Codul muncii comentat 2019 Avocat Marius-Catalin Predut
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bacau

Divort

(Hotarare nr. 5427 din data de 26.09.2016 pronuntata de Judecatoria Bacau)

Domeniu Situatii la divort | Dosare Judecatoria Bacau | Jurisprudenta Judecatoria Bacau

Deliberand asupra cauzei de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Bacau la data de 07.03.2016, , reclamanta  a solicitat, in contradictoriu cu paratul, pronuntarea unei hotarari prin care sa dispuna desfacerea casatoriei incheiata intre parti din vina exclusiva a paratului, revenirea reclamantei la numele avut anterior, exercitarea autoritatii parintesti exclusiv de catre reclamanta cu privire la minora, stabilirea domiciliului minorei la mama si obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere, fara cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, a aratat reclamanta ca, la scurt timp dupa incheierea casatoriei, au aparut neintelegeri. Astfel,  pe fondul consumului de alcool, paratul a lovit-o pe reclamanta in repetate randuri. Potrivit reclamantei, in data de 31.01.2016, paratul a provocat scandal si a agresat-o mai intai fizic , iar apoi verbal pe sotia sa. Cu acelasi prilej a fost agresata si fiica cuplului, de catre tata in zona capului. In aceste conditii , reclamanta a fost nevoita sa se mute la mama sa impreuna cu minora, totodata a solicitat emiterea unui ordin de protectie, Judecatoriei Bacau.
Reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri,  martori.
Au fost atasate inscrisuri (f. 7-11 ds.).
La data de  30.03.2016 paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala (f. 28 dosar) prin care a solicitat desfacerea casatoriei din culpa comuna, revenirea la numele avut anterior casatoriei, exercitarea autoritatii parintesti in comun,stabilirea domiciliului minorei la mama,   incuviintarea unui program de legaturi personale, la fiecare sfarsit de saptamana, sambata in intervalul orar 10-18, cu luarea minorei la domiciliul paratului-reclamanat. In plus a solicitat cheltuieli de judecata.
In motivare, paratul–reclamant a aratat ca intre parti a existat un conflict domestic, reclamanta locuind in prezent la familia ei din satul Spria, com. Colonesti.. Paratul-reclamant a aratat ca sotia sa este o fire critica, ii reprosa tot timpul ca nu aduce suficienti bani acasa. A sustinut ca relatia dintre parti s-a deteriorat in urma decesului parintilor paratului, recunoscand ca a inceput sa consume alcool. In ceea ce o priveste pe minora, aceasta este iubita de ambii parinti, care s-au ocupat indeaproape de cresterea si educarea acesteia.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 210 si urm. C.pr.civ., art. 206 si urm. C.pr.civ, art. 379-380 N.C.Civ.
In dovedire, s-a cerut incuviintarea probei testimoniale, inscrisuri, ancheta sociala.    
Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri, martori, ancheta sociala.
Sub aspectul probatoriului a fost administrata in cauza in cadrul sedintei de judecata din data de 21.06.2016 proba prin inscrisuri, ancheta sociala si declaratia martorului. La termenul din 20.09.2016 a fost audiata martora F M.
Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
Din relatia partilor, s-a nascut la data de 18.10.2002 minora, conform actului de nastere  inregistrat la Bacau. 
Partile in cauza s-au casatorit la data de 30.10.1993, casatoria fiind inregistrata in registrul starii civile al  Consiliului local C.
Retine instanta ca reclamanta  solicitat desfacerea casatoriei, in baza art. 373 lit.  b) C. civil, urmand a se analiza, in raport de probele administrate in cauza, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se putea dispune desfacerea casatoriei precum si caruia dintre soti ii apartine culpa in destramarea relatiilor de casatorie.
Din probele administrate in cauza rezulta faptul ca intre parti au existat neintelegeri de-a lungul casatoriei, ce au culminat cu parasirea domiciliului conjugal de catre reclamanta,  la data de 31.01.2016, moment din care nu au mai avut  o locuinta  comuna, nu au mai gospodarit impreuna si nu si-au mai indeplinit indatoririle de soti. 
Se retine in continuare faptul ca in timpul convietuirii reclamanta-parata  a fost cea care s-a ocupat atat de gospodarie cat si de cresterea si ingrijirea minorei.
Astfel, din declaratia martorei O M rezulta faptul ca intre cei doi soti existau neintelegeri generate in principal de faptul ca paratul –reclamat consuma excesiv alcool, acesta devenind violent atat fizic cat si verbal. In data de 31.01.2016, paratul a lovit-o atat pe reclamanta cat si pe fiica celor doi, motiv pentru care sotia paratului a fost nevoita sa paraseasca domiciliul comun impreuna cu minora, stabilindu-se la mama sa. Comportamentul paratului fata de minora este unul anormal, o jigneste constant, numind-o „jigodie” .De asemenea, martora a aratat ca paratul –reclamant avea o atitudine necorespunzatoare fata de reclamanta-parata,  aducandu-i injurii. Aceleasi aspecte au fost  afirmate si de fiica celor doi soti, minora A E (f. 40) cu prilejul ascultarii in Camera de consiliu. Aceasta arata „tata consuma foarte mult alcool, ma loveste… in trecut m-a facut- jigodie- .. de tata imi este frica”.
Prin s.c. nr. pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr.  a fost emis ordin de protectie a reclamantei V L  si minorei V A E  fata de paratul din prezenta cauza pentru o perioada de 4 luni, paratului i-au fost impuse de catre instanta o serie de obligatii. Instanta a retinut ca reclamanta a fost lovita de catre  parat, cu pumnul in zona capului si apoi, in aceeasi  modalitate, fiica minora care a intervenit in conflictul dintre parinti. Actele de agresiune ale paratului au vizat-o in continuare pe reclamanta, pana intr-un moment in care aceasta si minora au reusit sa fuga din locuinta comuna.  Potrivit certificatului medico - legal nr. emis de SML B  reclamanta prezinta leziuni - traumatice - traumatism cranio - facial, produse prin lovire cu mijloace contondente, ce pot data din 31 ianuarie 2016 si care necesita pentru vindecare un numar de 2- 3 zile ingrijiri medicale.
In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant in sensul de a fi desfacuta casatoria din culpa comuna, instanta nu poate retine in atitudinea reclamantei fata de sotul acesteia vreo culpa. Sustinerea paratului conform careia acesta nu a fost sustinut moral de sotie in urma decesului parintilor sai, nu poate forma convingerea instantei ca reclamanta se face si ea vinovata de destramarea relatiilor dintre soti, in conditiile in care paratul avea posibilitatea sa apeleze la serviciile unui psiholog  in loc sa consume alcool in exces,  asa cum recunoaste in cererea reconventionala.
 Avand in vedere cele retinute anterior, instanta constata ca intre soti relatiile sunt vatamate, nemaifiind posibila continuarea casatoriei.
Fata de situatia de fapt retinuta, instanta apreciaza ca raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate, continuarea casatoriei nemaifiind posibila ( art. 373 lit. b C.Civ.), apreciind de asemenea ca paratul se face vinovat de destramarea relatiilor de casatorie, din probele administrate neputandu-se retine vreo vina a reclamantei pentru situatia in care au ajuns partile, astfel ca va admite cererea reclamantei –parate sub acest aspect si va dispune desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a sotului parat.
Pentru toate cele expuse anterior, constatand ca relatiile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate, instanta va dispune desfacerea casatoriei incheiata intre parti,   , , prin divort, din culpa exclusiva a paratului.
Referitor la capatul de cerere privitor la nume, in baza disp. art. 383 alin. 1 cod civil instanta va dispune revenirea reclamantei la numele purtat anterior incheierii casatoriei, acela de  OJOG.
In ceea ce priveste exercitarea autoritatii parintesti, instanta va  respinge  cererea formulata de paratul-reclamant si va admite cererea formulata de reclamanta-parata de exercitare in  mod exclusiv a autoritatii parintesti, pentru urmatoarele considerente:
Art. 397 C. civ. prevede ca autoritatea parinteasca revine ambilor parinti si numai prin exceptie, in cazurile prevazute la art. 398 si 507 C. civ., exercitarea autoritatii parintesti  va fi exercitata de unul dintre parinti, respectiv daca unul dintre parinti este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca, pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau daca, din orice motiv, se afla in neputinta de a-si exprima vointa sau daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului.
Art 398 cod civ prevede ca atunci cand exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti,.
Noul cod civil instituie deci regula  in sensul ca dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti. Aceasta prevedere are la baza prezumtia ca este in interesul superior al copilului ca autoritatea parinteasca sa se exercite in in aceleasi conditii si in caz de divort al parintilor. Custodia comuna asigura dreptul copilului la grija parinteasca normala si permanenta din partea ambilor parinti precum si prezenta acestora in viata sa si dupa divort, parintii avand aceeasi responsabilitate si posibilitate de a lua decizii referitoare la problemele importante din viata  copilului.
 Exceptia prevazuta de lege este atunci cand, din motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti (parinte custodian).
Pentru a dispune exercitarea autoritatii parintesti de catre unul din parinti nu este suficienta manifestarea de vointa a unuia sau altuia dintre soti, ci  instanta trebuie sa constate ca exista o situatie exceptionala sau  ca riscul ca minorul sa sufere ca urmare a continuarii custodiei comune sa fie atat de mare incat sa nu poata fi acceptat. In plus, nu trebuie sa existe nicio asteptare ca problemele parintilor sa poata fi rezolvate in viitorul apropiat.
Potrivit art.  2 alin. 3  din Legea nr. 272/2004, principiul interesului  superior al copilului  va prevala in  toate demersurile  si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice  si de organismele private autorizate, precum si in  cauzele solutionate de instantele judecatoresti.
             Instanta retine ca potrivit dispozitiilor Noului Cod Civil  autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului si apartin in mod egal ambilor parinti. Parintii casatoriti exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca. In cazul divortului parintilor autoritatea parinteasca se exercita potrivit dispozitiilor din cod referitoare la efectele divortului in raporturile dintre parinti si copii.
In aprecierea  interesului minorului,  prezinta importanta nu numai  conditiile materiale ale  unuia dintre parinti ci si alte  elemente precum  varsta minorului, comportamentul parintilor fata de  copil, atasamentul acestuia fata de parinti.
Analizand probatoriul administrat in cauza instanta apreciaza ca modalitatea in care tatal si-a exercitat drepturile si indatoririle parintesti, de natura a crea fiicei sale minore o stare de pericol, precum si lipsa de cooperare dintre parti, constituie un motiv intemeiat ca, cel putin pentru moment, autoritatea parinteasca sa fie  exercitata exclusiv de reclamanta.
Astfel ca, avand in vedere continutul referatelor de ancheta psihosociala sociala atasate la dosar, depozitiile martorilor audiati , raportat la varsta si interesul superior al minorei, modul in care parintii si-au exercitat drepturile si indatoririle parintesti, instanta in temeiul art. 398 cod civ. va dispune ca autoritatea parinteasca cu privire la minora sus amintita sa se exercite exclusiv de catre reclamanta.
In ceea ce priveste  cererea de stabilirea domiciliului minorei la reclamanta-parata, instanta o va admite, pentru urmatoarele considerente:
De la nastere minora  a locuit  in permanenta cu mama sa.
Din referatul de ancheta psihosociala intocmit de catre Serviciul Autoritate Tutelara din cadrul Primariei, rezulta ca minorei i se asigura conditii bune, locuinta fiind corespunzatoare si curat intretinuta (f. 26 ds.).
Aceste aspecte  nu au fost contestate de catre parat, care nu s-a opus cererii formulate de reclamanta-parata.
Criteriile de apreciere pe care instanta trebuie sa le aiba in vedere la luarea acestei hotarari sunt  varsta copilului, conditiile materiale si  morale pe care fiecare parinte le poate asigura pentru o buna dezvoltare intelectuala si fizica, atasamentul parintelui fata de copil si al copilului fata de parinte, interesul si grija manifestata de parinti si alte asemenea imprejurari legate de interesul copilului, fara ca vreun criteriu de apreciere sa fie absolutizat, ori altul sa nu fie luat in seama.
Instanta, avand in vedere solicitarile partilor, concluziile anchetei sociale, precum si dispozitiile art. 400 alin.1 din Noul Cod civil si art. 2 alin.3 din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, dispozitii prin care se consacra principiul interesului superior al copilului, care trebuie sa prevaleze in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, va stabili domiciliul minorei la domiciliul reclamantei-parate, aceasta prezentand garantii ca va asigura copilului toate conditiile pentru o buna crestere si educare.
Astfel, reclamanta-parata dispune de conditii locative corespunzatoare pentru minora, iar copilul are asigurat un climat familial de dezvoltare armonioasa si echilibrata.
In consecinta, instanta va stabili locuinta  minorei  , la mama, reclamanta-parata.

In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect stabilirea contributiei paratului la cheltuielile legate de cresterea si intretinerea minorului, se retin urmatoarele:
Reclamanta-parata a solicitat stabilirea contributiei la cheltuielile de crestere si educare la o patrime  din venitul obtinut de paratul-reclamat.
Se retine in primul rand ca ambii parinti au aceleasi drepturi si obligatii fata de copii lor.
Astfel, asa cum prevede art. 487 C. Civ, parintii sunt obligati sa creasca copilul ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui.
Obligatia legala de intretinere este stabilita prin dispozitiile art. 499 C. civ. conform caruia parintii sunt obligati in solidar sa dea intretinere copiilor lor minori, asigurandu-le acestora cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea  profesionala.
Tinand cont de solutia ce urmeaza a fi dispusa in cauza cu privire la stabilirea locuintei minorei, respectiv stabilirea la mama, aceasta fiind cea care va asigura intretinerea zilnica a copilului pentru acordarea unui nivel de trai decent, se impune si obligarea paratului-reclamant  de a contribui la cheltuielile ocazionate de intretinerea minorei.
In ceea ce priveste cuantumul pensei, art. 527 cod civil  stabileste ca intretinerea este datorata potrivit cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati, urmand a se tine seama si de starea de nevoie a creditorului obligatiei de intretinere – a minorului – iar  potrivit alin. 2 al art. 529 C.Civ., cand intretinerea este datorata de parinte ea se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil.
Avand in vedere ca paratul-reclamant  este inregistrat cu contract de munca(f.42 dosar), instanta va stabili contributia pe care o datoreaza minorului in raport de venitul realizat.
   In ceea ce priveste modalitatea in care se va executa obligatia, instanta o va stabili in bani.
Paratul-reclamant va fi obligat la plata cheltuielilor legale de cresterea minorei de la data introducerii actiunii (07.03.2016) si pana la majoratul acesteia.
In ceea ce priveste cererea formulata de catre paratul-reclamant cu privire la stabilirea programului de vizitare, va pleca instanta – in analiza acestei cereri - de la principiul interesului superior al copilului este cel care trebuie sa prevaleze in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti, acest principiul fiind impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului ( art. 2 alin. 2 si 3 din Legea nr. 272/2004).
Instanta va  solutiona aceasta cerere prin raportare in primul rand la cele precizate de minora cu prilejul ascultarii in Camera de consiliu de catre instanta. Astfel, aceasta afirma ”tata consuma foarte mult alcool, ma loveste…m-a facut jigodie. De tata imi este frica”. Aceleasi aspecte au fost retinute de Judecatoria Bacau  avand ca obiect ordin de protectie, prin care atat reclamanta cat si minora  au beneficiat de protectie impotriva atitudinii violente a paratului.  Chiar si martora O M  aminteste in depozitia din data 21.06.2016 de violenta manifestata de parat in relatiile de familie . Pentru aceste motive instanta va respinge cererea paratului-reclamant privind dreptul de vizita.
Avand in vedere culpa procesuala a paratului-reclamant, instanta va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, reprezentand taxa judiciara si timbru si onorariu de avocat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Situatii la divort

furt calificat - Sentinta penala nr. xxx din data de 17.09.2018
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
furt auto - Sentinta penala nr. 953 din data de 12.10.2018
ultraj - Sentinta penala nr. .... din data de 12.10.2018
distrugere - Sentinta penala nr. 738 din data de 30.03.2018
tentativa de furt calificat - Hotarare nr. 1762 din data de 27.09.2018
tainuire - Sentinta penala nr. 1008 din data de 22.10.2018
santaj - Hotarare nr. 18541 din data de 13.04.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
talharie - Hotarare nr. 6711 din data de 09.05.2017
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
santaj - Hotarare nr. 12160 din data de 27.04.2017
fals in declaratii - Hotarare nr. 2197 din data de 01.03.2017
plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
amenintare si ultraj - Hotarare nr. 8606 din data de 08.06.2017
refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale ?i bunurilor din patrimoniu - Hotarare nr. 8604 din data de 08.06.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
talharie - Sentinta penala nr. 954 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017