Expropriere. Inadmisibilitatea obligarii pe calea ordonantei presedintiale la eliberarea despagubirii stabilite prin decizia de expropriere, pana la solutionarea litigiului avand ca obiect contestarea cuantumului despagubirilor.

Art. 19 alin. 11 Legea nr. 255/2010 permite eliberarea despagubirii consemnate pe numele titularului care nu a fost de acord cu despagubirea stabilita doar „in baza cererii formulate in acest sens, insotita de acte autentice sau de hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila de stabilire a cuantumului despagubirii ori, dupa caz, de declaratia autentica de acceptare a cuantumului despagubirii prevazute in hotararea de stabilire a despagubirii.”
Consemnarea sumei reprezentand despagubirea pentru expropriere pe numele expropriatului, conform art. 7 din Legea nr. 255/2010  nu asigura plata prealabila a despagubirii in cazul in care cuantumul acesteia este contestat in justitie ci doar garantia ca la sfarsitul procesului fostul proprietar va putea sa beneficieze de aceasta despagubire.

Prin cererea de ordonanta presedintiala inregistrata la Tribunalul Brasov reclamantul T.R.T. a chemat in judecata pe paratul STATUL ROMAN prin C.N.A.D.N. S.A., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 308.034 lei, reprezentand despagubirea stabilita prin decizie de expropriere, in ceea ce priveste suprafata de 1062 mp teren, preluat din proprietatea sa de catre parat, fara plate unei juste despagubiri, cu cheltuieli de judecata.
Tribunalul Brasov, prin sentinta civila nr. 31/S/17.02.2014 a respins cererea pentru urmatoarele motive:
Prin Decizia de expropriere nr. 1035/22.07.2013 (fila 21 din dosar) s-a dispus exproprierea imobilelor necesare pentru cauza de utilitate publica Coridorul de expropriere suplimentar al lucrarii „Varianta de ocolire a Municipiului B. Tronson I – DN1 – DN11 si Tronson III – DN13 – DN1”, anexa la aceasta decizie cuprinzand identificarea imobilelor, numele proprietarilor expropriati, suprafetele expropriate si sumele de bani cuvenite pentru acestea, reclamantul fiind mentionat la pozitia 169.
Potrivit ordinului de plata depus in copie certificata la fila 26 din dosar, C.N.A.D.N.R. a consemnat la C.E.C. Bank suma totala de 6.598.505 lei, reprezentand despagubiri conform Legii nr. 255/2010, H.G. nr. 207/2013.
Prin incheierea nr. 97535 din data de 25.11.2013, emisa de B.C.P.I. B. in dosarul nr. 97535/2013 (fila 7 din dosar) s-a dispus inscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului inscris in CF 1xxx B., nr. top. 124137, proprietatea reclamantului, in favoarea paratului Statul Roman, cu titlul de drept expropriere.
Instanta retine ca, prin scrisoarea inregistrata la parat sub nr. 14244/5.12.2013, reclamantul a solicitat comunicarea unui exemplar al hotararii de stabilire a cuantumului despagubirilor, precum si consemnarea pe numele sau a sumei de 308.034 lei, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 255/2010.
Prin adresa nr. 82/1707/10.12.2013 (fila 6 din dosar) s-a adus la cunostinta reclamantului ca, in ceea ce priveste imobilul care a constituit proprietatea sa, nu a fost intocmira documentatie  cadastrala de dezmembrare, fara de care nu se poate intruni comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real care va emite hotararea de stabilire a cuantumului despagubirilor.
De asemenea, i s-a adus la cunostinta reclamantului ca suma mentionata mai sus este consemnata la CEC Bank si va fi eliberata numai dupa emiterea hotararii de stabilire a cuantumului despagubirilor.
In drept, instanta a retinut ca, potrivit prevederilor art. 996 alin. 1 Cod procedura civila, instanta de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Alin. 2 al textului de lege prevede ca ordonanta este provizorie si executorie, precum si ca, daca hotararea nu cuprinde nici o mentiune privind durata sa si nu s-au modificat imprejurarile de fapt avute in vedere, masurile dispuse vor produce efecte pana la solutionarea litigiului asupra fondului.
Conditiile prevazute la alin. 1, citat mai sus, trebuie sa fie indeplinite in mod cumulativ, si rezida in urgenta si vremelnicia masurii, precum si in neprejudecarea fondului.
Avand in vedere ca materia exproprierii este guvernata de dispozitii legale cu caracter special, instanta apreciaza ca se impune analizarea conditiilor de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintiala si in raport cu prevederile legii speciale, respectiv cele ale Legii nr. 255/2010, in temeiul careia s-a dispus exproprierea.
In ceea ce priveste urgenta masurii, s-a retinut ca reclamantul nu a motivat indeplinirea acestei conditii, nearatand in concret in ce consta caracterul urgent al masurii ce se cere a fi luata, raportat la situatia sa concreta, respectiv nu a aratat care sunt motivele care determina necesitatea luarii acestei masuri pe calea ordonantei presedintiale.
Invocarea unei urgente generice nu poate fi primita, deoarece, in principiu, toate persoanele aflate in aceeasi situatie ar putea invoca urgenta eliberarii sumelor consemnate cu titlul de despagubire, in conditiile in care legea speciala prevede o procedura strict determinata, care presupune parcurgerea etapelor la care se refera art. 4 din Legea nr. 255/2010, respectiv:
            a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrarilor de interes national, judetean sau local;
    b) consemnarea (iar nu eliberarea, nota instantei) sumei individuale aferente reprezentand plata despagubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere si afisarea listei proprietarilor imobilelor;
     c) transferul dreptului de proprietate;
    d) finalizarea formalitatilor aferente procedurii de expropriere.
In speta, nu este indeplinita nici conditia caracterului vremelnic al masurii, avand in vedere ca obligarea paratului la plata sumei de bani pretinse este, prin sine insasi, o masura definitiva, cu consecinta directa a prejudecarii fondului litigiului promovat pe calea dreptului comun.
Instanta a retinut ca, asa cum arata reclamantul, cuantumul despagubirii ce va fi stabilit pe calea dreptului comun nu poate fi inferior celui stabilit prin decizia de expropriere, insa dispozitia de obligare a unei persoane la plata unei sume de bani este, prin natura sa, o masura definitiva.
Reclamantul nu justifica de asemenea „pastrarea unui drept ce s-ar pagubi prin intarziere”, respectiv „prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara”, avand in vedere ca prejudiciul ce s-ar crea reclamantului prin faptul intarzierii platii despagubirii este susceptibil de a fi reparat in litigiul pornit pe calea dreptului comun, prin cererea dedusa judecatii solicitandu-se, potrivit petitelor 1 si 2 din actiune (fila 47 din dosar), obligarea paratului la suportarea contravalorii lipsei de folosinta a imobilului de la data deposedarii si pe viitor, pana la plata despagubirii, precum si la plata dobanzilor legale la suma datorata, de la data de 28.06.2013 si pana la data platii despagubirilor.
In raport cu cele ce preced, instanta constata ca in speta nu se poate retine iminenta unei pagube create prin intarziere, ce nu s-ar putea repara, prejudiciul suferit de o persoana prin neplata la termen a unei sume de bani fiind intotdeauna susceptibil de reparare.
In ceea ce priveste aparenta de drept invocata de reclamant, instanta constata ca, in mod principal, in favoarea reclamantului exista nu numai aparenta, ci chiar certitudinea existentei dreptului de a fi despagubit pentru prejudiciul suferit ca urmare a masurii exproprierii, care decurge in mod direct din prevederile art. 44 alin. 3 din Constitutia Romaniei, potrivit cu care nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire, Legea nr. 255/2010 prezentand o neconcordanta cu legea fundamentala sub aspectul caracterului prealabil al despagubirii (chestiune care, dat fiind caracterul procedurii de fata, care interzice transarea fondului dreptului, nu ar putea fi invocata).
In concret, analizarea aparentei dreptului urmeaza a se face in raport cu prevederile legii speciale, lege aflata in vigoare si de care instanta este tinuta.
In acest sens, Tribunalul a constatat ca, potrivit prevederilor art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010, in cazul in care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflati in concurs, nu este de acord cu despagubirea stabilita, suma reprezentand despagubirea se consemneaza pe numele titularului sau, dupa caz, al titularilor. Despagubirea va fi eliberata in baza cererii formulate in acest sens, insotita de acte autentice sau de hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila de stabilire a cuantumului despagubirii ori, dupa caz, de declaratia autentica de acceptare a cuantumului despagubirii prevazute in hotararea de stabilire a despagubirii.
Conform art. 21 din acelasi act normativ, in termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotararii de stabilire a cuantumului despagubirilor, expropriatorul efectueaza, prin transfer bancar sau numerar, plata despagubirilor catre titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, potrivit prevederilor prezentei legi.
Din interpretarea coroborata a dispozitiilor legale mentionate mai sus rezulta ca plata despagubirilor se face fie in temeiul hotararii de stabilire a cuantumului despagubirilor, necontestata, fie in temeiul hotararii judecatoresti definitive (irevocabile, in cazul litigiilor incepute sub imperiul vechiului Cod de procedura civila), prin care se solutioneaza litigiul avand ca obiect stabilirea pe cale judiciara a cuantumului despagubirilor.
Din actele dosarului rezulta ca, in speta, pana in prezent, paratul nu si-a indeplinit obligatia legala de emitere a hotararii de stabilire a cuantumului despagubirilor (solicitare de altfel formulata de reclamant in cadrul litigiului de drept comun), desi transferul dreptului de proprietate a avut loc, astfel ca plata despagubirilor nu s-ar putea realiza, din culpa paratului, nici in ipoteza in care cuantumul acestora nu ar fi contestat.
In raport cu cele ce preced, rezulta ca aparenta de drept in favoarea reclamantului nu este intrunita (in lipsa oricarei culpe din partea acestuia), fata de prevederile speciale care reglementeaza procedura exproprierii, cuprinse in Legea nr. 255/2010, nefiind emis actul administrativ care l-ar indreptati la eliberarea despagubirilor stabilite prin decizia de expropriere.
Fata de cele retinute anterior, instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintiala, prevazute de art. 996 alin. 1 Cod procedura civila, reclamantul neavand posibilitatea de a valorifica pretentia concreta dedusa judecatii decat pe calea dreptului comun.
Impotriva sentintei a declarat apel reclamantul, solicitand schimbarea in tot a acesteia, in sensul admiterii cererii.
In motivarea apelului se sustine ca decizia de expropriere este ultimul act din cadrul procedurii legale, aceasta consfintind plata despagubirii stabilite de expropriator pe numele expropriatului, constituind titlul de proprietate pentru expropriator si, astfel, ii da dreptul sa preia imobilul si sa efectueze lucrarile in scopul carora imobilul a fost expropriat.
Prin consemnarea sumei exproprierii pe numele expropriatului, conform art. 7 din Legea nr. 255/2010 se asigura plata prealabila a despagubirii, astfel cum aceasta a fost determinata de expropriator, chiar daca aceasta este contestata sub aspectul justetei sale, problema diferentei pana la despagubirea justa urmand a fi solutionata in cadrul procesului avand acest obiect.
In plus, retinand lipsa aparentei dreptului decurgand din lipsa hotararii pentru stabilirea cuantumului despagubirii, imputabila exclusiv expropriatorului se omite ca:
- hotararea pentru stabilirea cuantumului despagubirii trebuia data anterior deciziei de expropriere;
- cuantumul despagubirii a fost deja stabilit, fiind indicat in decizia de expropriere, hotararea pentru stabilirea despagubirii neputand contine un alt cuantum;
- expropriatorul a preluat in proprietate imobilul, pe care a inceput edificarea lucrarilor;
- neemiterea formala a hotararii pentru stabilirea despagubirii este imputabila exclusiv expropriatorului;
- nu este vorba despre o aparenta a dreptului ci de evidenta imperativa a acestuia.
Apelantul considera ca masura solicitata priveste un caz grabnic si isi va produce efectele pana la solutionarea actiunii formulate pe calea dreptului comun si ca dreptul sau de a primi suma este pagubit prin intarziere, faptul neplatii sumei fiind prejudiciabil prin el insusi.
Intimata parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Contrar celor afirmate de apelant, intimata considera ca decizia de expropriere consfinteste doar transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, urmand ca hotararea de stabilire a despagubirilor sa consfinteasca plata acestora.
Se mai sustine ca instanta de fond a apreciat in mod corect neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 996 Cod procedura civila.
Examinand sentinta atacata in limitele motivelor de apel, in raport de probele administrate si de dispozitiile legale in materie, Curtea retine urmatoarele:
Din dispozitiile art. 996 Cod procedura civila rezulta ca cererea de ordonanta presedintiala este admisibila cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- aparenta de drept in favoarea reclamantului;
- caracterul provizoriu al masurilor;
- existenta unor cazuri grabnice;
- neprejudecarea fondului.
In privinta aparentei de drept, prima instanta a recunoscut ca in favoarea reclamantului exista nu numai aparenta ci chiar certitudinea dreptului de a primi despagubiri pentru imobilul expropriat. Masurile provizorii pe care instanta le dispune in cadrul procedurii ordonantei presedintiale nu pot fi insa contrare legii.
De aceea, instanta nu putea face insa abstractie de procedura speciala instituita de Legea nr. 255/2010, care permite eliberarea despagubirii consemnate pe numele titularului care nu a fost de acord cu despagubirea stabilita doar „in baza cererii formulate in acest sens, insotita de acte autentice sau de hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila de stabilire a cuantumului despagubirii ori, dupa caz, de declaratia autentica de acceptare a cuantumului despagubirii prevazute in hotararea de stabilire a despagubirii.” (art. 19 alin. 11).
Eliberarea despagubirii fara respectarea prevederilor textului de lege mai sus mentionat ar fi o masura nelegala.
Apelantul da o interpretare gresita dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 225/2010. Consemnarea sumei reprezentand despagubirea pentru expropriere pe numele expropriatului nu asigura plata prealabila a despagubirii, in cazul in care cuantumul acesteia este contestat in justitie, astfel cum sustine apelantul ci doar garantia ca la sfarsitul procesului fostul proprietar va putea sa beneficieze de aceasta despagubire. Daca ar fi inteles sa faca o plata prealabila, legiuitorul ar fi prevazut nu doar consemnarea ci si eliberarea acestei despagubiri.
Eliberarea despagubirii pentru imobilul expropriat numai dupa obtinerea unei hotarari definitive in instanta in conditiile in care Statul Roman a preluat deja imobilului nu este in contradictie cu Constitutia Romaniei ori cu dispozitiile art.1 din Primul Protocol la C.E.D.O., avand in vedere ca suma fiind deja consemnata pe numele expropriatului plata acesteia este garantata iar prejudiciul suferit prin intarzierea platii urmeaza a fi acoperit de dobanzi.
Pentru acest motiv nu se justifica nici conditia urgentei, neputandu-se retine ca intarzierea platii unei sume de bani ar produce o paguba care nu se poate repara.
Fata de considerentele mai sus expuse, in baza art.480 alin.1 Cod de procedura civila, urmeaza a respinge apelul ca nefondat si a pastra hotararea atacata.