Actiune in revendicare. Admisibilitate. Concurs intre actiunea in revendicare si legea speciala. Afirmarea unui "bun" in sensul art. 1 din Protocolul Aditional nr.1 la Conventia Europeana a Depturilor Omului.

              Se poate afirma, intr-o analiza a situatiilor pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie le-a avut in vedere in dezbaterea problemei concordantei dintre domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca sunt supuse legii speciale, sub incidenta art. 2 alin. 1 lit. b, situatiile de confiscare a bunurilor ca masuri complimentare pentru infractiuni de natura politica ori de cate ori nu exista o hotarare judecatoreasca de achitare si de inlaturare a masurii confiscarii, situatie in care trebuie analizate conditiile cerute prin pct. 2.1 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001. In celelalte situatii, cand o asemenea hotarare judecatoreasca exista, fostul proprietar are deja "un bun" in sensul art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 si poate folosi pentru redobandirea posesiei bunului inclusiv actiunile de drept comun, cum este actiunea in revendicare.

              La 3 decembrie 2008 reclamantele R.M. si G.D. au solicitat instantei obligarea paratului Municipiul Constanta sa le lase in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 2000 mp situat in Constanta, str. G.M. nr. 33.
              In motivarea cererii reclamantele au aratat ca autorul lor, G.H., a dobandit in proprietate prin actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2881/29.10.1947, de la Statul Roman, un imobil - constructie si teren in suprafata de 2400 mp.
              Prin sentinta penala 185/16.07.1960 acesta a fost condamnat penal dispunandu-se si confiscarea averii. Prin decizia 1366/30.05.1996 Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare, a casat sentinta penala 185 si a achitat pe inculpati, inclusiv pe autorul reclamantelor, G.H. si a inlaturat pedeapsa complimentara a confiscarii averii.
              Arata reclamantele ca, urmare a anularii hotararii judecatoresti de confiscare, paratul detine fara titlu imobilul si ca este obligat sa-l restituie celui in favoarea caruia opereaza prezumtia de proprietate.
              Prin documentatia depusa de paratul Municipiul Constanta a fost adus la cunostinta instantei imprejurarea existentei notificarii de restituire nr. 26715/14.02.2008, cu referire la acelasi imobil.
              Prin sentinta civila nr. 338/17.03.2009 Tribunalul Constanta a respins ca inadmisibila actiunea formulata de reclamante.
              Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost definit de art. 2 cuprinde absolut toate ipotezele in care un bun ar fi trecut in proprietatea statului in perioada de referinta si cum imobilul in litigiu face obiectul acestei legi, reclamantele trebuie sa urmeze procedura prevazuta de acest act normativ.
              A mai retinut tribunalul ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, calea pentru valorificarea dreptului de proprietate nu mai este actiunea in revendicare, ci procedura prevazuta de acest act normativ, aceasta concluzie fiind in mod expres prevazuta si in art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 si ca ulterior datei de 14 februarie 2001, cand a intrat in vigoare Legea nr. 10/2001, ca lege noua, actiunea in revendicare a imobilelor la care se refera, nu mai este posibila.
              Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantele R.M. si G.D. aratand, in esenta, ca instanta de fond a considerat aplicabila in speta legea speciala, fara sa analizeze imprejurarea in care datele spetei se circumscriu Deciziei nr.33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectiile Unite. Sustin apelantele ca, potrivit acestei decizii obligatorii, Legea nr. 10/2001 nu exclude in toate situatiile posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, iar speta de fata, prin elementele sale, scapa de sub domeniul de aplicare al legii speciale.
              Arata apelantele ca, desi hotararea de condamnare a autorului lor are in vedere o infractiune de natura politica, si ca pentru imobilul confiscat prin aceasta hotarare se putea formula notificare potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001, se poate retine din motivarea deciziei de achitare pronuntata de Curtea Suprema de Justitie ca nu erau indeplinite elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 209 pct.2 din vechiul Cod penal, conform interpretarii OUG nr.214/1999 si nu suntem in fata unei infractiuni politice.
              Sustin de asemenea ca actiunea in revendicare este admisibila si pentru ca decizia pronuntata de Curtea Suprema de Justitie este anterioara aparitiei Legii nr. 10/2001, situatie in care entitatea detinatoare nu mai trebuia sa stabileasca, in aplicarea art. 2.1 din Norme, daca infractiunea pentru care s-a dispus condamnarea face parte din categoria infractiunilor politice.
              Arata ca prin Decizia 33/2008 s-a stabilit ca Legea nr. 10/2001 nu exclude in toate situatiile posibilitatea de a recurge la actiunea in revendicare, o astfel de actiune putand a fi folosita atunci cand reclamantul se poate prevala de un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie. Precizeaza apelantele ca prin desfiintarea hotararii judecatoresti de confiscare de catre Curtea Suprema de Justitie se confirma titlul reclamantelor, ca paratul nu poate invoca dobandirea in mod legal a acestui bun si ca prin admiterea cererii in revendicare securitatea circuitului civil nu este pusa in pericol, actiunea in revendicare fiind, prin aceasta interpretare, admisibila.
              Examinand legalitatea si temeinicia sentintei pronuntate de Tribunalul Constanta in raport cu motivele invocate in apel de catre reclamante, instanta constata ca apelul este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
              De regula, Legea nr. 10/2001, ca lege speciala de reparatie, se aplica tuturor situatiilor in care se constata o preluare abuziva a imobilului, daca preluarea s-a facut in perioada de referinta a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
              Aplicarea prioritara a acestei legi, in baza principiului "specialia generalibus derrogant", nu exclude insa, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, pentru ca, asa cum s-a statuat in mod obligatoriu prin Decizia nr.33 din 9 iunie 2008 pronuntata in Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in cazul unui concurs intre Legea nr. 10/2001 si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, ce are ca izvor Codul civil, instanta este datoare sa verifice daca, in situatia particulara suspusa analizei, aplicarea Legii nr. 10/2001 nu vine in conflict cu dispozitiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, situatie care impune, conform art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, prioritatea normei din Conventie.
              In speta, autorul reclamantelor, dl. G.H., a dobandit imobilul din Constanta, str. G.M. nr. 33, compus din teren in suprafata de 2400 mp prin cumparare de la Statul Roman cu actul autentificat sub nr. 2881/29.10.1947. Bunul a fost preluat de Stat prin confiscare in baza sentintei penale nr. 185/16.07.1960, sentinta in temeiul careia proprietarul a fost condamnat pentru delictul de uneltire impotriva ordinii sociale. Masura confiscarii a fost pusa in executare prin emiterea Deciziei nr. 974/1960 prin care bunul a fost trecut in administrarea ILL Constanta, ulterior ICRAL Constanta (adresa nr. 51424/14.08.2008 a Primariei Constanta).
              In anul 1996, urmare a recursului in anulare declarat de Procurorul General al Romaniei, autorul reclamantelor, dl. G.H., a fost achitat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prin Decizia nr. 1366/30.05.1996 pronuntata de Curtea Suprema de justitie, instanta suprema dispunand, prin aceeasi hotarare, inlaturarea pedepsei complimentare a confiscarii averii.
              Dupa pronuntarea hotararii de achitare si de inlaturare a pedepsei complimentare a confiscarii averii, deci dupa anul 1996, este real ca succesorii autorului nu au promovat nici o actiune separata, fie de revendicare a bunurilor confiscate de la autorul lor, fie o cerere de intoarcere a executarii si ca numai in anul 2001, in temeiul Legii nr. 10/2001, o parte dintre succesibilii, respectiv dl. G.G. si dl. G.H., au incercat sa obtina retrocedarea bunului prin notificarea trimisa Primariei Constanta.
              Expedierea notificarilor de catre o parte dintre mostenitorii proprietarului, care au mai si esuat in procedura de restituire prin jocul aplicarii dispozitiilor din Legea nr. 10/2001 referitoare la formularea in termen a notificarii si de catre persoana care avea calitatea de mostenitor, nu prezinta insa relevanta, cata vreme succesorii d-lui G.H. aveau deja "un bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, anterior adoptarii Legii nr. 10/2001.
              Constatarea instantei supreme prin Decizia nr. 1366/30.05.1996, ca autorul reclamantelor nu se face vinovat de savarsirea infractiunii politice de uneltire contra ordinii sociale si dispozitia de inlaturare a pedepsei confiscarii averii a avut ca efect direct desfiintarea titlului pe care Statul Roman l-a dobandit asupra bunului prin confiscare. In aceste conditii, chiar daca prin Decizia nr. 1366/1996 Curtea Suprema de Justitie nu a stabilit in mod expres redobandirea de catre inculpatul achitat a dreptului de proprietate asupra bunurilor care au facut obiectul confiscarii, pronuntarea unei hotarari de achitare, cu consecinta reabilitarii condamnatului si inlaturarea tuturor efectelor condamnarii, echivaleaza cu o recunoastere a dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse confiscarii si are ca efect recunoasterea indirecta si cu efect retroactiv a dreptului de proprietate al autorului reclamantelor, deposedat abuziv. Instanta retine si ca aceasta constatare a ilegalitatii confiscarii nu a fost infirmata de nici o alta instanta, dreptul redobandit prin aceasta Decizia 1366/1996 nefiind revocabil, contestat sau infirmat pana astazi.
              Consecinta desfiintarii titlului Statului si repunerii in toate drepturile anterioare condamnarii este aceea ca reclamantele sunt beneficiarele unei "valori patrimoniale", relevante sub aspectul aplicarii art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, aceasta constatare fiind determinanta asupra recunoasterii, cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate in patrimoniul reclamantelor.
              De altfel, in spete similare (Cauza Czaran si Grofcsik vs. Romania, hotararea din 02.06.2009; Cauza Reichardt vs. Romania, hotararea din 13.11.2008; Cauza Popescu si Dimeca vs. Romania, hotararea din 9 decembrie 2008) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a afirmat ca recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantilor intr-o modalitate indirecta si cu efect retroactiv - doar prin considerentele hotararilor pronuntate si nu in dispozitiv - "nu prezinta relevanta si nu poate conduce la concluzia ca acestia nu ar avea un "bun" in sensul Conventiei", deoarece prin aceasta recunoastere reclamantii sunt beneficiarii unei "valori patrimoniale" (notiune autonoma, in sistemul conventional), ce atrage aplicabilitatea art. 1 al Primului Protocol.
              Oricum, dupa pronuntarea hotararii de achitare si de inlaturare a pedepsei complimentare a confiscarii averii, respectiv dupa 1996, mostenitorii dlui G.H. aveau cel putin o speranta legitima de redobandire a bunului in materialitatea lui, ca urmare a desfiintarii titlului Statului, iar cadrul legal al procesului de retrocedare era dreptul comun, respectiv prevederile art. 480 si 481 din Codul civil.
              Imprejurarea ca ulterior legiuitorul a dorit sa repare greselile savarsite de autoritatile romane in perioada regimului socialist prin adoptarea Legii nr. 10/2001 si ca au fost incluse in aceasta lege si situatiile de confiscare a averii ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savarsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist (art. 2 alin. 1 lit. b din lege) nu prezinta relevanta in speta de fata, cata vreme,la data aparitiei acestei legi, prin efectele Deciziei nr. 1366/1996, reclamantii beneficiau deja de "un bun", sau cel putin de "o speranta legitima".
              Se poate chiar afirma, intr-o analiza a situatiilor pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie le-a avut in vedere in dezbaterea problemei concordantei dintre domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca sunt supuse legii speciale sub incidenta art. 2 alin. 1 lit. b situatiile de confiscare a bunurilor ca masuri complimentare pentru infractiuni de natura politica ori de cate ori nu exista o hotarare judecatoreasca de achitare si de inlaturare a masurii confiscarii, situatie in care trebuie analizate conditiile cerute prin pct. 2.1 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001. In celelalte situatii, cand o asemenea hotarare judecatoreasca exista, fostul proprietar are deja "un bun" in sensul art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 si poate folosi pentru redobandirea posesiei bunului inclusiv actiunile de drept comun, cum este actiunea in revendicare.
              Retinand ca situatiei de fapt a imobilului in litigiu i se aplica numai normele reglementate prin Legea nr. 10/2001 si ca actiunea pornita de reclamante pentru recuperarea bunului poate urma numai procedura acestei legi, actiunea in revendicare fiind inadmisibila, tribunalul a pronuntat o solutie gresita care le-a incalcat reclamantelor dreptul de acces la o instanta judecatoreasca, drept reglementat prin art. 6 paragraf 1 din Conventie.
              Tribunalul nu a explicat in ce masura reclamantele mai puteau obtine o reparatie in temeiul legii speciale cata vreme dispozitia de restituire nr. 3782/31.07.2007 emisa de Primarul Municipiului Constanta in favoarea reclamantei R.M. a fost revocata prin dispozitia nr. 7154/13.12.2007, emisa de acelasi primar, iar procedura pornita in instanta de catre reclamanta R.M. pentru anularea acestei din urma dispozitii nu a fost inca finalizata si nu exista nici o garantie in ceea ce priveste rezultatul acestei proceduri.
              Prin urmare, instanta constata ca desi reclamantele se prevaleaza in aceasta actiune de un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventie, prin trimiterea lor la o procedura care nu este sigur ca le ofera posibilitatea reclamantelor de a-si vedea recuperat bunul, tribunalul le-a incalcat dreptul de acces la justitie, drept care nu poate fi reparat decat prin admiterea apelului reclamantelor.
              Constatand ca, in speta, tribunalul s-a pronuntat nelegal prin admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii in revendicare, in temeiul art. 297 Cod procedura civila instanta va desfiinta sentinta apelata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
Dosar nr. 10796/118/2008