Litigiu de natura civila avand ca obiect obligarea vanzatorului la plata de despagubiri ca urmare a evictiunii totale a lucrului vandut

 Litigiu de natura civila avand ca obiect obligarea vanzatorului la plata de despagubiri ca urmare a evictiunii totale a lucrului vandut. Existenta legitimarii procesuale pasive a Statului Roman in acele situatii in care bunul supus evictiunii este un imobil cumparat in temeiul Legii nr. 4/1973. Recurs respins.

- Codul Civil, art. 1337-1350

Recursul Statului Roman prin Ministerul Finantelor se intemeiaza pe sustinerea lipsei calitatii sale procesuale pasive, motivat de aceea ca nu a fost parte in contractul de vanzare cumparare nr. 234/19.12.1973.
Dar chiar Legea nr. 4/1973, sub imperiul careia s-a incheiat sus-mentionatul contract, prevede in mod explicit ca „statul poate vinde” (art. 42 din lege).
Legea nr. 4/1973 stabileste conditiile si categoriile de imobile care pot face obiectul contractelor de vanzare-cumparare incheiate sub imperiul sau.
Astfel, cum statul are calitatea de vanzator al imobilului ce a facut obiectul contractului, el poarta raspunderea pentru evictiune si consecintele acesteia.
Mai mult, art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 stabileste ca Statul participa la raporturile juridice ca subiect de drepturi si obligatii,prin intermediul Ministerului Finantelor, cu exceptia acelor situatii in care legea prevede expres  o alta persoana juridica responsabila.
Fata de aceasta, in mod corect au apreciat  instantele de fond si apel asupra calitatii procesuale  pasive a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
Critica intemeiata pe invocarea art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 nu poate fi primita, deoarece aceste dispozitii nu sunt incidente in cauza, deoarece contractul de vanzare-cumparare prin care intimatii-recurenti au dobandit imobilul  a fost incheiat in baza Legii nr. 4/1973, iar nu a Legii nr. 112/1995.
Potrivit dispozitiilor art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, Statul participa la raporturile juridice ca subiect de drepturi si obligatii prin intermediul Ministerului Finantelor, exceptie facand acele situatii in care legea prevede expres o alta persoana juridica responsabila.
In situatia existenta in speta, nu este reglementata expres o alta persoana juridica responsabila, ramanand astfel aplicabila regula generala potrivit careia statul raspunde prin intermediul Ministerului Finantelor pentru obligatiile asumate in temeiul actelor juridice la a caror incheiere a participat.

CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 1978 R DIN 30 APRILIE 2010

Prin sentinta civila nr. 1455/29.01.2006 pronuntata in dosarul nr. 10713/299/2008, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin M.E.F, ca neintemeiata.
A admis in parte actiunea formulata de reclamantii B.T si B.E. in contradictoriu cu paratii Municipiul B. prin Primarul General, Statul Roman prin M.E.F. si SC H.N. SA.
A obligat paratii, in solidar, la plata catre reclamanti a sumei de 621.195 RON reprezentand contravaloarea de circulatie a imobilului situat in Bucuresti, Str. Nicolae  Beldiceanu, nr.5, ap.2, sector 1.
A respins capatul de cerere privind obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea actiunii in revendicare, ca neintemeiat; a obligat paratii sa plateasca reclamantilor suma de 700 RON cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin contractul de vanzare-cumparare nr.234/19.12.1973 incheiat cu fosta intreprindere pentru Construirea si Vanzarea Locuintelor (ICVL), reclamantii au dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.2 din imobilul situat in Bucuresti, Str. Nicolae Beldiceanu nr.5, sector 1.
Prin sentinta civila nr.4822/24.03.2006 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1, irevocabila prin decizia nr. 869/15.05.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a-lll-a Civila, a fost admisa in parte actiunea formulata de B.D.E si N.S.  s-a dispus obligarea paratului B.T. sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie apartamentului nr.2 situat in Bucuresti, Str. Nicolae Beldiceanu nr.5, parter, sector 1.
In raport de aceasta situatie, a fost formulata de reclamantii B.T. si B.E. prezenta actiune, prin care s-a solicitat obligarea paratilor Municipiul B. prin Primarul General, Statul Roman prin M.E.F. si SC H.N. SA, in solidar, la plata contravalorii de circulatie a imobilului situat in Bucuresti, Str. Nicolae Beldiceanu nr.5, ap.2, sector 1.
Analizand cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin M.E.F., instanta a constatat ca reclamantii au facut dovada existentei identitatii intre persoana  acestui parat si persoana despre care au pretins ca ar fi obligat in raportul juridic dedus judecatii. Astfel, potrivit dispozitiile art.13 alin.6 din Legea nr. 112/1995, la dispozitia M.F. se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii in aplicare a prevederilor prezentei legi, care se va alimenta din  sumele obtinute de vanzarea apartamentelor care nu s-au restituit in natura, reprezentand plati integrale, avansuri, rate si dobanzi, dupa deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor.
Instanta a constatat ca sunt incidente in cauza dispozitiile art. 1337-1350 C. civ., potrivit carora vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, astfel ca in ipoteza evictiunii totale consumate efectele obligatiei de garantie constau in obligatia vanzatorului de a restitui integral pretul primit, cumparatorul avand si dreptul la daune-interese potrivit dreptului comun.
Art. 1344 C. civ. prevede ca regula speciala in materia evictiunii ca vanzatorul este obligat sa plateasca cumparatorului diferenta intre pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau daca sporul a fost sau nu previzibil ori vanzatorul de buna sau de rea credinta, iar potrivit dispozitiilor art.1345 C. civ.,  vanzatorul este dator sa intoarca cumparatorului, el insusi sau prin evingator, toate spezele necesare, utile si de intretinere ale aceluia.
Instanta  a retinut ca prin raportul de expertiza tehnica imobiliara intocmit de expert E.M.R., nr.9927/18.11.2008, a fost stabilita valoarea de circulatie a apartamentului situat in Bucuresti, Str. Nicolae Beldiceanu nr.5, ap.2, sector 1, ca fiind de 621.195 RON.
La pronuntarea solutiei, instanta a avut in vedere si Hotararea CEDO din 19.10.2006 pronuntata in cauza  nr. 28104/03, Raicu contra Romaniei, potrivit careia „Curtea decide ca el (Statul parat) va trebui sa acorde solicitantei, ca despagubiri, o suma corespunzatoare valorii actuale a apartamentului."
Prin decizia civila nr.1314/04.12.2009 pronuntata in dosarul nr.10713/299/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a-V-a Civila a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-parata Municipiul B. prin Primarul General si Statul Roman prin M.E.F., intimatii reclamanti B.T. si B.E. si intimata parata S.C. H.N. S.A., impotriva sentintei civile nr. 1455/29.01.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul civil nr. 10713/299/2008.
Pentru a hotari astfel,  instanta de apel a retinut ca in cauza legitimarea procesuala pasiva a M.F.P. este data in virtutea raportului juridic de drept substantial si procesual creat de prevederile art.50 alin 3 din Legea nr. 10/2001 rep. cu modificarile ulterioare. Prin edictarea acestei norme, legiuitorul a dorit sa confere tuturor titularilor de contracte de vanzare cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995 desfiintate prin hotarare judecatoreasca irevocabila, vocatie la restituirea pretului imobilului, plata ce se suporta de catre M.F.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat ca in mod corect a facut prima instanta aplicarea dispozitiilor legale de mai sus in ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a apelantului M.F.P.
Tribunalul a apreciat ca in mod corect a facut prima instanta aplicarea dispozitiilor art.501 din Legea nr.10/2001.
Desi situatia din speta nu se incadreaza ad literam in ipoteza prevazuta de norma citata mai sus, deoarece in cauza de fata contractul de vanzare - cumparare incheiat de reclamant cu privire la imobil in temeiul Legii nr. 112/1995, nu a fost desfiintat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, instanta a apreciat ca prin analogie articolul mentionat se aplica si in aceasta situatie. Astfel, Tribunalul a considerat ca prin edictarea acestei norme, legiuitorul a urmarit sa confere tuturor titularilor de contracte de vanzare - cumparare care au pierdut dreptul de proprietate ca urmare a unei hotarari judecatoresti de anulare a contractului sau pronuntate intr-o actiune in revendicare (asa cum este cazul in speta) posibilitatea de a obtine pretul reactualizat.
Tribunalul a retinut ca actiunea poate fi analizata si in lumina art. 1 Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care instituie un control international al modului in care autoritatile nationale ale statelor semnatare ale Conventiei asigura respectarea exercitiului dreptului de proprietate.
In speta, prin sentinta civila nr.4822/24.03.2006 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1, irevocabila prin decizia nr. 869/15.05.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a-lll-a Civila reclamantii au fost privati de bunul proprietatea lor, dandu-se intaietate dreptului de proprietate al fostului proprietar.
In cauza este de necontestat ca in momentul in care s-a pronuntat sentinta mentionata reclamantul dispunea de un "bun" in intelesul art. 1 Protocolul 1 CEDO, avand incheiat un contract de vanzare-cumparare cu privire la imobilul in litigiu, in baza unei legi in vigoare, si fara ca dreptul sau dobandit in acest mod sa fie desfiintat printr-o hotarare judecatoreasca pentru nerespectarea dispozitiilor legale.
In speta chiar daca ingerinta litigioasa are o "baza legala" si aceasta ingerinta trebuie sa raspunda criteriului proportionalitatii.
Instanta  a retinut ca in cauza buna credinta a reclamantului la cumpararea locuintei in temeiul Legii  nr. 112/1995 nu a fost rasturnata.
Avand in vedere aceste aspecte, instanta, luand in considerare dispozitiile art. 1 Protocolul 1 la CEDO, precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, a apreciat ca in speta, atingerea adusa dreptului reclamantului la respectarea bunului sau a rupt, in defavoarea sa, echilibrul just intre protectia proprietatii si cerintele de ordin general. Fata de aceste considerente, Tribunalul a apreciat ca sentinta primei instante de obligare a paratului la plata pretului de piata al imobilului este legala si temeinica.
In privinta cheltuielilor de judecata, Tribunalul a retinut ca in mod corect a obligat prima instanta paratul care a cazut in pretentii la plata cheltuielilor de judecata, facand aplicarea dispozitiilor art.274 C. pr. civ..
Asupra apelului introdus de apelantul Municipiul B. prin Primarul General, Tribunalul a retinut  ca sunt incidente in cauza si dispozitiile art. 1337-1350 C. civ., potrivit carora vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut. Astfel, in speta nu se poate face abstractie de faptul ca vanzatorul imobilului este Municipiul B. astfel ca in ipoteza evictiunii totale consumate obligatia de garantie incumba si acestuia.
In privinta cheltuielilor de judecata, Tribunalul  a retinut ca in mod corect a obligat prima instanta paratul Municipiul B. prin Primarul General, care a cazut in pretentii, la plata cheltuielilor de judecata, facand aplicarea dispozitiilor art.274 C. pr. civ..
Impotriva  deciziei din apel au declarat recurs  motivat in termen legal recurentii Municipiul B. si  Statul Roman prin M.F.P.
In sustinerea recursului sau, recurentul Municipiul B. a aratat ca in conditiile Legii nr. 112/1995 si H.G. nr. 20/1996, republicata, suma obtinuta din vanzarea apartamentului nu a fost insusita de institutia recurenta, ci s-a constituit venit extrabugetar la dispozitia M.F.P
Dispozitiile art. 13 alin. 6 pct. a) din Legea nr. 112/1995 prevad in acest sens ca, „la dispozitia Ministerului Finantelor se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii in aplicare a prevederilor prezentei legii care se va alimenta din sumele obtinute din vanzarea apartamentelor dupa deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentului", retinut de catre S.C. A S.A. la momentul vanzarii imobilului.
Obligatia de garantie pentru evictiune opereaza daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: sa fie vorba de o tulburare de drept, cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii si cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de cumparator.
In ceea ce priveste cea de-a doua conditie, recurentul a aratat  faptul ca aceasta nu este indeplinita intrucat vanzatorul nu poate raspunde pentru imprejurarile ivite dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare si transmiterea lucrului in patrimoniul cumparatorului.
Recurentul a aratat sub acest aspect faptul ca la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare imobilul era proprietate de stat, toate conditiile incheierii contractului au fost indeplinite, nevalabilitatea titlului statului fiind constatata ulterior .
Referitor la conditia ce impune ca evictiunea, respectiv cauza acesteia sa fi fost cunoscuta de cumparator, se arata faptul ca in situatia considerarii ca indeplinita conditia ca aceasta cauza a evictiunii sa fie anterioara vanzarii, implicit cauza evictiunii a fost cunoscuta de cumparator, acesta cunostea eventualitatea revendicarii imobilului de catre fostii proprietari si mai mult chiar si-au asumat riscul cumpararii in aceste conditii.
Chiar in conditiile raspunderii pentru evictiune, in conditiile dreptului comun,evictiunea totala presupune, in primul rand, restituirea integrala a pretului platit si a daunelor interese, acestea din urma reprezentand diferenta intre pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii.
Obligatia de garantie pentru evictiune nu presupune in nici un caz valoarea de circulatie a imobilului, cu atat mai mult in situatia imobilelor ce au facut obiectul Legii nr. 112/1995.
O aplicare corecta a dispozitiilor privind obligarea la garantia pentru evictiune si respectiv a stabilirii sporului de valoare, ar presupune luarea in calcul a urmatorilor indicatori:
- stabilirea valorii de circulatie a imobilului la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare (si fiu apretului derizoriu platit de reclamanti);
- stabilirea valorii de circulatie la momentul evictiunii;
- diferenta intre valoarea de circulatie a imobilului la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare  si valoarea de circulatie a imobilului la momentul evictiunii, aceasta diferenta constituind de fapt sporul de valoare reglementat de dispozitiile legale privind raspunderea pentru evictiune.
Avand in vedere ca pretul platit in temeiul Legii nr. 112/1995 este unul derizoriu diferenta dintre pretul platit si sporul de valoare nu se poate stabili decat in conditiile de diferenta aratate mai sus .
In caz contrar ar fi lipsite de eficienta dispozitiile legale privind raspunderea pentru evictiune, acestea desigur au in vedere plata unui pret real la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare.
Prin stabilirea valorii de circulatie la momentul incheierii contractului de vanzare se poate stabili valoarea reala a imobilului din acel moment pentru a se putea determina cuantumul real al sporului de valoare, acesta din urma in nici un caz nu poate fi stabilit la pretul efectiv platit de chiriasul-cumparator.
Astfel, in ceea ce priveste imobilele vandute in baza Legii nr. 112/1995, obligatia de garantie este particularizata, pe de o parte, de situatia juridica specifica a bunului ce formeaza obiectul vanzarii si , pe de alta parte de normele speciale adoptate in acest sens prin Legea nr. 10/2001.
Cu privire la primul aspect,  se arata ca in cazul imobilelor vandute in baza Legii nr. 112/1995, incheierea contractelor de vanzare-cumparare putea fi facuta doar cu indeplinirea anumitor conditii restrictive (art. 9 din Legea nr. 112/1995), ca pretul vanzarii a fost stabilit pe criterii de protectie sociala fiind foarte mic in comparatie cu valoarea reala, ca a existat un regim juridic restrictiv al circulatiei acestor bunuri, astfel ca nu se poate vorbi de valoarea de piata a acestor imobile.
Asadar, pe criterii de simetrie si de echitate, cum aceste imobile nu au fost dobandite dupa regulile pietei imobiliare si nici la pretul de pe piata libera, obligatia de garantie nu poate functiona prin raportare la regimul pietei libere, ci prin raportare la criterii de echitate sau la regimul stabilit prin norme speciale
Numai in aceste limite s-ar putea aprecia valoarea economica a dreptului de proprietate dobandit de reclamanti si pierdut ca urmare a evictiunii, si nicidecum prin raportare la valoarea actuala de piata a imobilului, intrucat obligatia de garantie pentru evictiune functioneaza pe principiul protejarii patrimoniului dobanditorului fata de pierderea dreptului dobandit, iar reparatia pecuniara pentru aceasta pierdere se apreciaza in raport de valoarea efectiva si reala a prejudicierii acestui patrimoniu.
Asadar, in situatia in care din acest patrimoniu nu a iesit o suma de bani suficienta pentru achizitionarea unui imobil in conditii de piata, iar un astfel de contract nu are un caracter aleatoriu, in sensul specularii fluctuatiilor pietei, valoarea prejudiciului si limitele obligatiei de garantie nu pot fi decat in conditiile aratate mai sus.
Prin recursul sau, recurentul Statul Roman prin M.F.P. a aratat ca decizia civila nr.1314/04.12.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a-V-a Civila a fost data in parte cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, motiv prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, avand in vedere urmatoarele motive:
Potrivit principiului relativitatii efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre partile contractante, neputand nici profita si nici dauna unui tert.
Or, Statul Roman prin M.F.P., nefiind parte la incheierea contractului dintre P.M.B. si reclamanti, este tert fata de acest contract.
In situatia evingerii cumparatorilor, prin deposedarea acestora de imobilul pe care l-au detinut in baza contractului de vanzare-cumparare, trebuia sa fie instituita obligatia de garantie pentru evictiune a vanzatoarei P.M.B., in conformitate cu dispozitiile art. 1337 Cod civil.
Aceasta dispozitie de drept comun, nu poate fi inlaturata prin nici o dispozitie speciala contrara, fiind asadar pe deplin aplicabila intre partile din prezentul litigiu .
De asemenea, recurentul solicita instantei sa aiba in vedere si dispozitiile art. 1344 din Codul Civil, potrivit carora: "Daca lucrul vandut se afla, la epoca evictiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vanzatorul este dator sa plateasca cumparatorului, pe langa pretul vanzarii, excedentele valorii in timpul evictiunii."
De altfel chiar instanta de fond a retinut, in considerentele sentintei civile ca art. 1344 C. civ. prevede ca regula speciala in material evictiunii ca vanzatorul este obligat sa plateasca cumparatorului diferenta intre pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii.
Fata de cele retinute de instanta de fond recurentul arata ca dispozitiile art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 referitoare la constituirea fondului extrabugetar la dispozitia M.F.P. care a devenit astfel un simplu depozitar al acestor sume, nu justifica in niciun fel obligarea Statului Roman prin M.F.P. la achitarea valorii de circulatie a imobilului intrucat este evident ca institutia Statului Roman prin M.F.P. nu este una si aceeasi cu cea a M.F.P. si nici nu ar putea fi vreodata confundate.
Instanta de apel a considerat ca art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10.2001 a fost instituit „pentru a conferii tuturor titularilor de contracte de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995, desfiintate prin hotarare judecatoreasca irevocabila, vocatie la restituirea pretului imobilului, plata ce se suporta de catre Ministerul Finantelor Publice". Astfel instanta de apel a perpetuat greseala instantei de fond fara sa tina cont ca la prima instanta fusese obligat Statul Roman prin M.F.P. care este o alta institutie fata de M.F.P.
Astfel, recurentul a aratat ca potrivit dispozitiilor mai sus mentionate restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile se face doar de catre M.F.P. si nu de catre Statul Roman prin M.F.P. din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.
Or, avand in vedere in primul rand ca in speta de fata reclamantii au chemat in judecata M.F.P. in calitate de reprezentant al Statului Roman si nu in nume propriu iar in al doilea rand ca prin sentinta civila nr. 4822/24.03.2006, definitiva si irevocabila, s-a admis doar actiunea in revendicare, fara insa a se fi anulat si contractul de vanzare-cumparare, recurentul a aratat ca in speta de fata nu sunt aplicabile dispozitiile mentionate mai sus.
Pe plan procesual, calitate procesuala pasiva nu poate avea, intr-o astfel de actiune, decat unitatea administrativ-teritoriala vanzatoare (in speta Municipiul B.), nicidecum Statul Roman prin M.E.F., atat pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecatii, nerevenindu-i obligatia de restituire a prestatiilor efectuate in baza actului atacat, cat si pentru dispozitiile imperative prevazute de catre art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Deposedarea paratilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, ca urmare a admiterii actiunii in revendicare, intruneste conditiile unei tulburari de drept prin fapta unui tert.
Aceasta tulburare de drept este de natura sa angajeze raspunderea contractuala pentru evictiune totala a vanzatorului, respectiv Municipiul B., pentru pretentiile privind plata valorii de piata a imobilului in litigiu.
Nicidecum nu poate fi antrenata raspunderea Statului Roman prin M.F.P., avand in vedere ca in prezenta actiune nu exista culpa institutie recurenta.
Prin urmare, Municipiul  B. are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecatii, aceasta avand calitatea de vanzator la incheierea contractului de vanzare-cumparare cu reclamantii.
De asemenea,  recurentul solicita instantei sa aiba in vedere si dispozitiile art. 1344 din Codul civil, potrivit carora: "Daca lucrul vandut se afla, la epoca evictiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vanzatorul este dator sa plateasca cumparatorului, pe langa pretul vanzarii, excedentele valorii in timpul evictiunii."
Mai mult decat atat dispozitiile art. 1341 din Codul civil, invocate de instanta de fond, prevad ca: "vanzatorul este raspunzator pentru evictiune, cumparatorul, daca este evins, are dreptul de a cere de la vanzator: restituirea pretului, fructele, daca este dator a le intoarce proprietarului care l-a evins, cheltuieli de judecata deschise de dansul in contra vanzatorului si ale celei deschise de invingator in contra sa, daune-interese si spezele contractului de vindere."
Astfel,  recurentul considera ca legitimarea procesuala pasiva in cadrul unei asemenea cereri incumba vanzatorului bunului, respectiv Municipiul B., acesta fiind asadar titularul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii.
Mai mult decat atat, nici dupa aparitia modificarilor la Legea  nr. 10/2001, reclamanta nu ar fi indreptatita la despagubiri reprezentand valoarea de piata a imobilului pentru urmatoarele considerente:
Cererile sau actiunile in justitie avand ca obiect restituirea pretului de piata al imobilelor, privind contractele de vanzare-cumparare incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, care au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
Restituirea pretului prevazut la alin. (2) si (21) se face de catre M.E.F. din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.
Astfel, avand in vedere pe de o parte cele mentionate mai sus iar pe de alta parte faptul ca reclamantii nu au facut dovada unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile prin care sa se constate nulitatea contractului de vanzare-cumparare nu se circumscrie dispozitiilor imperative prevazute de art. 50 din Legea  nr. 10/2001.
Mai mult decat atat, potrivit prevederilor art. 50/1 din Legea nr. 10/2001 - "Proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare."
Astfel pentru a se acorda despagubiri la valoarea de piata este necesara indeplinirea cumulativa a doua conditii: prima conditie este ca aceste contracte sa fi fost incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 iar cea de-a doua conditie este ca ele sa fi fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
In speta de fata asa cum a aratat mai sus, nu exista nicio hotarare judecatoreasca prin care sa se statueze faptul ca actul de vanzare cumparare ar fi anulat.
Astfel, avand in vedere ca acest contract de vanzare cumparare nu a fost incheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, conditie de baza pentru admiterea capatului de cerere referitor la valoarea de circulatie, recurentul considera ca instanta de fond in mod gresit a obligat institutia  la plata valorii de circulatie.
Referitor la plata cheltuielilor de judecata,  recurentul critica hotararea instantei in ceea ce priveste obligarea paratului Statul Roman prin M.F.P. la plata cheltuielilor de judecata, intrucat acesta considera ca este necesar sa se faca aplicabilitatea art. 1337 C. civ., privind raspunderea pentru evictiune a vanzatorului, avand in vedere ca P.M.B. a incheiat contractul de vanzare-cumparare cu reclamantii.
In plus, recurentul a invederat instantei ca Statul Roman prin M.F.P. nu a dat dovada de rea-credinta, neglijenta, nu se face vinovat de declansarea litigiului si, prin urmare, nu poate fi sanctionat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Neexistand culpa procesuala, principiu consacrat de procedura civila, potrivit art. 274 Cod proc. civ. si neexistand temei legal este neintemeiata obligarea si la plata cheltuielilor de judecata.
Intimatii nu au formulat intampinare.
In recurs nu s-au administrat probe.
Analizand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate prin recursuri, Curtea retine urmatoarele:
Recursul Statului roman prin M.F. se intemeiaza pe sustinerea lipsei calitatii sale procesuale pasive, motivat de aceea ca nu a fost parte in contractul de vanzare cumparare nr. 234/19.12.1973.
Dar chiar Legea nr. 4/1973, sub imperiul careia s-a incheiat sus-mentionatul contract, prevede in mod explicit ca „statul poate vinde” (art. 42 din lege).
Legea nr. 4/1973 stabileste conditiile si categoriile de imobile care pot face obiectul contractelor de vanzare-cumparare incheiate sub imperiul sau.
Astfel, cum statul are calitatea de vanzator al imobilului ce a facut obiectul contractului, el poarta raspunderea pentru evictiune si consecintele acesteia.
Mai mult, art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 stabileste ca Statul participa la raporturile juridice ca subiect de drepturi si obligatii,prin intermediul M.F., cu exceptia acelor situatii in care legea prevede expres  o alta persoana juridica responsabila.
Fata de aceasta, in mod corect au apreciat  instantele de fond si apel asupra calitatii procesuale  pasive a Statului Roman prin M.F.P.
Critica intemeiata pe invocarea art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 nu poate fi primita, deoarece aceste dispozitii nu sunt incidente in cauza, deoarece contractul de vanzare-cumparare prin care intimatii-recurenti au dobandit imobilul  a fost incheiat in baza Legii nr. 4/1973, iar nu a Legii nr. 112/1995.
Potrivit dispozitiilor art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, Statul participa la raporturile juridice ca subiect de drepturi si obligatii prin intermediul M.F., exceptie facand acele situatii in care legea prevede expres o alta persoana juridica responsabila.
In situatia existenta in speta, nu este reglementata expres o alta persoana juridica responsabila, ramanand astfel aplicabila regula generala potrivit careia statul raspunde prin intermediul M.F. pentru obligatiile asumate in temeiul actelor juridice la a caror incheiere a participat.
  In ceea ce priveste sustinerea recurentei in sensul ca in speta s-ar fi admis numai actiunea in revendicare impotriva recurentilor, fara a se fi anulat contractul de vanzare-cumparare, acest aspect este lipsit de relevanta pentru solutionarea cererii. Reclamantii au formulat  o cerere pentru angajarea raspunderii pentru evictiune, caz in care este suficienta dovada producerii evictiunii pentru ca cererea acestor sa fie admisa.
Referitor la recursul formulat de Statul Roman, Curtea retine ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile Legii nr. 10/2001 astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 1/2009, deoarece fata de reclamanti nu s-a luat nicio masura de preluare abuziva a imobilului. Ei doar au cumparat imobilul si au fost evinsi ulterior.
Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecata a Statului Roman, potrivit dispozitiilor art. 274 alin. (1) C. pr. civ., in mod corect a dispus prima instanta, avand in vedere ca partea a cazut in pretentii.
Municipiul B. critica sentinta apelata apreciind ca acesta nu are  calitate procesuala pasiva motivat de dispozitiile art. 48 alin. (1) si (3) din Legea nr. 10/2001 si de dispozitiile Legii nr. 1/2009.
Cererea reclamantilor de obligare la plata contravalorii de circulatie a imobilului situat in Bucuresti, str. Nicolae Beldiceanu nr. 5, ap. 2, sector 1 a fost formulata in baza dispozitiilor art. 1337 si urm. din C. civ. potrivit cu care vanzatorul este obligat sa raspunda fata de cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut.
Curtea arata ca reclamantii au dobandit imobilul potrivit contractului de vanzare-cumparare nr. 234/19.12.1973, de la vanzatorul Intreprinderea pentru Construirea si Vanzarea Locuintelor („ICVL") care era o structura din cadrul Municipiului B. Potrivit Legii nr. 4/1973 apartamentul in cauza era proprietatea Statului. Prin urmare imobilul a fost dobandit de reclamanti  de la Statul Roman.
Municipiul B., in calitate de mandatar al vanzatorului, are calitate procesuala pasiva in actiunea avand ca obiect angajarea raspunderii vanzatorului pentru evictiune.
In ceea ce priveste dispozitiile Legii nr. 1/2009, instanta constata ca acestea nu sunt aplicabile in cauza, deoarece nici Legea nr. 10/2001 pe care o modifica nu este aplicabila raportului juridic dintre parti.
Totodata, cererea reclamantilor a fost formulata la data de 27.09.2007,  asadar anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 1/2009.
La data pronuntarii sentintei nr.1455/ 29.01.2009, Legea nr. 1/2009 nu intrase in vigoare, acesta fiind publicata in Monitorul Oficial abia la data de 03.02.2009.
Recurentul Municipiul B. a invocat faptul ca prin obligarea sa la plata s-ar tinde la imbogatirea fara just temei a altor persoane motivat de faptul ca la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare nu s-ar fi tinut cont de pretul de piata al apartamentului, vanzarea facandu-se la un pret preferential.
Curtea noteaza ca nu se tinde la o imbogatire fara justa cauza intrucat aceasta ar presupune marirea patrimoniului unei persoane pe seama patrimoniului altei persoane, fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic. Or, in cauza exista temei juridic pentru obligarea la plata contravalorii de circulatie a imobilului, respectiv  dispozitiile art. 1337 si urm. din C.civ.
In mod corect a dispus prima instanta obligarea Municipiului B. la plata cheltuielilor de judecata.
Potrivit dispozitiilor art. 274 alin. (1) C. pr. civ., partea care cade in pretentii a fost obligata, la cerere, sa plateasca cheltuieli de judecata.
Cum prin sentinta apelanta Municipiul B. a fost obligat in solidar la plata sumei de 621.195 RON, cazand astfel in pretentii, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata este intemeiata.
Pentru considerentele aratate, in baza art.312 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursurile declarate ca nefondate si va lua act ca  intimatii-reclamanti nu au solicitat cheltuieli de judecata.