InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Moinesti

Punerea sub interdictie

(Sentinta civila nr. 1508 din data de 30.09.2015 pronuntata de Judecatoria Moinesti)

Domeniu Cereri | Dosare Judecatoria Moinesti | Jurisprudenta Judecatoria Moinesti

Prin cererea inregistrata sub nr.954/260/2014 pe rolul Judecatoriei Moinesti , reclamanta Directia de Asistenta Sociala Moinesti in contradictoriu cu paratul N.L. a solicitat punerea sub interdictie a acesteia si numirea reclamantei in calitate de tutore.
In motivarea cererii reclamanta a  aratat in esenta ca paratul este persoana cu handicap ,  nu este in masura sa se prezinte in relatiile cu autoritatile in vederea asigurarii unor conditii decente de viata, ingrijire si tratament medical , fiind si un pericol public pentru cetateni.
In drept au fost invocate prevederile art.164-177 NCC , art.996-1001 si art.935-942 NCPC .
Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti a efectuat cercetari conform art 30 din decretul 32 / 1954, inaintand la dosarul cauzei lucrarile efectuate (  expertiza medico -legala psihiatrica ).
Din probele administrate in cauza instanta retine urmatoarele:
Paratul N.L. in varsta de 47 de ani , este diagnosticat cu schizofrenie paranoida conform adeverintelor si scrisorilor medicale depuse la dosar si se afla internat Spitalul pentru Masuri de Siguranta Padureni –Grajduri , jud.Iasi.
Aceleasi concluzii prezinta si expertiza medico -legala psihiatrica (filele 159-161 ) intocmita de Institutul de Medicina Legala Iasi , aratand in cuprinsul acesteia ca paratul nu are in prezent discernamant critic asupra actelor si faptelor sale , nu pastreaza competenta psihica de a decide cu libera vointa asupra propriilor drepturi si obligatii , de a-si reprezenta interesele , de a se autoconduce si de a se autoingriji.
Expertiza concluzioneaza ca N.L. nu pastreaza capacitatea de discernamant , autoconductie si administrarea bunurilor proprii si recomanda instituirea masurii de interdictie.
Ascultarea paratului s-a efectuat prin comisie rogatorie de catre Judecatoria Iasi (fila 182-184).
Prezent in instanta , numitul N.V. , numit fiind de catre Directia de Asistenta Sociala Moinesti, luandu-i-se un interogatoriu din oficiu , arata ca este de acord sa fie numit in calitate de tutore .
In drept, sunt incidente dispozitiile legale prevazute la capitolul III ( ocrotirea interzisului judecatoresc ) art. 164 si urm. C. civ.
Potrivit art. 164 alin. 1 C.civil „persoana care nu are discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei ori debilitatii mintale, va fi pusa sub interdictie judecatoreasca”.
Potrivit art. 165 C. civ. interdictia poate fi ceruta de persoanele prevazute de art. 111 care este aplicabil in mod corespunzator.
Art. 170 C. civ. statueza ca, prin hotararea de punere sub interdictie, instanta de tutela numeste, de indata, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdictie. Dispozitiile art. 114-120 se aplica in mod corespunzator.
Conform art. 174 alin.1 tutorele este dator sa de ingrijeasca de cel pus sub interdictie judecatoreasca, spre a-i grabi vindecarea si a-i imbunatati conditiile de viata. In acest scop, se vor intrebuinta veniturile si, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdictie, iar in baza art.174 alin.2 instanta de tutela consultand un medic de specialitate, va hotari daca cel pus sub interdictie judecatoreasca va fi ingrijit la locuinta lui sau intr-o institutie sanitara.
Raportand dispozitiile legale la situatia de fapt retinuta in speta, instanta constata intemeiata cererea cu care a fost investita, pentru urmatoarele argumente:
Interdictia judecatoreasca este o masura de ocrotire care se ia de catre instanta fata de persoana fizica lipsita de discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale din cauza alienatiei sau debilitatii mintale, constand in lipsirea de capacitate de exercitiu si instituirea tutelei. Scopul masurii este protejarea persoanei a carei interdictie se solicita, pe parcursul vietii acesteia.
Potrivit art. 211 din Legea 71/2011 de punere in aplicare a Codului civil, prin expresiile “alienatie mintala” sau “debilitate mintala” se intelege o boala psihica ori un handicap psihic ce determina incompetenta psihica a persoanei de a actiona critic si predicativ privind consecintele social - juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor si obligatiilor civile.
Avand in vedere aceste motive, apreciind ca paratul nu are capacitatea de a se ingriji si de a se reprezenta singur datorita afectiunilor psihice de care sufera,  in temeiul art. 164-170 din Noul Cod civil raportat la art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 (in ce priveste procedura cererii de punere sub interdictie) va admite cererea si va dispune punerea sub interdictie a paratului, va dispune instituirea tutelei cu privire la parat si  va numi in calitate de tutore al acestuia pe  N.V. . La desemnarea acestuia ca tutore instanta a avut in vedere ca nu se incadreaza in niciun caz de incompatibilitate cu sarcina tutelei, acordul expres exprimat .
Instanta mai are in vedere ca, tutela este o sarcina gratuita si are menirea de a oferi protectie persoanei puse sub interdictie, a se ingriji spre a-i grabi vindecarea. Tutorii in realizarea tutelei au drepturi si indatoriri, raspunzand pentru intreaga activitate desfasurata in aceasta calitate.
De asemenea, art. 137 C. civ cu referire la art. 171 C. civ. prevede ca persoana pusa sub interdictie are domiciliul la tutore si numai cu autorizarea instantei de tutela va putea avea o resedinta determinata.
In baza art. 25 din Legea nr.448/2006 , persoanele cu handicap beneficiaza de protectie impotriva neglijarii si abuzului, indiferent de locul unde acestea se afla.
 In cazul in care persoana cu handicap, indiferent de varsta, este in imposibilitate totala sau partiala de a-si administra bunurile personale, aceasta beneficiaza de protectie juridica sub forma curatelei sau tutelei si de asistenta juridica.
     Odata cu preluarea tutelei, tutorele are obligatia de a face un inventar al tuturor bunurilor mobile si imobile ale persoanei cu handicap si prezinta anual un raport de gestiune autoritatii tutelare din unitatea administrativ-teritoriala in care persoana cu handicap are domiciliul sau resedinta.
     In cazul in care persoana cu handicap nu are rude ori persoane care sa accepte tutela, instanta judecatoreasca va putea numi ca tutore autoritatea administratiei publice locale sau, dupa caz, persoana juridica privata care asigura protectia si ingrijirea persoanei cu handicap.
     Monitorizarea respectarii obligatiilor care revin tutorelui persoanei cu handicap este asigurata de autoritatea tutelara din unitatea administrativ-teritoriala in a carei raza isi are domiciliul sau resedinta persoana cu handicap.
Instanta va dispune, in conformitate cu dispozitiile art. 140 C. civ. ca in maximum 10 zile de la ramanerea irevocabila a hotararii, sa fie efectuat un inventar al bunurilor persoanei puse sub interdictie, in conditiile art.140 C. civ., inventar va fi efectuat de autoritatea tutelara de la locul de domiciliu al intimatului.
In aplicarea art. 152 alin.2 C. civ., instanta va obliga tutorele sa dea anual, respectiv in 30 de zile de la sfarsitul anului calendaristic, o dare de seama cu privire la modul in care s-a ingrijit de parata precum si despre administrarea bunurilor acestuia.   
Va delega Primariei Moinesti, judetul Bacau , indeplinirea atributiilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile paratului si cu privire la supravegherea modului in care tutorele administreaza bunurile acesteia, pana la intrarea in vigoare a legii de organizare si functionare a instantei de tutela.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007