarea silita, respectiv 90.359,02 lei, este unul ridicat, si nu apare ca nerezonabila alegatia contestatorului ca daca aceasta suma va fi poprita se afla in pericolul de a nu-si mai putea platii salariatii, precum si ceilalti furnizori de servicii.
Pentru acestea se va dispune suspendarea provizorie a executarii silite ce face obiectul dosarului de executare silita nr. 520/2014, aflat pe rolul BEJ Y, pana la solutionarea cererii de suspendare a aceleiasi executari, formulate in dosarul nr. 9818/1748/2014, aflat pe rolul Judecatoriei Cornetu.

DISPUNE

Respinge cererea de suspendare provizorie a executarii silite formulata in contradictoriu cu intimatul BEJ Y, ca fiind introdusa in raport de o persoana lipsita de calitate procesuala pasiva.
Admite cererea de suspendare provizorie a executarii silite formulata de contestatorul Spitalul X in contradictoriu cu intimata SC AG SRL.
Dispune suspendarea provizorie a executarii silite ce face obiectul dosarului de executare silita nr. 520/2014, aflat pe rolul BEJ Y, pana la solutionarea cererii de suspendare a aceleiasi executari, formulate in dosarul nr. 9818/1748/2014, aflat pe rolul Judecatoriei Cornetu.
Prezenta incheiere se comunica de indata catre BEJ Y.
Fara cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 02.12.2014.

Presedinte,                                                            Grefier,
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Executarea silita

Incheiere - Investire cu formula executorie - Hotarare nr. IIII din data de 22.02.2010
Obligatia de a face - Decizie nr. 816 din data de 27.11.2017
Titlul de creanta si titlul executoriu potrivit codului de procedura fiscala - acte distincte. - Decizie nr. speta 6 din data de 08.01.2008
CHELTUIELI JUDICIARE - Decizie nr. 66/A din data de 05.02.2004
Incuviintarea executarii silite a unei creante prescrise - Decizie nr. 64/A/CC/ din data de 11.07.2005
Incuviintare executare silita formulata de executorul judecatoresc. Amenda aplicata de I.S.C.T.R. - Decizie nr. 366 din data de 20.04.2017
Titlu suspendarea executarii - Sentinta comerciala nr. 212/CA din data de 15.04.2010
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita. - Decizie nr. 154 din data de 04.03.2010
Executare silita - Decizie nr. 155 din data de 04.03.2010
Validarea popririi. Termenul de 3 luni prev. de art.460 c.pr.civ. - Decizie nr. 416 din data de 22.12.2008
Validarea popririi - Decizie nr. 416 din data de 22.12.2008
Competenta de solutionare a litigiului purtand asupra executarii silite a unei hotarari pronuntate in contencios administrativ. - Sentinta civila nr. 7/F din data de 31.08.2005
Executarea silita - Sentinta civila nr. 1119/C din data de 26.05.2012
Executare silita prin poprire. Obligatiile tertului poprit in cazul in care executarea silita este suspendata. - Decizie nr. 288 din data de 18.04.2013
Executarea silita a creantelor fiscale stabilite prin hotarari judecatoresti pronuntate de instanta de contencios administrativ. - Hotarare nr. 477 din data de 23.01.2013
Titlu executoriu emanand de la o instanta straina. Incuviintarea executarii silite. Limitele investirii. Dispozitii aplicabile. - Decizie nr. 389 din data de 28.06.2012
Executarea silita a titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare - Decizie nr. 401 din data de 04.05.2006
Executare silita imobiliara. Anulare licitatie - Decizie nr. 309 din data de 07.04.2006
Incuviintarea executarii silite - Decizie nr. 164 din data de 24.02.2006
Cererea de incuviintare a executarii silite. - Decizie nr. 1070 din data de 17.11.2005