Personal din sectorul bugetar. Drepturi salariale. Diminuare 25%.

Personal din sectorul bugetar. Drepturi salariale. Diminuare 25%.

Legea nr. 118/2010: art. 34 alin. 1;
     Protocolul nr.1 CEDO: art.1
     
     Potrivit acestui act normativ: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile <LLNK 12009   330 10 201   0 24>Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale <LLNK 12010     1180 301   0 45>Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.(…) (art.1).
     
      Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale - Decizia  civila nr. 1745/17 octombrie 2011.
     
Prin actiunea in conflict de munca inregistrata la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. 5080/97/2010 reclamantul S.L.P.S.V. jud. Hunedoara in numele si pentru membrii de sindicat – reclamantii: B.S. etc. in contradictoriu cu parata D.S.V.S.A. a jud. Hunedoara, solicita:
     - plata diferentei dintre salariile cuvenite in luna iunie 2010, potrivit contractelor individuale de munca si actelor aditionale la acestea si salariile efectiv platite, pe perioada 01.07.2010 - 31.12.2010, incepand cu data introducerii actiunii, sa le fie platite salariile potrivit contractelor individuale de munca si actelor aditionale incheiate, actualizate cu indicii de inflatie de la data scadentei fiecarei plati si pana la achitarea efectiva  a sumelor datorate.
In fapt, reclamantii sustin ca  incepand cu luna iulie 2010 au primit salarii micsorate cu 25% fata de cele cuvenite conform contractelor individuale de munca incheiate anterior cu angajatorul D.S.V.S.A., ca nu au fost incheiate acte aditionale la aceste contracte privind micsorarea cu 25 % a salariilor iar  aceasta micsorare s-a efectuat cu incalcarea dispozitiilor constitutionale si a Declaratiei universale a Drepturilor Omului si Carta Sociala Europeana.
In drept s-au invocat dispozitiile Codului muncii, legea sindicatelor, Codul de procedura civila, art.11, 16, 20, 44, 47, 53 din Constitutie, art.17, 23 pct.3, 25 pct.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.1 pct.2 si 4 , art.4, art.20 din Carta Sociala Europeana.
Parata D.S.V.S.A. a jud. Hunedoara prin intampinare a solicitat respingerea actiunii reclamantilor ca nefondata, invocand in aparare dispozitiile art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar  precum si decizia Curtii Constitutionale, definitiva si general obligatorie prin care a fost respinsa ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor privind diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor prevazuta in Legea nr.118/2010.
     Prin sentinta civila nr. 492/21.03.2011 pronuntata de Tribunalul Hunedoara in cauza s-a respins actiunea in conflict de drepturi formulata si precizata de S.LP.S.V. al jud. Hunedoara, in numele si pentru membrii de sindicat–reclamantii indicati in actiune impotriva paratei D.S.V.S.A. jud. Hunedoara.
     Pentru a hotari, astfel, tribunalul a retinut, in esenta, urmatoarele:
     Reclamantii sunt angajati ai D.S.V.S.A. jud. Hunedoara. Incepand cu luna iulie 2010 (04.07.2010), in temeiul Legii nr.118/2010 li s-a diminuat cu 25% cuantumul brut al salariului.
      Din cuprinsul art.9 din Legea nr.330/2009 rezulta indubitabil ca„ In conformitate cu art.1 din Legea nr.330/2009, in sistemul de salarizare al personalului din sectorul bugetar, drepturile salariale sunt stabilite doar prin lege sau, in cazurile in care legea prevede in mod expres, prin hotarari ale Guvernului.   (2) -  La stabilirea salariilor personalului bugetar incepand cu 1 ianuarie 2010, in conformitate cu prevederile art.30 din Legea Cadru nr. 330/2009, nu vor fi luate in considerare drepturi salariale stabilite prin contractele colective/individuale de munca, sau alte acte, decat legi sau hotarari ale Guvernului.   (3) – Prin contractele colective si individuale de munca, nu pot fi stabilite salarii sau alte drepturi de natura salariala care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Este  adevarat ca prin art.1 din LEGEA nr.118 din 30 iunie 2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar     cuantumul brut al salariilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile <LLNK 12009   330 10 201   0 24>Legii - cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale <LLNK 12010     1180 301   0 45>Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, au fost  diminuate  cu 25%.
Intrucat dreptul la salariu este corolarul unui drept constitutional, si anume dreptul la munca, se retine  ca diminuarea sa se constituie intr-o veritabila restrangere a exercitiului dreptului la munca.  O atare masura se poate realiza numai in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie. Ori, aceste cerinte au fost respectate, astfel ca sunt nefondate criticile reclamantilor referitoare la  incalcarea dispozitiilor constitutionale referitoare la dreptul intern si dreptul international, egalitate, dreptul de proprietate nivelul de trai si restrangerea exercitiului unui drept sau al unei libertati.
Chiar Curtea Constitutionala  prin  decizia nr.872/2010,  a statuat ca  masura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei cu 25% constituie o restrangere a exercitiului dreptului constitutional la munca ce afecteaza dreptul la salariu, cu respectarea insa a prevederilor art.53 din Constitutie.
Nici criticile reclamantilor referitoare la incalcarea art.17, 23 pct.1 si 25 pct.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.1 pct.2 si 4, art.4, art.20 din Carta Sociala Europeana  nu sunt intemeiate, avand in vedere urmatoarele :
Instantele judecatoresti sunt obligate, in temeiul prevederilor art.20 din Constitutia Romaniei, ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor sa le interpreteze si sa le aplice  in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte iar daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, sa acorde  prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
Aplicand principiile enuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa, asupra notiunii de salariu  privit ca bun, in sensul art.1 alin.1 din Primul Protocol aditional la Conventia Privind Drepturile Omului, si masura reducerii salariului reclamantilor cu 25%, pe o perioada de 6 luni, privita ca ingerinta  a autoritatii publice  in exercitarea dreptului la respectarea bunului, se constata ca aceasta ingerinta respecta cerintele impuse de acest for international.
Ingerinta reducerii salariului cu 25% pe o perioada de 6 luni este prevazuta de lege,  respectiv  in Legea nr.118/2010, si  urmareste un scop legitim de interes general, adica  se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Aceasta ingerinta  intervine  ca o cauza de utilitate publica,  fiind     determinata  de criza financiara mondiala care ar  fi putut afecta in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit , securitatea nationala.
Restrangerea prevazuta de Legea nr.118/2010  a fost  necesara intr-o societate democratica tocmai pentru mentinerea democratiei si salvgardarea fiintei statului   existand  o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei)  si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si pastrandu-se  un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
Aceasta masura a fost aplicata in mod  nediscriminatoriu,  in sensul  ca reducerea  de 25%  s-a  aplicat tuturor categoriilor de personal bugetar in acelasi cuantum si  mod, si are un caracter temporar,  respectiv s-a  aplicat  pe o perioada de 6 luni, tocmai  pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat, are o durata limitata  in timp, si anume pana la data de 31 decembrie 2010; este proportionala cu  scopul legitim urmarit, respective s-a mentinut un just echilibru intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.
In considerentele celor sus aratate, instanta  a apreciat ca neintemeiata actiunea reclamantului, respingand-o ca atare.
Impotriva acestei sentinte a declarat, recurs, reclamantul S.L.P.S.V. al jud. Hunedoara, in numele si pentru membrii de sindicat indicati in actiune, solicitand admiterea recursului, casarea sentintei atacate si in rejudecare, admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
In expunerea de motive recurentul sustine ca motivul de respingerii a actiunii este netemeinic si nelegal intrucat ingerinta trebuia sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit. Privarea de proprietate impune obligatia statutului de a despagubi pe proprietar, pentru ca fara plata unei sume rezonabile, raportata la valoarea bunului, constituie o atingere excesiva a dreptului de proprietate. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si imposibilitatea acestora de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea in defavoarea salariatilor a justului echilibru ce trebuia pastrat in protectia proprietatii si cerintele interesului general.
Procedandu-se in acest fel, sustine recurentul, in continuare, s-a adus atingere chiar substantei dreptului de proprietate al personalului contractual, atingere care in conceptia instantei europene este incompatibila cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventie.
Se invoca in acest sens Hotararea din 15.06.2010 in cauza Muresan impotriva Romaniei in care CEDO s-a pronuntat in mod expres in sensul ca salariul reprezinta un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol la Conventie.
Avand in vedere aceste aspecte, recurentul considera ca prin reducerea cu 25% a drepturilor salariale au fost incalcate drepturile fundamentale ale omului. Potrivit art. 7 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului „orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura cat si in asociatie cu altii. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa”.
In drept se invoca: art. 304 indice 1, art.304 punct 9, art.312 alin.3 Cod procedura civila.
Prin intampinarea depusa in aceasta faza procesuala de intimata D.S.V.S.A. a jud. Hunedoara se solicita respingerea recursului ca nefondat, motivand ca instanta de fond a retinut in mod legal si temeinic ca reducerea cu 25% a salariului este prevazuta de Legea nr.118/2010 si ca a fost o masura necesara intr-o societatea democratica, existand o legatura de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat), pastrandu-se un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
     In drept se invoca Legea nr.118/2010.
     CURTEA, analizand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate cat din oficiu conform cerintelor art.304 indice 1 Cod procedura civila in limitele statuate de art.306 alin.(2) Cod procedura civila retine urmatoarele:
     Recursul este nefondat.
     Este de mentionat ca instanta de fond a facut o analiza corecta a cauzei deduse judecatii atat prin prisma normei interne cat a si normelor europene.
     Astfel, din punct de vedere al dreptului intern in mod corect s-a retinut ca incepand cu luna iulie 2010 drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar (personal din a carei categorie fac parte si recurentii)  in valoare bruta au fost diminuate cu 25% in baza Legii nr.118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
     Potrivit acestui act normativ: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile <LLNK 12009   330 10 201   0 24>Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale <LLNK 12010     1180 301   0 45>Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.(…) (art.1).
     Totodata, art. 16 din lege prevede expres perioada pentru care se aplica aceasta masura (1) Prevederile art. 1 - 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum si cele ale art. 9 - 14 se aplica pana la 31 decembrie 2010.
     Aceasta lege a facut obiectul controlului de concordanta cu prevederile Constitutiei tarii, Curtea Constitutionala statuand, prin Decizia nr.872/2010, in ceea ce priveste diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, raportat la art.41 din Constitutie, ca dreptul la munca este un drept complex care include si dreptul la salariu iar diminuarea acestuia din urma se constituie intr-o veritabila restrangere a exercitiului dreptului la munca, insa aceasta restrangere dispusa prin Legea nr. 118/2010 se incadreaza in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie si anume: masura este prevazuta prin lege, se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare si este determinata de imperativul apararii securitatii nationale - prin prisma aspectelor economice, financiare si sociale care ar putea afecta insasi fiinta statului, datorita amplorii si gravitatii situatiei de criza economica, masura nu aduce atingere substantei dreptului, avand, de altfel,caracter temporar si se aplica nediscriminatoriu.
     Aceasta decizie este in acord cu practica judiciara constanta a instantei de control constitutional in materie, practica reflectata si in deciziile invocate corect de prima instanta.
     Din perspectiva art.1 din Protocolul aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale, in lumina jurisprudentei C. E.D.O. de asemenea solutia primei instante este corecta.
     Astfel, art.1 din Protocolul nr.1 garanteaza, in substanta, dreptul de proprietate, continand trei norme distincte. Prima, exprimata, in prima fraza a primului alineat al art.1 stabileste principiul de drept al respectarii bunurilor. A doua, cuprinsa in cea de a doua fraza a aceluiasi alineat, vizeaza privarea de proprietate, pe care o subordoneaza anumitor conditii, iar cea de a treia, consemnata in cel de-al doilea alineat al art.1, recunoaste statelor contractante dreptul, printre altele, de a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general. A doua si a treia norma constituie exemple particulare de atingere a dreptului de proprietate, care trebuie interpretate in lumina principiului consacrat de prima norma.
     Instanta de fond, contrar sustinerilor recurentilor, nu a exclus faptul ca salariul, in principiu, conform jurisprudentei CEDO este o valoare patrimoniala care intra in campul de aplicare al art.1 din Protocolul 1 si tocmai de aceea a facut o analiza a cauzei si sub acest aspect.
Din acest punct de vedere, in mod justificat, s-a retinut ca, diminuarea pentru o perioada determinata, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar, constituie o atingere adusa dreptului de proprietate, care insa nu corespunde nici unei exproprieri (privari de proprietate) si nici unei masuri de reglementare a folosintei bunurilor, fiind analizata de CEDO numai din unghiul primei norme cuprinse in art. 1, respectiv a principiului respectarii bunurilor. In acest context, CEDO urmareste numai daca justul echilibru intre exigentele relative la interesul general si imperativele legate de protectia drepturilor fundamentale ale individualului a fost mentinut (cauza Aizupurua Ortiz si ceilalti c. Spaniei - Hotararea din 2.02.2010 paragraf 48) reducerea salariilor nefiind tratata ca o privare de proprietate, pentru care lipsa despagubirii ar conduce la incalcarea art.1 al Protocolului nr.1.
Prin urmare in cazuri asemanatoare, CEDO, a urmarit sa stabileasca daca dreptul la respectarea bunurilor este infrant de o maniera care antreneaza o atingere adusa insasi substantei dreptului si a analiza respectarea principiului proportionalitatii, adica a justului echilibru care trebuie pastrat intre interesul general al colectivitatii si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale omului (cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotararea din 12 octombrie 2004, par. 39 si 41).
Cauza Muresan contra Romaniei nu reprezinta un precedent pentru speta de fata, dat fiind cadrul juridic diferit (in aceasta cauza reclamantul obtinuse o hotarare judecatoreasca prin care autoritatile erau obligate la plata unui anumit salariu), in acest caz „bun” in sensul conventiei era creanta de natura salariala stabilita printr-o hotarare judecatoreasca executorie. Deci, situatia privea ipoteza neexecutarii unei hotarari judecatoresti, iar nu diminuarea prin lege a cuantumului salariului.
Pe de alta parte, C.E.D.O face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca  a fost prestata (cauza Leias c. Croatiei, Hotararea din 20.05.2010 paragraf nr.58). Conventia nu confera dreptul de a continua sa primesti un salariu intr-un anume cuantum, iar o creanta poate fi considerata o valoare patrimoniala, in sensul art.1 din Protocolul nr.1 numai daca are o baza suficienta in dreptul intern (cauza Vilho Eskelinen c. Finalandei din 19.04.2007, paragraf nr.94), ceea ce nu este valabil in speta, in care prin dreptul intern s-a dispus diminuarea  drepturilor salariale.
     Deci, Legea nr.118/2010 a urmarit rezolvarea dificultatilor financiare ale Statului, calea urmata fiind considerata legitima de catre Curtea Constitutionala. CEDO a statuat, in repetate randuri ca Statelor le este recunoscuta, din perspectiva Conventiei o marja larga de apreciere asupra politicilor salariale privitoare la angajatii platiti din bugetul de stat.
     In acest context, hotararea primei instantei care retine ca masura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu 25% nu aduce atingere substantei dreptului, intra in marja de apreciere a Statului, nu este o masura disproportionata in raport cu scopul urmarit si pastreaza justul echilibru intre interesul general al colectivitatii si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale omului, asa incat nu se poate retine o incalcare a Conventiei, este legala si temeinica.
     Referirea la Declaratia Universala a Drepturilor Omului - art.17 nu justifica o alta solutie, deoarece garantarea dreptului la proprietate nu impiedica restrangerea adusa dreptului la salariu in conditiile art.53 din Constitutie.
     De altfel, Carta Sociala europeana revizuita, adoptata in 1996 si ratificata de Romania prin Legea nr.74/1999 prevede in art. G din partea a V –a, ca exercitarea drepturilor enuntate poate face obiectul unei restrictii sau limitari prescrise prin lege si care sunt necesare intr-o societate democratica pentru a garanta respectarea drepturilor si libertatilor altora sau pentru a proteja ordinea publica, securitatea nationala, sanatatea publica sau bunele moravuri.
     Fata de cele ce preced, Curtea, constata ca solutia primei instante face o aplicare si interpretare corecta a normei legale la speta,  asa incat nu este incident nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotararii expres prevazute de art.304 punct 1-9 Cod procedura civila,
     Urmand ca, in conformitate cu art.312 alin.(1) Cod procedura civila sa fie respins ca nefondat, recursul declarat in cauza de reclamant, mentinand ca legala si temeinica sentinta atacata.