Codul muncii comentat 2019 Avocat Marius-Catalin Predut
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bacau

Incheiere de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptie de neconstitutionalitate.

(Rezolutie nr. 3/Ic din data de 29.03.2012 pronuntata de Tribunalul Bacau)

Domeniu Incheierea de sedinta | Dosare Tribunalul Bacau | Jurisprudenta Tribunalul Bacau


Asupra cererii de sesizare a Curtii Constitutionale pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate , constata urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 123/12.06.2009 pronuntata de Tribunalul Neamt in dosarul nr. 4112/103/2008 s-a dispus in temeiul art. 334 Cod procedura penala, schimbarea incadrarii juridice a infractiunii pentru care a fost trimis in judecata inculpatul minor  U.I., din art.174 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal in art. 174 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a, art.99 si urm Cod penal, pentru inculpatii minori.
Condamnarea inculpatului minor U.I., pentru savarsirea infractiunii de omor, prevazuta de art. 174 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a, art.99 si urm. Cod penal, la  7 (sapte) ani inchisoare.
Prin decizia penala nr. 111/13.10.2009 pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 4112.1/103./2009 s-a dispus in baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, admiterea apelului declarat de apelantul  U.I. impotriva sentintei penale nr. 123/P din 12.06.2009, pronuntata de Tribunalul Neamt in dosarul nr. 4112/103/2008 numai cu privire la cuantumul pedepsei principale.
S-a dispus desfiintarea sentintei penale atacate numai sub acest aspect,
s-a retinut cauza spre rejudecare, si, pe fond :
S-a redus cuantumul pedepsei principale aplicata inculpatului U.I. de la 7 (sapte) ani inchisoare la 5( cinci) ani inchisoare.
Au fost mentinute  celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate.
Sentinta penala  a ramas definitiva prin nerecurare, fiind emis mandatul de executare a pedepsei nr. 224/2010 de catre Tribunalul Neamt, condamnatul U.I. fiind incarcerat la data de 17.02.2010.
La data de 23.11.2011 condamnatul U.I. a formulat cerere de liberare conditionata, cerere ce i-a fost respinsa prin sentinta penala nr. 59/18.01. 2012 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. 18250/180/2011 , pe motiv ca nu este indeplinita conditia referitoare la fractia din pedeapsa obligatorie de executat, de 2/3 din pedeapsa  conform art. 59 alin 1 Cpen , si s-a fixat termen pentru reiterarea cererii la data de 26.05.2013.
Impotriva acestei sentinte penale, in termen legal a formulat recurs condamnatul petent U.I., criticand sentinta recurata pe motiv d nelegalitate constand in neaplicarea dispozitiilor art. 60 alin 2 Cpen.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau sub nr. 18250/180/ 2011.
La termenul din data de 01.03.2012 condamnatul U.I. prin aparatorul sau ales a formulat in scris cerere de sesizare a Curtii Constitutionale ridicand exceptia de neconstitutionalitatea a dispozitiilor art. 60 alin 2 Cpen.  
La cererea procurorului de sedinta de a lua cunostinta de continutul cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, cauza s-a amanat pentru termenul din data de 29.03.2012, cand s-a acordat partilor cuvantul pe aceasta cerere.
Cererea formulata de inculpat prin aparatorul sau ales de sesizarea a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate ce vizeaza dispozitiile art. 60 alin 2 Cpen este admisibila  nefiind contrara prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:
- a fost  ridicata in fata instantei judecatoresti si priveste  neconstitutionalitatea unei dispozitii dintr-o lege in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei;
- exceptia a fost ridicata la cererea uneia dintre parti
- exceptia vizeaza prevederi legale ce nu au constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.
In consecinta instanta va dispune sesizarea Curtii Constitutionale se, printr-o incheiere care va cuprinde in continuare punctele de vedere ale partii, ale reprezentantului Ministerului Public si  opinia instantei asupra exceptiei.
Punctul de vedere al petentului condamnat U.I.
Potrivit art. 60, alin. 2 C.pen. „cei condamnati in timpul minoritatii, cand ajung la varsta de 18 ani…,  pot fi liberati conditionat, dupa executarea unei treimi din durata pedepsei in cazul inchisorii, care nu depaseste 10 ani…”
Aceste prevederi nu prezinta doar vicii de neconstitutionalitate ci incalca flagrant norma fundamentala, intrucat reglementeaza discretionar si inechitabil posibilitatea liberarii conditionate, inainte de executarea in intregime a pedepsei inchisorii de pana la 10 ani, functie de un fapt extrinsec persoanei condamnatului, respectiv data solutionarii definitive a procesului penal (condamnarii) si nu doar de fapta savarsita, conditiile si persoana faptuitorului. Reglementarea criticata constituie o constrangere de renuntare la calea de atac impotriva unei hotarari de condamnare in timpul minoritatii si o ingradire a dreptului de a apela la justitie prin majorarea artificiala de la 1/3 la 2/3 a fractiei din pedeapsa executata necesara liberarii conditionate in cazul  in care condamnarea intervine dupa implinirea varstei de 18 ani.
MOTIVARE
   I. Un prim aspect vizeaza conditionarea liberarii conditionate dupa executarea unei treimi din pedeapsa inchisorii functie de un anumit moment procesual, respectiv de la data intervenirii condamnarii, conditionare prin care este afectat principiul egalitatii cetatenilor in fata legii – art. 16 alin. (1) din Constitutie.
In acord cu jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale, este incontestabil ca acest principiu presupune  - eo ipso- ca la aceleasi situatii juridice tratamentul aplicat nu poate fi decat identic.
In cauza de fata nu poate fi justificat tratamentul juridic diferit al condamnatilor in timpul minoritatii la pedeapsa inchisorii pana la 10 ani care pot beneficia de liberare conditionata dupa executarea unei treimi din pedeapsa, fata de tratamentul condamnatilor pentru aceeasi fapta si in aceleasi conditii (uneori chiar coautori), insa in cazul carora condamnarea a intervenit in timpul majoratului datorita sistemului judiciar nu nu propriilor dilegente, pentru care beneficiul liberarii conditionate intervine la executarea a 2/3 din pedeapsa si nu 1/3.
Stabilirea unui asemenea criteriu aleatoriu si exterior conduitei persoanei condamnatului, este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art.  16 alin. (1= din Constitutie conform caruia la situatii egale, tratamentul juridic aplicate nu poate fi diferit decat in afara statului de drept.
Astfel, durata procesului si finalizarea acestuia depind de regula de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de indeplinirea procedurii  de citare, complexitatea cazului si alte imprejurari care pot sa intarzie sau nu solutionarea cauzei. De asemenea, in numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde de atitudinea partilor care pot formula sau nu cereri diverse sau se pot afla in situatii de natura obiectiva, ci se datoreaza unor alte circumstante, care tin de organizarea justitiei si de gradul de incarcare a rolurilor instantelor judecatoresti.
Conform normei criticate, tratamentul juridic diferentiat in functie de acest moment procesual afecteaza discretionar drepturile condamnatului care este tratat diferit in privinta liberarii conditionate in raport de data pronuntarii hotararii de condamnare (fractia de 1/3 sau 2/3), cu toate ca se afla in aceeasi situatie juridica cu alti condamnati pentru aceleasi fapte savarsite in timpul minoritatii la aceeasi instanta si in aceleasi conditii dar fiind diferentiati ca varsta cu cateva zile iar unul devenind astfel major la data condamnarii.
II. Un alt aspect priveste constrangerea condamnatului minor si pentru fapte savarsite in minoritate la a renunta la caile de atac si la dreptul de a apela la justitie chiar daca in calea de atac ar avea castig de cauza -in sensul reducerii pedepsei, constrangere derivand din reglementarea eronata a normei criticate -art. 60, alin.2 Cod penal.
Consideram ca justa si in concordanta cu toate reglementarile si principiile de drept penal formularea: "Cei condamnati pentru fapte savarsite in timpul minoritatii.... " in loc de "Cei condamnati in timpul minoritatii..."
Consideram ca prevederile legale criticate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetatenilor in fata legii, fara privilegii si fara discriminari, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil si ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, deoarece beneficiul liberarii conditionate a celor condamnati pentru fapte savarsite in timpul minoritatii este acordat arbitrar, functie de durata procesului penal respectiv data pronuntarii hotararii de condamnare. Astfel, daca minorii condamnati in timpul minoritatii pot beneficia in anumite conditii personale de liberarea conditionata dupa executarea 1/3 din pedeapsa, o eventuala cale de atac ar conduce la pronuntarea unei hotarari de condamnare definitiva in timpul cat a devenit major situatie in care poate beneficia de aceeasi liberare conditionata doar dupa executarea a 2/3 din pedeapsa, cu toate ca nu le pot fi imputabile aspectele legate de celeritatea procesului.
Astfel, este incontestabil dreptul legiuitorului de a stabili, in cadrul politicii penale, conditiile in care un condamnat poate fi liberat conditionat inaintea executarii in intregime a pedepsei stabilita printr-o hotarare penala insa, aceste conditii nu pot fi arbitrare sau ambigui ori discretionare ci trebuie sa respecte pe deplin dispozitiile constitutionale, deoarece durata procesului penal depinde de regula de o serie de factori exteriori conduitei persoanei.
Or, limitarea aplicarii dispozitiilor privind liberarea conditionata numai in ce priveste condamnatii pana la data majoratului pentru faptele savarsite in timpul minoritatii si care nu au riscat o condamnare in timpul majoratului renuntand astfel la caile de atac ale apelului si recursului, este in contradictie si cu principiul egalitatii in fata legii, conform caruia, in situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Norma criticata incalca astfel si dispozitiile constitutionale ale art. 129 privind dreptul la folosirea cailor de atac, precum si ale art.2 din Protocolul nr.7 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Pe de alta parte nu se poate ingreunarea situatia condamnatului in propria caie de atac, chiar si indirect, cu atat mai mult cu cat pedeapsa de la fond a fost redusa in urma apelului.
In cauza, prin Sentinta penala nr.l23/P/12.06.2009 a Tribunalului Neamt pronuntata in dosarul penal nr. 4112/103/2008, in baza art.174 Cod penal am fost condamnat in timpul minoritatii in calitate de complice la infractiunea de omor savarsita in timpul minoritatii, la o pedeapsa de sapte ani inchisoare. Am urmat calea de atac a apelului insa pronuntarea Curtii de Apel Bacau a intervenit dupa ce am devenit major, fapt dovedit a fi contrar intereselor mele cu toate ca pedeapsa mea a fost redusa la cinci ani prin Decizia penala nr. 111/P/l3.10.2009.
Calea de atac a apelului impotriva hotararii de condamnare urmata de mine - cu toate ca a condus la reducerea pedepsei cu doi ani a determinat o inraurire a situatiei mele privind executarea pedepsei in sensul ca daca nu formulam apel si ramanea sa execut pedeapsa mai mare de sapte ani, acum as fi putut beneficia de liberarea conditionata in urma executarii fractiei de 1/3 din pedeapsa intrucat condamanrea intervenise in timpul minoritatii. Urmand calea de atac in care mi s-a redus pedeapsa la cinci ani, nu mai pot beneficia de liberare conditionata dupa executarea fractiei de 1/3 din pedeapsa ci de 2/3 intrucat nu se mai considera ca am fost condamnat in minoritate ci cand eram major.
Am inceput executarea pedepsei la data de 17.02.2010 iar prin P. V. nr. U019 din 03.03.2010 Comisia Penitenciarului Bacau in indeplinirea atributiilor de individualizare a regimului de efectuare a pedepselor in cazul minorilor si tinerilor mi-a stabilit regimul initial "inchis" contrar prevederilor Legii nr. 275/2006 prin care au fost prevazute de catre legiuitor limitele regimului de executare ce urmeaza a fi stabilit pentru fiecare detinut in parte la inceputul executarii pedepselor cu inchisoarea. Legea nu lasa posibilitatea organelor locului de detentie/executare sa adauge la lege sau sa o interpreteze ci dispune in concret si matematic conditiile minimale pentru incadrarea initiala in regimul de executare, lasand la aprecierea comisiei doar posibilitatea stabilirii unui regim inferior ca grad de severitate. Este clar ca ar fi trebuit sa fiu incadrat de la inceputul executarii pedepsei in regimul semideschis si nu inchis, regim in care sunt si in prezent doar pentru simplul motiv ca nu am contestat in termen de trei zile regimul stabilit initial dintr-o grava eroare judiciara.
In concluzie, situatia poate si trebuie pusa in acord cu normele constitutionale si cele externe ratificate de Romania si care au prioritate fata de dreptul intern, prin admiterea exceptiei si constatarea neconstitutionalitatii prevederilor art. 60, alin.2 Cod penal, teza L interpretarea conforma ce trebuie impusa fiind: „Cei condamnati penita fapte savarsite in timpul minoritatii...." in loc de "Cei condamnati in timpul minoritatii."
Punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public:
 Procurorul a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale deoarece prin art. 60 alin 2 Cpen, nu se incalca drepturile constitutionale reglementate de dispozitiile art. 16 alin 1 (egalitatea cetatenilor in fata legii) art. 129 (dreptul la folosirea cailor de atac), Curtea Constitutionala respingand anterior o exceptie ce viza acelasi art. 60 alin 2 Cpen.
Punctul de vedere al Tribunalului Bacau:
Exceptia este neintemeiata, intrucat liberarea conditionata se aplica facultativ, daca sunt indeplinite si constatate de catre instanta conditiile legale, masura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat, asa incat nu se poate sustine obligativitatea liberarii conditionate a minorului care a implinit varsta de 18 ani, indiferent de fractiunea de pedeapsa executata. In opinia instantei, aplicarea prevederilor art. 59 din Codul penal condamnatilor care, pana la implinirea varstei de 18 ani nu au executat o treime din pedeapsa, nu incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, ci deriva din insasi finalitatea pedepsei, prin executarea in continuare a pedepsei impreuna cu condamnatii majori nefiind adusa atingere nici unui drept al condamnatului, devenit si el major.
Prin dispozitiile art. 60 alin. 2 din Codul penal, legiuitorul a prevazut un regim de executare care tine seama de particularitatile psihofizice ale condamnatului minor, in deplin acord cu principiul egalitatii in drepturi, care presupune reguli diferite pentru situatii diferite, particularizarea cadrului de aplicare a mijloacelor de individualizare a executarii pedepsei in functie de varsta condamnatilor nefiind in contradictie cu dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1), deoarece nu incalca nici unul dintre criteriile egalitatii in drepturi, prevazute la art. 4 alin. (2) din Constitutie. Totodata, dispozitiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu instituie privilegii sau discriminari, ci se aplica tuturor persoanelor aflate in situatii similare, dand efect deplin principiului constitutional al egalitatii in drepturi.
 Dispozitiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu contravin principiului constitutional al egalitatii in drepturi, intrucat condamnatii minori care, la implinirea varstei de 18 ani au executat o treime din durata pedepsei, se afla intr-o situatie juridica diferita fata de condamnatii minori care, pana la implinirea aceleiasi varste - de 18 ani - nu au executat aceeasi fractiune de pedeapsa. Aceasta diferenta de situatie juridica a celor doua categorii de condamnati justifica in mod obiectiv si rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se refera autorul exceptiei, principiul egalitatii in fata legii presupunand instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. Acest principiu nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite, iar legea poate sa stabileasca reguli diferite in raport cu persoane care se afla in situatii sau in conditii diferite, asa cum este si in cazul in speta.
Pentru considerentele aratate, tribunalul urmeaza sa admita cererea formulata de condamnatul U.I.  si in temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 republicata sa sesizeaza Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. 2 teza I Cod penal.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Incheierea de sedinta

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018