InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Suceava

Neefectuarea procedurii prealabile. Actiune pentru anularea unui contract administrativ. Consecinte.

(Decizie nr. 482 din data de 27.03.2008 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)

Domeniu Contracte economice | Dosare Curtea de Apel Suceava | Jurisprudenta Curtea de Apel Suceava

       Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau, ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului revocarea in tot sau in parte a acestuia.
       Conform alin. 6 al aceluiasi articol, plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificatia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile codului de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator. Procedura prealabila este obligatorie, norma legala fiind imperativa, legiuitorul nu a facut distinctie intre contractele administrative evaluabile sau neevaluabile in bani.

      Prin sentinta nr. 1690 din 5 decembrie 2007 a Tribunalului Botosani, a fost admisa actiunea formulata de reclamantul  Municipiul Botosani - prin primar, in contradictoriu cu paratii C.J. Botosani si D.G.A.S.P.C. Botosani, in sensul ca s-a  anulat Conventia nr. 12225 din 29.12.2004/1702/17.01.2005, conventie prin care s-a stabilit  ca incepand cu data de 01 ianuarie 2005, C. L. Botosani va suporta  si vira  contributia anuala corespunzatoare  finantarii activitatii  prevazuta la art.1 din H.G. nr. 457/2000 in suma totala de  811.560 lei catre C.J Botosani.
      Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamantul si-a  depasit  competentele, incheind  conventia in lipsa  unei hotarari a consiliului local si fara  a avea un mandat  dat in acest sens, iar pe de alta parte, nu s-a avut in vedere  legislatia in materie, prin care  s-a  reformulat sistemul de protectie al copilului, respectiv Legea nr. 272/2004 care reglementeaza faptul ca  nu se mai stabilesc subventii de la bugetele locale  pentru finantarea  sistemului de protectie al copilului.
      Cat priveste exceptiile  invocate de parati, printre care si aceea a  lipsei procedurii prealabile, prima instanta le-a respins  prin incheierea de sedinta  din 12 septembrie 2007, retinand in ce priveste exceptia prevazuta de art. 7  alin.1) din Legea nr. 554/2004, ca in speta  nu se impune realizarea  concilierii prevazuta de art. 720/1 Cod proc. civila, conventia nefiind evaluabila in bani si ca legea speciala nu prevede  un termen de prescriptie  privind  exercitarea actiunilor  in contencios administrativ  care deriva din contracte administrative neevaluabile in bani, tribunalul considerand astfel ca sunt aplicabile  in acest caz, dispozitiile generale privind prescriptia  extinctiva prevazuta de Decretul nr. 167/1958.
      Impotriva sentintei  tribunalului  a declarat recurs  paratul  C.J. Botosani reiterand, printre altele si exceptia neparcurgerii de catre reclamant a procedurii prealabile.
Recursul a fost apreciat ca intemeiat.
Astfel, potrivit dispozitiile art. 7 alin.1  din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, inainte de a se adresa  instantei  de contencios administrativ competenta, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau, ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa  solicite  autoritatii  publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea in tot sau in parte a acestuia.
      Potrivit alin. 6  al aceluiasi articol, plangerea prealabila  in cazul actiunilor   care au ca obiect contracte  administrative are semnificatia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile Codului de procedura civila  fiind aplicabile  in mod corespunzator. In acest caz plangerea trebuie facuta in termenul de 6 luni  prevazuta la alin. 7), care va incepe sa curga  in mod diferit in functie de situatiile aratate la lit. a) - e).
      In speta, in primul rand  este  discutabil daca  acea conventie (contract administrativ) a carei nulitate se solicita, este neevaluabila in bani, daca avem in vedere  obiectul  acesteia,  respectiv faptul ca s-a stabilit la art. 2 ca "Primaria datoreaza cu  acest titlu suma totala de 8.115.600.000 lei."
      Prin urmare, reclamantul avea obligatia sa formuleze  plangerea prealabila care, potrivit dispozitiile art. 7 alin. 6)  din Legea nr. 554/2004, avea semnificatia  concilierii  conf. art. 720/1 Cod proc. civila.
      In al doilea rand,  chiar daca s-ar retine ca respectiva conventie nu ar fi evaluabila in bani, obligatia parcurgerii procedurii prealabile tot trebuia indeplinita, legiuitorul nefacand  nici o distinctie  intre  contractele administrative evaluabile  sau neevaluabile in bani, aceasta dispozitie  fiind imperativa si nu facultativa (a nu se confunda aceasta institutie cu aceea a  jurisdictiilor  administrative speciale care,  intr-adevar  sunt facultative, dar care si in situatia renuntarii la aceasta procedura  plangerea prealabila este tot obligatorie - art.7 alin. 2  din Legea nr. 554/2004).
      Singura diferenta, in cazul unui  contract administrativ  neevaluabil in bani, este ca plangerea prealabila nu mai are semnificatia concilierii ca in cazul litigiilor  comerciale prevazute la art. 720/1 Cod proc. civila, dar ca asa cum s-a mai aratat, nu o absolva pe persoana care se considera vatamata prin acel act de parcurgerea plangerii prealabile.
      Fata de cele retinute mai sus, instanta constatand  ca tribunalul a pronuntat  solutia cu aplicarea gresita a legii,  caz de casare prevazuta de art. 304 pct. 9 Cod proc. civila, in temeiul art. 312  alin. 1)-3) Cod proc. civila, a admis recursul  si a modificat sentinta  tribunalului, in sensul ca a respins  actiunea reclamantului ca inadmisibila.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte economice

Debite - Hotarare nr. 53 din data de 03.10.2017
emitere ordonan?a de plata - Sentinta civila nr. 1344 din data de 03.04.2014
contravaloare presta?ii - Sentinta civila nr. 1369 din data de 03.04.2014
Contracte economice - Sentinta comerciala nr. 1132/C din data de 16.06.2010
Somatie de plata - Sentinta civila nr. 188 din data de 19.01.2011
Pretentii - Sentinta civila nr. 143 din data de 19.11.2011
Perfectare act - Sentinta civila nr. 1222 din data de 24.11.2010
Somatie de plata - Sentinta civila nr. 521 din data de 09.06.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 994 din data de 27.10.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 641 din data de 01.09.2010
somatie de plata - Sentinta civila nr. 454 din data de 14.10.2009
Regimul nulitatilor in materie societara. Aplicarea Directivei nr.68/151/CEE – Sectiunea a III-a. - Decizie nr. 202/Ap din data de 13.11.2007
Societati comerciale. Anularea hotarare A.G.A. Convocare. Lipsa mentiunii alegerii unui secretariat - Decizie nr. 87/R din data de 16.06.2006
Contracte de munca - Decizie nr. 339/R din data de 27.04.2012
Refuz calitativ. Indeplinirea defectuoasa a obligatiilor contractuale. Raport de cauzalitatea intre neindeplinirea corespunzatoare a calitatii de control a productiei si prejudiciul suferit prin suportarea contravalorii lucrarilor de remediere. - Decizie nr. 244/A din data de 01.10.2004
Act administrativ asimilat. Drept vatamat. Actiune in instanta. Motive de recurs. - Decizie nr. 989 din data de 05.11.2009
EMITEREA CECULUI. GIR IN ALB. EROAREA OBSTACOL. CAPACITATE PROCESUALA. - Decizie nr. 122 din data de 22.01.2006
Contracte economice - Sentinta civila nr. 3036 din data de 05.05.2008
pretentii comerciale - Sentinta civila nr. 4255 din data de 31.03.2011
Nulitate contract; lipsa consimtamantului - Sentinta comerciala nr. 1360 din data de 08.02.2011