Arhivar registrator, coeficient de multiplicare

Arhivar registrator, coeficient de multiplicare.

Prin sentinta civila nr. 780 din 22 aprilie 2009, Tribunalul Harghita a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor, prin Directia Generala a Finantelor Publice Harghita, a admis in parte actiunea civila formulata de reclamanta S. R. in contradictoriu cu paratii Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu Mures, Parchetul de pe langa Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei si Finantelor, precum si cererea de chemare in garantie a Ministerul Economiei si Finantelor formulata de Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu Mures, cu citarea obligatorie a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii si, drept consecinta:
- a obligat paratii Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu Mures, Parchetul de pe langa Tribunalul Harghita, la plata in favoarea reclamantei a unei despagubiri egale cu diferentele de drepturi salariale, neacordate in mod discriminatoriu, diferente dintre : drepturile salariale cuvenite reclamantei, calculate in functie de treapta profesionala a acesteia si de coeficientul de multiplicare prevazut de lege pentru grefieri, grefier-statisticieni si grefieri-documentaristi cu studii medii, si respectiv drepturile  salariale primite efectiv de reclamanta, care au fost calculate in functie de treapta profesionala a reclamantei si de coeficientul de multiplicare prevazut de lege pentru grefierii-arhivari si grefierii-registratori, diferente calculate incepand cu data de 17.12.2007, si in continuare, pana la incetarea starii de discriminare;
- a obligat paratul Ministerul Economiei si Finantelor sa aloce fondurile necesare achitarii sumelor mentionate.
- a respins actiunea reclamantei privind acordarea drepturilor solicitate, pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 16 decembrie 2007.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
Calitatea procesuala a Ministerului Economiei si Finantelor se justifica si prin dispozitiile art.1 din O.G nr.22/2002, aprobata prin Legea nr.288/2002, potrivit carora executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizeaza din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva.
Reclamanta face parte din categoria personalului din unitatile din justitie, mai precis a grefierilor cu studii medii (fiind grefier arhivar), raporturile juridice de munca ale acesteia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozitiilor art.1 si art.295 alin.2 din acest cod.
Instanta retine ca in trecut (sub imperiul Legii nr.50/1996 si pana la data adoptarii Legii nr.17/2006), functia de arhivar si registrator au fost reglementate in afara corpului profesional al grefierilor, cu alte cuvinte, persoanele care exercitau functia de arhivar sau registrator nu erau grefieri si nu puteau beneficia de salarizarea prevazuta pentru aceasta categorie socio-profesionala.
Intr-adevar, prin Anexa 2 a Legii nr.50/1996 au fost stabiliti coeficienti de multiplicare diferiti pentru arhivari - registratori fata de coeficientii stabiliti pentru grefieri.
Insa, prin modificarile intervenite in statutul acestui personal, ca efect al art.3 alin.1 si 2 din Legea nr.567/2004, arhivarii si registratorii au fost integrati, in mod firesc, in corpul profesional al grefierilor, acestia facand parte din categoria grefierilor cu studii medii.
Din analiza statutului grefierilor arhivari si a celor registratori rezulta faptul ca acesta este identic cu al tuturor celorlalti grefieri, sub aspectul numirii in functie, al promovarii, a suspendarii din functie, a eliberarii din functie, a derogarii, detasarii, a transferului, a drepturilor si indatoririlor profesionale si al raspunderii profesionale.
Aparent, sub aspectul recrutarii, ar exista o deosebire, in sensul ca grefierii registratori si cei arhivari sunt recrutati prin concurs, in urma caruia efectueaza un stagiu la Scoala Nationala de grefieri (art.9-10 din Legea nr.567/2004), pe cand ceilalti grefieri trebuie sa promoveze concursul de admitere la Scoala Nationala de Grefieri (art.5 din Legea nr.567/2007). Insa, in realitate, si recrutarea celorlalti grefieri se poate face prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante (art.8 alin.1 si art.36 din Legea nr.567/2004). Deci, sub acest aspect nu se justifica nicio diferenta de tratament.
In ceea ce priveste aspectul atributiilor concrete de serviciu ale grefierilor, instanta a constatat ca legiuitorul nu a operat nicio diferentiere de salarizare intre grefierii cu studii medii, indiferent daca acestia sunt grefieri de sedinta, grefieri statisticieni sau grefieri documentaristi (anexele nr.1 la O.G. nr.8/2007), desi este evident ca acestia au atributii net diferite. Aceasta diferentiere s-a facut numai fata de grefierii arhivari si cei registratori. Insa, pe de o parte, nu se poate afirma ca atributiile si gradul de solicitare al grefierilor arhivari si a celor registratori ar mai redus decat cel al grefierilor documentaristi, ci dimpotriva. Pe de alta parte, criteriul atributiilor concrete de serviciu nu poate fi invocat ca si criteriu de diferentiere, din moment ce acest criteriu nu a fost aplicat si celorlalti grefieri din corpul grefierilor cu studii medii (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentaristi).
In cele din urma, ar ramane de analizat conditiile de numire in functie. Conditiile generale de numire in functia de grefier cu studii medii sunt reglementate de art.33 alin.1 lit.a din Legea nr.567/2007. Aceste conditii generale de numire sunt pastrate si in cazul grefierilor arhivari si a celor registratori (de art.38 alin.1 din aceeasi lege), cu exceptia a doua elemente: conditia absolvirii Scolii Nationale de Grefieri si conditia dispunerii de cunostinte de operare pe calculator sau de dactilografiere. In ceea ce priveste prima conditie, aceasta nu este peremptorie si nu are relevanta in cauza, deoarece asa cum s-a mai aratat mai sus, art.36 din Legea nr.567/2004 permite exceptarea de la aceasta conditie si a tuturor celorlalti grefieri. Cu privire la conditia dispunerii de cunostinte de operare pe calculator sau de dactilografiere, este de remarcat faptul ca legiuitorul nu a introdus o conditie de studii (nu se cer studii in domeniu, dovedite prin diplome de studii), ci doar simple cunostinte (adica deprinderi, abilitati, verificabile prin probe practice). Insa, este de notorietate ca instantele de judecata au fost informatizate (inclusiv prin introducerile sistemului informatic "Ecris"), iar grefierii arhivarii si cei registratori, prin insasi atributiile lor de serviciu, lucreaza permanent si nemijlocit in aceste sisteme informatice, fapt ce face dovada incontestabila a indeplinirii conditiei cunostintelor de operare pe calculator.
In ceea ce priveste stabilirea existentei sau inexistentei discriminarii reclamantei, prin neacordarea coeficientului de salarizare aferent corpului profesional al grefierilor cu studii medii, instanta a cercetat situatia in care se afla reclamanta in raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplica acestora, justificarile si criteriile tratamentelor diferentiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general in favoarea tratamentului egal privind ocuparea fortei de munca si conditiile de angajare (aquis-ul comunitar in domeniul prevenirii si combaterii discriminarii, publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), in vederea definirii si constatarii discriminarii directe, tratamentul diferentiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate in situatii doar comparabile, iar nu neaparat in situatii chiar similare.
Astfel, este fara putinta de tagada apartenenta reclamantei la corpul grefierilor cu studii medii, reclamanta prestand munca alaturi de restul grefierilor cu studii medii.
Deci reclamanta se afla sub aspectul analizat, intr-o situatie identica (nu doar comparabila) cu restul grefierilor cu studii medii.
Insa, este de remarcat ca reclamanta, desi a fost scoasa din cadrul personalului conex (prin efectul Legii nr.567/2004) si incadrata in corpul grefierilor cu studii medii, totusi prin O.G. nr.8/2007, salarizarea grefierilor arhivari si registratori a fost lasata in continuare la nivelul personalului conex, operandu-se astfel o discriminare evidenta in cadrul corpului grefierilor cu studii medii.
Cu alte cuvinte, unul si acelasi element constand si apartenenta la corpul grefierilor cu studii medii, produce efecte juridice diferentiate in sistemul de salarizare al grefierilor.
Prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanta este in mod evident si grav discriminata, deoarece se afla in aceeasi situatie juridica si faptica care fundamenteaza si genereaza acest coeficient salarial si pentru restul grefierilor cu studii. De altfel, doctrina juridica si practica judiciara au statuat in mod unanim si constant existenta discriminarii in materie de munca, ori de cate ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de functie) care intruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Reclamanta este discriminata in sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, intrucat i-a fost refuzat coeficientul salarial nu datorita faptului ca nu ar indeplini conditia normativa de acordare a acestui spor (conditia apartenentei la corpul profesional al grefierilor cu studii medii), ci sub pretextul ca apartine la o anumita categorie socio-profesionala, criteriu declarat in mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existenta discriminarii directe a reclamantei rezulta si din dispozitiile: art.7 si art.23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (care garanteaza dreptul tuturor la protectie egala a legii impotriva oricarei discriminari si dreptul la o remuneratie echitabila si satisfacatoare); art.7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garanteaza dreptul la conditii de munca juste si prielnice si la egalitate de tratament in salarizare, fara nicio distinctie); art.14 din Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la aceasta Conventie (care interzic discriminarile); art.4 din Carta sociala europeana revizuita (ratificata prin Legea nr.74/1999) care garanteaza dreptul la o salarizare echitabila; art.5,  art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c si f art.154 alin.3, art.165 si art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garanteaza plata integrala a drepturilor de natura salariala, fara discriminari, restrangeri sau limitari); art.20, art.16 alin.1, art.53 si art.41 din Constitutie (care garanteaza aplicarea principiului nediscriminarii si in raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din continutul complex al dreptului constitutional la munca) si care nu poate face obiectul unor limitari discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei, cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor, fara privilegii si discriminari, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor O.G nr.137/2000, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificarile si completarile de ulterioare, principiile egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarilor sunt garantate in special in exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la munca, la libera alegere a ocupatiei, la conditii de munca achitabile si satisfacatoare, la protectia impotriva somajului, la un salariu pentru munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare.
Acordarea despagubirilor solicitate nu se confunda cu o adaugare la lege, ci reprezinta o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garanteaza dreptul la despagubire, inclusiv pentru discriminarile in munca.
Rezulta astfel ca in cadrul corpului grefierilor cu studii medii s-au aplicat tratamente diferentiate arbitrare si discriminatorii, in functie de locul de munca (categoria socio - profesionala).
Obligatia paratilor de plata a drepturilor banesti, solicitate prin actiune, este o obligatie solidara.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecatii este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislatiei civile.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanta de fond, s-a pronuntat in sensul aratat.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs paratii, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu Mures, Parchetul de pe langa Tribunalul Harghita si Ministerul Finantelor Publice, prin Directia Generala a Finantelor Publice Harghita, solicitand modificarea sentintei atacate, in sensul respingerii integrale a actiunii.
In motivarea recursului, paratii au invocat prevederile art. 304 pct. 4 si 9 Cod procedura civila, sustinand ca instanta de fond a depasit atributiile puterii judecatoresti, adaugand la legea de salarizare speciala a personalului auxiliar de specialitate si acordand, astfel, reclamantei drepturi salariale prevazute exclusiv in beneficiul unei alte categorii profesionale.
S-a mai aratat ca, in contextul in care reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, instanta trebuia sa faca aplicarea Deciziei nr. 821/3 iulie 2008 a Curtii Constitutionale, prin care s-a  stabilit ca dispozitiile art. 2 alin. 1, art. 11 si art. 27 din acest act normativ sunt neconstitutionale.
In opinia Ministerului Public, potrivit art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, cauza trebuia judecata dupa dispozitiile dreptului comun si nicidecum potrivit legislatiei muncii.
La randul sau, paratul Ministerul Economiei si Finantelor a solicitat, in principal, respingerea cererii de chemare in judecata, sustinand ca respectiva institutie nu are calitate procesuala pasiva in cauza, nefiind parte in raportul juridic de munca al reclamantei, astfel ca nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pretinse de aceasta.
In subsidiar, s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, intrucat actul normativ care reglementeaza salarizarea reclamantei este O.G. nr. 27/2006, iar prin Decizia nr. 818/2008 s-a declarat neconstitutionalitatea prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, astfel ca nu poate fi invocata discriminarea, prin raportare la drepturi salariale stabilite prin alte acte normative decat cele specifice categoriei profesionale din care face parte acestia.
Prin Decizia nr. 104/20 ianuarie 2009 a Curtii Constitutionale, prevederile art. I si II din O.U.G. nr. 75/2008 au fost declarate neconstitutionale, astfel ca revine Curtii de Apel Targu Mures competenta de solutionare a recursurilor declarate in prezenta cauza.
Verificand legalitatea hotararii atacate, prin raportare la motivele invocate de catre recurenti, precum si din oficiu, in limitele prevazute de art. 3041 si 306 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Tribunalul Harghita este competent material sa solutioneze cauza, deoarece conform art.21 din O.G. nr.137/2000, in calitatea de persoane discriminate au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferit. Intrucat faptele de discriminare directa sunt savarsite de institutiile la care sunt incadrati in munca in cadrul raporturilor de munca, despagubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. In acelasi sens sunt si disp.art.1 alin.2 si art.295 alin.1 Codul muncii, care atrag competenta instantelor de dreptul muncii si legislatia specifica in materie.
Privitor la calitatea procesuala pasiva a Ministerului Finantelor, aceasta calitate se justifica prin dispozitiile art. I din O.G. nr. 22/2002, aprobata prin Legea nr.288/2002, potrivit carora executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, in temeiul titlului executoriu, se realizeaza din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva.
Prin actiunea civila formulata, reclamanta a solicitat obligarea paratilor la plata unei despagubiri egale cu diferentele de drepturi salariale, neacordate in mod discriminatoriu, diferente dintre : drepturile salariale cuvenite reclamantei, calculate in functie de treapta profesionala a acesteia si de coeficientul de multiplicare prevazut de lege pentru grefieri, grefier-statisticieni si grefieri-documentaristi cu studii medii, si respectiv drepturile  salariale primite efectiv de reclamanta, care au fost calculate in functie de treapta profesionala a reclamantei si de coeficientul de multiplicare prevazut de lege pentru grefierii-arhivari si grefierii-registratori, diferente calculate incepand cu data de 17.12.2007, si in continuare, pana la incetarea starii de discriminare.
Examinand solicitarea acesteia, instanta de fond a retinut incidenta prevederilor art. 1, art. 2 alin. 1-3 si art. 27 alin.1 din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, ignorand, insa, faptul ca prin repetate decizii ale Curtii Constitutionale s-a constatat ca dispozitiile O.G. nr. 137/2000 sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative. ( deciziile nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008 ).
Potrivit dispozitiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie.
Cum prin hotararea pronuntata, instanta de fond a acordat reclamantei beneficiul unei norme legale care nu o viza, desi aceasta nu se incadreaza in categoria personalului vizat de norma legala evocata, Curtea constata incidenta in cauza a motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, solutia adoptata fiind lipsita de temei legal, in contextul ignorarii caracterului general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale, cu referire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000.
Pentru considerentele expuse, in baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedura civila, Curtea a admis recursurile deduse judecatii si a modificat in parte hotararea atacata, in sensul respingerii actiunii principale, mentinand dispozitiile privitoare la solutionarea exceptiilor, constatand ca, fata de motivul de nelegalitate identificat, nu se mai impune verificarea celorlalte critici expuse in cuprinsul memoriilor de recurs.