Inadmisibilitatea recursului declarat impotriva incheierilor nesusceptibile de a fi atacate separat cu recurs.

Prin incheierea din data de 10 iunie 2009 pronuntata de Tribunalul Suceava s-a respins ca nefondata cererea de restituire a cauzei la procuror formulata de inculpat, prin aparator  ales.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a retinut ca:
I. Sub aspectul neefectuarii tuturor actelor de urmarire penala, in mod obligatoriu, de catre procuror:
1. Legea 78/2000 este o lege speciala, insa art. 22 reia ad litteram formularea art. 209 al. 3 Cod proc. penala (inclusiv in ceea ce priveste formularea "in mod obligatoriu"), cu privire la infractiunile din legea speciala, imprejurare din care rezulta ca art. 22 nu reglementeaza modalitatea in care procurorul efectueaza urmarirea penala ci doar faptul ca urmarirea penala pentru infractiunile din Legea 78/2000 este efectuata de procuror.
2. Actul normativ ce reglementeaza modalitatea in care procurorul efectueaza urmarirea penala este Codul de procedura penala, iar Legea 78 nu deroga prin nici o dispozitie legala de la acesta cu privire la problema pusa in discutie, respectiv modalitatea in care procurorul efectueaza urmarirea penala.
3. Art. 217 al. 4 prevede in mod expres ca in situatia in care procurorul efectueaza urmarirea penala, poate dispune, prin ordonanta,ca anumite acte de cercetare penala sa fie efectuate de organele de politie judiciara; art. 31 din Legea 78 prevede expres ca dispozitiile legii se completeaza, in ceea ce priveste urmarirea penala si judecata, cu dispozitiile Codului de procedura penala.
4. Modificarea art. 22 prin Legea 161/2003 s-a referit la extinderea categoriilor de infractiuni cu privire la care urmarirea penala se efectueaza de procuror, acest text nu a reglementat niciodata modalitatea si procedura prin care procurorul efectueaza urmarirea penala.
5. In concluzie, instanta interpretand art. 22, in sensul ca acesta completeaza art. 209 al. 3, cu privire la infractiunile pentru care urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de procuror, si nu in sensul ca art. 22 deroga de la dispozitiile art. 217 Cod proc. penala. Acest din urma text este completat, in ceea ce priveste infractiunile prevazute in Legea 78 si de art. 10 din OUG nr. 43/2002. De altfel, instanta apreciaza ca art. 22 este de altfel suficient de clar pentru a nu fi necesara o interpretare laborioasa in sprijinul concluziilor instantei.
II. Sub aspectul aplicabilitatii art. 332 alin. 2 C.p.p. si restituirea cauzei procurorului:
Avand in vedere numarul martorilor audiati, respectiv numarul actelor de urmarire penala efectuate prin delegare, instanta apreciaza ca art. 22 a fost respectat si nu este incident art. 332 cu privire la restituirea cauzei la procuror. In fapt, au fost audiati 6 martori de catre un ofiter de politie judiciara delegat, dintr-un total de peste 20 si in conditiile in care probatoriul se intemeiaza si pe inscrisuri ce au fost obtinute la solicitarea expresa a procurorului. Aceasta situatie de fapt nu este de natura a duce la concluzia ca intreaga urmarire penala este lovita de nulitate. De asemenea, in ceea ce priveste martorul MP, sunt intemeiate sustinerile aparatorului inculpatului in sensul ca nu a existat o delegatie speciala a procurorului in acest sens. Insa, in temeiul ordonantei din 12.05.2008 a procurorului de caz, s-a dispus efectuarea de catre acelasi ofiter din cadrul politiei judiciare, a "actelor necesare, potrivit competentei legale, in raport de datele rezultate din ancheta care sunt necesare pentru solutionarea legala si temeinica a cauzei." Fata de aceasta imprejurare, poate fi pusa in discutie legalitatea administrarii acestui mijloc de proba si nu nulitatea intregii urmariri penale efectuate.
III. Sub aspectul solicitarii de refacere a rechizitoriului, in baza art. 300 alin. 2 C.p.p., intrucat actul de sesizare nu cuprinde descrierea faptei.
Instanta constata ca si aceasta solicitare este nefondata, actul de sesizare indicand in mod suficient de clar presupusele actiuni sau inactiuni ilicite ale inculpatului, si fata de care ar fi incidente dispozitiile art. 257 sau 292 C.p., respectiv cele din legea speciala. Sustinerile aparatorilor inculpatului referitoare la imprejurarea ca nu au fost indicate actele concrete ce ar fi trebuit efectuate de catre cei pe langa care urma sa se intervina, raporturile dintre inculpat si primari sau magistrati, sau ca la data primirii presupusului folos (primavara 2004) nu era inregistrata plangerea pe rolul instantei -  sunt pertinente, insa in opinia instantei nu privesc regularitatea actului de sesizare, ci probleme ce tin de probatoriu si fondul cauzei, respectiv intrunirea elementelor constitutive ale infractiunii de trafic de influenta si incadrarea juridica a faptelor.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs inculpatul, solicitand admiterea recursului, casarea incheierii si restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale.
Prin d.p. nr. 302 din 22.07.2009 Curtea de Apel Suceava a respins recursul ca inadmisibil pentru urmatoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa I.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului TP pentru savarsirea a doua infractiuni prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 1 lit. a si art. 6 din Legea nr. 78/2000 si a doua infractiuni prev. de art. 292 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000.
La termenul de judecata din data de 08.04.2009, inculpatul, prin aparator ales, a solicitat restituirea cauzei la procuror.
In motivarea acestei cereri a aratat ca, potrivit art. 22 din Legea nr. 78/2000, urmarirea penala in cazul infractiunilor ce cad in incidenta acestei legi, urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror. Or, in dispretul acestei dispozitii legale, prin ordonanta din 16.02.2009 procurorul a delegat un ofiter de politie judiciara din cadrul DNA cu efectuarea actelor de urmarire penala, iar in aceasta situatie apreciaza ca este dat cazul de restituire reglementat de art. 332  alin. 2 Cod procedura penala.
A mai aratat inculpatul ca potrivit art. 263 alin. 1 Cod procedura penala, rechizitoriul trebuia sa cuprinsa, printre altele, descrierea faptei. Afirmatiile procurorului sunt insa mult prea generale spre a constitui o sesizare legala a instantei, astfel incat sesizarea nu este facuta potrivit legii, urmand ca instanta sa restituie cauza procurorului in vederea refacerii rechizitoriului in temeiul art. 300 alin. 2 Cod procedura penala.
In ceea ce priveste atacarea cu recurs a incheierilor, potrivit art. 3851 alin. 2 Cod procedura penala, acestea pot fi atacate cu recurs numai odata cu sentinta sau decizia recurata, cu exceptia cazurilor cand, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Aliniatul 4 al art. 332 Cod procedura penala prevede ca impotriva hotararii de desesizare se poate face recurs de catre procuror si de orice persoana ale carei interese  au fost vatamate. Per a contrario, incheierea prin care s-ar respinge o cerere de restituire a cauzei la procuror, intemeiata pe disp. art. 332 alin. 2 Cod procedura penala, nu este susceptibila de a fi atacata separat cu recurs, ci doar odata cu fondul. Nu se poate afirma astfel ca inculpatul nu ar avea deschisa calea unui recurs efectiv, incalcandu-se astfel prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului in materie.