InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Onesti

anulare act

(Sentinta civila nr. 1768 din data de 24.05.2012 pronuntata de Judecatoria Onesti)

Domeniu Vanzari-Cumparari | Dosare Judecatoria Onesti | Jurisprudenta Judecatoria Onesti

ROMANIA
JUDECATORIA ONESTI
JUDETUL BACAU
Dosar nr. 3264/270/2010                                                                anulare act
Inreg. 17.05.2012  
 
Sentinta civila nr. 1768
Sedinta publica din data de 24.05.2012
Completul de judecata format din:
Presedinte – ….
Grefier – ……

La ordine a venit spre solutionare cauza civila privind pe reclamanta …. in contradictoriu cu paratii …., …., … si .., avand ca obiect anulare act - contract vanzare-cumparare.
     La primul apel nominal facut in sedinta publica s-a prezentat: consilier juridic … pentru reclamanta, lipsa celelalte parti.
     Procedura legal indeplinita.
     S-a facut referatul oral al cauzei, de grefierul de sedinta, care invedereaza ca procedura de citare este legal indeplinita.
     Aparatorul reclamantei depune ziarul cu dovada citarii paratei prin publicitate.
     Instanta, fata de lipsa aparatorului paratului, lasa cauza peste ordine pentru a doua strigare.
     La al doilea apel nominal facut in sedinta publica s-a prezentat: consilier juridic … pentru reclamanta, avocat .. care substituie avocat …. pentru paratul …, lipsa partile.
     Procedura legal indeplinita.
     S-a facut referatul oral al cauzei, de grefierul de sedinta, care invedereaza ca procedura de citare este legal indeplinita.
     Aparatorul paratului depune delegatie de substituire.
     Instanta acorda cuvantul asupra stadiului judecatii.
     Aparatorul reclamantei arata ca nu are cereri noi de formulat, arata ca paratii au fost citati cu mentiunea personal la interogatoriu, dar nu s-au prezentat, depune interogatoriul paratilor la dosar.
     Aparatorul paratului arata de asemenea ca nu are alte cereri de formulat.
     Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, ori exceptii de invocat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
     Aparatorul reclamantei solicita admiterea actiunii, anularea partiala a contractului de vanzare-cumparare, obligarea paratilor …. de a lasa liber drumul de acces. Arata ca s-a argumentat ca detin terenul, s-a efectuat si expertiza, s-au judecat si in penal deoarece au fost impiedicati sa ajunga la obiectivele reclamantei amplasate pe terenul arabil. Contractul de vanzare-cumparare este lovit de nulitate absoluta, intrucat partile care s-au obligat sa transmita dreptul nu erau titularele acestuia. Solicita admiterea actiunii, cu cheltuieli de judecata reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, taxe cu citarea paratei prin publicitate; depune chitante cu citarea paratei prin publicitate.
     Aparatorul paratului solicita respingerea actiunii cu privire la anularea partiala, nu se fundamenteaza pe art. 948 Cod civil. Cat priveste capatul de cerere privind revendicarea exista doi proprietari cu doua titluri de proprietate, dar prin compararea acestora titlul paratului are prelevanta. Solicita respingerea actiunii cu cheltuieli de judecata.
     Dezbaterile fiind terminate, instanta retine cauza spre solutionare.
     
     I N S T A N T A
     
     Deliberand, asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele,
     Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Onesti la data de 17.05.2010 sub nr. 3264/270/2010 reclamanta …. cu sediul in …. a solicitat in contradictoriu cu paratii … si .., domiciliati in comuna … si …., domiciliat in …. … si … cu ultimul domiciliu cunoscut in ….. anularea partiale a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2427 din 31.10.2011 de Biroul Notarului Public …., pentru suprafata de 85 mp teren intravilan situat in sat …., sa fie obligatii paratii … si ….. sa lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul susmentionat si cheltuieli de judecata.
Cererea a fost timbrata cu 459 lei taxa timbru si 1 lei timbru judiciar, iar in motivarea acesteia se arata ca reclamanta, prin Decretul nr.503/1967 a primit in proprietate suprafata de 420 mp de la numitul ….. Ulterior potrivit HG 834/1991, Ministerul Economiei si Comertului a emis Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO 3 nr. 9898/24.05.2005 prin care reclamantei i se recunoaste dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 178367,326 mp incluzand loturile ocupate cu sondele 706 si 709 … si drumul de acces la aceste sonde, iar paratii .. si … nu au avut niciodata posesia si folosinta acestui teren si cu atat mai mult dreptul de proprietate asupra acestuia. Mai arata ca acestia nu puteau transmite terenul, la randul lor, prin contractul de vanzare-cumparare paratilor …. Prin perfectarea contractului de vanzare-cumparare, vanzatorii au vandut lucrul altuia, astfel intervine nulitatea absoluta pentru lipsa cauzei actului juridic.
In drept cererea este intemeiata pe dispozitiile art. 480, art. 948, art. 949, art. 950, art. 966 din Codul civil.
In dovedirea cereri reclamanta propune proba cu acte, martori, interogatoriul paratilor si expertiza tehnica, anexand copie Decret 503/1967,  plan de situatie al terenului din sat Ferastrau, certificat de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 9898/24.05.2005, tabel centralizator cu obiective petroliere, copia contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2427 din 31.10.2011 de Biroul Notarului Public …., planse foto.
La termenul de judecata din 13.01.2011 paratul …. a formulat intampinare solicitand respingerea actiunii ca nefondata, cu cheltuieli de judecata. Paratul a formulat si cerere de chemare in garantie a paratilor-vanzatori … si …. solicitand ca acestia sa fie obligati sa il despagubeasca cu ? din contravaloarea actuala a terenului de care va fi deposedat prin eventuala admitere a cererii de chemare in judecata a reclamantei.
Cererea a fost timbrata cu 40 lei taxa timbru si 0,50 lei timbru judiciar.
     In drept sunt invocate dispozitiile art. 115 si urmatoarele Cod procedura civila, art. 60-63 Cod procedura civila si art. 969 si urmatoarele din Cod civil.
Instanta a administrat proba cu inscrisuri, martori, interogatoriul paratilor si expertiza tehnica.
Analizand materialul probator administrat in cauza, Judecatoria retine urmatoarele:
Intre paratii vanzatori  …, … si paratii …, … s-a incheiat contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2427 din 31.10.2011 de Biroul Notarului Public …., prin care paratii vanzatori  au vandut paratilor cumparatori  un teren in suprafata de 1496,81 mp .
Paratii vanzatori au dobandit prin cumparare de la …, mama paratei …, suprafata de 1350 mp (contract vanzare-cumparare autentificat sub nr. 6919/21.10.1993 de Notariatul de Stat Local …. fila 184 dosar). Insa, prin Decretul de expropriere nr. 503/26.05.1967 de la numitul …. (sotul vanzatoarei …..) a fost expropriata suprafata de 420 mp, suprafata ce a fost trecuta in proprietatea statului si data in administrarea Trustului de Extractie …. (al carui succesor este reclamanta …..).
     Ulterior, potrivit HG nr. 834/1991, Ministerul Economiei si Comertului a emis Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO 3 nr. 9898/24.05.2005 prin care reclamantei i se recunoaste dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 178367,326 mp incluzand loturile ocupate cu sondele 706 si 709 …. si drumul de acces la aceste sonde.
Atat parata …. cat si paratii …. si …. au cumparat terenul de mai sus pe riscul lor, intrucat vanzatorii nu posedau acte de proprietate.
Contractul de vanzare-cumparare este translativ de proprietate si vanzatorul trebuie sa fie titularul dreptului ce se instraineaza. In caz contrar, el nu poate transmite dreptul care face obiectul contractului; nemo dat quod non habet.
     Faptul ca vanzarea-cumpararea imobilului s-a facut in frauda dreptului de proprietate de catre vanzator, cu complicitatea si pe riscul cumparatorului este un caz tipic de nulitate absoluta a contractului. Avandu-se in vedere ca vanzatoarea cunostea faptul ca instraineaza bunul altuia, rezulta ca, conventia partilor are o cauza ilicita si deci este nula absolut conform art. 968 Cod civil.
Totodata nulitatea actului se constata si in raport de dispozitiile art.966 Cod civil, intrucat vanzatorul, nefiind proprietarul bunului vandut nu poate satisface scopul avut in vedere de cumparator, dobandirea dreptului de proprietate.
Reclamanta a solicitat nulitatea partiala a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2427 din 31.10.2011 de Biroul Notarului Public …., numai pentru suprafata de 85 mp ce reprezinta drumul de trecere pe terenul proprietatea paratilor ……..si …. ( fosta …) ……
Cum aceasta vanzare s-a facut pe riscul cumparatorului, ceea ce reprezinta un caz tipic de nulitate absoluta, urmeaza ca instanta sa admita primul capat de cerere privind constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare-cumparare pentru suprafata de 85 mp ce reprezinta drumul de trecere.
Intrucat, reclamanta nu mai are acces la sondele 706 si 709 ….a revendicat de la paratii …. si …..suprafata de 85 mp.
     Revendicarea este actiunea reala prin care proprietarul care nu are posesia bunului, cere, in temeiul dreptului sau de proprietate, restituirea acestuia de la persoana ce il detine fara drept („actiunea prin care proprietarul neposesor reclama bunul de la posesorul neproprietar”).
     Actiunea in revendicare poate fi exercitata de catre titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.
     In cadrul actiunii in revendicare reclamanta are obligatia sa dovedeasca existenta dreptului sau de proprietate pe care il pretinde. In lipsa acestei dovezi, paratul nu poate fi obligat sa-si dovedeasca el titlul sau de proprietate, deoarece legea ocroteste posesia, independent de vreo dovada a dreptului ce pretinde a se manifesta prin ea.
Constatand nulitatea partiala a contractului de vanzare-cumparare pentru cei 85 mp, instanta a retinut ca reclamanta a fost si este proprietara terenului in litigiu si ca niciodata dreptul de proprietate al acesteia nu a fost transmis paratilor.
In cauza s-a dispus efectuarea unei expertize topo-cadastru intocmita de ing. ….., care a identificat ca cei 85 mp fac parte din suprafata instrainata de paratii …. si … catre paratii …. si ….. si ca, reclamanta nu are o alta cale de acces la sondele 706 si 709 …..
     Pe cale de consecinta, va fi admis si capatul de cererea privind revendicarea, urmand a fi obligati paratii … si ….. sa lase reclamantei, in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 85 mp teren intravilan situat in …. configurat in schita raportului de expertiza ing. …… prin S1 - 42 mp cuprinsa in perimetrul punctelor: 1,2,3,4,1 si S2 – 43 mp cuprinsa in perimetrul punctelor: 5,6,5510,7,8,5511,5(fila 107 dosar).
     Intrucat cumparatorii …. si …. nu au scutit pe vanzator de garantia de evictiune asumata prin contractul de vanzare-cumparare, paratul …. a chemat in garantie pe paratii …. si …..
     Chemarea in garantie este admisibila ori de cate ori partea care ar cadea in pretentii ar putea sa se indrepte impotriva altei persoane cu o cerere de despagubire.
     Cum paratul a cazut in pretentii fata de reclamanta, in temeiul art. 60 cod procedura civila instanta va admite cererea de chemare in garantie si cat atare vor fi obligati chematii in garantie sa achite paratului suma de 390 lei reprezentand ?  din contravaloarea actuala a terenului revendicat.
     Conform art. 274 Cod procedura civila vor fi obligati paratii …., …..sa achite reclamantei cheltuieli de judecata in suma de cate 95 lei fiecare reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar. Va fi obligat paratul  …. sa achite reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 645 lei reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu expert, iar parata …… sa achite reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 904,2 lei reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu expert si taxe privind citarea prin publicitate.
      Intrucat cererea de chemare in garantie a fost admisa, vor fi obligati chematii in garantie sa achite paratului ……. suma de 645 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Pentru aceste motive
In numele Legii,
H O T A R A S T E:
     
     Admite actiunea formulata de reclamanta …. cu sediul in ….. in contradictoriu cu paratii …. si …., domiciliati in …. si …. domiciliat in comuna …. si … cu ultimul domiciliu cunoscut in …
Constata nulitatea partiala absoluta a contractului de vanzare-cumparare incheiat intre paratii …, … si …., .. autentificat sub nr. 2427 din 31.10.2001 de BNP ….., pentru suprafata de 85 mp teren intravilan situat in ….
Obliga paratii … si … sa lase reclamantei, in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 85 mp teren intravilan situat in ….configurat in schita raportului de expertiza ing. …. prin S1 - 42 mp cuprinsa in perimetrul punctelor: 1,2,3,4,1 si S2 – 43 mp cuprinsa in perimetrul punctelor: 5,6,5510,7,8,5511,5(fila 107 dosar).
Admite cererea de chemare in garantie formulata de paratul …., domiciliat in …. impotriva chematilor in garantie … si …, domiciliati in ….
Obliga chematii in garantie sa achite paratului suma de 390 lei reprezentand ?  din contravaloarea actuala a terenului revendicat.
Conform art. 274 Cod procedura civila obliga paratii …, … sa achite reclamantei cheltuieli de judecata in suma de cate 95 lei fiecare reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar.
      Obliga paratul … sa achite reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 645 lei reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu expert, iar parata ….. sa achite reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 904,2 lei reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu expert si taxe privind citarea prin publicitate.
     Obliga chematii in garantie sa achite paratului …. suma de 645 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
     Dispune plata catre expertul tehnic ….. a onorariului definitiv in suma de 1100 lei.
     Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
     Pronuntata in sedinta publica, azi 24.05.2012.
Presedinte,                                                                                Grefier,         










Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Vanzari-Cumparari

Nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare a unui imobil. - Decizie nr. 161 din data de 17.02.2012
Constatarea nulitatii absolute a actului aditional la contractul de vanzare-cumparare si restabilirea situatiei anterioare - Decizie nr. 973 din data de 03.12.2010
Despagubiri solicitate ca urmare a constatarii nulitatii unui contract de vanzare-cumparare avand ca obiect imobil - Decizie nr. 516 din data de 13.12.2010
Constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare incheiat cu scop ilicit - Decizie nr. 377 din data de 18.10.2010
Obligatie de a face - Sentinta civila nr. 207 din data de 12.03.2009
Restituire arvuna. Conditii. - Decizie nr. 234/R din data de 24.09.2008
Contencios Fiscal. Aplicarea in timp a legii contenciosului administrativ - Decizie nr. 131/R din data de 23.05.2006
Raspunderea pentru evictiune; calitate procesuala pasiva. - Decizie nr. 4/Ap din data de 20.01.2009
Conditiile admiterii in principiu a cererii de interventie principala. - Hotarare nr. 108 din data de 04.04.2015
Opozitia la vanzare. Termen de formulare. Comunicarea notificarii. - Decizie nr. 457 din data de 19.05.2010
Obligatia de „a face” - Sentinta civila nr. 1752 din data de 22.06.2010
Contencios administrativ-fiscal. Operatiuni de vanzare de bunuri imobile cu caracter repetat efectuate de o persoana fizica. Sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata. Calitate de persoana impozabila. - Decizie nr. 498 din data de 25.03.2011
Societate comerciala. Antecontract de vanzare – cumparare de bunuri imobile concretizat in factura. Lipsa drepturilor privind sustinerea uneia dintre parti, precum ca nu s-a indeplinit conditia suspensiva pentru incheierea actului in forma autentica. - Decizie nr. 90 din data de 11.11.2008
CONTRACT DE VANZARE CUMPARARE. LIPSA PRET. PRET NESERIOS. LIPSA HOTARARII ADUNARII GENERALE A ASOCIATILOR. CONSECINTE. - Decizie nr. 48 din data de 27.06.2008
ANTECONTRACT DE VANZARE-CUMPARARE TEREN. INTERPRETAREA CONTRACTULUI. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENTEI VANZATORULUI. ACTIUNEA IN PERFECTARE A VANZATORULUI. OBLIGATIA INSTANTEI. - Decizie nr. 46 din data de 27.06.2008
Emitere instrumente de plata fara acoperire - Sentinta penala nr. 13 din data de 15.01.2010
Civil-Actiune in constatare. - Sentinta civila nr. 1004 din data de 19.01.2012
Incheiere contract de vanzare-cumparare cu primaria, a unei locuinte inchiriat. - Sentinta civila nr. 8010 din data de 30.05.2011
Anulare contract pentru lipsa de discernamant a vanzatorului - Sentinta civila nr. 10047 din data de 04.11.2008
Conditii necesare pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Sentinta civila nr. 21383 din data de 01.11.2013