Oportunitatea si temeinicia luarii masurii arestarii preventive .Principiile Curtii Europene de Justitie aplicabile in materie .

Constata ca prin propunerea formulata, Parchetul de pe langa Judecatoria Sibiu a solicitat in baza art. 148 lit. f C.pr.pen. luarea masurii arestarii preventive a inculpatului A C V, pentru savarsirea infractiunilor de talharie, lipsire de libertate si tentativa la viol prevazuta de art. 211 alin. 1 si alin. 2 lit. c C.p, art. 189 alin. 1 si 2 C.p. si art. 20 C.p. raportat la art. 197 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. pe o perioada de 29 de zile, incepand cu data de 26.05.2011 pana la data de 23.06.2011.
In fapt, s-a retinut ca in data de 13.05.2011, in jurul orei 14.00, inculpatul s-a intalnit cu partile vatamate C I D si C I V, langa cariera apartinand SC T SA, situata in dealul Gusterita, si, prin amenintare cu o bata pe care o avea asupra sa, le-a deposedat pe victime de trei telefoane mobile, marcile Motorola U9, Motorola 360V si Nokia, dupa care le-a obligat sa il insoteasca aproximativ 2 km, pana in zona releului de televiziune, intr-o zona impadurita, unde le-a pus pe sa se dezbrace, dupa care i-a permis partii vatamate C I V sa plece, iar cu partea vatamata a incercat sa intretina relatii sexuale, victima refuzand, actiunea fiind intrerupta de aparitia organelor de politie, care fusesera sesizate de numita M O, care la randul ei fusese anuntata de cele intamplate de partea vatamata C I V. Fata de probatoriul administrat in cauza rezulta ca inculpatul A C V a savarsit mai multe fapte prevazute de legea penala, ca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 136, 143 si 146 C.p.p. si ca exista cazul prevazut de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p.
Prin incheierea penala nr. 57 din 24.05.2011, Judecatoria Sibiu, a admis propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu si in baza art.1491 al.10 C.pr.pen. cu aplicarea art.148 alin.1 lit. f C.pr.pen. a dispus arestarea preventiva a inculpatului A C V, pentru savarsirea infractiunilor de talharie, lipsire de libertate in mod ilegal si tentativa la viol prevazuta de art. 211 alin. 1 si alin. 2 lit. c C.pen, art. 189 alin. 1 si 2 C.pen. si art. 20 C.pen. raportat la art. 197 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a C.pr.pen, pe o perioada de 29 de zile, incepand cu data de 26.05.2011, ora 16:35 si pana la data de 23.06.2011, orele 24:00, inclusiv.
S-a retinut prin hotarare ca prin rezolutia din 26.05.2011, confirmata de catre procuror, s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de invinuitul ACV, pentru savarsirea infractiunilor de talharie, lipsire de libertate in mod ilegal si tentativa la viol, prevazute de art. 211 alin. 1 si alin. 2 lit. c C.pen, art. 189 alin. 1 si 2 C.pen. si art. 20 C.pen. raportat la art. 197 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen, iar prin ordonanta din aceeasi data s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul ACV, pentru savarsirea acelorasi infractiuni.
In fapt, s-a stabilit ca, in data de 13.05.2011, in jurul orei 14.00, inculpatul s-a intalnit cu partile vatamate CID si CIV, langa cariera apartinand SC T SA, situata in dealul Gusterita, si prin amenintare cu o bata pe care o avea asupra sa, le-a deposedat pe victime de trei telefoane mobile, marcile Motorola U9, Motorola 360V si Nokia, dupa care le-a obligat sa il insoteasca aproximativ 2 km, pana in zona releului de televiziune, intr-o zona impadurita, unde le-a pus sa se dezbrace, dupa care i-a permis partii vatamate C I V sa plece, iar cu partea vatamata C I D a incercat sa intretina relatii sexuale, victima refuzand, actiunea fiind intrerupta de aparitia organelor de politie, care fusesera sesizate de numita M O, care la randul ei fusese anuntata de cele intamplate de partea vatamata C I V.
Prin ordonanta organelor de cercetare penala din data de 26.05.2011, ora 09.10, in temeiul art. 148 lit. f C.pr.pen. a fost luata masura retinerii fata de inculpat pentru o durata de 24 de ore.
Potrivit dispozitiilor art. 136 C.pr.pen. masura arestarii preventive se poate lua pentru a asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a impiedica sustragerea inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.
In cauza, instanta a apreciat ca se impune luarea masurii preventive a inculpatului pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal, dat fiind faptul ca inculpatul a incercat sa se sustraga procesului penal, fugind de la locul faptei, fiind identificat doar datorita diligentelor organelor de cercetare penala.
La alegerea masurii preventive instanta a tinut seama si de criteriile enumerate de art. 136 alin.8 C.pr.pen., si anume scopul acesteia (asigurarea bunei desfasurari a procesului penal, impiedicarea sustragerii inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei), de gradul de pericol social al infractiunilor (foarte ridicat, avand in vedere imprejurarile si modul de comitere a infractiunii), de sanatatea (buna) si varsta inculpatului. In acest sens instanta a retinut ca inculpatul A C A are 37 de ani impliniti, nu este casatorit, are un copil de 19 ani si locuieste singur in loc. Sibiu, concubina cu fiica fiind plecare in strainatate, este fara ocupatie si nu are antecedente penale.
 Potrivit dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen. masura arestarii preventive poate fi luata in cazul cand „inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica”.
In ceea ce priveste temeiul prevazut de art.148 lit. f C.pr.pen. in practica C.E.D.O. (Cauza Calmanovici impotriva Romaniei) s-a retinut ca exista patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventiva a unui acuzat suspectat ca a comis o infractiune: pericolul ca acuzatul sa fuga (Stögmuller impotriva Austriei); riscul ca acuzatul, odata repus in libertate, sa impiedice aplicarea justitiei (Wemhoff impotriva Germaniei), sa comita noi infractiuni (Matzenetter impotriva Austriei) sau sa tulbure ordinea publica (Letellier impotriva Frantei si Hendriks impotriva Olandei).”
Astfel, desi inculpatul a incercat sa minimalizeze importanta actelor savarsite, instanta observa ca acesta a recunoscut indirect savarsirea faptelor prin faptul ca a declarat ca s-a prezentat partilor vatamate ca fiind paznicul de la fabrica din apropiere si le-a spus ca nu au voie sa fie acolo, dupa care le-a condus inspre crucea de pe deal, cerandu-le telefoanele mobile pentru ca acestea sa nu sune la politie intrucat le era frica. Acesta a mai declarat ca a avut in mana un bat cam de un metru si lat cam ca si coada de la matura pe care l-a aruncat doar cand au venit organele de politie si ca a zbierat la fete ca sa ii dea telefoanele pe care le aveau asupra lor. Tot el recunoaste ca le-a cerut ambelor fete sa se dezbrace si le-a luat hainele desi el dorea sa „discute” numai cu una dupa care i-a dat totusi hainele celeilalte, (probabil cand si-a dat seama ca prezenta ei l-ar fi incomodat) si i-a spus sa mearga mai incolo si sa o astepte pe prietena sa, nestiind ca aceasta mai are un telefon asupra ei (deci nepermitandu-i sa plece) dupa care i-a propus partii vatamate C I sa intretina raporturi sexuale cu el, fata refuzand si cerandu-i sa o lase sa plece. Inculpatul a mai declarat ca nu a lasat-o sa plece ci i-a cerut sa mai stea cu el si chiar a mangaiat-o pe corp si pe san, actiunile sale fiind intrerupte de faptul ca a auzit pe partea vatamata C I strigandu-si prietena si sirenele de politie. In acel moment, inculpatul s-a ridicat sa vada de unde se aud sirenele, si cand a vazut un agent de politie care venea spre padure a luat-o la fuga, avand asupra sa cele trei telefoane ale fetelor, desi acesta i-a strigat sa se opreasca. Inculpatul a reusit sa se sustraga urmaririi agentului de politie, fiind identificat abia dupa aprox. 12 zile datorita cercetarilor efectuate de politie. In prima sa declaratie inculpatul a negat totul, apreciind probabil ca nu sunt probe impotriva lui, dupa care, cand a vazut ca cele doua parti vatamate l-au recunoscut, si-a schimbat pozitia si a recunoscut in parte savarsirea faptelor. Unul dintre telefoanele mobile luate de la partile vatamate a fost vandut martorului P D si recuperat de organele de cercetare, fiind predat partii vatamate C I. Declaratiile inculpatului se coroboreaza cu declaratiile partilor vatamate C I si C I, precum si cu declaratia martorului P D, cu procesul verbal de cercetare la fata locului, cu procesele verbale de recunoastere din grup a inculpatului, precum si cu procesul verbal de ridicare a telefonului.
Instanta a apreciat ca periculozitatea inculpatului rezulta in primul rand din faptul ca acesta a folosit calitati mincinoase pentru a le speria pe partile vatamate si pentru a le face sa se supuna solicitarilor sale, acesta s-a folosit de faptul ca acestea erau tinere si singure (chiar inculpatul recunoaste ca le-a intrebat cati ani au), le-a amenintat cu o bata pe care a avut-o asupra lui si pe care a aruncat-o doar cand au venit organele de politie, le-a luat telefoanele prin amenintari (a „zbierat la ele”) pentru ca acestea sa nu putea sa sune la politie dupa care si le-a insusit, a refuzat sa le lase sa plece desi a observat ca acestora le era frica de el, le-a condus inspre zone cat mai ferite de accesul oamenilor pentru a putea sa isi duca la indeplinire actiunile, le-a cerut ambelor fete sa se dezbrace, dupa care le-a luat hainele, si a lasat-o pe una dintre ele sa plece „mai incolo” nestiind ca aceasta are un telefon asupra ei zicandu-i sa o astepte pe prietena sa, intrucat prezenta acesteia probabil il deranja iar el vroia sa „discute” numai cu partea vatamata C. De asemenea, instanta retine ca inculpatul a intrerupt actiunile sale datorita venirii organelor de politie si a fugit doar dupa ce a fost sigur ca agentii de politie veneau spre locul in care se afla el, pentru a nu putea fi identificat, apreciind ca nu va fi descoperit, si chiar a vandut unul dintre telefoane martorului P D, fiind identificat doar datorita diligentelor depuse de organele de cercetare penala.
In al doilea rand, inculpatul a avut o atitudine de negare a savarsirii tuturor faptelor retinute in sarcina sa pe care si-a schimbat-o in parte doar cand a vazut ca partile vatamate   le-au recunoscut, incercand sa minimizeze importanta actiunilor sale.
In al treilea rand, inculpatul a comis un numar mare de infractiuni, de o gravitate foarte mare asupra a doua fete tinere, neajutorate, fiind foarte probabil ca urmarile care s-ar fi produs in situatia in care politia nu ar fi intervenit sa fi fost mult mai grave.
In al patrulea rand, instanta a apreciat ca lasat in libertate, exista pericolul concret ca inculpatul sa se sustraga procesului penal, avand in vedere ca fiica (care are cam aceiasi varsta ca si partile vatamate) si concubina acestuia sunt plecate in strainatate.
  Avand in vedere cele expuse precum si faptul ca pedeapsa pentru infractiunile pentru care inculpatul este cercetat este inchisoarea mai mare de 4 ani (respectiv pana la 20 ani), iar natura faptelor savarsite, modalitatea si imprejurarile in care acestea au fost comise, coroborat cu faptul ca inculpatul are o atitudine de negare a faptelor savarsite si ca a incercat sa se sustraga cercetarilor penale, creeaza convingerea instantei ca nu exista nici un motiv temeinic care sa impiedice presupunerea rezonabila ca odata lasat in libertate inculpatul nu ar mai comite infractiuni de acelasi gen si ca lasarea acestuia in libertate prezinta pericol pentru ordinea publica, inclusiv prin sentimentul acut de insecuritate pe care l-ar crea persoanelor care au luat cunostinta de faptele savarsite de acesta. In acest sens, instanta a retinut ca pericolul pentru ordinea publica presupune temerea ca, odata pus in libertate, un inculpat ar comite fapte penale ori ar declansa reactii in randul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.
Instanta a apreciat ca reactia autoritatilor judiciare trebuie sa fie mult mai ferma si exigenta, pentru a da un semnal in acest sens societatii civile in sensul ca astfel de manifestari nu pot fi lasate nesanctionate si astfel luarea masurii arestarii preventive este necesara pentru crearea unui climat de siguranta cetatenilor care se vad astfel expuse riscului de a fi deposedate de bunurile lor, de persoane care inteleg sa obtina venituri pe cai ilicite, prin amenintare si violenta, precum si celui de a fi lipsite de libertate in mod ilegal si chiar de a se savarsi asupra lor infractiuni privitoare la viata sexuala.
Instanta a mai retinut si faptul ca luarea masurii arestarii preventive este in concordanta si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, fiind necesara pentru a preveni riscul savarsirii unor noi infractiuni de acelasi gen (Matznetter c. Austriei) si pentru a proteja ordinea publica, o eventuala punere in libertate a inculpatului tulburand in mod real opinia publica fata de natura si modul de comitere a infractiunii (Lettelier c. Frantei), luarea unei masuri preventive mai blande nefiind de natura a proteja societatea.
In ceea ce priveste cererea formulata in subsidiar de aparatorul inculpatului A C V, privind luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea, instanta, avand in vedere solutia ce urmeaza a se pronunta in cauza, a apreciat ca in cauza nu se poate face aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. 11 ind. 1 C.pr.pen., cererea formulata de aparatorul inculpatului fiind inadmisibila.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs inculpatul ACV solicitand punerea in libertate si cercetarea judecatoreasca sa se efectueze cu inculpatul in stare de libertate.
Examinand recursul declarat prin prisma motivelor de recurs precum si din oficiu, privind temeinicia si legalitatea lui, tribunalul a constatat recursul inculpatului ca nefondat si l-a respins.
Instanta a retinut starea de fapt in mod corect iar invocarea temeiurilor legale s-a facut in mod judicios.
La analizarea propunerii privind masura arestarii preventive trebuie avute in vedere in primul rand asigurarea garantiilor procesuale ale inculpatului precum si garantiile privind apararea dreptului omului si libertatilor fundamentale in sensul ca nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu exceptia situatiilor prevazute de dispozitiile legale.
Astfel, intr-o jurisprudenta constanta, instanta europeana a stabilit principiile ce trebuie avute in vedere pentru a examina oportunitatea si temeinicia unei cereri de arestare preventiva, si in egala masura, a circumstantelor care pot sa justifice o asemenea masura.
Un prim aspect pe care instanta il are in vedere, se refera la justificarea luarii masurii arestarii preventive din perspectiva unor indicii concrete care impun cu stringenta luarea in considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpanitor, in pofida prezumtiei de nevinovatie si fata de regula respectarii libertatii individuale fixata de conventie (in acest sens, mutatis mutandins hotararea Curtii din 26 ianuarie 1993 in cauza W c. Suisse, hotararea Curtii din 13 iulie 1995 in cauza Van der Tang c. Espagne, hotararea Curtii din 6 noiembrie 2003 in cauza Pantano c. Italie s.a.).
Asadar, instanta a retinut principiul de la care trebuie plecat in solutionarea propunerii de arestare preventiva, in conformitate cu care libertatea persoanei este regula iar exceptia de la aceasta regula este privarea de libertate inainte de judecata, privare care reprezinta o grava derogare de la principiile libertatii individuale si de la prezumtia de nevinovatie.
Se va tine seama si de faptul ca, existenta in cauza a unor motive plauzibile de a banui anumite persoane de a fi savarsit o infractiune nu poate sa constituie prin ea insasi, dincolo de orice ratiune, temei pentru luarea unei masuri de o asemenea gravitate.
Asadar, instanta va trebui sa analizeze, alaturi de conditia motivelor plauzibile si daca prin savarsirea faptei de care este invinuit inculpatul, s-a produs o tulburare sociala si un pericol social concret si astfel, lasarea acestuia in libertate ar constitui, in mod real si in concreto, un pericol pentru ordinea sociala, altfel spus instanta este chemata sa aprecieze acest pericol in concreto si nu in abstracto.
Din jurisprudenta Curtii se desprinde faptul ca judecatorul national trebuie sa aiba in vedere, la luarea masurii arestarii si alte circumstante privitoare, in special, la caracterul celui interesat in cauza, modul de comportare precum si moralitatea acestuia.
De asemenea, instanta va trebui sa aprecieze, din perspectiva principiilor calauzitoare ale Curtii, daca faptele de care este invinuit inculpatul din cauza sunt de natura sa creeze un pericol concret pentru ordine publica si care prin raportare la situatia inculpatului, fac ca motivele invocate de Ministerul Public sa para a fi suficiente si pertinente in sensul ca interesul public al mentinerii ordinii sociale si publice trece inaintea dreptului inculpatului la libertate si la prezumtia de nevinovatie, drepturi fundamentale consfintite in Constitutia Romaniei si in Conventie.
Astfel, potrivit art. 148 alin. (1) Cod procedura penala, masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul dintre urmatoarele cazuri: lit. f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Potrivit art. 143 Cod procedura penala, masura retinerii poate fi luata daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.
La luare masurii arestarii preventive de catre instanta de fond s-a avut in vedere pericolul social ridicat al infractiunilor savarsite de catre inculpat, ceea ce rezulta din insasi norma de incriminare a faptei comise de acesta – pedeapsa este peste 4 ani inchisoare.
  Instanta de fond a apreciat prin urmare ca acesta constituie o amenintare reala pentru ordinea sociala, creand un sentiment de insecuritate a populatiei, motiv pentru care, fata de cele de mai sus, in cauza, s-a justificat luarea masuri arestarii preventive, aflandu-ne in situatia unei exceptii de la principiul libertatii individuale.
In consecinta, in baza art. 143, 148 lit.f), 149 ind. 1 C.proc.pen. si art. 5 alin. 1 lit. c) din conventie, vazand ca, in cauza sunt incidente prevederile art. 148 lit.f C.pr.pen. deoarece inculpatul a savarsit infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea lui in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica  a admis propunerea de luare a masurii arestarii preventive formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Sibiu.
Asa fiind, instanta, in baza art. 38515 Cod procedura penala, a respins recursul formulat de inculpatul A C V, aflat in Arestul I.P.J. Sibiu, impotriva incheierii penale nr. 57/CC din data de 26.05.2011 pronuntata de Judecatoria Sibiu in dosarul nr. 7298/306/2011, pe care a mentinut-o.