Ghidul Salariatului - MCP Cabinet avocati
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bacau

Contestatie decizie medicala

(Sentinta civila nr. 642 din data de 10.04.2013 pronuntata de Tribunalul Bacau)

Domeniu Pensii | Dosare Tribunalul Bacau | Jurisprudenta Tribunalul Bacau


Prin contestatia inregistrata sub nr.3131/110/2011 contestatorul P.R. a solicitat in contradictoriu cu C.J.P. Bacau anularea deciziei nr. 58041/115290/20.05.2011 emisa ca urmare a deciziei nr. 1904/13.04.2011, motivat de faptul ca decizia a fost emisa superficial, fara a se tine seama de toate datele medicale.
La termenul de judecata din 12.10.2011 contestatorul si-a precizat oral contestatia, aratand ca intelege sa conteste atat decizia medicului expert nr. 1904/13.04.2011, cat si decizia nr.5804/115290 emisa de catre intimata.
Prin intampinarea depusa la 21.03.2012 la dosar, intimata C.J.P. Bacau a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive raportat la capatul de cerere privind anularea deciziei asupra capacitatii de munca.
La termenul din 02.05.2012 contestatorul a depus in scris modificari si precizari la actiune, solicitand introducerea in cauza in calitate de intimat a I.N.E.M.R.C.M. Bucuresti in ceea ce priveste capatul de cerere privind anularea deciziei asupra capacitatii de munca. A aratat contestatorul ca a atacat decizia nr.1904/ 13.04.2011 conform art. 71 al. 6 din Legea 263/2010. Aceleasi precizari au fost facute de catre contestator prin cererea depusa la data de 05.09.2012.
Prin intampinarea depusa la data de 04.10.2012, intimatul I.N.E.M.R.C.M. Bucuresti a invocat exceptia inadmisibilitatii contestatiei introduse impotriva deciziei nr.1904/ 13.04.2011, aratand ca s-a contestat direct in instanta decizia mentionata, fara a se urma procedura prealabila prevazuta de art. 71 din Legea 263/2010. In subsidiar, intimatul a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata intrucat decizia contestata respecta toate conditiile cerute pentru validitatea sa.
Anexat la intampinare, intimatul a depus documentatia care a stat la baza deciziei nr. 1904/13.04.2011, precum si avizul Comisiei Superioare nr. 442/29.06.2011.
Prin notele depuse la dosar la 17.10.2012 intimatul a aratat ca exceptia inadmisibilitatii a ramas fara obiect, intrucat contestatorul a curmat procedura prealabila.
Prin cererea depusa la data de 28.11.2012, contestatorul si-a completat contestatia, solicitand si anularea avizul Comisiei Superioare nr.442/ 29.06.2011, aratand ca a luat cunostinta de acest aviz de la dosar, intimatul necomunicandu-i-l niciodata.
In cauza s-a efectuat proba cu inscrisuri si expertiza asupra capacitatii de munca.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Prin decizia nr. 1904/13.04.2011 emisa de Comisia de Avizare si Control din cadrul INEMRCM (fl. 35), s-a constatat ca reclamantul are capacitatea de munca pastrata, in conditiile in care acesta fusese anterior diagnosticat cu urmatoarele afectiuni: hepatita cronica persistenta de etiologie mixta, LES in remisiune clinica si biologica, sechele fibro-nodulare bilaterale post TBC.
Impotriva acestei decizii, contestatorul a formulat contestatie conform art. 71 al. 6 raportat la art. 78 al. 6 din Legea 263/2010.
In urma contestatiei, dosarul medical al contestatorului intocmit in urma internarii la INEMRCM a fost reanalizat de Comisia Superioara de Expertiza Medicala a Capacitatii de Munca din cadrul institutului, conform art. 7 ind. 2 al. 2 lit. c din Anexa la HG nr. 1229/2005 si art. 99 din HG nr. 257/2011. Prin avizul nr. 442/29.06.2011 (fl. 111) aceasta comisie a constatat ca decizia nr. 1904/13.04.2011 respecta criteriile de evaluare a capacitatii de munca.
In urma deciziei nr. 1904/13.04.2011 emisa de Comisia de Avizare si Control din cadrul INEMRCM, intimata C.J.P. Bacau a emis decizia nr. 58041/115290/20.05.2011 (fl. 3) prin care a dispus incetarea platii pensiei catre contestator.
Impotriva acestei decizii s-a formulat contestatie conform art. 149 din Legea 263/2010 la Comisia Centrala de Contestatii, aceasta institutie nesolutionand pana la data pronuntarii prezentei sentinte contestatia. Prin decizia nr. 956/2012 Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constitutionale in masura in care se interpreteaza ca nesolutionarea contestatiilor si necomunicarea in termenul legal a hotararilor Comisiei Centrale de Contestatii, respectiv ale comisiilor de contestatii care functioneaza in cadrul M.A.N., M.A.I. si S.R.I. nu impiedica accesul la justitie. Pe cale de consecinta, in mod corect contestatorul a formulat direct la instanta contestatie impotriva deciziei prin care a fost incetata plata pensiei. De altfel, prin incheierea de sedinta din 25.01.2012 Tribunalul a respins exceptia lipsei procedurii prealabile invocata de catre C.J.P. Bacau.
Cu privire la temeinicia deciziei nr. 1904/13.04.2011 emisa de Comisia de Avizare si Control din cadrul INEMRCM, din concluziile cuprinse in raportul de expertiza medicala efectuat in cauza de catre INEMRCM instanta retine ca la data emiterii deciziei mentionate, contestatorul ar fi fost incadrabil in gradul III de invaliditate conform HG 155/2011, capacitatea de munca fiind redusa cel putin pe jumatate.
Fata de aceasta situatie, instanta urmeaza sa anuleze atat decizia asupra capacitatii de munca nr. 1904/13.04.2011, cat si avizul  nr.442/29.06.2011, iar, pe cale de consecinta, va anula si decizia nr.5804/115290/20.05.2011 emisa de intimata C.J.P. Bacau.
In temeiul art. 274 CPC 1865 , intimatul I.N.E.M.R.C.M. va fi obligat sa plateasca contestatorului cheltuieli de judecata reprezentand onorariu expertiza, onorariu avocat si cheltuieli de transport, conform inscrisurilor depuse la dosar.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018