Daune morale. Fapta ilicita constand in atingerea adusa onoarei si demnitatii persoanei.

Prin sentinta civila 365/4.02.2013, pronuntata in dosar 739/260/2012 Judecatoria Moinesti a respins actiunea formulata de reclamanta A.H.E.F., in contradictoriu cu parata B.A. ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut ca la data de 16.06.2011, parata B.A. a adresat Directorului S.R. CF Galati o petitie, inregistrata la aceasta institutie sub nr.3781/20.06.2011 prin care aceasta invedereaza faptul ca in fata casei sale numitul M.G. a ocupat abuziv o parte din terenul CFR aflat in zona de siguranta si protectie a statiei S.,  pe care l-a imprejmuit pentru a-si tine stana de oi. Aceasta persoana tulbura linistea sa si a vecinilor cu stana de oi si cainii care sunt dezlegati, precum si cu mirosul si behaitul oilor.
In aceasta petitie, parata se arata nemultumita ca autoritatile nu rezolva aceasta problema, in pofida insistentelor sale, iar comisia de la D.P. din cadrul S.R. CF Galati, care s-a deplasat in teren la data de 6.04.2011, si din care a facut parte si reclamanta, nu a rezolvat situatia, ci l-a sprijinit pe M.G. in demersul de inchiriere a terenului respectiv, permitandu-i acestuia sa-l tina in continuare. In final, parata isi exprima increderea ca se va rezolva problema sa, acuzand salariatii CFR de abuz de functie.
     Nemultumita de faptul ca nu i-a fost rezolvata problema ridicata in petitia susmentionata, parata a adresat la data de 8.08.2011 o noua petitie Primului-ministru, redirectionata catre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii si Directorului General al CNCF CFR S.A. in data de 14.09.2011. In aceasta petitie, parata sesizeaza pasivitatea autoritatilor competente in solutionarea cazului, precizand ca “daca D.P. ar lucra conform legii si nu ar fi corupti, trebuia de cand au fost la fata locului sa ia masuri de demolare a surei pentru oi…”  Parata incheie petitia cu rugamintea de a se analiza acest caz si de a se lua masurile legale.
La data de 18.01.2012, parata adreseaza o noua petitie Directorului general al CNCF CFR S.A. prin care o acuza de mari abateri de coruptie si abuz de functie pe reclamanta, in calitate de sef al D.P., sugerand ca reclamanta ar primi ”miel si branza” pentru a-l favoriza pe numitul M.G. sa ocupe terenul CFR. Parata a precizat ca reclamanta incalca legile statului cu desavarsire si cu alte abateri de coruptie, care i-au fost aduse la cunostinta de Politia TF G.. De asemenea, aceasta invedereaza ca in anul 2011, reclamanta si un alt functionar al C.N. CFR au vandut cladiri si terenuri CFR fara licitatie. Solicita rezolvarea situatiei cu privire la acest teren din fata casei sale, iar salariatii care au incalcat legile statului prin luare de mita si abuz de functie sa raspunda in fata legii.
           Din raspunsurile date de Sucursala Regionala CF Galati la petitiile adresate de parata rezulta ca in statia CF S. sunt disponibile in vederea inchirierii prin licitatie publica 4 terenuri, pana la organizarea licitatiei, conducerea SRCFR a acceptat folosinta acelor terenuri de catre ocupantii de la data deplasarii in teren, intre care si M.G., aceste terenuri fiind disponibile numai ca anexa gospodareasca, cu interzicerea cresterii animalelor. Se precizeaza ca D.P. a inaintat CNCF CFR S.A. – D.P. lista terenurilor propuse spre valorificare prin inchiriere prin licitatie, aceasta fiind competenta sa dea o astfel de aprobare.
  Prin adresa nr.6/3/229/12.10.2011, D.P. din cadrul CNCF CFR S.A. i-a comunicat paratei ca, intrucat a fost incalcata interdictia cresterii animalelor pe terenul CFR si nu au fost dezafectate amenajarile de pe acele terenuri, detinatorii terenurilor au fost somati in acest sens si a fost instiintata Primaria com. S. pentru a lua toate masurile legale necesare pentru eliberarea terenului CFR de constructiile realizate fara autorizatie de construire. A atasat adresa nr.702/1/1093/2011 din 22.09.2011 catre Primaria com. S.
  Instanta a analizat afirmatiile paratei din cuprinsul sesizarilor sale in raport cu dreptul persoanei la petitie, cat si in raport cu dreptul persoanei la libertatea de exprimare.
  Instanta a constatat ca dreptul reclamantei de petitionare nu a fost ingradit, acesta adresand in mai multe randuri sesizari catre diferite institutii, in incercarea solutionarii problemei sale. Libertatea de exprimare este consacrata de art. 30 alin.1 din Constitutia Romaniei, care prevede ca: “libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.” Insa acest drept nu este unul absolut, el trebuie sa respecte anumite reguli, astfel cum se prevede si in alin. 6 al art.30 din Constitutie: “libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine Alaturi de legislatia nationala, dreptul la libertatea de exprimare este consacrat si prin art.10 din Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale, care prevede ca: “1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertati, ce comporta indatoriri si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti”.Curtea de la Strasbourg a subliniat de mai multe ori ca libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului acesteia si ale implinirii fiecarei persoane. Inca de le primele sale  hotarari in acest domeniu, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, intr-o formula care este preluata aproape ca o clauza de stil in toata jurisprudenta sa subsecventa in materie, ca „libertatea de exprimare, consacrata in parag. 1 al art. 10 constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului ei”. Sub rezerva parag. 2 al aceluiasi text, libertatea de exprimare priveste nu numai „informatiile” sau „ideile" apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar si pe cele care contrariaza, socheaza sau nelinistesc; aceasta este exigenta pluralismului, a tolerantei si a spiritului de deschidere intr-o societate democratica. Instanta europeana a evidentiat intotdeauna „importanta cruciala a libertatii de exprimare, ca una dintre conditiile prealabile ale unei bune functionari a democratiei”. De asemenea, ea a decis ca, astfel cum apare consacrata de art. 10, libertatea de expresie este insotita de exceptii care impun o interpretare restrictiva, iar nevoia de a opera restrangeri ale acestei valori fundamentale a unei societati democratice trebuie sa fie stabilita in mod convingator. Avand in vedere principiile enumerate mai sus, instanta a analizat in mod concret afirmatiile paratei la adresa reclamantei ce se regasesc in cuprinsul petitiilor sale, cum ar fi: luare de mita, abuz de functie, acte de coruptie, etc, contextul in care au fost facute aceste afirmatii si cauza in ansamblul ei, incluziv  modalitatea in care au fost facute aceste afirmatii. Pentru a aprecia existenta unei "nevoi sociale imperioase", care sa justifice o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare, trebuie sa se faca distinctia intre fapte si judecati de valoare. Daca materialitatea primelor poate fi dovedita, ultimele nu se preteaza la o demonstrare a exactitatii lor (a se vedea, printre altele, Cumpana si Mazare impotriva Romaniei [MC], nr. 33.348/96, § 98, CEDO 2004-XI, si De Haes si Gijsels impotriva Belgiei, Hotararea din 24 februarie 1997, Culegere 1997-I, p. 235, § 42).
  Instanta a observat ca afirmatiile paratei au fost grave, in masura in care reclamanta este acuzata de luare de mita, abuz de functie si acte de coruptie, dar ca ele au o baza faptica. In petitia din 18.01.2012, parata arata ca “reclamanta incalca legile statului cu desavarsire si cu alte abateri de coruptie, care mi-au fost aduse la cunostinta de Politia TF G.” (fila 24 dosar). Nerezolvarea concreta a problemei sale, care in urma petitiilor adresate atat politiei cat si institutiilor CFR nu si-au gasit rezolvare, a creat o stare de nemultumire, determinand ca parata sa faca afirmatii de genul celor mentionate mai sus. Parata prin petitia din 18.01.2012 (fila 23 dosar) solicita organelor de conducere “sa analizati si dumneavoastra raspunsurile pe care le-am primit la sesizarile mele de la aceste doamne inginer cu functie de raspundere, in loc sa ia masuri de desfiintare a stanei o favorizeaza sa stea in continuare pe acest teren, spunand ca terenul se pune la licitatie”. Afirmatiile paratei, pot fi apreciate ca se bazeaza cel putin pe un inceput de proba (i-au fost aduse la cunostinta de catre Politia TF G., lipsa de eficienta in luarea unei masuri concrete sau faptul ca reclamanta nu a negat faptul ca terenul din fata casei paratei era ocupat de catre M.G.), nu au fost lipsite de fundament. Afirmatiile incriminate nu    s-au referit la aspecte ale vietii private ale reclamantei, ci la comportamente ce implicau calitatea lor profesionala (a se vedea, mutatis mutandis, Dalban impotriva Romaniei [MC], nr. 28114/95, § 50, CEDO 1999-VI, si Sabou si Pircalab.
      Instanta a analizat continutul afirmatiilor paratei in lumina situatiei la momentul respective. In acest sens a constatat faptul ca exista o nemultumire generata de situatia in care, inca de la data formularii primei petitii, anterior datei de 16.06.2011 si la data formularii celorlalte petitii, situatia terenului din fata casei sale nu a fost rezolvata in mod concret, adica prin interzicerea accesului numitului M.G., si nu prin trimiterea de adrese si note explicative catre parata. Prin urmare instanta apreciaza ca afirmatiile paratei nu constituie decat opina sa pur subiectiva, exprimata intru cadru retras.
   Un alt factor il reprezinta atitudinea paratei la momentul formularii petitiilor. Astfel parata a prezentat elemente de proba (inscrisuri, martori, interogatoriu) susceptibile sa ii sustina afirmatiile sau sa le ofere o baza faptica suficienta. Toate aceste demonstreaza, analizand atitudinea globala, ca reclamanta nu a actionat cu rea-credinta si ca afirmatiile sale se inscriu in doza de exagerare si de provocare acceptabila. (a se vedea Prager si Oberschlick impotriva Austriei, Hotararea din 26 aprilie 1995, seria A nr. 313, p. 19, § 38)
      Fata de argumentele expuse mai sus obligarea paratei la plata daunelor morale si materiale ar fi disproportionala fata de scopul legitim urmarit si nu poate fi considerata necesara intr-o societate democratica.
        Analizand dispozitiile interne reglementate de art.1357 C.civ. (cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare. Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa)  si art.1381 C.civ. (orice prejudiciu da dreptul la reparatie.) raportate la argumentele expuse mai sus, instanta a respins actiunea reclamantei ca nefondata.
       Impotriva acestei sentinte, a formulat recurs reclamanta la data de 11 04 2013 prin care a aratat ca instanta de fond nu a analizat daca fapta paratei intruneste sau nu elementele raspunderii civile delictuale dar a analizat afirmatiile paratei din cuprinsul sesizarilor sale in raport cu dreptul persoanei la petitie si la  libertatea de exprimare retinand ca fapta paratei se inscrie in doza de exagerare si provocare. Considera reclamanta ca hotararea a fost data cu incalcarea dispozitiilor legale care reglementeaza raspunderea civila delictuala si jurisprudenta CEDO. Arata recurenta ca, parata a adresat petitii catre Directorul S.R. CF Galati, Directorului general al acestei societati si primului ministru al Romaniei prin care a acuzat-o pe reclamanta de fapte de coruptie si abuz in serviciu, incalcarea legilor statului, luare de mita si savarsirea altor abateri. Tinand seama de gravitatea acuzatiilor, de caracterul repetitiv al acestora si de functia detinuta de reclamanta, ca acestea nu au fost justificate de nici un fel, este evident ca acestea au adus atingere onoarei demnitatii si si imaginii reclamantei. Invoca prev. art. 30 al. 6 din Constitutia Romaniei si hotararea CEDO in cazul Lingens vs Austria. Unul din limitele dreptului la libera exprimare il constituie dreptul la reputatie, onestitate si demnitate, limite impuse de art. 742,73 si 252 din Codul civil. Hotararea primei instante de respingere a actiunii pe considerentul ca faptele paratei se circumscriu dreptului la petitie si la libera exprimare este nelegala cu atat mai mult cu cat reclamanta a facut tot ce tinea de atributiile sale pentru a rezolva nemultumirile paratei.
Se mai arata ca, reclamanta, pe langa prejudiciul moral produs de caracterul defaimator si calomnios incearca si un sentiment de inferioritate atunci cand instanta de fond a apreciat ca aceste informatii se incadreaza in limitele normale ale libertatii de exprimare. Invoca si sentintele civile fata de alte persoane  vizate in petitii.
Intimata nu a formulat intimpinare.
Examinand recursul formulat prin prisma motivelor invocate,tribunalul il constata ca fiind intemeiat intrucat instanta de fond a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii,motiv de modificare al sentintei recurate in conditiile prev. de art. 304 pct. 9 c. Pr. Civ., pentru motive ce se vor expune in cele ce urmeaza.
Desi prima instanta analizeaza in concret afirmatiile paratei in raport de prevederile legale incidente-art. 30 al. 1 si art. 51 din Constitutie si a practicii CEDO, concluzia la care ajunge este eronata sub raportul art. 30 al. 6 din Constitutie potrivit caruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea,viata particulara si nici dreptul la propria imagine.
Tribunalul considera ca afirmatiile paratei ,cuprinse in petitiile adresate institutiei in care reclamanta este Sef serviciu in cadrul D.P. si concretizate in acuzatii de coruptie, abuz in serviciu si luare de mita,  sunt de natura a afecta dreptul recurentei-reclamante la onoare,demnitate si propria imagine, aspecte ale art. 30 al. 6 din Constituie la care prima instanta nu a oferit o motivatie fiind de observat ca, prima instanta a analizat impactul afirmatiilor piritei doar sub aspectul atingerii dreptului la viata privata. Or, afirmatiile calomnioase la adresa reclamantei si care vizeaza atributiile se serviciu ale acesteia in conditiile in care nu isi gasesc suport faptic sau probatoriu si despre care chiar parata declara, tot fara nici o proba , ca i-au fost aduse la cunostinta de Politia TF G., sunt de natura a leza dreptul la onoare, demnitate si propria imagine. Urmare a afirmatiilor paratei, reclamanta a fost supusa unei cercetari interne, existand un Raport de eliberare din functie, caruia, din fericire, nu i s-a dat curs iar imaginea sa la locul de munca a fost in mod evident afectata, situatie dovedita in cauza cu depozitiile martorilor audiati, colegi de serviciu ai reclamantei, aflate la f. 97-100ds.
Chiar daca parata  a facut aprecieri pur subiective exprimate intr-un cadru restrans,nu se poate considera ca se inscriu intr-o doza de exagerare si de provocare acceptabila in conditiile in care aceste afirmatii nu au fost dovedite si mai mult decat atat, au avut consecinte asupra relatiilor de serviciu a reclamantei.
Tribunalul considera ca nu este suficienta prezentarea unor elemente probatorii, astfel cum gresit retine prima instanta, susceptibile sa ofere afirmatiilor o baza faptica care sa conduca la concluzia ca reclamanta a actionat cu rea–credinta, in conditiile in care instanta nu a detaliat aceste aspecte iar din probele administrate rezulta ca reclamanta a incercat, prin deplasari la fata locului, prin raspunsul la petitii in limita propriilor atributii de serviciu, sa dea o rezolvare situatiei sustinuta de parata .
Asa fiind, tribunalul considera ca in cauza a fost dovedita fapta ilicita a paratei, fapta care nu se inscrie in limitele unei normale exercitari a dreptului la petitie, dat fiind ca  libera exprimare, analizata in prezenta cauza in concordanta cu dreptul la petitie, nu trebuie sa fie de natura a incalca drepturile si libertatile altor persoane, toti cetatenii fiind egali in fata legii.
Sub acest aspect a considera ca afirmatiile calomnioase aduse de parata nu constituie o fapta ilicita si ca se inscriu intr-o marja de provocare acceptata, nu poate decat sa dauneze unei societati democratice in care onestitatea, demnitatea si respectul intre membrii sai ar trebui sa fie valorile care sa primeze.
Existenta faptei ilicite a determinat un prejudiciu reclamantei care urmeaza a fi analizat in cele ce urmeaza prin prisma disp. art. 1357 si 1381 din Codul civil, intre cele doua elemente care contureaza raspunderea civila delictuala existand, in mod evident, o legatura de cauzalitate.
In ce priveste prejudiciul suferit de reclamanta prin incalcarea dreptului sau la onoare, demnitate si imagine este de observat ca acesta trebuie evaluat in functie de gravitatea incalcarii dreptului nepatrimonial subiectiv al reclamantei dat si in raport de functia compensatorie si de satisfactie pe care o are in cazurile de acest gen.
Este de observat ca, prejudiciul material-suma de 1020 lei pretinsa de reclamanta in actiunea principala nu a fost dovedit astfel ca aceasta cerere urmeaza a fi respinsa, iar prejudiciul moral impune acordarea unor despagubiri de 1500 lei pe care tribunalul le considera necesare, suficiente si rezonabile pentru repararea acestui prejudiciu. Este adevarat ca legea sau jurisprudenta nu ofera criterii clare de cuantificare a acestor daune insa principiul repararii integrale nu poate avea decat un caracter aproximativ, manifestat prin stabilirea unei sume care sa-i permita reclamantei sa gaseasca o satisfactie rezonabila.
Asa fiind, recursul urmeaza a fi admis, a fi modificata sentinta recurata  urmand  a se dispune in consecinta.
Cazand in pretentii va fi obligata parata la cheltuieli de judecata in favoarea reclamantei in conformitate cu prev. art. 274 C.pr. civ., cheltuieli de judecata reprezentind doar onorariu de avocat dat fiind ca taxa de timbru achitata in cauza este nedatorata in conformitate cu prev art. 15 lit f ind. 1 din Legea 146/1997 ,lege in vigoare la data introducerii actiunii, partea avind posibilitatea restituirii acesteia.