InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Oradea

APLICAREA ART. 83 COD PENAL

(Hotarare nr. 564/A din data de 11.11.2014 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Circulatie rutiera | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

DREPT PENAL

APLICAREA ART. 83 COD PENAL

DECIZIA PENALA NR. 564/A/11 noiembrie 2014 Dosar nr. 1499/255/2014*
CURTEA DE APEL ORADEA
Sectia penala si pentru cauze cu minori

Curtea a apreciat apelul declarat de inculpat ca fiind fondat, la individualizarea pedepsei instanta de control judiciar a retinut ca inculpatul a fost surprins de organele de politie pe o straduta laturalnica din satul de domiciliu, straduta care pe timpul zilei este foarte putin circulata, iar pe timp de noapte este aproape lipsita de trafic rutier, acesta conducand doar o portiune de 30 de metri, intreaga distanta fiind de aproximativ 1 km, iar conducerea sub influenta bauturilor alcoolice nu a avut ca rezultat nici accidentarea unei persoane si nici producerea vreunei pagube materiale. Mai mult, persoana inculpatului, care este element tanar, inca de la inceput a avut o atitudine de recunoastere si regret a faptei, este la primul contact cu legea penala, fiind incadrat in munca si apreciat in comunitatea din care face parte, duce la concluzia dispunerii in baza art.83 Cod penal a amanarii aplicarii pedepsei pe durata unui termen de supraveghere pe doi ani, stabilit conform art. 84  din Codul penal. In baza art.85 Cod penal i s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte obligatiile prevazute de art. 85 literele a) - e) Cod penal
Prin sentinta penala nr. 128 din data de 9 septembrie 2014 pronuntata de Judecatoria M., in baza  art. 336 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedura penala, a fost condamnat inculpatul V. A.Z. la pedeapsa de 10 (zece) luni inchisoare pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange.
In baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozitiilor art. 92 Cod penal.
In baza art. 93 alin. (1) Cod penal l-a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul B., la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
In baza art. 93 alin. (2) lit. d) Cod penal s-a impus condamnatului sa execute urmatoarea obligatie: sa nu paraseasca teritoriul Romaniei, fara acordul instantei.
In baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a prestat o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul Primariei S. sau Primaria V. M. pe o perioada de 60 zile lucratoare.
Conform art. 404 alin. 2 Cod procedura penala, i-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 91 alin. 4 si 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in cazul nerespectarii masurilor de supraveghere, a neexecutarii obligatiilor ce ii revin sau savarsirii unei noi infractiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
In temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedura penala l-a obligat pe inculpat la plata catre stat a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
S-a constatat ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria M. nr. 402/P/2014 din 15 mai 2014 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului V. A.Z. pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange, prevazuta si pedepsita de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Din expozitivul actului de sesizare al instantei de fond s-a retinut in principal ca, in data de 09/03/2014, in jurul orei 01:20, inculpatul V. A.Z. a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare XX XX XXX pe drum public, prin localitatea C., avand o alcoolemie de 1,30 g‰ la ora 02.00 cand i s-a  prelevat proba de sange.         
Audiat fiind in cursul urmaririi penale inculpatul a recunoscut comiterea faptei.
Din probele administrate in cauza, instanta de fond a retinut urmatoarele:
In fapt:
In data de 09/03/2014, in jurul orei 01.20, dupa ce a consumat bauturi alcoolice la un bar din localitatea C. (cca. 4 stice cu bere de 0,5 l fiecare conform declaratiei de la fila 21), inculpatul V. A.Z. s-a urcat la volanul autoturismului cu nr. de inmatriculare XX XX XXX, pe care l-a condus pe drum public, prin localitatea C., avandu-i ca pasageri pe prietenii sai, martorii K. N. si F. N.R., fiind oprit de catre organele de politie care efectuau controlul si supravegherea traficului rutier.
Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, la ora 01:59, in prezenta martorilor susmentionati, rezultand o concentratie de 0,60 mg/l alcool pur in aerul expirat. Pentru acest motiv inculpatul a fost condus la Centrul de Permanenta din S., unde i s-a prelevat o proba de sange in vederea stabilirii alcoolemiei, la ora 02:00.
Din buletinul de analiza toxicologica nr. xxx din 11/03/2014 intocmit de Serviciul Judetean de Medicina Legala O. rezulta ca alcoolemia inculpatului a fost de 1,30 g‰ la ora 02:00 cand i s-a  prelevat proba de sange.         
Audiat fiind in cursul cercetarii judecatoresti, inculpatul a recunoscut savarsirea faptei solicitand sa fie judecat pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, potrivit procedurii prev. de 375 Cod procedura penala
Starea de fapt mai sus expusa a rezultat din coroborarea probelor administrate in cursul urmaririi penale dupa cum urmeaza: proces verbal de constatare a infractiunii flagrante (fila 9 dosar u.p.), declaratiile martorilor K. N. si F. N.R. (filele 12,13 dosar u.p), fisa alcooltest (fila 14 dosar u.p.), procesul-verbal de prelevare si buletinul de examinare clinica (filele 15, 16 dosar u.p.), buletinul de analiza toxicologica nr. xxx din 11/03/2014 intocmit de Serviciul Judetean de Medicina Legala O. (fila 17 dosar u.p), declaratiile de recunoastere ale inculpatului (filele 20, 23 dosar u.p., fila 21 dosar cercetare judecatoreasca); fisa de cazier judiciar (fila. 24 dosar u.p.), 
In drept:
Fapta inculpatului V. A.Z. de a conduce in data de 09/03/2014, in jurul orei 01:20, autoturismul cu numarul de inmatriculare XX XX XXX pe drumul public, din localitatea C., avand o alcoolemie de 1,30 g‰ alcool pur in sange la momentul prelevarii probei de sange (ora 02:00), intruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o  are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange, prevazuta si pedepsita de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Elementul material al laturii obiective consta in actiunea de conducere a unui vehicul avand o imbibatie alcoolica peste limita legala de 0,80 g/l alcool pur in sange, respectiv 1,30 g/l alcool pur in sange. Urmarea imediata consta in atingerea adusa relatiilor sociale referitoare la siguranta circulatiei pe drumurile publice si crearea unei stari de pericol, din cauza aflarii pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumand bauturi alcoolice, nu mai sunt in plenitudinea aptitudinilor fizice si psihice, au o viteza de reactie scazuta si simturi diminuate, ce le impiedica sa raspunda prompt la situatiile periculoase din trafic.
Fiind o infractiune de pericol, legatura de cauzalitate intre fapta si urmarea produsa rezulta din insasi savarsirea faptei (ex re).
In ceea ce priveste latura subiectiva, inculpatul a savarsit fapta cu intentie in modalitatea prevazuta de art. 16 alin. 3 lit. b) Cod penal, intrucat a avut reprezentarea consecintelor actiunii sale si a acceptat ca astfel pune in pericol siguranta circulatiei, chiar daca nu a urmarit producerea ei (intentie indirecta).
Constatand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 396 alin. 2 Cod procedura penala intrucat rezulta, dincolo de orice indoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de catre inculpat, instanta, in baza textului de lege mai sus aratat, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsa de 10 (zece) luni inchisoare pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange.
La stabilirea acestei pedepse instanta de fond a tinut seama si de dispozitiile art. 396 alin. 10 Cod procedura penala, care prevad reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa in cazul inchisorii, in cazul inculpatilor judecati dupa procedura recunoasterii invinuirii.
Sub aspectul individualizarii judiciare a pedepsei instanta de fond a avut in vedere scopul pe care il indeplinesc pedepsele precum si criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei facandu-se in raport cu gravitatea infractiunii savarsite si cu periculozitatea infractorului, care se evalueaza dupa: imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite; starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita; natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii; motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit; natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal; nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.
Prin raportare la gravitatea faptei, instanta a retinut ca fapta a fost comisa pe timp de noapte, inculpatul a condus autoturismul in localitate avand in  autoturism si alte persoane, imprejurare in care a pus in pericol nu doar siguranta sa si a celorlalti participanti la trafic, ci si pe cea a prietenilor sai, iar valoarea alcoolemiei este destul de ridicata fiind situata aproape de dublul limitei prevazute de lege.
In ceea ce priveste persoana inculpatului, acesta este absolvent de studii medii (12 clase), nu este casatorit si este incadrat in munca in calitate de dulgher, nu are antecedente penale.
Fata de continutul concret al infractiunii (valoarea alcoolemiei si conducerea autoturismului in localitate, avand in autoturism ca pasageri si alte persoane), instanta de fond a apreciat ca lipsa antecedentelor penale si recunoasterea faptei nu au relevanta si consistenta circumstantelor atenuante judiciare prevazute de art.75 alin. 2 lit. a) si b) Cod penal.
In acest sens, instanta de fond a subliniat ca imprejurarile prevazute de art. 75 alin. 2  Cod penal nu au caracter obligatoriu, ci au fost retinute doar daca ele reduc in asemenea masura gravitatea faptei sau il caracterizeaza in asemenea masura pe inculpat, incat numai aplicarea unei pedepse intre limitele speciale reduse cu o treime, satisface in concret imperativul justei individualizari a pedepsei.
Ori, in cauza, lipsa antecedentelor penale nu atenueaza cu nimic starea de pericol creata prin savarsirea infractiunii. De asemenea, fata de modul cum se constata existenta infractiunii deduse judecatii (prin mijloace tehnice omologate si constatare medico-legala privind stabilirea alcoolemiei) este lipsita de relevanta recunoasterea faptei de catre inculpat, care este pur formala.
De aceea, lipsa antecedentelor penale si atitudinea de colaborare cu organele de urmarire penala nu constituie circumstante atenuante, dar vor reprezenta criteriile de apreciere in dozarea pedepsei intre limitele prevazute de lege.
In consecinta, instanta de fond a apreciat ca pentru prevenirea savarsirii de noi fapte penale si formarea unei atitudini corecte fata de ordinea de drept si regulile de convietuire sociala, aplicand in speta prev. art. 396 alin 10 Cod de procedura penala, in sensul reducerii pedepsei cu o treime, a fost necesara aplicarea unei pedepse de 10 luni inchisoare.
In ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, avand in vedere persoana inculpatului care, nu are antecedente penale, a recunoscut si regretat fapta savarsita, instanta de fond a apreciat ca nu se impune executarea efectiva a pedepsei inchisorii in regim de detentie, pronuntarea condamnarii fiind apreciata ca suficienta pentru reeducarea inculpatului si constientizarea necesitatii respectarii valorilor sociale protejate de lege si de legea penala in special.
Astfel, in baza art. 91 Cod penal instanta de fond a dispus suspendarea executarii pedepsei, sub supraveghere si a stabilit termen de supraveghere doi ani, conform dispozitiilor art. 92 Cod penal.
De asemenea, in baza art. 93 alin. (1) Cod penal l-a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte masurile de supraveghere, respectiv, sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul B., la datele fixate de acesta, sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa, sa anunte in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, sa comunice schimbarea locului de munca si sa comunice informatii si documente de natura a permite
In continuare, in baza art. 93 alin. (2) lit. d) Cod penal instanta de fond a impus inculpatului obligatia de a nu parasi teritoriul Romaniei, iar, avand in vedere ca acesta si-a dat in mod expres acordul in acest sens, in baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul Primariei S. sau Primaria V. M. pe o perioada de 60 zile lucratoare.
Conform art. 404 alin. 2 Cod procedura penala, instanta de fond i-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 91 alin. 4 si 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in cazul nerespectarii masurilor de supraveghere, a neexecutarii obligatiilor ce ii revin sau savarsirii unei noi infractiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
In cauza de fata, din modalitatea de savarsire a infractiunii, de natura si gravitatea acesteia precum si avand in vedere persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, instanta de fond a considerat ca aplicarea unei pedepse complementare nu a fost necesara.
In temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedura penala l-a obligat pe inculpat la plata catre stat a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat apel penal inculpatul V. A.Z. solicitand, in baza articolului 421 punctul 2 litera a) din Codul de procedura penala, admiterea apelului, desfiintarea sentintei penale atacate si, in principal, renuntarea la aplicarea pedepsei, iar in subsidiar, amanarea aplicarii pedepsei. Invedereaza ca instanta de fond nu a tinut cont de imprejurarile concrete ale cauzei si nici faptul ca nu subzista niciuna din cauzele de excludere la renuntarea la aplicarea pedepsei prevazute de articolul 80 alineatul 2 din Codul penal. Cere ca instanta de control judiciar sa tina cont de articolul 336 Cod penal in baza caruia fapta pentru care inculpatul a fost trimis in judecata prevede pedeapsa inchisorii de la 1 la 5 ani sau amenda penala. De asemenea, arata ca inculpatul a fost surprins de organele de politie pe o straduta laturalnica din satul de domiciliu, straduta care si pe timpul zilei este foarte putin circulata, iar pe timp de noapte este aproape lipsita de trafic rutier, acesta conducand doar o portiune de 30 de metri, intreaga distanta de la locul unde a consumat cele 3 sau 4 beri pana la casa unde urma sa ajunga fiind o distanta de aproximativ 1 km, iar conducerea sub influenta bauturilor alcoolice nu a avut ca rezultat nici accidentarea unei persoane si nici producerea vreunei pagube materiale. Mai mult, solicita ca instanta de apel sa aiba in vedere persoana inculpatului, care este element tanar, inca de la inceput a avut o atitudine de recunoastere si regret a faptei, este la primul contact cu legea penala, fiind incadrat in munca si apreciat in comunitatea din care face parte.
Examinand hotararea apelata din oficiu si prin prisma motivelor invocate, Curtea, in baza art. 420 alineat 10 Cod procedura penala a retinut urmatoarele:
In data de 09/03/2014, in jurul orei 01:20, dupa ce a consumat bauturi alcoolice la un bar din localitatea C. (cca. 4 sticle cu bere de 0,5 l fiecare conform declaratiei de la fila 21), inculpatul V. A.Z. s-a urcat la volanul autoturismului cu nr. de inmatriculare XX XX XXX, pe care l-a condus pe drum public, prin localitatea C., avandu-i ca pasageri pe prietenii sai, martorii K. N. si F. N.R., fiind oprit de catre organele de politie care efectuau controlul si supravegherea traficului rutier.
Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, la ora 01:59, in prezenta martorilor susmentionati, rezultand o concentratie de 0,60 mg/l alcool pur in aerul expirat. Pentru acest motiv inculpatul a fost condus la Centrul de Permanenta din S., unde i s-a prelevat o proba de sange in vederea stabilirii alcoolemiei, la ora 02:00. Din buletinul de analiza toxicologica nr. 372 din 11/03/2014 intocmit de Serviciul Judetean de Medicina Legala O. rezulta ca alcoolemia inculpatului a fost de 1,30 g‰ la ora 02:00 cand i s-a  prelevat proba de sange.         
Audiat fiind in cursul cercetarii judecatoresti, inculpatul a recunoscut savarsirea faptei solicitand sa fie judecat pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, potrivit procedurii prev. de 375 Cod procedura penala.
Apelul declarat de inculpat este fondat, la individualizarea pedepsei instanta de control judiciar a retinut ca inculpatul a fost surprins de organele de politie pe o straduta laturalnica din satul de domiciliu, straduta care si pe timpul zilei este foarte putin circulata, iar pe timp de noapte este aproape lipsita de trafic rutier, acesta conducand doar o portiune de 30 de metri, intreaga distanta de la locul unde a consumat cele 3 sau 4 beri pana la casa unde urma sa ajunga fiind o distanta de aproximativ 1 km, iar conducerea sub influenta bauturilor alcoolice nu a avut ca rezultat nici accidentarea unei persoane si nici producerea vreunei pagube materiale. Mai mult, persoana inculpatului, care este element tanar, inca de la inceput a avut o atitudine de recunoastere si regret a faptei, este la primul contact cu legea penala, fiind incadrat in munca si apreciat in comunitatea din care face parte duce la concluzia dispunerii in baza art.83 Cod penal a amanarii aplicarii pedepsei pe  durata unui termen de supraveghere pe doi ani, stabilit conform art. 84  din Codul penal.
In baza art.85 Cod penal a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte obligatiile prevazute de art. 85 literele a) - e) Cod penal.
Au fost mentinute restul dispozitiilor sentintei apelate.
In baza art.275 alin.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas in sarcina acestuia.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Circulatie rutiera

conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
Masura blocarii rotilor unui autovehicul. Competenta - Decizie nr. 370/R/2010 din data de 29.03.2010
1 .Contencios administrativ. Plangere contraventionala. Neprecizarea obiectiunilor in mod distinct in procesul - verbal de constatare a contraventiei. - Sentinta comerciala nr. speta 11 din data de 14.01.2008
Vatamare corporala din culpa. Culpa comuna a partii civile si a inculpatului. Respingerea recursului cu privire la majorarea daunelor materiale ?i morale - Decizie nr. 61 din data de 31.12.2013
Aprecierea daunelor morale . Criterii . Majorarea cuantumului in apel - Decizie nr. 65 din data de 22.03.2010
Alcolemie. Analiza toxicologica a probelor de sange la mai mult de trei zile de la recoltare. Sanctiune. - Decizie nr. 30 din data de 15.02.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 658 din data de 02.09.2010
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 6 din data de 07.01.2010
Conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice - Sentinta penala nr. 58 din data de 20.05.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 32 din data de 03.03.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 452 din data de 14.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 439 din data de 08.10.2009
conducere fara permis - Sentinta penala nr. 1 din data de 07.01.2009
Conducere sub influenta bauturilor alcoolice, parasire a locului accidentului - Sentinta penala nr. 101 din data de 02.10.2007
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 7 din data de 21.01.2009
Gresita apreciere a probelor administrate cu consecinta achitarii unui inculpat. - Decizie nr. 673 din data de 02.06.2011
Gresita achitare. Aprecierea categoriilor de drumuri publice. - Decizie nr. 727 din data de 16.06.2011
Exceptia de nelegalitate a art.3 din HCL nr.505/2008, precum si a art. 9 si 13 din Regulamentul privind reglementarea activitatii de imobilizare/blocare a rotilor vehiculelor si remorcilor, oprite sau stationate neregulamentar pe drumurile publice s... - Decizie nr. 2050 din data de 27.10.2010
Preschimbare permis de conducere emis de autoritatile straine.Conditii. - Decizie nr. 359 din data de 09.03.2010