InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Buhusi

Contestatie la executare

(Sentinta civila nr. 397 din data de 29.04.2010 pronuntata de Judecatoria Buhusi)

Domeniu Suspendare a executarii | Dosare Judecatoria Buhusi | Jurisprudenta Judecatoria Buhusi



Tip speta: sentinta civila
Titlu: contestatie la executare si suspendare executare silita
Data speta: 29.04.2010



      Prin cererea de contestatie la executare inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 354/199/2010 la data de 15.03.2010,  contestatorul  Colegiul Tehnic „I.B.” Buhusi a formulat cerere de contestatie la executare si cerere de suspendare a executarii silite a somatiei nr.34/09.03.2010 emisa in dosarul de executare nr. 34/2010 al Biroului Executorului Judecatoresc „G. K.” Buhusi.
Cererea a fost legal timbrata cu 204 lei taxa timbru si 0,3 lei timbru judiciar.
      In motivarea cererii contestatorul a aratat in esenta ca sentinta civila nr.1389/19.10.2009 a Tribunalului Bacau, ce constituie titlul care se executa, a fost atacata cu recurs de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, iar contestatorul va solicita introducerea in cauza.
Instanta a stabilit o cautiune de 200 lei pentru cererea de suspendare a executarii silite, cautiune ce a fost consemnata cu chitanta nr.2860421/1/08.04.2010.
In sustinerea cererii contestatorul a depus la dosar in copie somatia nr.34/09.03.2010 emisa in dosarul de executare nr. 34/2010 al Biroului Executorului Judecatoresc „G. K.” Buhusi, sentinta civila nr.1389/19.10.2009 a Tribunalului Bacau, cererea de recurs formulata de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, alte acte.
      Partile au fost legal citate si s-au prezentat in instanta.
      La termenul din 08.04.2010 intimata B. G. a depus intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii cererii de contestatie la executare, cu motivarea ca a depus la Colegiul Tehnic „I.B.” B. o cerere de executare a sentintei civile nr.1389/19.10.2009 a Tribunalului Bacau inca din 04.02.2010. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondata deoarece sentinta civila nr.1389/19.10.2009 a Tribunalului Bacau este definitiva si executorie de drept, iar simplul fapt ca acea hotarare a fost atacata cu recurs nu poate constitui motiv de contestatie la executare.
      La dosar a fost inaintata, la cererea instantei, o copie a dosarului de executare nr. 34/2010 filele 37-48 dosar.
      La termenul din 29.04.2010 instanta a pus in discutie exceptia tardivitatii formularii cererii de contestatie la executare.
      Potrivit art. 137 C.pr.civ, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
     In ce priveste exceptia tardivitatii formularii cererii de contestatie la executare, instanta retine ca nu este intemeiata si o va respinge ca atare, pentru urmatoarele considerente: potrivit art. 401 lit. c C.pr.civ., contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data cand debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia. Ori, potrivit dovezii de comunicare (f.47), somatia nr.34/09.03.2010 emisa in dosarul de executare nr. 34/2010 al Biroului Executorului Judecatoresc „G. K.” Buhusi a fost comunicata contestatorului la data de 10.03.2010. Faptul ca intimata B. G. a depus la sediul contestatorului, anterior declansarii procedurii executarii silite, o cerere prin care solicita punerea in executare a sentintei civile nr.1389/19.10.2009 a Tribunalului Bacau, nu echivaleaza cu somatia de executare despre care se face vorbire in art. 401 lit. c C.pr.civ. si nu face sa curga termenul pentru promovarea contestatiei la executare.
      In ce priveste fondul cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele: prin somatia nr.34/09.03.2010 emisa in dosarul de executare nr. 34/2010 al Biroului Executorului Judecatoresc „G. K.” Buhusi s-a pornit, sa cererea intimatei B. G., executarea silita a sentintei civile nr.1389/19.10.2009 a Tribunalului Bacau.
      Impotriva acestei hotarari a promovat recurs Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Prin decizia din 26.04.2010 a Curtii de Apel Bacau hotararea atacata a fost casata si s-a dispus rejudecarea cauzei de catre prima instanta.
      In aceste conditii, instanta retine ca a fost desfiintat insusi titlul ce se executa, executarea silita ramanand astfel fara temei.
      Pentru considerentele de mai sus, instanta va respinge ca nefondata exceptia tardivitatii formularii cererii de contestatie la executare; va admite contestatia la executare formulata de catre contestatorul Colegiul Tehnic „I.B.” Buhusi in contradictoriu cu intimata B. G.; va anula somatia nr.34/09.03.2010 emisa in dosarul de executare nr. 34/2010 al Biroului Executorului Judecatoresc „G. K.” Buhusi.
      Fata de solutia data capatului principal de cerere, instanta va respinge ca ramasa fara obiect cererea de suspendare a executarii silite si va dispune restituirea catre contestator a cautiunii in suma de 200 lei consemnate cu chitanta nr.2860421/1/08.04.2010.
      In temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga pe intimata B.G. sa plateasca contestatorului suma de 194,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
      



Redactat C.M

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Suspendare a executarii

Concursul de infrac?iuni .Anularea suspendarii executarii pedepsei. Contopirea pedepselor. - Sentinta penala nr. 404 din data de 21.06.2012
Revocarea suspendarii executarii pedepsei in cazul neexecutarii obligatiilor civile .stabilite prin hotararea de condamnare - Sentinta penala nr. 167 din data de 08.09.2010
Revocarea suspendarii sub supraveghere - Sentinta penala nr. 30 din data de 25.02.2009
Atata timp cat inculpatii au fost obligati in solidar la despagubirea partii civile, iar banii obtinuti de inculpati din vanzarea bunurilor sustrase servesc la despagubirea acesteia nu se poate dispune si confiscarea acestora - cu atat mai mult in solida - Decizie nr. 551/R din data de 24.07.2013
Revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii din cauza nerespectarii masurilor de supraveghere impuse de art. 863 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969. - Decizie nr. 369 din data de 16.06.2014
Suspendarea executarii actului administrativ - Decizie de imputare. Neindeplinirea cerintelor art.14 din Legea nr.554/2004. - Decizie nr. 7466 din data de 10.07.2013
Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 cu privire la punerea in executare a unei hotarari judecatoresti executorii prin care s-a dispus suspendarea vremelnica a executarii unui act administrativ. - Decizie nr. 3282 din data de 03.04.2013
Anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei. Tehnica de contopire. - Decizie nr. 511 din data de 09.04.2012
Dispozitie emisa de Directorul General al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia a Copilului Hunedoara prin care s-a dispus suspendarea acordarii drepturilor banesti. Conditii indeplinite pentru suspendarea executarii actului administr... - Decizie nr. 1737 din data de 28.03.2012
Cerere de suspendare a executarii actului administrativ. Procedura de solutionare a cererii. - Decizie nr. 2290 din data de 17.11.2010
Suspendarea executarii actului administrativ. Conditii. - Decizie nr. 501 din data de 23.04.2008
Suspendarea efectelor executorii ale actului administrativ pana la solutionarea actiunii - Decizie nr. 2003 din data de 03.10.2005
Domeniul achizitiilor publice. - Decizie nr. 1840 din data de 05.09.2005
Creanta apartinand AVAS. Cerere de suspendare a executarii. Instanta competenta. - Decizie nr. 591 din data de 15.10.2004
- Sentinta civila nr. 3445 din data de 30.04.2010
Intrerupere executare pedeapsa - Sentinta penala nr. 802 din data de 14.04.2010
Intrerupere executare pedeapsa - Sentinta penala nr. 546 din data de 10.03.2010
Revocare suspendare executare sub supraveghere - Sentinta penala nr. 1187 din data de 09.06.2010
Anulare suspendare executare sub supraveghere - Sentinta penala nr. 786 din data de 14.04.2010
- Sentinta civila nr. 3825 din data de 07.07.2008