Desfacerea contractului individual de munca in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii. Legalitatea deciziei emisa de angajator. Lipsa obligatiei angajatorului de a indica locurile disponibile din societate in cazul concedierii individuale.

Desfacerea  contractului  individual de munca in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii. Legalitatea deciziei emisa de angajator. Lipsa obligatiei angajatorului de a indica locurile disponibile din societate in cazul concedierii individuale.

Sectia conflicte de munca si asigurari sociale – Decizia nr. 1074/13 noiembrie 2008
      
     Prin contestatia inregistrata la Tribunalul Sibiu sub nr.5324/85/2007, contestatoarea HME a chemat in judecata pe intimata S.C.”R”S.A., solicitand:
1. anularea deciziei de concediere nr.100/02/01/1622 din 28.11.2007 emisa de intimata, prin care s-a dispus incetarea contractului individual de munca in baza art.65 alin.(1) C. muncii;
2. restabilirea situatiei anterioare si anume:
     a) reincadrarea pe unul din locurile de munca vacante existente si compatibile cu pregatirea sa profesionala;
          b) plata la zi a drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii deciziei si pana la data incadrarii efective;
3. obligarea intimatei la acordarea concediului de odihna aferent anului 2007, de 30 de zile, sau acordarea acestuia conform art.67 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura valabil pana in 2008;
4. obligarea intimatei la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale;
5. efectuarea cuvenitelor mentiuni in carnetul de munca.
     Din motivarea contestatiei, se retine ca reclamanta a fost angajata intimatei indeplinind functia de inginer telecomunicatii, iar decizia contestata este nelegala, intrucat:
     - nu s-a prevazut „data” la care va inceta contractul individual de munca, sanctiunea fiind nulitatea absoluta;
     - nu s-a respectat termenul de preaviz prevazut de art.73 Codul muncii;
     - decizia cuprinde doar formal lista locurilor de munca disponibile, fiind nesocotite dispozitiile imperative prevazute de art.74 lit. c  din Codul muncii.
     In fine, se precizeaza ca masura dispusa de unitate este nelegala, intrucat in realitate, exista locuri de munca vacante asupra carora, contestatoarea si-a manifestat interesul.
     Asupra daunelor morale, se arata ca sunt justificate intrucat, intimata a aplicat un tratament discriminatoriu cu privire la ocuparea unui nou loc de munca, deoarece la nivelul compartimentului analogic „Dolce”, ocuparea posturilor se face fara interviuri, evaluare sau alt gen de testare profesionala.
     In drept, se invoca dispozitiile art.6 alin.(2), 64, 65, 73, 74, 76, 78, 141, 143, 144, 154(2) Codul muncii.
     Ulterior, contestatoarea isi precizeaza contestatia in sensul ca, renunta la petitul 3 al cererii .
     Prin intampinarea depusa, intimata solicita respingerea contestatiei, motivand ca desfiintarea locului de munca al salariatei a fost determinata de procesul de inlocuire a centralelor analogice din cadrul „R” S.A. cu echipamente de telecomunicatii de inalta tehnologie, fapt consemnat in art.2 din decizia contestata. In fine, se arata ca prin masura dispusa, au fost indeplinite conditiile impuse de art.65 alin.(2) din Codul muncii, precum si a prevederilor art.74 pct.1 Codul muncii, astfel ca motivele de nulitate invocate, nu sunt intemeiate.
     Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, precum si a probelor administrate in cauza, instanta a constat urmatoarele:
     Contestatoarea a fost angajata societatii in baza contractului individual de munca nr.243/5566/1.08.2002, indeplinind functia de inginer in cadrul compartimentului comunitate analogica, iar la data de 28.11.2007 pin decizia de concediere nr.100/01/01, s-a dispus incetarea contractului individual de munca in conditiile dispozitiilor art.65 alin.(1) din Codul muncii, retinandu-se ca locul de munca ocupat de contestatoare s-a desfiintat ca urmare a procesului de inlocuire a centralelor analogice din cadrul „R”, cu echipamente de telecomunicatii de inalta tehnologice, ce a determinat inclusiv desfiintarea compartimentului Comunitate Analogica Brasov, astfel cum rezulta din Memorandumul nr.203/04/08/01/991 din 21.05.2007 si Decizia Directorului General al S.C.”R” S.A. nr.35/31.05.2007.
     Prin sentinta civila nr.544/2008 pronuntata de Tribunalul Sibiu in dosar nr.5324/85/2007 s-a respins contestatia formulata de contestatoarea HME impotriva intimatei S.C. „R” S.A. Bucuresti si a fost obligata contestatoarea la 1046 lei cheltuieli de judecata.
     Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut prin prisma dispozitiilor art.65 si 66 Codul muncii ca in speta este vorba despre o concediere individuala, angajatorul respectand in aceasta situatie conditiile de fond impuse de prevederile art. 65 si 74 Codul muncii, fata de faptul ca in cadrul societatii parate a existat o reorganizare a activitatii, iar desfiintarea locului de munca al contestatoarei a fost reala, efectiva si serioasa.
     Faptul ca de pe decizia de concediere ar lipsi data la care inceteaza C.I.M. s-a apreciat ca nerelevant cata vreme este evident ca acesta inceteaza la expirarea termenului de preaviz, termenul care a fost respectat potrivit aert.73 alin.1 Codul muncii si 83 pct.3 C.C.M. la nivel de „R”.
     De asemenea, ca nefondate s-au apreciat si criticile vizand existenta pe decizie doar formal a locurilor de munca disponibile  din societate, intrucat in cadrul concedierii individuale o astfel de cerinta nu este incidenta.
     S-a respins si capatul de cerere referitor la acordarea daunelor morale fata de considerentul ca nu s-a facut dovada nelegalitatii masurilor dispuse de angajator.
     Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, solicitand admiterea acestuia, modificarea hotararii atacate in sensul admiterii contestatiei astfel cum ea a fost precizata la ultimul termen de judecata.
     In expunerea de motive invoca nelegalitatea concedierii, in primul rand fata de faptul ca decizia nu cuprinde data concedierii, avand in vedere faptul ca termenul de preaviz a fost suspendat datorita intervenirii concediului de odihna si al celui medical, imprejurare ce incalca art.6 alin.2 si 8 Codul muncii.
     In al doilea rand arata ca decizia atacata cuprinde o oferta a locurilor de munca disponibile in societate, recurenta exprimandu-si neindoielnic dorinta de a ocupa unul dintre locurile vacante oriunde in tara. Societate insa i-a comunicat ulterior, pe rand, fie ca locul de munca pentru care a optat nu mai este disponibil, fie ca a expirat termenul de optiune, fie ca nu-i mai poate fi oferit fata de pregatirea sa profesionala care nu corespunde cerintelor postului.
     Sustine ca angajatorul nu s-a preocupat de interesele sale, ignorand dispozitiile legale privind realizarea unei oferte a locurilor de munca disponibile, pe care le-a incalcat flagrant, incalcand dispozitiile art.74 din Carta Social Europeana si art.67 Codul muncii.
     Adresa nr.100/02/01/1277/2.10.2007 expediata de „R” catre A.J.O.F.M. Sibiu o considera ca ineficienta din punct de vedere juridic si astfel recurenta nu se poate spune ca a beneficiat de o masura activa de combatere a somajului.
Adresa mentionata specifica faptul ca recurenta detine un post de tehnician, cand in realitate, aceasta a fost angajata ca inginer si mai mult a fost emisa cu o luna inainte de disponibilizare.
     Considera astfel ca au fost incalcate dispozitiile art.80 din C.C.M. unic la nivel national pe 2007 – 2010 si art.78 din Legea nr.76/2002 si ca masura concedierii este astfel nelegala.
     Apreciaza apoi ca au fost incalcate dispozitiile art.81 din C.C.M. unic la nivel national, intrucat prin masura luata angajatorul a realizat o discriminare a sa pe criteriul varstei. Celelalte persoane impreuna cu care a fost disponibilizata au primit alte locuri de munca pentru ca erau mai tinere sau au fost reorientati, iar recurentei nu i s-a acordat nicio sansa.
     In privinta legalitatii si temeiniciei acordarii daunelor morale sustine ca aceasta rezulta din continutul certificatelor medicale care atesta inrautatirea starii sale de sanatate dupa concediere.
     Prin intampinare, intimata S.C. „R” S.A. Bucuresti solicita respingerea recursului ca nefondat si mentinerea hotararii atacate ca legala si temeinica.
     Verificand legalitatea si temeinicia sentintei atacate, Curtea a apreciat recursul ca nefondat,  pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
     Sectiunea a 4-a a Legii nr.53/2003 reglementeaza „Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului”, dispozitii care au avut ca temei desfiintarea locului de munca al reclamantei recurente:
     Astfel, potrivit art.65 din Codul muncii:
     „(1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii.
     (2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, dintre cele prevazute la alin.(1).”
     Art.66 al aceluiasi cod dispune:
     „Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi individuala sau colectiva.”
     Art.67 dispune ca:
     „Salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor beneficiaza de masuri active de combatere a somajului si pot beneficia de compensatii in conditiile prevazute de lege si de C.C.M. aplicabil.”
     Fata de temeiul juridic al concedierii cuprins in decizia contestata, temei ce se circumscrie dispozitiilor legale anterior enuntate, necontestat de recurenta, este clara si corecta retinerea instantei de fond in sensul ca angajatorul a procedat la o reducere reala si efectiva a postului ocupat de contestatoare.
     Aspectele legate de nementionarea datei concrete a concedierii sunt lipsite de relevanta, cata vreme decizia atacata poarta mentiunea datei de la care incepe sa curga termenul de preaviz potrivit art.74 alin.(1) lit.b Codul muncii, ca durata fiind conform art.83 alin.3 din C.C.M. la nivel S.C. „R” S.A. pe anii 2007 – 2008 de 30 zile si care expira in mod logic la incheierea acestora, cu toate intreruperile sau suspendarile lui ce pot interveni pe parcurs.
     De altfel, legiuitorul nu a prevazut obligatia pentru angajator de a mentiona expres data expirarii preavizului sau o eventuala sanctiune in acest sens pentru a se putea constata nulitatea deciziei pentru acest viciu.
     Imprejurarea ca decizia de concediere mentioneaza o lista a locurilor de munca disponibile din societate pentru care recurenta si-a manifestat dorinta de a le ocupa, iar aceasta oferta nu s-a mai materializat pentru diferite considerente, de asemenea nu este de natura a duce la constatarea nulitatii masurii dispuse, deoarece societatea, in mod legal, nici nu avea aceasta obligatie, care este prevazuta in mod imperativ doar in ceea ce priveste concedierea colectiva, si nu pentru cea individuala cum este cazul de fata.
     In consecinta, nu se poate afirma ca angajatorul nu s-a preocupat de interesele contestatoarei si astfel ca ar fi ignorat dispozitiile legale privind realizarea unei oferte a locurilor de munca, facand chiar mai mult decat ceea ce il obliga legea.
     In aplicarea dispozitiilor art.67 Codul muncii, intimata a emis adresa nr.100/02/01/1277/2.10.2007 catre A.J.O.F.M. Sibiu in vederea sprijinirii si redistribuirii reclamantei. Imprejurarea ca in acest inscris se face mentiunea desfiintarii postului de tehnician echipamente analogice si alte tehnologii ocupat de reclamanta nu inseamna ca A.J.O.F.M. a fost gresit informata intrucat functia detinuta de aceasta, aceea de inginer, nu este negata prin retinerea ca a fost angajata pe postul de tehnician, denumire data de compartimentul in care a lucrat contestatoarea.
     Totodata, faptul ca intimata a trimis aceasta adresa catre A.J.O.F.M. Sibiu cu o luna anterior dispunerii masurii de concediere reprezinta o chestiune pozitiva, menita sa preintampine efectele negative ale concedierii ce urma sa se produca si pentru urgentarea gasirii unor eventuale posibile locuri de munca in conformitate cu pregatirea avuta de reclamanta.
     Mai mult decat atat, din nou angajatorul a facut mai mult decat ceea ce ar fi fost obligat prin lege, datorita faptului ca art.64 alin.(1) si (2) prevede obligatia angajatorului de a solicita sprijinul A.J.O.F.M. in vederea redistribuirii salariatului doar in cazurile prevazute de art.61 lit.c si d si art.56 lit f. Codul muncii, iar in situatia de fata angajatul, se spune la art.67 Codul muncii, beneficiaza de masuri active de combatere a somajului ... ,  fapt ce rezulta din lege, fara o obligatie expresa in acest sens in sarcina societatii angajatoare.
     Tot distinctia intre notiunile de concediere individuala si concediere colectiva este cea care raspunde criticilor vizand incalcarea dispozitiilor art.81 din C.C.M. unic la nivel national.
     Fiind vorba despre o concediere individuala, nu se poate retine existenta unei discriminari pe criteriul varstei, intrucat, asa cum am mai mentionat, intimata nu avea obligatia oferirii unui alt loc de munca reclamantei pentru a se putea analiza, prin comparatie cu alti angajati disponibilizati, daca s-au respectat dispozitiile art.90 alin.1 din C.C.M. la nivelul societatii.
     Si dispozitia de respingere a acordarii daunelor morale se priveste a fi una legala si temeinica atata timp cat nu s-a probat existenta unei masuri abuzive de concediere care sa fi cauzat un prejudiciu moral recurentei.
     Fata de toate aceste aspecte, hotararea instantei de fond a fost apreciata ca fiind legala si temeinica, la adapost de criticile formulate, urmand a fi mentinuta ca legala si temeinica.
     Ca o consecinta a respingerii recursului, nu au fost acordate cheltuieli de judecata.