RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare decizie emisa de Camera de conturi judeteana

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare decizie emisa de Camera de conturi judeteana

Art. 12 din Legea nr. 130/ 1996
Art. 236 din Legea nr. 53/ 2003
Art. 24 din Legea nr. 130/ 1996
Art. 13 si 47 din Legea nr. 138/ 1999
Art. 241 alin. 2 din O.G. nr. 83/ 2001
Art. 151 si 152 din O.G. nr. 83/ 2001
Art. 30 din Legea nr. 330/ 2009
Art. 37 din Legea nr. 284/ 2010
Art. 41 alin. 5 din Constitutia Romaniei

O echipa de auditori publici externi din cadrul camerei de conturi a judetului S. M. a efectuat in perioada 28.10.2010-09.12.2010 auditul financiar  al contului de executie pe anul 2009 la Primaria Comunei A., prilej cu care s-au constatat nereguli si abateri de la legalitate si regularitate, consemnate in Procesul-verbal de constatare nr. 1461/09.12.2010, incheiat la Primaria Comunei A., judetul S. M.
Pentru valorificarea procesului verbal, Curtea de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi a judetului S. M. a emis Decizia nr. 1/2011, prin care a stabilit masuri de remediere a deficientelor. Entitatea auditata s-a adresat cu o contestatie (f. 17-20 dos. fond) Camerei de Conturi a judetului S. M.. Comisia de Solutionare a Contestatiilor a Curtii de Conturi a Romaniei a respins contestatia formulata de reclamanti, prin incheierea nr. VI.90/14.03.2011 (f. 6-16 dos. fond).
Curtea a constatat ca instanta de fond a facut o corecta aplicare a normelor juridice aplicabile in speta, pronuntand o hotarare legala si temeinica.
Astfel,  in mod corect a retinut instanta de fond ca drepturile banesti acordate prin contractul colectiv de munca constand in indemnizatie de dispozitiv, suplimentul postului si suplimentul treptei, drepturile salariale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii si ajutorul pentru imbracaminte sunt nelegale avand in vedere dispozitiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 conform carora contractele colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare, insa prin acestea nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.
Clauzele contractelor colective de munca pot fi negociate si stabilite numai in limitele si in conditiile prevazute de lege, asa cum se arata in cuprinsul art. 236 din Codul muncii, precum si al art. 24 Legea nr. 130/1996, clauzele cuprinse in contractele colective de munca negociate cu incalcarea prevederilor legale fiind lovite de nulitate absoluta.
Ca atare, nu prezinta relevanta faptul ca, contractul colectiv de munca sau hotararea consiliului local nu a fost atacata  in justitie, organul de audit avand obligatia de a verifica legalitatea acestor acte.
In ceea ce priveste indemnizatia de dispozitiv instanta de control judiciar a retinut ca prin Decizia nr. 37/14.12.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii s-a stabilit ca, dispozitiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpreteaza in sensul ca indemnizatia de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din salariul de baza, prevazuta de art. 13 din acelasi act normativ, se acorda functionarilor publici si personalului contractual care isi desfasoara activitatea in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si in institutiile publice din subordinea ministerului, precum si personalului care isi desfasoara activitatea in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si inainte de transfer sau detasare din cadrul fostului Minister de Interne.
Totodata, s-a statuat ca, in afara de militarii si salariatii civili din Ministerul Administratiei si Internelor si din institutiile publice aflate in subordinea ministerului, indemnizatia de dispozitiv prevazuta de art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr.138/1999 se acorda si urmatoarelor categorii de personal:
- personalului civil al serviciilor comunitare de evidenta a persoanelor care sunt organizate si functioneaza in subordinea consiliilor locale, in temeiul dispozitiilor cu caracter special ale art. 241 alin. 2 din OG nr. 84/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 372/2002, in considerarea faptului ca este incadrat la Ministerul Administratiei si Internelor si este detasat la aceste servicii comunitare pastrandu-si toate drepturile anterior dobandite;
- personalul civil al serviciilor comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple si al serviciilor publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor organizate in cadrul prefecturilor judetene si al Prefecturii Municipiului Bucuresti in temeiul dispozitiilor cu caracter special ale art. 151 si 152 din OG nr. 83/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 362/2002, in considerarea faptului ca isi pastreaza toate drepturile dobandite anterior transferului din structura Ministerului Administratiei si Internelor la aceste servicii comunitare.
In consecinta, avand in vedere ca persoanele pentru care s-a aprobat acordarea indemnizatiei de dispozitiv nu se incadreaza in categoria persoanelor care beneficiaza de aceasta indemnizatie conform deciziei nr. 37/14.12.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul art. 330 ind. 1 alin. 4 Cod de procedura civila, corect a apreciat instanta de fond ca incheierea prin care Curtea de Conturi a Romaniei a respins contestatia formulata de reclamanta impotriva este intemeiata in ceea ce priveste constatarea nelegalitatii acordarii acestei indemnizatii.
De asemenea, invocarea, de catre recurenti a dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 330/2009, referitoare la introducerea in salariul de baza a sporurilor acordate prin legi sau hotarari ale Guvernului si dupa caz indemnizatiile de conducere care potrivit legii faceau parte din salariul de baza nu prezinta relevanta in prezenta cauza, atata vreme cat drepturile salariale acordate anterior angajatilor erau nelegale, astfel cum s-a aratat mai sus. Articolul 30 se refera la sporurile acordate inainte de intrarea in vigoare a legii si pe care pe care personalul platit din fonduri publice era indreptatit sa le primeasca.
Pentru a se inlatura orice dubiu in acest sens, in mod expres, prin art. 37 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice s-a stabilit ca, "prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca si contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care excedeaza prevederilor prezentei legi."
In ceea ce priveste dreptul la negocieri colective precum si caracterul obligatoriu al conventiilor, acestea sunt, intr-adevar, garantate prin art.41 alin.5 din Constitutia Romaniei, insa, asa cum s-a aratat mai sus, prin acestea nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale, astfel cum rezulta din dispozitiile art.12 din Legea nr. 130/1996.
De asemenea, instanta de control judiciar a retinut ca nu era necesar ca intimata sa se adreseze instantei de judecata si sa ceara, in temeiul art. 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, constatarea nulitatii unora dintre clauzele contractului colectiv de munca, intrucat Curtea de Conturi se poate pronunta asupra legalitatii operatiunilor patrimoniale derulate de entitatile pe care le verifica.
In ceea ce priveste sustinerea recurentei referitoare la faptul ca, sumele constatate si consemnate in raportul de audit efectuat la recurente intra sub incidenta Legii nr.84/2012 si se exonereaza la plata, aceasta nu are nicio relevanta sub aspectul verificarii legalitatii deciziei si incheierii atacate in prezenta cauza, prin aceasta lege, aprobandu-se exonerarea de la plata pentru sumele reprezentand venituri de natura salariala stabilite in conditiile art.1, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie sa le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi a unor prejudicii.
In mod corect a retinut instanta de fond ca dat fiind caracterul obligatoriu al deciziei in interesul legii nr. 20/2009 drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul treptei nu pot fi acordate avand in vedere ca aceste nu au fost cuantificate pe cale legala.
Nu se poate retine sustinerea recurentilor conform careia aceasta decizie in interesul legii ar fi fost aplicata retroactiv de catre instanta de fond de vreme ce la momentul pronuntarii instantei de fond decizia in interesul legii era deja pronuntata si producea efecte. Or, pe calea mecanismului recursului in interesul legii se asigura interpretarea unitara de catre instantele judecatoresti a legii. Aplicarea retroactiva a unei astfel de decizii ar presupune aplicarea ei pentru un litigiu transat irevocabil, ceea ce nu este cazul in speta fiind vorba despre un litigiu pendinte.
Nu poate fi retinut nici motivul de recurs constand in incalcarea Conventiei europene a drepturilor omului si a dreptului european prin emiterea actului administrativ atacat. Astfel, pe de o parte, instanta de recurs a retinut ca, in speta, recurentii formuleaza pretentii in legatura cu o situatie juridica pur interna si care nu are legatura cu dreptul european nefiind afectat niciunul dintre drepturile recunoscute prin aquis-ul comunitar. Pe de alta parte, prevederile CEDO nu sunt aplicabile in materia contenciosului administrativ iar in masura in care s-ar aprecia totusi ca prin actul administrativ atacat recurentii au fost privati de un drept de proprietate asupra unei parti din salariu, nu se poate retine faptul ca stabilirea, in urma unui control efectuat de o autoritate publica competenta, a incalcarii legii prin acordarea unor sporuri nelegale, cu consecinta obligativitatii recuperarii sumelor platite ilegal, echivaleaza ca si consecinte pe planul dreptului la un proces echitabil cu desfiintarea unei hotarari judecatoresti irevocabile.

Decizia nr. 1873/CA/05.06.2014 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal
Dosar 233/35/CA/2011*

Prin sentinta nr. 616 /CA/13.02.2014 Tribunalul S. M. a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul PRIMARUL COMUNEI A. in contradictoriu cu paratele CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI BUCURESTI si CAMERA DE CONTURI A JUDETULUI S. M.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele :
O echipa de auditori publici externi din cadrul camerei de conturi a judetului S. M. a efectuat in perioada 28.10.2010-09.12.2010 auditul financiar  al contului de executie pe anul 2009 la Primaria Comunei A., prilej cu care s-au constatat nereguli si abateri de la legalitate si regularitate, consemnate in Procesul-verbal de constatare nr. 1461/09.12.2010, incheiat la Primaria Comunei A., judetul S. M.
Pentru valorificarea procesului verbal, Curtea de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi a judetului S. M. a emis Decizia nr. 1/2011, prin care a stabilit masuri de remediere a deficientelor. Entitatea auditata s-a adresat cu o contestatie Camerei de Conturi a judetului S. M.. Comisia de Solutionare a Contestatiilor a Curtii de Conturi a Romaniei a respins contestatia formulata de reclamanti, prin incheierea nr. VI.90/14.03.2011.
In ceea ce priveste sporul de dispozitiv, instanta a retinut ca autoritatile locale au acordat drepturi banesti functionarilor publici, personalului contractual si persoanelor care ocupa functii de demnitate publica, fara sa aiba competenta, potrivit legii in stabilirea drepturilor de natura salariala si de asemenea, fara respectarea reglementarilor din actele normative in vigoare cu privire la salarizarea personalului din cadrul Primariei Comunei A. (personalul contractual si functionarii publici)
In virtutea principiului autonomiei locale, consiliile locale, in calitate de autoritati ale administratiei publice locale au capacitatea de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, in conditiile legii (art. 3 alin. (1) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 republicata), dar nu si cand este vorba de stabilirea unor drepturi banesti care sunt supuse altor acte normative. Legea administratiei publice nr. 215/2001 la art. 36 alin (1) prevede urmatoarele: "Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati ale administratiei publice locale sau centrale ".
Avand in vedere ca in legislatia care reglementeaza drepturile salariale si alte drepturi ale functionarilor publici si personalului contractual din administratie publica locala pe anul 2009, nu exista o dispozitie legala care sa reglementeze acordarea indemnizatiei lunare de dispozitiv acestor categorii de personal, consiliile locale nu au in competenta lor aprobarea unei astfel de indemnizatii, astfel ca rezulta ca nu este legala acordarea de catre Consiliul Local al Comunei A. a indemnizatiei de dispozitiv de 25% din salariul de baza.
Prevederile constitutionale ale art. 137 alin. (4), stabilesc ca: "Bugetele locale se elaboreaza se aproba si se executa in conditiile legii‘‘.
Legea nr. 138/1999 stabileste modalitatea de salarizare si acordare a altor drepturi numai pentru personalul militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii. In conformitate cu art. l din Legea nr. 138/1999 "Dispozitiile prezentei legi se aplica personalului militar si civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de Telecomunicatii Speciale si Ministerului Justitiei;"
Art.13 din Legea nr.138/1999 prevede: "Cadrele militare in activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de o indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de baza". Potrivit prevederilor art. 47 din legea mentionata, numai personalul civil din ministerele si institutiile centrale enumerate in art. 1 beneficiaza pe langa drepturile salariale reglementate in legislatia aplicabila in sectorul bugetar si de unele drepturi prevazute de acest act normativ, iar conform art. 49, "personalul civil din ministerele si institutiile centrale prevazute Ia art. 47, care desfasoara activitati in conditii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiaza de primele, sporurile si indemnizatiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare in activitate";
Dispozitiile legale sus mentionate contin o enumerare limitativa si sunt aplicabile personalului militar si civil din institutiile mentionate la art. 1 din lege, astfel ca nu exista nici un temei pentru ca drepturile salariale suplimentare constand in indemnizatia de dispozitiv lunara de 25 % din salariul de baza sa poata fi recunoscute si acordate tuturor functionarilor publici si personalului contractual din administratia publica locala.
In ceea ce priveste sumele de bani acordate cu titlu de drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, precum si ajutor financiar pentru achizitionarea de imbracaminte, instanta a retinut ca aceste drepturi banesti au fost acordate nelegal, intrucat autoritatile publice locale, ca si celelalte autoritati si institutii publice bugetare, nu au, potrivit legii, competenta de a acorda alte sporuri decat cele prevazute in legile speciale de salarizare ale personalului bugetar.
Prin "securitate si sanatate in munca" se intelege ansamblul de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii fizice sau psihice, sanatatii lucratorilor si a altor persoane participante la procesul de munca, conform art. 5 lit. n) din Legea nr. 319/2006 a sanatatii si securitatii in munca. Din ansamblul dispozitiilor Legii nr. 319/2006 se desprinde concluzia ca dreptul Ia sanatate si securitate in munca nu consta in acordarea efectiva de sume de bani, ci de o serie de activitati care au ca scop asigurarea sanatatii si securitatii in munca.
In acest sens sunt si prevederile Titlului V din Legea nr. 53/2003 care prevede expres obligatiile angajatorului in ceea ce priveste sanatatea si securitatea in munca si care se refera la instruirea angajatilor si organizarea locurilor de munca astfel incat sa garanteze securitatea si sanatatea salariatilor.
In aceste conditii, avand in vedere ca acordarea drepturilor banesti, salariale se stabileste prin lege, trebuie sa se constate ca drepturile banesti stabilite ca masura de asigurare a sanatatii si securitatii in munca nu au putut face obiectul negocierilor in incheierea contractului/acordului colectiv de munca, fata de dispozitiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 coroborat cu art. 137 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.
Aceste sume de bani acordate nu pot fi incadrate ca fiind cheltuieli materiale, intrucat cheltuielile materiale in vederea asigurarii sanatatii si securitatii in munca sunt generate de un ansamblu de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, si nu acordarea fiecarui salariat a unei sume de bani, cu scopul presupus ca acesta sa-si asigure securitatea si sanatatea in munca.
 Legea nr.53/2003 Codul muncii, actualizata, prevede la art.177: "Locurile de munca trebuie sa fie organizate astfel incat sa garanteze sanatatea si securitatea salariatilor", iar art.254 mentioneaza: "Aplicarea reglementarilor generale si speciale in domeniul relatiilor de munca, securitatii si sanatatii in munca este supusa controlului Inspectiei Muncii, ca organism specializat al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale". In acelasi sens, Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 15/2001 privind organizarea serviciilor de medicina a muncii la art. 1 stipuleaza: "Angajatorii din sectoarele public privat si cooperatist, inclusiv cu capital strain, sunt obligati sa asigure supravegherea starii de sanatate a tuturor angajatilor in relatiile cu determinantii profesionali specifici postului/locului de munca prin servicii de medicina muncii".
Instanta a mai retinut, referitor la sumele de bani acordate pentru imbracaminte, ca pentru angajatii din institutiile publice nu exista prevederi legale care sa prevada obligativitatea purtarii unei uniforme sau tinute obligatorii.
In ceea ce priveste drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare, precum si in primele de vacanta, instanta a retinut ca salarizarea functionarilor publici se face in conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 188/1999, coroborata cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici, iar din moment ce cuantumul suplimentelor salariale nu a fost stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 si nici prin actele normative subsecvente, nu exista baza legala pentru calcularea si acordarea acestora. In ceea ce priveste personalul contractual, salarizarea a fost reglementata de OG 10/2008, primele de vacanta neregasindu-se printre drepturile salariale.
Potrivit Deciziei nr. 20/2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii: "in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, stabilesc ca in lipsa unei cuantificari legale nu se pot acorda pe cale judecatoreasca drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare."
Nu a fost retinuta sustinerea conform careia  trebuia sa se solicite mai  intai anularea contractelor colective de munca sau sa se invoce nelegalitatea hotararilor consiliului local, intrucat rolul Curtii de Conturi este tocmai acela de a constata abaterile de la legalitate. Curtea de Conturi are atributia de a verifica modul de folosire a fondurilor publice, respectiv de a verifica daca executia bugetului de venituri si cheltuieli de catre institutia verificata respecta principiile legalitatii, regularitatii, economicitatii si eficientei.
Avand in vedere cele de mai sus, rezulta ca atat functionarii publici cat si personalul contractual din sectorul bugetar sunt salarizati potrivit exclusiv dispozitiilor legale, iar acordarea altor sporuri si prime nereglementate in dispozitiile legale este nelegala.
Prin urmare, in mod corect a constatat Curtea de Conturi ca acordarea sporurilor si drepturilor mentionate a fost nelegala. In consecinta, in temeiul art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, instanta a respins cererea formulata de reclamant ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurentii reclamanti Consiliul Local A. si Primarul Comunei A. solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei atacate, in sensul anularii incheierii nr. VI 90/14.03.2011, admiterii contestatiei, in sensul anularii in parte a Deciziei nr. 1/2011 si a Procesului Verbal nr. 1461/2010 ale Camerei de Conturi S. M., cu privire la stabilirea intinderii prejudiciului creat prin plata sporurilor salariale reprezentand: prima de vacanta, indemnizatia lunara de dispozitiv; suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare pentru functionarii publici, drepturile speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii si ajutor financiar pentru achizitionarea de imbracaminte si cu privire anularea in parte a Deciziei nr. 1/2011 cu privire la dispunerea masurilor pentru recuperarea sumelor privind sporurile acordate si la suspendarea aplicarii prevederilor din acordul si contractul colectiv de munca, din hotararile consiliului local si din dispozitiile primarului cu privire la acordarea drepturilor stabilite;
De asemenea, recurentii au solicitat admiterea contestatiei in sensul anularii in parte a Deciziei nr. 1/2011 si a Procesului Verbal nr. 1461/2010 ale Camerei de Conturi S. M., cu privire la stabilirea intinderii prejudiciului creat prin plata sporurilor salariale reprezentand: prima de vacanta; indemnizatia lunara de dispozitiv; suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare pentru functionarii publici; drepturile speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii si ajutor financiar pentru achizitionarea de imbracaminte si cu privire la dispunerea masuri/or pentru recuperarea sumelor privind sporurile acordate si la suspendarea aplicarii prevederilor din acordul si contractul colectiv de munca, din hotararile consiliului local si din dispozitiile primarului cu privire la acordarea drepturilor stabilite.
 In motivare, recurentii au aratat ca prevederile art.47 din Legea nr.138/1999, coroborate cu dispozitiile art.13 din aceeasi lege, reglementeaza in sensul ca sporul de dispozitiv se primeste si de personalul din domeniul administratiei publice.
 Apreciaza recurentii ca in situatia in care s-ar aprecia ca fiind intemeiat punctul de vedere al organului de audit s-ar ajunge la incalcarea principiului constitutional si legal al egalitatii intre cetateni.
Arata recurentii ca in art. l alin.2 din Legea nr.137/2000, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, este consacrat principiul egalitatii intre cetateni, excluderea privilegiilor si discriminarilor fiind garantate si in exercitarea drepturilor economice.
Sustin recurentii, in esenta, ca sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi, pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, daca are aprobat bugetul cu aceasta destinatie. Recurentii afirma ca prin acordarea sporului de dispozitiv nu se incalca nici o prevedere legala, ci, dimpotriva se asigura egalitatea de tratament economic, salarial, a personalului din cadrul aceleasi autoritati (centrale - locale).
Recurentii afirma ca indemnizatia de dispozitiv, a fost acordata cu respectarea prevederilor art.236 Codul Muncii a O.M. A.I nr.496/2003 si a art.36 din Legea nr.215/2001.
 In ceea ce priveste constatarile cu privire la acordarea dreptului la sanatatea si securitate in munca, primei de vacanta si a tinutei decente recurentii arata ca potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si in conditiile prevazute de prezenta lege, iar, la incheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.
Contracte colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale (art. 12).
Invedereaza instantei recurentii, in esenta, ca, clauzele cuprinse in contractele colective de munca, negociate cu incalcarea prevederilor art. 8. sunt lovite de nulitate. Nulitatea clauzelor contractuale se constata de catre instanta judecatoreasca competenta, la cererea partii interesate. in cazul constatarii nulitatii unor clauze de catre instanta judecatoreasca, partea interesata poate cere renegocierea drepturilor respective.
Recurentii sustin ca simplul fapt al invocarii nulitatii clauzelor Contractului/Acordului Colectiv nu este de natura sa justifice constatarea si dispunerea nelegalitatii dreptului negociat iar nulitatea clauzelor contractuale se constata de catre instantele judecatoresti competente, la cererea partii interesate, ceea ce presupune ca, pentru a putea sa constate si sa dispuna caracterul prejudiciator si angajarea raspunderii delictuale pentru prejudiciul creat, Curtea de Conturi trebuie, mai intai, sa supuna verificarii nulitatii clauza de drepturi negociate instantei judecatoresti competente si, in functie de solutia acesteia, sa dispuna cu privire la caracterul nelegal si prejudiciator al unui drept negociat.
Arata recurentii ca potrivit art.24 din Legea nr.130/1996, nulitatea clauzelor contractuale, constatate printr-o hotarare judecatoreasca, da dreptul partii interesate, in speta angajatilor, de a cere renegocierea drepturilor respective, ceea ce presupune o recunoastere neingradita a dreptului la negociere, pe de o parte si, pe de alta parte, ca nu exista temei de drept pentru incercarea Curtii de Conturi de a rasturna legalitatea unui drept negociat prin simpla referire la o posibila nulitate a clauzelor negociate.
Cu privire la acordarea suplimentului postului si suplimentului corespunzator treptei de salarizare recurentii arata ca dispozitia nr. 145/2009 a fost adoptata in aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 cu modificarile si completarile ulterioare si in considerarea practicii instantelor judecatoresti, care au respins in justitie actiunea altor institutii cu privire la acordarea judecatoreasca a procentelor acestui drept, cu motivatia ca ar fi o imixtiune a justitiei in atributiile specifice ale autoritatilor publice.
Aceleasi instante au precizat faptul ca, un drept stabilit prin lege, cum este cel al acordarii suplimentelor mai sus indicate, in cazul in care nu a fost cuantificat, este de competenta ordonatorului principal de credite, a sefului administratiei publice locale de a-1 stabili.
Sustin recurentii ca OUG nr. 71/2009 este ulterioara emiterii Dispozitiei nr. 145/2009 si vizeaza alte drepturi de natura salariala decat salariul in sine. Art. 31 din Legea nr. 188/1999 defineste suplimentele ca fiind componente ale salariului de baza si nu alte drepturi salariale.
Apreciaza recurentii, in esenta, ca fata de modul de solutionare a raportului juridic dedus judecatii, hotararea instantei de fond se prezinta ca fiind un act emis cu aplicarea gresita a normei de drept material, pe de o parte si cuprinde motive straine de aspectele de nelegalitate invocate in sustinerea actiunii, pe de alta parte.
In considerarea prevederilor art. l din Legea nr.554/2004, cu privire la caracterul revocabil a actului administrativ, pentru a justifica neaplicarea principiului securitatii raporturilor juridice actului administrativ, judecatorul fondului excede problemei de drept in sine, o minimalizeaza pentru a inlatura caracterul obligatoriu dezlegarii date de Curtea de Justitie de la Luxemburg acestei probleme, generalizand principiul revocabilitatii actului administrativ regulii instituite in ceea ce priveste termenele speciale in care poate fi anulat un act administrativ.
 Apreciaza recurentii ca principiul revocabilitatii actului administrativ este infrant de cel al irevocabilitatii acestuia ca efect a definitivarii sale prin necontestarea actului in termenele speciale prevazute de legea reglementatoare in materia ce guverneaza actul administrativ.
Dreptul la un proces echitabil, in sensul art.6 din Conventie, este privit de judecatorul fondului din perspectiva faptului ca actele inlaturate de Curtea de Conturi sunt simple acte administrative si nu acte |administrative emise in solutionarea unei contestatii, motiv pentru care, contrar prevederilor legilor materiale, care prevad expres modalitatea in care un act administrativ isi inceteaza existenta juridica (prin anularea actului sau prin constatarea nulitatii sale, ambele dispuse de o instanta judecatoreasca), aceste acte pot fi desconsiderate de oricine si oricand, fara ca aceasta desconsiderare sa fie privita ca o infrangere a dreptului la un proces echitabil, sub aspectul securitatii juridice de care se bucura actul inlaturat prin actul supus controlului de legalitate.
Recurentii invoca practica Inaltei Curti cu privire la aceasta problema juridica.
Apreciaza recurentii, in esenta, ca prima instanta era obligata, in respectarea principiului intaietatii normei comunitare fata de norma interna, sa admita ca, prin Decizia nr.26/2012, s-a adus atingere securitatii raporturilor juridice, realizandu-se o imixtiune nepermisa unei autoritati publice in exercitarea prerogativelor absolute ale puterii judecatoresti, fara sa fie sanctionata in nici un fel de insasi garantul separatiei puterilor in stat, puterea judecatoreasca.
 Recurentii sustin ca Decizia 20/2009 a ICCJ nu putea fi retinuta in solutionarea litigiului, deoarece caracterul obligatoriu asupra aspectelor de interpretare a legii pot viza doar raporturile juridice ulterioare publicarii actului in Monitorul oficial. Ori in cazul de fata au fost auditate acte juridice din anii 2008, 2009. Astfel s-a dat valente juridice deciziei 20/2009 cu efect retroactiv, fapt ce echivaleaza cu retroactivarea legii civile, cu incalcarea unui principiu constitutional si a dreptului la un proces echitabil.
In drept, recurentii  au invocat dispozitiile art. 299 si urm. Cod de procedura civila.
Intimata CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI prin intampinare a solicitat respingerea in tot, ca nefondat, a recursului.
In motivare, intimata arata ca in legislatia care reglementeaza drepturile salariate si alte drepturi ale functionarilor publici si personalului contractual din administratia publica locala pe anul 2009, nu exista o dispozitie legala care sa reglementeze acordarea indemnizatiei lunare de dispozitiv acestor categorii de personal, consiliile locale nu au in competenta lor aprobarea unei astfel de indemnizatii, astfel ca rezulta ca nu este legala acordarea de catre Consiliul Local al Comunei A. a indemnizatiei de dispozitiv de 25% din salariul de baza ".
Mai arata intimata ca indemnizatia de dispozitiv este una dintre componentele soldei lunare reglementata de art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutii/e publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariate personalului civil din aceste institutii. Potrivit textului, cadrele militare in activitate si militarii angajati pe baza de contract au dreptul la o solda lunara, compusa din: solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda, gradatii si indemnizatia de dispozitiv. Totodata, aceasta indemnizatie este prevazuta si de art. 13 din aceeasi lege. Potrivit acestui articol, cadrele militare in activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de o indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de baza.
Apreciaza intimata ca denumirea indemnizatiei, aceea de dispozitiv, demonstreaza ca aceasta indemnizatie nu se aplica in cadrul institutiilor cu caracter eminamente civil.
Sporul de dispozitiv se incadreaza intre sporurile pentru misiune permanenta, in sensul ca persoana care beneficiaza de plata acestui spor se afla in dispozitiv, in regim comandat, adica se afla in permanenta la dispozitia unitatii, fiind obligata sa intervina ori de cate ori este nevoie, la orice ora din zi si din noapte.
Acordarea indemnizatiei de dispozitiv presupune practic disponibilitatea totala a acestor salariati de a participa, dincolo de durata normala a programului de lucru, la activitati ale administratiei publice care are caracter extraordinar si pentru serviciul de permanenta pe care il asigura in interes public.
Sustine intimata, in esenta, ca, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevazut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil sa-si desfasoare activitatea intr-un dispozitiv cu caracter militar sau intr-una din institutiile si autoritatile prevazute in art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Personalul din cadrul recurentului face parte dintr-un organ al administratiei publice locale, si nu din cadrul Ministerului de Interne, astfel ca, Ordinul nr.496/2003 al Ministerului Administratiei si Internelor nu are aplicabilitate in privinta reclamantilor.
Nu exista nici o legatura de subordonare a institutiei recurentului fata de Ministerul Administratiei si Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr.215/2001 o autoritate publica locala autonoma.
In aceste conditii, ministrul administratiei si internelor nu avea nici o atributie in privinta salarizarii personalului contractual din cadrul administratiei publice locale si, prin urmare, ordinul sus mentionat nu poate fi aplicat in cazul recurentilor si cu atat mai putin dispozitiile Legii nr.138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administratia publica locala.
Arata intimata ca principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, nu inseamna o uniformitate asa incat, daca la situatii egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite tratamentul nu poate fi decat diferit.
Recurentii invoca, in sustinerea legalitatii acordarii drepturilor salariate, prevederile cuprinse in actele normative referitoare la incheierea contractelor colective de munca, dar in realitate acestia nu le-au aplicat.
Invedereaza instantei intimata, in esenta, ca drepturile banesti contestate au fost acordate pentru intregul personal pe tot parcursul anului 2009, in baza prevederilor din Contractul/ Acordul colectiv de munca in perioada ianuarie - mai s-au acordat 250 lei/angajat lunar, cu exceptia lunii aprilie cand s-au acordat 1000 lei/angajat, in baza prevederilor art. 17 alin. (7) din Acordul Colectiv de Munca nr. 345/13.02.2008 si ale art. 17 alin. (7) din Contractul Colectiv de Munca nr. 344/13.02.2008 in intervalul iunie - decembrie s-au acordat 600 lei/angajat lunar, cu exceptia lunii decembrie cand s-au acordat 2500 lei/ angajat, in baza prevederilor art. 17 alin. (7) din Acordul Colectiv de Munca nr. 660/26.05.2009 si ale art. 17 alin. (7) din Contractul Colectiv de Munca nr. 659/26.05.2009;
Ajutorul financiar pentru achizitionarea de imbracaminte s-a acordat pentru intregul personal pe tot parcursul anului 2009, in baza prevederilor art. 25‘ din Acordul Colectiv de Munca nr. 344/13.02.2008, respectiv, nr. 660/26.05.2009 si Contractul Colectiv de Munca nr. 345/13.02.2008, respectiv nr. 659/26.05.2009: ""pentru a avea o tinuta decenta, adecvata si reprezentativa pentru institutia in care lucreaza, salariatii vor beneficia de un ajutor financiar de 2000 ron/an, platit trimestrial pentru achizitionarea de imbracaminte. Fondurile se vor aloca de la capitolul "cheltuieli materiale‘1 in valoare de 500 ron/salariat/trimestru. "
Sustine intimata ca Acordul Colectiv de Munca cuprinde prevederi care incalca actele normative in vigoare privind drepturile salariale de care pot beneficia functionarii publici si personalul contractual din institutiile bugetare;
Contractul/Acord colectiv de munca nu poarta avizul comisiei paritare asa cum este precizat in Hotararea Guvernului nr. 833/2007, art. 13 alin.(l) lit. d si alin.(2).
Apreciaza intimata ca, desi principiul autonomiei locale implica dreptul autoritatilor publice locale descentralizate de a-si adopta bugetele proprii de venituri si cheltuieli, totusi acest drept este sever limitat, intrucat veniturile locale sunt completate prin alocatii primite de la bugetul de stat. S-ar crea o situatie de inegalitate intre angajatii unitatilor bugetare de la nivel central si cei ai unitatilor bugetare locale, daca in bugetele locale s-ar prevedea acordarea de cadouri sau prime, ceea ce ar contraveni art. 16 din Constitutie.
Comuna Apa, ca autoritate a administratiei publice locale, are atat competenta aprobarii bugetului, precum si "obligatia de a gestiona resurse/e proprii, in acord cu atributiile ce ii revin, potrivit dispozitiilor Legii administratiei publice locale, acestea fiind proportionale cu competentele si responsabilitati/e prevazute de lege".
Potrivit principiului obligativitatii respectarii legilor prevazut la art. 51 din Constitutie, dispozitiile art. 119 din Legea fundamentala prevad ca "autonomia locala se exercita conform legilor statului".
Or, in cazul de fata, autoritatile publice locale, ca si celelalte autoritati si institutii publice bugetare, nu au, potrivit legii, competenta de a acorda alte sporuri decat cele prevazute in legile speciale de salarizare ale personalului bugetar.
Avand in vedere prevederile Constitutiei Romaniei, ale Codului muncii precum si ale prevederilor legale in materie de salarizare aferenta personalului din sectorul public pentru anul 2010, considera intimata ca unele dintre clauzele cuprinse in aceste contracte incalca reglementarile legale, iar platile ordonantate din bugetul Primariei Comunei A. au fost efectuate cu incalcate flagranta a Legii finantelor publice locale.
Arata intimata ca nu se poate dispune dupa bunul plac al unitatii administrativ teritoriale de fondurile din buget, ci numai conform prevederilor legale, iar in ceea ce priveste contractul/acordul colectiv de munca incheiat conform Legii nr. 130/2006, poate negocia numai masuri pentru imbunatatirea conditiilor de munca, pentru perfectionarea profesionala, etc. si nu acordarea de drepturi banesti.
Intimata arata ca Legea nr. 130/2006 privind contractul colectiv de munca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in ceea ce priveste personalul bugetar se refera Ia negocierea de masuri pentru imbunatatirea conditiilor de munca, pentru perfectionarea profesionala, etc. si nu negocierea acordarii de drepturi banesti.
Cu privire la plata drepturilor salariale constand in suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare, intimata arata ca in cazul functionarilor publici salarizarea se face in conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicata, coroborata cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici modificata prin Ordonanta nr. 9 din 30 ianuarie 2008, care stipuleaza la art. 31 alin. 1 ca pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza; sporul pentru vechime in munca; suplimentul postului; suplimentul corespunzator treptei de salarizare. La alin. (2) Functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale, in conditiile legii iar la alin. (3) Salarizarea functionarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici.
In cazul personalului contractual salarizarea este reglementata de Ordonanta nr. 10 din 30 ianuarie 2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, precum si unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
In cuprinsul deciziei nr. 20/2009 se statueaza ca dispozitiile art. 31 alin.(l) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se interpreteaza in sensul ca, in lipsa unei cuantificari legale nu se pot acorda pe cale judecatoreasca drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
Subliniaza faptul ca prin decizia anterior mentionata, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dezlegat o problema de drept cu privire la interpretarea corecta dispozitiilor legale in materie referitoare la acordarea unor drepturi salariale, si nu cu privire la aplicarea in timp a acestor dispozitii, astfel ca decizia inaltei Curti de Casatie si Justitie nu poate fi ignorata.
Sustine intimata ca reglementarea acestor drepturi de natura salariala de catre art. 31 alin. l lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici are doar un caracter general. Cuantumul celor doua suplimente salariale nu a fost stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 si nici prin actele normative subsecvente, astfel incat, nu exista baza legala pentru calcularea si acordarea acestora.
Pentru cuantificarea suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare, ca parti componente ale salariului functionarilor publici, este necesara existenta unor dispozitii date in aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999, atributie ce revine fie Parlamentului, in cazul promovarii unei legi, fie Guvernului, prin delegare legislativa sau prin adoptarea unei hotarari date in aplicarea acestor prevederi legale, or cuantificarea suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare nefiind stabilite de legiuitor, acestea nu puteau fi acordate nici personalului Primariei Comunei A..
In conditiile in care nu este reglementata modalitatea de calcul al suplimentului postului si al suplimentului treptei de salarizare, suntem in prezenta doar a unei intentii a legiuitorului de a acorda functionarilor publici doua drepturi de natura salariala, intentie materializata prin instituirea drepturilor, dar nefinalizata, deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza carora pot fi calculate.
In atare situatie, nefiind creat cadrul functional de acordare a drepturilor, acestea raman doar drepturi "virtuale", iar atata timp cat nu exista reglementari legale de stabilire a cuantumului acestor drepturi sau a criteriilor pe baza carora pot fi calculate, drepturile respective nu pot fi acordate nici printr-o dispozitie a primarului.
Afirma intimata ca nu se poate vorbi de limitarea unor drepturi in sensul art. 53 din Constitutia Romaniei si nici de renuntarea salariatilor la drepturile lor salariale.
Din moment ce drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare nu au fost cuantificate si nu s-au stabilit criteriile pe baza carora pot fi calculate, acordarea acestora reprezinta numai o intentie din partea legiuitorului, dar nefinalizata, aceste drepturi ramanand doar drepturi "virtuale".
In aceste conditii drepturile salariale in discutie nu s-au nascut pentru a se putea sustine ca s-ar renunta la ele sau s-ar limita acordarea acestora. Prin urmare, drepturile salariale in litigiu nu au suficienta baza in dreptul intern, in absenta criteriilor legale de cuantificare a acestora.
Mai arata intimata, in esenta, ca data fiind natura juridica a prezentului litigiu, suntem in prezenta unor norme de drept public si nu "drepturi si obligatii cu caracter civil". Jurisprudenta Curtii la problema aplicabilitatii garantiilor prevazute de art. 6 paragr. 1 contenciosului privitor la functia publica este constanta in sensul excederii sferei de aplicare.
Sustine intimata ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, trebuie sa fie interpretat in lumina preambulului la Conventie, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv oricarui litigiu de catre instante sa nu mai poata fi supusa rejudecarii (Hotararea din 28 octombrie 1999, pronuntata in Cauza Brumarescu impotriva Romaniei, paragraful 61).
Conform acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite reexaminarea unei hotarari definitive si executorii cu unicul scop de a obtine o reanalizare a cauzei si o noua hotarare in privinta sa. Instantele superioare nu trebuie sa isi foloseasca dreptul de reformare decat pentru a corecta erorile de fapt sau de drept si erorile judiciare, si nu pentru a proceda la o noua analiza. Simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauza. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decat daca o impun motive substantiale si imperioase (Hotararea din 7 iulie 2009, pronuntata in Cauza Stanca Popescu impotriva Romaniei, paragraful 99, si Hotararea din 24 iulie 2003, pronuntata in Cauza Ryabykh impotriva Rusiei, paragraful 52).
Prin urmare, principiul securitatii raporturilor juridice a fost analizat in jurisprudenta Curtii raportat la hotararile judecatoresti pronuntate de instantele nationale avandu-se in vedere autoritatea de lucru judecat de care se bucura acestea.
Insa, asa cum rezulta din dispozitiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este in esenta sa un act revocabil. Cum principiul securitatii raporturilor juridice presupune ca solutia data printr-un act sa nu mai poata fi pusa in discutie, rezulta ca acest principiu nu se aplica actului administrativ, in conditiile in care acest act poate fi supus controlului de legalitate al organelor competente..
Intimata arata ca in jurisprudenta Curtii (c. Le Compte Van Leuven si De Meyere c. Belgiei, c. Albert si Le Compte c. Belgiei), se face distinctie in ceea ce priveste actele administrative, intre acte administrative prin care se solutioneaza o contestatie ce poarta asupra unui drept civil si acte administrative care sunt straine oricarei functii jurisdictionale, iar aceasta din urma categorie de acte administrative iese din campul de aplicare al articolului 6.
Prin urmare, Hotararea Consiliului Local Apa nr. 4/2008, prin care s-au acordat drepturile ce formeaza obiectul prezentului litigiu, nu sunt acte emise in solutionarea unei contestatii, ceea ce inseamna ca aceste acte nu intra in sfera de aplicare a articolului 6 din Conventie.
Asadar, constatarea caracterului nelegal al drepturilor acordate, prin actele mai sus amintite, prin Decizia nr. 3/2013, nu aduce atingere principiului securitatii raporturilor juridice din perspectiva art. 6 din Conventie.
De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozitiile art. 16 din Constitutia Romaniei si nici cele din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului, deoarece nu exista nicio egalitate intre persoanele care isi desfasoara activitatea intr-un dispozitiv militar - in care exista anumite reguli specifice de acces, de circulatie in interiorul dispozitivului, de comunicare - si o institutie publica, in care toate acele reguli nu se aplica.
Principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, nu inseamna o uniformitate asa incat, daca la situatii egale trebuie sa corespunda un tratament egal. la situatii diferite tratamentul nu poate fi decat diferit.
De altfel, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalitatii in fata legii si a nediscriminarii este constanta si recunoaste ca principiul egalitatii nu este sinonim cu uniformitatea si ca situatiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscandu-se astfel dreptul la diferentieri.
 Intimata arata ca prin aparitia legii de amnistie fiscala  nu a fost recunoscuta legalitatea acordarii drepturilor speciale, ci din contra in conformitate cu prevederile art.2 din acest act normativ s-a aprobat doar exonerarea de la plata pentru sumele reprezentand venituri de natura salariala stabilite in conditiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie sa le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Legea nr. 84/2012 nu a stabilit legalitatea acordarii indemnizatiei de dispozitiv, ci doar exonerarea de la recuperarea sporului de dispozitiv constatat ca acordat fara temei legal de catre Curtea de Conturi. Potrivit art. 1 din Legea nr. 84/2012, dispozitiile acesteia se aplica personalului din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului ale carui venituri de natura salariala au fost stabilite pana la intrarea in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare.
Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice a intrat in vigoare la 01 ianuarie 2011. Asadar dispozitiile Legii nr. 84/2012 se aplica veniturilor salariale stabilite pana la 01.01.2011, si nu se aplica veniturilor de natura salariala stabilite dupa aceasta data.
In drept intimata a invocat prevederile art. 115 Cod de procedura civila.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, precum si sub toate aspectele, in baza prev.art.3041 Cod procedura civila de la 1865, aplicabil in speta in temeiul art. 3 din Legea 76/2012, curtea a constatat urmatoarele :
O echipa de auditori publici externi din cadrul camerei de conturi a judetului S. M. a efectuat in perioada 28.10.2010-09.12.2010 auditul financiar  al contului de executie pe anul 2009 la Primaria Comunei A., prilej cu care s-au constatat nereguli si abateri de la legalitate si regularitate, consemnate in Procesul-verbal de constatare nr. 1461/09.12.2010, incheiat la Primaria Comunei A., judetul S. M.
Pentru valorificarea procesului verbal, Curtea de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi a judetului S. M. a emis Decizia nr. 1/2011, prin care a stabilit masuri de remediere a deficientelor. Entitatea auditata s-a adresat cu o contestatie (f. 17-20 dos. fond) Camerei de Conturi a judetului S. M.. Comisia de Solutionare a Contestatiilor a Curtii de Conturi a Romaniei a respins contestatia formulata de reclamanti, prin incheierea nr. VI.90/14.03.2011 (f. 6-16 dos. fond).
Curtea a constatat ca instanta de fond a facut o corecta aplicare a normelor juridice aplicabile in speta, pronuntand o hotarare legala si temeinica.
Astfel,  in mod corect a retinut instanta de fond ca drepturile banesti acordate prin contractul colectiv de munca constand in indemnizatie de dispozitiv, suplimentul postului si suplimentul treptei, drepturile salariale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii si ajutorul pentru imbracaminte sunt nelegale avand in vedere dispozitiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 conform carora contractele colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare, insa prin acestea nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.
Clauzele contractelor colective de munca pot fi negociate si stabilite numai in limitele si in conditiile prevazute de lege, asa cum se arata in cuprinsul art. 236 din Codul muncii, precum si al art. 24 Legea nr. 130/1996, clauzele cuprinse in contractele colective de munca negociate cu incalcarea prevederilor legale fiind lovite de nulitate absoluta.
Ca atare, nu prezinta relevanta faptul ca, contractul colectiv de munca sau hotararea consiliului local nu a fost atacata  in justitie, organul de audit avand obligatia de a verifica legalitatea acestor acte.
In ceea ce priveste indemnizatia de dispozitiv instanta de control judiciar a retinut ca prin Decizia nr. 37/14.12.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii s-a stabilit ca, dispozitiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpreteaza in sensul ca indemnizatia de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din salariul de baza, prevazuta de art. 13 din acelasi act normativ, se acorda functionarilor publici si personalului contractual care isi desfasoara activitatea in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si in institutiile publice din subordinea ministerului, precum si personalului care isi desfasoara activitatea in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si inainte de transfer sau detasare din cadrul fostului Minister de Interne.
Totodata, s-a statuat ca, in afara de militarii si salariatii civili din Ministerul Administratiei si Internelor si din institutiile publice aflate in subordinea ministerului, indemnizatia de dispozitiv prevazuta de art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr.138/1999 se acorda si urmatoarelor categorii de personal:
- personalului civil al serviciilor comunitare de evidenta a persoanelor care sunt organizate si functioneaza in subordinea consiliilor locale, in temeiul dispozitiilor cu caracter special ale art. 241 alin. 2 din OG nr. 84/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 372/2002, in considerarea faptului ca este incadrat la Ministerul Administratiei si Internelor si este detasat la aceste servicii comunitare pastrandu-si toate drepturile anterior dobandite;
- personalul civil al serviciilor comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple si al serviciilor publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor organizate in cadrul prefecturilor judetene si al Prefecturii Municipiului Bucuresti in temeiul dispozitiilor cu caracter special ale art. 151 si 152 din OG nr. 83/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 362/2002, in considerarea faptului ca isi pastreaza toate drepturile dobandite anterior transferului din structura Ministerului Administratiei si Internelor la aceste servicii comunitare.
In consecinta, avand in vedere ca persoanele pentru care s-a aprobat acordarea indemnizatiei de dispozitiv nu se incadreaza in categoria persoanelor care beneficiaza de aceasta indemnizatie conform deciziei nr. 37/14.12.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul art. 330 ind. 1 alin. 4 Cod de procedura civila, corect a apreciat instanta de fond ca incheierea prin care Curtea de Conturi a Romaniei a respins contestatia formulata de reclamanta impotriva este intemeiata in ceea ce priveste constatarea nelegalitatii acordarii acestei indemnizatii.
De asemenea, invocarea, de catre recurenti a dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 330/2009, referitoare la introducerea in salariul de baza a sporurilor acordate prin legi sau hotarari ale Guvernului si dupa caz indemnizatiile de conducere care potrivit legii faceau parte din salariul de baza nu prezinta relevanta in prezenta cauza, atata vreme cat drepturile salariale acordate anterior angajatilor erau nelegale, astfel cum s-a aratat mai sus. Articolul 30 se refera la sporurile acordate inainte de intrarea in vigoare a legii si pe care pe care personalul platit din fonduri publice era indreptatit sa le primeasca.
Pentru a se inlatura orice dubiu in acest sens, in mod expres, prin art. 37 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice s-a stabilit ca, "prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca si contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care excedeaza prevederilor prezentei legi."
In ceea ce priveste dreptul la negocieri colective precum si caracterul obligatoriu al conventiilor, acestea sunt, intr-adevar, garantate prin art.41 alin.5 din Constitutia Romaniei, insa, asa cum s-a aratat mai sus, prin acestea nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale, astfel cum rezulta din dispozitiile art.12 din Legea nr. 130/1996.
De asemenea, instanta de control judiciar a retinut ca nu era necesar ca intimata sa se adreseze instantei de judecata si sa ceara, in temeiul art. 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, constatarea nulitatii unora dintre clauzele contractului colectiv de munca, intrucat Curtea de Conturi se poate pronunta asupra legalitatii operatiunilor patrimoniale derulate de entitatile pe care le verifica.
In ceea ce priveste sustinerea recurentei referitoare la faptul ca, sumele constatate si consemnate in raportul de audit efectuat la recurente intra sub incidenta Legii nr.84/2012 si se exonereaza la plata, aceasta nu are nicio relevanta sub aspectul verificarii legalitatii deciziei si incheierii atacate in prezenta cauza, prin aceasta lege, aprobandu-se exonerarea de la plata pentru sumele reprezentand venituri de natura salariala stabilite in conditiile art.1, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie sa le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi a unor prejudicii.
In mod corect a retinut instanta de fond ca dat fiind caracterul obligatoriu al deciziei in interesul legii nr. 20/2009 drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul treptei nu pot fi acordate avand in vedere ca aceste nu au fost cuantificate pe cale legala.
Nu se poate retine sustinerea recurentilor conform careia aceasta decizie in interesul legii ar fi fost aplicata retroactiv de catre instanta de fond de vreme ce la momentul pronuntarii instantei de fond decizia in interesul legii era deja pronuntata si producea efecte. Or, pe calea mecanismului recursului in interesul legii se asigura interpretarea unitara de catre instantele judecatoresti a legii. Aplicarea retroactiva a unei astfel de decizii ar presupune aplicarea ei pentru un litigiu transat irevocabil, ceea ce nu este cazul in speta fiind vorba despre un litigiu pendinte.
Nu poate fi retinut nici motivul de recurs constand in incalcarea Conventiei europene a drepturilor omului si a dreptului european prin emiterea actului administrativ atacat. Astfel, pe de o parte, instanta de recurs a retinut ca, in speta, recurentii formuleaza pretentii in legatura cu o situatie juridica pur interna si care nu are legatura cu dreptul european nefiind afectat niciunul dintre drepturile recunoscute prin aquis-ul comunitar. Pe de alta parte, prevederile CEDO nu sunt aplicabile in materia contenciosului administrativ iar in masura in care s-ar aprecia totusi ca prin actul administrativ atacat recurentii au fost privati de un drept de proprietate asupra unei parti din salariu, nu se poate retine faptul ca stabilirea, in urma unui control efectuat de o autoritate publica competenta, a incalcarii legii prin acordarea unor sporuri nelegale, cu consecinta obligativitatii recuperarii sumelor platite ilegal, echivaleaza ca si consecinte pe planul dreptului la un proces echitabil cu desfiintarea unei hotarari judecatoresti irevocabile.