InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Sibiu

Pronuntarea unei hotarari de recunoastere a unei tranzactii. Lipsa consimtamantului unor parti data in fata instantei

(Decizie nr. 186 din data de 25.06.2015 pronuntata de Tribunalul Sibiu)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare Tribunalul Sibiu | Jurisprudenta Tribunalul Sibiu


Constata ca prin sentinta civila nr. 5/2014 a Judecatoriei a fost respinsa actiunea civila formulata de reclamanta D. P.  in contradictoriu cu paratii  C. G., L. M. si F. V..
Pentru a hotari in acest mod, instanta de fond a retinut urmatoarele: reclamanta a investit instanta cu o cerere prin care a solicitat ca in temeiul art. 436 si urm din Codul de procedura civila sa  pronunte o hotarare de recunoastere a tranzac?iei  incheiate la data de 20.08.2013 la sediul Societatii civile de avocati cu legalizare la Birou Notar Public.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca dupa pronuntarea sentintei civile nr. 5/2012 a Judecatoriei ramasa definitiva si irevocabila  in dosar nr. 1/2012  s-a incheiat tranzactia supusa discu?iei  in cauza, tranzactie care  cuprinde in?elegerea si desocotirea par?ilor  cu privire la imobilul  situat in com. R nr. adm. … judetul Sibiu. Reclamanta a mai aratat ca solicita pronuntarea unei hotarari care sa consfin?easca intelegerea partilor pentru a nu mai avea discutii in viitor cu paratii deoarece a renuntat la  sumele pe care acestia i le datorau iar in tranzactie paratii se obligau sa nu mai aiba alte pretentii cu privire la imobilului in care locuieste reclamanta.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 436 si urm din Noul Cod de procedura civila.
Judecatoria retine ca prin sentinta civila nr. 5/2012 pronuntata de  Judecatoria  s-a dispus printre altele obligarea paratei L. M.  la plata  sumei de 1645,62 lei catre D. P. (nascuta C.) si suma de 1645,62 lei catre C. G. cu titlu de sulta  iar parata F. V. a fost obligata sa plateasca  reclamantei D. P.  suma de      1 645, 62 lei  iar paratului C. G. suma de 1645,62 lei cu titlu de sulta. Totodata  paratii L. M., F.  V.  si C. G. au fost obligati sa plateasca fiecare  suma de 1948,14 lei catre reclamanta  D. P. cu titlu de cheltuieli partiale.
La data de  20.08.2013 s-a incheiat contractul de tranzactie  legalizat sub nr. …. de catre BNP prin care reclamanta si paratii au convenit prin concesii reciproce urmatoarele: reclamanta D. P.  sa renunte sa mai solicite in dosarul de executare  nr. 52/2013 al BEJ sumele datorate de parati in acel dosar. Totodata paratii L. M. , F. V. si C. G. au declarat ca nu au alte pretentii asupra imobilului  situat in com. R. nr. …  si recunosc ca acest imobil a fost folosit doar de D. P. Se arata ca in cazul in care acest imobil ar intra in masa succesorala a antecesorilor lor, acestia vor renunta la cota aferenta  in calitate de mostenitori legali dupa C. G. si C. A.
De asemenea, paratele L. V. si F. V.  declara ca nu au nici o pretentie asupra imobilului situat in R. nr. …. recunoscand ca acest imobil a fost folosit exclusiv de catre C. G.
La punctul 4 din tranzac?ie se prevede ca in cazul in care L. M., F. V. si C. G.  incalca obligatiile asumate reclamanta D. P. intelege sa nu isi mai insuseasca  prezenta tranzactia si sa reia executarea silita pentru recuperarea sumelor de bani prevazute la punctul 1 din tranzactie.
Instanta de fond retine de asemenea, ca potrivit art. 438 alin 1 Cod de procedura civila partile se pot infatisa oricand in cursul judecatii pentru a cere sa se dea o hotarare  care sa consfin?easca tranzactia  lor. De asemenea art. 2267 Cod civil prevede, ca in mod expres, ca tranzactia poate  interveni in orice faza procesuala chiar si  in faza executarii silite prin concesii si renuntari  reciproce la drepturi sau transferul unor drepturi de la una la cealalta.
Instanta de fond apreciaza ca pentru a lua act de tranzactia partilor, acestea trebuie sa se prezinte in instanta  pentru a confirma acordul cu privire la acele expuse in tranzactia lor in conditiile art. 438 alin 1 cod de procedura civila.
Fata de dispozitiile amintite Judecatoria constata ca primind tranzactia, instanta nu va face o  judecata asupra fondului ci doar verifica daca acesta este rezultatul vointei neviciate a partilor  si nu urmareste un scop ilicit.
In cauza de fata, paratii L. M. si C. G. nu s-au prezentat in instanta pentru a confirma cele inscrise in tranzactia iar parata F. V.  s-a prezentat in fata instantei insa a precizat in mod expres  ca nu mai este de acord cu tranzactia incheiata cu reclamanta.
Verificand tranzactia instanta de fond constata ca aceasta indeplineste cerintele pentru  incheierea unui act juridic, insa pe langa aceste conditii este necesar ca instanta sa  verifice daca tranzactia este rezultatul  vointei neviciate a partilor.
Avand in vedere pozitia paratei F. V. si lipsa acordului celorlal?i 2 parati Judecatoria apreciaza ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile pentru pronuntarea unei hotarari de expedient, motiv pentru care respinge cererea reclamantei D. P. in contradictoriu cu paratii  C. G. , L. M. si F.  V.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta D. P. prin care a solicitat modificarea in sensul admiterii actiunii.
S-au solicitat cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului se arata ca sentinta civila pronuntata in prima instanta este nelegala si netemeinica deoarece instanta de fond, desi a retinut corect starea de fapt si a recunoscut valabilitatea si legalitatea actului supus discutiei, legalizarea actului si semnatura data de parati in fata unui avocat totusi respinge actiunea pe motiv ca partile nu s-au prezentat personal sa confirme cele aratate mai sus de noi.
Conform art.3 din L.51/95, tranzactia s-a incheiat de parti in fata unui avocat, care a si datat si atestat faptul ca partile au semnat in fata lui tranzactia (care de altfel profita mai mult paratilor in cauza-fiind vorba de renuntare la plata unor sulte in vederea radierii acestora din CF).
Cu toate acestea instanta de fond, dorind sa aiba recunoasterea si acordul expres al tuturor partilor nu recunoaste actul si respinge actiunea pe motivul neprezentarii tuturor paratilor in fata instantei de judecata, nerecunoscand acordul dat de acestia la data incheierii tranzactiei.
In drept, recursul este motivat pe dispozitiile  art. 440,453 Cod de procedura civila
Recursul este neintemeiat si va fi respins potrivit celor ce vor urma:
Din punct de vedere substantial, contractul de tranzactie este reglementat de dispozitiile art. 2267 -2278 din Noul Cod civil, norme care reglementeaza conditiile de fond si forma ale acestui contract.
Potrivit dispozitiilor art. 2267 alin. (1) din Codul civil  tranzactia este contractul prin care partile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executarii silite, prin concesii sau renuntari reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealalta. Nimic nu impiedica partile sa incheie un contract de tranzactie, pentru a preveni un proces, dar o astfel de conventie nu poate constitui dispozitivul hotararii de expedient decat in conditiile reglementate de normele procesuale, care sunt de stricta interpretare.
Noul Cod de procedura civila reglementeaza prin prevederile art. 438 – 441 aspectele de ordin procesual ale tranzactiei judiciare, respectiv ale tranzactiei incheiate intre parti cu scopul stingerii unui litigiu aflat pe rolul instantei, prin pronuntarea unei hotarari de expedient.
Astfel cum rezulta din dispozi?iile art. 439 alin. (1) Cod de procedura civila, partile se pot infatisa oricand in cursul judecatii, chiar fara sa fi fost citate, pentru a cere sa se dea o hotarare care sa consfinteasca tranzactia lor.
Pronuntarea hotararii de expedient are efect extinctiv al procesului ca urmare a consfin?irii invoielii partilor, tranzactia urmand a alcatui dispozitivul hotararii judecatoresti.
Conventia incheiata intre parti este un inscris sub semnatura privata, legalizat de notar, prin care partile se inteleg asupra modului de executare a unei sentinte judecatoresti, fara ca insa pe rolul instantei sa existe o contestatie cu privire la executare silita.
In cauza de fata asadar, partile nu au un litigiu in legatura cu care sa solicite pronuntarea unei hotarari de expedient, ci se afla in etapa executarii silite a sentintei civila nr. 560/19.09.2012 pronuntata de  Judecatoria, reclamanta recurenta investind instanta de fond prin actiunea de fata cu solicitarea de a lua act de tranzactia partilor.
Intelegerea partilor consemnata in inscrisul depus la dosar intitulat contract de tranzactie nu se poate constitui in dispozitivul unei hotarari de expedient, deoarece nu exista un proces intre parti, prin care ca o astfel de hotarare sa puna capat litigiului.
Conventia incheiata intre parti poate avea natura unui contract de tranzactie, pentru a carui validitate nu este necesara interventia instantei, in lipsa unui proces aflat pe rol. Aceasta nu are nici natura unui acord de mediere pentru a deveni astfel aplicabile normele speciale ale Legii 192/2006, privind medierea.
Hotararea judecatoreasca de expedient este doar forma pe care o imbraca conventia dintre parti, in cauza de fata aceasta imbracand forma unui inscris sub semnatura privata legalizat de notar,  fiind suspusa normelor de drept substantial, atat in ce priveste nasterea, efectele si desfiin?area ei.
In lipsa unui proces intre parti, nefiind indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 438 – 441 din Codul de procedura civila, pentru pronuntarea unei hotarari de expedient urmeaza ca recursul de fata sa fie respins, cu consecinta mentinerii dispozitiilor date de cea dintai instanta.
Nu s-au solicitat de catre intimati cheltuieli de judecata, astfel incat acestea nu vor fi acordate.



Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri)

Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018
FALIMENT - Sentinta civila nr. 123 din data de 20.03.2018
ACHIZITII PUBLICE - Sentinta comerciala nr. 16/CA din data de 15.01.2018
Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Actiune in regres al angajatorului impotriva angajatului, intemeiata in baza - Sentinta civila nr. 381 din data de 25.05.2018
OMOR - Sentinta penala nr. 24 din data de 14.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2017
Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2018
LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017
CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT - Sentinta penala nr. 37 din data de 27.04.2017
Reziliere contract de inchiriere - Sentinta civila nr. 126 din data de 16.02.2017
SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
DISCRIMINARE SI HARTUIRE MORALA IN CADRUL DERULARII RAPORTURILOR DE MUNCA. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. - Sentinta civila nr. 1752/LM/2009 din data de 14.05.2009
Neindeplinirea procedurii prevazute de art. 720/1 Cod proc. civila atrage respingerea cererii ca inadmisibila. - Decizie nr. 77/R din data de 23.03.2006
TENTATIVA DE OMOR - Sentinta penala nr. 23 din data de 27.03.2017
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
OMOR - Sentinta penala nr. 19 din data de 10.03.2017