Salarizare

Prin cererea formulata la data de 16.04.2015 reclamantii P.T., S.P., s.a. au chemat in judecata in calitate de parati Ministerul Public - Parchetul de pe langa I., Parchetul de pe langa G. si Parchetul de pe langa V. pentru ca acestia sa fie obligati la acordarea diferentei de salariu reprezentand includerea premiului anual in salariul lunar incepand cu 01.01.2011 si in continuare, pana la includerea acestuia in salariu, reactualizat in functie de indicele de inflatie la data platii efective si obligarea paratilor la plata de daune interese moratorii, respectiv dobanda legala incepand cu 01.01.2011 potrivit OG nr. 9/2000 in vigoare pana la 01.09.2011, data de la care a intrat in vigoare OG nr. 13/2011.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca dreptul la premiul anual a fost prevazut pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept castigat, care nu mai poate fi desfiintat in mod retroactiv. In acest sens I. in solutionarea unui recurs in interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost inlaturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009, ci reprezinta in continuare, o creanta lichida si exigibila a angajatului asupra angajatorului sau, modificata fiind, in concret, numai modalitatea de acordare, si anume esalonat si succesiv, in cursul anului 2011, respectiv prin cresterea, in mod corespunzator, a cuantumului salariului soldei/indemnizatiei de baza.
Or, raportat la aceasta concluzie, se:retine ca dreptul la premiul anual a fost mentinut si dupa abrogarea art. 25 din Legea. - cadru nr. 330/2009 incepand cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeasi instanta a stipulat in deciziile mentionate, ca majorarea salariala din anul 2011, rezulta ca urmare a includerii premiului anual din 2010 in salariul/solda/indemnizatia de baza, este acordata si in continuare.
Curtea Constitutionala a statuat asupra modalitatii in care subzista dreptul de creanta al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel incat el nu mai poate fi acordat in forma anterioara prevazuta de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009. Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - in majorarile salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de mentinere a dreptului la plata premiului in forma anterioara, intrucat ar contraveni celor stipulare cu forta obligatorie de Curtea Constitutionala. Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de baza scadent in prima luna a anului urmator celui lucrat s-a stins odata cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind inlocuita cu o noua modalitate de plata, prevazuta de lege, prin executare succesiva.
Interpretarea textului din motivarea inaltei Curti de Casatie si Justitie este de natura a indreptati, sustin reclamantii, la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorari a salariului lunar. De altfel, atat inalta Curte, cat si instantele ordinare au interpretat in acelasi sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferente salariale profesorilor.
Mai mult decat atat, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordarii acestui drept salarial, ci "Stabileste ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 , privind salarizarea in anul 2010 a personalului platit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevazut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice a fost inclus in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputand fi acordat in forma supusa vechii reglementari".
In acest sens, se poate remarca faptul ca prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevazut acordarea acestui drept astfel:
(1). Pentru activitatea desfasurata, personalul beneficiaza de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizatiilor de incadrare dupa caz, realizate in anul in care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proportional cu perioada in care a lucrat, luandu-se in calcul media salariilor de baza brute lunare realizate in perioada in care a desfasurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda in cazul persoanelor care in cursul anului au desfasurat activitati profesionale nesatisfacatoare ori au savarsit abateri pentru care au fost sanctionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda in mazili persoanelor care au fost suspendate sau inlaturate din functie pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru intregul personal salarizat potrivit prezentei legi, incepand cu luna ianuarie a anului urmator perioadei pentru care se acorda premiul.
Dispozitiile sus aratate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, publicata In Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (in vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevazut in mod expres ca sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
Apreciaza reclamantii ca dreptul lor de a beneficia de acest premiu este castigat, atat timp cat dispozitiile legale ce il prevedeau erau in vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor banesti fiind amanata pentru luna ianuarie a anului urmator celui pentru care se acorda premiul, orice prevedere contrara incalcand principiul neretroactivitatii.
In legatura cu acest principiu, este de observat ca prin art. 1 din Codul civil este consacrat, in concordanta cu prevederea inscrisa la art. 15 alin.2 din Constitutie principiul neretroactivitatii legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai dupa promulgare si dupa aducerea ei la cunostinta prin publicare in Monitorul Oficial al Romaniei ea ramanand in vigoare pana cand intervine o alta lege care o abroga pe cea anterioara in mod explicit sau implicit.
Drept consecinta, ori de cate ori o lege noua modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat inainte de intrarea in vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptarii noii legi, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare.
De asemenea, trebuie observat ca potrivit dispozitiilor art. 20 din Constitutia Romaniei, intitulat "Tratatele internationale privind drepturile omului", daca instantele de judecata constata ca legile interne incalca pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, continand dispozitii mai putin favorabile decat acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi si sa faca aplicarea celor din reglementarea internationala mai favorabila.
In ceea ce priveste prevederile internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost incalcate in speta, potrivit art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura cat si in asociatie cu altii; 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa."
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodata sumele de bani aferente unui drept deja castigat reprezinta o ingerinta ce a avut ca efect privarea de acest bun in sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1.
Astfel, apreciaza reclamantii, introducerea premiului anual in salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antementionate, deoarece pentru perioada de referinta - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - si nici majorarea salariata, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorarii in mod succesiv.
De asemenea, trebuie avuta in vedere si solutia data de Comisia Europeana in cauza C-310 avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata, in temeiul articolului 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacau sectia Civila - Romania - in cauza aflata pe rolul acestei instante, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre persoane indiferent de originea rasiala sau etnica si a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca.
Concluziile Comisiei Europene au fost ca : "Dreptul primar al Uniunii si dispozitiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalitatii de tratament intre persoane indiferent de originea rasiala sau etnica si ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca trebuie interpretate in sensul ca se opun unei decizii a Curtii Constitutionale prin care li se interzice instantelor nationale sa inlature aplicarea unor dispozitii interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
Judecatorul national are obligatia sa inlature aplicarea unei reglementari nationale contrare dreptului Uniunii. In acest scop tribunalele nationale nu sunt tinute sa astepte abrogarea sau modificarea dispozitiilor interne sau o schimbare a jurisprudentei Curtii Constitutionale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instante sunt obligate sa aplice dreptul Uniunii, asa cum a fost interpretat de Curtea de Justitie, inlaturand, daca este necesar, din oficiu aplicarea dispozitiilor legislative nationale, sau a deciziilor Curtii Constitutionale care sunt contrare dreptului Uniunii.
In drept, reclamantii au invocat: art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constitutia Romaniei, art. 1 din primul protocol aditional Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000178/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Prin intampinarea formulata de Ministerul Public – Parchetul de pe langa I. s-a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii in absenta procedurii prealabile cerute de dispozitiile art. 7 din Legea nr. 285/2010, dispozitii reluate si in art. 7 din Legea nr. 284/2010.
Reclamantii nu a urmat aceasta procedura prealabila, ceea ce se constituie intr-un „fine de neprimire" al actiunii.
De asemenea, paratul, fata de data formularii actiunii de catre reclamanti, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantilor in perioada 1 ianuarie 2011 - 19 aprilie 2012, raportat la dispozitiile cuprinse in art. 1 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 - privitor la prescriptia extinctiva, coroborate cu dispozitiile art. 3 alin. 1 din acelasi act normativ „dreptul la actiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege", respectiv in termen de 3 ani.
Pe fondul cauzei, paratul a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
1. Fata de primul capat de cerere: potrivit art. 39 alin.l lit.w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice „La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga... Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, cu modificarile ulterioare" .
Din aceste dispozitii reiese ca s-a abrogat Legea nr. 330/2009 in integralitatea ei, inclusiv art. 25 care prevede acordarea premiului anual.
Ulterior, avand in vedere practica neunitara a instantelor judecatoresti in materia litigiilor avand ca obiect plata al celui de-al treisprezecelea salariu, Procurorul General al Parchetului de pe langa I. - in temeiul art. 329 alin.l din Codul de procedura civila - a formulat recurs in interesul legii pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii asupra tuturor cauzelor avand acest obiect.
Recursul in interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe langa I. a facut obiectul dosarului nr. 16/2013 al inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul Competent sa Judece Recursul in Interesul Legii si a fost solutionat conform Deciziei nr. 21/18 noiembrie 2013, publicata in Monitorul oficial nr. 37 din 16 ianuarie 2014.
Astfel, potrivit deciziei mentionate I. ^admite recursul in interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe langa I. si in consecinta:
„Stabileste ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.8 din Legea nr.28512010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevazut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, a fost inclus in majorarile salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputand fi acordat in forma supusa vechii reglementari”
Dispozitivul deciziei pronuntate in solutionarea recursului in interesul legii ce a facut obiectul dosarului nr. 16/2013 al inaltei Curti de Casatie si Justitie precizeaza fara echivoc faptul ca premiul anual a fost inclus in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011.
Decizia instantei supreme nu mentioneaza ca acesta va fi inclus, ci arata fara dubiu ca a fost inclus.
2.Momentul platii premiului anual aferent anului 2010, in sensul art. 25 din Legea - cadru nr.330/2009, se afla sub imperiul prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.
In conformitate cu dispozitiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial nr. 878/28.12.2010:
„Sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Dupa data de 31 decembrie 2010, data la care si-a incetat aplicabilitatea Legea nr. 330/2009, au intrat in vigoare noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.
Tinand cont de faptul ca legiuitorul stabileste expres ca acest premiu anual pentru anul 2010 nu se acorda, precum si modalitatea de „compensare" a acestui neajuns, pretentiile reclamantilor privind plata acestui premiu in temeiul unei legi abrogate, sunt nefondate.
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept si o obligatie a legiuitorului si, in acest sens, au fost elaborate noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.
Statul are deplina legitimitate constitutionala de a acorda sporuri, stimulente, premii adaosuri la salariul de baza personalului platit din fonduri publice, in functie de veniturile bugetare pe care le realizeaza. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, "ci drepturi salariate suplimentare. Legiuitorul este in drept, totodata, sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia Curtii Constitutionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006). A se vedea in acest sens si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea l, nr. 764 din 16 noiembrie 2010.
Dupa cum rezulta expres din textul art. 8 al Legii nr. 285/2010, este evident ca premiul aferent anului 2010 nu se plateste in anul 2011, sumele corespunzatoare platii acestuia fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit
prevederilor prezentei legi.
In aceste conditii, in speta dedusa judecatii, faptul ca Legea nr. 285/2010 prevede ca in 2011 nu se realizeaza plata premiului anual aferent1 anului 2010 nu poate fi considerata o afectare a unui drept castigat, insa modifica momentul in care respectivul drept poate fi platit.
In ceea ce priveste criticile reclamantilor privind incalcarea principiului neretroactivitatii legii, paratul a aratat:
Legea nr. 330/2009 - abrogata expres la data de 31 decembrie 2010 prin Legea - cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice nr. 284/2010 - act normativ ce prevedea acordarea premiului anual, stabilea momentul platii acestui drept pentru intregul personal salarizat din fonduri publice, incepand cu luna ianuarie a anului urmator perioadei pentru care se acorda premiul.
In conditiile in care legea noua stabileste ca premiul anual nu se plateste este evident ca, fara a avea caracter retroactiv, plata drepturilor respective nu mai poate fi facuta in anul 2011.
Mai mult, doctrina relevanta in materie, stabileste ca unul din principiile care guverneaza aplicarea legii civile in timp este cel conform caruia legea noua se aplica in principiu tuturor situatiilor juridice nascute, modificate sau stinse dupa intrarea in vigoare, situatiilor juridice in curs de constituire, modificare sau stingere, precum si efectelor juridice ale situatiilor juridice anterior nascute, modificate sau stinse.
Potrivit principiului aplicarii imediate a legii noi, aceasta trebuie sa se aplice tuturor faptelor pendinte si celor viitoare, caci tot ce se petrece sub legea noua trebuie sa i se supuna.
In acest sens, Curtea Constitutionala a retinut ca aplicarea legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice este imediata, incepand cu 1 ianuarie 2011. Analizand ratiunile care au stat la baza impunerii acestui termen, Curtea a constatat ca data intrarii in vigoare tine cont de influenta pe care o are aceasta lege asupra bugetului de stat si de asigurari sociale, bugete care sunt elaborate anual si aprobate, desigur, tot anual de catre Parlament - a se vedea art. 138 alin. (2) din Constitutie. Astfel, data intrarii in vigoare a legii nu a fost stabilita pentru a fi, in mod formal, imediata, din contra, aceasta conditie de temporalitate este sustinuta, in mod obiectiv si rational, de natura implicatiilor sale.
In consecinta notiunea de retroactivitate a Legii nr. 285/2010 ar trebui raportata la momentul platii drepturilor salariale corespunzatoare premiului anual aferent anului 2010, care potrivit legii se situeaza in cursul anului urmator celui pentru care se acorda premiul.
3. Legea nr. 285/2010 nu incalca prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.
Adoptarea - incepand cu 1 ianuarie 2011 - a noilor politici de salarizare a personalului platit din fonduri publice si restrangerea, pentru o perioada determinata, a beneficiului acordarii drepturilor banesti in discutie nu reprezinta o ingerinta ce a avut ca efect privarea acestora de bunul lor, in sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, ci doar o restrangere temporara a drepturilor.
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, privarea de un bun, prevazuta de art. 1 din Protocolul aditional la Conventie, poate fi facuta pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natura sa confere statelor semnatare o anumita marja de apreciere intotdeauna aflata sub controlul Curtii Europene a Drepturilor Omului; totodata, privarea de un bun trebuie sa fie proportionala cu scopul urmarit. De asemenea, se arata ca restrangerea dreptului este contrara Conventiei numai daca este discriminatorie si insuficient motivata (Caza Beyeler impotriva Italiei, 2000). Or, in cauza de fata, se observa ca restrangerea exercitiului drepturilor mentionate este prevazuta de lege, este adoptata pe o perioada determinata (pana la 31 decembrie 2011) si este justificata de salvarea securitatii nationale. Dispozitiile legale criticate vizeaza restrangerea exercitiului dreptului si nu a substantei dreptului (dreptul la indemnizatie nu s-a stins, ci a fost amanata plata), din moment ce acesta continua sa fie recunoscut si respectat in deplinatatea sa.
Masurile de restrangere adoptate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicandu-se tuturor salariatilor din institutiile si autoritatile publice, indiferent de regimul de finantare. Masurile propuse sunt obiective, rezonabile si proportionale cu amploarea si impactul consecintelor crizei economice cu care se confrunta Romania. Totodata, se arata ca, in absenta acestor masuri, statul ar urma sa fie lipsit de sursele de finantare necesare supravietuirii sale ca stat de drept si democratic. Legea nr. 285/2010 indeplineste conditiile mentionate anterior, fiind act normativ accesibil, precis si previzibil, nediscriminatoriu si motivat in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Solutia legislativa cuprinsa in art.8 din Legea nr. 285/2010 a fost determinata, asadar, de apararea securitatii nationale. Asigurarea stabilitatii economice a tarii si apararea sigurantei nationale sunt notiuni care se circumscriu celor de „scop legitim de interes general" si de „cauza de utilitate publica".
4. Jurisprudenta relevanta a Curtii in privinta dreptului statului de a diminua, prin lege, salariile personalului bugetar.
"Bunul", in sensul Conventiei, este creanta de natura salariala stabilita printr-o hotarare judecatoreasca executorie. In acest context, este de subliniat ca jurisprudenta impotriva Romaniei (Cauza Muresanu contra Romaniei, Hotararea din 15 iunie 2010, cauza Aurelia Popa contra Romaniei, Hotararea din 26 ianuarie 2010) priveste numai ipoteza neexecutarii unor hotarari judecatoresti si nu vizeaza situatia diminuarii, prin lege, a cuantumului salariului personalului bugetar. Daca in cazurile privind neexecutari ale unor creante salariale exista un temei clar stabilit al obligatiei de plata - hotararea judecatoreasca - in schimb, in cazul reducerii printr-o lege, pentru viitor, a salariilor, temeiul existentei "bunului" este mult mai putin clar.
In aceasta privinta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (Lelas contra Croatiei, Hotararea din 20 mai 2010, par. 58). Tocmai de aceea, in cele mai cunoscute cauze ale Curtii Europene a Drepturilor Omului privind salariile, sunt stabilite urmatoarele principii:
Hotararea Marii Camere in cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007: "Conventia nu confera dreptul de a continua sa primesti un salariu intr-un anume cuantum (...) O creanta poate fi considerata o valoare patrimoniala in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 daca are o baza suficienta in drept intern, de exemplu daca este confirmata prin jurisprudenta bine stabilita a instantelor de judecata" (par. 94).
Hotararea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: "(...) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facand modificarile legislative necesare...." (par. 23).
5. Nu ne aflam in situatia unei privari de proprietate, iar lipsa despagubirii pentru ingerinta nu conduce automat la incalcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. Consideratii cu privire la proportionalitatea ingerintei.
Statul se bucura de o marja larga de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
Prima constatare reiesita din analiza practicii este aceea ca o astfel de ingerinta nu este de tipul "privarii de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, o hotarare recenta - Aizupurua Ortiz c. Spaniei, 2 februarie 2010, unde pierderea unei pensii complementare este analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor). Curtea nu analizeaza situatia reducerii pensiilor sa salariilor ca si cum ingerinta ar fi o "privare de proprietate". In consecinta, lipsa despagubirii pentru ingerinta nu conduce automat la incalcarea art. 1 al Protocolului nr. 1.
Trebuie avuta in vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasa statelor in stabilirea propriilor politici in aceasta materie. Putem aprecia ca aceasta marja este si mai mare atunci cand necesitatea interventiei statului rezulta din consecintele pe care criza economica internationala le produce asupra deficitului bugetar.
Asadar s-ar putea lua in discutie o incalcare a art. 1 din Protocolul aditional numai in masura in care angajatul din sistemul public a fost lipsit in totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson contra Islandei, hotararea din 12 octombrie 2004, par. 39), functionarul si familia sa a fost lipsiti in totalitate de mijloace de subzistenta (Azinas contra Ciprului, par. 44) sa masura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citata mai sus, par. 39).
In consecinta, fata de cele anterior mentionate, instanta de judecata, verificand daca aplicarea legii in concret produce efecte contrare Conventiei, nu poate face abstractie de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie, care nu trateaza o astfel de ingerinta ca „privare de proprietate".
6. Nu in ultimul rand, prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Venetia, data la cererea presedintelui Curtii Constitutionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptata la a cea de-a 85-a sesiune plenara a Comisiei de la Venetia din 17 - 18 decembrie 2010, s-a aratat, in mod expres, ca, "in lipsa unei interdictii constitutionale exprese, o reducere a salariilor judecatorilor poate fi justificata in situatii exceptionale si in anumite conditii stricte, jura a fi privita ca o incalcare a independentei autoritatii judecatoresti".
In continuare, in opinia invocata se arata ca o asemenea situatie exceptionala exista atunci cand statul sufera in mod considerabil de pe urma unei crize economice si pentru motive intemeiate legiuitorul gaseste necesar sa reduca salariile tuturor oficialilor statului.
Cu alte cuvinte, o situatie de criza economica este un temei suficient de grav pentru a determina o masura de reducere a salariilor aplicata nediscriminatoriu intregului personal platit din fonduri publice.
Asa cum rezulta din raspunsul Comisiei de la Venetia, statul are o anumita marja de apreciere in a adopta astfel de masuri atunci cand apar turbulente economice grave care afecteaza intregul sau sistem economic si financiar; chiar daca raspunsul Comisiei de la Venetia priveste situatia particulara a judecatorilor, acest lucru se constituie chiar intr-un veritabili argument suplimentar, in sensul ca statul poate, in mod temporar, decide reducerea salariilor intregului personal platit din fonduri publice in limite rezonabile, si nu numai al judecatorilor - care ocupa o pozitie distincta in arhitectura statului -, raspunzand astfel unei situatii de grava criza economica ce afecteaza statul - qui potest plus, potest minus.
Paratul a solicitat, de asemenea, respingerea ca neintemeiat a capatului de cerere privind actualizarea sumelor rezultate in functie de rata inflatiei.
Astfel, fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate prin legea anuala a bugetului de stat, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentand actualizarea drepturilor salariate cu indicele de inflatie, astfel ca acordarea ulterioara a unei sume de bani peste cea datorata - chiar reprezentand indicele de inflatie - nu se justifica.
Neaplicarea indicelui de inflatie se datoreaza si faptului ca, in conformitate cu dispozitiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, „nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in buget si nici angajata si efectuata din acesta daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala."
Totodata, in conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, „cheltuielile prevazute in capitole si articole au destinatie precisa si limitata", iar potrivit art.47 „creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finantarea altui capitol."
In ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratilor la plata de daune interese respectiv dobanzi legale incepand cu data de 1 ianuarie 2011, prin intampinare s-au facut urmatoarele precizari:
Posibilitatea cumulului dintre actualizarea creantei si daunele-interese moratorii, desi, de principiu, nu este exclusa, pornindu-se de la principiul repararii integrale a prejudiciului, data fiind natura juridica a dobanzii (lucrum cessans) diferita de cea a actualizarii obligatiei cu indicele de inflatie (damnum emergens), in privinta creantelor ce intra sub incidenta Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, in circumstantele date cumulul nu poate fi admis intrucat, pe de o parte, nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de alta parte, nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru angajarea raspunderii civile a debitorilor.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 205 si urmatoarele din Codul de procedura civila.
Prin intampinarea formulata de paratul Parchetul de pe langa G. s-a solicitat respingerea actiunii.
In prealabil, in temeiul prevederilor art. 22 alin. (4), (6) si (7) cu aplicarea dispozitiilor art. 127 art. 130 si ale art. 245 din Codul de procedura civila, precum si fata de situatia ca reclamantii H.c., s.a. au calitatea de personal contractual, s-a solicitat disjungerea cauzei si declinarea competentei de solutionare a acesteia, pentru reclamantii H.C.., s.a. - sectia de contencios administrativ si fiscal, pentru reclamantii S.A., s.a. la V. - sectia civila, completul specializat pentru solutionarea litigiilor de munca, in a carei circumscriptie se afla sediul paratului Parchetul de pe langa V., si retinerea spre solutionare a cererii formulata de reclamantii P.T., s.a. care au calitatea de grefieri si specialisti IT, asimilati grefierilor.
Fata de cele de mai sus, s-a solicitat admiterea exceptiei invocate, disjungerea cauzei si declinarea competentei teritoriale si materiale de solutionare a cererilor formulate de reclamantii care au calitatea de functionari publici la V. - sectia de contencios administrativ si fiscal, declinarea competentei teritoriale de solutionare a cauzei pentru reclamantii care au calitatea de personal contractual la V. - sectia civila specializata in solutionarea conflictelor de munca si mentinerea spre solutionare a cererilor formulate de grefieri si specialisti IT, asimilati grefierilor.
Pe fondul cauzei s-a aratat:
Pentru a putea fi valorificat, pe cale de actiune, dreptul reclamantilor trebuie sa respecte anumite conditii:
a)sa fie recunoscut si ocrotit de lege,
b)sa fie exercitat potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege, c)sa fie exercitat cu buna-credinta, d)sa fie actual.
Legiuitorul, in exercitarea dreptului sau legitim, a dorit realizarea unui sistem unitar de salarizare, care sa aiba la baza principiile privind caracterul unitar al salariilor, suprematia legii care asigura stabilirea drepturilor salariale numai prin norme juridice de forta legii, echitate si coerenta, sustenabilitate financiara care se realizeaza prin stabilirea majorarilor salariale prin legi speciale anuale, masura care va permite acordarea reala de majorari salariale, evitandu-se astfel masurile anterioare de suspendare sau abrogare a unor drepturi (cum este si dreptul care face obiectul cererii pendinte).
Legea nr. 284/2010 a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2011 si, preluand principiile Legii nr. 330/2009, a stabilit un sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului, stabilind cu exactitate faptul ca incepand cu data intrarii in vigoare a  legii, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin. (1) in lege sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute acest act normativ.
Legea nr. 285/2010 prin dispozitiile art. 8 anuleaza acordarea premiului anual in forma prevazuta de Legea nr. 330/2009, cu mentiunea ca sumele aferente vor fi incluse in cresterile salariale acordate personalului din sectorul bugetar, pe parcursul anului 2011.
Aceasta stare de fapt confirma implinirea cerintelor referitoare la siguranta raporturilor sociale, manifestarea de vointa a legiuitorului pentru anul 2011 fiind diferita fata de cea din legea anterioara in privinta premiului anual.
Avand in vedere practica neunitara a instantelor judecatoresti in ceea ce priveste interpretarea si aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, Procurorul General al Parchetului de pe langa I. - in temeiul art. 329 alin. 1 din Codul de procedura civila - a formulat recurs in interesul legii, solutionat de catre I., care, prin Decizia nr. 21/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 37 din 16 ianuarie 2014, „stabileste ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevazut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, a fost inclus in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputand fi acordat in forma supusa vechii reglementari."
I., in motivarea Deciziei nr. 21/18.11.2013, retine: „cu privire la art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin mai multe decizii, cum sunt deciziile nr. 115/2012 si nr. 257/2012, stabilind ca acesta dispune cu privire la sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 in sensul ca, pe de o parte, reglementeaza incetarea acordarii lor incepand cu luna ianuarie 2011, iar pe de alta parte, prevede ca aceste sume vor fi cuprinse in cresterile salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora in salariul/solda/indemnizatia de baza a angajatului, potrivit reglementarilor din aceeasi lege".
Astfel, la pct. 6.2 paragraful 4 din Decizia nr. 21/2011, I. a stipulat ca „majorarea salariala din anul 2011, rezultata ca urmare a includerii premiului anual din 2010 in salariul/solda/indemnizatia de baza, este acordata si in continuare.
Atat in dispozitivul, cat si in motivarea Deciziei instantei supreme se retine ca premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus in salariul platit in cursul anului 2011.
Prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar a fost reglementata salarizarea pentru anul 2012 si s-a prevazut m mod expres: "In anul 2012, autoritatile si institutiile publice, indiferent de modul de finantare, nu vor acorda premii si prime de vacanta".
Potrivit art. 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal -bugetare: „Prevederile art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011, se aplica in mod corespunzator si in anul 2013."
Potrivit art. 9 alin. (2) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice: „In anul 2014, autoritatile si institutiile publice, indiferent de modul de finantare, nu vor acorda premii si prime de vacanta."
Cu privire la actualizarea drepturilor banesti cu rata inflatiei s-a aratat ca Bugetul Ministerului Public pe anul 2015 a fost stabilit prin Legea nr.186/2014, ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata drepturilor banesti acordate de instante (aici fiind inclusa si actualizarea cu rata inflatiei). Imposibilitatea platii acestui drept accesoriu rezulta si din cuprinsul art.14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, in acord cu care „nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in buget si nici angajata si efectuata din acesta daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala".
In ceea ce priveste acordarea dobanzii legale solicitate, paratul a aratat:
Ordonanta Guvernului nr. 13/ 2011, privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar, este actul normativ care aduce notiuni noi de lucru si anume: notiunea de dobanda legala remuneratorie si notiunea de dobanda legala penalizatoare pentru obligatii banesti, precizand legatura de interdependenta dintre dobanda datorata si implinirea termenului de scadenta.
Potrivit dispozitiilor art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 13/2011: (1) Partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii atat pentru restituirea unui imprumut al unei sume de bani, cat si pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti....
(3) Dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scadenta este denumita dobanda penalizatoare.
(4) Daca nu se precizeaza altfel, termenul dobanda din prezenta ordonanta priveste atat dobanda remuneratorie, cat si dobanda penalizatoare...."
Cu privire la acordarea de daune interese moratorii sub forma dobanzii legale, I. s-a pronuntat printr-o serie de decizii, respectiv prin Decizia nr. 2 din data de 17 februarie 2014, prin Decizia nr. 7 din data de 27 aprilie 2015, precum si prin Decizia nr. 21 din data de 22 iunie 2015.
Capatul de cerere principal al actiunii fiind neintemeiat, la fel urmeaza a fi considerate si pretentiile accesorii, tinand seama de faptul ca intotdeauna accesoriul urmeaza soarta principalului, regula de drept exprimata in adagiul latin „accesorium sequitur principale".
Prin raspunsul la intampinare, reclamantii au solicitat respingerea exceptiei de necompetenta teritoriala invocata prin intampinare. Astfel, conform art. 59 C.proc.civ., „Mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul procesului este un drept ori o obligatie comuna, daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza ori daca intre ele exista o stransa legatura "
De asemenea, conform art. 100 al. l C.proc.civ,,; ,f) daca mai multi reclamanti, prin aceeasi cerere de chemare in judecata, formuleaza pretentii proprii impotriva aceluiasi parat, invocand raporturi juridice distincte si neaflate intr-o legatura care sa faca necesara judecarea lor impreuna, determinarea instantei competente se face cu observarea valorii sau, dupa caz a naturii ori obiectului fiecarei pretentii in parte". Totodata, art. 112 al. l C.proc.civ. prevede ca „Cererea de chemare in judecata a mai multor parati poate fi introdusa la instanta competenta pentru oricare dintre acestia; in cazul in care printre parati sunt si obligati accesoriu, cererea se introduce la instanta competenta pentru oricare dintre debitorii principali".
Din coroborarea dispozitiilor de procedura indicate mai sus rezulta posibilitatea ca reclamantii in mod suveran sa aleaga posibilitatea unei coparticipari procesuale, limitata din punct de vedere teritorial doar de o competenta teritoriala exclusiva prevazuta de art. 117-121 C.proc.civ.
In conditiile in care paratul Parchetul de pe langa G. nu invoca o dispozitie legala care impune o competenta teritoriala exclusiva si nici motivele invocate nu pot fi apreciate ca motive de ordine publica, concluzia logica este ca cererii de chemare in judecata ce face obiectul prezentei cauze ii sunt aplicabile dispozitiile art.116 C.proc.civ. conform carora Reclamantul are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente ".
Pe fondul cauzei, reclamantii au aratat ca au beneficiat doar de majorarea prevazuta de art. l din Legea nr. 285/2011, fara ca sumele prezentand premiul anual sa fie efectiv incluse in sumele platite.
Aceasta situatie este evidenta daca se iau in considerare dispozitiile art.25 al.l din Legea nr.330/2009, referitor la modul de calcul al premiului anual, astfel incat chiar daca valoarea premiului din anul 2010 nu se mai acorda prin plata integrala in luna ianuarie 2011, acesta ar fi trebuit defalcat pentru fiecare luna de plata in anul 2011, astfel cum impunea Legea nr.285/2010.
Ca urmare, se impune ca pentru fiecare reclamant in parte instanta sa aiba in vedere sumele acordate in anul 2011 cu titlu de salariu lunar, prin raportare la salariul acordat in luna octombrie 2010 ca valoare de referinta si, de asemenea, sumele acordate in cursul anului 2011, suplimentar fata de majorarile salariale, ca parti ale premiului anual datorat reclamantilor pentru anul 2010, acesta fiind apreciat, asa cum s-a aratat in cererea de chemare in judecata, ca un drept castigat.
           In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
In ceea ce priveste solicitarea paratului G. de disjungere a cauzei cu privire la reclamantii H.C., s.a., pe de alta parte, instanta retine ca astfel cum au sustinut partile, prima categorie de reclamanti au calitatea de functionari publici in cadrul Parchetului de pe langa V., iar cealalta categorie au calitatea de personal contractual, astfel ca pentru acesti reclamanti exista reguli de competenta teritoriala diferite fata de ceilalti reclamanti P.T., s.a. care au calitatea de grefieri si specialisti asimilati grefierilor la Parchetul de pe langa V.
Este adevarat ca dispozitiile art. 59, 100 si 112 C.pr.civ. se refera la posibilitatea existentei unei coparticipari procesuale si la regulile de competenta a instantelor in acest caz, dar, astfel cum au acceptat chiar reclamantii prin raspunsul la intampinare, prorogarea voluntara de competenta poate opera doar in conditiile in care nu sunt incidente reguli de competenta teritoriala absoluta. Or, dispozitiile privind competenta teritoriala prevazute de art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt de ordine publica astfel ca reclamantii nu pot proceda la alegerea instantei competente.
Pe cale de consecinta, instanta urmeaza sa disjunga cererea de chemare in judecata privind pe reclamantii H.C., s.a. urmand a se forma doua dosare noi.
Cu privire la cererea formulata de reclamantii P.T., s.a. instanta constata:
1. Exceptia inadmisibilitatii formularii actiunii este neintemeiata.
Este adevarat ca potrivit art. 7 din Legea nr. 285/2010.
 „(1) Solutionarea contestatiilor in legatura cu stabilirea salariilor de baza, indemnizatiilor lunare de incadrare si a soldelor functiilor de baza/salariilor functiilor de baza care se acorda potrivit prevederilor prezentei legi este de competenta ordonatorilor de credite.
(2) Contestatia poate fi depusa in termen de 5 zile de la data luarii la cunostinta a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor solutiona contestatiile in termen de 10 zile.
(4) Impotriva masurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemultumita se poate adresa instantei de contencios administrativ sau, dupa caz, instantei judecatoresti competente potrivit legii, in termen de 30 de zile de la data comunicarii solutionarii contestatiei".
Aceste dispozitii sunt reluate si in art. 7 din Legea nr. 284/2010.
In speta, insa, desi le revenea sarcina probei, paratii nu au facut dovada emiterii si comunicarii catre fiecare reclamant a unei decizii de stabilire a indemnizatiilor lunare de incadrare astfel incat instanta va retine ca reclamantii nu au avut posibilitatea exercitarii procedurii prealabile invocate de angajator prin intampinare.
2. Exceptia prescriptiei dreptului la actiune este intemeiata pentru drepturile aferente perioadei 01.01.2011-01.04.2012.
Astfel, se retine ca reclamantii au solicitat drepturile aferente perioadei mentionate cu nerespectarea termenului general de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 3 din Decretul nr.167/1958 si de art. 171 al.1 C.muncii, avand in vedere data depunerii actiunii la posta, 16.04.2015, precum si faptul ca data platii drepturilor salariale este de 10 ale lunii.
3.  In ceea ce priveste fondul litigiului, instanta retine:
In luna iulie 2010 a fost diminuat salariul brut lunar al reclamantilor (inclusiv sporurile/indemnizatiile care faceau parte din acesta) cu 25 %, conform art. 1 din Legea 118/30 iunie 2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Ulterior, prin mai multe dispozitii legislative enumerate mai jos s-a hotarat in anul 2011 majorarea salariului brut lunar cu 15 % si includerea in aceasta majorare a premiului anual aferent anului 2010 pentru ca, in anul 2012, prin O.U.G. nr. 19/2012 sa se hotarasca acoperirea integrala a diminuarii de 25 % aplicata in luna iulie 2010. Desi au beneficiat de aceste prevederi legislative, in realitate reclamantii au primit in continuare un salariu diminuat.
Astfel, se retine ca prin dispozitiile art. 1 alin. 1 si 2 din Legea 285/2010 s-a dispus ca "incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariului de baza (...) astfel cum a fost acordat personalului platit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15 %.
Incepand cu 1 ianuarie 2011 cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut (...) astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majoreaza cu l5%"
Conform art. 8 din acelasi act normativ „sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariate ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor prezentei legi".
Din expunerea de motive a acestei legi, existenta pe site-ul Camerei Deputatilor, rezulta ca majorarea salariului de baza din luna octombrie 2010 cu 15 % asigura recuperarea partiala a diminuarii de 25 % a salariilor din sectorul bugetar.
Tot din aceasta nota de fundamentare rezulta ca sumele corespunzatoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor prezentei legi.
Parte din personalul din sectorul bugetar a formulat actiuni pentru plata premiului anual, solutiile instantelor sub acest aspect fiind diferite, astfel incat problema a fost transata de I., completul competent sa judece recursul in interesul legii care, prin Decizia 21/18.11.2013, a statuat ca „premiul anual aferent anului 2010 reglementat initial prin art.25 din legea cadru 330/2009 a fost inclus potrivit art. 8 din Legea nr.285/2010 in noua reglementare salariala, sub forma unor majorari salariale stabilite in art. 1 din Legea nr. 285/2010, fara a mai putea fi acordat in forma supusa vechii reglementari".
Din considerentele Deciziei rezulta ca Inalta Curte a constatat ca majorarea salariata din anul 2011, rezultata ca urmare a includerii premiului anual din 2010 in salariu, este acordata si in continuare, dovada ca de la 1 ianuarie 2012 a ramas in plata acelasi nivel al retributiei in conditiile in care legiuitorul a ales sa nu acorde nici un premiu anual pe 2011.
Si Curtea Constitutionala s-a pronuntat cu privire la interpretarea dispozitiilor art. 8 din Legea 285/2010 si a statuat ca dreptul la acordarea premiului anual nu a fost inlaturat prin abrogarea art. 25 din Legea cadru 330/2009, ci reprezinta in continuare o creanta certa lichida si exigibila a angajatului asupra angajatorului sau, modificata fiind in concret numai modalitatea de acordare si anume esalonat si succesiv prin cresterea in mod corespunzator a cuantumului salariului de baza.
Or, raportat la aceasta concluzie, s-a retinut ca dreptul premiului anual a fost mentinut si dupa abrogarea art. 25 din Legea cadru 330/2009 incepand cu luna ianuarie 2011, in acest sens Curtea Constitutionala stipuland ca majorarea salariala din anul 2011 rezultata ca urmare a includerii premiului anual din 2010 in salariul de baza, este acordata si in continuare.
Se mai arata in considerentele Deciziei nr. 21/18.11.2013 de catre Inalta Curte ca „dreptul de a pretinde acordarea unui premiu anual sub forma unui salariu de baza, scadent in prima luna a anului urmator celui lucrat, s-a stins odata cu abrogarea Legii cadru 330/2009, fiind inlocuit cu o noua modalitate de plata prevazuta de lege prin executare succesiva".
Rezulta asadar ca personalul bugetar incepand cu 01 ianuarie 2011 nu a mai primit premiul anual sub forma unui salariu de baza scadent in prima luna a anului urmator, ci un procent care se regaseste in majorarea de 15 % aprobata incepand cu 1 ianuarie 2011. Cum potrivit art. 1 din Legea 285/2010 majorarea de 15% se raporteaza la salariul brut lunar din luna octombrie 2010, se deduce ca si premiul anual aferent anului 2010 (fiind inclus in majorarea de 15%) se calculeaza tot raportat la salariul brut lunar din luna octombrie 2010, nemaiaplicandu-se modalitatea de calcul si de plata prevazute de art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Astfel, procentul cuvenit pentru o luna de zile din premiul anual se raporteaza la un salariu de baza care nu a mai fost tinut de criteriile anterioare. Astfel, in indemnizatia lunara primita de reclamanti incepand cu 01.01.2011 se regaseste un procent de 8,33 % (100% : 12 luni ) din premiul anual aferent anului 2010 care era egal cu salariul brut din luna octombrie 2010.
Prin O.U.G. nr.19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale s-a hotarat de catre Guvernul Romaniei acoperirea integrala a diminuarii de 25 % din salariul, diminuare dispusa prin Legea 118/2010.
Astfel, prin Nota de fundamentare a O.U.G. 19/16.05.2012 existenta pe site-ul Guvernului Romaniei, se arata ca „luand in considerare conditiile actuale ale economiei, prognoza principalilor indicatori macroeconomici pe anul 2012, spatiul suplimentar permis de noua tinta de deficit agreata cu organismele financiare internationale, dar si conditionalitatile cuprinse in Acordul stand-by incheiat cu Fondul Monetar International, se constata posibilitatea reintregirii in doua transe a drepturilor diminuate. In luarea acestei decizii au fost avute in vedere:
- art. 16 din Legea nr. 118/2010 din care rezulta ca masurile de reducere de 25 % prev. la art. 1-3 se aplica pana la 31 decembrie 2010;
- Decizia 872/2010 a Curtii Constitutionale care a statuat ca masura de restrangere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul initial al acestor drepturi, dar si
- Legea 285/2010 prin care s-a aprobat recuperarea partiala a acestor
diminuari, adica majorarea cu 15 % a drepturilor salariale diminuate incepand cu 01 ianuarie 2011.
Astfel, in 16 mai 2012 prin O.U.G. nr. 19 s-a hotarat acoperirea integrala a diminuarii de 25% prin:
- majorarea de 15% din ianuarie 2011, mentionata mai sus;
- majorarea de 8 % din 1 iunie 2012, procent care se aplica raportat la nivelul indemnizatiei acordate pentru luna mai 2012 (in indemnizatia aferenta lunii mai 2012 fiind inclusa deja majorarea de 15% prevazuta de Legea nr. 285/2010, majorare in care era inclus la randul sau si procentul de 8,33% din premiul anual)
- majorarea de 7,4% din 1 decembrie 2012, procent care se aplica raportat la nivelul indemnizatiei acordate pentru luna noiembrie 2012 (in indemnizatia aferente lunii noiembrie 2012 fiind inclusa majorarea de 8% mentionata mai sus si  majorarea de 15% prevazuta de Legea nr. 285/2010, majorare in care era inclus la randul sau si procentul de 8,33% din premiul anual. Astfel, desi dreptul la un premiu anual aferent anilor 2011 s.u. nu a mai fost expres reglementat de lege, prin faptul ca majorarile prevazute de O.U.G. nr. 19/2012 s-au raportat la veniturile in care era inclus procentul de 8,33% din premiul anual aferent anului 2010, se deduce ca in indemnizatia primita de reclamanti ulterior datei de 01.01.2012 se regaseste in continuare si procentul din premiul anual aferent anului 2010).
Ceea ce este de observat este ca daca se scade din majorarea de 15 % procentul aferent premiului anual (8,33%) conform art.8 din Legea 285/2010 si Deciziei ICCJ 21/18.11.2013, pe care angajatorul este obligat sa-1 plateasca de la 1 ianuarie 2011 in continuare fiind inclus in  majorarea  de   15%  se constata  ca  in  fapt  nu  s-a acoperit integral diminuarea salariului de 25%.
Confuzia reclamantilor conform careia  s-a acoperit diminuarea de 25% si ca le lipseste premiul anuala fost creata de faptul ca majorarea de 15% a fost platita ca o cota unica si indivizibila, fara sa se mentioneze vreodata ce procent din aceasta majorare este aferenta premiului anual.
In concluzie, la acest moment, fata de prevederile legislative invocate, exista o diferenta de salariu neplatita, dar aceasta diferenta nu este data de omisiunea platii premiului anual astfel cum au invocat reclamantii.
Aceasta diferenta salariala desi este egala cu procentul de 8,33% aferent premiului anual, ea nu reprezinta procentul aferent acestui premiu anual, ci reprezinta un procent aferent acoperirii diminuarii de 25 % pentru ca acest premiu trebuie scazut (din majorarea de 15%), conform Legii 285/2010 si Deciziei 21/18.11.2013.
Fata de cele de mai sus aratate din care rezulta ca premiul anual a fost achitat reclamantilor, instanta apreciaza ca devine de prisos analizarea argumentelor si a contraargumentelor cuprinse in cererea de chemare in judecata si in cele doua intampinari care privesc neretroactivitatea legii, dreptul castigat, obligatia judecatorului national de a aplica cu prioritate pactele si tratatele internationale la care Romania este parte.