Clauza abuziva. Comision risc. - art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000; - art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE; - art. 2 lit. e din Legea nr. 363/2007.

Constata ca, prin sentinta civila nr. 361/20.12.2013, Tribunalul Brasov a dispus urmatoarele:
A respins exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru capetele de cerere referitoare la restituirea prestatiilor invocata de parata.
A admis astfel cum a fost precizata  actiunea formulata de reclamantii B.G.L. si B.N.L. in  contradictoriu cu parata S.C. V.R. S.A., cu sediul in  B. si , in consecinta:
A constatat nulitatea absoluta a clauzelor inserate in Contractul de credit bancar nr. 0136250/23.11.2007 la art. 5 lit. a din Conditiile Speciale si la art. 3.5 din Conditiile Generale, ambele cu privire la Comisionul de risc si obliga parata la eliminarea acestor clauze din contract.
A obligat parata sa restituie reclamantilor suma de 4.312,46 CHF reprezentand comision de risc achitat in baza clauzelor descrise mai sus, pana la data de 01.11.2010.
A dispus compensarea sumei de 4.312,46 CHF cu debitul pe care reclamantii il au de achitat la parata, in baza Contractul de credit bancar nr. 0136250/23.11.2007, pana la concurenta acestei sume.
A obligat parata sa plateasca reclamantilor suma de 240 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea formulata la data de 01.11.2010 si inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr. 33053/245/2010, reclamantii B.G.L. si B.N.L. au solicitat in contradictoriu cu parata S.C. V.R. S.A. sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor contractuale incluse in conventia de credit nr. 0136250/23.11.2007, respectiv art. 3 lit. d din Conditiile Speciale, art. 8.1 lit. a liniuta a doua si a treia din Conditiile Generale ale Conventiei, art. 8 lit. c si d din Conditii Generale ale Conventiei, art. 10.1 din Conditii Generale ale Conventiei, art. 10.2 din Conditii Generale ale Conventiei, art. 5 lit. a din Conditii Speciale ale Conventiei, art. 3 pct. 5 din Conditiile Generale ale Conventiei; sa fie obligata parata la eliminarea acestor clauzelor din contract;  sa se constate ca pana la data formularii actiunii a achitat suma de 4312,46 CHF reprezentand comision de risc in baza unei clauze lovite de nulitate absoluta si ca atare sa se constate ca aceasta plata este nedatorata; sa se constate compensatia sumei 4312,46 CHF si restul debitului, pana la concurenta acestei sume.
Intre reclamantii B.G.L. si B.N.L. si parata S.C. V.R. S.A. s-a incheiat Contractul de credit bancar nr.0136250/23.11.2007 pentru suma de 63.000 CHF, pentru o durata de 300 luni (filele 13-23 dosar Judecatoria Iasi).
Reclamantii au solicitat, la data de 01.11.2010, sa se constate nulitatea art. 3 lit. d (cu privire la Data ajustarii dobanzii) si art. 5 lit. a (cu privire la Comisionul de risc) din Conditiile Speciale, art. 3 pct. 5 (cu privire la Comisionul de risc), art. 8.1 lit. a liniuta a doua si a treia, art. 8 lit. c si d (cu privire la Scadenta anticipata), art. 10.1, art. 10.2 (cu privire la Costurile suplimentare) din Conditii Generale ale Conventiei, cu restituirea sumei achitate cu titlu de comision de risc.
Dupa deschiderea prezentului litigiu, intre parti s-a incheiat Actul aditional nr.3/15.04.2011, prin care s-au modificat:
- dispozitiile din Conditiile Speciale astfel: art. 3 privind Dobanda, art. 5 privind Comisioanele, la litera b fiind reglementat Comisionul de risc;
- dispozitiile din Conditiile Generale astfel: Sectiunea 10 a fost in totalitate inlocuita, art. 8.1 lit. c) si respectiv art.8.1 lit. d) au fost eliminate.
Instanta retine ca prin acest act clauzele initiale de la punctul 3 lit. d din Conditiile Speciale privind „Data ajustarii dobanzii” si art. 8 privind „Scadenta anticipata” si art. 10 privind „Costuri suplimentare”, ultimele doua din Conditiile Generale, au fost complet modificate. Nici reclamantii, prin precizarile de actiune  nu au mai sustinut contestatia cu privire la aceste clauze.
Referitor la comisionul de risc ce face obiectul clauzei prevazute de art. 5 lit. a din Conditii speciale ale conventiei de credit cu referire la art. 3 pct. 5 din Conditiile generale, instanta va analiza aceste clauze in forma lor de la data introducerii actiunii, anterior incheierii Actului aditional nr. 3/15.04.2011, pentru ca aceasta este forma contestata de reclamanti.
Raportat la obiectul conventiei de credit si partea contractanta, instanta apreciaza ca reclamantii se incadreaza in prevederile Legii nr. 193/2000 care la art. 2 alin. 1 stabileste ca prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.
Prin Legea nr. 193/2000, prin care se transpune in legislatia nationala prevederile  Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit in mod expres competenta instantei de judecata de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale, de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, in masura in care se retine ca acesta cuprinde clauze abuzive.
Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, iar dispozitiile art. 4 alin. 1 din aceeasi lege prevad ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”.
Instanta a mai retinut ca scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosita nefiind descrisa in cuprinsul conditiilor generale ale contractului incheiat in cauza, in asa fel incat reclamantii imprumutati sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc.
Acest comision nu prezinta nici o justificare rezonabila pentru a fi perceput, in conditiile in care parata, pentru creditul acordat percepe dobanda, iar prin cuantumul sau creeaza un dezechilibru intre prestatiile partilor.
Nu se poate retine nici apararea paratei in sensul ca acest comision este unul determinat de existenta riscului de credit, respectiv riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre client a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia.
In ceea ce priveste sanctiunea pe care instanta o va aplica clauzelor cu privire la comisionul de risc, considerate abuzive, se retine practica recenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care intr-o decizie de speta (Sectia a II-a civila, Decizia nr. 686/21.02.2013) a stabilit ca desi Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sanctiuni este practic identic cu al nulitatii absolute, acest lucru decurgand din practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene. S-a aratat ca Legea nr. 193/2000 nu reprezinta decat transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, dispozitiile acestei directive sunt de ordine publica (cauza Mostaza Claro).
Ca o consecinta a constatarii nulitatii absolute a clauzelor Contractul de credit bancar contestat de la art. 5 lit. a din Conditiile Speciale si la art. 3.5 din Conditiile Generale, ambele cu privire la Comisionul de risc, instanta apreciaza fondata cererea de restituire a sumei 4.312,46 CHF reprezentand comision de risc achitat in baza clauzelor descrise mai sus, pana la data de 01.11.2010, astfel cum s-a solicitat de reclamanti.
Instanta nu poate primi apararile paratei cu privire la inadmisibilitatea actiunii pentru capetele de cerere referitoare la restituirea prestatiilor, pe considerent ca aceste pretentii sunt o consecinta a constatarii nulitatii absolute a contractului si repunerii partilor in situatia anterioara stipularii clauzelor abuzive prin restituirea/compensarea sumei de 4.312,46 CHF reprezentand comision de risc.
In temeiul art. 1143 Cod civil se va dispune compensarea sumei de 4.312,46 CHF cu debitul pe care reclamantii il au de achitat la parata, in baza Contractul de credit bancar nr. 0136250/23.11.2007, pana la concurenta acestei sume.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel parata creditoare S.C. V.R. S.A., in termen, motivat, solicitand admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
Pentru aprecierea caracterului abuziv al unor clauze si pentru sanctionarea comerciantilor pentru stipularea de astfel de clauze in contractele incheiate cu consumatorii, instanta de judecata trebuie sa constate indeplinirea cumulativa a conditiilor mentionate in art. 1 si  4 din Legea nr. 193/2000.
Constatarea de catre instanta de judecata a caracterului abuziv al unei clauze fara analizarea indeplinirii uneia dintre conditii sau in lipsa indeplinirii uneia dintre conditii reprezinta o aplicare gresita a legii si trebuie sa atraga desfiintarea hotararii judecatoresti nelegale.
Prin sentinta civila nr. 82C/12.03.2013, prima instanta a analizat in mod incomplet si superficial indeplinirea cumulativa a acestor conditii, limitandu-se la a analiza doar aspecte izolate, care nu pot constitui prin ele insele conditii suficiente pentru ca o clauza sa fie considerata abuziva. Prin solutia pronuntata, prima instanta dovedeste superficialitate in aplicarea legii, aplicand mecanic criterii incomplete de analiza.
Prima instanta apreciaza despre clauza privind comisionul de risc ca fiind susceptibila de a fi analizata din punct de vedere al caracterului abuziv.
Prima instanta justifica acest demers prin prisma considerentului ca Directiva 93/13/CEE si Legea nr. 193/2000, nu inlatura de la control caracterului abuziv orice clauza privind pretul, ci fac trimitere la adecvarea dintre pret si valoarea prestatiei respective, serviciile sau ori produsele oferite in schimb. Pe de alta parte, procedand in acest fel, prima instanta adauga noi conditii la Legea nr. 193/2000.
Transparenta ratiunii costurilor nu este impusa de lege. Ea nu trebuie confundata cu transparenta costurilor, ce se implementeaza prin obligatia de a mentiona DAE si de a emite planuri de rambursare ce contin sumele exacte pe care ar trebui sa le achite comisionul de risc este un element al pretului creditului acordat de catre Banca. Acesta se regaseste identificat in mod expres in graficul de rambursare, alaturi de celelalte elemente ale pretului creditului. Riscul bancar este un element de care Banca este obligata sa tina cont si sa incerce sa il acopere. Costul ce cuprinde administrarea riscului bancar, se regaseste in pret in comisionul de risc, comision ce devine parte importanta a pretului contractului.
Esential este faptul ca reclamantii au semnat contractul de credit si au stabilit, impreuna cu reprezentantul Bancii Conditiile Speciale, iar in cuprinsul acestor Conditii Speciale au negociat cuantumul comisionului de risc. Prin urmare, nu poate fi sustinuta ideea conform careia o clauza reglementata in cuprinsul Conditiilor Speciale nu ar fi fost negociata. Banca a inaintat o oferta pe care Reclamantii au acceptat-o.
Clauza privind comisionul de risc nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Ratiunea economica a comisionului de risc nu este una care reflecta un dezechilibru intre obligatiile partilor, ci, mai degraba, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evolutia starii financiare a Reclamantilor.
Intimatii reclamanti nu au formulat intampinare.
Apelul este legal timbrat, cu taxa de timbru in valoare de 457 lei, raportat la valoarea pretentiilor exprimate la fila 26 din dosarul Tribunalului Iasi.
Analizand motivele de apel formulate, instanta constata ca nu sunt fondate, urmand a fi pastrata sentinta atacata.
Trimiterea pe care o face apelanta la solutiile de practica ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu este decat orientativa pentru instanta in lipsa unui sistem legal de unificare a practicii sub acest aspect. Pe de alta parte, raportat la solutiile recente pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in spete similare in care a fost abordata aceeasi chestiune de drept referitoare la caracterul abuziv al clauzelor contractuale prin care s-a stabilit de catre creditori comision de risc, se poate desprinde orientarea practicii instantei supreme de control judiciar in sensul respingerii recursurilor promovate de bancile creditoare atunci cand se analizeaza legalitatea deciziilor atacate prin care s-a dezlegat caracterul abuziv al implementarii comisionului de risc (ex. decizia nr. 578/14.02.2013, decizia nr. 686/21.02.2013, nr. 1495/11.04.2014, nr.1393/02.04.2013).
Nu se poate retine ca, in speta, dupa sustinerea apelantei acest comision de risc, ca si componenta a pretului creditului este exceptat de la controlul caracterului abuziv in baza art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Un stat membru al Uniunii Europene (UE) poate limita comisioanele bancare percepute de creditor – a apreciat Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), la data de 12 iulie 2012. Hotararea a fost emisa ca urmare a unei solicitari primite de la Judecatoria Calarasi pe rolul careia se afla un litigiu intre V.R. si A.N.P.C. – Comisariatul Judetean C.
Conform reglementarilor UE, „un stat membru poate sa impuna institutiilor de credit obligatii in ceea ce priveste tipurile de comisioane pe care le pot percepe in cadrul unor contracte de credit de consum”, considera CJUE.  Prin urmare, O.U.G.  nr. 50/2010, care limiteaza numarul si tipurile comisioanelor pe care bancile le pot percepe in contractele cu consumatorii nu incalca legislatia UE. Hotararea pronuntata la 12 iulie 2012 de CJUE este obligatorie pentru Judecatoria Calarasi in solutionarea litigiului dintre V. si A.N.P.C. si, in egala masura, pentru celelalte instante nationale sesizate cu o problema similara.
Romania a transpus in legislatia sa interna Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori prin adoptarea unei ordonante de urgenta, O.U.G. nr. 50/2010, care a intrat in vigoare la 22 iunie 2010.  Potrivit ordonantei, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor, dupa caz, penalitati, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Banca V.R. a mentinut „comisionul de risc” in contractele de credit garantate cu ipoteca si dupa intrarea in vigoare a O.U.G nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Contractele incheiate de V.R. cu clientii sai prevedeau ca imprumutatul datora bancii „un comision de risc ” egal cu 0,2 % din soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului. Instanta din Calarasi a solicitat CJUE sa precizeze domeniul de aplicare al Directivei 2008/48/CE.
Prin hotararea sa din 12 iulie 2012, in cauza C-6012/10, CJUE a stabilit ca:
1. un stat membru poate prevedea aplicarea actului normativ national care transpune Directiva 2008/48/CE unor contracte de credit (precum cel garantat cu ipoteca) care nu intra in sfera de aplicare a directivei.
Prin urmare, reglementarea contractelor de credit ipotecar prin O.U.G.  nr. 50/2010 nu aduce atingere dreptului UE.
2. un stat membru poate aplica actul  normativ national care transpune directiva si contractelor de credit ipotecare precum cele din speta, care sunt  in curs de derulare la data intrarii sale in vigoare.
3. nici Directiva 2008/48/CE, nici prevederile Tratatului privind Functionarea Uniunii Europene referitoare la libertatea de circulatie a serviciilor si libertatea de circulatie a capitalurilor „nu se opun ca un stat membru sa impuna institutiilor de credit obligatii, care nu sunt prevazute de directiva mentionata, in ceea ce priveste tipurile de comisioane pe care le pot percepe in cadrul unor contracte de credit de consum”.
Asadar, O.U.G. nr. 50/2010 limiteaza, cu respectarea dreptului UE, numarul si tipurile comisioanelor pe care bancile le pot percepe in contractele cu consumatorii.
Raporturile contractuale dintre reclamanti si parata intra sub incidenta Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgand dintr-un contract comercial incheiat intre un comerciant (parata) si consumatori (reclamantii), astfel cum aceste doua categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege (ex. contractul de credit 0136250/23.11.2007). In consecinta, instanta de fond in mod corect a analizat temeinicia pretentiilor reclamantilor doar prin raportare la acest act normativ, invocat de reclamant ca unic temei de drept al actiunii, dispunand restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de risc pana la data cererii de chemare in judecata, avand in vedere si efectele actului aditional nr. 3/15.04.2011 la contractul de credit, prin care s-a stabilit intre banca si debitori un comision  de risc micsorat, respectiv  de 0,04%, comision insusit de debitori – fila 202 vol. I dosar Tribunal Brasov.
Clauza de la art. 5 lit. a din Conditiile speciale ale Conventiei de credit are ca obiect stabilirea unui comision, asadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa aceasta clauza sub incidenta art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si, deci, aceasta clauza nu ar putea fi supusa controlului privind caracterul abuziv. Trebuie insa observat faptul ca nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat si nediferentiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la pret, ci fac referire la adecvarea dintre pret si serviciile sau produsele oferite in schimb (fiind necesar sa existe o contraprestatie corespunzatoare pretului perceput), precum si la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la pret sa fie exprimata in mod clar si inteligibil. Or, in prezenta cauza, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importanta a costului contractului este data de dobanda la credit, la care se adauga o serie de comisioane, printre care si cel de risc.
Instanta nu contesta faptul ca acordarea de credite reprezinta o operatiune ce implica anumite riscuri pentru imprumutator, dar invedereaza ca aceste riscuri trebuie analizate raportat la situatia fiecarui imprumutat in parte, urmand a fi avuti in vedere factori precum solvabilitatea probabila viitoare a clientului, garantiile acordate pentru aprobarea imprumutului etc..
Nu mai putin, nu este stipulata in contract posibilitatea restituirii catre imprumutati a valorii, cel putin partiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a conventiei, daca se constata ca riscurile pentru a caror acoperire a fost prevazut acest comision nu s-au materializat.
De altfel, in preambulul Directivei 93/13/CEE se mentioneaza ca, desi aprecierea caracterului abuziv nu se efectueaza asupra raportului calitate/pret al bunurilor sau serviciilor furnizate, totusi acest raport poate fi luat in considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Aceasta declaratie va fi interpretata de instanta, raportat la situatia din prezenta cauza, in sensul ca, intrucat, cel putin aparent, pentru acelasi serviciu sunt percepute doua costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost.
Criticile privind cuprinderea acestor clauze in contracte preformulate si lipsa unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care nu ar atrage nulitatea absoluta a acestor clauze abuzive nu sunt fondate
Acest comision, calculat si perceput lunar, disimuleaza, de fapt, un procent consistent de dobanda, marind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creand bancii un avantaj concurential contrar uzantelor cinstite fata de celelalte banci. El nu reprezinta altceva decat o dobanda mascata care disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobanzii echivaleaza cu un dol. Dezechilibrul contractual indus de aceste clauze si lipsa bunei-credinte a bancii trebuie analizate in functie de justetea acestui comision fata de costurile suportate de banca in legatura cu activitatea sa de acordare a creditului. O astfel de justificare nu exista.
In plus, trebuie subliniat faptul ca acest comision este prohibit in mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indica in mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie sa le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar:„In sarcina imprumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente intocmirii documentatiei de credit si constituirii ipotecii si garantiilor aferente”.
Art. 9 din aceeasi Lege enumera clauzele pe care le poate cuprinde un contract de credit imobiliar. Prin urmare, orice alt cost pus in sarcina clientilor, inclusiv comisionul de acordare/comisionul de gestiune, este interzis in mod expres de legislatia in vigoare.
Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, de administrare credit, de administrare cont, pentru rambursare anticipata, costuri aferente asigurarilor, penalitati, comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor. Acest text legal nu lasa loc de interpretari.
Comisioanele mentionate mai sus nu se incadreaza in textul de lege, astfel ca se impune inlaturarea clauzelor care le prevad.
Clauzele mentionate reglementeaza diverse tipuri de comisioane percepute de banca, o parte din acestea fiind stabilite in conditiile speciale, alta parte in conditiile generale ale conventiei. Prezentarea costurilor bancii in acest mod este cel putin confuza pentru consumatori, care, atunci cand doresc obtinerea unui credit isi directioneaza atentia asupra dobanzii, cost care ar trebui sa fie cel principal si care diferentiaza ofertele de creditare din piata bancara.
 In practica s-a conturat opinia potrivit careia mentionarea unui numar excesiv de comisioane incalca dreptul consumatorilor la o informare precisa si corecta, drept reglementat de art. 45 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului (coroborat si cu calculul gresit al DAE, care nu includea toate costurile creditului), fiind, totodata, si o practica comerciala incorecta, care are drept scop si ca efect deformarea substantiala a comportamentului economic al consumatorilor. Potrivit definitiei reglementate la art. 2 lit. e) din Legea  nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii, deformarea substantiala a comportamentului economic al consumatorilor reprezinta folosirea unei practici comerciale ce afecteaza considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie in cunostinta de cauza, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o. Prin impiedicarea consumatorului sa aprecieze costurile creditului,  clauzele sus-mentionate se incadreaza in articolele de lege precizate, in consecinta, trebuie sanctionate ca atare cu nulitatea.
Banca nu a probat ca a negociat efectiv si direct cu consumatorul clauzele a caror nulitate s-a solicitat, desi aceasta proba ii incumba, conform art. 4 alin. 3 din lege, prezumtia relativa instituita de lege nu a fost rasturnata, cu atat mai mult cu cat contractul de credit ce face obiectul prezentului dosar este primul incheiat de reclamanti cu creditoarea apelanta, ulterior acestuia partile incheind un alt contract de credit, respectiv in 10.06.2008 pentru o alta suma de bani. Prin urmare, fiind prima conventie de credit incheiata cu aceasta banca nu se poate accepta sustinerea apelantei ca reclamantii cunosteau politica de creditare a bancii  in mod particular.
In aceste conditii, in mod corect s-a retinut ca, contractul de credit este unul preformulat de banca, standardizat, in care consumatorul nu are posibilitatea sa intervina, putand doar sa adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corecta si completa asupra tuturor conditiilor de creditare.  Functia si destinatia comisionului de risc nu au fost evidentiate in contract, orice consumator fiind intr-o pozitie dezavantajata fata de banca si intr-o imposibilitate reala de a negocia acest comision. 
Atata timp cat riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garantii reale ce poate fi suplimentata in anumite conditii stabilite prin contract, cat si prin incheierea unei polite de asigurare cesionata in favoarea bancii, este evident ca prin introducerea comisionului de risc, fara reglementarea unei obligatii corelative, se creeaza un dezechilibru intre contraprestatiile partilor, contrar bunei-credinte, situatie ce contravine caracterului sinalagmatic al conventiei de credit.
„Prin urmare, este abuziva clauza prin care se reglementeaza dreptul bancii de a percepe comisionul de risc, atata timp cat functia si destinatia comisionului de risc nu au fost evidentiate in contract, orice consumator fiind intr-o pozitie dezavantajata fata de banca si intr-o imposibilitate reala de a negocia acest comision”- decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitiei nr. 1393/2013, solutie de speta  ce se pliaza perfect pe datele prezentei cauze si starii de fapt invocate pana la momentul intervenirii actului aditional la conventia de credit prin care banca face dovada „negocierii” efective a clauzelor contestate - ajustarea dobanzii, scadenta anticipata, comision de risc.   
In consecinta, instanta va respinge apelul formulat, pastrand sentinta atacata, in baza art. 295 Cod procedura  civila.