InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bacau

Contestatie la executare

(Decizie nr. 386 din data de 15.06.2015 pronuntata de Tribunalul Bacau)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Tribunalul Bacau | Jurisprudenta Tribunalul Bacau

Prin sent.civ.nr.48/12.01.2015 a Judecatoriei Bacau, s-a admis  exceptia lipsei calitatii procesual pasive a B.E.J. M.G. si, in consecinta, s-a respins actiunea formulata de catre reclamanta Institutia Prefectului – Judetul Bacau, in contradictoriu cu intimatul B.E.J. M.G..
Totodata, s-a respins contestatia formulata de contestatoarea Institutia Prefectului-Judetul Bacau in contradictoriu cu intimatul P.V., ca nefondata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:
“Asupra exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a biroului executorului judecatoresc, instanta urmeaza a o admite pentru urmatoarele motive:
Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului pretins (calitate procesuala activa), precum si intre persoana chemata in judecata (parat) si cel care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii (calitate procesuala pasiva). Instanta este obligata sa verifice calitatea procesuala, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decat intre titularii dreptului ce rezulta din raportul de drept material dedus judecatii. In cadrul contestatiei la executare biroul executorului judecatoresc nu are calitate procesual pasiva in conditiile in care executorii judecatoresti sunt investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public, si nu sunt parte in cadrul raportului juridic stabilit intre creditor si debitor. In faza executarii silite partile sunt acelasi cu cele cuprinse in titlul executoriu, iar executorul judecatoresc este autoritatea competenta sa aduca la indeplinire prin executare silita masurile inscrise in titlul executoriu. Potrivit dispozitiilor articolului 2 din Legea 188/2008 privind executorii judecatoresti, unul dintre principiile care guverneaza activitatea organului de executare consta in indeplinirea unei activitati de interes public, fiind un participant indispensabil la executarea silita, dar nu si parte in raportul litigios.
Pe fond, instanta constata ca prin incheierea nr. 1/50 din 10.11.2014 emisa in  dosarul de executare silita nr. 18/2014 al B.E.J. M.G., s-a admis cererea de incuviintare a executarii a creditorului P.V., impotriva debitorului Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Bacau–reprezentata prin Institutia Prefectului judetului Bacau, in temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 604/2013 din 01.10.2013 pronuntata de Judecatoria Buhusi in dosarul nr. 745/199/2012, irevocabila prin decizia civila nr. 162/27.02.2014 a Tribunalului Bacau, pentru recuperarea sumei de 1850 lei reprezentand  cheltuieli de judecata, suma ce va fi actualizata potrivit art. 628 alin 3 NCPC.
Prin sentinta civila nr.60472013 din 01.10.2013 pronuntata de Judecatoria Buhusi in dosarul nr.745/199/2012, au fost obligate paratele irevocabila prin decizia civila nr.162/27.02.2014 a Tribunalului Bacau  au fost obligate Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Buhusi si Comisia Judeteana de aplicare a legilor fondului funciar Bacau, la plata catre reclamant a sumei de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata pentru fond. Totodata a fost obligata recurenta parata si intimata parata Comisia Judeteana de aplicare a legilor fondului funciar Bacau la plata pentru recurentul-reclamant P.V. a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs.
Sustinerile contestatoarei privind lipsa raportului obligational intre ea si intimati, instanta retine ca potrivit H.G. nr. 890/2005 in vederea aplicarii legislatiei funciare, se constituie comisii locale si comisii judetene, acestea din urma, instituite la nivel de judet, fiind alcatuite din prefect, subprefect, secretarul general al institutiei prefectului si alte persoane, prin urmare, majoritatea persoanelor ce alcatuiesc aceasta comisie  provenind din Institutia Prefectului.
De asemenea, potrivit art.52 din Legea nr.18/1991, comisia judeteana este autoritate publica cu autoritate administrativ jurisdictionala, avand calitate procesuala activa sau pasiva in litigiile legate de aplicarea legilor fondului funciar, fiind reprezentate legal prin prefect. Prin modificarea Legii nr.18/1991, Legea nr. 247/2005 a mai introdus un alineat art.52, in care se arata ca prevederile art.274 C.proc. civ. sunt aplicabile.
In acest ultim alineat rezulta ca partile in litigiile de fond funciar pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecata in conformitate cu dispozitiile art.274 C.proc. civ. Ar fi inechitabil sa se considere ca acest alineat se aplica unilateral, in sensul ca in cazul indeplinirii conditiilor  prevazute de art.274 C.proc. civ comisiile sa obtina recuperarea cheltuielilor facute (de exemplu in cazul in care isi angajeaza avocat, posibilitatea recunoscuta de lege sau in cazul platii unui onorariu expert) insa in cazul in care acestea ar cadea in pretentii, partea adversa sa nu isi poata recupera cheltuieli prilejuite de proces. Prin urmare, Comisiile locale si judetene pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecata.
Daca legea reglementeaza calitatea procesuala a comisiilor, nu stabileste insa si daca aceasta are un patrimoniu aspect care are relevanta in cazul executarii hotararilor judecatoresti cu privire la cheltuielile de judecata. Avand in vedere insa ca aceste comisii judetene sunt alcatuite din reprezentanti ai institutiei prefectului fiind reprezentate de Prefect, rezulta ca Institutia prefectului este cea care suporta, din punct de vedere patrimonial cheltuielile de judecata la care este obligata Comisia Judeteana, aceasta fiind in acelasi timp, cea care recupereaza si detine sumele provenite din executarea silita a hotararilor prin care i s-a dat castig de cauza.
In ce priveste cuantumul  debitului de 1850 lei reprezentand  cheltuieli de judecata, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 2 din H.G. Nr. 890/2005, Comisiile comunale de fond funciar, actioneaza sub indrumarea comisiilor judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, in sensul de a urmari si a lua masurile necesare pentru respectarea si aplicarea intocmai a prevederilor legilor fondului funciar.
Contestatoarea are, intre alte atributii, potrivit acestui act normativ pe cele de a asigura indrumarea si controlul comisiilor comunale, orasenesti si municipale prin desemnarea pe comune, orase si municipii a membrilor din comisia judeteana precum si de a analiza lunar evolutia cauzelor in justitie in care comisia judeteana  este parte si a decide asupra masurilor ce trebuie luate;
         Fata de cele aratate, instanta retine ca neexecutarea hotararii judecatoresti este imputabila contestatoarei, ca organism al statului, iar imposibilitatea pentru intimat de a obtine executarea acesteia constituie o ingerinta in dreptul sau la respectarea bunurilor, asa cum este prevazut de prima fraza a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
Astfel, chiar daca nu exista solidaritate legala sau conventionala, obligatia platii sumei de 800 lei reprezentand cheltuieli de judecata in recurs este „in solidum”;, avand in vedere natura litigiului si a legaturii dintre cele doua comisii care impreuna trebuiau sa actioneze pentru eliberarea titlului de proprietate, fiecare dintre debitori  poate fi urmarit  pentru acelasi intreg.
Fata de aceste considerente  instanta  va respinge  contestatia la executare ca nefondata.”
Impotriva acestei sentinte a declarat apel contestatoarea Institutia Prefectului, jud. Bacau pentru urmatoarele motive:
Gresit s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a executorului judecatoresc, cu toate ca acesta este cel care a emis incheierea de incuviintare a executarii silite, incheiere care poate face obiectul contestatiei la executare
Apelantul nu are calitate de debitor, nefiind parte in cauza nr.745/199/2012 in care s-a pronuntat titlul executoriu si, in consecinta, nu putea fi parte cazuta in pretentii.
Intrucat Comisia judeteana de fond funciar nu este cuprinsa in structura organizationala a Institutiei Prefectului, aceasta din urma nu poate prelua obligatiile materiale ale Comisiei, iar membrii acesteia nu sunt doar din cadrul Institutiei prefectului ci sunt si reprezentanti ai altor instituitii.
De asemenea, gresit a apreciat prima instanta ca obligatia de plata a cheltuielilor de judecata ar fi una  ”in solidum”, in conditiile in care art.1381 din NCCiv. a consacrat regula solidaritatii pasive si, mai mult, titlul executoriu nu stabileste ca obligatia este solidara, in consecinta este vorba despre o obligatie divizibila, incheierea prin care s-a incuviintat executarea silita pentru suma de 1850 lei fiind nelegala.
Analizand apelul, Tribunalul constata urmatoarele:
Raportul juridic litigios este intre creditorul si debitorul din raportul juridic din cadrul executarii silite, executorul judecatoresc nefiind parte a acestui raport juridic, ci acesta indeplineste un serviciu public avand drept competente executarea silita a hotararilor judecatoresti. In consecinta, corect prima instanta a constatat ca executorul nu are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza.
Legea nr.18/1991, in art.52 alin.3, statueaza ca “Prevederile art. 274 din Codul de procedura civila sunt aplicabile.”
O astfel de reglementare nu poate fi lipsita de efecte doar pentru ca debitoarea Comisia judeteana nu are buget propriu.
Prin titlul executoriu ce face obiectul prezentei executari, creditoarea a dobandit „un bun” in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, bun care intra sub protectia art.1 al Protocolului 1 al Conventiei. Jurisprudenta CEDO este constanta in sensul ca un drept recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila constituie „un bun” si, totodata,  ca dreptul de creanta, cum este si cel din prezenta cauza, este considerat „bun”, creditorul avand asupra acestuia un veritabil drept de proprietate in sensul  art.1 al Protocolului 1, cu conditia ca aceasta creanta sa fie certa, lichida si exigibila (decizia de Napoles Pacheco impotriva Belgiei; decizia Ageessens impotriva Belgiei, etc.)
Instanta constata ca dreptul de creanta al creditoarei, astfel cum rezulta din titlul executoriu, indeplineste aceste conditii.
Pe de alta parte, instanta retine ca, in cauza Philis contra Greciei, din 1991, Curtea a hotarat ca „dreptul de acces la instanta”, consacrat de art.6 din Conventie, ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana fara efecte in detrimentul uneia dintre parti si ca, in consecinta, si executarea hotararilor judecatoresti este garantata de art.6 al Conventiei.
In ceea ce priveste hotararile judecatoresti in care statul (institutiile publice) este  debitor, Curtea a statuat ca refuzul sau intarzierea nejustificata de a plati o suma de bani la care a fost obligat prin hotarare judecatoreasca este de natura sa incalce art.6 si art.1 din Protocolul 1 (cauzele Angelov c.Bulgariei; Mancheva c.Bulgariei; Bourdov c.Rusiei; Karahalios c.Greciei).
Mai mult, Instanta europeana a stabilit si ca ar fi inoportun sa se ceara unei persoane care a obtinut, ca urmare a pronuntarii unei hotarari judecatoresti,  o creanta contra statului, sa recurga la procedura executari silite iar daca, totusi, se recurge la o astfel de procedura, aceasta constituie un fel de circumstanta agravanta pentru stat.
In speta, creditoarea a recurs la executare silita, iar daca nu i s-ar recunoaste dreptul de a se continua aceasta executare pana la realizarea creantei, s-ar incalca art.6 si art.1 al Protocolului 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Instanta de fond a realizat o interpretare logico-juridica si a coroborat in mod corect dispozitiile Legii nr.18/1991 si ale H.G. 890/2005, stabilind ca revine Institutiei Prefectului obligatia de plata stabilita prin titlul executoriu.
In ce priveste caracterul obligatiei de plata a cheltuielilor de judecata, potrivit art.277 din vechiul Cod de procedura civila, incident in cauza 745/199/2012 in care s-a pronuntat titlul executoriu, in conditiile in care instanta nu a obligat paratele la plata cheltuielilor de judecata proportional, este evident ca a avut in vedere solidaritatea.
Astfel, creditorul se poate indrepta impotriva oricaruia dintre debitorii solidari pentru recuperarea intregii creante, potrivit art.1446 NCCiv.
Divizibilitatea priveste raporturile dintre debitori, in conditiile prevazute de art.1382 si 1456 din NCCiv.
In consecinta, Tribunalul constata ca apelul este nefondat si urmeaza sa il respinga.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018