RECURS COMERCIAL. COMPETENTA TERITORIALA -art. 5 din OUG 119/2007; -art. 5, 158, 312 Cod procedura civila; -Regulamentul CE 44/2001.

: RECURS COMERCIAL. COMPETENTA TERITORIALA.

Normele comunitare de competenta cuprinse in Regulamentul 44/2001 reglementeaza competenta de solutionare a cererilor vizate de regulament intre instante situate in state membre diferite si nu norme de competenta teritoriala interne ale unui stat membru; exceptia de necompetenta teritoriala de drept comun este exceptie relativa ce nu poate fi invocata de instanta din oficiu, ci doar de partea interesata.
- art. 5 din OUG 119/2007;
- art. 5, 158, 312 Cod procedura civila;
- Regulamentul CE 44/2001.

Prin ordonanta nr.369/COM din 18 martie 2009, Tribunalul Bihor a admis exceptia necompetentei teritoriale de solutionare a cauzei, invocata din oficiu de catre instanta, si pe cale de consecinta, s-a dispus declinarea competentei teritoriala de solutionare a cauzei formulata de reclamanta/creditoare SC M. - F. KFT SRL, in contradictoriu cu parata/debitoare SC V.COM SRL, in favoarea Tribunalului Dolj.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca, la termenul din 18.02.2009 instanta din oficiu a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bihor de solutionare a cauzei, exceptie asupra careia creditoarea a solicitat a fi respinsa, facand trimitere la dispozitiile art.7 Cod procedura civila si art.10 Cod procedura civila care stabileste o competenta relativa.
Fata de exceptia invocata din oficiu de catre instanta s-a retinut ca litigiul dedus judecatii are natura juridica comerciala, reclamanta societate comerciala din Republica Ungaria a solicitat obligarea debitoarei societate comerciala cu sediul in Romania, la plata contravalorii marfurilor livrate, urmare a raporturilor comerciale de vanzare/cumparare de bunuri mobile. Fiind un raport juridic comercial cu element de extraneitate, dat de calitatea de persoana juridica straina a reclamantei/creditoare, in cauza nu sunt aplicabile normele interne reglementate de dispozitiile Art.7 si Art.10 din Codul de procedura civila, ci in speta sunt aplicabile Normele Internationale reglementate de U.E. prin Regulamentul(C.E.) nr.44/2001, al Consiliului din 22.12.2000 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala.
Astfel, in considerentele regulamentului, respectiv in conformitate cu alin.6, pentru atingerea obiectivului liberei circulatii a hotararilor in materie civila si comerciala, este necesar si oportun ca normele care reglementeaza competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor, sa fie reglementate de un instrument juridic comunitar, cu caracter imperativ si de aplicare directa, iar in conf. cu alin.11 din acelasi regulament, normele de competenta de intemeiaza pe principiul conform careia competenta este determinata, in general de domiciliul paratului, si astfel trebuie sa fie intotdeauna disponibila, cu exceptia catorva situatii bine definite, in care materia litigiului sau autonomia partilor justifica un alt factor de legatura.
Avand in vedere ca sediul paratei se afla in Romania, orasul C., pe raza teritoriala a Tribunalului Dolj, in baza Art.11 din Regulamentul(C.E.) nr.44/2001, al Consiliului din 22.12.2000 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, vazand dispozitiile art.25 din acelasi Regulament, instanta a declinat competenta teritoriala de solutionare a cauzei formulata de catre reclamanta in favoarea Tribunalului Dolj.
Impotriva hotararii pronuntate de prima instanta a declarat recurs, reclamanta SC M. - F. KFT SRL , solicitand instantei admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre competenta solutionare Tribunalului Bihor, in vederea solutionarii pe fond a cererii.
In motivarea recursului recurenta a invederat instantei ca, in fapt, prin contractul de dintre parti, s-a stabilit la art.10 un pact comisoriu atributiv de lege aplicabila, respectiv de competenta a instantei, care coroborat cu prevederile art.10 Cod procedura civila, considera recurenta ca, instanta competenta sa solutioneze cauza este instanta de la sediul procesual ales de reclamanta, in speta tribunalul Bihor.
Pe de alta parte, a mai aratat ca, exceptia necompetentei teritoriale este o exceptie relativa, alternativa si nu absoluta, astfel ca ea nu poate fi invocata din oficiu de catre instanta, ci doar de catre parata, ori instanta a citat parata cu mentiunea de a se pronunta asupra exceptiei invocate.
Instanta de recurs, analizand recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cat si din oficiu, a retinut ca este fondat  si in baza prevederilor art.158 alin.3, art.312 Cod procedura civila a dispus admiterea lui, casarea in totalitate a sentintei atacate cu trimiterea cauzei spre solutionare la aceeasi instanta.
Prin cererea pentru emiterea ordonantei de plata, recurenta a solicitat instantei obligarea intimatei la plata sumei de 35.903,25 euro, cu dobanzile legale aferente, in temeiul prevederilor art.1 si urm. din OUG nr.119/2007.
Potrivit prevederilor art.5 din OUG nr.119/2007, cererea privind creanta de plata a pretului se depune la instanta competenta pentru solutionarea fondului cauzei in prima instanta, judecatorul avand obligatia de a verifica competenta instantei potrivit dispozitiilor legale.
In speta, instanta de fond la primul termen de judecata, din oficiu  a invocat exceptia de necompetenta teritoriala a Tribunalului Bihor, in solutionarea cererii, datorita faptului ca sediul societatii parate se afla in C., retinand ca raportul juridic comercial dintre parti are un element de extraneitate( reclamanta fiind societate maghiara) si incidenta in cauza a prevederilor Regulamentului CE nr.44/2001.
Regulamentul CE nr.44/2001, privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, cuprinde norme comunitare privitoare la competenta de solutionare a cererilor in materie civila si comerciala dintre persoane aflate in state membre  diferite, statuandu-se cu valoare de principiu ca in general competenta este determinata de domiciliul paratului cu exceptia catorva situatii bine definite si aratate expres, in care materia litigiului sau autonomia partilor justifica un alt factor de legatura.
Acest norme comunitare de competenta reglementeaza competenta de solutionare a cererilor vizate de regulament intre instante situate in state membre diferite si nu norme de competenta teritoriala privitoare la competenta teritoriala a instantelor dintr-un stat membru.
Art.25 din Regulamentul CE nr.44/2001 retinut de prima instanta nu are incidenta in cauza, deoarece el reglementeaza situatia in care instanta dintr-un stat membru sesizata pe cale principala constata ca, competenta de solutionare a cererii apartine unei alte instante dintr-un alt stat membru potrivit competentelor exclusive stabilite la art.22 din regulament. Ori, in speta, cererea formulata d recurenta nu se incadreaza in categoria cererilor vizate de art.22 din Regulamentul nr.44/2001, iar necompetenta retinuta de prima instanta nu a vizat stabilirea competentei unei instante dintr-un alt stat membru, ci fata de o alta instanta aflata tot in Romania.
Aceeasi regula privitoare la competenta legata de domiciliul paratului stabilita cu valoare de principiu si regula generala in cuprinsul regulamentului este prevazuta si in legislatia romana la art.5 Cod procedura civila ca si competenta teritoriala de drept comun.
Exceptia de necompetenta teritoriala de drept comun cum este si cea retinuta in cauza de prima instanta, este o exceptie de necompetenta relativa ce vizeaza incalcarea normelor de competenta teritoriala cu exceptia celor exclusive si care poate fi invocata numai de catre parat si numai pana la prima zi de infatisare. Aceasta exceptie relativa nu poate fi invocata de instanta din oficiu, deoarece instanta poate pune in discutie doar exceptii de ordine publica absoluta, inclusiv in materia competentei de solutionare a cauzei.
Prin urmare, s-a retinut ca, in mod eronat prima instanta a invocat din oficiu exceptia de necompetenta teritoriala relativa raportat la sediul societatii parate, motivele de recurs invocate sub acest aspect fiind fondate.
De asemenea, s-a constatat ca, dispozitiile comunitare cuprinse in Regulamentul CE nr.44/2001 retinute de prima instanta nu au incidenta in cauza, in privinta exceptiei de necompetenta teritoriala relativa invocate, normele comunitare nestatuand asupra competentei teritoriale dintre instantele situate intr-un stat membru, ci intre instante din state membre diferite.
In consecinta, s-a retinut ca, prima instanta a aplicat gresit prevederile legale incidente legate de competenta teritoriala de drept comun a instantelor, invocand din oficiu o exceptie pe care doar parata o putea invoca si care in speta, nu a invocat-o si nici nu a sustinut-o dupa invocarea ei de catre instanta.
Pentru aceste considerente, instanta de recurs a admis ca fondat recursul si a casat sentinta atacata cu trimiterea cauzei spre solutionare la aceeasi instanta.

(Decizia nr.208/C/28.05.2009 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).