Raspunderea disciplinara Retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functie in care s-a dispus retrogradarea,pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile.

. Raspunderea disciplinara

   Retrogradarea din functie, cu acordarea salariului
            corespunzator functie in care s-a dispus retrogradarea,
            pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile.
            (art.264 (1) lit.c din Codul muncii).

    -Decizie: Conditii de valabilitate:
             - de forma si fond.
              (art.268 (1) lit.a si c din Codul muncii).


Nerespectarea cerintelor textului de lege mai sus amintit, respectiv art.268(1) lit.a si c din Codul muncii, la emiterea deciziei de sanctionare a salariatului, atrage nulitatea absoluta a acestuia.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE-                                                       DECIZIA CIVILA NR.4230/R/31.10.2008)


      Prin sentinta civila nr.3376 din data de 18.04.2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a Vlll-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr.37885/3/2007, a fost admisa contestatia formulata de contestatorul D.C., in contradictoriu cu intimatul I.N.A., a fost anulat ordinul nr.138/10.07.2006, emis de intimat, a fost dispusa repunerea partilor in situatia anterioara emiterii ordinului si a fost obligata intimata la plata diferentelor dintre salariul cuvenit si cel incasat ca urmare a aplicarii sanctiunii.
      Prin aceeasi sentinta a fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecata, in suma de 1200 lei.
         Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, reclamantul este salariatul intimatei I.N.A., ocupand functia de sef serviciu administrativ.
         La data de 10.07.2006, intimata a dispus, prin Ordinul nr.138, sanctionarea disciplinara a reclamantului prin retrogradarea sa pe functia de referent IA si plata corespunzatoare a salariului pe o perioada de 60 de zile.
        In motivarea Ordinului, s-a aratat ca reclamantul se face vinovat de savarsirea urmatoarelor abateri disciplinare: angajarea de cheltuieli fara a avea aprobarea conducerii INA; initierea efectuarii unor lucrari de repartizare fara respectarea dispozitiilor referitoare la achizitiile publice; cheltuirea banului public si a dispozitiilor interne, permiterea accesului in INA a reprezentantilor unei firme fara aprobarea conducerii INA sau fara a exista vreun acord incheiat cu firma respectiva; generarea unui litigiu aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti si punerea la dispozitia firmei executante a lucrarilor de reparatii a unor documente interne ale INA.
         Analizand decizia de sanctionare susmentionata, prin prisma cerintelor obligatorii de continut prevazute de art.268 alin.1 Codul muncii, instanta a apreciat ca aceasta a fost intocmita cu incalcarea dispozitiilor prevazute la litera a si c din textul de lege susmentionat, fapt ce atrage nulitatea absoluta a deciziei.
         Astfel, potrivit dispozitiilor art.268 alin.1, lit.a Codul muncii, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda descrierea faptei, element esential al deciziei, in functie de care instanta verifica daca fapta constituie sau nu abatere disciplinara, in sensul dispozitiilor art.263 alin.2 Codul muncii, si daca angajatorul a respectat criteriile de individualizare ale sanctiunii disciplinare prevazute de art.266 Codul muncii.
        Cu referire la prima fapta imputata, se vorbeste in decizie de o angajare a unor cheltuieli fara a avea aprobarea conducerii INA, fara a se indica despre ce cheltuieli este vorba si cand au fost ele angajate.
         La a doua fapta imputata se face referire in mod eliptic la "initierea efectuarii unor lucrari, fara respectarea dispozitiilor referitoare la achizitiile publice, fara a se preciza in mod corect despre ce lucrari era vorba si care erau acele dispozitii de a caror nerespectare se face vinovat salariatul.
           I s-a mai imputat reclamantului "cheltuirea banului public" exprimare generica si lipsita de continut, la fel cum e si cea privind "cheltuirea dispozitiilor interne".
          La fel de laconica este si descrierea faptei imputate salariatului de "generare a unui litigiu aflat pe rolul judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti" sau de "punerea la dispozitia firmei executante a lucrarilor de reparatii a unor documente interne ale INA, fara a se indica despre ce documente este vorba si ceea ce este mai important, fara a se indica cand au fost savarsite faptele, element in functie de care instanta poate verifica daca angajatorul a respectat termenele de prescriptie a raspunderii disciplinare, prevazute de art.263 alin.1 Codul muncii.
         Dat fiind caracterul formal al deciziei de sanctionare, fapt ce rezulta din reglementarea imperativa a dispozitiilor art.268 alin.2 Codul muncii, si retinand ca angajatorul a omis de asemenea sa mentioneze in decizie motivele pentru care a inlaturat apararile salariatului, facute cu ocazia cercetarii disciplinare cu incalcarea dispozitiilor art.268 alin.2 lit.c Codul muncii, prima instanta a constatat nulitatea absoluta a deciziei atacate.
          Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs, in termenul legal, intimatul I.N.A..
          In motivarea recursului, intemeiat pe dispozitiile art.304 si 312 Cod procedura civila, recurentul a aratat ca in mod gresit instanta de fond a indicat ca au fost incalcate dispozitiile art.268 alin.1 Codul muncii, literele a) si c) fapt ce ar atrage nulitatea absoluta a deciziei, intrucat art.268 alin.(1) din Codul muncii are urmatorul continut: "Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei".
          Tribunalul a constatat nulitatea deciziei de sanctionare, raportat la dispozitiile art.268 alin.1 lit.a Codul Muncii, pe considerentul neinserarii in cuprinsul deciziei de sanctionare a descrierii faptei care constituie abatere disciplinara, insa din continutul Ordinului nr.138/10.07.2006 rezulta ca s-a realizat, in concret, o descriere a faptelor considerate abateri disciplinare care sa justifice masura disciplinara dispusa.
          A mai aratat recurentul ca, in cuprinsul Ordinului contestat, se retine faptul ca salariatul, prin dovezile depuse, nu si-a dovedit nevinovatia, recunoscand chiar ca a pus la dispozitia firmei prestatoare unele documente interne ale INA si mentionand, in cadrul cercetarii disciplinare, ca "nu m-am mai confruntat cu o asemenea situatie si de aceea am declarat ca voi plati usa", astfel incat in mod gresit prima instanta a retinut omisiunea mentionarii motivelor pentru care au fost inlaturate apararile contestatorului facute cu ocazia cercetarii disciplinare.
         Recurentul a criticat si dispozitia privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1.200 lei, aratand ca in raport cu "munca " indeplinita de aparatorul intimatului - contestator, prezent la un singur termen de judecata, in speta cel din data de 18.04.2008, s-a stabilit gresit in sarcina I.N.A. plata acestei sume.
          Art.274 Cod procedura civila prevede expres ca partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. Prin urmare textul redat are in vedere o singura cerinta cu caracter general, anume aceea de a cadea in pretentii, altfel spus de a pierde procesul, fara a se face nici o distinctie cu privire la natura juridica a persoanei obligata la plata sau la resursele din care se face aceasta, dar judecatorii au insa dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat (art.274 alin.3 Cod procedura civila ).
         Prin urmare, instantele de judecata au dreptul de a reduce onorariile avocatilor in cadrul operatiunii de determinare a cheltuielilor de judecata , in functie de situatia concreta din speta .
          Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate si tinand seama de dispozitiile art.3041 Cod procedura civila, Curtea constata urmatoarele:
          Nu poate fi primita critica recurentului, referitoare la faptul ca Ordinul de sanctionare disciplinara nr.138/10.07.2006 realizeaza, in concret, o descriere a faptelor considerate abateri disciplinare, de natura a justifica masura disciplinara dispusa, in conditiile in care, analizand punctual fiecare din faptele indicate, dupa cum in mod corect a procedat si prima instanta, se constata ca acestea sunt formulate generic, eliptic si, pe alocuri, fara continut, cum este aceea prin care se imputa salariatului "cheltuirea banului public" ori "cheltuirea dispozitiilor interne".
          Legiuitorul a instituit, prin art.268 alin.2 lit.a din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute, obligativitatea descrierii faptei care constituie abatere disciplinara, pentru ca angajatorii sa nu poata invoca in fata instantei alte motive decat cele precizate in decizia de concediere, acestea fiind elementele in raport de care instanta verifica daca fapta savarsita constituie sau nu abatere disciplinara.
         Fata de caracterul formal al descrierii realizate in cuprinsul ordinului contestat, in mod corect instanta de fond a retinut nulitatea acestuia, astfel incat, chiar daca sustinerile recurentului referitoare la respectarea dispozitiilor art.268 alin.2 lit.c din Codul muncii sunt corecte, Ordinul nr.138/10.07.2006 este lovit de nulitate absoluta pentru nerespectarea cerintei imperative cuprinse in art.268 alin.2 lit.a din Codul muncii.
          De asemenea, referitor la solicitarea de reducere a cheltuielilor de judecata, respectiv a onorariului platit de contestator aparatorului ales, Curtea retine ca pricina nu a fost solutionata, in fond, la primul termen de judecata, dupa cum sustine recurentul, cauza fiind trimisa spre rejudecare, prin decizia civila nr.2990/R/24.09.2007, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a Vll-a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, intr-un ciclu procesual anterior.
         In aceste conditii, onorariul pentru plata avocatului, in cuantum de 1.200 lei, nu apare ca fiind nejustificat de mare, fata de munca avocatului si complexitatea pricinii, astfel incat nu se impunea se face aplicarea prevederilor art.274 alin.3 Cod procedura civila .
         Drept consecinta, vazand si dispozitiile art.312 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul, ca nefondat.