RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL. Suspendare solutionare contestatie administrativa, pana la pronuntarea unei solutii pe latura penala. - art.214 al.1 lit.a din OUG nr.92/2003;

Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL. Suspendare solutionare contestatie administrativa, pana la pronuntarea unei solutii pe latura penala.

- art.214 al.1 lit.a din OUG nr.92/2003;

Decizia nr.1260/CA/28.06.2011 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal.

In conformitate  cu prevederile art.214 alin.1 lit.a din O.G. nr.92/2003, republicata, cu modificarile ulterioare, "organul de solutionare competent poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei atunci cand:
a). organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele de drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie date in procedura administrativa".
In speta, in mod corect a retinut instanta de fond ca intre stabilirea TVA si a majorarilor de intarziere constatate prin raportul de inspectie fiscala, care a stat la baza deciziei de impunere si stabilirea caracterului infractional al faptelor savarsite exista o stransa legatura de care depinde solutionarea cauzei pe cale administrativa.

Prin Sentinta nr. 1136/05.11.2010, Tribunalul Bihor a luat act de renuntarea la judecarea capatului de cerere privind anularea Procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 92056/25.11.2009.
A respins ca nefondata actiunea precizata formulata de reclamanta SC A. C. SRL, in contradictoriu cu parata D. G. F. P. B., pentru anularea Deciziei de impunere nr.1979/25.11.2009, a Raportului de inspectie fiscala nr. 92057/25.11.2009, a Dispozitiei de masuri nr.92058/25.11.2009, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr.1980/25.11.2009, a Deciziei nr.1/08.01.2010, a Deciziei nr.17/04.02.2010 si a Procesului verbal nr.70459/18.01.2010.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca, prin decizia de impunere nr. 1979/25.11.2009 intocmita in baza raportului de inspectie fiscala nr. 92057/ 25. 11. 2009, s-a stabilit in sarcina reclamantei SC A. C. obligatia de plata suplimentara la bugetul de stat in suma de 69.653 lei si obligatia fiscala accesorie in cuantum de 15.088 lei intocmindu-se totodata si decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. 1980/25.11.2009 si dispozitia de masuri nr. 92058/25.11.2009. S-a retinut in esenta ca reclamanta a dedus TVA - ul din facturi de achizitie de materiale publicitare, achizitii care nu erau destinate utilizarii in folosul operatiunilor taxabile, nejustificandu-se necesitatea realizarii lor in desfasurarea activitatii societatii. De asemenea, s-a retinut ca reclamanta a dedus TVA-ul din  facturi de achizitii servicii intretinere auto pentru care nu s-a facut dovada realizarii lor cu devize sau situatii de lucrari. Totodata, s-a mai retinut ca reclamanta a achizitionat in anul 2008 materiale de constructie la care a dedus nelegal TVA-ul , intrucat nu a facut dovada ca aceste materiale au fost incorporate in imobilul instrainat in luna octombrie 2009.
Apreciind ca aceste achizitii au fost realizate in scopul realizarii de venituri si ca au fost destinate utilizarii in folosul operatiunilor taxabile, reclamanta a formulat contestatie administrativa, care a fost respinsa ca nefondata si a promovat actiune in anulare conform Legii 554/2004.
Fara a contesta necesitatea efectuarii unor achizitii de bunuri si servicii in scopul desfasurarii activitatii societatii reclamante de natura celor consemnate in facturile pentru care a dedus TVA-ul, instanta a constatat ca exista  mari suspiciuni privind legalitatea tranzactiilor comerciale intreprinse de reclamanta, existand indicii clare ca societatea a inregistrat in contabilitate facturi emise de societati comerciale inactive in scopul deducerii nelegale a TVA-ului.
Astfel, in cursul lunii august 2009, reclamanta a achizitionat de la SC D.  E. SRL cauciucuri auto, jante aliaj in valoare de 16.767 lei  din care TVA 2677 lei, insa in contabilitate acestei societati nu este inregistrata aceasta factura. De asemenea, reclamanta a inregistrat in contabilitate facturi emise  de SC 4 C P. SRL Satu Mare pentru achizitionarea de servicii intretinere auto, insa aceasta societate nu functioneaza la sediul indicat in factura si nici nu a desfasurat niciodata vreo activitate  la sediul din localitatea Satu Mare str. Gh. B.  nr. 125 D, asa cum rezulta din procesul-verbal nr. 110141/04.12.2009, intocmit de organele de inspectie fiscala din cadrul DGFP Satu Mare in urma controalelor intreprinse . Cu toate acestea, reclamanta deduce TVA-ul aferent serviciilor achizitionate !! De asemenea, reclamanta a inregistrat in contabilitate facturi emise de SC D. Baia Mare aferente achizitionarii de materiale publicitare pentru care, de asemenea, a dedus TVA-ul aferent. Ori, aceasta societate nu isi desfasoara activitate la sediul indicat in factura, avand chiar reziliat contractul de inchiriere incheiat cu proprietarul spatiului inca din 01.03.2009. mai mult, SC D. Baia Mare SRL, s-a declarat platitor trimestrial de TVA, dar nu a depus nici un decont de TVA si nici declaratie informativa D.394 pana la data controlului si nici nu a depus Bilantul Contabil la 31.12.2008. De retinut, ca reclamanta a achizitionat aceste materiale promotionale fara a avea la data controlului un contract incheiat cu aceasta societate.
Cu toate ca reclamanta nu a  depus in justificarea achizitiilor efectuate nici un document : devize, situatii de lucrari, contract de publicitate, etc. prevalandu-se doar de facturile emise de societati inactive care nu mai pot fi gasite la sediile declarate pentru efectuarea unui control incrucisat, invocand doar destinatia si necesitatea efectuarii acestor achizitii, reclamanta contesta in mod nejustificat nelegalitatea deducerii TVA-ului si emite chitante pentru presupusa plata tinand cont ca prin virament bancar era foarte dificil incasarea de catre aceste societati.
Fata de aceste clare indicii si suspiciuni de nelegalitate, organul de inspectie fiscala, in mod legal si temeinic a facut aplicare a dispozitiilor art. 214 al. 1 lit. "a" din OG 92/2003 si a sesizat organele de drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire      hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa, respectiv Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea.
Vazand aceasta stare de fapt, instanta a constatat temeinicia si legalitatea actelor administrative atacate, urmand ca ulterior solutionarii laturii penale a cauzei, parata sau instanta, dupa caz, sa se pronunte  asupra cauzei in baza constatarilor facute.
A constatat ca nu s-a solicitat cheltuieli de judecata din partea paratei.
Impotriva acestei hotarari, in termen si legal timbrat, a  formulat recurs recurenta reclamanta SC A. C. SRL, solicitand admiterea recursului declarat si, pe cale de consecinta, modificarea hotararii instantei de fond, in sensul admiterii actiunii in contencios administrativ formulata impotriva deciziei nr. 1/08.01.2010, deciziei nr. 17/04.02.2010 si a procesului verbal nr. 70459/18.01.2010 prin care s-a respins contestatia formulata impotriva dispozitiei de masuri nr. 92058/25.11.2009, a deciziei de impunere nr. 1979/25.11.2009, a deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1980/25.11.2009 si a raportului de inspectie fiscala nr. 92057/25.11.2009. De asemenea, a solicitat anularea dispozitiei de masuri nr. 92058/25.11.2009, a deciziei de impunere nr. 1979/25.11.2009, a deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1980/25.11.2009 si raportului de inspectie fiscala nr. 92057/25.11.2009 intocmite de organele de inspectie fiscala din cadrul Activitatii de Inspectie Fiscala, Serviciul de Inspectie Fiscala persoane juridice nr. 1 prin care a fost obligata sa plateasca TVA in cuantum de 69.653 lei plus majorari de intarziere in cuantum de 15.088 lei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1.543,30 lei reprezentand onorariu avocat si taxe de timbru in fata primei instante si cheltuieli de judecata in recurs.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamanta a aratat ca instanta in baza probelor administrate, nu a retinut in mod corect starea de fapt si nici situatia juridica reala a modului de calcul a taxelor datorate de contribuabil si a faptelor succesive incheierii acestuia.
De asemenea, a precizat ca aspectele retinute de instanta de fond sunt nelegale si netemeinice atata timp cat nu au sustinere probatorie, ci doar aparari de fond formulate de intimata. Astfel se retine ca: "fara a contesta necesitatea efectuarii unor achizitii de bunuri si servicii in scopul desfasurarii activitatii se constata ca exista mari suspiciuni privind legalitatea tranzactiilor comerciale intreprinse de reclamanta, existand indicii clare ca societatea a inregistrat in contabilitate facturi emise de societati comerciale inactive in scopul deducerii nelegale a TVA-ului", fapt eronat, intrucat cata vreme societatile furnizoare de servicii au incheiat cu ea contracte comerciale, au prestat servicii, au emis facturi fiscale si chitante pentru serviciile prestate nu a existat nici o prezumtie de inactivitate in momentul contractarii de catre subscrisa.
Mai mult fata de considerentul instantei de fond: "S.C. D. Baia Mare S.R.L. s-a declarat platitor trimestrial de TVA, dar nu a depus nici un decont de TVA si nici declaratie informativa D 394 si nici nu a depus Bilantul Contabil", a aratat ca era cu totul imposibil sa retii asemenea chestiuni, dar la fel de imposibil era sa verifici asa ceva in momentul in care doresti sa achizitionezi materiale publicitare sau alte produse.
Referitor la considerentul: " reclamanta a achizitionat aceste materiale promotionale fara a avea la data controlului un contract incheiat cu aceasta societate" si " reclamanta nu a depus in justificarea achizitiilor efectuate nici un document: devize, situatii de lucrari, contract de publicitate etc. prevalandu-se doar de facturile emise de societati inactive care nu mai pot fi gasite la sediile indicate", a apreciat ca instanta s-a aflat intr-o eroare de fapt, atata timp cat la dosarul cauzei exista contracte de prestari servicii cu toate societatile comerciale cu care a intrat in contact, cat si devize de lucru, contracte de publicitate si mai mult exista la dosar pliantele publicitare pentru a inlatura orice suspiciune.
A mai precizat si ca, nu a emis nici un fel de chitanta, ci a efectuat plati in urma carora a primit de la furnizorii de servicii si produse facturi si chitante.
De asemenea la fel de eronat este si considerentul instantei de fond: "fata de aceste indicii clare si suspiciuni de nelegalitate organul de inspectie fiscala in mod legal si temeinic a sesizat organele de drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa, respectiv Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea", deoarece pana in momentul de fata nu s-a facut dovada in nici un fel ca s-a intreprins vreun demers la organele penale, nefiind citata la nici un organ de urmarire penala, cu toate ca faptele reclamate s-au intamplat cu mai mult de un an in urma, fapt care lasa fara suport juridic si material acest considerent.
Din ansamblul probatoriului administrat in prezenta cauza, rezulta fara urma de indoiala faptul ca executarea silita ce s-a pornit in contra sa in baza titlurilor executorii atacate si care fac obiectul dosarului nr. 436/111/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bihor, este abuziva intrucat creantele invocate de catre intimata nu sunt datorate fiind rezultatul unei gresite interpretari si aplicari ale codului fiscal. Astfel este cat se poate de clar faptul ca publicitatea in ceea ce priveste natura cheltuielilor are calitatea de a fi cheltuiala deductibila, la fel si achizitionarea de anvelope si jenti auto, atata timp cat obiectul de activitate este vanzarea autovehiculelor second hand.
De altfel, a adus in sustinerea cererii sale facturile fiscale insotite de chitantele prin care s-au achitat atat materialele publicitare cat si serviciile intretinere auto, cat si investitii sediu social. Toate acestea sunt acte fiscale perfect valabile care atesta operatiuni de achizitie a materialelor sau serviciilor prestate de diferiti furnizori, prestatori etc.
Referitor la debitul suplimentar TVA in suma de 69.653 lei constatat si la care a fost obligat al inregistra in contabilitate, a invederat ca acesta este atat calculat cat si constatat nelegal si in totala si flagranta contradictie cu normele legale invocate de intimata. Astfel, a precizat ca legislatia in vigoare la momentul deducerii TVA cat si al controlului prevedea cat se poate de clar faptul ca: " sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare", " sunt cheltuieli efectuate in scopul realizarii de venituri: cheltuielile de reclama si publicitate efectuate in scopul popularizarii firmei, produselor sau serviciilor, precum si costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ in categoria cheltuielilor de reclama si publicitate si bunurile care se acorda in cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru incercarea produselor si demonstratii la punctele de vanzare, precum si alte bunuri si servicii acordate cu scopul stimularii vanzarilor". In aceasta situatie este nelegal si contrar oricaror uzante juridico-fiscale sa retii ca societatea comerciala si-a dedus TVA pentru publicitate si ca acest fapt trebuie penalizat in sensul inscrierii acelui TVA in sfera debitelor suplimentare.
Prin urmare, ceea ce este cert in speta de fata este faptul ca acele plati efectuate prin chitanta sunt perfect valabile din punct de vedere fiscal si fac dovada platii cel putin pana la proba contrara, dar in esenta, pana la inscrierea in fals si achizitiile de servicii de intretinere auto, atata timp cat produce venituri din vanzarea de autoturisme achizitionate este perfect deductibila, intrucat este in scopul producerii veniturilor.
Un alt aspect mentionat, sunt retinerile gresite ale intimatei privind nelegala deducere de TVA in ceea ce priveste investitiile realizate la sediul social al acesteia, achizitiile de jenti si cauciucuri, achizitiile de materiale de constructii. A mentionat ca toate achizitiile efectuate sunt realizare in scopul realizarii de venituri impozabile. Investitiile efectuate la sediu sunt realizate pentru buna desfasurarea a activitatii societatii, management, primire clienti, desfasurarea activitatii. Achizitiile de jenti si cauciucuri au fost realizate pentru sporirea calitatii autoturismelor achizitionate in scopul obtinerii unui pret net superior al vanzarii acestora si asta tot in scopul realizarii de venituri impozabile, in lumina prevederilor legale in materie. Referitor la achizitiile de materiale de constructii si vanzarea ulterioara a bunului rezultat, a invederat ca obiectul sau de activitate s-a extins in ultima perioada, astfel incat obtine venituri impozabile si din aceasta activitate, astfel incat tot in acest scop au fost realizate si investitiile amintite.
Cu privire la masura adoptata de intimata referitor la diminuarea pierderii la sfarsitul anului 2008 a sumei de 317.218, a solicitat sa se constate ca este, de asemenea, nelegala si se impune inlaturarea acesteia.
In concluzie, a apreciat ca actele emise de intimata sunt nelegale, intrucat trebuia avuta in vedere, in speta, exact situatia faptica existenta si adoptate pe baza probelor si aprecierilor obiective si nu a consideratiilor si interpretarilor trunchiate a textelor legale.
In drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, precum si sub toate aspectele, in baza prevederilor art. 3041 Cod procedura civila, instanta a apreciat recursul declarat de recurenta SC A. C.  SRL ca  fiind nefondat pentru urmatoarele considerente:
Societatea recurenta a formulat contestatia inregistrata sub nr.167626/23.12.2009 la DGFP B.  impotriva Dispozitiei de masuri nr.92058/25.11.2009, a Deciziei de impunere nr.1979/25.11.2009, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr.1980/25.11.2009 si a Raportului de inspectie fiscala nr.92057/25.11.2009, intocmite de organele de inspectie fiscala din cadrul Activitatii de Inspectie Fiscala - Serviciul de Inspectie Fiscala persoane juridice nr.1, prin care a fost obligata la plata TVA in cuantum de 69653 lei, plus majorari de intarziere in cuantum de 15.088 lei.
Prin Decizia nr.17/04.02.2010 emisa de DGFP Bihor, s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei formulata de SC A. C. SRL impotriva Deciziei de impunere nr.1979/25.11.2009 si a Raportului de inspectie fiscala nr.92057/25.11.2009, pentru capatul de cerere privind obligatiile fiscale in suma totala de 84.741 lei reprezentand TVA si majorari de intarziere aferente, pana la pronuntarea unei solutii pe latura penala, procedura administrativa urmand a fi reluata la incetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, in conditiile legii, conform celor retinute in decizie.
In ceea ce priveste capatul de cerere vizand diminuarea pierderii fiscale cu suma de 317.218 lei, organul de solutionare a contestatiei a precizat ca acesta este in competenta de solutionare a Activitatii de Inspectie Fiscala Bihor, in calitate de organ emitent, in conformitate cu prevederile art.209 al.2 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
De asemenea, instanta a constatat ca prin Decizia nr.1/08.01.2010 emisa de Activitatea de Inspectie Fiscala, a fost respinsa contestatia formulata de SC A. C. SRL privind capatul de cerere referitor la Dispozitia privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr.92058/25.11.2009, ca neintemeiata, pana la solutionarea sesizarii organelor de cercetare penala, cu motivarea ca dispozitia privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala este un act administrativ care s-a emis in baza Deciziei de impunere nr.1979/25.11.2009 si a Raportului de inspectie fiscala nr.92057/25.11.2009, acte administrative care pana la emiterea Deciziei de solutionare a contestatiei de catre serviciul specializat al DGFP Bihor, ramase valabile, apreciindu-se astfel ca nu exista temei legal de revenire asupra acestei dispozitii de masuri.
In conformitate cu prevederile art.214 al.1 lit. a din OG nr.92/2003, republicata, cu modificarile ulterioare: " Organul de solutionare competent poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei, atunci cand:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele de drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa."
In speta, dupa cum in mod corect a retinut si instanta de fond, intre stabilirea TVA si a majorarilor de intarziere constatate prin Raportul de inspectie fiscala nr.92057/25.11.2009, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr.1979/25.11.2009 si stabilirea caracterului infractional al faptelor savarsite exista o stransa interdependenta de care depinde solutionarea cauzei pe cale administrativa.
Organele de control din cadrul A.I.F. Bihor au intocmit procesul verbal nr.70459/18.01.2010 avand suspiciuni cu privire la realitatea operatiunilor inregistrate in evidenta contabila a SC A. C.  SRL, au solicitat Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea sa dispuna masurile legale in vederea constatarii existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunii prevazute la art.9 al.1 lit. c) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si constarea evaziunii fiscale, precum si stabilirea persoanelor vinovate.
Desi, societatea recurenta nu a criticat Decizia nr.17/04.02.2010 emisa de D.G.F.P. B. pentru neaplicarea prevederilor art.214 al.1 lit. a din OG nr.92/2003, nici prin precizarea de actiune ( concluziile scrise) depusa la fond si nici prin motivele de recurs, Curtea de Apel Oradea a apreciat ca, raportat la prevederile art.218 al.2 din OG nr.92/2003 in conformitate cu care " deciziile emise pentru solutionarea contestatiilor pot fi atacate la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta in conditiile legii", instanta de fond, in mod gresit, fara a fi investita in acest sens, a facut aprecieri referitoare la fondul pricinii, respectiv la faptul ca reclamanta a contestat in mod nejustificat nelegalitatea deducerii TVA - ului si ca a emis chitante pentru presupusa plata, tinand cont ca prin virament bancar era foarte dificila incasarea sumelor de bani de la societatile de la care a facut achizitii.
Drept urmare, cum solutionarea contestatiei de catre D.G.F.P. B. nu s-a facut pe fond, ci s-a dispus suspendarea solutionarii acesteia, cu aplicarea temeinica si legala a prevederilor art.214 alin.1 lit. a) din Codul de procedura fiscala, criticile recurentei cu privire la capetele de cerere privind anularea Deciziei nr.17/04.02.2009, a Deciziei de impunere nr.1979/25.11.2009, a Raportului de inspectie fiscala nr.92057/25.11.2009 si a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr.1980/25.11.2009, sunt nefondate.
Referitor la capatul de cerere privind anularea Dispozitiei de masuri nr. 92058/ 25.11.2009, Curtea de Apel Oradea a apreciat ca in mod corect a fost respinsa contestatia societatii recurente prin Decizia nr.1/08.01.2010 emisa de A.I.F., avand in vedere ca aceasta dispozitie de masuri a fost emisa in baza raportului de inspectie fiscala si a deciziei de impunere mentionate mai sus, cu privire la care organele fiscale nu au solutionat contestatia reclamantei pe fond, cu aplicarea prevederilor art.214 al.1 lit. a din OG nr.92/2003.
In ceea ce priveste masura dispusa prin Raportul de inspectie fiscala nr. 92057/ 23. 11. 2009 privind diminuarea prevederii fiscale pe anul 2008 in suma de 317.218 lei, organul fiscal a facut o corecta aplicare a prevederilor art. 209 alin. 2 din O.G. nr. 92/ 2003, in conformitate cu care, contestatiile formulate impotriva altor acte administrativ fiscale se solutioneaza de catre organele fiscale, in speta, Activitatea de Inspectie Fiscala Bihor.
In consecinta, in baza considerentelor expuse, in temeiul prevederilor art. 312 Cod procedura civila raportat la prevederile art. 214 alin. 1 lit. a), art.218 alin. 2 si art. 209 alin. 2 din OG nr. 92/ 2003, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta SC A. C.  SRL O., fara cheltuieli de judecata.