Actio de in rem verso. Raspunderea statului pentru evictiune. Restituire pret locuinta cumparata in baza Legii nr. 112/1995. Termenul de prescriptie.

Legea nr. 1/2009 nu reglementeaza un nou moment de incepere a cursului termenului de prescriptie, noutatea pe care o aduce vizand exclusiv limitele in care se realizeaza dezdaunarea chiriasului cumparator, de catre stat, in cadrul raspunderii pentru evictiune totala. Disp.art. 8 alin.(2) din Decr. 167/1958 raman deplin aplicabile, in sensul ca termenul de prescriptie pentru restituirea pretului vanzarii, a fructelor, a daunelor-interese, incepe sa curga de la data la care chiriasul cumparator a cunoscut atat micsorarea patrimoniului sau, cat si pe cel care s-a imbogatit in detrimentul sau, in speta Statul roman care a beneficiat de pretul locuintei, desi nu a avut calitatea de proprietar legal al locuintei la momentul instrainarii catre chiriasii reclamanti.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.3741/118/2009, reclamantii R.G. si R.E. au chemat in judecata pe paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand obligarea acestuia la plata urmatoarelor sume: 95.000 Euro (corespunzatoare sumei de 402.800 lei, 1Euro=4,24 lei) reprezentand pretul de piata al imobilului dobandit prin contractul de vanzare-cumparare nr.27.180/30.09.1996; 9000 Euro (corespunzatoare sumei de 38.160 lei) reprezentand daune corespunzatoare prejudiciului cauzat reclamantilor de la data evacuarii din imobil, pentru lipsa de folosinta a bunului; 50.000 Euro daune morale (corespunzatoare sumei de 212.000 lei), constand in prejudiciul moral cauzat reclamantilor de parat.
In motivarea in fapt a cererii, reclamantii au aratat ca, la data de 30.09.1996, intre ei si RAEDPP Constanta-administratorul paratului, s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare  nr.27.180, prin care le-a fost vandut in temeiul Legii nr.112/1995 imobilul situat in Constanta, aleea B. nr.3, pe care il ocupau in calitate de chiriasi.
Ulterior perfectarii contractului de vanzare-cumparare, reclamantii si RAEDPP Constanta au fost chemati in judecata de P.M. si P.L., in cadrul unei actiuni in revendicarea imobilului vandut. Prin sentinta civila nr.9443/03.06.2000 a Judecatoriei Constanta, ramasa definitiva prin decizia civila nr.1368/16.10.2000 a Curtii de Apel Constanta, aceasta actiune a fost admisa si reclamantii din prezenta cauza au fost obligati sa lase imobilul in deplina proprietate si linistita posesie numitilor P.M.si Pantar Lucia, instantele apreciind ca titlul tertilor este mai bine caracterizat.
Au mai precizat reclamantii ca, dupa solutionarea irevocabila a revendicarii, au fost evacuati din apartamentul pe care il posedau, in urma executarii silite pornite in baza sentintei civile mentionate mai sus in dosarul de executare nr.130/2007 al BEJ M.I. si finalizate in noiembrie 2007, pentru ca nu detin o alta locuinta, reclamantii au fost nevoiti sa inchirieze un apartament cu o chirie de 350 Euro/luna, in care locuiesc si in prezent impreuna cu fiul lor, aflat in continuarea studiilor universitare.
S-a aratat ca, in toata aceasta perioada, pe fondul stresului determinat de litigiile in care au fost parti si al umilintelor la care au fost supusi, sanatatea reclamantilor a avut de suferit, in sensul ca s-au instalat afectiuni noi si s-au cronicizat cele deja existente, toate acestea conducand la suferinte fizice si psihice.
Fata de cele aratate, reclamantii au solicitat a se constata aplicabilitatea dispozitiilor Legii nr.10/2001, modificata prin Legea nr.1/2009, in sensul ca, fiind desfiintat printr-o actiune in revendicare titlul prin care, in calitate de chiriasi, au dobandit in mod valabil de la Statul Roman un imobil in temeiul Legii nr.112/1995, sunt indreptatiti la obtinerea de despagubiri.
Au aratat de asemenea ca, paratul fiind de rea credinta la momentul incheierii conventiei, sunt indreptatiti la dezdaunare atat pentru prejudiciul produs prin lipsa de folosinta a imobilului a carui proprietate au pierdut-o, cat si pentru prejudiciul moral suferit.
In drept, au invocat disp.art.501 din Legea nr.10/2001, modificata prin Legea nr.1/2009, art.1073 Cod civil, art.1084 Cod civil., art.2 pct.b Cod pr. civila.
In probatiune, au depus, in copie, urmatoarele inscrisuri: contract de vanzare-cumparare nr.27.180/30.09.1996, sentinta civila nr.1256/21.10.2003 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr.1256/2003, decizie civila nr.245/01.02.2000 a  Tribunalului Constanta, decizii civile nr.1368/16 octombrie 2000 si nr.194/C/19 februarie 2001 ale Curtii de Apel Constanta, decizie civila nr.751/23 iunie 2004 a Curtii de Apel Constanta, proces verbal intocmit la data de 6 noiembrie 2007 in dosarul de executare nr. 130/2007 al BEJ M.I., contracte de inchiriere nr.794144/14.11.2007 si nr.873569/24.03.2008, extrase din ziare locale, adeverinta nr.482/10.03.2009 eliberata de Ministerul Tineretului si Sportului-Clubul Sportiv "F", certificat de nastere seria NZ nr.987003 din data de 17.07.2003, adeverinta nr.1980/09.10.2008 eliberata de Universitatea "Ovidius" din Constanta, acte medicale, contract de inchiriere nr.876279/25.05.2008.
Paratul a depus intampinare, prin care a invocat, pe cale de exceptie, prescriptia dreptului la actiune si lipsa calitatii sale procesuale pasive.
In motivarea primei exceptii, a aratat ca, potrivit disp.art.1, 3 si 8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescriptie de 3 ani a inceput sa curga de la data pronuntarii hotararii irevocabile in revendicare-16.10.2000 sau, cel mult, de la data pronuntarii hotararii de evacuare-sentinta civila nr.13580/2003 a Judecatoriei Constanta, ramasa irevocabila prin decizia civila nr.711/2004 a Curtii de Apel Constanta. In aceste conditii, intrucat nu a operat nici un caz de intrerupere sau suspendare potrivit art.13-16 din Decretul nr.1958, a sustinut paratul ca termenul de prescriptie era implinit la data formularii prezentei actiuni.
Referitor la exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, paratul a invocat disp.art.25 si art.37 din Decretul nr.31/1954 si pe cele ale art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicata, aratand ca restituirea valorii de piata a imobilului dobandit prin contracte de vanzare-cumparare incheiate in baza Legii nr.112/1995 si ulterior desfiintate prin hotarari judecatoresti irevocabile se face potrivit legii de catre Ministerul Finantelor Publice, din fondul extrabugetar constituit in temeiul Legii nr.112/1995, iar faptul ca statul este reprezentat in justitie de Ministerul Finantelor Publice nu inseamna ca cele doua entitati se confunda.
Pe fondul cauzei, in referire la pretentiile reclamantilor pentru lipsa de folosinta a imobilului, paratul a sustinut ca acestia nu au dovedit prin niciun mijloc de proba eventualele pagube suferite si ca nu se poate vorbi de o fapta ilicita, respectiv de neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a vreunei obligatii a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
Prin incheierea de sedinta din data de 29.06.2009, instanta a respins exceptiile invocate de parat.
         Referitor la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, s-a avut in vedere ca, in raport de prevederile art.7 din Decretul nr.167/1958, potrivit carora "Prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita", dreptul reclamantilor de a cere restituirea pretului de piata al imobilului dobandit prin contractul de vanzare-cumparare nr.27.180/30.09.1996 s-a nascut la data intrarii in vigoare a legii pe care se intemeiaza aceasta pretentie, respectiv Legea nr.1/2009 de modificare si completare a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6.03.1945-22.12.1989, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr.63 din 03.02.2009 si intrata in vigoare la data de 06.02.2009.
         In aceste conditii, termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958 nu era implinit la data formularii cererii de chemare in judecata-03.04.2009.
          Nici in privinta celorlalte pretentii formulate de reclamanti nu era implinit termenul de prescriptie de 3 ani la momentul introducerii cererii, deoarece dreptul la actiune s-a nascut la data cand acestia au pierdut efectiv posesia imobilului, prin finalizarea executarii silite pornite impotriva lor de fostii proprietari-6.11.2007, conform procesului verbal intocmit de BEJ M.I. in dosarul de executare nr.130/2007. Numai din acest moment se poate vorbi de un interes nascut si actual al reclamantilor in a pretinde despagubiri morale si despagubiri materiale pentru lipsa de folosinta a imobilului.
Prin sentinta civila nr.271/18.02.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis in parte actiunea promovata de reclamantii R.G. si R.E.si a fost obligat paratul Statul roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata urmatoarelor sume, cu titlu de despagubire pentru reclamanti:
- 63.093 euro reprezentand valoarea de piata a imobilului situat in Constanta, aleea Branduselor nr. 3, bl. Z2, sc.D, ap. 56;
- 7.800 euro reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a apartamentului sus-mentionat , incepand din noiembrie 2007;
- 10.000 euro cu titlu de daune morale, in echivalent in lei la cursul B.N.R. din ziua platii.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretentii ale reclamantilor.
Conform art. 274 Cod pr. civila a fost obligat paratul sa achite reclamantilor suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu expert).
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca in cauza sunt aplicabile disp.art. 501 din Legea 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009, norme cu caracter special si cu un dublu scop, reparatoriu si de protectie, prin conferirea posibilitatii tuturor titularilor de contracte de vanzare-cumparare incheiate in temeiul Legii 112/1995 desfiintate prin hotarari judecatoresti irevocabile, de a obtine restituirea pretului actualizat, respectiv a valorii de piata a imobilelor, dupa caz.
S-a mai retinut ca prin admiterea actiunii in revendicare formulata de fostii proprietari, deposedati abuziv de stat, au fost anulate definitiv efectele juridice ale contractului de vanzare-cumparare prin care chiriasii R.G.si R.E.se legitimau ca proprietari, fara sa se fi retinut incalcarea dispozitiilor legale la momentul incheierii acestui contract.
In raport de disp.art. 501 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 modificata si de jurisprudenta CEDO in materia protectiei dreptului de proprietate, s-a retinut ca reclamantii sunt indreptatiti sa obtina de la Statul Roman prin, Ministerul Finantelor, acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a pierderii dreptului de proprietate. Acest prejudiciu se traduce, potrivit legii, in pretul de piata al imobilului cumparat in baza Legii 112/1995, pret care, in aplicarea disp.art. 2 alin.(2) al aceluiasi articol, a fost stabilit prin expertiza efectuata in cauza de expert M.S., conform standardelor internationale de evaluare la suma de 63.093 euro.
S-a mai retinut ca in conditiile in care Statul Roman, care a preluat abuziv imobilul in litigiu de la fostul proprietar si ulterior l-a vandut chiriasilor, nu a actionat la timp si in mod coerent pentru protejarea cumparatorilor care au pierdut dreptul de proprietate, prin plata catre acestia a unei indemnizatii corespunzatoare pretului locuintei, se face raspunzator, in conditiile art. 998-999 Cod civil, de prejudiciul suferit de reclamanti prin lipsa de folosinta a imobilului, dupa data executarii silite a hotararii pronuntate in revendicare - 09.11.2007.
Referitor la daunele morale, Tribunalul Constanta a retinut ca penstru suferintele fizice si psihice inregistrate de reclamanti ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra locuintei cumparate in temeiul Legii 112/1995, acestia sunt indreptatiti sa primeasca suma de 10.000 euro, in echivalent in lei la data platii.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat apel paratul Statul Roman care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
1. Instanta de fond in mod gresit a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, hotararea fiind pronuntata cu incalcarea art. 25 din Decretul nr. 31/1954 si ale art. 50 alin.(3) din Legea 10/2001, republicata, conform carora restituirea valorii de piata a imobilului dobandit prin contract de vanzare-cumparare cu RAEDPP Constanta, cu eludarea Legii 112/1995, si care a fost ulterior desfiintat prin hotarare judecatoreasca se face de catre Ministerul Finantelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 din Legea 112/1995 si nu de catre Statul Roman.
2. Instanta de fond a solutionat in mod gresit exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor apreciind ca dreptul reclamantilor la actiune s-a nascut la data intrarii in vigoare a Legii nr. 1/2009.
Intrucat reclamantii afirma un drept de creanta ce decurge din principiile raspunderii civile delictuale, ca urmare a preluarii bunurilor de catre autoritati, actiunea lor era supusa termenului legal de prescriptie. Conform art. 1, 3 si 8 alin.(1) din Decr. nr. 167/1958 termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data cand cel pagubit a cunoscut ca imobilul a fost restituit proprietarilor, de la aceasta data nascandu-se dreptul la actiune in despagubire al reclamantilor. In speta data la care reclamantii au cunoscut  paguba inregistrata ca urmare a faptului ca au fost evinsi de fostul proprietar a fost data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti pronuntate in revendicare - sentinta civila nr. 13580/2003 a Judecatoriei Constanta, irevocabila prin decizia civila nr. 711/2004 a Curtii de Apel Constanta.
3. Pe fondul cererii, apelantul parat sustine ca hotararea Tribunalului Constanta este nelegala si netemeinica si sub aspectul modalitatii de solutionare a capetelor de cerere de vizau acordarea de despagubiri pentru lipsa de folosinta a locuintei si a daunelor morale. Paratul a sustinut ca reclamantii, dupa admiterea actiunii in revendicare, s-au bucurat de protectia OUG nr. 40/1999, au continuat sa locuiasca in imobil o perioada de 5 ani, fara chirie, iar contravaloarea lipsei de folosinta a locuintei dupa anul 2007 nu poate fi suportata de parat, reclamantii nefacand dovada vreunei fapte ilicite savarsite de parat, care sa justifice antrenarea raspunderii statului pentru prejudiciul suferit de reclamanti.
4. In ceea ce priveste suma de 63.093 euro acordata reclamantilor cu titlu de despagubire, reprezentand valoarea de circulatie a imobilului de care au fost evinsi de reclamanti, se sustine ca este exagerat de mare si nu corespunde valorii de piata a locuintei la momentul pronuntarii sentintei stiut fiind faptul ca piata imobiliara a inregistrat cu a doua jumatate a anului 2009 o scadere cu 40%.
Analizand legalitatea hotararii apelate in raport de criticile apelantului parat Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, Curtea constata urmatoarele:
1. Critica apelantului parat ce vizeaza modalitatea de solutionare a exceptiei procesuale pasive se retine a fi vadit nefondata si urmeaza a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic dedus judecatii.
Reclamantul fiind cel care porneste actiunea, este tinut sa justifice atat calitatea procesuala activa, cat si pe cea pasiva, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia sa.
In raport de obiectul actiunii reclamantilor - angajarea raspunderii vanzatorului prin evictiune totala - Curtea retine ca prima instanta a retinut in mod judicios ca paratul Statul Roman are calitate procesuala pasiva.
CEDO a statuat in jurisprudenta sa ca titlu de proprietate al subdobanditorului de buna-credinta constituit in baza Legii  nr. 112/1995 si validat in dreptul intern printr-o hotarare irevocabila, este protejat prin art. 1 Protocolul 1 la Conventia Europeana (cauza Raicu impotriva Romaniei - hot. din 19.10.2006).
Diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproportionate, astfel incat, persoanele care si-au dobandit bunurile cu buna-credinta sa nu fie aduse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat in trecut aceste bunuri (in acest sens, cauza Pincova si Pine contra Republica Ceha - hot.nr.365/1997).
Orice masura care interfereaza cu dreptul la "pasnica folosire" a proprietatii trebuie sa gaseasca un echilibru corect intre cererile interesului general al comunitatii si necesitatile de protejare ale drepturilor fundamentale ale individului. Este necesar sa existe o relatie rezonabila de proportionalitate intre mijloacele angajate si scopul urmarit a fi realizat de orice masura de deposedare a unei persoane, statul fiind responsabil de realizarea acestei relatii de proportionalitate.
De asemenea art. 1337 Cod civil dispune ca vanzatorul este de drept obligat sa garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, iar art. 511 din Legea 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009, reprezinta o aplicatie a institutiei raspunderii pentru evictiune intr-un domeniu particular - cel al imobilelor preluate abuziv de stat in perioada 6.03.1945-11.12.1989 si instrainate de stat unor chiriasi de buna-credinta in baza Legii 112/1995.
Prin Legea nr. 112/1995 statul a inteles sa dispuna de locuintele detinute in patrimoniul sau in anul 1995, intr-un anumit context social, vanzarea fiind facuta la preturi interioare valorii de piata a locuintelor instrainate. Aceste dispozitii legale au constituit masuri de politica sociala, asupra oportunitatii lor numai statul putand aprecia.
In speta se retine ca raportul juridic ce rezulta din contractul de vanzare-cumparare nr. 27.180/30.09.1996 s-a legat intre Statul Roman, in calitate de vanzator si reclamantii R.G.si R.E., in calitate de  cumparatori, situatie in care obligatia de garantie pentru evictiune incumba Statului Roman.
Disp.art. 13 alin.(6) din Legea 112/1995 nu fac decat sa arate ca despagubirile acordate fostilor proprietari se acorda dintr-un fond extrabugetar, constituit la dispozitia Ministerului de Finante. De asemenea art. 50 alin.(3) din Legea 10/2001 arata ca, in ipoteza in care chiriasul cumparator a fost evins, restituirea pretului sau a valorii de circulatie a imobilului, dupa caz, se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin.(6) din Legea nr. 112/1995 cu modificarile ulterioare. Acest lucru nu echivaleaza insa cu faptul ca Ministerul Economiei si Finantelor are calitate procesuala pasiva in astfel de cereri, el este un simplu reprezentant al statului, singurul responsabil pentru evictiunea chiriasului cumparator al unui apartament dobandit in temeiul art. 9 din Legea 112/1995.
Ori, in speta, se retine ca vanzatorul locuintei a fost Statul Roman, care a instrainat locuinta inchiriata, prin intermediul unui mandatar legal - R.A.E.D.P.P. Constanta, unitate specializata in administrarea si vanzarea locuintelor ce faceau parte din fondul locativ de stat.
Pentru considerentele expuse, se va retine ca prima instanta a solutionat in mod judicios exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, criticile apelantului, sub acest aspect, urmand a fi respinse ca nefondate.
2. curtea retine a fi fondata critica apelantului parat ce vizeaza modalitatea de solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor pentru obtinerea pretului de circulatie a locuintei situate in Constanta, aleea B. nr. 3.
Exceptia de prescriptie a dreptului la actiune constituie o exceptie de fond.
In speta, reclamantii in calitate de chiriasi cumparatori ai imobilului situat in Constanta, aleea B. nr. 3, au fost evinsi in cadrul unei actiune in revendicare de catre fostii proprietari ai imobilului, deposedati abuziv de stat in perioada 06.03.1945-22.12.1989.
Actiunea ce vizeaza angajarea raspunderii vanzatorului - Statul Roman in speta - pentru evictiune totala este o actiune cu caracter patrimonial, supusa termenului general de prescriptie de 3 ani, conf. art. 3 din Decr. nr. 167/1958.
Referitor la momentul la care incepe sa curga acest termen, Curtea retine ca in cauza sunt incidente disp.art. 8 alin.(2) din Decr. nr. 167/1958.
Domeniul de aplicare a regulii inscrisa in art. 8 Decr. 167/1958 este foarte extins, el acoperind practic, atat ipoteza raspunderii civile delictuale cat si pe cea a raspunderii contractuale.
Asa cum prevede expres art. 8 alin.(2) din decret, regula privind inceputul prescriptiei extinctive se aplica in mod corespunzator si actiunii izvorate din imbogatirea fara justa cauza ori fara temei legitim, cunoscuta sub denumirea de de actio de in rem verso. Prin urmare, dreptul la actiune intr-o pricina ce are ca temei juridic imbogatirea fara justa cauza este momentul in care cel care si-a diminuat patrimoniul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca pe cel care a beneficiat de marirea patrimoniului lui, in speta acest moment fiind acela in care hotararea prin care reclamantii au fost evinsi total de catre proprietari, a ramas irevocabila.
In cauza se retine ca prin sentinta civila nr. 9443/3.06.1999 Judecatoria Constanta a admis actiunea in revendicare formulata de P.M.si P.L. in contradictoriu cu paratii R.G.si R.E. (reclamanti in prezenta cauza) si a obligat paratii sa lase reclamantilor in deplina proprietate si netulburata posesie imobilul situat in Constanta aleea B. nr. 3, jud. Constanta, instanta de fond retinand ca titlul exhibat de reclamanti era mai bine caracterizat decat contractul de vanzare-cumparare 27.180/1996 exhibat de chiriasii cumparatori R.G.si R.E. Aceasta solutie a ramas irevocabila prin decizia civila nr. 1368/16.10.2000 a Curtii de Apel Constanta.
Prin urmare, data la care chiriasii cumparatori - evinsi in actiunea in revendicare de catre fostii proprietari ai locuintei dobandite in temeiul Legii 112/1995 - au cunoscut atat micsorarea irevocabila a patrimoniului lor, cat si imbogatirea paratului vanzator - Statul Roman, care este tinut sa ii garanteze pentru evictiune - este data ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 9443/1999 a Judecatoriei Constanta, respectiv 15.10.2000.
Se retine ca incepand cu acest moment s-a statuat cu autoritate de lucru judecat  ca cei doi chiriasi cumparatori nu justifica un drept de proprietate preferabil celui exhibat de reclamantii P., actul lor de vanzare-cumparare fiind ineficient in raport de titlul fostilor proprietari, privati abuziv de proprietatea lor prin masurile dispuse de Statul Roman in perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.
In jurisprudenta sa, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca "odata ce a fost insa constatata ineficienta actului juridic, se naste dreptul de a cere restabilirea situatiei anterioare incheierii actului, ca, de exemplu, dreptul la restituirea sumei de bani platita ca pret_ Dreptul la restituirea sumei are caracter personal, iar actiunea care il sanctioneaza, avand de asemenea un caracter personal, este supusa prescriptiei extinctive de trei ani" (T.S. sentinta civila nr. 785/1978, in M. Nicolae, Tratat de prescriptie extinctiva, pag. 533).
Ulterior solutionarii irevocabile a actiunii in revendicare, reclamantii R.G. si R.E. au continuat sa locuiasca in imobil nu in calitate de proprietari ai locuintei, ci in calitate de chiriasi, conform OUG nr. 40/1999, act normativ care a prevazut masuri de protectie sociala pentru chiriasii cumparatori ai locuintelor dobandite conform Legii 112/1995, evinsi de adevaratii proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
Lasarea locatarilor sa foloseasca in continuare imobilul nu inseamna imposibilitatea acestora de a actiona si nici imposibilitatea cunoasterii prejudiciului si a celui care datoreaza reparatia lui, astfel ca aceasta situatie nu a fost de natura sa intrerupa cursul prescriptiei.
De retinut ca reclamantii au fost evinsi printr-o actiune in revendicare, solutionata irevocabil anterior adoptarii Legii nr. 10/2001, iar angajarea raspunderii vanzatorului - Statul Roman - pentru evictiune se putea realiza in temeiul art. 1337-1341 Cod civil si al art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Art. 1337 Cod civil dispune ca vanzatorul este de drept obligat sa garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, cumparatorul evins avand dreptul sa ceara vanzatorului restituirea pretului (art. 1341 cod civil), restituirea fructelor, spezele de proces, spezele vanzarii-cumpararii si daune interese.
Dispozitiile art. 511 din Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 1/2009, nu fac decat sa aplice institutia raspunderii extinctive (reglementata de disp.art. 1337-1341 Cod civil) intr-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat in perioada 6.03.1945-22.12.1989 si instrainate unor chiriasi de buna-credinta in baza Legii 112/1995.
Se retine ca prin Legea nr. 1/2009 legiuitorul nu a dispus repunerea chiriasilor cumparatori - evinsi de dreptul de proprietate prin hotarari irevocabile de catre fostii proprietari - in termenul de prescriptie pentru promovarea actio de in rem verso, ci a extins numai limita in care urmeaza a fi facuta dezdaunarea.
Astfel, in timp ce art. 50 alin.(2) din Legea 10/2001 prevedea ca despagubirea fostilor chiriasi cumparatori, ale caror titluri de proprietate au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti irevocabile este limitata la pretul de cumparare, actualizat cu indicele de inflatie la data platii, art. II pct. 18 din Legea 1/2009 a prevazut ca proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare incheiate cu respectarea Legii 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
Art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009 nu instituie un nou termen de prescriptie si nici nu inlatura disp.art. 8 alin.(2) din Decr. nr. 167/1958, care raman deplin aplicabile in cauza, ci doar extinde limitele in care se realizeaza despagubirea chiriasilor de buna-credinta la incheierea contractelor de vanzare-cumparare conform Legii 112/1995 si care au fost ulterior evinsi prin hotarari judecatoresti irevocabile.
Practic legiuitorul roman si adaptat legislatia in materia raspunderii pentru evictiune - intinderea despagubirii acordate tertului subdobanditor de buna-credinta, evins de fostul proprietar al locuintei, preluate abuziv de stat - la jurisprudenta CEDO. Aceasta a statuat ca "este incalcat dreptul de proprietate al reclamantilor atunci cand acestia sunt obligati sa restituie un bun ce a apartinut unui proprietar deposedat de stat, prin preluarea in temeiul unor dispozitii legale adoptate de fosta putere comunista inaugurata in tara, care a obtinut in justitie retrocedarea lui in urma adoptarii unor norme reparatorii de catre noua putere, daca actualii proprietari care au cumparat acel bun cu buna-credinta au primit o indemnizatie la valoarea la care l-au cumparat si nu la valoarea lui actuala" (CEDO, 5.11.2002, cauza Pincova si Pine contra Republica Ceha; cauza Raicu impotriva Romaniei, hot. din 19.10.2006).
Curtea Europeana a retinut ca hotararile sale nu au numai rolul de a solutiona cauzele cu care este sesizata ci si pe acela ca, pe un plan mai larg, sa salvgardeze si sa dezvolte normele Conventiei, contribuind astfel la respectarea de catre state a angajamentelor pe care si le-au asumat, in calitate de parti contractante ( hot. din 18.01.1978, cauza Irlanda contra Regatului Unit).
Prin urmare, Legea nr. 1/2009 nu reglementeaza un nou moment de incepere a cursului termenului de prescriptie, noutatea pe care o aduce vizand exclusiv limitele in care se realizeaza dezdaunarea chiriasului cumparator, de catre stat, in cadrul raspunderii pentru evictiune totala. Disp.art. 8 alin.(2) din Decr. 167/1958 raman deplin aplicabile, in sensul ca termenul de prescriptie pentru restituirea pretului vanzarii, a fructelor, a daunelor-interese, incepe sa curga de la data la care chiriasul cumparator a cunoscut atat micsorarea patrimoniului sau, cat si pe cel care s-a imbogatit in detrimentul sau, in speta Statul roman care a beneficiat de pretul locuintei, desi nu a avut calitatea de proprietar legal al locuintei la momentul instrainarii catre chiriasii reclamanti.
Cum in cauza reclamantii au luat cunostinta de micsorarea patrimoniului lor si respectiv de imbogatirea fara just temei a paratului Statul roman la momentul ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 9443/3.06.1999 a Judecatoriei Constanta, respectiv la data de 16.10.2000 (data pronuntarii deciziei civile nr. 1368/2000 a Curtii de Apel Constanta) conform art. 8 alin.(2) din Decr. nr. 167/1958, termenul de prescriptie de trei ani a inceput sa curga de la aceasta data. Cum reclamantii nu au facut dovada existentei vreunei cauze de intrerupere sau de suspendare a cursului prescriptiei, conf. art. 12 si art. 16 din Decr. 167/1958, se constata ca la data formularii actiunii - 03.04.2009 - termenul de prescriptiei de trei ani se implinise.
In raport de aceste considerente se retine ca exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru cererea ce vizeaza restituirea valorii de circulatie a locuintei in litigiu este fondata si urmeaza a fi admisa.
3. Se retin a fi fondate si criticile ce vizeaza obligarea paratului Statul Roman la plata sumei de 7.800 euro reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului incepand cu luna noiembrie 2007 si la 10.000 euro cu titlu de daune morale.
Instanta de fond a retinut in mod gresit ca paratul, in temeiul disp.art. 998-999 Cod civil raspunde pentru prejudiciul suferit de reclamanti prin lipsa de folosinta a imobilului, dupa executarea silita desavarsita la solicitarea proprietarilor mobilului, respectiv dupa data de 06.11.2007.
Obligatia de garantei pentru evictiune ce incumba vanzatorului isi are cauza in contractul de vanzare-cumparare nr. 27.180/1996, iar in conditiile in care reclamantii au fost evinsi total de un tert, care era proprietarul bunului revendicat, raspunderea statului vanzator nu poate fi angajata pe plan delictual, afara de situatia in care fapta cauzatoare de prejudicii nu a avut caracter penal - ceea ce nu este cazul in speta.
Raspunderea contractuala este o raspundere cu caracter special in raport de raspunderea delictuala, care reprezinta dreptul comun, iar partea prejudiciata de un cocontractant poate obtine despagubiri numai in baza si in limitele stabilite prin contract, care reprezinta legea partilor, cu exceptia situatiei expuse mai sus - incalcarea obligatiilor contractuale ar constitui o infractiune.
Prin urmare, raspunderea statului vanzator fata de reclamanti putea fi angajata exclusiv in temeiul art. 1336 Cod civil si in particular, in temeiul Legii 10/2001, limitele raspunderii fiind prevazute expres de lege.
Se retine ca Legea nr. 10/2001 limiteaza despagubirea datorata chiriasului cumparator evins exclusiv la valoarea de piata a locuintei dobandite conform legii 112/1995 sau, pretul reactualizat de cumparare a locuintei, dupa cum contractul a fost incheiat, cu incalcarea/ respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995.
Conform disp.art. 1341 - 1346 Cod civil, pe langa pretul platit, cumparatorul evins mai are dreptul sa primeasca de la vanzator, in cadrul raspunderii pentru evictiune, valoarea fructelor pe care a fost obligat sa le restituie tertului evingator (art. 1341 pct. 2 Cod civil), restituirea cheltuielilor de judecata si spezele vanzarii si daune-interese in care se includ: diferenta intre pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii; cheltuielile necesare si utile, iar daca vanzatorul a fost de rea-credinta, chiar si cheltuielile voluptorii (facute in scop de lux sau de placere).
Se retine ca textul de lege este limitativ, iar contravaloarea folosintei locuintei incepand cu anul 2007 (la un interval de 7 ani de la data la care s-a produs evictiunea) nu intra in sfera disp. art. 1341 pct. 4 Cod civil, garantia pentru evictiune neacoperind si lipsa de folosinta pentru viitor a locuintei restituite fostilor proprietari, respectiv chiria ce se va plati in viitor de chiriasul evins pentru asigurarea unei locuinte corespunzatoare.
De altfel se retine ca in temeiul OUG nr. 40/1999 reclamantii au beneficiat de dreptul de a locui in imobilul dobandit conform Legii 112/1995, timp de cinci ani, si nu au inteles sa plateasca actualului proprietar chiria datorata, legislatia adoptata de legiuitor in domeniul protectiei chiriasilor urmarind tocmai garantarea unei locuinte pentru chiriasii cumparatori evinsi de adevaratii proprietari pentru o perioada de cinci ani, interval de timp in care acestia isi puteau achizitiona o alta locuinta, statului neincumbandu-i obligatia de a asigura chiriasilor locuinte proprietate personala si nici aceea de a suporta chiria pentru locuintele inchiriate de la terti.
Aceste considerente isi mentin valabilitatea si in legatura cu pretentiile reclamantilor cu privire la acordarea de daune morale, pasivitatea reclamantilor, care nu au solicitat in termenul de prescriptie restituirea pretului vanzarii si a sporului de valoare a imobilului dobandit intre data incheierii contractului de vanzare-cumparare 27180/1996 si data evictiunii (anul 2000) nefiind imputabila paratului Statul Roman.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 296 Cod pr. civila se va admite apelul paratului Statul Roman si se va schimba in parte sentinta apelata in sensul ca se vor respinge ca prescrise pretentiile reclamantilor ce vizeaza obligarea paratului la plata valorii de circulatie a imobilului in litigiu, ca urmare a intervenirii prescriptiei dreptului la actiune.
Respinge ca nefondate capetele de cerere ce vizeaza plata contravalorii lipsei de folosinta a locuintei incepand cu luna noiembrie 2007 si plata daunelor morale.
Mentine restul dispozitiilor sentintei.