InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sectorului 1

FALS IN INSCRISURI SUB SEMNATURA PRIVATA. NEINTRUNIREA ELEMENTELOR CONSTITUTIVE ALE INFRACTIUNII. - art. 291 c.p. Dispozitiile art. 291 c.pen.definesc uzul de fals ca fiind folosirea unui inscris oficial ori sub semnatura privata, cunoscand ...

(Sentinta penala nr. 1747 din data de 03.10.2007 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1)

Domeniu Falsificari (infractiuni de) | Dosare Judecatoria Sectorului 1 | Jurisprudenta Judecatoria Sectorului 1

FALS IN INSCRISURI SUB SEMNATURA PRIVATA. NEINTRUNIREA ELEMENTELOR CONSTITUTIVE ALE INFRACTIUNII.

- art. 291 c.p.

Dispozitiile art. 291 c.pen.definesc uzul de fals ca fiind folosirea unui inscris oficial ori  sub semnatura privata, cunoscand ca este fals, in vederea producerii unei consecinte juridice.
Nu se poate afirma ca intimatul a savarsit infractiunea de fals in inscrisuri oficiale prin faptul ca a depus acte care emanau de la lichidatorul judiciar, semnate de catre el, si a participat la derularea procesului civil in calitate de consilier juridic, reprezentant al acestuia.
Conform legii nr. 514 din 28 noiembrie 2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic (art. 1) consilierul juridic asigura apararea drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor juridice de drept privat, in slujba carora se afla si in conformitate cu Constitutia si legile tarii.   
    Participarea intr-un proces civil in acesata calitate nu echivaleaza cu arogarea calitatii de administrator al societatii careia ii aparar interesele, nefiind intrunite elementele constitutive ale infractiunii prevazute de dispozitiile art. 291 c.pen. sub aspectul laturii obiective.



Prin sentinta penala nr. 1747/3.10.2007 a acestei instante, s-a dispus respinge plangerea formulate de petentul A. K. B. – U. in contradictoriu cu intimatul R. C.
 In temeiul art. 2781 (8) lit. "a" Cpp au fost mentinute rezolutiile Parchetului de pe langa Judecatoria sector 1 Bucuresti, pronuntate  in dosarul nr. 3510/P/2005, cu numarul 3510/17.04.2007 si 1679 bis 1/II-1/29.06.2007.
In temeiul art. 192(3) Cpp a fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca prin plangerea formulata la 25.07.2007 si inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.15135/299/2007, petentul A. K. B.-U. a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa infirme solutia de scoatere de sub  urmarirea penala dispusa prin rezolutia nr. 3510/P/20035 din data de 29.06.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si sa retina cauza spre judecare fata de numitul R. C., pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art.288(1) si art. 291 din Codul penal.
In motivarea plangerii, petentul a aratat ca pe rolul Tribunalului Bucuresti a existat un litigiu dedus judecatii in care a avut calitatea de reclamant in contradictoriu cu parata SC M.-E SRL, aflata in procedura de reorganizare judiciara, iar intimatul s-a prezentat in instanta ca reprezentant al acesteia, desi nu putea avea aceasta calitate intrucat aceasta calitate se dobandeste numai prin depunerea specimenului de semnatura la Registrul Comertului, fapt pe care acesta nu l-a facut si fara a indeplini aceasta conditie a semnat si sustinut diferite acte pentru si in numele paratei. A mai precizat ca desi initial s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de acesta, ulterior pe baza unei imputerniciri care a fost confectionata in mod expres, in mod nelegal s-a dispus scoaterea de sub  urmarirea penala a numitului R. C.. A mai aratat ca toate actele au fost semnate de catre acesta in calitate de administrator si de reprezentant legal si nu de imputernicit, iar imputernicirea este facuta in numele SC I.E. SRL, care nu a avut calitate de parte in acel dosar, ci doar de reprezentant.
In urma cercetarilor efectuate in cauza, la data de 17.04.2007 prin ordonanta nr. 3510/P/2007, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in temeiul art.262 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.p.p., a dispus scoaterea de sub urmarire penala a intimatului sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de art.288(1) si art.291 din Codul penal, intrucat faptele nu intrunesc elementele constitutive ale acestor infractiuni.
Prin Rezolutia nr. 1679bis/II-1/2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a fost respinsa ca neintemeiata plangerea formulata de petent impotriva solutiei mentionate anterior.
In temeiul art.2781 alin.7 C.p.p. instanta, procedand la judecarea plangerii formulate de petent impotriva solutiei pronuntate de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, constata ca aceasta nu este intemeiata.
Astfel, petentul a promovat in contradictoriu cu SC M.-E SRL prin lichidator judiciar  SC I. E. SRL o actiune ce a avut ca obiect contestatie formulata impotriva deciziei acesteia prin care a dispus incetarea contractului sau de munca, pana la aceasta data avand calitatea de administrator al acestei societati intrata in procedura de reorganizare.
Pe parcursul solutionarii litigiului s-a prezentat pentru lichidatorul judiciar, ca reprezentant intimatul care a depus delegatia emisa de catre SC I. E. SRL din care reiese ca are calitatea de consilier juridic si este imputernicit sa o reprezinte, delegatia fiind semnata de catre administrator G. C., imputernicirea de reprezentare juridica nr.3/21.03.2005(f13dup), a semnat in aceasta calitate interogatoriul propus a fi luat la solicitarea petentului paratei SC M.-E SRL, a depus note scrise semnate atat de el cat si de administrator.
Pe parcursul cercetarilor au fost audiate partile, s-au depus inscrisuri care emanau de la intimat, semnate si stampilate de acesta.
Falsul material in inscrisuri oficiale este descris de art. 288 C.p. ca fiind falsificarea unui inscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod, de natura sa produca consecinte juridice.
     Art. 291  defineste  uzul de fals ca fiind folosirea unui inscris oficial ori  sub semnatura privata, cunoscand ca este fals, in vederea producerii unei consecinte juridice.
In speta nu se poate afirma ca intimatul a savarsit infractiunea de fals in inscrisuri oficiale prin faptul ca a depus acte care emanau de la lichidatorul judiciar, semnate de catre el, si a participat la derularea procesului civil in calitate de consilier juridic, reprezentant al acestuia.
Conform legii nr. 514 din 28 noiembrie 2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic (art. 1) consilierul juridic asigura apararea drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor juridice de drept privat, in slujba carora se afla si in conformitate cu Constitutia si legile tarii.   
Consilierul juridic poate sa fie numit in functie sau angajat in munca, in conditiile legii.
    Consilierul juridic in activitatea sa asigura consultanta si reprezentarea autoritatii sau institutiei publice in serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de munca, apara drepturile si interesele legitime ale acestora in raporturile lor cu autoritatile publice, institutiile de orice natura, precum si cu orice persoana juridica sau fizica, romana sau straina; in conditiile legii si ale regulamentelor specifice unitatii, avizeaza si contrasemneaza actele cu caracter juridic.
Potrivit  Statutului profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004 in activitatea sa, consilierul juridic asigura avizarea si contrasemnarea actelor cu caracter juridic in conditiile legii, activitatea profesionala a consilierului juridic realizandu-se, pe langa alte activitati si prin redactarea de acte juridice, atestarea identitatii partilor, a consimtamantului, a continutului si a datei actelor incheiate, care privesc persoana juridica in favoarea careia consilierul juridic exercita profesia, precum si prin semnarea la solicitarea conducerii, in cadrul reprezentarii, a documentelor cu caracter juridic emanate de la persoana juridica sau de la institutia publica reprezentata.
Intimatul, la data la care a prestat activitatea de reprezentare a lichidatorului judiciar SC Instant Expert SRL avea calitatea de salariat al acesteia, era angajat in functia de consilier juridic si in virtutea sarcinilor de serviciu a reprezentat societatea in fata instantei civile, a sustinut interesele acesteia in contradictoriu cu petentul, a raspuns la interogatoriul formulat de acesta, tot in limitele mandatului primit. Calitatea sa a atestat-o prin delegatia speciala data de catre administratorul societati, semnata si parafata de acesta precum si prin imputernicirea depusa, data in virtutea aceluiasi mandat. Prin depunerea de note scrise si sustinerea intereselor societatii angajatoare nu a facut altceva decat  sa-si indeplineasca atributiile de serviciu, conform statutului acestei profesii si fisei postului sau. Prin actele depuse nu si-a arogat calitatea de administrator al societatii lichidatoare, asa cum sustine petentul ci doar calitatea de reprezentant al acesteia in litigiul in care avea calitate de parte aceasta societate, calitate pe care si-a justificat-o prin mandatul de reprezentare dat de catre angajatorul sau, pe care nu si l-a depasit in vreun fel, ba dimpotriva l-a realizat in limitele ce i-au fost conferite, mandat care a fost recunoscut de catre instanta investita cu solutionarea litigiului.
Intr-adevar conform    art. 19 din Statutul consilierilor juridici exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibila cu functia si activitatea de administrator sau de lichidator in cadrul procedurilor de reorganizare si lichidare judiciara, ori in speta nu ne aflam in prezenta unei incompatibilitati pe care intimatul sa o fi nesocotit-o, el neavand aceasta functie ci fiind doar mandatarul persoanei care indeplinea aceasta functie, fiind in realizarea unui mandat de reprezentare juridica, administratorul unei societati lichidatoare neavand vreo interdictie de a delega  consilierul juridic sa-l reprezinte in instanta, consilierul juridic putand pune concluzii la instantele judecatoresti de toate gradele, la organele de urmarire penala, precum si la toate autoritatile si organele administrative cu atributii jurisdictionale.
Pe de alta parte nu poate fi primita nici sustinerea petentului cum ca imputernicirea pe care ar fi trebuit sa o prezinte intimatul trebuia sa imbrace forma autentica nu poate fi primita, intrucat contractul de reprezentare juridica deriva in speta din mandatul de reprezentare primit de catre intimat in considerarea functiei pe care o ocupa si a atributiilor de serviciu pe care le are, iar in cazul salariatului care desfasoara o activitate ce implica incheierea de acte juridice pe seama comitentului existenta imputernicirii se prezuma, pana la dovada contrara, cu consecinta validitatii si opozabilitatii actului incheiat fata de mandant(comitent). Mandatul este un contract consensual, dovada acestuia facandu-se de obicei printr-o procura sau imputernicire. Legea instituie cazuri in care aceasta procura trebuie sa fie autentica, insa numai cu conditia ca si actul juridic ce urmeaza a fi incheiat de catre mandatar sa fie autentic, intrucat procura formeaza un tot indivizibil cu actul in vederea caruia a fost data. In speta nu exista vreo dispozitie care sa instituie obligativitatea existentei unei procuri autentice data mandatarului consilier juridic pentru reprezentarea mandantului in fata instantelor, un asemenea act nefiind autentic.
In consecinta, instanta retine ca prin activitatea desfasurata si prin actele semnate si intocmite de catre intimat in cadrul solutionarii litigiului dintre petent si SC M-E SRL reprezentata prin lichidator SC I. E. SRL nu a falsificat vreun inscris oficial, nefiind intrunit continutul constitutiv al infractiunii prevazute de art. 288 C. Cum in speta nu se poate vorbi de existenta vreunui inscris falsificat in vreunul din modurile descrise de legea penala, nu poate fi retinuta nici fapta de uz de fals, ce presupune folosirea unui astfel de inscris.
Fata de cele retinute instanta va respinge plangerea formulata de petent ca   neintemeiata.
 In temeiul art. 2781 (8) lit. "a" Cpp va mentine rezolutiile Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 1 Bucuresti, pronuntate  in dosarul nr. 3510/P/2005, cu numarul 3510/17.04.2007 si 1679 bis 1/II-1/29.06.2007.
In temeiul art. 192(3) Cpp va obliga petentul la 200 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Sentinta a ramas definitiva prin decizia penala nr. 224/2008 a Tribunalului Bucuresti.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Falsificari (infractiuni de)

Plangere 278 Cpp. Trimitere la Parchet - Decizie nr. DP158/R/2008 din data de 31.03.2009
SESIZAREA INSTANTEI. OBLIGATIVITATEA PRONUNTARII ASUPRA TUTUROR ASPECTELOR DE FAPT SI DE DREPT ALE CAUZEI - Decizie nr. 43/A din data de 20.01.2004
FALS INFORMATIC - Sentinta penala nr. 31 din data de 18.03.2015
Efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos - Sentinta penala nr. 129 din data de 21.07.2014
Fals intelectual - Sentinta penala nr. 103 din data de 21.05.2014
Restituirea cauzei la procuror pentru nulitatea actelor efectuate de un organ necompetent. Modificarea solutiei in recurs. - Decizie nr. 155 din data de 26.04.2010
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale - Decizie nr. 124 din data de 12.04.2010
Falsul in declaratii [ art 292 c.p. ] Probarea laturii subiective – intentiei directe - Decizie nr. 57 din data de 15.03.2010
Infractiuni de fals, uz de fals, inselaciune. Schimbarea gresita a incadrarii juridice - Decizie nr. 62 din data de 19.03.2010
Infractiuni de fals. Obiect. - Decizie nr. 62 din data de 19.03.2010
Fals in declaratii. Probe. - Decizie nr. 57 din data de 15.03.2010
Plangere contra solutiei procurorului - Decizie nr. 114 din data de 18.05.2009
Fals si uz de fals - Sentinta penala nr. 154/S din data de 04.06.2013
Apartenentala un grup infractional structurat, constituit in vederea savarsirii de infractiuni prin intermediul sistemelor si retelelor informatice prev. si ped. de art. 8 din L. nr. 39/2003 rap la art. 2 lit. b pct. 18 din L. 39/2003; Complicita... - Sentinta penala nr. 307/S din data de 04.11.2011
Detinere in vederea punerii in circulatie a instrumentelor de plata falsificate prev. de art. 24 alin 2 din Legea nr. 365/2002 si efectuare de operatiuni de retragere de numerar folosind instrumente de plata electronica fara consimtamantul titularulu... - Sentinta penala nr. 610/S din data de 10.12.2009
Fals in inscrisuri oficiale. Inlaturarea probei stiintifice a expertizei grafoscopice - Decizie nr. 735 din data de 11.12.2006
Fals in inscrisuri si uz de fals - Sentinta penala nr. 592 din data de 16.03.2010
Infractiuni in legatura cu cele de coruptie. Individualizarea judiciara a executarii pedepsei principale. Pedepse accesorii. - Decizie nr. 746 din data de 14.12.2009
INFRACTIUNEA DE FOLOSIRE DE ACTE FALSIFICATE - Decizie nr. 260 din data de 09.04.2009
FALSIFICARE DE MONEDE SAU ALTE VALORI. FALS IN INSCRISURI SUB SEMNATURA PRIVA TA. CALIFICARE JURIDICA LEGALA - Decizie nr. 37 din data de 19.01.2006