In cazul constatarii nulita?ii contractului de vanzare-cumparare incheiat in temeiul Legii nr.112/1995, cumparatorii au dreptul la restituirea pre?ului actualizat al imobilului.

SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
SI DE FAMILIE

1) In cazul constatarii nulitatii contractului de vanzare-cumparare incheiat in temeiul Legii nr.112/1995, cumparatorii au dreptul la restituirea pretului actualizat al imobilului. Inaplicabilitatea dispozitiilor Codului civil ce reglementeaza garantia pentru evictiune

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.11639/302/2009 – DECIZIA CIVILA NR.619/23.05.2011)


Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 la data de 23.04.2007 sub nr. 4246/302/2007 reclamantii S.M., S.M.I., S.M.V. au chemat in judecata pe paratii M.B.P.G., M.F.P. si SC R. SA, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta instanta sa dispuna obligarea paratilor sa restituie suma de 204.199 lei, reprezentand pretul pe care reclamantii l-au achitat pentru imobilul situat in Bucuresti, str.G. nr. 2, bl. 52, sc. 1, et. 5, ap. 33, sector 4, avand in vedere valoarea unui apartament similar pe piata libera, sau in subsidiar, in raport de rata inflatiei; in final, au solicitat obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca la data de 12.07.1991 S.M., impreuna cu sotul sau, S.C., au incheiat cu SC R. SA contractul de vanzare cumparare nr. 3003/4/1991 privind imobilul situat in Bucuresti, str.G nr. 2, bl. 52, sc. 1, et. 5, ap. 33, sector 4.
Reclamantii au mai aratat faptul ca la data de 30.07.2002 au fost chemati  in judecata de numitii D.V. si D.V., care au solicitat instantei sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr. 3003/4/1991, iar prin sentinta civila nr. 4453/08.09.2003 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 in dosarul nr. 7949/2002, instanta a admis actiunea formulata de numitii D.V. si D.V. S-a mai precizat faptul ca la data de 22.02.2006 S.C. a decedat, de pe urma acestuia ramanand mostenitori S.M., in calitate de sotie supravietuitoare, S.M.I. si S.M.V., in calitate de fiice.
Reclamantii au aratat ca dispozitiile art.1337 reglementeaza raspunderea vanzatorului pentru evictiune, iar art.1344 Cod civ. arata ca, daca la epoca evictiunii se afla la o valoare mai mare din orice cauza, vanzatorul este dator sa plateasca cumparatorului pe langa pretul vanzarii excedentele valorii la timpul evictiunii.
In drept, cererea este intemeiata pe dispozitiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, art. 1337, art. 1344 Cod civil, Norma Metodologica din 07.03.2007.
Paratul M.F.P. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, sustinand in esenta ca prin calitate procesuala se intelege titlul sau modul in care o persoana participa la raportul juridic, indreptatind-o sa fie parte in proces, iar calitatea procesuala pasiva presupune existenta identitatii intre persoana paratului si cel obligat in cadrul aceluiasi raport juridic. A mai aratat paratul ca nu a fost parte la incheierea contractului mentionat, astfel incat obligatia de restituire a pretului revine unitatii administrativ - teritoriale vanzatoare, adica M.B.P.G. prin mandatarul acestuia, S.C. R. S.A., iar izvorul obligatiei de a restitui pretul actualizat achitat in temeiul unui contract anulat il constituie principiile ce guverneaza efectele nulitatii actelor juridice, mai exact principiul repunerii partilor in situatia anterioara; ca atare, singurul obligat in acest sens nu poate fi decat vanzatorul, adica in speta tocmai M.B.; in plus, a aratat ca prev. art. 50 al. 3 din Legea nr. 10/2001 nu constituie norme cu caracter procesual, prin care sa se acorde calitate procesuala pasiva M.F.P.; altfel spus, prin acest text legal s-a urmarit determinarea sursei din care urmeaza a fi restituite sumele in discutie - fara insa ca prin aceasta sa se creeze un raport obligational direct intre persoanele indreptatite sa primeasca restituirea pretului actualizat corespunzator contractului anulat prin sentinta judecatoreasca si M.F.P. - care numai administreaza fondul cu aceasta destinatie. In sfarsit, parata a mai aratat ca opinia contrara ar echivala cu realizarea ex lege a unei novatiuni de debitor reglementata de art. 1128 Cod civil. In opinia sa, in speta sunt aplicabile disp. art.1337 Cod civil privind raspunderea vanzatorului pentru evictiune. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
In drept, au fost invocate disp. art.1337 Cod civil, Legea nr.10/2001, art. 274. Cod procedura civila.
Paratul SC R. SA a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, sustinand in esenta ca nu a avut niciodata in proprietate sau administrare locuintele pe care le vinde, iar sumele incasate din vanzarea locuintelor in baza Legii nr. 61/1990 nu au apartinut si nu apartin SC R. SA, intrucat aceste sume sunt destinate bugetului de stat. A mai precizat faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 21 din Legea nr. 61/1990, comisionul cuvenit unitatii specializate care vinde locuinte este de 1,5% si este inclus in pretul de vanzare al locuintelor, iar potrivit dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 61/1990 pretul locuintelor vandute in baza legii mai sus mentionate de catre unitatile specializate este virat, dupa retinerea comisionului de 1,5% „chinzinal la bugetul republican”.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.115 - 118 Cod procedura civila.
Paratul M.B. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, aratand ca restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederile Legii nr. 112/1995 au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile se face de catre M.F.P. din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare. De asemenea, in raport de temeiul de drept invocat de reclamanti, respectiv art. 50 din Legea nr. 10/2001, a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii, avand in vedere ca dispozitiile acestui articol se refera la imobilele cumparate in baza Legii nr. 112/1995.
Totodata, paratul M. B. a formulat cerere de chemare in garantie a M.F.P. pentru ca in cazul in care se va admite actiunea reclamantilor, M.F.P. sa fie obligat la plata acesteia sume catre M.B.
In motivarea cererii paratul a aratat ca pretul platit de reclamanti pentru imobilul in cauza a fost in mod efectiv incasat si folosit de M.F.P. constituindu-se in contul extrabugetar aflat la dispozitia M.F.P.
Prin sentinta civila nr.7050/26.10.2007 a Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratii M.E.F. si SC R. SA, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratul M.B., ca neintemeiata, a admis exceptia inadmisibilitatii invocata de paratul M.B., a respins actiunea formulata de reclamanti in contradictoriu cu paratii M.E.F. si SC R. SA, ca fiind formulata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva, a respins actiunea formulata de reclamanti in contradictoriu cu paratul M.B, ca inadmisibila si a respins cererea de chemare in garantie a M.E.F., formulata de paratul M. B., ca ramasa fara obiect.
Impotriva aceste sentinte reclamantii au formulat apel, iar prin decizia civila nr. 481A/07.04.2008 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a III-a civila a fost admis apelul formulat, desfiintata sentinta si trimisa cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Impotriva deciziei Tribunalului Bucuresti a formulat recurs intimatul - chemat in garantie M.E.F., recurs respins prin decizia civila nr. 1376/30.09.2008 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila.
Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti la data de 17.11.2008 sub nr. 11639/302/2008.
In fond dupa casare, reclamantele au formulat, la termenul din data de 17.12.2008, cerere precizatoare prin care au aratat ca inteleg sa cheme in judecata in calitate de parat M.B.P.G. De asemenea, reclamantele au mai precizat ca prin cererea de chemare in judecata se solicita instantei sa dispuna repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului de vanzare - cumparare nr. 3003/4/1991, contract nul, in sensul restituirii pretului achitat pentru apartamentul nr. 33 situat in Bucuresti, str.G. nr. 2, bl. 52, sc. 1, et. 5, sector 4, actualizat cu rata inflatiei la data platii efective, precum si la plata sporului de valoare, respectiv diferenta dintre pretul achitat pentru apartament si pretul unui apartament similar pe piata libera, la data evictiunii.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 1337 si urm. Cod civil, precum si dispozitiile Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecata din data de 27 mai 2009, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de catre parat prin intampinare, ca neintemeiata. In ceea ce priveste asa-zisa exceptie a inadmisibilitatii, instanta a calificat-o drept aparare de fond, urmand a o analiza in consecinta.
Prin sentinta civila nr.8285/16.12.2009 a fost admisa in parte cererea, a fost obligat paratul sa plateasca reclamantilor suma de 17.354,99 Ron, au fost respinse restul pretentiilor reclamantilor, ca neintemeiate, s-a admis in parte cererea de chemare in garantie formulata de parat in contradictoriu cu chematul in garantie M.F.P., a fost obligat chematul in garantie sa plateasca paratului suma de 17.354,99 Ron, au fost respinse restul pretentiilor formulate pe calea cererii de chemare in garantie, ca ramase fara obiect, a fost obligat paratul sa plateasca reclamantilor suma de 1.843 Ron cu titlu de cheltuieli de judecata, au fost respinse restul pretentiilor reclamantilor solicitate cu acest titlu, ca neintemeiate si a fost obligat chematul in garantie sa plateasca paratului suma de 1.843 Ron cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca la data de 12.07.1991, reclamanta S.M. impreuna cu defunctul sau sot S.C. (de pe urma acestuia au ramas ca succesori pe langa sotia supravietuitoare si reclamantele S.M.I. si S.M.V.), in temeiul Decretului Lege nr. 61/1990, au incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. 3003/4/1991 cu P.M.B prin mandatar SC R. SA, obiectul fiind apartamentul nr. 33 situat in Bucuresti, str. G., nr. 2, bl. 52, sc. 1, et. 5, sector 4.
Prin sentinta civila nr. 4453/08.09.2003 a Judecatoriei Sectorului 4 ramasa definitiva, a fost admisa actiunea formulata de reclamantii D.V. si D.V. in contradictoriu cu paratii P.M.B. si S.M. si C., s-a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 1800/27.09.1988 emisa de Consiliul Popular al M.B. prin care statul a preluat fara plata imobilul situat in Bucuresti, str. G., nr. 2, bl. 52, et. 5, ap. 33, sector 4, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare - cumparare sus - mentionat, au fost obligati paratii persoane fizice sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul dobandit.
Instanta a mai retinut ca dispozitiile Legii nr. 10/2001 (pe care in parte reclamantele le-au invocat in sustinerea cererii introductive) sunt inaplicabile in cauza, aceasta intrucat prevederile art. 50 alin. 2 si 2 ind.1 din cuprinsul respectivului act normativ au o sfera de aplicare restransa la obligatia de restituire a pretului actualizat (respectiv a valorii de piata a apartamentului in raport de standardele internationale de evaluare la zi) platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare incheiate in baza Legii nr. 112/1995 au fost desfiintate. Or, contractul a carui desfiintare reprezinta cauza prezentei actiuni, a fost incheiat de parti nu in baza Legii nr. 112/1995, ci a Decretului Lege nr. 61/1990. In atare conditii, instanta considera ca situatiei de fapt invocate de catre reclamanta ii sunt aplicabile normele juridice ale dreptului comun (Codul civil).
Astfel, unul dintre principiile fundamentale ale regimului actului juridic este cel al restabilirii situatiei anterioare, potrivit caruia tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit.
Prin urmare, a retinut ca paratul trebuie sa plateasca reclamantelor suma de 17.354, 99 Ron, pret actualizat cu indicele de inflatie, asa cum rezulta din raportul de expertiza contabila efectuat in cauza.
In ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, prima instanta a retinut ca reclamantele si-au intemeiat cererea formulata in contradictoriu cu M.B.P.G. pe dispozitiile art. 1344 Cod civil.
Ca efect al obligatiei de garantei pentru evictiune, in conceptia Codului civil, cumparatorul are dreptul de a cere de la vanzator restituirea pretului, fructele daca este dator a le intoarce proprietarului care l-a evins, spezele instantei deschise de evingator in contra sa, daune interese si spezele contractului de vindere.
Conform dispozitiilor art.1344 Cod civil, vanzatorul este obligat sa plateasca cumparatorului si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau daca sporul a fost sau nu previzibil, ori vanzatorul de buna sau de rea - credinta.
Instanta de fond a mai retinut ca anularea contractului de vanzare - cumparare a desfiintat cu titlu retroactiv toate efectele actului juridic, deci implicit si pe aceea a obligatiei de a garanta pentru evictiune. Astfel fiind, intemeiata pe aceasta cauza, acest petit, apare ca neintemeiat.
In subsidiar, prima instanta a retinut ca pentru a fi incidente regulile garantei pentru evictiune este necesar a fi indeplinite urmatoarele conditii: a) sa existe o tulburare de drept din partea unui tert; b) tulburarea sa fi avut o cauza anterioara incheierii contractului de vanzare - cumparare dintre reclamanti si parat; c) reclamantii nu au cunoscut cauza evictiunii.
Daca in ceea ce priveste primele doua cerinte, acestea sunt indeplinite, in ceea ce o priveste pe cea de-a treia, instanta a considerat ca aceasta nu se regaseste pentru urmatoarele motive: din cercetarea considerentelor deciziei civile nr. 446/18.03.2004 a Curtii de Apel Bucuresti(filele 13 - 15), prima instanta a observat ca in cadrul acestora s-a retinut ca reclamantele au cunoscut la momentul incheierii contractului cauza de nulitate care afecta actul juridic (anume ca respectivul imobil nu fusese construit din fondurile statului), putand cunoaste cu minime diligente faptul ca imobilul fusese confiscat in temeiul Decretului nr. 223/1974 (s-a aratat in respectiva hotarare judecatoreasca si ca atitudinea subiectiva a reclamantelor trebuie apreciata in raport de imprejurarea ca paratul le-a impus semnarea unei declaratii sub semnatura privata, potrivit careia, daca se dovedea ca apartamentul este nationalizat, cumparatorii erau de acord cu rezilierea contractului).
Prin sus - mentionatele argumente, prima instanta a considerat ca s-a transat in mod definitiv problema relei - credinte a cumparatorilor (reclamantele), precum si a cumpararii de catre acestia a imobilului pe riscul lor. Considerentele avute in vedere au continut in ele solutia asupra raportului juridic dedus judecatii in acel dosar (anularea absoluta a contractului de vanzare-cumparare incheiat in temeiul Decretului - Lege nr. 61/1990), de o asa maniera incat partile nu sunt indreptatite ca intr-o procedura ulterioara sa reia dezbaterile asupra aspectelor astfel transate. A admite posibilitatea ca reclamantii sa faca dovada faptul ca nu aveau cunostinta de cauza evictiunii, dupa ce in mod irevocabil s-a statuat contrariul, inseamna a crea premisele instabilitatii juridice, caci s-ar recunoaste posibilitatea revenirii, in mod indirect, asupra chestiunii litigioase transate in mod irevocabil de catre Tribunalul Bucuresti. Este vorba asadar de pastrarea ca imuabil a aspectului litigios care si-a gasit dezlegarea in procesul anterior, instanta fiind obligata sa isi intemeieze prezenta solutia pe statuarile retinute in hotararea mai sus amintita.
In atare conditii, bazandu-se pe aceste motive instanta de fond a retinut ca reclamantele au cumparat pe riscul lor (avand reprezentarea posibilitatii ca imobilul sa fi facut parte din categoria celor nationalizate, deci care sa exceada sfera de aplicare a actului normativ in discutie), astfel incat cea de-a treia conditie necesara antrenarii raspunderii pentru evictiune nu se regaseste in cazul de fata.
In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie formulata de catre parat in contradictoriu cu M.F.P., instanta de fond a observat ca potrivit art. 23 din Decretul Lege nr. 61/1990, sumele incasate de catre intreprinderile pentru vanzarea locuintelor, reprezentand contravaloarea locuintelor vandute catre populatie se vor varsa la bugetul republican, motiv pentru care a fost admisa si aceasta cerere.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantele si chematul in garantie M.F.P., cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a IV-a Civila sub nr. 11639/302/2008 la data de 09.04.2010.
Prin motivele de apel invocate, apelantele - reclamante au solicitat admiterea apelului, modificarea in parte a sentintei apelate, in sensul admiterii cererii astfel cum a fost precizata, in sensul obligarii intimatului - parat M.B.P.G. la plata valorii de piata a apartamentului nr. 33, situat in Bucuresti, sector 4, str. G., nr. 2, bl. 52, sc. 1, et. 5, conform expertizei tehnice in constructii efectuata in cauza.
In dezvoltarea motivelor de apel, apelantele reclamante au criticat sentinta primei instante pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
In ceea ce priveste obligatia reclamantelor de a achita taxa judiciara de timbru, apelantele reclamante arata ca potrivit dispozitiilor Legii nr. 10/2001 cererile si actiunile avand ca obiect restituirea pretului actualizat platit pentru aceste imobile, precum si cele avand ca obiect restituirea pretului de piata al acestora, sunt scutite de taxa de timbru.
Prin al doilea motiv de apel, apelantele reclamanta arata ca respingerea cererii privind obligarea vanzatorului M.B. la plata de despagubiri constand in diferenta dintre valoarea de piata si pretul platit de reclamanti pentru apartamentul in litigiu, este netemeinica  si nelegal, motivat de faptul ca cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1337 si urm. Cod civil.
Astfel, paratul M.B.P.G. a vandut reclamantilor, in calitatea sa de proprietar aparent, apartamentul in litigiu.
Prin sentinta civila nr. 4453/08.09.2003 Judecatoria Sectorului 4 a admis actiunea in revendicare a fostilor proprietari, constatandu-se nulitatea absoluta a deciziei nr. 1800/27.09.1988 prin care statul a preluat imobilul, iar pe cale de consecinta s-a constatat si nulitatea contractului de vanzare - cumparare al reclamantilor, astfel evictiunea fiind determinata de nulitatea operatiunii juridice initiale, de trecere a imobilului in patrimoniul statului.
Mai arata apelantii reclamanti ca au fost cumparatori de buna - credinta, iar ca urmare a unei tulburari de drept, au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, devenind efectiva obligatia de garantie pentru evictiune totala si consumata.
In ceea ce priveste interpretarea potrivit careia vanzatorul nu poate raspunde pentru evictiune in situatia desfiintarii contractului de vanzare - cumparare, apelantii reclamanti apreciaza ca nu poate fi primita, atata timp cat acesta este efectul tulburarii de drept suferita de catre cumparator: pierderea dreptului de proprietate si desfiintarea titlului.
De asemenea, apelantii - reclamanti arata ca nu pot beneficia de dispozitiile Legii nr. 1/2009, singura cale prin care isi pot valorifica drepturile  fiind prezenta actiune.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 282 Cod procedura civila.
Prin motivele de apel formulate, apelantul - chemat in garantie a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea in parte a sentintei apelate, in principal in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a M.F.P. in ceea ce priveste restituirea pretului actualizat si respingerii cererii de chemare in garantie, ca atare, iar in subsidiar, in sensul respingerii cererii de chemare in garantie ca neintemeiata.
In dezvoltarea motivelor de apel, apelantul chemat in garantie a criticat sentinta primei instante pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
In mod gresit prima instanta a admis cererea de chemare in garantie si a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a M.F.P. pe capatul de cerere privind restituirea pretului actualizat, avand in vedere ca acesta nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecatii, nerevenindu-i obligatia de restituire a prestatiilor efectuate in baza actului constatat nul.
Mai arata apelantul chemat in garantie ca dispozitiile Legii nr. 10/2001, reglementeaza in mod expres situatia in care M.F.P. poate fi obligat la restituirea pretului actualizat platit de chiriasi ale caror contracte de vanzare - cumparare au fost incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, si anume in ipoteza in care aceste contracte au fost anulate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Or, imobilul in litigiu nu a facut obiectul unui contract de vanzare - cumparare, incheiat in baza Legii nr. 112/1995, ci acesta a fost vandut in baza Decretului - Lege nr. 61/1990.
Astfel, instanta de fond ar fi trebuit sa aiba in vedere ca banii proveniti din vanzarea imobilului in baza Decretului - Lege nr. 61/1990 nu au fost virati in fondul extrabugetar aflat la dispozitia M.F.P.
Prin urmare, paratul M.B, prin mandatara acestuia, SC R. SA, are calitate procesuala pasiva in cauza, aceasta avand calitate de vanzator la incheierea contractului de vanzare - cumparare incheiat cu reclamantii.
Astfel, apreciaza apelantul chemat in garantie, in conformitate cu art. 1337 Cod civil, instanta de fond ar fi trebuit sa instituie raspunderea vanzatorului pentru evictiune  totala sau partiala prin fapta unui tert.
Deposedarea reclamantilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, in urma anularii contractului de vanzare - cumparare printr-o hotarare definitiva si irevocabila, intruneste conditiile unei tulburari de drept prin fapta unui tert.
Aceasta tulburare de drept, este de natura sa angajeze raspunderea contractuala pentru evictiune totala a vanzatorului, respectiv M.B., fata de pretentiile privind restituirea pretului actualizat al imobilului in litigiu.
In ceea ce priveste obligarea M.F.P. la restituirea intregului pret, inclusiv a comisionului de 1% din pret, apelantul chemat in garantie arata ca acesta nu a fost parte la incheierea contractului de vanzare - cumparare, mandatarul statului in incheierea contractelor de vanzare-cumparare, in temeiul Legii nr. 112/1995 fiind P.M.B. care a si incasat comisionul din pretul imobilului, comision retinut de mandatarul acesteia, respectiv SC R. SA.
De asemenea, instanta de fond a obligat M.F.P. la restituirea unei sume care nu a intrat niciodata in patrimoniul sau, provocandu-i astfel un prejudiciu.
Prin al treilea motiv de apel, apelantul - chemat in garantie reitereaza obligarea chematului in garantie la plata cheltuielilor de judecata, fiind necesar a se face aplicabilitatea art. 1337 Cod civil privind raspunderea pentru evictiune a vanzatorului, avand in vedere ca P.M.B. a incheiat contractul de vanzare - cumparare cu reclamantii in temeiul Legii nr.112/1995.
In plus, M.F.P. nu a dat dovada de rea - credinta, neglijenta si nu se face vinovat de declansarea litigiului si prin urmare, nu poate fi sanctionat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 282 si urm. Cod procedura civila, art. 1337 Cod civil, Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civila nr. 1149 A din 2.11.2010 Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civila, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantele - reclamante S.M, S.M.I. si S.M.V., impotriva sentintei civile nr. 8285/16.12.2009 a Judecatoriei sector 5 Bucuresti in contradictoriu cu intimatul - parat M.B.P.G. si cu intimatul - chemat in garantie M.F.P.; a admis apelul formulat de apelantul - chemat in garantie M.F.P.; a schimbat in parte sentinta apelata in sensul ca: a admis in parte cererea de chemare in garantie si a obligat chematul in garantie sa plateasca paratului suma de 17.094, 67 RON si a mentinut restul dispozitiilor sentintei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut ca:
In ceea ce priveste motivele de apel formulate de apelantele - reclamante, tribunalul a constatat ca, in cadrul primului motiv de apel, acestea critica incheierea prin care prima instanta a dispus obligarea lor la plata taxei de timbru la valoarea pretentiilor, ele apreciind ca sunt scutite de plata acestei taxe in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 10/2001 si pentru a nu se crea o discriminare intre reclamante, care au cumparat imobilul in baza Legii nr. 61/1990 si alte persoane cumparatoare in baza Legii nr. 112/1995.
Tribunalul a constatat ca nu poate analiza acest motiv in prezentul apel, raportat la faptul ca, regula prevazuta de art. 282 alin. 2 cod procedura civila in sensul ca impotriva incheierilor premergatoare se face cale de atac o data cu fondul nu se aplica cu privire la incheierile prin care se stabileste obligatia timbrajului, cu privire la aceste incheieri, legea speciala nr. 146/1997, prevazand o cale de atac separata, respectiv cea a reexaminarii, solutionata prin incheiere irevocabila potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997.
Prin urmare, atata timp cat reclamantele au avut alta cale juridica pentru a contesta modul de stabilire al taxei de timbru, cale pe care de altfel acestea au folosit-o, fiindu-le respinsa cererea de reexaminare prin incheiere irevocabila, tribunalul a constatat ca este neintemeiat primul motiv de apel.
In ceea ce priveste al doilea motiv de apel, legat de fondul cauzei, in care se invoca ca, in mod gresit, prima instanta a respins cererea de obligare a vanzatorului M.B. la plata de despagubiri constand in diferenta dintre valoarea de piata si pretul platit pentru apartamentul cumparat, tribunalul  a constatat netemeinicia acestui motiv de apel.
Astfel, va inlatura sustinerile apelantelor - reclamante in sensul ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 1337 si urm. privind raspunderea pentru evictiune, constatand ca prima instanta, in mod corect a constatat ca raspunderea pentru evictiune este un efect al contractului de vanzare - cumparare valabil incheiat, iar anularea contractului de vanzare - cumparare desfiinteaza cu titlu retroactiv toate efectele actului juridic, deci, implicit, si obligatia de a garanta pentru evictiune.
Tribunalul a inlaturat si sustinerile apelantelor legate de buna lor credinta la incheierea contractului de vanzare - cumparare, precum si de faptul ca s-au increzut in aparenta de proprietar a Municipiului Bucuresti, intrucat, in primul rand, asa cum am aratat mai sus, in cauza nu se aplica regulile raspunderii pentru evictiune, ci ale repunerii partilor in situatia anterioara, ca urmare a constatarii nulitatii contractului de vanzare-cumparare, iar, in al doilea rand, apelantele reclamante nu mai pot sustine aceste aspecte, fata de puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 446/18.03.2004 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in care s-a constatat ca acestea nu au calitatea de dobanditori de buna - credinta, pentru considerentele expuse in continutul acestei hotarari judecatoresti.
Nici sustinerile apelantelor cu privire la faptul ca, prin decizii ale Curtii Europene ale Drepturilor Omului, respectiv cauzele Raicu c. Romaniei si Tudor Tudor C. Romaniei, s-ar fi apreciat ca petentii, chiriasi cumparatori ai imobilelor nationalizate ale caror contracte au fost desfiintate ca urmare a admiterii actiunilor in justitie formulate de fostii proprietari, au dreptul la despagubiri la valoarea de circulatie a imobilului nu pot fi avute in vedere, deoarece deciziile citate aveau in vedere chiriasii cumparatori de buna-credinta, care nu au cunoscut si nu puteau cunoaste cu minime diligente nevalabilitatea titlului statului, or, reclamantele nu se afla in aceasta situatie, prin hotarare judecatoreasca irevocabila constatandu-se ca ele nu au fost de buna-credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare.
Tribunalul a inlaturat si sustinerile apelantelor cu privire la caracterul discriminatoriu al legislatiei, in sensul ca, ele, datorita faptului ca au dobandit imobilului in baza Legii nr. 61/1990 si nu a Legii nr. 112/1995 nu pot recupera valoarea de circulatie a imobilului, ci doar pretul actualizat cu rata de inflatiei.
Or, constatam ca nu exista nicio diferenta discriminatorie de legislatie, reclamantele neavand dreptul la valoarea de circulatie, ci doar la restituirea pretului actualizat nu pentru ca au cumparat in baza Decretului - Lege nr.61/1990, ci pentru ca au fost de rea-credinta la incheierea contractului de vanzare - cumparare, asa cum s-a stabilit prin hotarare judecatoreasca irevocabila.
Chiar daca reclamantele ar fi cumparat imobilul in baza Legii nr.112/1995 si ar fi fost aplicabile dispozitiile Legii 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009, in masura in care s-ar fi constatat nulitatea contractului de vanzare - cumparare pentru nerespectarea legii (situatie in care se afla apelantele-reclamante), acestea ar fi fost indreptatite tot la restituirea pretului reactualizat si nu la valoarea de circulatie a imobilul (vezi diferentele cuprinse in art. 50 alin. 2 si 2 ind. 1).
Prin urmare, raportat la considerentele de mai sus, tribunalul, in baza art. 296 Cod procedura civila, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantele - reclamante.
In ceea ce priveste apelul declarat de chematul in garantie M.F.P., tribunalul a retinut urmatoarele aspecte:
M.F.P. a reiterat exceptia lipsei calitatii procesual pasive, invocand, pe de o parte, lipsa calitatii de parte contractanta si, pe de alta parte, inaplicabilitatea Legii 10/2001, deoarece imobilul in litigiu nu a facut obiectul Legii nr. 112/1995.
Tribunalul a constatat ca, fata de argumentele aduse in sustinerea exceptiei lipsei calitatii pasive, apelantul sustine practic lipsa calitatii sale de parat, or, acesta, dupa modificarea actiunii in rejudecare, nu a avut calitatea de parat, ci doar aceea de chemat in garantie.
In ceea ce priveste calitatea pasiva a M.F.P. pe cererea de chemare in garantie, tribunalul a retinut ca argumentele apelantului sunt neintemeiate, calitatea sa pasiva fiind justificata de dispozitiile art. 23 ale Decretului - lege nr. 61/1990, in conformitate cu care „Dupa preluarea locuintelor, sumele incasate de catre unitatile prevazute la art. 1, reprezentand contravaloarea locuintelor vandute catre populatie, se vor varsa chenzinal la bugetul republican.”
De altfel, prin decizia civila nr. 1376/30.09.2008 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, pronuntata in recurs in primul ciclu procesual, s-a stabilit cu puterea art. 315 Cod procedura civila acest aspect.
Tribunalul a constatat insa intemeiat al doilea motiv de apel formulat de apelantul chemat in garantie, in sensul ca, in mod gresit a fost obligat la restituirea intregului pret catre paratul M.B., in conditiile in care in pret era cuprins si comisionul datorat mandatarului SC R., comision care nu a intrat in patrimoniul sau.
Conform art. 21 din Decretul - Lege nr. 61/1990 „Comisionul cuvenit unitatii specializate care vinde locuinte construite din fondurile statului este de 1,5 la suta si este inclus in pretul de vanzare al locuintelor”, astfel incat, constatand ca, intr-adevar, acest comision nu a intrat in patrimoniul M.F.P. in baza art. 23 din Decretul - lege nr. 61/1990, conform art. 296 Cod procedura civila, a schimbat in parte sentinta apelata in sensul ca suma pe care va fi obligat chematul in garantie sa o restituie paratului, este de 17.094,67 RON, respectiv pretul actualizat din care a fost scazut comisionul de 1,5 %.
In ceea ce priveste criticile apelantului - chemat in garantie, legate de plata cheltuielilor de judecata, tribunalul a constatat neintemeiate aceste critici, deoarece acesta a cazut in pretentii, conform art. 274 Cod procedura civila.
Impotriva acestei decizii,  reclamantele S.M., S.M.I. si S.M.V. si chematul in garantie M.F.P. au declarat recurs, cereri care au fost inregistrate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, la data de 14.02.2011.
Prin motivele de recurs, recurentele - reclamante critica decizia civila nr. 1149 A pronuntata la data de 02.11.2010 de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, pentru netemeinicie si nelegalitate, avand in vedere ca:
Motivele de recurs se incadreaza in dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila "cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii".
Pentru considerentele expuse, solicita sa se admita recursul, sa se schimbe decizia recurata si sa se admita cererea reclamantelor astfel cum a fost precizata, in sensul obligarii intimatului parat M.B.P.G. la plata valorii de piata a apartamentului nr. 33 situat in Bucuresti, sector 4, str. G. nr. 2, bloc 52, scara 1, etaj 5, conform raportului de expertiza tehnica aflat la dosarul cauzei.
Arata recurentele - reclamante ca prin cererea de chemare in judecata care formeaza obiectul prezentului dosar, au solicitat instantei sa dispuna obligarea paratului M.B. la plata pretului actualizat al apartamentului descris mai sus, cumparat in temeiul Legii nr. 61/1990 si a carui proprietate au pierdut-o ca urmare a admiterii de catre instanta a actiunii in revendicare a fostilor proprietari ai acestui apartament.
Au solicitat de asemenea, obligarea paratului la plata diferentei dintre valoarea de piata a apartamentului si pretul platit conform contractului de vanzare cumparare.
Instanta de fond a admis primul capat al cererii recurentelor - reclamante si a dispus obligarea paratului la plata pretului actualizat al apartamentului, dar a apreciat ca cel de-al doilea capat de cerere, privind obligarea la plata de despagubiri constand in diferenta dintre valoarea de piata si pretul platit este neintemeiat si a respins aceasta solicitare.
Solutia a fost mentinuta de instanta de apel, Tribunalul Bucuresti apreciind ca in mod temeinic a fost respinsa solicitarea recurentelor - reclamante.
Atat instanta de fond cat si instanta de apel au apreciat ca in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile legale privind raspunderea vanzatorului pentru evictiune, acesta fiind aspectul pe care il critica in prezenta cale de atac.
Mai arata recurentele – reclamante  ca cererea lor este intemeiata pe dispozitiile art. 1337 si urmatoarele din Codul civil, care reglementeaza raspunderea pentru evictiune.
Potrivit art. 1337 din cod "vanzatorul este de drept obligat, dupa natura contractului de vanzare, a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut. .. "
De asemenea, art. 1344 prevede ca "daca lucrul se afla la epoca evictiunii de o valoare mai mare, din orice cauza, vanzatorul este dator sa plateasca cumparatorului, pe langa pretul vanzarii, excedentele valorii in timpul evictiunii" .
Evictiunea este definita de literatura de specialitate ca fiind pierderea dreptului de proprietate, in tot sau in parte, ca urmare a unei tulburari de drept.
In speta, paratul M.B.P.G. le-a vandut, in calitatea sa de proprietar aparent, apartamentul descris mai sus, conform contractului de vanzare cumparare depus la dosarul cauzei.
Prin sentinta civila nr. 4453/08.09.2003, Judecatoria sectorului 4 a admis actiunea in revendicare a fostilor proprietari ai apartamentului, constatandu-se nulitatea absoluta a deciziei nr. 1800/27.09.1988 a Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti prin care statul a preluat imobilul descris mai sus.
Pe cale de consecinta, s-a constatat si nulitatea contractului de vanzare cumparare al recurentelor - reclamante, fiind obligate sa lase apartamentul in deplina proprietate si posesie, proprietarilor de drept.
Este deci de retinut faptul ca evictiunea a fost determinata de nulitatea operatiunii juridice initiale, de trecere a imobilului in patrimoniul statului, prin decizia nr. 1800/1988, cauza anterioara incheierii contractului de vanzare cumparare.
Nulitatea contractului de vanzare cumparare a fost consecinta constatarii nulitatii actului de preluare a apartamentului, acest fapt juridic determinand anularea contractului recurentelor - reclamante.
La data incheierii contractului de vanzare cumparare, au avut convingerea ca trateaza cu adevaratul proprietar al imobilului, nefiind pusa la indoiala aceasta calitate a vanzatorului.
Faptul ca apartamentul cumparat de acestea nu era in proprietatea vanzatorului le-a fost adus la cunostinta in cadrul actiunii in revendicare promovata de catre proprietarii apartamentului.
Astfel, ca urmare a unei tulburari de drept, au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului cumparat de la paratul vanzator M.B., devenind efectiva obligatia de garantie pentru evictiune totala si consumata. In temeiul art. 1341 si urmatoarele din Codul civil, vanzatorul este dator sa restituie pretul primit si in plus, cumparatorul are dreptul la diferenta intre pret si sporul de valoare dobandit de lucru.
Interpretarea potrivit careia vanzatorul nu poate raspunde pentru evictiune in situatia desfiintarii contractului de vanzare cumparare nu poate fi primita, atata timp cat acesta este efectul tulburarii de drept suferita de catre cumparator: pierderea dreptului de proprietate si desfiintarea titlului.
Mai arata recurentele – reclamante ca, pe de alta parte, instantele s-au pronuntat in mod constant in acest sens, respectiv au apreciat ca vanzatorului ii revine obligatia de garantie pentru evictiune atunci cand cumparatorul a pierdut dreptul de proprietate ca urmare a unei tulburari de drept.
In acelasi sens s-a pronuntat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, statuand, in cauza Raicu contra Romaniei, ca art. 1 din Protocolul 1 al Conventiei se aplica si in cazul chiriasilor cumparatori, acestia avand dreptul la despagubiri.
Mai mult decat atat, in cauza Tudor Tudor impotriva Romaniei din 24.03.2009, C.E.D.O. a statuat ca cererile pentru acordarea de despagubiri adresate acestui for inainte de epuizarea tuturor cailor prevazute de legea interna sunt inadmisibile; in speta, Curtea a apreciat ca petentii, chiriasi cumparatori ale caror contracte au fost desfiintate ca urmare a admiterii actiunilor fostilor proprietari, au la dispozitie normele de drept intern, respectiv prevederile Codului civil privind raspunderea pentru evictiune pentru a obtine despagubirile cuvenite de la statul roman.
De altfel, arata recurentele – reclamante ca, modificarile aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr. 1/2009 acorda chiriasilor cumparatori ale caror contracte incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate, dreptul de a solicita statului roman despagubiri echivalente cu valoarea de piata a imobilului de care au fost de posedati.
In ceea ce le priveste, faptul ca au dobandit apartamentul de care au fost deposedate in temeiul unui alt act normativ, nu in temeiul Legii nr.112/1995, nu le permite sa beneficieze de aceste dispozitii, singura cale prin care isi pot valorifica drepturile legale fiind prezenta actiune.
Potrivit atat instantei de fond cat si tribunalului, nu le sunt aplicabile nici dispozitiile dreptului comun privind raspunderea pentru evictiune.
Cu toate acestea, situatia in care se afla este aceeasi cu cea a tuturor cumparatorilor de imobile de la statul roman, indiferent de actul normativ in temeiul caruia s-a incheiat contractul de vanzare cumparare, iar acesta trebuie sa raspunda pentru prejudiciile cauzate.
Potrivit art.1 din protocolul lai Conventiei, "echilibrul just care trebuie mentinut intre exigentele interesului general si imperativele de aparare ale dreptului de proprietate va fi distrus daca individul suporta o incarcatura exorbitanta.
Echilibrul este atins atunci cand despagubirea platita catre persoana care a fost privata de proprietate este in mod rezonabil si proportional in raport cu valoarea bunului, asa cum a fost determinata la data la care s-a realizat privarea de proprietate."
Este fara echivoc faptul ca au avut calitatea de proprietari ai apartamentului situat in Bucuresti, str. G.
Este de necontestat faptul ca au dobandit acest apartament prin vanzare cumparare, de la statul roman, prin institutiile abilitate, calitatea sa de adevarat proprietar neputand fi pusa la indoiala la momentul incheierii actului de vanzare cumparare.
Este indiscutabil faptul ca statul roman trebuie sa raspunda pentru prejudiciile cauzate chiriasilor cumparatori care au fost deposedati de bunurile dobandite prin contracte de vanzare cumparare, ulterior desfiintate.
Este de necontestat faptul ca C.E.D.O. se pronunta in mod constant in sensul acordarii de despagubiri cumparatorilor care au pierdut dreptul de proprietate ca urmare a admiterii actiunilor in revendicare promovate de catre fostii proprietari , apreciind ca restituirea pretului platit conform contractului, chiar reactualizat cu rata inflatiei nu este o masura echitabila care ar putea repara prejudiciul suferit de catre chiriasii cumparatori (in acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia civila nr. 8370/12.12.2007).
Fata de toate aspectele prezentate, recurentele – reclamante solicita admiterea recursului, modificarea decizia recurata si admiterea cererii astfel cum a fost precizata, in sensul obligarii intimatului parat M.B.P.G. la plata valorii de piata a apartamentului nr. 33 situat in Bucuresti, sector 4, str. G. nr.2, bloc 52, scara 1, etaj 5, conform expertizei tehnice in constructii efectuata in cauza.
In drept, au invocat dispozitiile art. 304 Cod procedura civila.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul - chemat in garantie M.F.P., se arata dupa expunerea istoricului cauzei, ca:
Hotararea pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a fost data in parte, cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, motiv prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
Arata recurentul chemat in garantie ca in primul rand, considera ca in mod gresit instanta de fond a admis in parte cererea de chemare in garantie a institutiei si a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a M.F.P. pe capatul de cerere privind restituirea pretului actualizat, motiv pentru care intelege sa reitereze aceasta exceptie, pentru urmatoarele considerente:
Prin calitate procesuala se intelege titlul sau modul in care o persoana participa in raportul juridic, indreptatind-o sa fie parte in proces.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta identitatii intre persoana paratului si cel obligat in cadrul aceluiasi raport juridic.
Stabilirea calitatii procesuale pasive implica, in speta, clarificarea prealabila a unei probleme de drept substantial, anume natura obligatiei sumei de bani reprezentand pretul actualizat, mai precis izvorul acestei obligatii.
Sub acest aspect, desi in practica instantelor si chiar a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a conturat si opinia conform careia obligatia de plata ar fi intemeiata pe raspunderea vanzatorului pentru evictiune (in acest sens invoca decizia civila nr. 4929 din 29 oct. 2001 a C.S.J.), in conditiile anularii contractului de vanzare - cumparare si constatarii relei - credinte a cumparatorilor in momentul incheierii contractului nu este justa o astfel de interpretare a dispozitiilor art. 1337 si urmat. Cod civil, intrucat obligatia de restituire a pretului actualizat nu poate fi intemeiata decat pe principiile efectelor nulitatii actelor juridice, anume al retroactivitatii, astfel incat partile raportului juridic trebuie sa ajunga in situatia in care acel act nu s-ar fi incheiat, principiu avand la baza si regula imbogatirii fara justa cauza, fapt ce conduce la concluzia ca restituirea trebuie sa aiba in vedere pretul actualizat, vazand si dispozitiile art. 970 Cod civil.
Fiind lamurit acest aspect de drept substantial, pe plan procesual calitatea procesuala pasiva nu poate avea, intr-o astfel de actiune, decat unitatea administrativ - teritoriala vanzatoare (in speta M.B., prin mandatar SC R. SA), nicidecum M.F.P., atat pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecatii, nerevenindu-i obligatia de restituire a prestatiilor efectuate in baza actului constatat nul, cat si pentru argumentele pornite de la aceeasi premisa juridica:
a) ne aflam in fata unui raport juridic de drept privat avand la baza un contract, or statul nu poate interveni intr-un astfel de raport, in sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoana (institutie) raspunzatoare;
b) prevederile art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care sa se acorde calitate procesuala pasiva M.F.P.. Intr-adevar, in cadrul Legii nr.10/2001 legiuitorul a intervenit in acest sens, cand a considerat necesar, instituind prevederile cu caracter procesual, caracter ce rezulta clar din formularea textului si, in plus, referindu-se numai la efecte ale faptului juridic licit (imbogatirea fara justa cauza), si nu ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969 Cod civil, "legea partilor", neputandu-se interveni peste vointa contractantilor, indiferent ca este vorba de repunerea partilor in situatia anterioara in urma constatarii nulitatii contractului).
Prin modificarea alin. 3 din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin OUG 184/2002) s-a urmarit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamantii din prezenta cauza, fara insa ca prin aceasta sa se creeze cum s-a aratat un raport obligational direct intre persoanele indreptatite sa primeasca restituirea pretului actualizat corespunzator contractului anulat prin sentinta judecatoreasca si M.F.P. care numai administreaza fondul cu aceasta destinatie.
c) pentru a retine opinia contrara, in sensul ca ex lege s-a stabilit calitatea procesuala pasiva a M.F.P. in astfel de actiuni in justitie, retinere bazata pe argumente juridice, ar insemna ca prin lege s-ar realiza o novatiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 Cod procedura civila, in acest caz novatiunea nu opereaza fara consimtamantul expres al creditorului (art. 1132 Cod civil) si in plus, novatiunea nu se prezuma, vointa - animus donandi - de a o face trebuind sa rezulte evident din act (art. 1130 Cod civil). Legiuitorul a procedat in alte situatii, cand a urmarit, in interes general, schimbarea unui debitor prin novatiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevazand expres, in actul normativ respectiv, novatiunea.
Prin urmare, P.M.B., prin mandatarul acestuia S.C. R. SA, are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecatii, aceasta avand calitatea de vanzator la incheierea contractului de vanzare - cumparare cu reclamantii.
Mai arata recurentul - chemat in garantie ca intr-o alta ordine de idei, dispozitiile Legii nr. 10/2001, reglementeaza in mod expres situatia in care M.F.P. poate fi obligat la restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare - cumparare au fost incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, si anume in ipoteza in care aceste contracte au fost anulate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Or, imobilul din litigiu nu a facut obiectul unui contract de vanzare - cumparare, incheiat in baza Legii nr. 112/1995, ci acesta a fost vandut in baza Decretului - Lege nr. 61/1990.
In consecinta, instanta de fond ar fi trebuit sa aiba in vedere faptul ca banii proveniti din vanzarea imobilului in baza Decretului - Lege nr. 61/1990 nu au fost virati in fondul extrabugetar aflat la dispozitia M.F.P., fond constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Prin urmare, paratul M.B., prin mandatara acestuia S.C. R. S.A., are calitate procesuala pasiva in cauza, acesta avand calitate de vanzator la incheierea contractului de vanzare - cumparare incheiat cu reclamantii.
In conformitate cu art. 1337 Cod civil, apreciaza recurentul - chemat in garantie ca in speta instanta de fond ar fi trebuit sa instituie raspunderea vanzatorului pentru evictiune totala sau partiala prin fapta unui tert.
Aceasta dispozitie de drept comun, nu poate fi inlaturata prin nici o dispozitie speciala contrara, fiind asadar pe deplin aplicabila intre partile din prezentul litigiu, avand in vedere ca dispozitiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile in speta dedusa judecatii, contractul de vanzare - cumparare fiind incheiat in baza Decretului - Lege nr. 61/1990.
Nici dispozitiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a M.F.P. si sa ii acorde calitate procesuala pasiva acestei institutii, cat timp obligatia de garantie pentru evictiune are un continut mai larg decat simpla restituire a pretului.
Deposedarea reclamantilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, in urma anularii contractului de vanzare - cumparare printr-o hotarare definitiva si irevocabila, intruneste conditiile unei tulburari de drept prin fapta unui tert.
Aceasta tulburarea de drept, este de natura sa angajeze raspunderea contractuala pentru evictiune totala a vanzatorului, respectiv M.B., fata de pretentiile privind restituirea pretului actualizat al imobilul in cauza.
Nicidecum, nu poate fi antrenata raspunderea M.F.P., avand in vedere prezenta actiune.
In al doilea rand, arata recurentul – chemat in garantie ca in ceea ce priveste obligarea chematului in garantie M.F.P. la plata cheltuielilor de judecata, considera ca era necesar sa se faca aplicabilitatea art.1337 Cod civil, privind raspunderea pentru evictiune a vanzatorului, avand in vedere ca P.M.B. a incheiat contractul de vanzare - cumparare cu reclamantii.
In plus, invedereaza instantei ca M.F.P. nu a dat dovada de rea credinta, neglijenta, nu se face vinovat de declansarea litigiului si, prin urmare, nu poate fi sanctionat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Neexistand culpa procesuala, principiu consacrat de procedura civila, potrivit art. 274 Cod procedura civila si neexistand temei legal, este neintemeiata obligarea si la plata cheltuielilor de judecata.
Avand in vedere motivele expuse mai sus, recurentul - chemat in garantie solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea in parte a deciziei civile atacata, in sensul admiterii apelului chematului in garantie M.F.P. asa cum a fost formulat, iar in subsidiar, in sensul respingerii cererii de chemare in garantie formulata in contradictoriu cu M.F.P., ca neintemeiata.
In drept invoca dispozitiile art. 304 pct. 9 din Cod procedura civila; Legea nr.10/2001 modificata si completata;  Decretul - Lege nr. 61/1990; art. 1337 si urm. Cod civil.
Solicita judecarea recursului si in conformitate cu prevederile art. 242 alin.(2) din Codul de procedura civila.
Intimatii nu au formulat intampinare, desi potrivit art.308 alin.2 Cod procedura civila, aveau aceasta obligatie.
In recurs, nu s-a administrat proba cu inscrisuri noi, conform art.305 Cod procedura civila.
Curtea de Apel Bucuresti  s-a constatat legal sesizata si competenta material sa solutioneze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 si art. 299 Cod de procedura civila.
Examinand in continuare, decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, in limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedura civila in referire la art. 295 din acelasi act normativ, Curtea apreciaza recursurile promovate, ca fiind nefondate, pentru urmatoarele considerente comune:
A. 1. In privinta recursului declarat de reclamanti, sub un prim aspect, Curtea retine ca in conformitate cu prevederile art. 112 pct. 4 Cod Procedura Civila, „cererea de chemare in judecata va cuprinde: (…) 4. aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea”.
Deci, in principiu, motivarea in fapt a unei cereri de chemare in judecata va fi insotita si de motivarea in drept, in sensul ca reclamantul va indica si cauza cererii sale, temeiul juridic al acesteia, definit(a) ca actul sau fapta juridica constituind fundamentul direct si imediat al dreptului reclamat. Cauza rezida in fundamentul juridic al actiunii si se materializeaza practic, in situatia de fapt calificata juridic. In determinarea conceptului de cauza, sunt relevante doar acele imprejurari de fapt care concura la fundamentarea temeiului juridic al actiunii.
Cauza cererii de chemare in judecata nu trebuie cautata in drept, ci in principiul generator al dreptului subiectiv reclamat. Asadar, nu este necesar ca reclamantul sa indice chiar textele de lege pe care se intemeiaza, deoarece cu ajutorul obiectului si al motivelor de fapt, judecatorul va realiza insusi, incadrarea.
Daca a fost indicat temeiul juridic de reclamant sau chiar au fost indicate mai multe astfel de temeiuri, judecatorul nu este insa, tinut de acestea, ci are obligatia de a da calificarea legala corecta, cererii, in virtutea rolului sau activ, prevazut de art. 129 al.4 si 5 Cod Procedura Civila: „Cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor, judecatorul este in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau in scris, precum si sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare.
 Judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale”.
In consecinta, neindicarea temeiului de drept sau indicarea sa gresita sau indicarea mai multor temeiuri de drept, nu trebuie confundate cu lipsa cauzei juridice a actiunii reclamantului, fiind atributul instantei sa stabileasca norma legala incidenta in raport de ceea ce partea supune judecatii, respectand astfel, principiului disponibilitatii care guverneaza materia procesul civil, dar si principiului rolului sau activ, evocat anterior.
Metodele de interpretare logica, teleologica si sistematica a dispozitiilor evocate anterior, precum si a celor ale art. 84 Cod Procedura Civila, determina rezultatul intentiei legiuitorului de a stipula calificarea exacta a cererii, in functie de continutul sau (deci inclusiv, in functie de cauza cererii) si indiferent de inter alia, denumirea gresita, temeiul juridic atribuit(a) de parte, un alt rezultat al interpretarii textului, fiind caracterizat prin formalism excesiv.
De altfel, aceasta este si opinia majoritara, exprimata in doctrina judiciara (a se vedea in acest sens, Profesor Universitar Doctor Ciobanu, Viorel Mihai – „Tratat teoretic si practic de procedura civila”, Editura National, Bucuresti, 1997, pag.31 sau a se vedea judecator doctor Tabarca, Mihaela – „Drept Procesual Civil”, volumul I, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008, pag. 66) sau practica judiciara - a se vedea in acest sens, Decizia civila nr. 660/1972 a Tribunalului Suprem sau Decizia civila nr. 1380/2000 a Curtii de Apel Cluj, Sectia Civila).
2. Aplicand aceste reguli, la cauza dedusa judecatii, Curtea observa ca in cererea lor de chemare in judecata (filele 2-4 dosar judecatorie nr. 4246/302/2007), cat si in cuprinsul cererii precizatoare (fila 11 dosar judecatorie nr. 11639/302/2008), reclamantii au invocat drept cauza juridica a actiunii prezente, desfiintarea prin constatarea nulitatii absolute, a contractului de vanzare-cumparare nr. 3003/4/1991. Aceasta cauza juridica determina incidenta temeiului juridic reprezentat de domeniului nulitatii actului juridic civil, temei pe care de altfel, in mod corect l-au indicat reclamantii, in cuprinsul cererii lor precizatoare si pe care inclusiv instanta de apel l-a identificat in raport de continutul concret al cererii de chemare in judecata precizate.
Trimiterile reclamantilor la dispozitiile Codului Civil care reglementeaza garantia pentru evictiune, nu pot fi incadrate in silogismul juridic presupus de speta, deoarece astfel cum in mod judicios a constatat si instanta de apel, obligatia vanzatorului pentru evictiune reprezinta un efect al unui contract de vanzare-cumparare valabil incheiat, nefiind cazul in speta, ca urmare a constatarii judiciare si irevocabile, a nulitatii conventiei mentionate, sanctiune care desfiinteaza retroactiv, de la momentul incheierii sale, actul juridic si care determina un cu totul un alt regim juridic.
In motivele lor de recurs, reclamantii realizeaza o evidenta confuzie intre  institutiile nulitatii actului juridic civil si garantia pentru evictiune, considerand ca efectul tulburarii de drept il constituie desfiintarea actului. In realitate, cele doua institutii se exclud reciproc, astfel cum am ilustrat in paragraful anterior, deoarece prin concept, tulburarea de drept nu poate fi reprezentata de o actiune in constatarea nulitatii actului juridic generator al raspunderii pentru evictiune.
Argumentul reclamantilor ar fi fost unul viabil doar in situatia in care actiunea in revendicare impotriva dumnealor, ar fi fost admisa in considerarea unei alte cauze decat nulitatea titlului dumnealor (cand nu mai pot exhiba in concursul specific, nici un titlu asupra imobilului revendicat), precum ar fi fost inter alia, caracterul nepreferabil al titlului dumnealor. Or, impotriva reclamantilor din prezenta cauza, revendicarea a fost admisa ca urmare a nulitatii titlului dumnealor (a se vedea considerentele deciziei civile 446/3004 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IV – A Civila – fila 13 dosar judecatorie nr. 4246/302/2007).
2. Sub un al doilea aspect, plecand de la ipoteza stabilirii temeiului juridic al prezentei cauze, ca fiind reprezentat de principiul juridic al repunerii in situatia anterioara, Curtea apreciaza ca intr-adevar, reclamantii sunt  indreptatiti la primirea doar a pretului actualizat al imobilului, ei neincadrandu-se in nici una dintre exceptiile de la acest principiu, recunoscute de doctrina juridica si configurate prin dispozitiile legale in vigoare (exempli gratia, situatia incapabilului, reglementata de art. 1164 Cod Civil), care sa le permita obtinerea si a unor alte despagubiri.
3. Sub un al treilea aspect, Curtea apreciaza ca jurisprudenta dezvoltata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, pe marginea art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor sale Fundamentale, jurisprudenta care impreuna cu Conventia europeana se constituie intr-un bloc de conventionalitate, care se impune in fata legislatiei interne, in temeiul art. 20 din Constitutia Romaniei, nu determina o solutie contrara celei analizate.
Concluzia rezida in faptul ca instanta de contencios european a statuat principiul despagubirii prin raportare la valoarea de circulatie actuala a imobilului, doar pentru ipoteza in care cumparatorii au fost de buna-credinta la incheierea conventiilor de vanzare-cumparare (a se vedea de exemplu, paragraful 38 din hotararea pronuntata in cauza Tudor Tudor invocata).
Reclamantii nu se incadreaza in aceasta ipoteza, deoarece astfel cum au statuat in mod definitiv instantele devolutive ale fondului cauzei, pentru considerentele expuse in hotararile pronuntate, reclamantii au fost de rea-credinta la incheierea actului juridic.
Intrucat buna sau reaua-credinta reprezinta un element de natura subiectiva, interna, al situatiei de fapt, care priveste pozitia psihica a partii, vizavi de actul fizic sau juridic incheiat, la momentul incheierii sale, rezulta indubitabil caracterul de element component al situatiei de fapt, al bunei sau relei-credinte.
 Acest fapt determina concluzia ca prezenta instanta de recurs este tinuta de constatarile anterioare ale instantelor devolutive ale fondului, sub acest aspect, neputand aprecia in recurs, in lipsa unor probe noi, administrate conform art. 305 Cod procedura civila, ca a existat buna-credinta la incheierea celor doua contracte de vanzare-cumparare, intrucat atunci, si-ar depasi limitele controlului sau jurisdictional, potrivit art.304 al.1 Cod procedura civila, control care se grefeaza  pe situatia de fapt, astfel cum a fost stabilita definitiv, de tribunal.
Argumentele expuse sunt valabile si in privinta deciziei de speta pronuntate de catre instanta suprema, la care au facut trimitere aceste parti, care oricum, nu reprezinta izvor de drept.
4. Nu mai putin, argumentul diferentei de tratament juridic fata de cumparatorii in temeiul Legii 112/1995, invocat de reclamanti, este de asemenea, nefondat, deoarece regimul juridic special instituit de Legea 10/2001 modificata prin Legea 1/2009, in privinta chiriasilor cumparatori in baza legii din 1995, le permite acestora, recuperarea doar a pretului platit reactualizat, daca au fost de rea-credinta la incheierea contractului de cumparare, ipoteza circumscrisa sintagmei „contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995”.
B. 1. In privinta recursului declarat de chematul in garantie M.F.P., Curtea observa suplimentar argumentelor deja expuse, ca prin decizia civila irevocabila nr. 1376/30.09.2008 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IV – Civila, s-a statuat cu putere de lucru judecat, faptul ca acest recurent are calitate procesuala pasiva in cadrul cererii de chemare in garantie formulate de catre paratul M.B. in pricina prezenta, dedusa judecatii.
In acest context, aceasta chestiune nu mai poate fi supusa dezbaterii, in rejudecare, in temeiul art. 315 al.1 Cod Procedura Civila.
2. Motivul de recurs referitor la impunerea cheltuielilor de judecata la care a fost obligat paratul M.B., este de asemenea, nefondat, atat timp cat cererea de chemare in garantie impotriva sa, a fost admisa, chematul in garantie aflandu-se in culpa procesuala fata de parat, fiind astfel, necesar ca in temeiul art. 274 Cod Procedura Civila, sa ii plateasca paratului cheltuielile de judecata efectuate.
Avand in vedere ca cheltuielile judiciare pe care paratul le suporta in acest proces, sunt cheltuielile de judecata la care a fost obligat catre reclamanti, atunci chematul in garantie va fi obligat la plata acestui cuantum catre parat.
Curtea retine totodata, imprejurarea ca chematul in garantie nu a recunoscut de la primul termen de judecata la care a participat in proces, pretentiile paratului, astfel incat nu ii pot fi aplicate dispozitiile exoneratoare ale art. 275 teza intai Cod Procedura Civila.
Retinand si imprejurarea ca dispozitiile invocate de recurent, art. 1337 Cod Civil, in sprijinul acestui motiv de recurs, nu sunt aplicabile spetei, astfel cum am precizat in paragrafele anterioare, Curtea constata caracterul nefundat si al acestui recurs.
Pentru ansamblul acestor considerente, in temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea va respinge ca nefondate, recursurile promovate, retinand ca instanta de apel a pronuntat o hotarare judecatoreasca legala, motivele de recurs invocate nefiind fondate.