InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sectorului 1

FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN este o institutie nebancara ce emite garantii, acesta urmand a executa obligatia de plata in calitate de garant in masura in care beneficiarul nu-si indeplineste

(Hotarare nr. 1334 din data de 30.01.2017 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1)

Domeniu | Dosare Judecatoria Sectorului 1 | Jurisprudenta Judecatoria Sectorului 1

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 10.11.2016, sub nr. 45275/299/2016, contestatorul FN a formulat, in contradictoriu cu intimata UB, contestatie la executare prin care a solicitat anularea incheierii din 05.10.2016 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 299/2016, prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite a Notificarii de includere in plafonul de garantare nr. CG si anularea actelor de executare silita efectuate in dosarul nr. 2016 al BEJ, respectiv intoarcerea executarii prin restabilirea situatiei anterioare acesteia, restituirea taxei judiciare de timbru, precum si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca intre parti a intervenit conventia cadru plafon de garantare nr. 2011, asa cum a fost modificata prin actele aditionale ulterioare, avand ca obiect garantarea de catre Fond, in calitate de fidejusor, in mod expres, irevocabil si neconditionat, a obligatiilor de rambursare a finantarilor individuale acordate de catre finantator beneficiarilor IMM, in limita unui plafon de garantare, aprobat de Fond si in termenii notificarilor de includere in plafonul de garantare confirmat de Fond.
In aplicarea acestei conventii cadru, societatea sa a acordat in favoarea intimatei, prin notificarea de includere in plafonul de garantare nr. CG si confirmarea notificarii de includere in plafonul de garantare nr. CG, o garantie financiara in limita sumei maxime de 40.000 lei, reprezentand 80% din valoarea contractului de credit/acordului de garantare, acordat de finantator beneficiarului SC  SRL
Ca urmare a nerespectarii contractului de credit de catre beneficiarul finantarii (SC  SRL), la data de 25.09.2014, a fost inregistrata cererea de plata nr. 35, iar, dupa analizarea acesteia, la data de 25.03.2016, a fost emisa notificarea privind respingerea platii 14/2016.
Astfel, ulterior respingerii cererii de plata, intimata, prin intermediul BEJ, a demarat procedura de executare silita impotriva societatii sale, formandu-se astfel dosarul de executare nr. 2016 in care a fost emisa adresa de infiintare a popririi catre BC
Cu toate acestea, in conformitate cu prevederile art. 12.3 din Conventia nr. 2011, modificata si completata prin acte aditionale, „orice litigiu aparut intre partile semnatare in legatura cu incheierea, interpretarea sau executarea prezentei Conventii se solutioneaza pe cale amiabila, in conditiile art. 720 C.pr.civ. In cazul in care consilierea ramane fara rezultat, partile vor supune litigiul spre solutionare instantelor judecatoresti competente de la sediul social al Fondului.”
Astfel, contestatoarea a invederat ca prin clauza conventionala anterior mentionata, partile au instituit obligatia procedurii amiabile, respectiv ca, in cazul in care procedura amiabila ramane fara rezultat, litigiul va fi spus spre solutionare instantelor judecatoresti competente din Bucuresti, sens in care a invocat prevederile art. 227 C.pr.civ. si 7201 C.pr.civ. 1865. Aceasta a mentionat ca vointa partilor a fost aceea de a nu trece la executarea garantiei mai inainte ca partile sa incerce rezolvarea litigiului pe cale amiabila „prin conciliere, in conditiile art. 7201 C.pr.civ.”, fiind in prezenta unui caz de ultraactivitate a legii vechi care se regaseste incorporata, prin vointa partilor, intr-un act incheiat sub imperiul ei (art. 10.3 din Conventie).
Contestatoarea a mai aratat ca orice litigiu aparut intre partile semnate in legatura cu incheierea, interpretarea sau executarea conventiei se solutioneaza pe cale amiabila, corelativul procedurii concilierii directe (art. 7201 C.pr.civ.), iar in cazul in care procedura prealabila amiabila ramane fara rezultat, partile vor supune litigiul spre solutionare instantelor judecatoresti competente de la sediul social al Fondului.
Astfel, art. 227 C.pr.civ., referindu-se la posibilitatea solutionarii litigiilor pe cale amiabila, prevede ca si procedura de solutionare a diferendelor procedura medierii, care ar fi putut sa fie urmata de catre creditor chiar si anterior demararii procedurii de executare silita, banca trebuind sa aleaga si alte forme de solutionare amiabila, de la simpla negociere informala, pana la alte metode alternative de solutionare a disputelor si sa incerce, astfel, evitarea solutionarii pricinii lor de catre instanta de judecata.
Mai mult decat atat, Conventia, prin mentiunile de la art. 12.3, instituie in sarcina partilor obligatia de a se adresa instantelor de judecata competente de la sediul social al Fondului pentru solutionarea diferendului, iar vointa partilor exprimata prin Conventie nu a fost aceea de a informa cu privire la posibilitatea exercitarii unui drept, ci de a le da posibilitatea sa expuna motive, sa formuleze aparari, sa incheie conventii, sa dea dreptul la replica, tocmai pentru a evita exercitarea abuziva a unui drept, Banca actionand in contradictie cu vointa partilor exprimata prin conventie, cu efecte prejudiciatoare asupra activitatii Fondului.
In acest sens, contestatoarea a invocat principiul pacta sunt servanda, aratand ca respectiva conventie este guvernata de principiul autonomiei de vointa a partilor contractante, singurele limite fiind dispozitiile imperative ale legii, morala si ordinea publica, fiind un contract bilateral, astfel ca partile contractante isi asuma o serie de drepturi si obligatii reciproce.
Contestatoarea a invocat prevederile art. 1270, art. 1350 si art. 1268 alin. 3 C.pr.civ., art. 978 si art. 969 C.civ. 1864, respectiv art. 193 C.pr.civ. si art. 7201 C.pr.civ. 1865, aratand ca legea care prevede in mod expres procedura prealabila este legea partilor, respectiv Conventia Cadru – Plafon de garantare nr. 2011.
In continuare, contestatorul a sustinut ca notificarea de includere in plafonul de garantare nr. CG si confirmarea de includere in plafonul de garantare aferenta notificarii nu sunt titluri executorii, ci simple inscrisuri care atesta desfasurarea relatiilor contractuale intre Fond si banca. Scopul emiterii celor doua inscrisuri este numai de ordin formal, si anume de a face dovada includerii respectivului imprumut in plafonul de garantare, in timp ce caracterul de titlu executoriu poate fi conferit numai de catre lege.
Din interpretarea teleologica a prevederilor Conventiei nr. 2011, garantiile Fondului sunt unele generale, subsidiare executarii obligatiei principale a debitorului, fideiusiunea Fondului fiind eminamente conditionata de realizarea unor proceduri anterioare creditului, fideiusiune care nu este guvernata de art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 in conditiile in care banca nu detine un titlu executoriu impotriva Fondului.
Astfel, in situatia in care banca considera lipsa de raspuns drept refuz, avea la indemana calea dreptului comun, printr-o actiune care sa demonstreze instantei de judecata o eventuala netemeinice a neefectuarii platii de catre Fond, in care ambele parti aveau posibilitatea sa-si sustina punctele de vedere, sa aduca argumente pertinente si utile cauzei.
In continuare, contestatorul a invocat prevederile art. 663 alin. 1, art. 666 alin. 5 pct. 4 si art. 712 alin. 3 C.pr.civ., aratand ca, atat timp cat creanta pe care intimata pretinde ca o detine impotriva sa nu este exigibila, incheierea de admitere a cererii de incuviintare a executarii silite a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.
In acest sens, contestatorul a sustinut ca societatea sa a respins intemeiat cererea de plata a garantiei formulata de catre banca, constatand neindeplinirea conditiilor de plata, prin nerespectarea de catre banca a prevederilor din conventia-cadru plafon de garantare, respectiv: banca nu a transmis Fondului rezultatul interogarii cip efectuata la momentul aprobarii finantarii (17.08.2012), din care sa rezulte  indeplinirea conditiei de eligibilitate de la art 3.1.1. lit d.
Atata timp cat in cuprinsul conventiei sunt enumerate in mod expres documentele ce trebuie depuse de catre banca, precum si conditiile in care este necesara depunerea anumitor documente, este evident ca lipsa acestora va face ca notificarea de includere in plafonul de garantare nr. CG si confirmarea aferenta acesteia sa nu poata produce efectele unui veritabil titlu executoriu, ci sa reprezinte numai un document formal necesar in derularea conventiei dintre parti.
Contestatorul a invederat ca decizia de respingere a acordarii garantiei este justificata atata timp cat banca nu si-a indeplinit obligatiile conventionale punand Fondul in imposibilitatea de a analiza indeplinirea conditiilor de eligibilitate a IMM-ului beneficiar de finantare.
In drept, au fost invocate prevederile art. 712 si urmatoarele, art. 662, art. 718, art. 719, art. 722, art. 782, art. 193, art. 227, art. 662, art. 665 C.pr.civ., art. 15, art. 1170, art. 1270, art. 1350 C.civ., art. 969 C.civ. 1864, art. 7201 C.pr.civ. 1865.
In sustinerea cererii, contestatoarea a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata, conform chitantei depuse la dosar, potrivit dispozitiilor art. 10 din OUG nr. 80/2013.
La data de 08.12.2016, prin serviciul registratura, intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare si mentinerea ca legal si temeinic intocmite a tuturor actelor de executare efectuate in cadrul dosarului nr. 2016 la BEJ.
In motivarea intampinarii, cu privire la caracterul de titlu executoriu al notificarii de includere in plafonul de garantare nr. CG si al confirmarii de garantare nr. CG, intimata a invocat prevederile art. 632 alin. 2 si art. 638 alin. 1 pct. 4 teza finala C.pr.civ., art. 1 si art. 2 din H.G. nr. 1211/2001, art. 8 din Actul Constitutiv al FN, art. 52 din Legea nr. 93/2009 si Ordinul nr. 8/2014 emis de catre Ministerul Finantelor Publice, aratand ca, in realizarea obiectului sau de activitate, contestatorul a incheiat cu societatea sa conventia cadru plafon de garantare nr. 2011. Astfel, garantia oferita de Fond este expresa, fiind reglementata de dispozitiile Codului Civil in materie de fideiusiune, neconditionata si irevocabila.
Intimata a aratat ca, urmare a faptului ca a acordat o facilitate de credit clientului EMS SRL, incheindu-se in acest sens contractul de credit – titlu executoriu conform prevederilor art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 – pentru garantarea rambursarii finantarii, intimata a emis notificarea de includere in plafonul de garantare nr. CG acceptata prin confirmarea de garantare nr. CG.
Notificarea de includere in plafonul de garantare acceptata de fideiusorul FN prin confirmarea de garantare, ambele reunind acordul partilor privind garantarea creditului, reprezinta titlu executoriu avand in vedere prevederile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, cat si dispozitiile art. 52 din Legea nr. 93/2009. De asemenea, intimata a invederat ca instantele au recunoscut, in mod constant, calitatea de titlu executoriu a confirmarilor de garantare si au incuviintat executarea silita a obligatiilor cuprinse in titlu prin oricare din modalitatile prevazute de lege.
Intimata a invederat ca executarea silita ce formeaza obiectul dosarului de executare nr. 2016 inregistrat pe rolul BEJ a fost pornita in temeiul unor titluri executorii, in acceptiunea legii, motiv pentru care urmeaza a fi mentinuta ca temeinica si legala incheierea din data de 05.10.2016 data de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 299/2016.
In ceea ce priveste caracterul cert, lichid si exigibil al creantei contestate, intimata a mentionat ca prin confirmarea de includere in plafonul de garantare nr. CG, contestatorul s-a obligat, in calitate de fideiusor, in mod expres, neconditionat si irevocabil ca, in termen de 90 de zile calendaristice de la data primirii cererii de plata, sa achite suma reprezentand finantarea garantata restanta.
Intimata a precizat ca a formulat la data de 25.09.2014 cererea de plata nr. 35, la care a atasat toata documentatia prevazuta de conventie. Prin adresa nr. 19155/25.03.2016, contestatorul a comunicat refuzul platii aferente notificarii de includere in plafonul de garantare nr. CG confirmata prin confirmarea de includere in plafonul de garantare nr. CG, debitorul fiind de drept in intarziere prin prisma manifestarii neindoielnice a intentiei de a nu executa obligatia.
In drept, au fost invocate prevederile C.proc.civ., OUG nr. 99/2006, Legea nr. 93/2009.
In sustinerea intampinarii, intimata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
La solicitarea instantei, prin serviciul registratura, BEJ a depus, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 2016.
Instanta a incuviintat, pentru ambele parti, proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Urmare a cererii de executare silita din 26.09.2016 (f. 3 vol 2) formulate de intimata UB, a fost deschis dosarul executional nr. 2016 al BEJ in vederea punerii in executare a titlului executoriu reprezentat de notificarea de includere in plafonul de garantare nr. CG si confirmarea de includere in plafonul de garantare nr. CG (incheiere din 27.09.2016 – fila 125 vol 2).
Astfel, prin incheierea din 05.10.2016 data de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 299/2016 (fila 132 vol 2), instanta a dispus incuviintarea executarii silite, la solicitarea creditorului UB, impotriva debitorului Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii S.A. IFN, in temeiul titlului executoriu reprezentat de notificarea de includere in plafonul de garantare nr. CG si confirmarea de includere in plafonul de garantare nr. CG, in oricare din modalitatile prevazute de lege, pentru recuperarea debitului principal, actualizat, precum si a cheltuielilor de executare.
De asemenea, prin incheierea din 19.10.2016 (fila 134 vol 2) au fost stabilite cheltuieli de executare in cuantum total de 2.786,56 lei reprezentand: onorariu executor judecatoresc de 1.427,95 lei; TVA aplicat onorariului executo0rului judecatoresc – 285,59 lei ;  taxa de timbru aferenta cererilor de incuviintare de executare silita de 40 lei; taxa de expediere postala pentru comunicarea adreselor de 4,9 lei, onorariu avocatial - 1028,12 lei.
Analizand contestatia la executare, prin prisma sustinerilor contestatorului, instanta o apreciaza ca fiind neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., impotriva executarii silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc, precum si impotriva oricarui act de executare, se poate face contestatie la executare in termen de catre cei interesati sau vatamati prin executare.
In vederea executarii dispozitiilor titlului executoriu anterior mentionat, BEJ a dispus infiintarea popririi asupra conturilor deschise de contestator la tertul poprit BC, pana la concurenta sumei totale de 1.625.943,95 lei reprezentand debit principal si cheltuieli de executare silita (adresa de infiintare a popririi bancare – fila 88).
In ceea ce priveste caracterul de titlu executoriu al notificarii de includere in plafonul de garantare nr. CG si al confirmarii notificarii de includere in plafonul de garantare nr. CG, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 632 alin. 1 C.pr.civ., executarea silita se poate efectua numai in temeiul unui titlu executoriu.
Astfel, conform art. 638 alin. 1 pct. 4 C.pr.civ., sunt titluri executorii si pot fi puse in executare silita titlurile de credit sau alte inscrisuri carora legea le recunoaste puterea executorie.
Instanta constata ca, intre parti, a fost incheiata Conventia cadru – plafon de garantare nr. 2011, astfel cum a fost modificata prin actele aditionale ulterioare, avand ca obiect garantarea de catre Fond, in calitate de fidejusor, in mod expres, irevocabil si neconditionat, a obligatiilor de rambursare a finantarilor individuale acordate de intimata beneficiarilor IMM, in limita unui plafon de garantare aprobat de Fond si in termenii Notificarilor de includere in plafonul de garantare confirmate de Fond.
Potrivit art. 6.6 din conventia-cadru, garantia fondului este fideiusiune, in conditiile art. 2280-2320 C.civ.
In baza Conventiei nr. 2011 si a notificarii de includere in plafonul de garantare nr. CG, prin confirmarea notificarii de includere in plafonul de garantare nr. CG contestatorul s-a angajat in mod expres, irevocabil si neconditionat sa plateasca, in termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plata, suma reprezentand finantarea garantata restanta x 80% a beneficiarului SC  SRL, conform contractului de credit nr. XXX.
Potrivit art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006  privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, contractele de credit, inclusiv contractele de garantie reala sau personala, incheiate de o institutie de credit constituie titluri executorii.  
Instanta retine ca, asa cum rezulta din prevederile art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1211/2001, privind infiintarea FN, Fondul are ca activitate principala emiterea de garantii si asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor si a altor instrumente de finantare care pot fi obtinute de intreprinderile mici si mijlocii, definite potrivit legii, de la banci sau din alte surse, clasa CAEN 6492
De asemenea, conform art. 8 din Actul constitutiv al FN din 18.02.2009, Fondul poate acorda garantii reale, garantii personale, precum si cogarantii, in conditiile prevazute de normele si procedurile interne de lucru.
Prin urmare, prin raportare la aceste dispozitii legale, instanta retine ca FN este o institutie nebancara ce emite garantii, acesta urmand a executa obligatia de plata in calitate de garant in masura in care beneficiarul nu-si indeplineste propria obligatie.
In consecinta, avand in vedere toate aceste dispozitii legale, instanta apreciaza ca in cauza a fost facuta dovada existentei unui titlu executoriu reprezentat de notificarea de includere in plafonul de garantare nr. CG si de confirmarea notificarii de includere in plafonul de garantare nr. CG, ca garantii ale contractului de credit nr. XXX, sustinerile in sens contrar ale contestatorului fiind vadit neintemeiate.
In ceea ce priveste nerespectarea prevederilor art. 12.3 din Conventie, instanta nu poate retine sustinerea contestatoarei in sensul ca cererea de executare silita a fost introdusa cu nerespectarea acestor prevederi contractuale care instituia in sarcina partilor obligatia de a se adresa instantelor de judecata competente din Bucuresti pentru solutionarea diferendului dupa incercarea de a solutiona pe cale amiabila litigiul prin conciliere, potrivit art. 7201 C.pr.civ. 1865.
Instanta constata ca art. 12.3 din Conventia cadru – plafon de garantare nr. 2011 prevede ca „orice neintelegere aparuta intre partile semnatare in legatura cu incheierea, interpretarea sau executarea prezentei Conventii se solutioneaza pe cale amiabila, prin conciliere, in conditiile art. 7201 C.pr.civ. In cazul in care concilierea ramane fara rezultat, partile vor supune litigiul spre solutionare instantelor judecatoresti competente de la sediul social al Fondului.”
Cu toate acestea, asa cum s-a retinut anterior, notificarea de includere in plafonul de garantare nr. CG si confirmarea notificarii de includere in plafonul de garantare nr. CG reprezinta titlu executoriu in conformitate cu dispozitiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, avand in vedere natura acestora de garantie personala la contractului de credit nr. XXX, incheiat intre UB si SC  SRL, in calitate de debitor.
Astfel, avand in vedere ca titlul executoriu reprezinta acel inscris intocmit cu respectarea prevederilor legii, in virtutea caruia devine posibila punerea in executare pe cale silita a creantei pe care o constata, instanta apreciaza ca cererea de executare silita din 27.09.2016 nu a fost formulata cu nerespectarea dispozitiilor contractuale, intimatei fiindu-i recunoscut dreptul de a solicita punerea in executare a confirmarii notificarii de includere in plafonul de garantare, fara a mai apela la instantele judecatoresti de drept comun. Mai mult, instanta apreciaza ca orice demers al intimatei la instantele de drept comun pentru recuperarea creantei mentionate in acest inscris ar fi fost lipsit de interes, in conditiile in care avea deschisa calea executarii silite, astfel incat nu se poate retine ca aceasta a actionat in mod abuziv si cu rea-credinta.
Desi art. 193 alin. 1 C.pr.civ. prevede ca sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabil, daca legea prevede in mod expres aceasta, instanta retine ca textul legal anterior mentionat nu este aplicabil in faza de executare silita, sustinerile in sens contrar ale contestatorului nefiind intemeiate.
Instanta mai retine ca, potrivit art. 14.3 din Conventie, „ori de cat ori actele normative la care se face referire in prezenta Conventie vor fi modificate, completate sau abrogate, trimiterile respective se vor intelege ca fiind facute la forma modificata ori completata a actului normativ respectiv sau la actul normativ care a inlocuit actul abrogat.”
Astfel, instanta constata ca, desi art. 12.3 din Conventie face trimitere la dispozitiile art. 7201 C.pr.civ. 1865 (in vigoare la data incheierii conventiei), Codul de procedura actual nu mai reglementeaza procedura prealabila a concilierii directe, in prezent neexistand obligatia solutionarii prealabile a disputelor dintre profesionisti pe cale amiabila, prin procedura medierii si/sau prin vreo alta metoda similara, care sa determine prematuritatea cererii de executare silita.
Prin urmare, instanta apreciaza ca sustinerea contestatoarei in sensul ca partile aveau obligatia parcurgerii procedurii concilierii directe anterior pornirii executarii silite este neintemeiata. De altfel, chiar si daca s-ar fi considerat ca partile aveau obligatia de a respecta procedura formala a concilierii directe, in prezenta cauza scopul procedurii, respectiv solutionarea cu celeritate a litigiului si degrevarea rolului instantei, nu ar fi fost atins fata de conduita contestatoarei si de refuzul de a isi indeplini obligatiile contractuale asumate. Astfel, se poate lesne observa ca intre momentul formularii cererii de plata (25.09.2014) si momentul sesizarii organului de executare (din 27.09.2016) a trecut aproximativ doi ani, perioada in care partile au purtat corespondenta privind diferendul dedus judecatii, insa acest lucru nu a condus la solutionarea amiabila a diferendului.
In ceea ce priveste caracterul exigibil al creantei pentru care s-a solicitat executarea silita, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 663 alin. 1 C.pr.civ., executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa, lichida si exigibila, respectiv daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata (alin. 4).
Instanta retine ca prin confirmarea notificarii de includere in plafonul de garantare, contestatorul s-a obligat sa garanteze un procent de 80% din valoarea finantarii garantate restante, iar prin cererea de plata nr. 16106/25.09.2014, intimata a solicitat contestatorului plata a 80% din soldul finantarii garantate restante.
Potrivit art. 9.4 din Conventie, plata garantiei se efectueaza in termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plata, insotita de documentele prevazute la art. 9.2.
Prin notificarea 14/2016, contestatorul a instiintat intimata ca nu a aprobat cererea de plata anterior mentionata, avand in vedere nerespectarea prevederilor art. 3.1.1 din Conventia cadru plafon de garantare nr. 2011, modificate si completata cu actele aditionale ulterioare, respectiv: banca nu a transmis Fondului rezultatul interogarii cip efectuata la momentul aprobarii finantarii (17.08.2012), din care sa rezulte  indeplinirea conditiei de eligibilitate de la art 3.1.1. lit d.
Conform art. 3.1.1 din Conventia cadru plafon de garantare nr. 2011, are acces la garantia Fondului orice beneficiar, inclusiv start-up, care se incadreaza in categoria IMM in conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004, conform declaratiei pe propria raspundere (Anexa nr. 6 si Anexa nr. 7), care indeplineste, la data aprobarii finantarii, criteriile de eligibilitatea prevazute la lit. a-f.
Printre criteriile de eligibilitate, art. 3.1.1 lit. a3) impune ca IMM-ul sa nu fie subiect al unei proceduri de insolventa (analiza se face de banca prin verificarea site-ului Buletinului insolventei la momentul aprobarii creditului respectiv), iar art. 3.1.1. lit. d) impune ca IMM-ul sa nu fie in interdictie bancara de a emite cecuri. Conform art. 9.2 lit. h la cererea de plata se va atasa si copia certificata dupa rezultatul verificarii CIP.
Analizand inscrisurile depuse la dosar, instanta retine ca beneficiarul  este un IMM in sensul prevederilor legale anterior mentionate, iar cererea de plata a fost complet intocmita, fiind atasate toate documentele necesare.
Astfel, instanta retine ca debitorul principal nu a fost subiect al unei proceduri de insolventa nici la data aprobarii finantarii si nici la data formularii cererii de plata, conform extrasului atasat la dosar in urma verificarilor efectuate in registrele publice la data de 27.07.2012.
De asemenea, instanta retine ca beneficiarul nu se afla nici in interdictie de plata la data aprobarii finantarii, astfel cum rezulta din consultarile CIP transmise de intimata contestatorului, in baza verificarilor din data de 27.07.2012.
Sub aspectul consultarii CIP, instanta retine ca in conventia cadru nu a fost stipulat ca aceasta verificare trebuie efectuata la data aprobarii finantarii, astfel cum se prevede in cazul BPI. Cu toate acestea, instanta retine ca o asemenea conditie este indeplinita in cauza daca banca si-a indeplinit obligatiile asumate prin conventia incheiata cu contestatorul, verificarile fiind efectuate in ziua ulterioara semnarii documentelor finale de credit.
Astfel, aprobarea finantarii nu trebuie a fi inteleasa in sens atat de strict pe cat solicita contestatorul, procedura de creditare fiind una complexa, care se finalizeaza cu semnarea contractului de credit. Insa, anterior semnarii contractului de credit banca efectueaza o serie de verificari si supune organelor competente aprobarea creditului, abia ulterior fiind semnat contractul de credit cu debitorul principal. Ca atare, un decalaj cuprins intre 24-48 de ore este firesc, data verificarii conditiilor putand coincide sub acest aspect cu data aprobarii finantarii, chiar daca efectiv verificarile au fost efectuate in ziua urmatoare.
De altfel, o interpretare atat de stricta ar conduce la concluzia ca, pentru fiecare contract de credit se impune ca intreaga procedura de creditare sa fie finalizata in decursul unei singure zile lucratoare, pentru ca altfel respectivul contract de credit nu ar mai putea face obiectul unei garantii valabile a contestatorului. Or, a pretinde ca atat verificarile in sistemul BPI si CIP (precum si toate celelalte), aprobarea finantarii (de catre organele competente sin cadrul bancii creditoare) si semnarea contractului sa aiba loc in cursul unei singure lucratoare ar lipsi de continut intreaga conventie de garantare.
Prin urmare, instanta retine ca banca si-a indeplinit aceste obligatii, cata vreme respectivele extrase au fost datate 16.08.2012, iar contractul de credit a fost semnat de parti la data de 17.10.2012.
Mai mult decat atat, instanta retine ca atare conditii au fost impuse nu pentru plata garantiei, ci, initial, pentru includerea in plafonul de garantare – art. 3.1. Criterii de eligibilitate. Astfel, la momentul la care contestatorul a emis notificarea de includere in plafonul de garantare, acesta a stabilit ca solicitarea de includere in plafon respecta toate conditiile impuse contractual.
Or, la acest moment, contestatorul se prevaleaza de propria turpitudine (lipsa de diligenta la momentul emiterii dispozitiei de includere in plafonul de garantare prin neverificarea indeplinirii acestor conditii, deci acceptarea unei solicitari informe), pentru a obtine exonerarea sa de la indeplinirea obligatiilor asumate contractual.
Mai mult decat atat, instanta retine ca, desi ii incumba sarcina probei, contestatorul nu a facut nicio dovada in sensul ca, la data aprobarii finantarii, pe parcursul derularii contractului sau macar acum, la momentul solutionarii prezentei cauze respectivele conditii nu ar fi fost indeplinite. Nu exista la doar nicio dovada in sensul ca impotriva debitorului principal, la data aprobarii finantarii, ar fi fost declansata procedura insolventei sau ca debitorul s-ar fi aflat in interdictie de a emite cecuri.
In ceea ce priveste plata dobanzii legale, instanta retine ca in Conventia cadru plafon de garantare nr. 2011 partile nu au stabilit nivelul penalitatilor in caz de nerespectare a termenului prevazut de art. 9.4, fapt recunoscut de catre intimata prin intampinare.
Cu toate acestea, instanta retine ca in prezenta cauza, executorul judecatoresc nu a efectuat nici un act de executare cu privire la plata unei presupuse sume cu titlul de dobanda sau penalitati, singurele obligatii ce au facut obiectul executarii silite fiind cele privind debitul principal, 28.559,01 lei, si cheltuielile de executare silita, 2.786,56 lei .
In consecinta, retinand ca toate criticile formulate de catre contestator sunt neintemeiate, instanta urmeaza a respinge prezenta contestatie la executare ca neintemeiata.
In ceea ce priveste intoarcerea executarii, conform art. 723 alin. 1 C.pr.civ., in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia.
Avand in vedere solutia pronuntata cu privire la contestatia la executare si retinand ca nu a fost desfiintata executarea silita si nici titlul executoriu, instanta urmeaza a respinge ca neintemeiat capatul de cerere avand ca obiect intoarcerea executarii silite.
In ceea ce priveste plata cheltuielilor de judecata, instanta retine ca, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata. Asa cum rezulta din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecata constau in taxele judiciare de timbru si timbru judiciar, onorarii avocati sau experti, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfasurare a procesului.
Prin raportare la solutia pronuntata cu privire la fondul cauzei, instanta urmeaza a respinge ca neintemeiata si cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
Fata de solutia pronuntata, instanta va respinge si cererea contestatoarei privind restituirea taxei judiciare de timbru, ca neintemeiata.
In aplicarea principiului disponibilitatii actiunii civile, instanta va lua act de faptul ca intimata, parte indreptatita, va  solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
In temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotarare se va comunica, din oficiu, BEJ, dupa ramanerea definitiva.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea  F.N.  cu sediul in ....  in contradictoriu cu intimata UB cu sediul in ... , ca neintemeiata.
Respinge cererea avand ca obiect intoarcerea executarii silite ca neintemeiata.
Respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
Respinge cererea contestatoarei privind restituirea taxei judiciare de timbru, ca neintemeiata.
Ia act de faptul ca intimata va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
 Cu drept de apel, in termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 30.01.2017.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016