Concedierea disciplinara. Nulitatea absoluta a deciziei de concediere

Codul muncii, art.267-268; Codul de procedura civila, art.108, art.132, alin.1 si alin.2, art.108, alin.1.

Codul muncii in art.267, alin.1 si Contractul colectiv de munca incheiat la nivel national pe anii 2007-2010 in art.75, alin.1  stabilesc, sub sanctiunea nulitatii absolute, ca nici o sanctiune disciplinara nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari diciplinare prealabile. In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul,  data, ora si locul intrevederii.In cursul cercetarii disciplinare prealabile, salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.
    In art. 268, alin.2 din Codul muncii, legiuitorul stabileste sub sanctiunea nulitatii absolute, elementele pe care trebuie sa le contina decizia de sanctionare si anume:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;
d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;
f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.

Codul de procedura civila acorda un spatiu de reglementare generos regimului nulitatilor, in cauza de fata prezentand interes reglementarile referitoare la nulitatile absolute, sens in care potrivit art.108, alin.1din Codul de procedura civila, nulitatile de ordine publica pot fi ridicate de parte sau de judecator in orice stare a pricinii iar  in conformitate cu prevederile art.137, alin.1 C.pr.civ. instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte,  cercetarea in fond  a pricinii.
Avand in vedere ca una din problemele pe care instanta a fost chemata sa o dezlege isi gaseste temeiul de drept in art.132, alin.1 C.pr.civ., consideram ca trebuie amintit continutul acestei prevederi  legale care stabileste ca la prima zi de infatisare instanta va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau completarea cererii, precum si pentru a propune noi dovezi.Art.132, alin.2 C.pr.civ. consacra situatiile in care cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, si anume : cand se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii, cand reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii, cand cere valoarea obiectului pierdut au pierit, cand inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotiva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita.

Prin sentinta civila nr.169 din 20 februarie 2009  pronuntata de Tribunalul Sibiu, sectia civila - complet specializat in solutionarea conflictelor de munca si asigurari sociale – a fost admisa contestatia formulata de contestatorul I.M. in contradictoriu cu intimata S.C.A.B.A.S.R.L.Sibiu si pe cale de consecinta a fost constata nulitatea Deciziei nr.2528/26.04.2007 privind desfacerea  disciplinara a contractului de munca al contestatorului, obligata intimata la reintegrarea contestatorului in functia detinuta anterior incetarii raportului de munca, la plata drepturilor salariale incepand cu data concedierii si pana la reincadrare precum si a cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut  ca prin Sentinta civila nr.137 din data de 1 februarie 2008 pronuntata de Tribunalul Sibiu a fost admisa contestatia formulata si precizata de contestatorul I.M. in contradictoriu cu intimata S.C.”A.B.A.”S.R.L. Sibiu si pe cale de consecinta a fost constatata nulitatea deciziei de desfacere a contractului de munca nr.2528/26.04.2007 emisa de intimata, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior, obligata intimata la plata drepturilor salariale din momentul desfacerii contractului de munca si pana la reincadrare si plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Prin Decizia  civila nr.728 din data de 30 iunie 2008 pronuntata de Curtea de Apel Alba-Iulia a fost admis recursul declarat de intimata S.C.”A.B.A.”S.R.L. Sibiu impotriva Sentintei civile nr.137 din data de 1 februarie 2008 pronuntata de Tribunalul Sibiu, casata sentinta atacata si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de fond, Tribunalul Sibiu, complet specializat in litigii de munca si asigurari sociale.
Prin contestatia inregistrata pe rolul Tribunalului Sibiu de catre contestator s-a solicitat constatarea nulitatii deciziei nr.2528/26.04.2007 datorita neindeplinirii conditiilor cerute de lege pentru desfacerea contractului de munca si in subsidiar, se solicita anularea deciziei atacate ca fiind nelegala si netemeinica; obligarea intimatei la reincadrarea contestatorului pe postul detinut anterior; obligarea intimatei la plata drepturilor salariale din momentul desfacerii contractului de munca si pana la reincadrare, obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecata.
In sustinerea contestatiei, contestatorul, in esenta, a invederat instantei de judecata ca a fost angajat al societatii intimate pe perioada cuprinsa intre 01.02.2006-26.04.2007 in calitate de director  si respectiv director executiv. Contestatorul arata ca a depus diligente pe perioada cat a desfasurat activitate pentru bunul mers al societatii dar la un moment dat a sesizat conducerea societatii ca modalitatea de lucru care i-a fost impusa este defectuoasa si prejudiciaza interesele societatii. Contestatorul sustine ca i s-a impus sa achite 80% din valoarea contractarilor S.C. A.L.SA Sibiu in contextul in care intimata nu era platitoare de TVA si mai trebuia achitat 19% la bugetul statului. Contestatorul arata ca desi nu toate sumele se incasau, obligatia de virare se mentinea.Contestatorul sustine ca si-a spus punctul de vedere cu privire la imposibilitatea inregistrarii anumitor facturi in contabilitate pentru ca nu au baza legala,  contractul in baza caruia trebuiau efectuate aceste operatiuni nefiind semnat. Deasemenea, contestatorul considera ca nu a prestat activitate in folosul unor societati concurente deoarece exista un contract de mandat, prestari servicii nr.1701/02.02.2007 intre SC C.R., broker de asigurare-reasigurare SRL si SC A.B.A.SRL, prima societate fiind reprezentanta a SC „I” SRL., si a derulat o scurta perioada de timp o colaborare cu aceasta societate pentru a se asigura de seriozitatea acesteia.Contestatorul subliniaza ca societatea nu a lucrat niciodata pe daune, desi exista in organigrama societatii un post de inspector de daune, acesta nu a fost ocupat niciodata, drept pentru care cele doua societati nu sunt concurente.Sub aspectul nulitatii deciziei, contestatorul sustine ca acest act s-a emis cu incalcarea prevederilor art.268 Codul muncii si nu contine mentiunea referitoare la obiectul convocarii, nu sunt mentionate care sunt abaterile disciplinare savarsite de contestator, nu sunt precizate prevederile din statutul de personal sau din regulamentul intern care au fost incalcate, nu este mentionata instanta competenta material si teritorial unde poate fi contestata decizia.
Din probatoriul administrat in cauza instanta de judecata a retinut ca in baza contractului individual de munca  inregistrat la I.T.M. Sibiu, contestatorul a fost angajat la societatea intimata in calitate de  director incepand cu data de 01.02.2006, sarcinile acestuia fiind stabilite ca act aditional la contractul de munca. La dosarul cauzei s-au depus acte care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, a fost administrata si proba testimoniala.
Prin Decizia nr.2528 din data de 26.04.2007 s-a dispus concedierea contestatorul lui in baza art.264 lit.f Codul muncii.Avand in vedere precizarea contestatiei depusa in primul dosar de fond prin care se solicita constatarea nulitatii absolute  a deciziei de concediere, instanta a analizat cu prioritate acest aspect avand in vedere ca prin acest act s-a sustinut incalcarea unor norme imperative prevazute de Codul muncii referitoare la continutul deciziei de concediere, aspect care face inutila analizarea celorlalte probe, in contextul in care nulitatea absoluta se dovedeste a fi intemeiata.
Instanta de judecata retinand argumentele pe care ambele parti le-au prezentat, a constatat ca sustinerea intimatei referitoare la depunerea tardiva a motivarii contestatiei prin invocarea nulitatii absolute a deciziei de concediere cu depasirea termenului de 30 de zile, este nerelevanta pentru urmatoarele argumente: reglementarea cuprinsa in art.132 C.pr.civ. se refera la posibilitatea procedurala recunoscuta reclamantului ca la prima zi de infatisare instanta sa-i acorde un termen pentru intregirea sau modificarea cererii, precum si pentru a propune dovezi noi. Prin prisma acestei prevederi legale, precizarea depusa de contestator in primul dosar de fond prin care se invoca nulitatea absoluta a deciziei de concediere, nu poate fi considerata ca fiind tardiv depusa deoarece prin aceasta nu s-a intregit sau modificat contestatia.Deasemenea, prin precizarea depusa, contestatorul a invocat nulitatea absoluta a actului de sanctionare care a fost emis cu nesocotirea conditiilor de validitate avand in vedere prevederile cuprinse in art.268 C.muncii, nulitate care poate fi invocata oricand. Potrivit art.108 C.pr.civ. „nulitatile de ordine publica pot fi ridicate de parte sau de judecator in orice stare a pricinii” ori, in cauza de fata nulitatea vizeaza un act emis de intimata cu nesocotirea prevederilor imperative ale  art.268 C.muncii, drept pentru care instanta a respins exceptia tardivitatii depunerii precizarii contestatiei.
Analizand continutul deciziei de concediere emisa de intimata prin prisma criticilor aduse de contestator, instanta de judecata a constatat ca potrivit art.267, alin.2 C.muncii „in vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii”.
Reglementarea  acestei etape premergatoare momentului emiterii deciziei de sanctionare concretizeaza dreptul la aparare consacrat constitutional, drept care se poate exercita numai daca salariatul cunoaste motivul pentru care este convocat. Prevederea legala impune precizarea obiectului convocarii care ofera posibilitatea salariatului de a-si formula apararile in favoarea sa, motivatiile pe care le considera necesare, or, simpla mentiune „abateri disciplinare savarsite” nu este o formulare care sa directioneze salariatul spre acele abateri avute in vedere de intimata care sa permita acestuia sa-si pregateasca apararea. Mentiunea nu corespunde scopului legiuitorului si atrage nulitatea convocarii deoarece elementele pe care  trebuie sa le contina aceasta potrivit art.267, alin.2 C.M. sunt expres prevazute si nu sunt admise derogari de la acestea.
Un element esential al actului de sanctionare consta, potrivit art.268, alin.2, lit. b din C.muncii, in precizarea  prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat, precizare care nu a fost cuprinsa in continutul deciziei de concediere, lipsa acesteia atrage nulitate nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
Deasemenea, instanta de judecata a constatat lipsa din continutul deciziei de sanctionare a mentiunii referitoare la motivele  pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, prin aceasta omisiune au fost nesocotite prevederile art.268, alin.2, lit. c din C.muncii. Prevederile art.268, alin.2, lit. f din C.muncii au fost deasemenea incalcate deoarece intimata nu a precizat in cuprinsul actului de sanctionare instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata,  mentiune esentiala pentru salariat pentru a cunoaste prin prisma prevederilor legale referitoare la competenta materiala si teritoriala, instanta la care salariatul nemultumit de sanctiunea aplicata poate sa o conteste.
Instanta de judecata analizand continutul deciziei de concediere prin prisma lipsei mentiunilor prezentate mai sus constata ca aceasta atrage nulitatea absoluta a actului sanctionator potrivit art.268, alin.2 C.muncii, conditiile de forma si de continut ale actului prin care angajatorul dispune incetarea contractului de munca fiind supuse legii pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, precum si a avea suficiente elemente de verificare a legalitatii si temeiniciei masurii dispuse (Decizia Curtii Constitutionale  nr.385/2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a disp.art.268 din Codul muncii).Prin cuprinderea in continutul actului de sanctionare a tuturor mentiunilor stabilite de art.268, alin.2 C.muncii se asigura si dreptul la un proces echitabil, drept recunoscut prin reglementarea cuprinsa in  art.21, alin.3 din Constitutie.
Pentru considerentele de fapt si de drept prezentate, instanta a constatat nulitatea absoluta a deciziei de concediere si in baza art.78 C.muncii contestatorul a fost pus in situatia anterioara, respectiv a fost reintegrat in functia detinuta anterior incetarii raportului de munca si societatea intimata a fost obligata la plata drepturilor salariale incepand cu data incetarii raportului de munca si pana la reintegrare, intrucat fiind o sanctiune care loveste actul de sanctionare cu nulitate, se considera ca nicicand contestatorul nu a incetat activitatea astfel incat, acestuia chiar daca nu a prestat activitate i se acorda o despagubire echivalenta cu drepturile salariale de care nu a beneficiat in perioada cuprinsa de la data concedierii si data reincadrarii efective.
Instanta de fond a constatat ca in cauza sunt incidente prevederile art.274 C.pr.civ., intimata fiind in culpa procesuala pentru promovarea acestui litigiu, drept pentru care aceasta a fost obligata la suportarea cheltuielilor de judecata efectuate de contestator.