Actiune in revendicare lacas de cult.

Actiune in revendicare lacas de cult.

Codul Civil (1865):art.480;
Decretul Lege nr 126/1990: art.3 alin.(2).

Sintagma cuprinsa in art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr.126/1990, potrivit careia in situatia in care comisia mixta prevazuta la alin. (1) din acelasi text nu ajunge la nici un rezultat, "partea interesata are deschisa calea actiunii in justitie potrivit dreptului comun" nu inseamna ca partea interesata de formularea unei cereri de restituire a lacaselor de cult si a caselor parohiale, adresate justitiei, poate promova o actiune in revendicare de drept comun, potrivit art. 480 Cod civil, cu ignorarea normelor speciale, ci ca procedura prealabila este continuata cu procedura jurisdictionala, care insa se desfasoara tot potrivit normei speciale, respectiv ca solutionarea acestor litigii se desfasoara tot in cadrul dispozitiilor Decretului-lege nr.126/1990 "tinand seama de vointa credinciosilor" din comunitatea care detine imobilul.

Sectia I Civila - Decizia civila nr.863/31  mai  2017.

Prin actiunea civila inregistrata la data de 20.08.2014 la Tribunalul Hunedoara sub dosar la nr…/…/2014 reclamanta E.G. – C. de L., in calitate de for tutelar al Bisericii Greco - Catolice C. ia chemat in judecata in calitate procesuala de parata P.O.R. R. solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta, sa se constate nevalabilitatea titlului de proprietate al paratei asupra imobilului inscris in CF nr… S.S. (CF vechi … C. cu nr. top …) situat in sat C., com. S.S., jud. H.,  reprezentand locas de cult (biserica) cu nr. cadastral/nr. topografic …-C1 impreuna cu terenul intravilan aferent cu nr. cadastral/nr. topografic …, in suprafata de 2.848 mp, raportat la prevederile art.17 alin.1 si alin.4, art.44 si art.111 din Decretul-Lege nr.115/1938 si sa se dispuna radierea  inscrierii de sub B.1 din CF vechi …C., intrucat, asa cum rezulta din Incheierea nr…/02.07.1971, intabularea dreptului sau de proprietate s-a facut in lipsa hotararii judecatoresti prevazute imperativ de dispozitiile art.37 alin. ultim din Decretul nr. 177/1948; sa se dispuna rectificarea inscrierii de sub B1 si B.2 din CF nr… S.S., prin radierea acestor inscrieri si inscrierea dreptului de proprietate al Bisericii Greco-Catolice C., ca urmare a radierii inscrierii de sub B.1 din CF vechi … C. in ce priveste lacasul de cult si terenul aferent in suprafata de 2.848 mp inscris sub A.1 cu nr. top … in aceasta carte funciara si a restabilirii situatiei anterioare de CF cu privire la acest imobil;  sa se dispuna, pe baza compararii titlului valabil de proprietate al Bisericii Greco-Catolice C. cu titlul nul de drept al paratei, recunoasterea dreptului de proprietate  al acestei institutii de cult greco-catolic asupra imobilului inscris in CF  nr… S.S. (CF vechi … C. cu nr. top …), situat in  sat  C., com. S.S., jud. H., reprezentand locas de cult (biserica) cu nr. cadastral /nr. topografic …-C1, impreuna cu terenul intravilan aferent cu nr. cadastral/nr. topografic …, in suprafata de 2.848 mp si obligarea paratei sa-i lase in deplina proprietate si posesie acest imobil; sa fie indrumat Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara H.–Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara H., sa radieze, in temeiul  dispozitiilor art. 34 pct. 1si pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938,  inscrierea de sub  B.1 din CF vechi nr… C.  in ce priveste lacasul de cult si terenul aferent in suprafata de 2.848 mp inscris sub A.1 cu nr. top … in aceasta carte funciara, dupa ramanerea definitiva de hotararii.  
S-au solicitat cheltuieli de judecata.
La data de 3.12.2014 reclamanta a depus la dosar o precizare de actiune, prin care, pe langa capetele de cerere din actiunea introductiva formuleaza si urmatorul capat de cerere in contradictoriu cu paratele Primaria comunei S. si Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor H. solicitand, a se constata nulitatea absoluta a titlurilor de proprietate asupra imobilului in litigiu - inscris in CF … S.- respectiv, a actelor administrative prealabile nr. …/14.11.2012, intocmit de Primaria comunei S. si nr. (..)/…/20.06.2007 intocmit de Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor H., ca fiind emisa in favoarea unei persoane neindreptatite.
Prin sentinta civila nr… din data de 18 mai 2016 pronuntata de Tribunalul Hunedoara - Sectia I Civila in dosarul civil susmentionat actiunea civila formulata in cauza a fost respinsa. Fara cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari, astfel, Tribunalul, a retinut urmatoarele:
Obiectul dosarului de fata este in mod evident, unul de tip complex.
Prin actiunea sa revendicativa, reclamanta, in calitate de for tutelar a Bisericii Greco – Catolice din C., tinde la dobandirea proprietatii imobilului constructie + teren aferent cu datele de CF si topo-cadastrale mentionate in petit, functionand ca lacas de cult (biserica crestina ortodoxa) si cimitir in proprietatea paratei P.O.R.R., solicitand in acest scop, ca instanta sa procedeze la compararea titlurilor detinute de partile in conflict; sa radieze titlurile nule, de proprietate, ale paratei si sa dispuna restabilirea situatiei anterioare de carte funciara, prin efectuarea operatiunilor tehnico-juridice specifice, de rectificare a intabularii.
Cum, imobilul in cauza, are o destinatie si o afectatiune exclusiv liturgica, el, intra de drept in patrimoniul cultului crestin detinator, regimul sau juridic fiind guvernat de normele generale prevazute de Legea nr.489/2006 – privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor – aplicabile categoriei bunurilor sacrae. 
In aparare, parata invoca, in primul rand, legitimitatea modului de dobandire a proprietatii imobilului, ca fiind legea, respectiv, Decretul  nr. 358/1948, precum si a inscrierii dreptului sau de proprietate in cartea funciara, sustinand ca transferul bunului in cauza, ca obiect de patrimoniu a operat in conditiile art. 37 din Decretul nr.177/1948, urmare a migrarii credinciosilor greco-catolici la cultul ortodox si, ca, abrogarea acestui act normativ, prin Decretul nr.9/1989 si recunoasterea oficiala a Bisericii Greco - Catolice prin Decretul - Lege nr. 126/1990, nu este de natura a conduce la redobandirea proprietatii acestuia, fara nici o formalitate, fiind cu totul inacceptabila teza potrivit careia acesta nu a iesit din patrimoniul reclamantei.
In al doilea rand, aceeasi parata invoca prezumtia proprietatii in sistemul de carte funciara, instituita prin art.32 a Decretului-Lege nr.115/1938, respectiv principiul efectului constitutiv de drepturi reale a intabularii.
Conform temeiului de drept invocat de reclamanta in sustinerea cererii sale – si, care, constituie, de altfel, baza legala a exonerarii sale de plata taxei judiciare de timbru -, restituirea imobilului in cauza este reglementata printr-o lege speciala, derogatorie – Legea nr.126/1990, adoptata in mod expres de legiuitor pentru a rezolva intr-un mod echilibrat situatia bunurilor aflate in patrimoniul Bisericii Crestin–Ortodoxe, ca urmare a abrogarii Decretului nr.358/1948, dupa Evenimentele din decembrie 1989 – conform Decretului nr.9/1989.
Deci, precum s-a invocat prin art.3 al Legii nr.126/1990, legiuitorul a prevazut expres ca situatia juridica a lacasurilor de cult ca si a caselor parohiale preluate de biserica ortodoxa, sa se stabileasca de catre o comisie mixta formata din reprezentantii clericali ai celor doua culte religioase, acordand prevalenta „dorintei credinciosilor”- ceea ce denota, in mod evident, ca prin impunerea acestei proceduri, s-a vizat solutionarea amiabila a acestei chestiuni obstesti sensibile.
Aceasta norma juridica imperativa a fost completata, ulterior, prin Legea nr.182/2005, legiuitorul acordand posibilitatea partii interesate de a deschide actiune in justitie potrivit dreptului comun,- in situatia in care prin dialogul interconfesional, reprezentantii clericali ai cultelor religioase in disputa, nu ajung la un acord.
In speta de fata, comisia mixta in componenta prevazuta de Decretul - Lege nr.126/1990, republicat, s-a intrunit in data de 11.04.2013.
Ca, reprezentantii clericali ai reclamantei nu au fost multumiti cu rezultatul negocierii privind lacasul de cult in cauza, o dovedeste insasi actiunea dosarului de fata.
Ca urmare, in procedura dreptului comun–expres prevazuta de lege, ca alternativa juridica, la indemana partii nemultumite in urma negocierii interconfesionale si, totodata, ca o garantie a respectarii dreptului fundamental la un proces echitabil prevazut de art.6 din CEDO - aceasta instanta apreciaza ca solutionarea cauzei presupune o abordare strict juridica din perspectiva dispozitiilor art. 480 Cod civil de la 1864, urmand a avea in vedere conditiile de admisibilitate ale actiunii in revendicare, - considerata in doctrina si jurisprudenta, ca fiind cea mai redutabila arma juridica de aparare a dreptului de proprietate si, care, potrivit definitiei, se constituie ca posibilitate a proprietarului neposesor de a opune inaintea posesorului neproprietar, titlul sau de proprietate, adica dovada dreptului de a-si reapropria bunul.
In cauza, reclamanta solicita admiterea actiunii sale revendicative a imobilului avand coordonatele topo cadastrale mentionate in petit pe baza compararii titlurilor de proprietate – respectiv, a titlului sau de proprietate cu titlul de proprietate al paratei - sustinand ca titlul paratei este lovit de nulitate absoluta pentru nerespectarea prevederilor art.37 din Decretul nr.177/1948 prin lipsa hotararii judecatoresti si, solicitand, ca instanta sa se pronunte in favoarea sa, ca parte al carei drept este preferabil.
De asemenea, sub aspectul titlului de proprietate emis de comisiile de fond funciar, sustine ca parata nu avea calitatea de persoana indreptatita la restituirea imobilului in litigiu, intabulat  in  CF … S. ( CF vechi nr… C. nr. topo …).
In mod logic, in cauza, operatiunea tehnica comparativa – compararea de titluri – solicitata de reclamanta, presupune existenta a doua titluri - din care unul valid si unul acuzat ca invalid -, pe care insa, reclamanta nu le-a infatisat instantei, astfel ca operatiunea compararii nu se poate efectua decat sub aspectul intabularilor in cartea funciara, respectiv, in ce priveste examinarea titlului de proprietate emis in baza legilor fondului funciar.
Or, in sistemul de carte funciara reglementat de Decretul - Lege nr.115/1938- intrata in vigoare la 12.07.1947, potrivit Legii nr.241/1947, dobandirea efectiva a dreptului de proprietate imobiliara este posibila numai prin realizarea intabularii in cartea funciara, operatiunea avand, de principiu, forta probanta deplina si definitiva a drepturilor reale imobiliare, orice neconcordanta intre starea tabulara a unui imobil si situatia lui reala putand a fi rezolvata, - potrivit art.22 si, respectiv, a art.34-40 din acest act normativ -, doar, pe calea actiunii in rectificare.
Asadar, potrivit art.33 din Decretul-Lege nr.115/1938 inscrierile in cartea funciara au putere doveditoare absoluta, proprietarul intabulat, fiind aparat de orice cauza de evictiune, cu exceptia situatiei cand, impotriva sa, s-a introdus in termenul legal prevazut de art.37, o actiune de rectificare a intabularii.
Parata BOR si-a intabulat dreptul de proprietate in CF … C., cu titlu de lege, respectiv, in baza Decretului nr.358/1948, la data de 02.07.1971, conform Incheierii de CF nr…/1971.
Ulterior, in baza Titlului de proprietate nr.(..)/…/2007, parata si-a inscris dreptul de proprietate asupra aceluiasi imobil in CF nr… S.
De remarcat ca, Decretul nr.177/1948 – prin art. 55 – acorda dreptul de contestatie, in justitie, insa, nu s-a facut dovada vreunui demers illo tempore din partea reclamantei B.G.C. in sensul de a ataca intabularea si, prin aceasta, insasi transferul bunului imobil in litigiu pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a cerintelor vizand intabularea.
De altfel, art.37 al Decretului nr.177/1948, nu impune existenta unei hotarari judecatoresti ca o conditie de legalitate a intabularii imobilului in litigiu – decat in situatia cand, potrivit art. 55 din acelasi act normativ, ar fi fost contestat insasi modul de impartire a bunurilor intre diferite comunitati religioase locale, in situatia migrarii membrilor lor spre alte culte sau abandonarii unui cult, nerezolvate potrivit regulilor impuse de alin.1 si 3 a articolului respectiv.
Or, in cauza, este aplicabila regula impusa de alin.2 al art. 37 din Decretul nr. 177/1948, potrivit careia biserica (ca locas de inchinaciune sau casa de rugaciuni ) si edificiile anexe acesteia, apartin, de drept, comunitatii locale a cultului nou adoptat ( in speta cultului ortodox), in conditiile in care majoritatea credinciosilor greco-catolici din localitatea V. al caror cult a fost interzis de regimul comunist, au aderat la cultul crestin-ortodox.
Dintr-o alta perspectiva, insa in aceeasi ordine de idei, potrivit inscrierilor de carte funciara si a sustinerilor facute de reclamanta insasi, parata a devenit proprietara asupra imobilului in cauza in baza legii – respectiv, a Decretului nr.358/1948 –, acest mod de dobandire a proprietatii fiind prevazut expres prin art. 644-645 Cod civil, iar abrogarea actului normativ respectiv – ca metoda de suprimare a acestuia –, nu poate avea ca efect desfiintarea retroactiva a efectelor sale in lipsa vointei legiuitorului manifestata la modul expres sau, cel putin, lipsit de orice echivoc.
Deci, in cauza, se poate conchide ca parata detine in mod legitim, proprietatea imobilului in cauza – lacas de cult (biserica) si cimitir – titlul sau fiind opera legii si dorintei credinciosilor – care, in 1948, la momentul interzicerii cultului greco-catolic nu au optionat pentru alt cult agreat de regimul comunist, ci pentru cultul ortodox, continuand sa se manifeste ca adepti ai acestuia si acum, in actualitate.
Solutionarea cauzei presupune si o abordare din perspectiva istorico-teleologica, neputand fi ignorate circumstantele Unirii Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal cu Biserica Romei Catolice, respectiv, interventia suveranului habsburgic in peisajul confesional din Transilvania, in scopul evident de a schimba raportul de forte in favoarea Curtii de la Viena - in conditiile in care, in acest spatiu geografic arondat, populatia era preponderent de nationalitate romana si, desigur, de religie ortodoxa -, precum si dezideratul Suveranului Pontif in realizarea proiectul de latinizare a bisericilor orientale.
Or, izvoarele istorice atesta ca acest tip mixt de biserica crestina – pastrandu-si, in esenta, ritualul liturgic al bisericii grecesti (ortodoxe) si preluand, in esenta, modul de organizare si administrare a bisericii catolice -, s-a concretizat in anul 1697 prin primul act de aderare semnat de Mitropolia Ortodoxa a Ardealului,- si prin prima diploma a Unirii religioase, promulgata de suveranul Imperiului Habsburgic, in februarie 1699 -, Uniatia fiind conceputa, exclusiv, in interesul preotilor care, prin aceasta aderare la Biserica Romei Papale, dobandeau un statut similar cu cel al catolicilor – copiii lor si tinerii putand fi primiti la scolile catolice si putand accede al slujbe in administratia publica a imperiului -, intr-o perioada in care starea sociala generalizata a romanilor din Transilvania era iobagia, iar principiul functional al dietei locale era „unio-trium-nationum”.
Asadar, pe baza argumentului privilegiilor, preotii ortodocsi au acceptat noul statut de uniati, luand totodata, cu ei intreg poporul mirenilor, pe care il pastoreau, care, neavand o alta alternativa si, evident, o alta biserica in localitatea in care traiau si-au urmat preotul mentinandu-se in aceasta formula bisericeasca mai multe secole.
Ca este asa si, ca, in constiinta religioasa a membrilor comunitatii satului C., nu s-au produs mutatii reale o dovedeste insasi faptul ca, urmare a abrogarii Decretului nr. 358/1948 si urmare a recunoasterii oficiale a Bisericii Greco-Catolice, niciunul dintre credinciosii crestini nu a revenit la cultul greco-catolic, - situatie atestata oficial, de catre INST, prin DS H., de unde rezulta ca in aceasta localitate nu exista credinciosi greco-catolici.
Deci, incontestabil, imobilul revendicat - functionand ca lacas de cult crestin ortodox, apartine comunitatii, membrii acesteia fiind aceia care l-au edificat, l-au intretinut si l-au infrumusetat continuu, in scopul precis si declarat de a reprezenta biserica lor, de a-i insoti in toate evenimentele vietii, de a-si ingropa mortii in cimitirul ei, dupa ritualul ortodox, consacrat.
Solutionarea cauzei mai presupune si o abordare procesual civila in conditiile in care in cauza s-a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale civile a reclamantei si exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant al ERU, in calitate de for tutelar al PGC General B. si a caror solutionare este cu precadere conform imperativului impus art. 248 C.pr. civila.
Or, solutionarea acestei exceptii (legitimatio ad processum) cu cele doua componente ale ei – capacitatea procesuala de folosinta si capacitatea procesuala de exercitiu -, presupune examinarea cauzei din perspectiva art. 32 alin.1 lit. a si a prevederilor art. 56  si 57 din Codul de procedura civila, potrivit carora una dintre conditiile esentiale, inerente oricarui demers procesual concretizat intr-o cerere sau actiune civila, este aceea ca persoana sa aiba folosinta drepturilor procesuale civile si sa-si poata exercita aceste drepturi, in conditiile in care capacitatea procesuala, ca aptitudine generala a persoanei de a sta parte in proces, constituie un corolar al capacitatii civile, fiind recunoscuta oricarei persoane fizice sau persoane juridice care exista sau, exceptional, care s-a constituit potrivit legii.
Din aceasta perspectiva se constata ca prin art.14 alin. 2 din Legea nr. 489/2006 - privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor -, legiuitorul a statuat ca unitatile de cult, inclusiv filialele lor fara personalitate juridica, se infiinteaza si se organizeaza de catre culte potrivit propriilor statute, regulamente si coduri canonice, Biserica Greco-Catolica cu unitatile si subunitatile ei functionand in conditiile Codului de drept canonic al Bisericii Romano-Catolice si a Codului Bisericilor Orientale recunoscut prin HG nr. 1218/2008.
Prin art.515-518, anexa I din codul respectiv, este conceputa si definita parohia ca fiind o comunitate stabila de credinciosi dintr-un teritoriu geografic precis determinat, a carei grija pastorala, sub autoritatea Episcopului diecezan este incredintata unui paroh, acesta fiind pastorul propriu al parohiei incredintate lui pe care o reprezinta in toate treburile juridice.
Prin art.515 alin. (2) Codul respectiv recunoaste autoritatea Episcopului diecezan de a infiinta, desfiinta sau modifica orice parohie, tinand cont de parerea consiliul prezbiteral.
Asadar, raportat la cele ce preced se poate conchide ca, in cauza, reclamanta Biserica Greco - Catolica C. nu exista si nici nu poate exista intrucat in unitatea administrativ-teritoriala a satului C., nu exista niciun credincios greco-catolic.
Desigur, aceasta situatie faptica impune o solutie de admitere a exceptiei respective.
O solutie similara, de admitere, impune si exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant al EGCUR de L.  actionand, in cauza, in calitate de for tutelar al Parohiei Greco-Catolice C. care, precum s-a aratat, nu are folosinta si exercitiul drepturilor civile potrivit propriului Cod de drept canonic,- in baza caruia se organizeaza si functioneaza ca unitate de cult - , intrucat aceasta filiala, conform propriei recunoasteri de catre reclamanta, nu s-a constituit si nu se afla evidentiata,- potrivit art. 14 alin. (2)  din Legea nr.489/2006 -, la Ministerul Culturii si Cultelor din Romania, nu are un paroh desemnat si nici un numar de credinciosi adepti. 
Reclamanta si-a precizat actiunea, extinzand atat cadrul procesual - prin introducerea in cauza a comisiilor de fond funciar, respectiv, a Primariei comunei S. pentru comisia locala – cat si in ce priveste obiectul cauzei– solicitand constatarea nulitatii absolute a actelor administrative premergatoare si a Titlului de proprietate nr. (…)/…/2007, in baza caruia parata si-a intabulat dreptul de proprietate in CF nr… a comunei S., echivalentul in sistem topo-cadastral a vechiului CF nr… C.
Sub acest aspect, aceasta instanta apreciaza a fi incidente prevederile art. III a Legii nr.169/1997 de modificare si completare a Legii nr.18/1991–legea fondului funciar -, cu modificarile si completarile ulterioare, legiuitorul reglementand in mod expres procedura de retrocedare a terenurilor agricole (cooperativizate), precum si o competenta speciala si expresa de solutionare a plangerilor ori actiunilor civile determinate de aplicarea acestui act normativ, implicand, cu certitudine, un probatoriu adecvat.
Ca atare, reclamanta nu poate apela la doua cai distincte in cadrul aceluiasi proces pentru revendicarea imobilului in litigiu a carui regim juridic, precum s-a aratat, este unul special reglementat de o lege speciala - Legea nr.126/1990 -, putand, eventual, sa-si valorifice dreptul la retrocedarea terenurilor agricole, pe calea unei actiuni distincte, inaintea unei instante de drept comun, competente.
 Sintetizand considerentele pentru care, aceasta instanta apreciaza ca solutia care se impune in cauza, prioritar, pe exceptii, cat si pe fond, este aceea de respingere a actiunii precizate, formulata de reclamanta, in calitate de for tutelar.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel in termen legal reclamanta, solicitand schimbarea in tot a sentintei apelate in conditiile art.480 alin. (2) Cod procedura civila, iar prin hotararea ce se va pronunta, sa se admita actiunea precizata in revendicare imobiliara si rectificare de CF, asa cum a fost formulata.
    In expunerea de motive apelanta sustine ca solutia instantei de fond este nelegala si netemeinica, atat pe cale de exceptie cat si pe fondul cauzei.
     Pe cale de exceptie, prima instanta a motivat respingerea actiunii pe faptul ca Biserica Greco Catolica C. nu exista si nici nu poate exista deoarece in satul C. nu exista nici un credincios greco-catolic, ignorand complet nefondat imprejurarea ca reclamanta este ERURGC, in calitate de reprezentanta a Bisericii RUGC C. si ca atare are calitate procesuala activa in cauza.
     Pe fondul cauzei.
1. Modul de dobandire a dreptului de proprietate al intimatelor parate asupra imobilului in discutie nu a respectat reglementarile in vigoare la acea data, raportat la prevederile art.17 alin.1 si 4, art.44 si art. 111 din Dec-lege nr.115/1938, intrucat s-a facut in lipsa hotararii judecatoresti prevazute in mod imperativ, cu efect constitutiv de drepturi, de catre dispozitiile art. 37 alin. ultim din Dec nr.177/1948;
2. Dobandirea dreptului de proprietate de catre intimele parate asupra lacasului de cult revendicat de reclamanta, in baza Decretului Lege nr.358/1948 este cu desavarsire nelegala, intrucat acest act normativ nu a reglementat averea parohiilor greco-catolice desfiintate in mod complet abuziv si samavolnic de catre regimul comunist, neprevazand absolut nici o procedura de preluare de catre vreun alt subiect de drept a averii imobile si mobile a acestor parohii, ci, doar facand referire in art.I teza I-a din acest act normativ la o pretinsa revenire a comunitatii locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman;
3. Lacasul de cult revendicat prin prezenta actiune nu apartine nicidecum comunitatii din localitatea C., care nu a dobandit niciodata un drept de proprietate sau un alt drept real asupra acestuia, ci apartine cultului religios care l-a edificat, l-a stapanit in mod legal pana la desfiintarea nelegala de catre regimul comunist si si-a intabulat in cartea funciara dreptul de proprietate asupra sa, adica in prezenta speta, cultului greco-catolic unit cu Roma.
Fata de aceste motive pe care apelanta intelege sa le detalieze mai jos, considera hotararea primei instante ca fiind profund nelegala si netemeinica solicitand admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
In ceea ce priveste motivele de apel.
1. Pe cale de exceptie, solicita schimbarea sentintei atacate in sensul respingerii ca nefondate si lipsite de incidenta in cauza a exceptiilor lipsei calitatii de reprezentant al Bisericii Greco Catolice C. si lipsei calitatii procesuale active a reclamantei deoarece conform prevederilor HG. nr.1218/2008 are calitate procesuala activa si interes in a revendicat lacasul de cult in litigiu.
        2. Pe fondul cauzei, sunt reluate argumentele din actiunea introductiva, apelanta sustinand ca modul de dobandire a dreptului de proprietate al paratei asupra imobilului lacasului de cult greco-catolic este facuta cu nerespectarea reglementarilor in vigoare la acea data, prin raportare la prevederile art.17 alin.1 si 4, art.44 si art.111 din Decretul Lege nr.115/1938,  in sensul ca intabularea dreptului de proprietate al intimatelor s-a facut in lipsa hotararii judecatoresti prevazute in mod imperativ, cu efect constitutiv de drepturi, de catre dispozitiile art. 37 alin. ultim din Decretul nr.177/1948, care statueaza extrem de clar faptul „cazurile prevazute articol vor fi constatate si solutionate de judecatoria populara a locului ”.
In conditiile in care o astfel de procedura obligatorie nu a fost urmata in cazul in speta de intimatele parate este evident faptul ca titlul de proprietate al acestora asupra lacasului de cult si terenului aferent nu este valid nici macar potrivit reglementarilor legale in vigoare la data intabularii in CF.
In acest context, invedereaza faptul ca paratele nu pot invoca in favoarea lor dispozitiile art. 17 alin.1 din Decretul - Lege nr.115/1938, intrucat nu a existat nici un acord de vointa asupra stramutarii dreptului de proprietate asupra lacasului de cult greco-catolic si a terenului aferent acestuia in suprafata  de 2848 m2, inscris in CF vechi nr… C. sub nr. top... intrucat apelanta nu mai exista ca subiect de drept cu capacitate juridica civila la data incheierii de CF nr…/1971.
Pe de alta parte, paratele nu pot invoca in favoarea lor nici dispozitiile art.17 alin.(4) din Decretul - Lege nr.115/1938, intrucat acesta nu a urmat procedura imperativa prev. de dispozitiile art.37 alin, ultim din Decretul nr.177/1948, nesolicitand Judecatoriei constatarea situatiei de fapt, drept pentru care in lipsa hotararii judecatoresti care sa inlocuiasca acordul de vointa sau consimtamantul cultului greco-catolic, transferul dreptului de proprietate de la institutia apelanta la intimatele parate asupra lacasului de cult cat si a terenului aferent acestuia, este lovit de nulitate absoluta, impunandu-se a fi radiat din CF.
Pe cale de consecinta, raportat la nerespectarea de catre parate a disp. art.17 alin.1 si alin.4 din Decretul - Lege nr.115/1938, inscrisurile prezentate de acestea pentru intabularea in CF a dreptului lor de proprietate asupra lacasului de cult si a terenului aferent acestuia, nu indeplinesc conditiile pct.1 si 2 ale art.44 din Decretul - Lege nr.115/1938 deoarece pe de o parte nu indeplinesc cerintele de validitate sub aspectul capacitatii juridice si a formei actului juridic ce cuprinde, iar pe de alta parte, nu au nici o putere doveditoare potrivit dreptului comun, necuprinzand niciun acord de vointa ori un consimtamant valabil exprimat si nici o hotarare irevocabila a instantei de judecata, care sa inlocuiasca aceste lipsuri.
In aceste conditii, intabularea dreptului de proprietate al paratei asupra lacasului de cult in litigiu a incalcat si dispozitiile art. 111 din Decretul - Lege nr. 115/1938, intrucat la baza cererii de intabulare a acestui drept real nu a stat niciun inscris original valabil, nici o hotarare judecatoreasca si nici o hotarare valabila a autoritatii administrative, intrucat autoritatea administrativa nu avea nici o competenta de a efectua transferuri valabile de proprietate intre doua persoane juridice de drept privat asupra unor bunuri imobile ce nu s-au aflat niciodata in proprietatea Statului Roman.
In sustinerea acestei ultime afirmatii, invedereaza faptul ca potrivit art.2 din Decretul nr. 358/ 1948, lacasul de cult greco-catolic si terenul aferent acestuia in suprafata de 2848 m2, inscris in CF vechi nr… C. cu nr. top…, fiind in proprietatea unei parohii greco catolice, in speta Biserica greco-catolica C., nu a trecut in anul 1948 in proprietatea Statului Roman, care, de altfel, nici nu si-a intabulat vreodata dreptul de proprietate asupra acestui imobil, astfel incat nici o autoritate administrativa nu era competenta de a emite titlu de  proprietate ori alt act cu caracter administrativ cu privire la acest imobil.
In aceste conditii, actele care au stat la baza intabularii dreptul de proprietate al paratei asupra lacasului de cult mentionat, neinsotite de hotararea judecatoreasca impusa de art.37 alin. ultim din Decretul nr.177/1948, nu au natura juridica a unui titlu valabil de proprietate care sa poata servi la intabularea acestui drept real al cultului ortodox, intrucat nu indeplinesc cerintele prevazute de dispozitiile art.17 alin. 1 si alin.4, art.44 pct. 1 si pct.2 si ale art. 111 din Decretul - Lege nr.115/1938.
Pe cale de consecinta, sunt lovite de nulitate absoluta si titlurile de proprietate ale intimatei asupra imobilului in litigiu, respectiv actele administrative emise de Primaria comunei S. si Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor H., intrucat au fost emise in favoarea unei peroane fara calitate legala de persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului mentionat, intrucat nu a avut niciodata calitatea de proprietar al acestui imobil, ci doar de uzurpatoare a dreptului real de proprietate al reclamantei.
Fata de aceasta imprejurare, considera ca a dovedit cu evidenta faptul ca sunt complet nelegale considerentele primei instantei referitoare la pretinsa netemeinicie a actiunii, in conditiile in care s-a dovedit nelegalitatea titlului de proprietate al paratelor.
3. Considera ca Decretul nr.358/1948 nu poate constitui un temei de drept valid pentru intabularea in CF a dreptului de proprietate al intimatelor parate, deoarece nu a reglementat averea parohiilor greco-catolice desfiintate in mod complet abuziv si samavolnic de catre vreun alt subiect de drept a averii imobile si mobile a acestor parohii, ci doar facand referire in art.1 teza I-a din acest act normativ la o pretinsa revenire a comunitatii locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman.
Considera cererea sa de rectificare a inscrierii din CF, cu consecinta restabilirii situatiei anterioare de CF cu privire la acest imobil pe deplin legala si intemeiata, in conditiile inexistentei unui titlu valabil de proprietate al paratei asupra lacasului de cult greco-catolic si a terenului aferent acestuia.
In sustinerea cererii, supune atentiei instantei, ca practica judiciara in materie, Decizia civila nr. 6004/ 11.11.2010, irevocabila, pronuntata in dos nr. 392/ 100/ 2009 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala, considerand ca solutia pronuntata de instanta suprema in acea cauza are valoare de principiu, intrand sub autoritatea lucrului judecat, consacrat de dispozitiile art.166 Cod procedura civila si pe cale de consecinta, fiind aplicabila in orice speta supusa judecarii in aceasta materie.
4. Sustine ca lacasul de cult revendicat nu apartine comunitatii din localitatea C., care nu a fost niciodata intabulata, ci apartine cultului religios care l-a edificat, l-a stapanit pana la desfiintarea sa nelegala de catre regimul comunist si si-a intabulat dreptul de proprietate asupra sa, adica cultului greco-catolic unit cu Roma.
Ca atare, „comunitatea ortodoxa” nu poate invoca nici un drept si nici un interes legitim, nascut sau actual, personal si direct, care ar justifica vreun drept real al acestui subiect de drept asupra lacasului de cult in litigiu.
Faptul ca credinciosii ortodoxi sunt mai numerosi decat cei greco-catolici nu are nici o relevanta in cauza, in conditiile in care lacasul de cult in litigiu nu a apartinut niciodata comunitatii locale, atat timp cat credinciosi din aceasta comunitate nu s-au organizat intr-o asociatie cu personalitate juridica si nu au dobandit dreptul de proprietate asupra acestui bun imobil, pe care sa si-l inscrie in CF.
Daca instanta de fond a cauzei a apreciat ca lacasul de cult nu este proprietatea nici uneia din cele doua culte religioase aflate in litigiu, aceasta se impunea sa fixeze cadrul procesual, potrivit dispozitiilor art. 200 Cod procedura civila, din etapa de regularizare a cererii de chemare in judecata si pe cale de consecinta, sa improcesueze si credinciosii din aceasta localitate, in scopul verificarii existentei si validitatii presupusului titlu de proprietate al acestora, titlu care pana la data prezentei nu a fost intabulat.
Din moment ce insa prima instanta nu a efectuat o astfel de improcesuare aceasta se impunea sa solutioneze capetele de cerere ale actiunii doar cu referire la partile aflate in proces, respectiv sa verifice validitatea titlului de proprietate al intimatei, raportat la prevederile art. 17 alin. 1 si alin. 4, art. 44 si art. 111 din DL nr.115/1938 si prin comparare cu titlul de proprietate al cultului catolic, sa stabileasca care din cele doua titluri de proprietate este preferabil.
Sustine ca prin prisma dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO, ar fi inadmisibil ca dreptul oricarei persoane la respectarea proprietatii sale sa fie subordonat unui „ tert” in speta „ comunitatea ortodoxa” care, asa cum s-a aratat mai sus,  nu a fost niciodata titulara dreptului de proprietate, ori, acest drept sa fie garantat persoanelor juridice proportional cu numarul de membrii-persoane fizice care o alcatuiesc.
Considera ca prin aparitia Legii nr.489/2006, imprejurarea ca comunitatea ortodoxa ar fi mai mare decat cea greco-catolica este absolut indiferenta pentru corecta solutionare a actiunii in revendicare de fata.
Mai invoca apelanta, in sustinerea acestui motiv de apel, egalitatea cultelor in fata legii, precum si faptul ca antecesori intimatelor parate nu au atacat niciodata ulterior anului 1918, respectiv in perioada interbelica si pana in anul 1948, incheierea de CF prin care reclamanta si-a intabulat dreptul de proprietate; aceasta pasivitate reprezentand o recunoastere tacita a legalitatii dreptului de proprietate al reclamantei.
5. Pe fondul cauzei solicita admiterea actiunii sale in revendicare si rectificare de CF cu toate capetele de cerere.
In conditiile in care a dovedit nulitatea absoluta a titlului de proprietate al intimatelor parate considera ca pe baza compararii titlului valabil de proprietate al reclamantei cu titlul nul de drept al intimatelor parate se impune recunoasterea dreptului sau de proprietate asupra lacasului de cult in litigiu si pe cale de consecinta obligarea intimatelor parate sa-l lase in deplina proprietate si posesie a reclamantei.
Ca si practica judiciara in materie apelanta invoca Decizia nr.200/2012 pronuntata de C.A. Timisoara in dosar nr…/108/2009 ramasa irevocabila prin respingerea de catre instanta suprema prin Decizia nr…/01.10.2013 a recursului partii ortodoxe.
Posibilitatea exercitarii neconditionate a actiunii in revendicare in actual context legislativ instituit prin Legea nr.182/2005 a fost de altfel mentionata de CEDO intr-o speta similara, respectiv Hotararea din 12.01.2012 pronuntata in cauza Parohia greco-catolica S.B. contra Romaniei, in care Statul Roman a fost condamnat pentru incalcarea art. 6 paragraf 1 (dreptul de acces la justitie ) si a art. 14 ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului tocmai pentru faptul ca instantele nationale respinsesera ca inadmisibila o actiune formulata in acelasi cadru legal ca si cea de fata.
Fata de argumentatia de mai sus solicita admiterea apelului asa cum a fost formulat.
Cu cheltuieli de judecata.
In drept: art.466 si urm Cod de procedura civila, art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/ 1990 completate prin Legea nr. 182/ 2005, art. 34 pct. 1 si pct. 3, art. 17 alin. 1 si alin.4, art. 44 si art. 111 din Decretul - Lege nr. 115/ 1938, art. 37 alin. ultim din Decretul nr. 177/1948, art. 480 - art. 481 din vechiul Cod civil ( art. 563 din noul Cod civil), ale Decretului - Lege nr. 9/1989, art. 431 alin. 2 Cod procedura civila si ale art.1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.
Intimata a depus intampinare si concluzii scrise prin care solicita respingerea apelului ca nefondat, reinterand argumentele din fata primei instante.
     Apelanta a depus raspuns la intampinare si concluzii scrise solicitand respingerea apararilor formulate de intimata si admiterea apelului asa cum a fost formulat.
CURTEA, verificand, potrivit art. 479 din Codul de procedura civila, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta, retine urmatoarele:
1.Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei  reiterata in fata instantei de apel de catre intimata parata prin intampinare, aceasta nu este fondata intrucat  reclamanta ERURGC are calitate procesuala activa si interes in cauza in calitate de reprezentanta a BRURGC. Aceasta din urma este recunoscuta prin Legea nr.489/2006, ca fiind continuatoarea fostei Biserici Greco-catolice, desfiintata prin Decretul nr.358/1948. Biserica Greco-catolica C. a fost  intabulata in vechea carte funciara … C. sub nr. top ...
Deci, din perspectiva art.36 din Codul de procedura civila, reclamanta justifica calitate procesuala activa in cauza, existenta sau inexistenta dreptului afirmat constituind o chestiune de fond.
Cum in speta, litigiu a fost solutionat si pe fondul cauzei, cu inlaturarea considerentelor vizand lipsa calitatii procesuale active a reclamantei, se va proceda la analiza celorlalte motive de apel.
2. Pe fondul cauzei.
2.1. Din extrasul de cartea funciara depus la dosarul cauze reiese ca intabularea dreptului de proprietate al intimatei PORR. asupra imobilului in litigiu s-a facut in baza legii.
2.2. Cu referire la nelegala intabulare a dreptului de proprietate al bisericii ortodoxe asupra lacaselor de cult in temeiul Decretului nr. 358/1948.
Prin art.37 din Decretul nr.177/4.08.1948 pentru regimul general al cultelor religioase s-au prevazut urmatoarele:
Daca cel putin 10% din numarul credinciosilor comunitatii locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locala religioasa a cultului parasit, pierde de drept o parte din patrimoniul sau, proportionala cu numarul credinciosilor care au parasit-o si aceasta parte proportionala se stramuta tot de drept in patrimoniul comunitatii locale a cultului adoptat de noii credinciosi.
     Daca cei care parasesc comunitatea locala alcatuiesc majoritatea, biserica (locasul de inchinaciune, casa de rugaciuni), cum si edificiile anexe, apartin de drept comunitatii locale a cultului nou adoptat, cealalta avere cuvenindu-se celor doua comunitati locale in proportia aratata la alineatul precedent.
     Daca cei trecuti de la un cult la altul reprezinta cel putin 75% din numarul credinciosilor comunitatii locale a cultului parasit, intreaga avere se stramuta de drept in patrimoniul comunitatii locale a cultului adoptat, cu drept de despagubire pentru comunitatea locala parasita, proportional cu numarul celor ramasi fara a se socoti biserica (locasul de inchinaciune, casa de rugaciuni) si edificiile anexe; aceasta despagubire va fi platita in termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei.
     Cazurile prevazute in acest articol vor fi constatate si solutionate de judecatoria populara a locului.
Cultul greco-catolic s-a desfiintat, prin Decretul nr. 358 din 2 decembrie 1948 pentru stabilirea situatiei de drept a fostului cult greco-catolic, legiuitorul de la acea vreme statuand in modul urmator:
    Art. 1 - In urma revenirii comunitatilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman si in conformitate cu art. 13 din Decretul nr.177/1948, organizatiile centrale si statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociatiunile, cum si orice alte institutii si organizatiuni, sub orice denumire, inceteaza de a mai exista.
    Art. 2 - Averea mobila si imobila apartinand organizatiilor si institutiilor aratate la art. 1 din prezentul decret, cu exceptia expresa a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua in primire imediat.
Potrivit Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situatiei de drept a fostului cult greco-catolic, averea acestui cult, cu exceptia averii fostelor parohii, a trecut de drept, in puterea legii, la stat. Averea fostelor parohii, in temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 a trecut, tot de drept, la cultul la care au aderat credinciosii. Deci transferul  proprietatii de la Cultul Greco Catolic la Cultul Ortodox a operat in puterea legii, odata cu trecerea credinciosilor la Cultul Ortodox.
Privita din aceasta perspectiva, trecerea lacasului de cult, in anul 1948, in favoarea Bisericii ortodoxe, apare ca o dobandire de drept a proprietatii in temeiul legii in vigoare la acea data.
          Pe de alta parte, corespunde adevarului ca trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una pe deplin voluntara, cu respectarea libertatii constiintei si a libertatii religioase, asa cum prevede art. 27 din Constitutia anului 1948, in vigoare la acea data si art. 1 alin. (1) din Decretul nr.177/1948, fiind bine stiut ca prin Decret nr. 358/1948, cultul greco-catolic a fost desfiintat abuziv, acest ultim act normativ fiind abrogat imediat dupa inlaturarea regimului comunist, prin Decretul-lege nr. 9/1989.
    Aceste "evenimente istorice" din viata cultului greco-catolic nu schimba insa cu nimic datele problemei din punct de vedere juridic, in sensul celor aratate, deoarece Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor, a ramas in vigoare o lunga perioada de timp, pana la abrogarea sa, prin Legea nr. 489/2006.
    Art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 177/1948 prevedea ca "trecerea de la un cult la altul sau parasirea unui cult sunt libere", iar "daca cei care parasesc comunitatea locala alcatuiesc majoritatea, lacasul de cult apartine de drept comunitatii locale a cultului nou adoptat (...)" - potrivit art. 37 alin. (2), din acelasi act normativ.
        Articolul 37 din Decretul nr. 177/1948 nu prevede ca doar trecerea de buna voie a credinciosilor de la un cult la altul are ca efect transmiterea proprietatii de la cultul parasit la cel adoptat. Textul este in egala masura aplicabil si atunci cand unui cult i s-a retras recunoasterea potrivit art.33 din acelasi act normativ, iar credinciosii au fost nevoiti sa adere la un alt cult.
In consecinta, intabularea dreptului de proprietate a Bisericii Ortodoxe Romane fiind facuta in baza legii, cu respectarea cerintelor acesteia, nu se impune nici anularea incheierii de CF si nici rectificarea cartii funciare in sensul solicitat de reclamanta apelanta. Art. 34 din DL 115/1938 nu este aplicabil, intrucat rectificarea unei intabulari se poate cere daca inscrierea sau titlul in temeiul caruia s-a savarsit nu au fost valabile, ceea ce nu este cazul in speta.
2.3 Prin Decretul-lege nr.126/1990 privind unele masuri referitoare la Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) a fost reglementata modalitatea de restituire a bunurilor preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 (de desfiintare a cultului greco-catolic).
Potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, situatia lacaselor de cult si a celor parohiale, preluate de Biserica Ortodoxa Romana, pentru care restituirea se va stabili de catre o comisie mixta, formata din reprezentanti clericali ai celor doua culte religioase, tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri".
           Art.3 din Decretul-lege nr. 126/1990 a fost modificat prin O.G. nr. 64/2004 aprobata prin Legea nr. 182/2005 in sensul ca, au fost adaugate alte trei alineate, iar la alin. (2) se prevede ca:" in situatia in care nu se ajunge la nici un rezultat in procedura prealabila, partea interesata are deschisa calea actiunii in justitie, potrivit dreptului comun".
            Trebuie remarcat ca, in litigiile de natura celui de fata, privind restituirea lacaselor de cult si a celor parohiale, normele generale cuprinse in art.480 si urm. Cod civil se completeaza cu cele cuprinse in art. 3 din Decretul-lege nr.126/1990, acestea din urma aplicandu-se cu prioritate potrivit principiului specialia generalibus derogant. Cu alte cuvinte,, potrivit acestui principiu de drept, in dreptul intern, atunci cand un raport juridic este reglementat atat de norme speciale, cat si prin norme generale, conflictul dintre aceste dispozitii legale se rezolva in favoarea legii speciale.
          Sintagma cuprinsa in art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr.126/1990, potrivit careia in situatia in care comisia mixta prevazuta la alin. (1) din acelasi text nu ajunge la nici un rezultat, "partea interesata are deschisa calea actiunii in justitie potrivit dreptului comun" nu inseamna ca partea interesata de formularea unei cereri de restituire a lacaselor de cult si a caselor parohiale, adresate justitiei, poate promova o actiune in revendicare de drept comun, potrivit art.480 Cod civil, cu ignorarea normelor speciale, ci ca procedura prealabila este continuata cu procedura jurisdictionala, care insa se desfasoara tot potrivit normei speciale, respectiv ca solutionarea acestor litigii se desfasoara tot in cadrul dispozitiilor Decretului-lege nr.126/1990 "tinand seama de vointa credinciosilor" din comunitatea care detine imobilul, care, in speta, sunt majoritari credinciosi ortodocsi.
       In privinta conflictului dintre legea speciala si dreptul comun dreptul intern, in solutionarea raporturilor litigioase de natura celui de fata, se constata ca instanta de contencios constitutional s-a pronuntat in sensul ca acesta se solutioneaza in favoarea legii speciale, sens in care au fost pronuntate mai multe decizii, care au caracter obligatoriu pentru instantele de drept comun, prin care s-a analizat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din Decretul-lege nr.126/1990.
     Deci, contrar sustinerilor apelantei, nu se poate imputa instantei de apel ca a procedat la solutionarea eronata a actiunii in revendicare ca urmare a interpretarii gresite a dispozitiilor art.3 alin.(1) din Decretul-lege nr.126/1990, raportand dorinta credinciosilor apartinand unui anumit cult religios la numarul acestora.
         In pofida sustinerilor apelantei, sintagma "dorinta credinciosilor" din continutul textului legal sus-mentionat nu poate fi altfel interpretata decat in sensul retinut de instanta de fond, si anume ca prin aceasta sintagma legiuitorul a avut in vedere numarul credinciosilor apartinand cultelor ce isi disputa un anumit lacas de cult.
     Interpretarea normei legale este corecta, fiind in acord cu dispozitia constitutionala referitoare la libertatea religioasa; se concretizeaza si prin aceea ca orice persoana isi poate alege religia si o poate schimba, situatie in raport de care in mod corect instanta de fond a prezumat ca o persoana, avand libertatea sa adere la orice religie, va dori ca bunurile care servesc practicarii cultului religios pe care l-a ales sa fie detinute de acel cult, pentru ca, alegand un anumit cult, sa il si poata practica.
     Din aceasta perspectiva constitutionala, se poate deduce ca, din momentul intrarii in vigoare a Decretul-lege nr.9/1989 prin care a fost recunoscuta oficial Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica), credinciosii ortodocsi din parohia intimatei au avut posibilitatea, sa opteze pentru acest cult, prin trecere de la cultul ortodox la cel greco-catolic. Or, nefacand aceasta optiune, se prezuma ca au dorit sa apartina in continuare cultului ortodox si, totodata, ca dorinta lor in ceea ce priveste lacasul de cult in litigiu este in sensul ca acesta sa apartina cultului ortodox.
          Fata de aceasta reglementare cu caracter special, in mod corect, instanta de fond, fiind investita cu o actiune in revendicare a lacasului de cult, a constatat si a dat eficienta criteriului referitor la dorinta credinciosilor din comunitatea care detine bunul (majoritari ortodoxi, asa cum reiese din adresa nr…/2015 emisa de Institutul National de Statistica– Directia Generala de Statistica H.), facand totodata o analiza temeinica a contextului istoric ?i social, a contribu?iilor financiare la edificarea respectivului imobil, a modului in care cladirea a fost utilizata si a modului in care s-a dezvoltat structura comunitatii locale.
Retinerea acestui criteriu nu implica extinderea cadrului procesului in sensul indicat de apelanta, cu referire la comunitatea locala a credinciosilor ortodocsi, fiind suficienta administrarea probei cu inscrisul mentionat mai sus la care face referire corect prima instanta.
2.4. Cu referire la instituirea criteriului de preferinta a dorintei credinciosilor in jurisprudenta instantei supreme s-a statuat ca este un aspect de optiune a legiuitorului care a inteles sa reglementeze astfel intr-o materie ce vizeaza imobilele cu o anumita afectatiune (lacase de cult de cult) instanta de judecata nefiindu-i permis sa cenzureze oportunitatea legii. (Dec.3350/27.11.2014, 2154/14.07.2014)
De altfel, pronuntandu-se asupra neconstitutionalitatii invocate cu referire la art. 3 din Decretul nr.126/1990 si la criteriul vointei credinciosilor in retrocedarea lacasurilor de cult, Curtea Constitutionala a apreciat ca textul nu incalca principiul dupa care Statul Roman este un stat democratic si nici pe acela al libertatii cultelor religioase (Dec. nr. 23/1993, 127/1994, 804/2012).
Relevante  in acest sens sunt argumentele Curtii Constitutionale din cuprinsul Deciziei nr. 23 din 27 aprilie 1993, publicata in M. Of. nr. 66 din 11 aprilie 1995, prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990.
Astfel, analizand conformitatea cu Constitutia a dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr.126/1990, instanta de contencios constitutional s-a referit la criteriul prevazut de aceste dispozitii legale, cel al "dorintei credinciosilor", calificandu-l drept criteriu social al optiunii majoritatii enoriasilor pentru determinarea destinatiei lacasurilor de cult si a caselor parohiale, cu referire la acelasi criteriu legal vorbind despre vointa majoritara, respectiv optiunea majoritatii enoriasilor.
In acest sens, in considerentele deciziei evocate, instanta de contencios constitutional a retinut ca, "In ceea ce priveste lacasurile de cult, deci bunurile care, prin insasi constructie, sunt destinate folosintei credinciosilor, fiind in uzul public al acestora, precum si casele parohiale ca accesoriu al lacasurilor de cult, legiuitorul postrevolutionar, mai intai, a desfiintat reglementarea din anul 1948 (Decretul nr. 358/1948), iar in al doilea rand a stabilit principiile reconstituirii dreptului de proprietate."
Cu privire la lacasurile de cult si casele parohiale, Curtea Constitutionala a statuat ca "este vorba de o reconstituire a dreptului de proprietate, printr-o modalitate diferita, insa, de aceea referitoare la bunurile ce constituiau proprietate de stat, intrucat, pe de o parte, aceasta reconstituire este in dauna altui cult - cultul ortodox, iar nu a statului si, pe de alta parte, reconstituirea are ca obiect bunuri care, prin natura lor, sunt in uzul public al credinciosilor. Deci, cu referire la aceste bunuri, reconstituirea se poate face numai cu respectul principiului libertatii cultelor religioase."
De asemenea, Curtea Constitutionala a retinut ca prevederile legale criticate sunt o dezvoltare fireasca a Decretului-lege nr.9/1989 prin care au fost inlaturate nedreptatile si incalcarile drepturilor omului facute prin legi si decrete ale dictaturii comuniste. Reglementarile art.3 din Decretul-lege nr.126/1990 privind abrogarea unor acte normative nu incalca prevederile constitutionale invocate ci, dimpotriva, respecta atat principiul general inscris in art. 1 alin. (3) din Constitutie, conform caruia statul roman este un "stat de drept, democratic si social", cat si principiul libertatii cultelor religioase consacrat prin dispozitiile constitutionale ale art. 29 alin. (3).
Prin aceeasi decizie, Curtea Constitutionala a statuat ca democratia presupune si aplicarea principiului majoritatii, or, din teza ultima a art. 3, "tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri", rezulta chiar aplicarea acestui principiu, prin instituirea unui criteriu social, cel al optiunii majoritatii enoriasilor.
Curtea a mai retinut ca libertatea cultelor religioase implica nu numai autonomia lor fata de stat, prevazuta la art. 29 alin. (5) din Constitutie, dar si libertatea credintelor religioase prevazuta la alin. (1) al aceluiasi articol. In conditiile in care in aceeasi comunitate locala exista credinciosi ortodocsi si greco-catolici, criteriul social al optiunii majoritatii enoriasilor pentru determinarea destinatiei lacasurilor de cult si a caselor parohiale corespunde principiului democratic al determinarii folosintei religioase a unui bun, in functie de vointa majoritara a celor care sunt beneficiarii acestei folosinte. Altminteri ar insemna ca, in mod nejustificat, credinciosii ortodocsi majoritari sa fie impiedicati sa-si poata practica religia, daca nu trec la cultul greco-catolic, printr-o masura luata impotriva vointei lor.
Or, un asemenea punct de vedere ar fi contrar dispozitiilor art. 54 din Constitutie, potrivit carora cetatenii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti. Daca, in ipoteza reconstituirii proprietatii, s-ar face abstractie de optiunea majoritatii, aceasta ar insemna incalcarea bunei-credinte si a respectului drepturilor altora, care au fost ridicate la rangul de principii constitutionale.
O asemenea masura ar incalca prevederile art. 29 din Constitutie, care consacra libertatea cultelor religioase, cu cele doua acceptiuni ale sale - cult ca asociatie, organizatie religioasa si cea privind ritualul practicat, precum si dispozitiile constitutionale referitoare la raporturile dintre religii, astfel cum acestea sunt reglementate prin alin. (2) al art. 29 - "libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc" - si alin. (4) al aceluiasi articol - "in relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa" -, intrucat astfel ar fi de natura a se impune majoritatii vointa unei minoritati,,.
Potrivit Curtii Constitutionale (Decizia nr.127/1994), „actiunea in revendicare privind lacasurile de cult si casele parohiale nu ar putea fi solutionata numai pe baza inregistrarilor din cartea funciara, fara a se tine seama de actele normative speciale - Decretul nr. 358/1948, Decretul nr. 9/1989 si Decretul - Lege nr. 126/1990 - iar „solutionarea problemei titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor sau stabilirea situatiei juridice a acestora, nu s-ar putea face cu nesocotirea actelor normative aratate, deci fara aplicarea lor”.
Investita cu o astfel de cerere, instan?a de judecata nu poate ignora reglementarea speciala in materie care impune drept criteriu de care sa se ?ina seama in rezolvarea unor asemenea preten?ii, dorin?a credincio?ilor din comunitatea care de?ine bunurile.
Altfel spus, in virtutea plenitudinii de jurisdic?ie, instan?a este chemata sa analizeze in fond o preten?ie, de?i procedura prealabila nu a fost definitivata prin emiterea unei decizii de catre Comisia mixta clericala, tocmai pentru a nu impiedica accesul la justi?ie, dar in acela?i timp, fara a putea ie?i din limitele impuse de cadrul normativ special.
Ca atare, nu poate fi primita sus?inerea apelantei potrivit careia criteriul referitor la dorin?a credincio?ilor se raporteaza numai la faza prealabila a ac?iunii in revendicare ?i anume la faza desfa?urata intre comisiile mixte.
Se mai re?ine ca o masura abuziva, cum a fost aceea a preluarii de catre stat a laca?urilor de cult in anul 1948, intr-un stat de drept nu poate fi reparata printr-o masura care ar nesocoti op?iunea majorita?ii credincio?ilor la data adoptarii acesteia.
Or, restituirea bunurilor care au apar?inut Bisericii Greco - Catolice, fara respectarea condi?iei impuse de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, ar aduce atingere stabilita?ii ?i securita?ii raporturilor juridice.
Aceasta, intrucat reconstituirea dreptului nu se poate face ignorand realita?ile sociale ?i istorice, iar atenuarea vechilor prejudicii nu trebuie sa creeze noi neajunsuri, dispropor?ionate (a se vedea in acest sens ?i jurispruden?a Cur?ii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza Raicu impotriva Romaniei).
Curtea de Apel, retine ca instituirea prin legea speciala a criteriului vointei credinciosilor nu reprezinta o incalcare a art.6 ori a art. 14 din C.E.D.O., sau a art. 1 din primul protocol la CEDO, dupa cum afirma reclamanta, ci face parte din conditiile legale impuse de legiuitorul intern in care acesta a decis sa reglementeze printr-un act normativ special – Decretul - Lege nr. 126/1990 - situatia juridica si conditiile de restituire a lacasurilor de cult si caselor parohiale care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma si care au fost preluate de Biserica Ortodoxa Romana.
Or, in jurisprudenta sa, in mod constant C.E.D.O. a afirmat ca, asa cum art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept de a dobandi bunuri, el nu le impune statelor contractante nici o restrictie cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta in materie de restituire a bunurilor si de a alege conditiile in care accepta sa restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (Van der Musele impotriva Belgiei, Slivenko impotriva Letoniei).
Prin urmare, reiesind ca numarul enoriasilor de religie ortodoxa din localitatile R…, este covarsitor superior celor de alte religii, in mod corect tribunalul, aplicand dispozitiile art.3 din Decretul - Lege nr. 126/1990, indicate drept temei legal al cererii de chemare in judecata chiar de catre reclamanta, a respins pretentiile acesteia de recunoastere a dreptului de proprietate, de restituire a acestora si de rectificare a mentiunilor din cartea funciara a localitatii.
2.5.Nici sustinerile privind invocarea titlului sau de proprietate asupra lacasului de cult revendicat pe calea dreptului comun, care ar fi impus admiterea actiunii in revendicare, nu pot fi primite.
Fara a pierde din vedere considerentele expuse deja relativ la incidenta normelor speciale in materie, reclamanta nu este proprietara tabulara a imobilului litigios, situatie in care nu poate avea castig de cauza nici in actiunea in revendicare fundamentata pe dispozitiile art. 480 Cod civil (1865). Prin definitie, aceasta actiune este aceea prin care reclamantul – proprietar, neposesor - cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat, aflat in posesia paratului -  posesor, neproprietar. Or, reclamanta nu se afla in situatia de a invoca prev. art. 480 Cod Civil (1865), intrucat ea nu este proprietara de carte funciara asupra bunului litigios, care se afla in proprietatea paratei si avand in vedere faptul ca imobilul din litigiu este supus regimului de carte funciara, potrivit dispozitiilor Decretului-lege nr. 115/1938 si ale Legii nr. 7/1996.
Cu referire la imobilele (terenuri) care au facut obiectul Legii nr. 18/1991 – legea fondului funciar -, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr.169/1997), se impune a face precizarea ca in mod corect prima instanta a aratat faptul ca procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestora, respectiv atacarea actele administrative emise in aceasta procedura este o procedura speciala ce se impunea a fi urmata de partile interesate.
2.6.Referirea apelantei la jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-au admis actiuni similare in restituirea lacasurilor de cult apartinand cultului greco-catolic este infirmata de jurisprudenta recenta (dupa 2012) a aceleiasi instante, in sens contrar, fiind mentinute solutii de respingere a actiunilor; ocazie cu care s-a confirmat faptul ca criteriul prevazut la art. 3 din Decretul Lege nr.126/1990 urma sa fie aplicat in cadrul procedurilor privind restituirea lacaselor de cult (dec.nr.3350, 2154/2014)
2.7  In fine, cu referire la jurisprudenta CEDO, este de mentionat ca prin Hotararea CEDO din 12.01.2010 ( ramasa definitiva la 12.04.2010 ) pronuntata in cauza Parohia Greco - Catolica S.B. contra Romania, Statul roman a fost condamnat pentru incalcarea art. 6 paragraf 1 (dreptul de acces la justitie ) si a art. 14 (interzicerea discriminarii) ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului pentru faptul ca instantele nationale respinsesera ca inadmisibila o actiune formulata in acelasi cadru legal ca si cea de fata.
  In acest caz, Curtea a examinat cadrul legislativ care a existat anterior modificarilor aduse textului art. 3 din Decretul Lege nr.126/1990 prin Ordonanta nr.64/2004 si Legea nr. 182/2005, deci, inainte de posibilitatea prevazuta in mod clar de aceste modificari de initierea unei astfel proceduri judiciare bazate pe dispozitiile de drept comun.Ulterior insa, la data de 19 mai 2015, Curtea, a examinat aplicarea noului cadru legislativ, in cauza Parohia greco-catolica Lupeni ?i al?ii c. Romaniei, in care ac?iunea in revendicare a reclamantei fusese respinsa de catre instan?ele na?ionale, ca neintemeiata facand aplicarea, printre altele, a criteriului voin?ei majorita?ii credincio?ilor.
 Curtea statueaza ca reclamantii nu au fost privati de dreptul la o hotarare cu privire la fondul pretentiilor in ceea ce priveste dreptul lor de proprietate asupra unui locas de cult, prin urmare nu a existat o incalcarea a art.6 din Conventie din perspectiva accesului la justitie (parag.106, 107). Mai retine, ca este adevarat ca, timp de ca?iva ani (2007-2012), a existat o incertitudine juridica cu privire la oportunitatea aplicarii sau nu a criteriului prevazut de legea speciala, insa, incepand cu anul 2012, atat Curtea Constitu?ionala cat ?i Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie si-au aliniat pozitiile si au confirmat faptul ca criteriul prevazut la art.3 din Decretul Lege nr.126/1990 urma sa fie aplicat in carul procedurilor privind restituirea lacasului de cult (parag.125).
2.8. Fata de considerentele expuse, apreciind legala si temeinica sentinta primei instante, Curtea, in temeiul art. 480 din Noul cod de procedura civila, va respinge ca nefondat apelul declarat in cauza de reclamanta.