. Prescriptia dreptului la actiune. Repunerea in termen. Art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958.

. Prescriptia dreptului la actiune. Repunerea in termen.
      Art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958.

      - Conditii:

    Potrivit dispozitiilor art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958, cererea de repunere in termen, in ipoteza in care din cauze temeinic justificate, termenul de prescriptie (3 ani) a fost depasit, poate fi facuta numai in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului.

                                                       Decizia nr.442/R/20.02.2008

Prin sentinta civila nr. 716 din 13.09.2007, Tribunalul Bucuresti –Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantului si a respins actiunea  formulata de reclamantul D. C. A., in contradictoriu cu paratul Ministerul Apararii, ca prescrisa.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Din coroborarea  art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii cu  art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, cu privire la ipoteza prescriptiei in cazul actiunii in raspundere pentru pagube cauzate prin fapte ilicite si cazurile asimilate, rezulta ca termenul de trei ani pentru obligarea angajatorului la despagubiri catre salariat, in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, incepe sa curga de la data nasterii dreptului la actiune, adica de la data cand cel pagubit a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat  si pe cel care raspunde de ea.
In privinta primelor trei capete de cererii de chemare in judecata, Tribunalul a constatat ca reclamantul a solicitat despagubiri pentru retrogradarea sa din functia pe care o indeplinea pe o functie inferioara pregatirii si calificari sale  si a gradului  militar pe care il detinea, fapt ce s-a petrecut la data de 25.06.1976 si care a generat diminuarea substantiala a veniturilor obtinute in perioada 1976-1978.
Desi reclamantul a contestat masura  abuziva a retrogradarii in termenul si potrivit procedurilor militare si a solicitat repunerea sa in drepturi, astfel cum rezulta din raportul nr. 573/28.06.1976, fara a primi solutionarea contestatiei sale, Tribunalul a constatat intervenita prescriptia extinctiva a dreptului reclamantului de a solicita despagubiri constand in diferenta dintre solda avuta inainte de retrogradare si solda efectiv platita in perioada 1976-1978.
Raportul facut de reclamant potrivit procedurilor militare nu reprezinta un caz de intrerupere sau suspendare a termenului de  prescriptie extinctiva, in conditiile Decretului nr. 167/1958, dupa cum nici raspunsul trimis de parat, cu nr. CR 501/9.05.2007, din care rezulta ca retrogradarea sa a fost o masura arbitrara, nu valoreaza o recunoastere a dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in favoarea caruia  curge prescriptia, de natura a intrerupe termenul de prescriptie, cu consecinta curgerii unui nou termen de prescriptie de aceeasi durata, de la momentul recunoasterii, cata vreme este incontestabil ca, pentru a intrerupe prescriptia, recunoasterea trebuia sa fie expresa, neindoielnica si sa intervina in interiorul termenului de prescriptie.
Desi reclamantul acuza modificarea unilaterala a raporturilor contractuale de catre parat si masurile nelegale luate impotriva sa, cererea de chemare in judecata nu vizeaza legalitatea acestor masuri, ci despagubiri pentru trecerea intr-o functie inferioara, prin retrogradare, actiune care se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii produceri prejudiciului.
A mai retinut Tribunalul ca refuzul de a i se acorda reclamantului gradul de colonel in momentul pensionarii s-a consumat la data de 10.04.1978, iar imbolnavirea sa, ca urmare a abuzurilor din partea angajatorului, dateaza din luna aprilie 1977, pensionarea medicala intervenind in luna aprilie 1978.  La aceste momente au fost savarsite faptele ilicite si, tot atunci, s-a produs prejudiciul cauzat de acestea.
Tribunalul nu mai poate stabili caracterul ilicit al masurilor luate de angajator in anul 1978, dupa aproape 30 de ani de la data savarsirii faptelor si 17 ani de la inlaturarea regimului comunist, si nici obligatia de reparare a prejudiciului reclamat, in lipsa angajarii raspunderii civile a persoanei care se presupune ca l-a cauzat.
Numai in situatia in care raspundea angajatorului a fost stabilita in termen prin hotarare definitiva exista posibilitatea victimei unei boli profesionale de a solicita ulterior acoperirea prejudiciilor cauzate  de agravarea starii sale de sanatate si care nu au putut fi avute in vedere la data hotararii initiale.
Or, in cazul dat, o asemenea hotarare de  stabilire a unor prestatii periodice nu a fost promovata in termenul de prescriptie extinctiva.
Tot astfel, a mai retinut prima instanta, incalcarea drepturilor reclamantului, atingerile aduse onoarei, demnitatii, suferintele de ordin afectiv provocate de abuzurile angajatorului si suferinta de ordin fizic provocata de accidentul vascular-cerebral ce a dus la pierderea  capacitatii de munca sunt fapte ilicite ce dateaza din perioada 1976-1978, pentru care termenul de prescriptie a inceput sa curga cel  mai tarziu la data de 23 decembrie 1989 si s-a implinit 3 ani de la aceasta data, cu mult inainte de data sesizari instantei.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs motivat, in termen legal, recurentul D. C. A.,  criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs, acesta a aratat, in esenta, urmatoarele:
            - Tribunalul a solutionat pricina fara a analiza fondul, invocand din oficiu exceptia  prescriptiei dreptului la actiune, a omis sa analizeze anumite inscrisuri care prezentau relevanta si a adus argumente contradictorii in motivarea hotararii;
            - termenul de prescriptie  a fost depasit din motive obiective,      reprezentate de dificultatile intampinate  pentru obtinerea de la paratul Ministerul Apararii Nationale, abia in anii 2005-2006, a inscrisurilor esentiale din cuprinsul carora reclamantul a putut sa cunoasca fapta ilicita savarsita de  angajator si paguba produsa;
- instanta avea posibilitatea ca, in baza art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, sa constate ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care a fost depasit termenul de prescriptie si sa dispuna, chiar din oficiu, judecarea pricinii;
- Tribunalul avea posibilitatea  sa stabileasca, pe cale incidentala, nelegalitatea masurilor retrogradarii din functie si neavansarii  la gradul urmator si, pe cale de consecinta, sa stabileasca  existenta faptei ilicite a angajatorului si prejudiciul cauzat.
In drept au fost invocate prevederile art. 3041, 312 alin. (5) din  Codul de procedura civila, precum si dispozitiile art. 8 si 19  alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Prin intampinarea depusa, intimatul Ministerul Apararii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
In recurs, nu au fost administrate probele.
Analizand intregul material probator administrat in cauza, prin prisma criticilor formulate, precum si sub toate aspectele, conform art. 3041 C. pr. civ, Curtea constata ca recursul este nefondat, urmand a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:
Nu poate fi primita critica potrivit careia Tribunalul a solutionat pricina fara a analiza fondul, invocand  exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, din oficiu.
Astfel, in conformitate cu prevederile  art. 18 din Decretul nr.167/1958, instanta judecatoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, sa cerceteze daca dreptul la actiune este prescris. Normele care reglementeaza prescriptia extinctiva sunt imperative, de ordine publica.
Prescriptia extinctiva limiteaza timpul in care o persoana poate sa-si valorifice un drept subiectiv recurgand la organele de jurisdictie.
Curtea constata ca in mod corect prima instanta a dat eficienta dispozitiilor art. 137 alin. (1)  din Codul de procedura civila, pronuntandu-se cu prioritate asupra exceptiilor care fac de prisos cercetarea in fond a pricinii.
Nu poate fi primita nici critica potrivit careia hotararea primei instante cuprinde motive contradictorii, neexistand contradictii nici intre considerente si dispozitiv si nici intre argumentele expuse in motivarea sentintei atacate. Tribunalul a analizat amplu, in raport de  datele  concrete ale spetei, momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie,  existenta sau nu a unor cauze de intrerupere a cursului prescriptiei extinctive, precum si existenta conditiilor cerute de lege pentru repunerea in termenul de prescriptie.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul sustine, pe de o parte, ca termenul de prescriptie a inceput sa curga si s-a implinit, iar depasirea sa  are motive obiective, care justificau repunerea in termen si, pe de alta parte, ca acest termen nu a inceput sa curga, intrucat recurentul-reclamant nu a cunoscut fapta ilicita savarsita de angajator si paguba produsa, astfel incat instanta de fond putea si trebuia sa stabileasca existenta faptei ilicite si a prejudiciului cauzat prin aceasta, pronuntandu-se, pe cale incidentala, asupra nelegalitati masurilor retrogradarii din functie si neavansarii la gradul urmator.
Nu poate fi retinuta critica in conformitate cu care Tribunalul nu a analizat anumite inscrisuri care prezentau relevanta sub aspectul prescriptiei dreptului la actiune, respectiv adresele CT 71/20.01.2005, CT 3115/8.06.2004, CR 23/12.01.2006 si CR 801/5.05.2006, din cuprinsul carora reclamantul a putut sa afle motivele de nelegalitate ale retrogradarii sale in anul 1976, precum si ale neavansari la gradul de colonel in momentul  trecerii in retragere, in anul 1978.
Prima instanta in mod corect a stabilit, fata de continutul raportului nr. 573/28.06.1976, ca, la sfarsitul perioadei de retrogradare, in 1978, prejudiciul invocat de reclamant si pentru care se solicita despagubiri, constand in diferenta dintre solda avuta   inainte de retrogradarea din functie si solda efectiv platita in perioada 1976-1978, era cert, determinat si cunoscut de reclamant, astfel incat dreptul la actiune era nascut.
De asemenea, instanta de fond in mod just a retinut ca refuzul de a i se acorda recurentului-reclamant gradul de colonel la momentul pensionarii s-a consumat la data de 10.04.1978, iar imbolnavirea  sa, ca urmare a abuzurilor angajatorului, dateaza din luna aprilie 1977, pensionarea medicala intervenind in luna aprilie 1978.
Asa fiind, in raport de aceste momente, de la care a inceput sa curga termenul de prescriptie, la data formularii cererii de chemare in judecata -26.10.2006 – acest termen era cu mult depasit.
Curtea isi insuseste punctul de vedere exprimat de instanta de fond potrivit caruia orice inscris din care ar fi rezultat o recunoastere a  dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia ar fi putut produce efectul intreruptiv prevazut de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, numai daca recunoasterea ar fi fost facuta in interiorul termenului de prescriptie. Or, aceasta conditie nu este indeplinita in cauza, adresele la care recurentul face referire fiind emise in perioada 2004-2006, cu mult dupa implinirea termenului de prescriptie de 3 ani, calculat de  la datele anterior mentionate.
Totodata, in mod corect prima instanta a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, cererea de repunere in termen – in ipoteza in care, din cauze temeinic justificate, termenul de prescriptie a fost depasit -  poate fi facuta numai in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului.
Or, prin raportarea la data emiterii adreselor invocate de reclamant, ultima fiind adresa nr. CR 801/5.05.2006, rezulta fara dubiu ca, la data introducerii actiunii -26.10.2006- si acest termen de o luna fusese cu mult depasit. Asa fiind, in mod corect instanta de fond nu s-a mai preocupat a analiza daca aceste adrese dovedesc existenta unor motive temeinice, care sa justifice depasirea termenului de prescriptie .
Constatand ca reclamantul nu poate  formula actiune in  justitie, prin care sa solicite despagubiri, oricand pe durata perpetuarii consecintelor faptelor prejudiciabile, ci numai in masura in care raspunderea angajatorului a fost stabilita, prin hotarare judecatoreasca, de o instanta sesizata in interiorul termenului de prescriptie extinctiva de 3 ani, prima instanta a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente.
Nu se poate retine critica recurentului potrivit careia Tribunalul nu a avut in vedere caracterul continuu  al prejudiciului material  suferit, aceasta imprejurare neprezentand relevanta sub aspectul aplicarii dispozitiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Pentru considerentele expuse, Curtea constata ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica, pe care o va mentine, astfel incat, vazand si dispozitiile art. 312 C. pr. civ, a  respins recursul, ca nefondat.