Dreptul transporturilor. Pretentii derivate din incalcarea prevederilor art. 17 alin.1 si alin. 2 din Conventia CMR. Furtul ca eveniment invocat intre riscurile asigurate.
(Decizie nr. 1086/Ap din data de 23.09.2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov) In cazul asigurarii privind raspunderea carausului pentru marfa transportata al carei titular este transportatorul, riscul asigurat este raspunderea transportatorului in calitate de caraus pentru pagubele produse marfurilor transportate, insa numai in situatia in care exista o culpa a transportatorului. Obiectul asigurarii CMR il constituie raspunderea companiilor ce efectueaza transporturi nationale sau internationale pentru pierderea, avarierea sau distrugerea marfurilor incredintate pentru transport. Includerea acoperirii riscului de furt este diferita de la o societate de asigurare la alta. Faptul ca pentru furt parata a inteles sa includa sau nu prime de asigurare suplimentare, nu prezinta relevanta atata timp cat in polita din litigiu nu exista mentiuni exprese in sensul excluderii furtului ca risc asigurat.
Prima instanta a obligat asiguratorul sa plateasca asiguratului pretentiile derivate din contractul de asigurare ca urmare a intervenirii riscului asigurat. Impotriva hotararii a declarat apel parata S.C. U.A. S.A. solicitand respingerea actiunii fata de incalcarea prevederilor art. 17 alin. 1 si alin. 2 din Conventia CMR intrucat furtul poate fi considerat un eveniment imprevizibil si de neevitat, transportatorul neputand anticipa producerea lui. Incheierea politei de asigurare nu are legatura cu previzibilitatea sustragerii marfurilor transportate ci cu prevederile art. 1 alin. 1 din CMR. Marfa furata a fost respinsa la plata motivat de lipsa culpei transportatorului, riscul de dauna nu era acoperit,astfel ca evenimentul nu angajeaza raspunderea transportatorului in calitate de caraus al marfii.
In motivare se mai arata ca s-au incalcat clauzele contractuale intrucat polita nu avea platita prima de asigurare pentru acest risc. Nu se putea enumera furtul marfii in sectiunea de excluderi atata timp cat optiunea de a acoperi riscul apartinea asiguratului.
Analizand apelul se constata ca criticile apelantei parate vizeaza in principal modul de interpretare judiciara a conventiei partilor rezultate din polita de asigurare si din prevederile art.17 si art. 23 din CMR din 1956 cu privire la includerea evenimentului invocat de reclamanta intre riscurile asigurate.
In cazul asigurarii privind raspunderea carausului pentru marfa transportata al carei titular este transportatorul, riscul asigurat este raspunderea transportatorului in calitate de caraus pentru pagubele produse marfurilor transportate, insa numai in situatia in care exista o culpa a transportatorului. In mod corect instanta de fond a interpretat prevederile art. 17 pct. 1 si 2 din CMR care arata in mod expres faptul ca nu exista risc asigurat daca transportatorul este exonerat de raspundere in cazul unor „circumstante pe care transportatorul nu putea sa le evite si ale caror consecinte nu le putea preveni”.
In speta, s-a pus problema de a stabili daca furtul marfii reprezinta sau nu un eveniment imprevizibil pe care transportatorul nu putea sa-l evite, deci un eveniment de natura sa-l exonereze pe acesta de raspunderea pentru pierderea marfii. Pentru ca exonerarea de raspundere sa poata interveni, trebuie ca imprejurarile care blocheaza executarea contractului sa fie independente de vointa partilor si sa nu poata fi controlate. Este dificil a aprecia cu caracter general daca un anume eveniment este sau nu previzibil. Fata de prevederile art. 17 CMR si art. 2 si art. 3 din conditiile de asigurare s-a considerat ca raspunderea carausului intervine si pentru simpla culpa ce include si riscul previzibil al furtului marfii.
Apelanta parata sustine ca furtul reprezinta un eveniment imprevizibil si care nu putea fi evitat, desi jurisprudenta in materie a statuat ca sustragerea marfii reprezinta un eveniment posibil si previzibil, chiar daca evenimentul reprezinta in sine o situatie de exceptie.
Apelanta parata a aratat ca respingerea cererii de despagubire in baza politei de asigurare a fost motivata pe lipsa culpei transportatorului pentru pierderea marfii intrucat furtul nu putea fi evitat si nici nu putea fi prevazut. In legatura cu vinovatia transportatorului, in mod corect instanta de fond a aratat ca asiguratul si prepusul acestuia sunt in culpa si ca atare raspund pentru pierderea marfii potrivit art. 17 alin. 1 din CMR, pentru ca nu au luat masurile de securitate necesare pentru supravegherea marfii in conditiile in care singurul sofer care transporta marfa a parasit mijlocul de transport si incinta parcarii insuficient imprejmuite, iar marfa a ramas nesupravegheata. Aceste imprejurari de fapt au rezultat din probele administrate in cauza, respectiv declaratia soferului data atat in fata organelor de politie din Marea Britanie cat si in fata instantei de judecata si nu au fost combatute de parata. Retinand raspunderea transportatorului potrivit art. 17 alin. 1 din CMR, rezulta ca intervine riscul asigurat prin polita de asigurare si ca atare intervine obligatia asiguratorului de plata a indemnizatiei de asigurare.
Lipsa documentului de imbarcare si rapoartele zilnice de activitate ale soferului ce ar fi atestat desele opriri si porniri succesive ale mijlocului de transport si diagramele tahografice nu ar fi inlaturat situatia de fapt retinuta in cauza. Documentul de imbarcare reprezentat de ordinul de plata privind taxa de transport nu cuprinde mentiuni privind greutatea marfii, ci doar dovada privind plata pentru prestarea serviciilor de transport, astfel ca lipsa acestuia nu ar fi dus la constatarea lipsei culpei transportatorului pentru pierderea marfii cum gresit apreciaza apelanta parata. Extrasele tahograf atasate la intampinare de catre intimata reclamanta confirma depozitiile soferului cu privire la ruta pe care a efectuat transportul, momentul stationarii in Anglia in noaptea de 7/8.03.2013 cand a avut loc sustragerea marfii, cat si momentul ajungerii la destinatie. Opririle si pornirile succesive invocate de apelanta au fost justificate de intimata atat potrivit Regulamentului European nr.561/2006 care impun conducatorilor auto efectuarea pauzelor obligatorii, cat si prin traficul extrem de aglomerat in preajma terminalului de imbarcare de la Calais.
Un alt aspect invocat de apelanta parata se refera la incalcarea clauzelor contractuale raportat la imprejurarea ca polita de asigurare nu avea contractat riscul de furt pentru care trebuia achitata o prima de asigurare suplimentara. Sustinerile apelantei nu pot fi avute in vedere intrucat polita cuprinde expres riscul asigurat ca fiind raspunderea transportatorului pentru pagubele produse marfurilor transportate, rubrica de mentiuni speciale nefiind completata. Apelanta a aratat ca pentru polite de asigurare asemanatoare, la rubrica mentiuni ar aparea asigurarea suplimentara pentru furt in baza unei prime de asigurare suplimentara, insa ignora faptul ca pentru o polita asemanatoare cu cea din cauza in care riscul de furt nu aparea mentionat, a achitat intimatei despagubirile. In speta insa, obligatia de plata a despagubirilor se raporteaza strict la polita de asigurare incheiata de partile din dosar, pentru transportul respectiv si nu la alte polite de asigurare, astfel ca orice referire la alte polite nu prezinta interes in cauza.
Includerea acoperirii riscului de furt este diferita de la o societate de asigurare la alta, iar in cazul paratei, de la o polita la alta. Astfel, unii asiguratori nu considera furtul ca facand parte dintr-o asigurare CMR, apreciind ca paguba produsa prin furt nu ar fi vina transportatorului, dar exista si asiguratori care acopera furtul total sau partial incluzand aceasta in polita ca o clauza suplimentara, pentru care solicita plata unei prime suplimentare. Faptul ca pentru furt parata a inteles sa includa sau nu prime de asigurare suplimentare, nu prezinta relevanta atata timp cat in polita din litigiu nu exista mentiuni exprese in sensul excluderii furtului ca risc asigurat. Obiectul asigurarii CMR il constituie raspunderea companiilor ce efectueaza transporturi nationale sau internationale pentru pierderea,avarierea sau distrugerea marfurilor incredintate pentru transport, astfel ca in mod corect a retinut instanta de fond ca in cazul prezentei polite de asigurare, subzista raspunderea transportatorului intrucat nu exista nici o mentiune privind excluderea furtului din riscurile asigurate mentionate in cuprinsul conditiilor de asigurare la art.3.
Raportat la aceste considerente, in temeiul art. 480 Noul Cod de procedura civila s-a respins ca nefondat apelul declarat si a mentine ca legala si temeinica hotararea instantei de fond.
Prima instanta a obligat asiguratorul sa plateasca asiguratului pretentiile derivate din contractul de asigurare ca urmare a intervenirii riscului asigurat. Impotriva hotararii a declarat apel parata S.C. U.A. S.A. solicitand respingerea actiunii fata de incalcarea prevederilor art. 17 alin. 1 si alin. 2 din Conventia CMR intrucat furtul poate fi considerat un eveniment imprevizibil si de neevitat, transportatorul neputand anticipa producerea lui. Incheierea politei de asigurare nu are legatura cu previzibilitatea sustragerii marfurilor transportate ci cu prevederile art. 1 alin. 1 din CMR. Marfa furata a fost respinsa la plata motivat de lipsa culpei transportatorului, riscul de dauna nu era acoperit,astfel ca evenimentul nu angajeaza raspunderea transportatorului in calitate de caraus al marfii.
In motivare se mai arata ca s-au incalcat clauzele contractuale intrucat polita nu avea platita prima de asigurare pentru acest risc. Nu se putea enumera furtul marfii in sectiunea de excluderi atata timp cat optiunea de a acoperi riscul apartinea asiguratului.
Analizand apelul se constata ca criticile apelantei parate vizeaza in principal modul de interpretare judiciara a conventiei partilor rezultate din polita de asigurare si din prevederile art.17 si art. 23 din CMR din 1956 cu privire la includerea evenimentului invocat de reclamanta intre riscurile asigurate.
In cazul asigurarii privind raspunderea carausului pentru marfa transportata al carei titular este transportatorul, riscul asigurat este raspunderea transportatorului in calitate de caraus pentru pagubele produse marfurilor transportate, insa numai in situatia in care exista o culpa a transportatorului. In mod corect instanta de fond a interpretat prevederile art. 17 pct. 1 si 2 din CMR care arata in mod expres faptul ca nu exista risc asigurat daca transportatorul este exonerat de raspundere in cazul unor „circumstante pe care transportatorul nu putea sa le evite si ale caror consecinte nu le putea preveni”.
In speta, s-a pus problema de a stabili daca furtul marfii reprezinta sau nu un eveniment imprevizibil pe care transportatorul nu putea sa-l evite, deci un eveniment de natura sa-l exonereze pe acesta de raspunderea pentru pierderea marfii. Pentru ca exonerarea de raspundere sa poata interveni, trebuie ca imprejurarile care blocheaza executarea contractului sa fie independente de vointa partilor si sa nu poata fi controlate. Este dificil a aprecia cu caracter general daca un anume eveniment este sau nu previzibil. Fata de prevederile art. 17 CMR si art. 2 si art. 3 din conditiile de asigurare s-a considerat ca raspunderea carausului intervine si pentru simpla culpa ce include si riscul previzibil al furtului marfii.
Apelanta parata sustine ca furtul reprezinta un eveniment imprevizibil si care nu putea fi evitat, desi jurisprudenta in materie a statuat ca sustragerea marfii reprezinta un eveniment posibil si previzibil, chiar daca evenimentul reprezinta in sine o situatie de exceptie.
Apelanta parata a aratat ca respingerea cererii de despagubire in baza politei de asigurare a fost motivata pe lipsa culpei transportatorului pentru pierderea marfii intrucat furtul nu putea fi evitat si nici nu putea fi prevazut. In legatura cu vinovatia transportatorului, in mod corect instanta de fond a aratat ca asiguratul si prepusul acestuia sunt in culpa si ca atare raspund pentru pierderea marfii potrivit art. 17 alin. 1 din CMR, pentru ca nu au luat masurile de securitate necesare pentru supravegherea marfii in conditiile in care singurul sofer care transporta marfa a parasit mijlocul de transport si incinta parcarii insuficient imprejmuite, iar marfa a ramas nesupravegheata. Aceste imprejurari de fapt au rezultat din probele administrate in cauza, respectiv declaratia soferului data atat in fata organelor de politie din Marea Britanie cat si in fata instantei de judecata si nu au fost combatute de parata. Retinand raspunderea transportatorului potrivit art. 17 alin. 1 din CMR, rezulta ca intervine riscul asigurat prin polita de asigurare si ca atare intervine obligatia asiguratorului de plata a indemnizatiei de asigurare.
Lipsa documentului de imbarcare si rapoartele zilnice de activitate ale soferului ce ar fi atestat desele opriri si porniri succesive ale mijlocului de transport si diagramele tahografice nu ar fi inlaturat situatia de fapt retinuta in cauza. Documentul de imbarcare reprezentat de ordinul de plata privind taxa de transport nu cuprinde mentiuni privind greutatea marfii, ci doar dovada privind plata pentru prestarea serviciilor de transport, astfel ca lipsa acestuia nu ar fi dus la constatarea lipsei culpei transportatorului pentru pierderea marfii cum gresit apreciaza apelanta parata. Extrasele tahograf atasate la intampinare de catre intimata reclamanta confirma depozitiile soferului cu privire la ruta pe care a efectuat transportul, momentul stationarii in Anglia in noaptea de 7/8.03.2013 cand a avut loc sustragerea marfii, cat si momentul ajungerii la destinatie. Opririle si pornirile succesive invocate de apelanta au fost justificate de intimata atat potrivit Regulamentului European nr.561/2006 care impun conducatorilor auto efectuarea pauzelor obligatorii, cat si prin traficul extrem de aglomerat in preajma terminalului de imbarcare de la Calais.
Un alt aspect invocat de apelanta parata se refera la incalcarea clauzelor contractuale raportat la imprejurarea ca polita de asigurare nu avea contractat riscul de furt pentru care trebuia achitata o prima de asigurare suplimentara. Sustinerile apelantei nu pot fi avute in vedere intrucat polita cuprinde expres riscul asigurat ca fiind raspunderea transportatorului pentru pagubele produse marfurilor transportate, rubrica de mentiuni speciale nefiind completata. Apelanta a aratat ca pentru polite de asigurare asemanatoare, la rubrica mentiuni ar aparea asigurarea suplimentara pentru furt in baza unei prime de asigurare suplimentara, insa ignora faptul ca pentru o polita asemanatoare cu cea din cauza in care riscul de furt nu aparea mentionat, a achitat intimatei despagubirile. In speta insa, obligatia de plata a despagubirilor se raporteaza strict la polita de asigurare incheiata de partile din dosar, pentru transportul respectiv si nu la alte polite de asigurare, astfel ca orice referire la alte polite nu prezinta interes in cauza.
Includerea acoperirii riscului de furt este diferita de la o societate de asigurare la alta, iar in cazul paratei, de la o polita la alta. Astfel, unii asiguratori nu considera furtul ca facand parte dintr-o asigurare CMR, apreciind ca paguba produsa prin furt nu ar fi vina transportatorului, dar exista si asiguratori care acopera furtul total sau partial incluzand aceasta in polita ca o clauza suplimentara, pentru care solicita plata unei prime suplimentare. Faptul ca pentru furt parata a inteles sa includa sau nu prime de asigurare suplimentare, nu prezinta relevanta atata timp cat in polita din litigiu nu exista mentiuni exprese in sensul excluderii furtului ca risc asigurat. Obiectul asigurarii CMR il constituie raspunderea companiilor ce efectueaza transporturi nationale sau internationale pentru pierderea,avarierea sau distrugerea marfurilor incredintate pentru transport, astfel ca in mod corect a retinut instanta de fond ca in cazul prezentei polite de asigurare, subzista raspunderea transportatorului intrucat nu exista nici o mentiune privind excluderea furtului din riscurile asigurate mentionate in cuprinsul conditiilor de asigurare la art.3.
Raportat la aceste considerente, in temeiul art. 480 Noul Cod de procedura civila s-a respins ca nefondat apelul declarat si a mentine ca legala si temeinica hotararea instantei de fond.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016