Drept civil. Daune morale din delicte de presa. Aplicarea dispozitiilor art. 998 si art. 999 Cod civil coroborat cu art. 8 si art. 10 din CEDO

             Modul de aplicare a art. 10 din CEDO impune luarea in considerare a criteriilor referitoare la limitele dreptului la libera exprimare in raport cu dreptul la respectarea vietii private. In asigurarea echilibrului dintre libertatea de exprimare si dreptul la protectia reputatiei unei persoane, ca parte a dreptului la respectarea vietii private protejat de art. 8 din Conventie, trebuie avut in vedere intregul continut al notiunii de „viata privata” si care acopera integritatea fizica si psihica a unei persoane. Pentru a fi aplicabil art. 8 din Conventie sub acest aspect, un atac impotriva reputatiei unei persoane trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate si sa cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului ei la respectul vietii private.

             Prima instanta a respins actiunea formulata de reclamantul B.F. impotriva paratului F.C. pentru acordarea daunelor morale fata de publicarea articolului referitor la adapostul de caini din S. Instanta de apel a admis apelul si actiunea si a obligat paratul la plata sumei de 5000 euro daune morale.
Modul de aplicare a art. 10 din CEDO impune luarea in considerare a criteriilor referitoare la limitele dreptului la libera exprimare in raport cu dreptul la respectarea vietii private. In sensul jurisprudentei CEDO se au in vedere mai multe elemente legate de calitatea specifica pe care o avea autorul discursului (reprezentant al unei asociatii de protectie a animalelor), tipul discursului (vizand domeniul social), persoana lezata (functionar public), posibilitatea de a folosi alte exprimari, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul si impactul acestuia (mediul online), publicul, ingerinta intr-un act si proportionalitatea ingerintei cu scopul legitim, veridicitatea informatiilor, consecintele publicarii si gravitatea sanctiunii impuse.
Fara a proceda la o reinterpretare si analizare a probelor, intrucat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila nu permit, se retine ca in asigurarea echilibrului dintre libertatea de exprimare si dreptul la protectia reputatiei unei persoane, ca parte a dreptului la respectarea vietii private protejat de art. 8 din Conventie, trebuie avut in vedere intregul continut al notiunii de „viata privata” si care acopera integritatea fizica si psihica a unei persoane. Este dificil a aprecia asupra limitelor protectiei reputatiei unei persoane in conditiile in care un discurs public poate fi considerat insultator in special de persoana expusa, fiind o chestiune subiectiva ce tine de impactul generat de publicatie cat si de normele de conduita dintr-o societate. Pentru a fi aplicabil art. 8 din Conventie sub acest aspect, un atac impotriva reputatiei unei persoane trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate si sa cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului ei la respectul vietii private. (cauza A. c. Norvegiei, nr. 28070/06, hotararea din 9 aprilie 2009, paragraf 64). De asemenea, retinem ca potrivit art. 10 din Conventie libertatea de exprimare presupune libertatea de opinie si libertatea de a primi si comunica informatii ori idei, fara a exista limite impuse de autoritatile publice, restrangerile fiind admisibile doar in masura in care, printre altele, este necesara protectia reputatiei sau a altor drepturi ale persoanei vizate. (paragraful 2 art.10 Conventie)
Instanta de apel nu a contestat libertatea de exprimare si dreptul la informare al publicului, nici interesul public al discursului, calitatea reclamantului de functionar public sau activitatea extra-jurnalistica a paratului, desi acesta a redactat, analizat si prezentat evenimentele exprimandu-si intr-o maniera personala pozitia de principiu a publicatiei respective. De asemenea, instanta de apel nu a contestat legitimitatea scopului urmarit de parat prin publicarea articolului, insa a apreciat ca mijloacele folosite au depasit limitele dreptului la libera exprimare. Asupra aspectelor legate de dreptul de petitionare si a probei veritatii in apel s-a constatat ca nu s-au invocat motive concrete de critica in apel, astfel ca nici in prezentul recurs nu se mai pot analiza aceste imprejurari, nefiind formulate motive de recurs de catre reclamant.
Uzand de marja de apreciere recunoscuta instantelor de judecata, retinem ca in speta trebuie sa se puna in balanta dreptul la libera exprimare ce include dreptul de  a informa publicul, cu dreptul la protectia reputatiei unei persoane si dreptul la imagine, prin luarea in considerare a interesului pentru problemele de interes general, dar si a circumstantelor concrete in care a fost publicat articolul si a urmarilor generate de aceste fapte pentru persoana respectiva.
 Instanta de apel a retinut natura ilicita a faptei intrucat expresiile din discursul public au avut caracter insultator, jignitor, denigrator si au instigat la acte de violenta impotriva reclamantului. In jurisprudenta CEDO se admite ca in materia dreptului la libera exprimare sunt admisibile expresii care ofenseaza, lovesc, socheaza, deranjeaza sau nelinistesc (cauza Thoma c. Luxemburg, cauza Brasilier c. Frantei; Handyside c. Regatului Unit; Lingens c. Austriei; Jersild c. Danemarcei; Piermont c. Frantei) cat si cele care cuprind exagerari si chiar provocari (cauza Bergens Tidende c. Norvegia), iar instantelor interne nu le revine sarcina de a se substitui presei in alegerea modului de relatare pe care trebuie sa il adopte intr-un anumit caz.
 S-a mai retinut si faptul ca discutarea informatiilor de interes public se bucura de o protectie sporita in cazul in care subiectele au o baza factuala, iar afirmatiile sunt facute cu buna credinta, astfel ca ingerinta trebuie sa corespunda unor nevoi sociale. Expresiile retinute de instanta de apel ca insultatoare sunt formularile „hingheroid”, „parazit batran si lacom” „spectaculoasa sarlatanie a hingheroidului-sef”, care „a omorat, a infometat si a chinuit peste 3000 de animale”, „i-au placut intotdeauna cotcariile multiple”, „marlanie” si „potlogarie”, personalitatea acestuia fiind „imbatranita in ticalosii”. S-a mai stabilit cu caracter instigator expresia „sa ii goneasca pe hingheri cu suturi in spate”, in acelasi context in care reclamantul era numit in repetate randuri „hingher”.
Prin raportare la intregul discurs public si la impactul produs  asupra reclamantului, se constata ca expresiile incriminate reprezinta opinii, respectiv judecati de valoare cu privire la realitatile faptice retinute prin proba veritatii si care nu au fost contestate de reclamant, astfel ca aceste formulari sunt protejate de dreptul la opinie pentru ca fac referiri la subiectul de interes public, acela de a supune atentiei redeschiderea adapostului de caini de la S. si activitatea SPGA desfasurata in anii anteriori. De asemenea, formularile vizeaza exclusiv activitatea desfasurata de reclamant in timpul serviciului si nu aspecte referitoare la viata privata, de familie, ori la afectiuni fizice. Sustinerile intimatului reclamant cu privire la publicarea pozei de familie nu au legatura cu articolul publicat de recurentul parat, poza respectiva fiind postata pe un alt site, nu pe cel al asociatiei reprezentate de parat.
Explicatiile oferite de recurentul parat in legatura cu aceste expresii s-au corelat cu unele aspecte invocate la proba veritatii, respectiv ca la adapostul de caini de la S. a fost adus un numar mare de caini si din alte localitati, ca au fost angajati unii membrii ai familiei reclamantului, ca au existat suspiciuni legate de modul de gestionare a fondurilor primite de serviciul respectiv si de conditiile de euthanasiere a unui numar mare de caini potrivit situatiei de la dosar, respectiv in anul 2008, un numar de 7174 de caini din 7353 capturati si in anul 2009, un numar de 1268 de caini din 1714 capturati. Indiferent daca discursul public a reprezentat imputari de fapte sau judecati de valoare se constata ca in cauza el avea un temei faptic. Investigatia efectuata de parat la adapostul de caini, demersurile realizate la organele judiciare si la cele administrative au fost de natura sa il convinga de veridicitatea acestor fapte, motiv pentru care se poate retine ca scopul articolului publicat a fost acela de a readuce in atentia cititorilor faptele respective si de a sanctiona prin critica aspectele surprinse.
 In jurisprudenta europeana s-a retinut ca atunci cand este vorba despre alegatii cu privire la comportamentul unui tert, poate fi uneori dificil sa se distinga intre imputarea unor fapte si judecati de valoare intrucat chiar si o judecata de valoare se poate dovedi excesiva daca este totalmente lipsita de baza factuala (cauza Jerusalem c. Austriei; Cumpana si Mazare c. Romaniei). In cauza Brasilier c. Frantei, Curtea a considerat ca exista o baza factuala care sa justifice o judecata de valoare in situatia in care existau cercetari penale impotriva unei persoane, chiar daca acestea nu s-au concretizat intr-o condamnare penala. Este si cazul in speta intrucat impotriva reclamantului au fost formulate numeroase plangeri penale cu privire la activitatea desfasurata la adapostul de caini de la S. potrivit situatiei de la dosar, plangeri care pana in prezent nu au atras condamnarea reclamantului. Nu lipsite de relevanta sunt si plangerile penale formulate de reclamant impotriva recurentului parat pentru denuntare calomnioasa potrivit situatiei de la dosar si care nu au dus la condamnarea acestuia.
Curtea europeana a mai retinut ca o distorsionare a realitatii, operata cu rea-credinta, poate uneori sa depaseasca limitele criticii acceptabile pentru ca o afirmatie veridica poate fi dublata de remarci suplimentare, de judecati de valoare, de supozitii, ori de insinuari susceptibile sa creeze o imagine eronata in ochii publicului (cauza Vides Aizsardzbas Klubs c. Letoniei). In prezenta cauza se constata ca articolul incriminat face referire la activitatea serviciului de gestionare a animalelor, fara a distorsiona fundamental realitatea si fara a crea o imagine eronata in ochii cititorilor. Faptul ca reactiile si comentariile altor persoane au depasit limitele tolerantei nu sunt de natura a antrena raspunderea paratului decat in masura in care prin articolul publicat acesta a instigat la violenta pentru ca doar in aceasta situatie autoritatile nationale se bucura de o marja de apreciere mai larga in examinarea necesitatii unei ingerinte in exercitiul libertatii de exprimare (cauza Ceylan c. Turciei).
 Instanta de apel a retinut cu caracter instigator expresia „sa ii goneasca pe hingheri cu suturi in spate”, aceasta formulare vizandu-l si pe reclamant intrucat si el a fost catalogat drept hingher de catre parat si nu cum gresit apreciaza recurentul ca expresia se refera doar la angajatii serviciului SPGA. In mod corect s-a aratat de instanta de apel ca articolul publicat de recurentul parat a suscitat un interes ridicat din partea cititorilor, fiind postate un numar mare de comentarii in sectiunea dedicata a web site-ului, printre care si comentarii defaimatoare si amenintatoare la adresa reclamantului. In privinta contextului comentariilor, retinem ca articolul in legatura cu care acestea au fost postate a avut un continut mai echilibrat, insa nu rezulta in ce masura detinatorul web site-ului putea sa anticipeze interesul public ridicat, reactiile negative pe care articolul le putea suscita sau riscul ca prin comentariile negative sa fie depasite granitele criticii acceptabile, atingandu-se nivelul insultei gratuite si al discursului urii. In speta nu s-a discutat calitatea detinatorului web site-ului de furnizor de continut sau de intermediar al informatiei intrucat nu s-a invocat raspunderea acestuia (asociatia reprezentata de parat nefiind parte in cauza), astfel ca nici in recurs nu poate fi analizat acest aspect cu atat mai mult cu cat nu constituie motive de recurs nici pretentiile reclamantului legate de indepartarea articolelor si a imaginilor postate pe site.
In consecinta, in aprecierea limitelor criticii admisibile se va lua in considerare gradul de expunere inevitabila a reclamantului in calitatea sa de functionar public, impactul articolului asupra persoanei reclamantului cat si interesul liberei discutari a chestiunilor sociale invocate de parat. Fata de aceste limite, se constata ca limbajul si modul cum au fost exprimate aceste informatii in articolul publicat, nu au adus o atingere suficient de grava prestigiului sau imaginii
reclamantului, pentru a putea califica afirmatiile incriminate drept un delict civil, respectiv o fapta ilicita din perspectiva art. 10 CEDO, chiar daca paratul a facut afirmatii pe care reclamantul le considera denigratoare, iar sub acest aspect criticile recurentului parat urmeaza a fi admise.
Prin urmare, retinand gresita aplicare a art. 998-998 Cod civil prin raportare la art. 8 si art. 10 din CEDO cu privire la caracterul ilicit al faptei, nu se mai impune analizarea celorlalte conditii ale raspunderii civile delictuale referitoare la prejudiciu, legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si vinovatie, astfel ca se va admite recursul cu consecinta respingerii apelului si mentinerii hotararii instantei de fond.