Stabilirea locuintei minorului. Motive de recurs prin care se solicita reanalizarea probelor. Examinarea pe fond a recursului. Principiul interesului superior al copilului.

Interesul superior al copilului este consacrat legislativ ca principiu, instantele fiind obligate sa verifice respectarea acestui principiu in toate deciziile care privesc copilul, deci in toate fazele procesuale, inclusiv in recurs, chiar daca aceasta verificare presupune analiza faptelor si a probelor administrate in legatura cu respectarea criteriilor consacrate de doctrina si de practica judiciara.

Art. 263 alin. 1 din Noul Cod Civil
Art. 6 din Legea nr. 272/2004
Art. 3 din Conventia cu privire la drepturile copilului
         Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Babadag sub nr. 995/179/13.10.2011, reclamanta U.E.I. a chemat in judecata pe paratul U.I.A. solicitand instantei sa dispuna desfacerea casatoriei incheiata intre parti la data de 14 martie 2007 la Primaria orasului Babadag, incredintarea catre reclamanta a minorului U.S.A., nascut la 4 mai 2008, obligarea paratului la plata pensiei de intretinere in favoarea minorului, revenirea la numele avut anterior incheierii casatoriei, respectiv B.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca la data de 14 martie 2007 s-a casatorit cu paratul, din aceasta relatie rezultand minorul U.S.A., nascut la 4 mai 2008 si ca partile locuiesc impreuna cu mama paratului in imobilul proprietatea parintilor acestuia din Babadag, str. D. nr. 29, iar relatiile de familie s-au deteriorat in timp, ajungandu-se ca in prezent convietuirea sa fie aproape imposibila.
Reclamanta a solicitat incredintarea spre crestere si educarea minorului intrucat este foarte atasata de el, il iubeste foarte mult si ii poate oferi toate conditiile necesare unei bune cresteri si ingrijiri, precum si afectiunea si atentia de care are nevoie un copil la o varsta atat de frageda, fiind de acord ca minorul sa aiba legaturi personale cu tatal sau.
Paratul a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat desfacerea casatoriei din vina exclusiva a paratei, revenirea acesteia la numele avut anterior, incredintarea catre tata a minorului S.A., spre crestere si educare, obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in procent de 1/4 din veniturile lunare, in favoarea minorului.
In motivarea cererii reconventionale paratul a aratat ca reclamanta se face vinovata in exclusivitate de alterarea relatiilor de casatorie deoarece in ultimul an, mai exact din luna octombrie 2010, cand s-a angajat la o firma de pariuri sportive din orasul Babadag, a inceput sa frecventeze anturaje dubioase neglijand efectiv casnicia, intretine relatii amoroase cu diversi barbati, fiind de notorietate relatia sa cu un tanar topometrist din Ardeal, care s-a aflat timp de mai multe luni in interes de serviciu pe raza orasului Babadag. A mai aratat paratul ca reclamanta lipsea noptile de acasa invocand diverse motive care nu pot fi acceptate intr-o relatie de casatorie.
In ceea ce priveste cererile accesorii actiunii de divort, a aratat ca indeplineste toate conditiile pentru ca minorul S.A. sa-i fie incredintat deoarece locuieste impreuna cu mama sa in casa parinteasca, care este destul de spatioasa, mama paratului fiind aceea care se ocupa indeaproape, impreuna cu paratul, de cresterea si educarea minorului, spre deosebire de parata, care venea acasa de la serviciu foarte tarziu, invocand diverse pretexte. De asemenea, parata nu are un spatiu de locuit si, prin urmare, nu poate asigura copilului conditii superioare de crestere si educare, asa cum cere legea. A mai invederat paratul ca nu se opune ca reclamanta sa aiba legaturi personale  cu minorul.
         Prin sentinta civila nr. 683/13.10.2011, Judecatoria Babadag a admis actiunea formulata de reclamanta, a admis in parte si cererea reconventionala formulata de catre parat, dispunand desfacerea casatoriei din vina ambelor parti, revenirea reclamantei la numele anterior casatoriei, exercitarea autoritatii parintesti de catre reclamanta si stabilirea domiciliului minorului la domiciliul acesteia. Paratul a fost obligat la plata sumei de 260 lei lunar, cu titlu de pensie de intretinere in favoarea minorului  U.S.A., de la data formularii actiunii si pana la majoratul acestuia, iar cheltuielile de judecata au fost compensate.
         Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut, pe baza probelor administrate in cauza, ca relatiile dintre soti sunt grav vatamate, continuarea casatoriei nemaifiind posibila, vinovate de destramarea relatiilor de casatorie fiind ambele parti, prin comportamentul reprobabil al celor doi soti, unul fata de celalalt.
A mai retinut prima instanta, in privinta minorului rezultat din casatorie, ca tinand seama de interesul superior al acestuia si de concluziile rapoartelor de ancheta psihosociala, exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului sa se faca de catre ambii parinti, dar cu stabilirea domiciliului minorului U.S.A. la domiciliul reclamantei, avand in vedere varsta frageda a acestuia, de 3 ani, varsta la care are nevoie in mod deosebit de ingrijirea si dragostea materna, reclamanta putand sa-i ofere conditii optime de crestere, educare, un climat optim de natura a-i asigura stabilitate si inchegarea armonioasa a individualitatii copilului, o buna dezvoltare morala, intelectuala si fizica. In privinta pensiei de intretinere, prima instanta a apreciat ca, avand in vedere veniturile nete realizate de catre parat pe ultimele 6 luni, precum si venitul brut realizat de pe urma celor 70 familii de albine, se impune obligarea paratului-reconvenient la plata sumei de 260 lei lunar cu titlu de pensie de intretinere in favoarea minorului U.S.A. de la data introducerii actiunii si pana la majoratul acestuia.
Impotriva aceste hotarari, a formulat apel paratul-reclamant, care a criticat hotararea primei instante pentru solutia asupra stabilirii domiciliului minorului la reclamanta.
Prin decizia civila nr. 34 din 25 aprilie 2012, Tribunalul Tulcea a admis apelul si a schimbat in parte sentinta civila nr. 683/13.10.2011 a Judecatoriei Babadag in sensul ca a dispus ca exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului U.S.A. nascut la 04.05.2008 sa se faca de catre ambii parinti. A mentinut in rest celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
         In considerentele deciziei astfel pronuntate s-a retinut ca intre considerentele si dispozitivul hotararii primei instante exista o inadvertenta in sensul ca, desi in considerente se precizeaza ca autoritatea parinteasca se va exercita de catre ambii parinti, in dispozitiv se arata ca autoritatea parinteasca se va exercita doar de catre reclamanta-intimata.
S-a considerat ca inadvertenta este cu atat mai grava cu cat regula este aceea ca autoritatea parinteasca sa se exercite de catre ambii parinti, iar doar in cazuri de exceptie se poate dispune ca aceasta autoritate sa fie exercitata doar de catre unul dintre  parinti. O astfel de situatie de exceptie nu a fost probata in prezenta cauza, instanta retinand ca din toate probele administrate rezulta ca ambii parinti sunt in egala masura indreptatiti sa exercite autoritatea parinteasca, nici unul dintre ei nepericlitand dezvoltarea fizica si morala a copilului.
In legatura cu cel de al doilea motiv de apel invocat de catre  parat, instanta de apel a apreciat ca prima instanta a procedat corect stabilind domiciliul minorului la domiciliul mamei sale. In acest sens, s-a aratat ca desi este adevarat ca paratul poate oferi conditii locative si materiale bune pentru cresterea si educarea copilului, nu trebuie neglijata varsta foarte mica a acestuia, varsta ce face ca prezenta mamei sa fie foarte importanta. Sub acest aspect, faptul ca intimata are un program incarcat nu poate constitui un argument pentru stabilirea domiciliului minorului la celalalt parinte, atat timp cat si acesta, pentru a-si asigura sursele de venit invocate in sustinerea cererii de stabilirea a domiciliului minorului la el, trebuie sa  lucreze, situatia fiind  deci similara, din acest punct de vedere, pentru ambele  parti.
De asemenea, faptul ca intimata a avut relatii extraconjugale are efect asupra culpei in desfacerea casatoriei, iar nu asupra stabilirii domiciliului minorului, cat timp nu s-a probat cu certitudine ca din cauza acestui comportament intimata ar fi neglijat interesele copilului.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul U.I.A. care a sustinut ca in mod gresit au apreciat instantele situatia de fapt, ajungand nelegal si netemeinic la concluzia stabilirii domiciliului minorului la mama. Considera ca, prin analiza facuta, instantele s-au abatut de la scopul sau esential, respectiv satisfacerea concreta a interesului primordial al minorului.
Arata recurentul ca varsta de 4 ani a copilului nu este un criteriu care sa il excluda sau care sa-i ofere intaietate reclamantei la stabilirea domiciliului, un asemenea criteriu fiind valabil numai in situatia copilului foarte mic, de 1-2 ani.
         Considera ca instanta nu a avut in vedere ca tatal are o locuinta proprietate personala, in care minorul s-a nascut si a crescut si ca tatal poate beneficia de ajutorul mamei sale, impreuna cu care locuieste, bunica paterna fiind foarte atasata de copil.
         Sustine ca mama are un program de lucru foarte incarcat, de dimineata pana seara, care ii limiteaza capacitatea de a fi cat mai mult in preajma copilului, prezenta unui parinte neputand fi suplinita printr-o persoana straina, eventual o bona. Spre deosebire de reclamanta, recurentul are un program de lucru flexibil, nu lipseste de acasa si este ajutat de mama sa.
         Instanta nu a observat ca situatia locativa a reclamantei este incerta, aceasta nefacand dovada ca detine o locuinta in Bucuresti, chiar si cu chirie, ceea ce a prezentat reclamanta drept contract de inchiriere fiind un act preconstituit pentru efectuarea anchetei sociale, dar care nu reflecta realitatea. Considera recurentul ca, in absenta unui domiciliu, solutia de incredintare a minorului catre reclamanta este o grava eroare judiciara si incalca flagrant interesul minorului.
         Sustine recurentul ca solutia instantei este gresita si pentru ca nu s-a observat ca, pe langa programul de lucru foarte incarcat, reclamanta practica si un mod de viata contrar necesitatilor minorului, in sensul ca petrece mult timp in oras, in baruri si discoteci, frecventand anturaje indoielnice.
         Prin intampinare, intimata U.E.I. a invocat exceptia nulitatii recursului, motivata pe prevederile art. 306 pct. 1 si 3 raportat la art. 3021 pct. 1, lit. c si art. 304 Cod procedura civila, sustinand ca recursul reclamantului nu poate fi incadrat in motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedura civila, sustinerile din recurs facand referire numai la situatia de fapt retinuta de instanta prin analiza si coroborarea probelor. In subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
         Examinand in conformitate cu dispozitiile art. 137 Cod procedura civila exceptia nulitatii recursului, exceptie invocata de intimata sub motiv ca nici una dintre criticile formulate nu se incadreaza in temeiurile de nelegalitate prevazute limitativ de art. 304 pct. 1-9 Cod procedura civila, Curtea constata ca nu este intemeiata.
         In speta, ceea ce se critica in recurs este modalitatea in care instanta de apel a analizat indeplinirea criteriilor consacrate in practica judiciara in legatura cu stabilirea domiciliului copilului dupa divortul parintilor si daca cele retinute pentru copilul partilor tin seama de interesul lui superior. Prin urmare, motivele de recurs se refera la modul in care s-a apreciat interesul superior al copilului.
         Atunci cand este in discutie o masura care priveste un copil, chiar daca este vorba despre persoana sau despre bunurile copilului, atat parintii dar si autoritatile cu competente sau responsabilitati in domeniu, inclusiv instantele de tutela, sunt obligate sa tina seama de respectarea interesului superior al copilului, interes care trebuie sa prevaleze in toate demersurile si deciziile care privesc copilul si care este ridicat la rang de principiu atat de normele nationale (art. 263 alin. 1 din Noul Cod civil, art. 6 din Legea nr. 272/2004), cat si de normele internationale in materie (art. 3 din Conventia cu privire la drepturile copilului).
         Avand in vedere consacrarea conventionala si legislativa a interesului superior al copilului ca principiu general si primordial atunci cand in discutie se afla o masura luata in legatura cu un minor si tinand seama de faptul ca acest interes poate fi apreciat numai analizand in concret situatia minorului, prin verificarea in fiecare caz in parte a indeplinirii criteriilor consacrate de doctrina si de practica judiciara, nu s-ar putea retine ca o asemenea analiza s-ar putea face cu excluderea elementelor de fapt care contureaza criteriile de apreciere a acestui interes.
         Rezulta prin urmare ca, ori de cate ori litigiul in recurs poarta asupra masurilor ce trebuie luate in legatura cu un minor, verificarea respectarii principiului interesului superior al copilului se poate face, chiar daca aceasta presupune analizarea faptelor sau a probelor pe baza carora se stabilesc faptele ce conduc la luarea masurii celei mai adecvate pentru minor, respectarea unui principiu, cu deosebire a principiului interesului superior al copilului, prevaland regulilor procedurale care limiteaza motivele de recurs doar la motive de nelegalitate.
         Pe fondul recursului, Curtea retine ca solutiile instantelor de fond si de apel respecta principiul interesului superior al copilului U.S.A..
         Criteriile consacrate de doctrina si jurisprudenta la identificarea interesului copilului, in cazul stabilirii locuintei la unul dintre parinti, dupa divort, sunt varsta copilului, posibilitatile parintilor de a asigura o buna dezvoltare fizica, intelectuala si morala, atasamentul parintilor fata de minor, precum si al minorului fata de parinti, grija manifestata de parinti fata de copii in timpul convietuirii si dupa despartirea in fapt, precum si alte asemenea.
         Instantele au analizat corect in ansamblu toate aceste criterii si au decis intemeiat ca minorul U.S.A., la varsta pe care o are, respectiv la 4 ani, reclama inca mai intens prezenta mamei, aceasta varsta fiind mai apropiata de varsta copilului mic, total dependent de mama, decat de varsta prescolarului, care presupune o independenta a copilului mai accentuata. Chiar daca la aceasta varsta minorul nu mai este in aceeasi situatie cu cea a unui copilul mic, care trebuie alaptat ori supravegheat permanent, nu s-ar putea afirma ca la aceasta varsta copilul nu mai este inca puternic atasat de mama. Evident, acest atasament exista la un copil de patru ani daca nu este neglijat sau abandonat de mama sa si daca mama arata copilului o afectiune continua si constanta.
         In speta, criteriul varstei copilului nu poate fi detasat de criteriul atasamentului copilului fata de parinti, precum si de cel al atasamentului parintilor fata de copil. In cazul copilului S.A. probele au relevat un atasament mai ridicat al copilului fata de mama, concluzia fiind dedusa din observatiile raportului psihologic in legatura cu agresarea mamei de catre tata in prezenta copilului (compasiunea copilului pentru mama este evidenta atat timp cat episodul a fost tinut minte si apoi relatat psihologului), dar si de existenta unui confort si un echilibru psihic al copilului dupa separatia sotilor si plecarea copilului impreuna cu mama (copilul este vesel, comunicativ, echilibrat si nu pare a fi afectat de separatia sa de tata ori de locuinta in care a crescut).
         De asemenea, instantele au apreciat in mod just criteriul grijii manifestate de parinti fata de copil in timpul convietuirii; nici o proba administrata la instantele de fond si de apel, cu exceptia declaratiei mamei paratului (martor subiectiv), nu au demonstrat ca reclamanta nu s-a ocupat corespunzator de minor in timpul convietuirii sotilor si ca grija pentru cresterea copilului revenea in mare parte tatalui si bunicii paterne. Dimpotriva, prin afirmatia din recurs ca in perioada in care copilul este alaptat, in care trebuie frecvent schimbate scutecele, acesta trebuie sa se afle in grija mamei, tatal a recunoscut, indirect, ca asa s-au petrecut lucrurile si in familia sa. De asemenea, nu rezulta din probe ca mama si-a neglijat vreun moment copilul, nici anterior si nici ulterior separatiei de recurent.
         Existenta in patrimoniul recurentului a unei locuinte proprietate personala nu poate fi considerat un criteriu care sa acorde preferinta acestuia cata vreme intimata reclamanta a facut dovada, inclusiv in fata instantei de recurs, asupra detinerii unei locuinte in care minorul poate sa creasca decent si in conditiile in care criteriul marimii patrimoniului parintilor nu este unul agreat in literatura si practica judiciara ca un criteriu semnificativ in aprecierea interesului superior al copilului.
         In fine, instantele au apreciat corect si in privinta posibilitatilor fiecaruia dintre parinti de a se putea ocupa de cresterea si educarea copilului, din punctul de vedere al timpului care poate fi alocat exclusiv copilului, activitatile recurentului, agent de paza si apicultor, ocupand la fel timpul sau ca si activitatea intimatei de lucrator comercial; imprejurarea ca tatal ar fi beneficiat de ajutorul bunicii paterne in cresterea copilului este favorabila recurentului dar nu este hotaratoare in conditiile in care, apreciind in ansamblu criteriile mai sus mentionate, se constata ca ele sunt mai bine intrunite de intimata, aceasta beneficiind, la randul sau, de ajutorul unei bone.
         In consecinta, constatand ca instantele au apreciat corect ca interesul minorului S.A. este sa locuiasca impreuna cu mama, parintii avand custodia comuna a copilului, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
         In temeiul art. 274 Cod procedura civila, la solicitarea intimatei, Curtea il va obliga pe recurent sa restituie acesteia cheltuielile efectuate pentru solutionarea recursului, respectiv onorariul de avocat (2000 lei) si cheltuielile de transport (215,76 lei). Celelalte chitante de plata a onorariului consultatiei psihologice nu au fost incluse in cuantumul cheltuielilor de judecata, Curtea constatand ca acestea nu se pot incadra in regimul costurilor procesuale, raportul psihologic nefiind o proba discutata si incuviintata de instanta.