InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bacau

Litigiu de munca.Drepturi banesti.

(Sentinta civila nr. 951/D din data de 04.06.2010 pronuntata de Tribunalul Bacau)

Domeniu Raporturi de munca | Dosare Tribunalul Bacau | Jurisprudenta Tribunalul Bacau

Prin cererea adresata acestei instante si inregistrata pe rolul Sectiei comerciale si de contencios administrativ sub nr.456 din 27.01.2010, d-na L.C.M. a chemat in judecata C.T.D.M.din Bacau, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligat paratul la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentand drepturile ce i se cuvin la iesirea la pensie in 2008 potrivit art.50 din CCM unic la nivel national pe anii 2007-2010, drepturile ce i se cuvin ca urmare a unor calcule gresite stipulate in hotarare judecatoreasca precum si dobanda de 1,3% pentru fiecare luna de intarziere.
In dovedirea sustinerilor sale, reclamanta a depus la dosar inscrisuri (f.3-5).
Actiunea este legal scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar potrivit art.285 Codul muncii.
Formuland intampinare prin reprezentantul sau legal, C.T. „D.M.” Bacau a solicit respingerea actiunii formulate cu motivarea ca drepturile salariale prevazute in CCC dar neprevazute de normele legale trebuie sa fie initiate masuri astfel incat posibilitatea acordarii acestora sa fie legiferata, indemnizatiile deja acordate fiind imputate de catre inspectorii Curtii de conturi iar directorii unitatilor scolare au fost actionati in instanta pentru acordarea acestor drepturi (f.10,11).
Prin incheierea din 26.02.2010 Sectia comerciala si de contencios administrativ a dispus scoaterea cauzei de pe rol si trimiterea acesteia sectiei civile, avand in vedere ca reclamanta face parte din personalul contractual, iar drepturile solicitate se intemeiaza pe contractul colectiv de munca.
Pe rolul sectiei civile cauza a fost inregistrata sub nr.2215/31.03.2010, reclamanta precizandu-si cererea in sensul ca intelege sa solicite obligarea paratilor C.T.D.M. din Bacau si Consiliul Local Bacau la plata indemnizatiei de 4 salarii de baza conform art.50 din CCM unic la nivel national pe anii 2007-2010, in suma actualizata cu rata inflatiei la data platii, precum si la plata drepturilor salariale reprezentand contravaloarea transelor suplimentare care se acorda la 30,35 si peste 40 de ani de activitate in invatamant, pe o perioada de 3 ani anterioara introducerii actiunii si pana la data pensionarii, 1 iulie 2008 (f.6,7), in suma actualizata in functie de coeficientul de inflatie, defalcat pe fiecare luna, pana la data efectiva a platii.
In motivarea cererii s-a aratat ca dispozitiile CCM prevad acordarea a 2 salarii dar reclamanta intelege sa solicite 4 salarii intrucat permanent a desfasurat numeroase activitati suplimentare, neremunerate, despre unele scriind si presa locala, iar timp de aproape 10 ani a avut dirigentii si cca ˝ norma cu ore suplimentare neplatite.
In ceea ce priveste cea de-a doua cerere, s-a aratat in motiv are ca salarizarea personalului didactic este reglementata in principal de prevederile Lg.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, iar potrivit art.50 din acest act normativ, personalul didactic din invatamantul preuniversitar beneficiaza de transele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei transe suplimentare, care se acorda la 30,35 si la peste 40 de ani de activitate in invatamant pentru fiecare dintre transele suplimentare de vechime, acordandu-se o crestere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzator transei anterioare de vechime.
Desi Legea 128/1998 a suferit numeroase modificari dar si abrogari ale unor aliniate, totusi prevederile art.50 alin (1) si (2) nu au fost modificate sau abrogate.
Aceasta crestere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzator transei anterioare nu s-a acordat nici reclamantului, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii 128/1997 sa fie gresit calculate, precum si efectuarea de inscrisuri eronate in carnetele de munca, cu consecinta calcularii gresite a pensiilor.
Motivand in drept actiunea, reclamanta a invocat disp.art.283 alin (1) lit.c) din Codul muncii, ale art.48-50 din Legea 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, iar in dovedirea sustinerilor sale a depus la dosar inscrisuri (fl.8-23, 33-35).
Desi legal citate, institutiile parate nu au trimis reprezentant in instanta si nici nu au depus intampinare la dosar.
Examinand inscrisurile aflate la dosar, instanta retine urmatoarele:
D-na L.C.M. a fost incadrata la C.T. „D.M.” din Bacau, ca profesor, in perioada 1.09.1982-30.06.2008, pe intreaga perioada obtinand calificativul „foarte bine”, iar in perioada 2000-2008 beneficiind de gradatie de merit, astfel cum arata adeverinta nr.470/24.03.2010 eliberata de scoala angajatoare (f.10), fiind pensionata pentru limita de varsta incepand cu 1.07.2008 (f.34,35).
Potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 (f.3 dosar scca) salariatii care se pensioneaza pentru limita de varsta primesc o indemnizatie egala cu cel putin doua salarii de baza avute in luna pensionarii iar potrivit art.50 din legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, personalul didactic din invatamantul preuniversitar, beneficiaza de transele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei transe suplimentare, care se acorda la 30,35 si la peste 40 de ani de activitate in invatamant (alin.1), pentru fiecare dintre transele suplimentare de vechime acordandu-se crestere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzator transei anterioare de vechime.
Sustinerea paratului CT „D.M.” Bacau potrivit careia prin contractele colective de munca nu se pot stabili anumite drepturi salariale ori cuantumul acestora ci doar includerea acestora ca efect al negocierilor in actele normative elaborate de legiuitor nu poate fi luata in considerare avand in vedere ca potrivit art.7 alin.(2) din L.130/1996 contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.
In ceea ce priveste numarul salariilor ce se acorda la pensionare, se retine faptul ca, desi art.50 din CCM unic arata ca indemnizatia acordata este egala cu „cel putin doua salarii de baza avut in luna pensionarii”, aceasta formulare nu constituie decat o limita minima de la care pot avea loc negocierile intre angajator si salariati, avand in vedere ca potrivit art. 238 alin.(1) din L.53/2003 contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, neacordand posibilitatea instantei de judecata, care nu are suficiente criterii in acest cadru procesual, de a aprecia asupra cuantumului indemnizatiei ce se acorda in astfel de situatii.
Cum paratii nu au facut dovada acordarii drepturilor salariale solicitate, in temeiul art.269 Codul muncii, instanta urmeaza a admite in parte actiunea, astfel cum a fost precizata si a obliga C.T. „D.M.” din Bacau sa plateasca iar Consiliul Local Bacau sa aloce fondurile necesare platii a doua salarii de baza conform art.50 din CCM unic la nivel national pe anii 2007-2010 precum si a sumelor rezultand din cresterea coeficientului de ierarhizare potrivit art.50 alin.2 din Legea 128/1997, corespunzator transei de vechime de 30 ani incepand cu 27.01.2007 pana la data pensionarii – 1.07.2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie de la data scadentei fiecarui salariu, astfel calculat, la data platii efective.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Raporturi de munca

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018